Recenziile lui Gică 105 - A cincea oară în decembrie de James Kestrel (CRIME CLUB #3)

Titlu: A cincea oară în decembrie  

Autor: James Kestrel

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Five Decembers (2021)

Traducere de Horia Nicola Ursu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 464

Media pe Goodreads: 4,49 (din 4.613 note)

 

            Mi se pare injust să spun despre romanul lui James Kestrel că a fost o lectură minunată sau altele de genul... Fără îndoială, este o capodoperă a literaturii de suspans și nu cred c-ar îndrăzni cineva, dintre cei care l-au citit deja, să mă contrazică. Dincolo de media uriașă de pe Goodreads sau de Premiul Edgar, pe care l-a obținut anul trecut, cartea e o adevărată bijuterie, reușind în peste patru sute de pagini (și nu în șapte sute, așa cum arăta la început manuscrisul) să redea o realitate ficționalizată, în care esteticul pierde în favoarea adevărului istoric. Cum poți să reprezinți într-un mod plăcut o tragedie? Prin ce mijloace ai putea să înfrumusețezi o crimă împotriva umanității? E clar că nu putem să ștergem greșelile comise de semenii noștri și să mergem cu fruntea sus mai departe... Și nu cred că putem vorbi aici despre o lecție, fiindcă un exemplu negativ nu are forța necesară ca să devină de nerepetat. Nu e vorba despre ce nu trebuie să mai facem, ci despre ce am putea face în cazul în care nebunia și-ar găsi iar sălaș în lume.

            Detectiv în cadrul forțelor de poliție din Honolulu, Joe McGrady este solicitat să se ocupe de un terifiant caz de crimă. Ajuns la scena omorului, el descoperă cadavrul măcelărit al unui tânăr, ce pare să fi fost eviscerat ca un pește. La mică distanță, în patul aflat tot în Hambarul Morții, se află încă un trup neînsuflețit, iar după trăsăturile faciale acum greu de recunoscut, pare să fie vorba despre o fată japoneză, extrem de frumoasă. La prima vedere totul arată ca o cruntă răzbunare, criminalul fiind foarte furios pe idila celor doi. Însă imediat ce băiatul este identificat, lucrurile se complică și mai tare, pentru că e vorba despre nepotul amiralului Kimmel, care vrea cu orice chip ca vinovatul să fie (cât mai neoficial) pedepsit. Astfel, McGrady primește cea mai importantă misiune din viața lui, pornind pe urmele unui ucigaș lipsit de scrupule, pentru care crima nu e nimic mai mult decât o plăcere nevinovată.

            Povestea noastră începe în noiembrie 1941, cu puțin timp înainte ca armata japoneză să ia cu asalt Baza Navală de la Pearl Harbor. În timp ce oamenii Împăratului declară război Statelor Unite, Joe McGrady se află în Hong Kong, locul în care l-au condus ultimele descoperiri, simțind că e tot mai aproape de ținta sa. Însă nu durează mult până când japonezii invadează orașul, ucigându-i pe chinezi și capturându-i pe englezi și americani. Astfel, protagonistul ajunge în Țara Soarelui Răsare, acolo unde-și va petrece următorii ani, așteptând ca războiul să ia sfârșit. Datorită sau din cauza acestui fapt, ajungem și noi să privim cum aeronavele americane planează deasupra insulelor, ca niște păsări metalice de vânătoare, așteptând momentul în care să-și reverse bombele ucigașe asupra celor lipsiți de apărare. Și așa cum știm din lecțiile de istorie, două orașe au fost șterse atunci de pe suprafața pământului, lăsând în urmă cadavre carbonizate, cratere uriașe și un întreg pustiu de cenușă.

            Dacă la început McGrady ne este înfățișat ca un tânăr ascultător, ce răspundea aproape la orice frază a superiorilor cu „Da, domnule”, în urma investigației și captivității (un parcurs evident inițiatic) el devine stăpân pe propriile alegeri, ajungând să facă diferența între ce i se cere să facă și ce ar trebui, de fapt, să facă. În umbra războiului, dublul omor își pierde importanța, iar Joe este pus în postura de a decide dacă mai are rost să-și continue urmărirea. Prin urmare, misiunea lui nu mai reprezintă un ordin, fiindcă nu știe dacă cei ce i-au încredințat-o mai trăiesc sau mai au aceleași funcții în sânul statului. Însă, oriunde l-ar purta pasul sau temnicerii, McGrady dă tot peste semnătura inamicului său, și astfel ajunge să promită că-l va găsi și răpune pe acesta, răzbunându-i pe cei cărora le-a provocat atâta suferință.  

            Deloc un soldat ce ar lupta pentru patria mamă, McGrady este un nomad, un individ care, călătorind dintr-un loc în altul, nu aparține de niciun stat, prin urmare este dispus să se adapteze limbii, obiceiurilor și cerințelor societății unde și-a găsit, pentru scurtă vreme, adăpost. Însă orice drum trebuie să ducă undeva, și el, ca orice om normal, caută un sens, un loc în care să iubească și să fie iubit la rândul lui. Însă acest sfârșit e foarte îndepărtat, fiindcă vor trece cinci ierni geroase, cinci luni de decembrie, pline de speranță și deznădejde, până când războiul se va termina, iar el se va putea întoarce înapoi în Honolulu, acolo unde Molly se roagă zi și noapte ca Joe să se întoarcă în brațele ei, teafăr și nevătămat.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui James Kestrel:

Literatura pe tocuri

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Pălărisme.ro

Ciobanul de Azi

Falled

Citește-mi-l

                                                           Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 104 - Toți cei din familia mea au ucis pe cineva de Benjamin Stevenson (CRIME CLUB #2)

Titlu: Toți cei din familia mea au ucis pe cineva  

Serie: Ernest Cunningham #1 

Autor: Benjamin Stevenson

Editura: TREI

Titlu original: Everyone in My Family Has Killed Someone (2022)

Traducere de Mihaela Apetrei

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 480

Media pe Goodreads: 3,94 (din 7.270 note)

 

            Conform lui Ronald Knox, membru în cadrul Clubului Detectivistic din 1930, din care mai făceau parte și Agatha Christie, G.K. Chesterton și Dorothy L Sayers, există câteva reguli (porunci) de care trebuie să ții cont atunci când vrei să scrii un roman polițist. În primul rând, „crima nu trebuie să fie comisă de protagonistul însuși”, așa cum a procedat Agatha Christie în „Asasinarea lui Roger Ackroyd” sau Edgar Wallace în „Misterul cercului purpuriu”. Pe urmă, „toate însușirile supranaturale și inexplicabile sunt ex­cluse de la sine”, prin urmare nu au ce căuta aici „Câinele din Baskerville”, al lui Arthur Conan Doyle, sau „Fantoma de la operă”, a lui Gaston Leroux. De asemenea, „criminalul trebuie să fie un personaj menționat încă din prima parte a poveștii”, nu e necesar să existe mai mult de o cameră secretă sau o trapă în roman, este interzisă utilizarea unor otrăvuri inventate și, cel mai important, detectivul trebuie să joace cinstit, împărtășindu-și toate gândurile și deducțiile celui ce se află dincolo de paginile cărții.

            Toți cei din familia lui Ernest Cunningham au ucis pe cineva, cu toții, chiar și el a făcut-o. Își aduce aminte că într-o noapte, undeva în jurul orei 04:00, a primit un apel de la Michael, fratele său, care intrase într-o încurcătură și avea nevoie disperată de ajutor. După câteva minute, mașina acestuia și-a făcut apariția pe alee, dar înăuntru mai era încă cineva, un individ cu cagulă, ce părea mort de-a binelea. După ce au ajuns în pădure, într-un luminiș plin de pânzele păianjenilor migratori, cei doi s-au pus pe săpat. Însă cel pe care-l credeau decedat a început să dea semne de viață. Iar atunci Michael s-a apropiat de el, și totul s-a terminat în câteva secunde. Acum, după trei ani, Michael urmează să iasă din închisoare și să participe la reuniunea de familie, organizată într-un refugiu montan, locul perfect în care să-și pună la cale răzbunarea pe fratele care l-a trădat. Mai ales că la mijloc sunt și 267.000 de dolari, bani ce erau în mașina lui în acea fatidică noapte.

            Cu toții am mai citit romane polițiste și știm la ce să ne așteptăm de la o astfel de scriere. Un detectiv, adesea protagonistul volumului, un ucigaș, ce bineînțeles că va fi descoperit, o serie de crime și indicii ce-i leagă pe cei doi și un final al confruntării, în care adevărul va ieși la suprafață. Ei bine, în cazul de față pornim de la ideea că toți sunt ucigași. Atunci unde e investigatorul? Ce sens mai au crimele? Care dintre ei ar trebui să cadă în rolul antagonistului? E mai simplu decât pare, toți sunt ucigași, dar numai unul e criminalul. Ernest e cel care face pe detectivul după ce, în refugiul montan, este descoperit un cadavru, un om care, în ciuda zăpezii din jur, pare să fi murit într-un incendiu. Firul polițist, deși întortocheat, este destul de vizibil, iar misiunea noastră e să dăm la o parte artificiile textuale, ca să putem observa intriga principală de dedesubt.

            Deopotrivă narator și personaj principal, Ernest se dezice de toate clișeele ficțiunii detectivistice, indicându-ne încă din prolog la ce pagină se va petrece fiecare crimă, asta dacă nu suntem aici pentru a-i asculta povestea, ci doar pentru momentele macabre și grotești, care se lasă de-obicei cu sânge și trupuri lipsite de viață. Iar în cazul în care am uitat numărul, el este acolo ca să ne reamintească că peste trei sau cinci pagini urmează să fie descoperit încă un cadavru. Altfel spus, Ernest răstoarnă complet ecuația clasică, și astfel, după cum ne repetă nu de puține ori, telefoanele nu se vor descărca, ca în alte povești de genul, iar ei nu vor rămâne înzăpeziți pe vârful muntelui, urmând să fie vânați unul câte unul.

            Să nu faceți greșeala să credeți cumva că familia lui Ernie este alcătuită din psihopați. Nu, nicidecum... El e un scriitor aflat la început de drum, ce încearcă să vândă broșuri despre cum să scrii un roman polițist pe Amazon, iubita l-a părăsit de curând chiar pentru Michael, mama sa, Audrey, e o ființă deosebită și sensibilă, dar nu poate trece peste trădarea propriului fiu, tatăl său vitreg e un avocat important ce și-a băgat nasul într-o mulțime de cazuri, Sofia, sora lui vitregă, e chirurg într-un spital cu renume, mătușa Katherine e obsedată de reuniunile de familie și de tabelele EXCEL, iar unchiul Andy e un bărbat obișnuit, la locul lui, pe lângă care poți să treci fără să-l observi, un soi de umbră mișcătoare, ce scoate și sunete din când în când.

            De la început, până la final, romanul nostru reprezintă o capcană, o cursă în care, dacă ești un cititor amator de senzații tari, e foarte posibil să cazi. Nu doar că descrierea și coperta te induc în eroare, ele au fost create intenționat așa, ca, odată ce te cufunzi în povestea lui Benjamin Stevenson, să ai acces la întâmplările netrucate, astfel încât să poți zări adevărul dincolo de vălul de prejudecăți ce-l acoperă. Preluând Cele 10 Porunci ale lui Ronald Knox, naratorul execută un joc postmodern în care amestecă ludicul cu realitatea, aruncându-ne într-o lume în care totul este imprevizibil, și din care dacă vrei să scapi, trebuie să o iei doar pe cărarea indicată de Ernest, un drum pe care, după ce-l vei demasca pe Limbă Neagră, vei ieși în sfârșit la liman.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Benjamin Stevenson:

Literatura pe tocuri

Pălărisme.ro

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Falled

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

                                                           Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 103 - Piatră, hârtie, foarfecă de Alice Feeney (CRIME CLUB #1)

Titlu: Piatră, hârtie, foarfecă   

Autor: Alice Feeney

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: Rock Paper Scissors (2021)

Traducere de Roxana Brînceanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 314

Media pe Goodreads: 3,97 (din 208.896 note)

 

            El și ea atunci... Un bărbat și o femeie ce sunt legați prin căsătorie, dar ale căror lumi interioare par să nu se întâlnească niciodată. El: un scenarist nu foarte faimos, ce-și petrece tot timpul cu nasul în cărți, încercând să dea peste povestea care să-l propulseze pe culmile succesului. Ea: o soție devotată, răbdătoare și iubitoare, care, în numele dragostei, ar fi dispusă să treacă peste orice... mă rog, aproape peste orice. El și ea acum... Doi străini ce se află în aceeași mașină, în drum spre un loc în care să-și încheie socotelile sau, dimpotrivă, să clădească un nou început. El e sceptic cu privire la intențiile ei, iar ea încearcă să-și dea seama ce gânduri întunecate-l apasă. Dar se poate citi pe chipurile lor... amândoi au secrete care sunt pe cale să dea pe dinafară.

Așadar, suntem undeva prin dealurile Scoției, în cel mai frumos peisaj de pe Pământ. Mașina înaintează spre Blackwater, un sătuc uitat de lume, unde cei doi soți abia așteaptă să petreacă un sejur de neuitat. Amelia a câștigat această excursie la o tombolă organizată la locul ei de muncă, adăpostul pentru animale, și este foarte entuziasmată la gândul că va locui, pentru câteva zile, într-o fostă biserică, transformată în urmă cu mulți ani într-un cămin modest. Cu ei e și Bob, labradorul negru al familiei, un câine bătrân pe cât de devotat, pe atât de fricos. Odată ajunși la destinație, Amelia și Adam își dau seama că ceva nu e în ordine, fiindcă încep să se petreacă lucruri stranii, iar menajera, după ce s-a asigurat de toate înainte de venirea lor, pare să fi  intrat în pământ.

Deși avem de-a face cu o intrigă specifică pentru un thriller psihologic comun, povestea noastră debutează ca un roman de factură gotică, plin de mister și întâmplări, la prima vedere, inexplicabile. Locul pare oarecum să fie bântuit, apar semne că cineva se joacă cu integritatea lor psihică, iar unele uși sunt închise, și asta te face să te-ntrebi ce orori s-ar putea afla dincolo de ele. Capela în sine e un laitmotiv al literaturii de gen, vitraliile, clopotnița veche cu tot cu liliecii ce și-au făcut sălaș acolo și, în mod clar, conformația clădirii adaugă un plus de tensiune la episoadele bizare ce urmează să se petreacă în interiorul și în preajma acesteia. De altfel, biserica e locul în care te naști în credință, te căsătorești și tot aici ți se va ține și slujba de înmormântare, marcând astfel cele trei mari evenimente ale vieții. De asta, pentru cei doi iubiți, ea poate reprezenta ori sfârșitul, ori, dacă amândoi au fost sinceri unul cu celălalt, un nou început. La toate acestea se adaugă și solitara lor vecină, o femeie cu păr cărunt, care-i pândește în permanență din interiorul căsuței sale cu acoperiș de stuf, și care cade, din cauza istoriei sumbre a satului, în condamnabila postură de vrăjitoare.

Revenind la subiectul romanului, încă din primele pagini ne dăm seama că ceva nu e în regulă cu cei doi soți. Chiar dacă amândoi susțin că nu au mai fost niciodată aici, unul dintre ei pare să cunoască ca-n palmă capela, pentru că știe spre ce camere să se-ndrepte, ce scări scârțâie și unde se află întrerupătoarele pentru lumină. După cum v-ați dat seama, totul arată ca o capcană, dar nu știm care dintre ei a pregătit-o. Ea ascunde ceva, la rândul lui, și el e plin de secrete, și astfel ia naștere un joc mental de-a șoarecele și pisica, în care fiecare caută să fie cu un pas în fața celuilalt. Prin intermediul celor două perspective subiective, avem acces și noi la gândurile lor și așa realizăm că, deși formează un cuplu, Amelia și Adam nu au prea multe în comun, și, mai mult decât atât, între ei există o tensiune crescândă, ce abia așteaptă să spargă limitele rațiunii și eticii familiale.

Adam suferă de prosopagnozie, o afecțiune rară, care-l face să nu poată recunoaște chipurile oamenilor, nici măcar fața sa în oglindă. Prin urmare, el trebuie să fie atent la îmbrăcămintea și gesturile celorlalți ca să poată identifica o anumită persoană. Când se uită la chipul soției sau al altcuiva, imaginea începe să-i joace în fața ochilor, toate curburile faciale amestecându-se și creând un întreg haos. Mai mult decât o boală, această dizabilitate reprezintă o metaforă pentru întregul roman, reflectând în mod just incapacitatea celor doi de a se recunoaște, propriul soț devenind doar un străin lângă care ai ales să trăiești. Dar noi... noi avem la-ndemână toate piesele, așa că ne rămâne doar să le punem la un loc, ca să aflăm ce se petrece, care-i vinovatul, ce ascunde enigmatica lor vecină și cum se va sfârși totul. 

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Alice Feeney:

Citește-mi-l

Literatura pe tocuri

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Falled

Pălărisme.ro

Biblioteca lui Liviu

                                                           Analogii, Antologii

                                                                  

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 99 - Glonțul care a ratat ținta de Richard Osman (Blog Tour #36/2022)

Titlu: Glonțul care a ratat ținta   

Serie: Clubul Crimelor de Joi #3

Autor: Richard Osman

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: The Bullet That Missed (2022)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 4,49 (din 45.086 note)

 

            Cum ar trebui să se comporte o persoană ajunsă la optzeci de ani? Cum ar fi firesc să-și ducă zilele înainte ca destinul să ia ce-i al lui? În mod cert nu există, așa cum ne impune societatea, un singur și tragic răspuns. Nu, nu e necesar, odată ce ai primit talonul de pensie, să te retragi la un azil, unde câțiva tinerei bine plătiți să-ți spună cu ce să te îmbraci astăzi și care șosetă cu care se potrivește. Nu trebuie să zaci, de parcă moartea ți-a făcut deja planurile, în paturile lor inconfortabile și să aștepți ca un nepot sau vreun vechi prieten să-ți facă o vizită și să-ți aducă o porție de tocăniță, știi tu, de-aia de care-ți plăcea pe vremuri. Și în niciun caz nu ai nevoie de privirile lor compătimitoare, care, în loc să-ți dea speranță, nu fac decât să te afunde și mai adânc în pământul rece în care cu siguranță vei ajunge destul de curând.

            După ce ne-a încântat cu romanele „Clubul crimelor de joi” și „Bărbatul care a murit de două ori”, Richard Osman revine cu cel de-al treilea volum al seriei cu același nume și ne propune o nouă aventură incitantă, de la care protagoniștii noștri preferați evident că nu se vor da în lături. Așadar, e joi, suntem din nou în camera de puzzle și așteptăm să vedem despre ce e vorba de data asta. OK, avem o jurnalistă care a fost ucisă. Hmm, cică, deși mașina ei a zburat de pe un pod direct în râu, cadavrul nu i-a fost găsit niciodată. Nimic de obiectat, sună interesant, mai ales că de această dispariție e legată și evaporarea unei sume uriașe de bani, biștari care se pare c-au fost făcuți prin niște învârteli nu tocmai legale. Mda, sună mai bine decât straniul caz al celor trei schelete din debara, propus de către Joyce, despre care probabil vom discuta data viitoare. Dar, până atunci, haideți să vedem cum ne împărțim sarcinile, ca să aflăm ce s-a întâmplat, de fapt, cu Bethany Waites.

            Și așa, cei patru simpatici pensionari se pun pe treabă. În vreme ce Ron, în demersul lui de-a Sherlock pe la televiziunea unde a lucrat reportera, se îndrăgostește ca un adolescent de tipa ce se ocupă cu machiajele oamenilor ce urmează să apară pe micul ecran, Ibrahim vizitează o hoață bogată la închisoare, pentru a o coopta în investigație, propunându-i astfel să ia legătura cu o altă deținută, despre care se crede că ar ști adevărul, dar că i-ar fi frică să-l împărtășească forțelor de justiție. În tot acest timp, bătrânica șefă, Elizabeth, este ocupată, fiind răpită de un necunoscut și angrenată într-un așa-zis joc mafiot, în cadrul căruia i se cere să-l ucidă pe Viktor Ilici, un interlop celebru și foarte bun prieten de-al ei de pe când făcea parte din MI6. Dar să nu uităm de Joyce, cea care de curând și-a luat un câine și face investiții în criptomonede, fiindcă datorită jurnalului ei avem acces la masa pe care se va asambla puzzle-ul din final.

            Pe lângă cei patru octogenari, peisajul de la Coopers Chase se îmbogățește cu câteva chipuri noi, de la un fost colonel KGB, ce se tot gândește că i-a sosit vremea să se retragă într-un loc frumos și „liniștit”, până la un bătrânel de treabă, care nu înțelege că cele două porții de tocăniță, pe care i le aduce Joyce, nu sunt doar pentru el. Însă să nu cumva să-i pierdem din vedere pe Donna și Bogdan, pentru că de curând ei formează un cuplu, despre care, chipurile, nu știe încă nimeni. Câte personaje, tot atâtea jocuri de rol... Cei buni fac pe răii ca să-și atingă scopurile, iar cei răi, după ce au cunoscut căldura și bunătatea din sufletele celor ajunși la senectute, trec de cealaltă parte a baricadei, dând o mână de ajutor la rezolvarea cazului din centrul tuturor evenimentelor, pentru că, da, uneori glonțul chiar ratează ținta.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Richard Osman:

Falled

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

                                                           Analogii, Antologii

                                                                  Citește-mi-l

Literatura pe tocuri

Pălărisme.ro 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 98 - Lista condamnaților de Jack Carr (Blog Tour #35/2022)

Titlu: Lista condamnaților   

Serie: Lista condamnaților #1

Autor: Jack Carr

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: The Terminal List (2018)

Traducere de Roxana Brînceanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 448

Media pe Goodreads: 4,26 (din 31.977 note)

 

            A sosit timpul. Trebuie să-ți iei armura și armele pentru că în următoarele clipe un avion va decola din San Diego, cu destinația Afganistan. Asta ți-e meseria, pentru asta te-ai antrenat atâta, și ești conștient că, odată ajuns acolo, treaba ta va fi să curmi sute sau chiar mii de vieți. Așadar, le dai un ultim telefon celor de-acasă, oamenilor pentru care încerci să rămâi în viață cu fiecare misiune tot mai dificilă, și te îndrepți spre aeroport. Gata, ești în aer. Privești spre camarazii tăi și încerci să-ți dai seama care dintre ei nu mai sunt printre noi. Pe locul unde de-obicei stătea amicul tău de beție, acum se află un străin, un tânăr din a cărui privire realizezi că încă nu a întrezărit moartea. Trezește-te, ești pe câmp, iar gloanțele zboară pe deasupra ta. Omul din spatele tău a căzut, cel din stânga și-a pierdut o mână, și nu se știe cât timp echipa ta va mai rezista în fața inamicului. Însă, printre sânge, morți și explozii, gândul tău zboară tot înapoi acasă, la cei pe care-i iubești mai presus de Stat și de Dumnezeu.

            Toți sunt pe poziții, în câteva clipe vor năvăli asupra avanpostului  străin și-i vor nimici pe teroriști. Soldații se apropie, cele două elicoptere se pregătesc să aterizeze, iar lunetiștii sunt gata să-i ia în cătare pe talibani. Dar Locotenent-comandorul James Reece simte că ceva nu e în regulă, și în următorul moment totul sare în aer. O ambuscadă, la dracu, a fost o nenorocită de ambuscadă, iar acum aproape toți camarazii lui, cu excepția lui Boozer, sunt morți. O misiune eșuată, și întregul dezastru pe umerii săi. Și acum, colac peste pupăză, află că suferă și de o tumoră la creier, o anomalie extrem de rară, dar care, în mod suspect, a fost descoperită și la doi dintre colegii săi. Dar să lăsăm răul în urmă, fiindcă Reece este în drum spre casă și abia așteaptă să-și îmbrățișeze familia. Însă, în clipa în care se apropie de locuința sa, observă benzile galbene ale poliției ce înconjoară perimetrul, pentru că acolo au avut loc două crime, iar soția sa, Lauren, și scumpa lui fiică de trei anișori, Lucy, nu mai sunt în viață.

            Cu ajutorul unui fost agent din trupele SEAL, care are acces la informații confidențiale, și al unei reportere de investigații, cunoscute pentru știrile ei senzaționale, dar de necrezut, Reece face tot posibilul pentru a-i găsi pe cei responsabili pentru cele două omoruri, puse, inițial, în cârca bandelor interlope din America de Sud. Avansând cu descoperirile, James dă peste o conspirație la nivel înalt, în care sunt implicați atât șefi ai armatei, cât și Secretari Generali de Stat. Astfel, el pornește în propria misiune, pentru a-i ucide pe cei vinovați. Odată cu Lista Condamnaților întocmită, războiul se mută din Orient în SUA, iar protagonistul devine un soldat de necontrolat, un înger al morții care va călca peste fiecare cadavru ce i se va pune-n cale în drumul său spre răzbunare. Tactic și meticulos, eroul își planifică pas cu pas Vendeta, folosindu-se de toate armele și cunoștințele din dotare.

 Dincolo de intrigă, întrebarea care stă la baza romanului e: Cine este, de fapt, dușmanul? Statul te trimite la război, îți impune țintele și îți transmite când trebuie să acționezi. Dar câtă încredere poți să ai în instituțiile federale? Cât de sigur ești că interesele celor de la conducere nu sunt puse mai presus decât cele ale cetățenilor de rând? În orice caz, fie că vorbim despre onoarea unui guvern sau drepturile fundamentale ale oamenilor, cineva trage sforile, și acel cineva este tot timpul cu un pas înaintea forțelor de justiție. Nu întotdeauna ceilalți sunt vinovați, nu trebuie să condamnăm un popor pentru câțiva indivizi care vor să-și impună dreptatea prin violență – nu totul arată ca un joc de șah în care albul sau negrul trebuie să captureze regele inamic, eliminând restul pieselor de pe tablă.

            Un thriller militar și politic ce s-ar încadra excelent în opera lui Brad Thor, mentorul literar al autorului, o poveste sângeroasă și plină de răsturnări de situație, care sunt sigur că ar fi fost pe gustul lui Robert Ludlum, și un erou meticulos și plin de zel, așa cum numai Vince Flynn sau Lee Child ar mai fi putut inventa. Iar peste toate acestea se adaugă și experiența lui Jack Carr în cadrul trupelor SEAL, ale cărui texte, inclusiv romane, au fost și sunt verificate și, la nevoie, cenzurate de către stat. Dincolo de acțiune și personaje, romanul este unul tehnic, existând pasaje întregi despre armele și proiectilele utilizate, și chiar despre încropirea, cu ajutorul unor materiale ușor de procurat, a unor explozibili extrem de puternici și eficienți. Iar acum drumul nostru ajunge la final, pentru că, orice aș scrie eu aici, volumul merită toate laudele, și de-abia aștept să-l văd pe masa celor de la Crime Scene Press, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, de la care evident că de această dată nu vom lipsi.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jack Carr:

Biblioteca lui Liviu

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Falled

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri

Analogii, Antologii

ÎN CURÂND...

Recenziile lui Gică 96 - Chemarea omului flămând de Kyle Perry (Blog Tour #34/2022)

Titlu: Chemarea omului flămând  

Autor: Kyle Perry

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: The Bluffs (2020)

Traducere de Irina Moisoiu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 504

Media pe Goodreads: 3,74 (din 3.333 note)

 

„La capătul lumii e o insulă, un ținut sălbatic și aspru, unde se spune că nu doar tigrii dau târcoale.” Iar pe acel pământ există legende și șoapte despre o creatură nemaivăzută, un monstru care trăiește în peșteri și așteaptă momentul prielnic în care să-și părăsească adăpostul și să se repeadă asupra trecătorilor naivi, din carnea și viscerele cărora urmează să-și satisfacă chinuitoarea foame. Nu e vorba despre niciun fel de prădător animalier, nici măcar despre viclenii diavoli tasmanieni, ci despre un sălbatic, cunoscut drept Omul Flămând. El pândește, el vânează, el vine după tine dacă ai apucat să-i vezi fața. Toți știu asta, toți se tem de el, și, mai mult decât atât, cu toții susțin că, în 1985, el a fost cel care a răpit și ucis cinci fete, care, din nefericire, se aflau într-o excursie pe Muntele Spiritelor.

Jasmine, Cierra și Georgia sunt prietene bune și colege de clasă, și printre amici ele sunt cunoscute, alături de Madison, drept Cele Patru Fabuloase. Iar azi, pentru că profesoara de engleză, domnișoara Eliza Ellis, organizează o nouă excursie cu școala, cele trei tinere, împreună cu Bree Wilkins, plănuiesc ceva, o mică escapadă prin care să se piardă de restul grupului. Fiecare știe ce are de făcut, toate s-au pregătit atâta vreme pentru asta, pur și simplu nu au cum să dea greș. Însă ceva nu merge conform planului, iar, în timp ce domnișoara Ellis este lovită pe la spate cu o piatră în cap, adolescentele se fac nevăzute. Și pentru că nimeni nu știe ce au pus la cale, poliția își face repede apariția și începe să cerceteze locul întâmplărilor. Dar nu peste mult timp cineva descoperă un cadavru, corpul Georgiei, care, după toate semnele, pare să fi fost împinsă într-o râpă adâncă.

Respectând schema clasică a romanelor de suspans, Kyle Perry ne introduce într-o lume exotică, un spațiu în care societatea, oricât ar părea de modernă, este adânc înrădăcinată în credințele locuitorilor de demult. Acaparând o civilizație plină de superstiții, albii au preluat respectivele constructe imaginare și le-au adaptat la o viziune contemporană. În ciuda faptului că populația aborigenă din Tasmania se împuținează de la an la an, miturile lor continuă să persiste, atât prin portalurile din munți spre alte lumi, cât și datorită legendelor despre anumite creaturi „fantastice”, precum, în cazul de față, Omul Flămând. Ideea există în mintea oamenilor din zonă, iau naștere povești despre posibilele lui apariții, și așa, din gură-n gură, el devine tot mai real, tot mai ușor de perceput.

Universul ficțional al autorului australian pendulează în permanență între trecut și prezent, între arhaic și contemporan. Astfel, o avem ca personaj secundar pe Madison Mason, sora geamănă a Cierrei, care are un canal de YouTube, unde este urmărită de milioane de oameni. Așadar, ea e cea mai faimoasă tipă din școală, cea care face legile printre fete și pe care trebuie s-o asculți dacă vrei să te bucuri și tu de faima ce-o înconjoară. Însă, mai mult decât un mijloc de control asupra celor de-o vârstă cu ea, prezența în mediul digital îi oferă și putere asupra adulților, asupra celor care au ceva de ascuns. Ea poate să condamne sau să salveze, iar dacă ai de gând să-i faci cumva rău, printr-un simplu videoclip de câteva secunde poate să-ți dea peste cap întreaga existență. Spre deosebire de Madison, care este de la început până la sfârșit un caracter puternic și ambițios, domnișoara Ellis, deși este profesoară, constituie un personaj slab, o ființă vulnerabilă care trebuie să-și scrie bilețele de voie pentru a lua o anumită hotărâre sau pentru a executa o acțiune care-i solicită efortul fizic sau intelectual. Ea își dă voie să fie cine nu este, are nevoie în continuu de confirmare pentru a trăi veșnic în propria minciună.

Însă nu trebuie să uităm nici pentru o clipă că avem de-a face cu un thriller cu potențial uriaș. Pe tot parcursul anchetei, lucrurile se complică, apar piste noi, adevărul despre fete începe să iasă la iveală, Madison le tot bagă bețe-n roate polițiștilor și lui Murphy, tatăl lui Jasmine, și nu durează mult până când apar zvonurile despre Omul Flămând, localnicii corelând, în mod previzibil, disparițiile din prezent cu cele din 1985. Prin urmare, povestea de față se transformă într-o vânătoare de proporții, într-o investigație în care este angrenată întreaga comunitate, de la adolescenți până la părinți, și din care detectivul Cornelius Badenhorst va învăța că omul a fost, de la începuturi și până în prezent, cel mai puternic și viclean prădător. 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Kyle Perry:

Falled

Biblioteca lui Liviu

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

   

Recenziile Mădălinei 38 - Memoriile unei reptile de Silje O. Ulstein (Blog Tour #33/2022)

Titlu: Memoriile unei reptile  

Autor: Silje O. Ulstein

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Krypdyrmemoarer (2017)

Traducere de Mădălina Udrescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,63 (din 787 note)

 

            „Întotdeauna e în regulă să fii furios, nu pe băieții răi, nici în timpul anchetărilor, nici la interogatorii, dar, în rest, întotdeauna.”

 

De trei zile mă tot uit pe site-ul celor de la Crime Scene Press, și încă nu-mi vine să cred că e acolo. Pot spune că mi-am primit cadoul de Crăciun cu o lună mai devreme – prima mea traducere e proaspăt ieșită din tipar și gata să ajungă la voi. Lunile august și septembrie au fost pentru mine un tur de forță, o perioadă plină de senzații, de nervi și hohote de râs, de fiori reci pe șira spinării, de capitole pline de cruzime, de personaje  extrem de diferite pentru care a trebuit să găsesc vocile potrivite și alături de care am dat viață unui thriller macabru, construit pe baza traumelor imposibil de vindecat și a obsesiilor ce conduc la săvârșirea unor fapte abominabile. Am avut norocul să traduc un roman plin de suspans, de întorsături neașteptate ce mi-au pus abilitățile de investigator la grea încercare. Nu o dată m-am lăsat furată de intrigă, curiozitatea mea atingând cote alarmante, uitând că nu mai sunt un simplu cititor și că misiunea mea este alta... 😊 Aș putea vorbi ore în șir despre ceea ce a însemnat pentru mine această șansă, însă mă voi rezuma la a spune că „Memoriile unei reptile”, de Silje O. Ulstein, a fost o experiență inedită, din care am avut foarte multe de învățat, care m-a făcut să-mi dau seama cât de frumos este să fii traducător și să ai senzația că tu ești cel care rescrie cartea. Cred că am spus destule despre mine, așa că e momentul să eliberăm scena pentru adevărata vedetă...

Liv, Egil și Ingvar sunt colegi de apartament și foarte buni prieteni, iar pentru ei distracția nu poate fi decât la superlativ. Asta înseamnă petreceri zgomotoase, nopți lungi îmbibate în alcool, droguri și sex. Ei bine, într-o astfel de seară, când jointurile trec din mână în mână, iar vodca îi face pe toți euforici, cei trei tineri i-au decizia de a-și mări familia cu un animal de companie, nu o pisică, nu un câine, ci un piton tigru pentru care Liv dezvoltă o obsesie de-a dreptul bizară. Încercând să umple un gol și să-și vindece rănile încă sângerânde, Liv îl folosește pe Nero ca pe un balsam, transformându-l în cel mai bun prieten al ei, dar, în același timp, și în stăpânul ei. Tânăra începe să gândească la fel ca un șarpe, fiind subjugată de frumusețea lui și de dorințele îngrozitoare pe care ea i le împlinește fără să stea pe gânduri.

            În paralel cu evenimentele din 2004, ne sunt prezentate cele din 2017, când Mariam Lind își abandonează fetița de unsprezece ani în Centrul Comercial Storkaia. Din păcate, gestul ei impulsiv va avea consecințe tragice. Iben, în ciuda faptului că știe drumul spre casă, dispare fără urmă, ceea ce pune în mișcare toate forțele de poliție din Kristiansund. Dispariția, posibilă tentativă de crimă, este anchetată de Roe Olsvik, un polițist pe cât de priceput, pe atât de secretos și ursuz. În urmă cu unsprezece ani, fiica sa a fost găsită moartă în împrejurări suspecte, și, chiar și după atâția ani, Roe nu poate lăsa scheletele îngropate, pentru că bănuiește ceva, iar presimțirea sa are legătură cu familia Lind. La investigație mai participă și Ronja, o tânără diletantă în ale poliției, pentru care povestea se transformă într-o epopee, la finalul căreia ea dobândește curajul de a-și spune părerea și de a participa activ în noile misiuni.

            Povestea este una extrem de complexă, imaginea de ansamblu fiind construită pe baza a cinci perspective diferite, cinci personaje egoiste, ale căror destine sunt legate de minciunile din trecut, ce au repercusiuni fatale în prezent. Liv, Mariam, Roe și Ronja trec pe rând în lumina reflectorului, evidențiind în nenumărate rânduri tipologia în care pot fi încadrați: Liv – tânăra traumatizată, inconștientă, care face tot ce-i trece prin cap pentru a atrage atenția; Mariam – femeia de succes, mama care n-a vrut să fie mamă, care nu-și iubește copilul, aproape la fel de meschină ca vrăjitoarea cea rea; Roe – polițistul cu zeci de ani de experiență, plin de regrete și stafii și  care a ajuns să urască oamenii, comportându-se la fel ca Morocănosul; Ronja – polițista frumoasă, dulce, timidă, dar sclipitor de inteligentă, care, printre îndatoririle primite de la serviciu, găsește timpul necesar să se gândească la bărbatul perfect pentru ea. Concluzia ar fi că toate caracterele sunt pline de defecte, și tocmai asta le face unice; nu sunt oameni formidabili ce pot muta munții din loc, ci sunt niște indivizi pe care viața i-a zdruncinat zdravăn, aruncându-i în brațele alegerilor greșite, dar care servesc de fapt scopuri nobile.

Însă adevăratul protagonist al romanului este Nero, pitonul manipulator, al cărui țel suprem este răzbunarea pe mârșavele ființe umane care-l țin captiv. Deși puține la număr, capitolele în care șarpele ne vorbește despre viața sa reprezintă sarea și piperul cărții. Nero este mărul discordiei, dar și firul roșu ce leagă toate întâmplările și planurile temporale. Volumul are la bază câteva versuri celebre din Divina Comedie, în care este ilustrată metamorfoza omului în șarpe și viceversa, una dintre pedepsele eterne pe care hoții le primeau în infern. Toate personajele din carte pot fi comparate cu niște reptile, a căror piele se schimbă în funcție de interesele urmărite. Năpârlirea simbolică, dublată de cea reală în cazul lui Nero, scoate la iveală adevăratele fețe ale personajelor, ura și suferința ce zac sub aparențele foarte atent construite.

Nu știu ce aș mai putea să vă spun ca să vă conving s-o adăugați pe lista voastră de lecturi, decât că „Memoriile unei reptile” cu siguranță vă va surprinde. În ciuda faptului că ancheta detectivistică este puțin cam statică, cu alte cuvinte, prea multă hârțogărie și planuri, povestea vă va ține cu sufletul la gură, tensiunea escaladând cu fiecare pagină, până la finalul complet neprevăzut. Cred că mi-ar fi plăcut la fel de mult romanul chiar dacă nu l-aș fi tradus, dar așa am un motiv în plus să mă bucur de lectură și să fiu mulțumită de rezultatul final.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Silje O. Ulstein:

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

Biblioteca lui Liviu

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri   

Falled

Citește-mi-l

COMANDĂ CARTEA