Recenziile Mădălinei 19 - Stare de teroare de Hillary Rodham Clinton & Louise Penny

Titlu: Stare de teroare 

Autor: Hillary Rodham Clinton & Louise Penny

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: State of Terror (2021)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 512

Media pe Goodreads: 4,23 (din 18.177 note) 

RECENZIA FACE PARTE DIN BLOG TOURUL ORGANIZAT DE EDITURA CRIME SCENE PRESS CU OCAZIA APARIȚIEI ÎN LIMBA ROMÂNĂ A ROMANULUI „STARE DE TEROARE”.

 

Nu am mai citit nici un Thriller politic până acum, și trebuie să mărturisesc că am rămas plăcut surprinsă. Mă așteptam la o lectură greoaie și plictisitoare, dar, în schimb, am dat peste multă acțiune, suspans și peste: teroriști pregătiți să distrugă orașe întregi, bombe plasate în cele mai neașteptate locuri, cârtițe adânc infiltrate în sistemul de conducere al Statelor Unite și intrigi politice încâlcite, transformate în dezastre mondiale, și lista poate continua. „Stare de teroare” - un volum scris de Hillary Rodham Clinton în colaborare cu Louise Penny – ne dezvăluie o lume violentă în care amenințarea pândește după fiecare colț și în care o singură clipă de șovăire poate costa sute sau chiar mii de vieți. Cu toate că în permanență există o tensiune care crește cu fiecare capitol, din când în când acțiunea este întreruptă de câteva pagini prin care suntem familiarizați cu politica internă și externă a SUA, rânduri necesare pentru a înțelege reacțiile unor personaje ce sunt prinse într-un război contracronometru. Mai mult decât un Thriller politic, romanul de față constituie un mozaic de culturi – de la jungla americană în care orice este permis, la orientalul și restrictivul Iran, de la Ordonata Germanie, la sfidătoarea Rusie – textul fiind presărat cu nuanțe lingvistice și ideatice, specifice unor societăți extrem de diferite.

Ellen Adams a fost numită de curând în funcția de secretar de stat al SUA, o poziție ce aduce cu sine avantaje, dar care necesită și multe sacrificii. Ea s-a numărat printre cei mai înfocați oponenți ai președintelui Douglas Williams, iar  numirea sa în această funcție poate fi înțeleasă ca o modalitate de supraveghere sau ca o răzbunare pentru afronturile aduse. Cu toate că este în floarea vârstei (la doar 60 de ani), Ellen trebuie să îndeplinească cele mai grele îndatoriri, contribuind cu toate forțele la readucerea situației interne pe făgașul normal. Însă, în momentul în care trei autobuze explodează în trei state europene, liniștea aparentă a Americii se dizolvă, lăsând locul unei panici feroce. În tot haosul creat, Ellen desfășoară o adevărată anchetă detectivistică, cu speranța că va afla informațiile de care are nevoie, pentru a opri catastrofa ce urmează. Însă nu va fi ușor... În goana după aliați și răspunsuri, Ellen se va lovi de multe uși închise și de eterna neputință umană, însă dorința ei de a-și salva națiunea o va face să continue în pofida oricărui obstacol.

        Așa cum poate v-ați dat seama din descrierea oficială, avem de-a face cu un roman încărcat cu o puternică miză feministă. Există o prăpastie destul de adâncă între imaginea femeii și cea a bărbatului. Personajele feminine sunt cei mai importanți pioni de pe tabla politică. În timp ce ele merg pe teren, călătoresc pe trei continente și nu au timp să se aranjeze sau să se curețe de noroi, sexul opus se mulțumește să dea ordine din confortul propriului birou și să fie întotdeauna impecabil îmbrăcat. În acest sens, cel mai sugestiv exemplu este antiteza dintre protagonistă și președintele Statelor Unite. Ellen este reprezentată ca o amazoană neobosită, care sacrifică totul pentru siguranța țării. La polul opus, se află Douglas Williams, un mascul comod, care se îngrijorează de soarta țării, din siguranța zidurilor Casei Albe. Imaginea eroinei este dusă la extrem, ceea ce devine puțin deranjant – aici sigur a fost mâna lui Hillary Rodham Clinton, prima femeie care a candidat pentru funcția de președinte al SUA – dar, într-o țară în care misoginismul este în floare, exagerarea își găsește oarecum o justificare.

           Cele două autoare construiesc, preluând modele reale, o serie de caractere puternice, figuri emblematice care se dovedesc, pe parcurs, niște simple marionete ale pozițiilor în care sunt așezate. Nu am găsit nici un om de rând în acest roman. Toate personajele fac parte din cele mai înalte cercuri politice, militare și din Mass-Media. Explicația este evidentă. Cartea a fost scrisă din perspectiva celor care conduc, și nu a celor care sunt conduși, autoarele scoțând în evidență faptul că nu tot ceea ce se petrece între zidurile Casei Albe ajunge la restul populației. Biroul Oval e un microunivers securizat în care nu poate intra oricine și din care ies la suprafață doar informațiile dorite de cei din fruntea țării.

       Ceea ce m-a făcut să-i dau romanului patru stele pe Goodreads a fost modul în care orice întâmplare tragică este prevenită sau rezolvată prin intervenția unui personaj care, după părerea mea, făcea mai bine dacă nu mai apărea deloc. Nu spun că mi-aș fi dorit să moară dintre protagoniști, dar unele scene sunt trase de păr, neavând nici o justificare verosimilă. Din acest motiv, în anumite momente ale cărții am simțit cum tensiunea acumulată este brusc tăiată și înlocuită cu o stare de confuzie, deoarece, după ce salvarea apare total neașteptat de după vreo stâncă, se trece la câteva pagini în care nu se mai întâmplă nimic și în care informațiile sunt redate destul de labirintic.

     „Stare de teroare” este un roman pe cât de complex, pe atât de ușor de lecturat. Pendularea continuă între secvențele pline de acțiune – momentele în care te întrebi dacă bomba chiar va exploda sau dacă un anumit personaj va reuși să scape cu viață – și paginile monotone, pline de intrigi politice și de lupte tacite între sexe, conturează un univers vulnerabil, un sistem în care orice eroare neprevăzută poate duce la instaurarea haosului. Eu mă opresc aici, cred că subiectul cărții și nota de pe Goodreads vorbesc de la sine, iar dacă vreți să luați parte la o aventură de proporții, trebuie să puneți mâna pe romanul scris de Hillary Rodham Clinton și Louise Penny.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire peste recenziile prietenilor noștri ce iau parte la acest Blog Tour:

Literatura pe tocuri  

Biblioteca lui Liviu 

Ciobanul de azi 

Anca și cărțile.ro 

Analogii, Antologii 

Pălărisme.ro

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 55 - Fata care a murit de Ragnar Jónasson (Blog Tour - Crime Scene Press)

Titlu: Fata care a murit 

Autor: Ragnar Jónasson

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Þorpið (2018)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 336

Media pe Goodreads: 3,46 (din 2.535 note) 

 

RECENZIA FACE PARTE DIN BLOG TOURUL ORGANIZAT DE EDITURA CRIME SCENE PRESS CU OCAZIA APARIȚIEI ÎN LIMBA ROMÂNĂ A ROMANULUI „FATA CARE A MURIT”. 

A sosit timpul să vorbim despre un autor islandez care se pare că a fost foarte bine primit de publicul român. După ce s-a făcut remarcat datorită seriilor Dark Iceland (din care la noi au apărut primele trei volume, după ordinea englezească) și Hulda (din care de curând a fost publicată prima parte, „Întunericul”), Ragnar Jónasson revine cu o carte standalone, un roman ce și-a găsit locul în lista de bestselleruri a celor de la Sunday Times. Da, ați ghicit, este vorba despre „Fata care a murit”, o poveste în care autorul are ingenioasa idee de a combina două genuri ce funcționează excelent împreună. Astfel, pornind de la un scenariu specific literaturii Nordic Noir, scriitorul își impregnează textul cu o aură gotică, redând o atmosferă întunecată și fantomatică, ce se mulează perfect pe cadrul spațial în care se petrece acțiunea.

            „Se caută învățător la capătul lumii”. Cam așa sună anunțul de angajare la care Una răspunde. Împinsă de trauma sinuciderii tatălui, de nevoia stringentă de bani și de lipsa unor prieteni adevărați, Una ia decizia de a pleca în Skálar, un sat pescăresc  de pe coasta nordică a Islandei, unde urmează să devină învățătoare pentru copiii din zonă. Însă nu trece mult timp până când ea află că așezarea în care a ajuns este formată doar din zece oameni și că singurii elevi de care se va ocupa sunt cele două fete din cătun, una dintre ele fiind chiar fiica gazdei sale. Având o bună pregătire pedagogică și fiind capabilă să empatizeze foarte ușor cu tinerele, Una se face repede remarcată ca un foarte bun cadru didactic. Pe cât de întunecat, pe atât de liniștit, micul sat pare locul perfect unde ea să aibă parte de un an școlar plăcut și relaxant. Însă, odată cu apropierea Crăciunului, cineva își pierde viața, iar Una bănuiește că nu e vorba despre un simplu accident.

            Deși romanul este construit pe un fundal polițist, protagonista noastră nu e chiar detectivul la care ne-am aștepta. Interesul ei nu este stârnit de moarte sau de dispariție, ci de descifrarea lucrurilor enigmatice ce se petrec în jurul ei. Cu toate că ceilalți locuitori îi cer să renunțe la investigație, ea se încăpățânează și continuă, percepând sfaturile celorlalți ca pe niște bariere în descoperirea adevărului. Una nu este un personaj pe care să-l iei în serios, din cauza consumului zilnic de alcool – cu toate că are o slăbiciune pentru vin, încearcă să și-l procure pe ascuns, ca să nu fie judecată de oamenii din jur. Deși la început pare că este acceptată ușor în comunitate și că devine repede una dintre ei, falia socială se tot mărește pe parcursul poveștii, ajungând, spre final, o prăpastie enormă între ea și restul comunității. Unii par prietenoși, dar pe urmă o privesc cu dispreț, iar alții sunt sceptici încă de la început cu privire la venirea ei în micro-cosmosul lor perfect.

            După cum v-ați dat seama deja, avem de-a face cu un scenariu detectivistic puțin mai neobișnuit. Însă, în cazul intrigii gotice, lucrurile nu sunt deloc complicate. Autorul preia un construct spectral, din păcate, foarte utilizat atât în filme, cât și în cărți. Avem o străină care ajunge într-un loc nou ce își are propriile reguli și secrete, este avertizată să părăsească sătucul și ajunge să se confrunte cu o stafie ce bântuie casa în care locuiește și care încearcă să comunice prin intermediul viselor. Fiind un fan al genului Horror, mi-am dorit ca episoadele fantomatice să fie mai dese și mai puternice. Din cauza fragmentarismului și a fluidității scenelor de groază, suspansul se disipează repede, iar teroarea nu reușește să prindă substanță în mintea celui care citește.

            Plasând, în paralel, două evenimente tragice, unul ce a avut loc în prezent și altul ce s-a întâmplat în secolul trecut, Ragnar Jónasson reușește să redea un ciclu al morții ce îi are în vedere doar pe cei inocenți și nevinovați. Astfel, când fatalitatea se repetă, putem spune că asistăm la un blestem al unei comunități impure. Printre oameni cinstiți și indivizi cu secrete întunecate, Una este cea care realizează o radiografie a societății, încercând să vadă în cine poate avea încredere și de cine trebuie să se ferească. Iar dacă vreți să aflați care e misterul din micul cătun pescăresc, trebuie să puneți mâna pe acest volum și să vă lăsați bântuiți de spectrul copilei ce nu poate să treacă la somnul de veci.

Pentru alte opinii despre volum, aruncați o privire peste recenziile prietenilor noștri ce iau parte la acest Blog Tour:   

Literatura pe tocuri  

Biblioteca lui Liviu

Anca și Cărțile 

Ciobanul de azi 

Analogii, Antologii 

COMANDĂ CARTEA

CONCURS: FATA CARE A MURIT (CRIME SCENE PRESS)

Cu ocazia Blog Tourului organizat de editura Crime Scene Press, avem plăcerea de a vă invita la un nou concurs!  

De fapt, vor fi trei concursuri, unul aici, unul pe pagina noastră de Facebook: Cărțile Mele Și Alți Demoni și unul pe Instagram, la: cartile_mele28, iar premiul constă în câte un exemplar din romanul „Fata care a murit”, de Ragnar Jónasson.  

 

Ce trebuie să faceți pentru a participa la concursul de pe blog? 

 

1. Dați like paginilor de Facebook: Cărțile Mele Și Alți Demoni & Crime Scene Press. 

2. Scrieți, într-un comentariu, care este cartea voastră preferată de la Crime Scene Press.

3. Distribuirea acestui articol este opțională (sunteți înscriși în concurs odată ce ați realizat primele două cerințe). 

Concursul se va desfășura până în data de 28 noiembrie, ora 23:59, iar câștigătorul va fi ales prin Random.org.

 

Mult succes tuturor!

Despre carte: 

Un nou roman semnat Ragnar Jónasson

Primul roman polițist islandez care apare în lista de bestselleruri Sunday Times

„Se caută învățător la capătul lumii…”

Una e conștientă că-i e greu să treacă peste sinuciderea tatălui ei, venită din senin. Își petrece nopțile bând singură în Reykjavík, năpădită de gânduri cum că într-o bună zi o să i-o ia pe urme.

Când află că în micul sat Skálar de pe coasta nordică, bătută de furtuni, a Islandei, unde locuiesc zece oameni, se caută învățător pentru două fete, Una o vede ca pe o ocazie de a evada.

Însă odată ce ajunge acolo își dă seama că nimic din viața de la oraș n-a pregătit-o pentru ce găsește în sat. Localnicii nu sunt deloc prietenoși, vremea e mohorâtă.

Iar din podul casei vechi unde locuiește e convinsă că aude un cântec fantomatic.

Una își face griji că-și pierde mințile.

Și chiar înainte de Crăciun cineva moare pe neașteptate, iar viața Unei capătă o turnură extrem de rea…

Receptare critică

„O poveste cu fantome plină de atmosferă, care te înfioară cu adevărat și are nuanțe polițiste.”

Kirkus Reviews

„Cu proza elegantă și atmosfera evocatoare care-l caracterizează, Jónasson țese o poveste care arde la foc mocnit, te bântuie și oferă un final ce-ți dă fiori.”

Charlotte Heatchote, Sunday Express

„Un amestec de horror și thriller psihologic, învăluit în ceață și care funcționează din toate punctele de vedere.” 

Booklist

„…excelentă.”

Toronto Star

Cartea poate fi comandată de AICI!

În pregătire la editura Crime Scene Press (Hervé Le Corre & Ragnar Jónasson)

Titlu: După război  

Autor: Hervé Le Corre

Editura: CRIME SCENE PRESS

Traducere de Delia Tuică 

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 528

 

Bordeaux, 1950. Un oraș care poartă încă amintirile negre și rănile celui de-al Doilea Război Mondial. Dar dincolo de mare a început deja un alt război. Nenumărați tineri sunt trimiși să lupte în Algeria, într-un conflict care încă nu și-a primit numele sub care va rămâne consacrat în istorie. Franța sângerează din nou.

Un șef de poliție corupt, simpatizant al fasciștilor, colaborator al acestora și criminal de război, va descoperi că atrocitățile comise nu i-au fost uitate.

Un tânăr care a auzit poveștile cumplite despre raziile de sub soarele arzător din Africa e bântuit de moartea cumplită a familiei sale.

Destinele celor doi se vor împleti într-o lume condusă de răzbunare.

O capodoperă a literaturii franceze, care arată că, uneori, după război, războiul continuă.

 

Receptare critică

„Bogat în istorie și analiză psihologică, romanul este dovada vie că «după război, uneori războiul continuă».”

Kirkus Reviews

 „Scriitura lui Hervé Le Corre are o muzicalitate care frizează poeticul. Este un portretist desăvârșit.”

Le Monde

„Un roman compus cu toată priceperea virtuozului, unde limbajul colorat al bistrourilor și răufăcătorilor se contopește cu o proză sensibilă, pregnantă, cristalină care îți pătrunde până în adâncul ființei. Superb.”

Télérama

„O carte plină de entuziasm, care nu face compromisuri. Extraordinară.”

L’Express

 

Titlu: Fata care a murit 

Autor: Ragnar Jónasson

Editura: CRIME SCENE PRESS

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 336

 

Un nou roman semnat Ragnar Jónasson

Primul roman polițist islandez care apare în lista de bestselleruri Sunday Times

„Se caută învățător la capătul lumii…”

Una e conștientă că-i e greu să treacă peste sinuciderea tatălui ei, venită din senin. Își petrece nopțile bând singură în Reykjavík, năpădită de gânduri cum că într-o bună zi o să i-o ia pe urme.

Când află că în micul sat Skálar de pe coasta nordică, bătută de furtuni, a Islandei, unde locuiesc zece oameni, se caută învățător pentru două fete, Una o vede ca pe o ocazie de a evada.

Însă odată ce ajunge acolo își dă seama că nimic din viața de la oraș n-a pregătit-o pentru ce găsește în sat. Localnicii nu sunt deloc prietenoși, vremea e mohorâtă.

Iar din podul casei vechi unde locuiește e convinsă că aude un cântec fantomatic.

Una își face griji că-și pierde mințile.

Și chiar înainte de Crăciun cineva moare pe neașteptate, iar viața Unei capătă o turnură extrem de rea…

 

Receptare critică

„O poveste cu fantome plină de atmosferă, care te înfioară cu adevărat și are nuanțe polițiste.”

Kirkus Reviews

„Cu proza elegantă și atmosfera evocatoare care-l caracterizează, Jónasson țese o poveste care arde la foc mocnit, te bântuie și oferă un final ce-ți dă fiori.”

Charlotte Heatchote, Sunday Express

„Un amestec de horror și thriller psihologic, învăluit în ceață și care funcționează din toate punctele de vedere.”

Booklist

„…excelentă.”

Toronto Star

Recenziile lui Gică 51 - Lațul de Lilja Sigurðardóttir

Titlu: Lațul  

Trilogia Reykjavík Noir #1  

Autor: Lilja Sigurðardóttir

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Gildran (2015)

Traducere de Liviu Szoke

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 288

Media pe Goodreads: 3,79 (din 1.649 note)

 

            În cea de-a doua jumătate a anului trecut, în portofoliul editurii Crime Scene Press şi-a făcut apariţia Lilja Sigurðardóttir, o nouă autoare islandeză de romane Noir. Sunt sigur că pe mulţi numele ne-a condus la Yrsa Sigurðardóttir, o altă scriitoare din aceeaşi ţară şi, de altfel, o altă voce puternică a crime-ului nordic, care a fost foarte bine primită de publicul român, dovadă incontestabilă fiind numărul mare de traduceri publicate la noi. Ei bine, singurele legături dintre cele două sunt: numele de familie, genul de literatură pe care îl abordează şi Liviu Szoke – traducătorul care se ocupă atât de una dintre seriile Yrsei, cât şi de trilogia din care face parte volumul de faţă. Cu alte cuvinte, nu există nici un grad de rudenie între ele. Am menţionat acest lucru, deoarece sunt sigur că, în momentul în care „Laţul” a ieşit din tipar, numele Sigurðardóttir avea deja un prestigiu între cititorii de Nordic Noir din România, unii crezând că ar fi vorba despre o soră, verişoară sau chiar fiică a Yrsei. Şi acum, că am lămurit acest aspect, e cazul să trecem la povestea noastră.

            Sonja este una dintre persoanele prinse în laţ. Ea călătoreşte foarte des cu avionul, iar scopul final al fiecărui voiaj este acela de a trece cocaină prin unul dintre aeroporturile din Islanda. Nu îi place ceea ce face, însă nu are de ales, iar dacă vrea ca fiul ei să fie în siguranţă, trebuie să îndeplinească toate sarcinile pe care i le dau cei care o ameninţă. Cu timpul, Sonja a devenit din ce în ce mai bună, inventând moduri noi în care să transporte marfa, ajungând, astfel, unul dintre pionii de care reţeaua de interlopi nu se poate lipsi. Ea speră ca fiecare transport să fie ultimul, şi după aceea să se poată întoarce, în sfârşit, la viaţa ei obişnuită – să-şi găsească o slujbă normală şi să obţină custodia pentru Tómas, băiatul pe care îl are împreună cu fostul ei soţ.

            Nu vreau să sune ca o formulare dintr-un eseu pentru Bac, dar volumul nostru chiar se împarte în două jumătăţi complementare. Pe de o parte, o avem pe protagonista care ştim bine cu ce se ocupă, iar pe de altă parte, este prezentă Agla, partenera sexuală a Sonjei, o altă femeie ce se află într-o situaţie dificilă. Cea din urmă lucrează la o bancă, iar autorităţile au depistat un transfer ilegal de fonduri, bani pe care se crede că ea i-ar fi sustras împreună cu încă două persoane. Este evident că vorbim aici despre un roman corect politic, aşa cum se cere în ultima vreme. Pe lângă faptul că între cele două există o relaţie sexuală şi sentimentală, avem de-a face şi cu două femei puternice, care se află în nişte situaţii limită. Una este pusă în mijlocul societăţii şi se confruntă cu un sistem dur, care vrea să extragă şi ultima fărâmă de umanitate din ea, iar cealaltă umblă printr-o lume întunecată, un spaţiu liminal în care doar violenţa şi trădarea mai pot schimba ceva.

            Mi-aş fi dorit ca povestea să fie puţin mai intensă. Cartea e destul de mică, iar acţiunea pare de multe ori să stea în loc, noroc cu capitolele foarte scurte ce se citesc extrem de repede. De altfel, nu am simţit prea mult suspans. Autoarea a preferat să se concentreze în mare parte pe povestea celor două femei, aruncând din când în când câte o fărâmă de teroare, sentiment pe care îl trăieşte mai mult protagonista decât cititorul. E de înţeles că ea se simte de la început într-o tensiune continuă, însă m-aş fi bucurat să simt şi eu asta, să existe măcar o scenă puternică care să-mi transmită că problema e serioasă şi că oricând Sonja ar putea să-şi piardă viaţa.

             Nu pot să spun că am citit cu plăcere acest roman, însă voi continua seria, pentru că m-a intrigat foarte tare finalul primului volum. Deznodământul promite foarte multe, iar pe lângă o răsturnare totală de situaţie, mi-a fost sugerată şi întoarcerea unei femei mult mai puternice, o mamă care va porni un război pentru a-şi proteja fiul. Nu vă recomand acest roman ca pe un thriller de primă mână, dar vă  îndemn să-l citiţi dacă sunteţi în căutarea unei cărţi bune despre traficul de droguri şi despre gangsteri periculoşi.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 50 - Pustiul de asfalt de S.A. Cosby

Titlu: Pustiul de asfalt 

Autor: S.A. Cosby

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Blacktop Wasteland (2020)

Traducere de Dan Doboș

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 328

Media pe Goodreads: 4,10 (din 17.625 note)

 

            După cum ştiţi deja, la finalul anului voi face un top cu cele mai bune cărţi pe care le-am citit în ultimele douăsprezece luni. Şi pot să spun de pe acum că pe acea listă se va afla şi „Pustiul de asfalt”, căruia îi voi oferi o poziţie importantă, foarte probabil chiar pe prima. De altfel, cartea ocupă deja un loc special în biblioteca şi în sufletul meu. Nici nu am cuvinte să vă spun cât de mult mi-a plăcut acest volum şi cât de inteligent şi de bine este construit. Spre deosebire de romanele de suspans din ultima vreme, cartea lui S.A. Cosby vine cu un suflu nou, abordând extrem de diferit un spaţiu despre care s-a tot scris în ultima vreme şi pe care aproape toată lumea încearcă să-l înfrumuseţeze. Autorul american renunţă la artificiile estetice, preferând să redea, într-un mod crud şi realist, adevărata mizerie şi sărăcie în care trăiesc multe persoane de culoare din Virginia.

            Faceţi cunoştinţă cu Beauregard „Gândacul” Montage, omul care cândva era cunoscut drept cel mai tare şofer de pe Coasta de Est. Cu toate că acele vremuri au trecut, mulţi şi-l amintesc şi acum ca pe un rege al şoselelor, ca pe negrul care poate stăpâni orice autoturism, fiind capabil să conducă atât pe drumurile asfaltate, cât şi prin cele mai oribile hârtoape. De altfel, datorită acestei îndeletniciri, a primit şi porecla de Gândacul, pentru că el se simte cel mai bine acolo unde mirosul de benzină şi de gaze de eşapament se amestecă cu izul puternic al cauciucurilor încinse – un cocktail senzorial la care se adaugă sentimentul de frică şi adrenalina pe care o simte în momentul şofatului. Datorită talentului său deosebit, Beauregard a fost implicat, cu mulţi ani în urmă, în câteva afaceri ilegale, afaceri despre care nu vrea să vorbească, deoarece totul s-a terminat. Însă, acum, el nu o duce foarte bine cu banii, şi problemele încep să apară, iar atunci când o veche cunoştinţă îi propune să ia parte la un jaf de bijuterii, Gândacul este nevoit să se întoarcă la trecutul întunecat şi violent pe care credea că l-a lăsat cu totul în urmă.

            Beauregard „Gândacul” Montage este un personaj pe care nu ai cum să nu-l îndrăgeşti. Pe cât de puternic şi de violent, pe atât de sensibil şi de empatic – el este un soţ iubit şi tatăl a trei copii pentru care vrea un viitor mai bun. Conştient pe zi ce trece de mizeria şi de sărăcia în care se află, el încearcă, pe cât poate, să fie un om drept cu el însuşi şi cu cei din jur, evitând să ia parte la conflicte violente ce i-ar putea da existenţa peste cap. Însă atunci când este luat peste picior şi când este escrocat, nu ezită să-şi impună punctul de vedere şi să-şi facă dreptate. În cazul acestui protagonist, avem de-a face cu două personalităţi, una pozitivă şi una negativă, cea din urmă încercând mai mereu să se impună. Fragilitatea lui se datorează absenţei figurii paterne, tatăl său dispărând cu mult timp în urmă din viaţa Gândacului şi a mamei sale.

            Deşi romanul nostru are toate ingredientele necesare pentru un thriller de primă mână, eu l-am perceput şi ca pe un Western modern. Nu avem de-a face aici cu călăreţi, indieni şi ferme, dar există curse de maşini, urmăriri şi jafuri de bijuterii. Într-o lume în care aproape totul a evoluat, deşertul s-a transformat în şosele şi aşezări umane, iar vechiul Cowboy a fost înlocuit cu noul „Carboy”. De altfel, şi personajele negative sunt construite după modelul bandiţilor din Vestul Sălbatic, iar Beauregard este ilustrat ca un şerif răzbunător. Pe lângă acest amalgam inedit, ceea ce face din acest volum o lectură fascinantă este stilul grotesc şi tranşant pe care îl utilizează naratorul. Nu suntem într-o lume frumoasă, în care nestematele strălucesc la gâtul fiecărei persoane de pe stradă, ci într-un univers întunecat şi mizerabil, în care doar hoţia şi crima îţi pot oferi o poziţie importantă în societate.

            Un roman care vorbeşte despre negri, fără să abordeze corectitudinea politică, şi, totodată, un volum care îţi prezintă eleganţa şi demnitatea unei lumi derizorii şi vulgare – „Pustiul de asfalt” este o carte  ce merită citită de orice amator de senzaţii tari, fie că vorbim despre jafuri şi omoruri, fie că ne referim la curse de maşini şi manevre periculoase în care viaţa îţi este pusă în joc la fiecare cotitură. Am recomandat această carte cu drag şi o voi face în continuare, pentru că este o lectură incredibil de puternică şi de plăcută, şi am speranţa că nu e ultima dată când aud de S.A. Cosby la noi în România.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 47 - Fata A de Abigail Dean

Titlu: Fata A   

Autor: Abigail Dean

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Girl A (2021)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 3,63 (din 33.515 note)

RECENZIA FACE PARTE DIN BLOG-TOURUL ORGANIZAT DE EDITURA CRIME SCENE PRESS CU OCAZIA LANSĂRII EDIȚIEI ÎN ROMÂNĂ A ROMANULUI „FATA A”.

 

Cu toţii ştim acele romane în care, după ce misterul a fost elucidat sau după ce povestea a luat un sfârşit fericit sau dramatic, există câteva capitole în care ni se spune ce s-a întâmplat cu personajele, ce schimbări au mai avut loc în decor şi dacă lucrurile s-au terminat cu adevărat sau dacă e posibil să mai urmeze ceva. Ei bine, mergând pe acest fir, romanul lui Abigail Dean constituie un text care debutează cu finalul, o naraţiune în care întâmplările au avut deja loc, iar ceea ce-i rămâne protagonistei este rememorarea propriei tragedii – un proces psihologic prin care cititorul devine principalul martor al ororilor din casa familiei Gracie.

Toată lumea o ştie drept Fata A. Numele Alexandra Gracie nu mai înseamnă nimic pentru nimeni. Dar ea preferă să i se spună Lex. Sunt sigur că o cunoaşteţi… Da, este fata care a evadat din locuinţa pe care toţi o numesc acum Casa Ororilor. Însă, cu toate că acea perioadă îngrozitoare s-a sfârşit, ea nu va fi în stare niciodată să renunţe la propriul trecut. De altfel, niciunul dintre membrii familiei Gracie nu va putea să uite vreodată copilăria înfiorătoare de care a avut parte. Deşi fiecare a luat-o pe drumul său, va exista mereu ceva ce îi va lega, iar atunci când mama lor moare în închisoare, Lex devine executor testamentar şi este nevoită să-i caute pe ceilalţi şi să le împărtăşească ideea ei, conform căreia locul în care au crescut ar putea deveni un monument al binelui. Însă timpul a trecut, unii au păstrat legătura, alţii nu, iar cei din urmă au fost prea mici ca să înţeleagă ce s-a petrecut.

            Trebuie să menţionez faptul că romanul lui Abigail Dean nu este primul text care abordează acest subiect. Ba chiar mai mult, tema părintelui care îşi pierde luciditatea şi ajunge să facă din propria locuinţă o închisoare şi din propria familie un grup de prizonieri fără speranţă a fost utilizată de mai mulţi autori şi cred că, într-o anumită măsură, a fost deja depăşită. Însă ceea ce face autoarea britanică este să preia o schemă foarte utilizată şi să o reinventeze. Astfel, nu asistăm de la început la grozăviile copilăriei, nu suntem acolo şi nu ne întrebăm în continuu dacă cineva va reuşi să evadeze sau când mai exact se va întâmpla asta. Nu, povestea ne este relatată din prezent, iar odată cu gândurile protagonistei, avem acces la evenimentele din trecut.

După părerea mea, această tehnică narativă are atât minusuri, cât şi plusuri. Un punct slab, ce ar putea fi o dezamăgire pentru cititorii de Thriller, ar fi lipsa suspansului. Dacă totul a avut loc, iar naratorul pare că nu ne ascunde nimic, atunci nici nu ne putem aştepta la o răsturnare de situaţie, la un moment care să ne dea palpitaţii sau care să ne arunce toate presupunerile în aer. Însă partea bună e că povestea nu se adresează doar celor care caută secvenţe pline de acţiune, ea poate fi foarte uşor apreciată şi de cei care citesc texte ce abordează teme înalte. Astfel, copilăria lui Lex şi a fraţilor ei este redată secvenţial, manevră ce are scopul de a-i solicita atenţia celui care urmăreşte, de a-l invita la un joc de puzzle în care toate piesele par să aibă aceeaşi culoare, iar marginile par să nu fie foarte vizibile.

Cred că e timpul să vorbim despre Lex, un personaj foarte interesant şi ambiguu. Ea ni se prezintă ca fiind o fată puternică, o persoană care ar putea să treacă peste cadavre dacă ar fi nevoie şi care vede realitatea doar în nuanţe de violenţă şi durere. Însă lucrul interesant la acest personaj este caracterul său duplicitar. Cu toate că vrea să pară o fată dură, ea este suma traumelor, un instrument în care frustrările şi neputinţa şi-au făcut de lucru în decursul timpului. Din acest motiv, romanul este atât de fragmentat şi de haotic, amestecul de gânduri şi de imagini reflectând în cea mai mare parte fiinţa fragilă şi sfâşiată din interior. În cazul protagonistei, există trei valenţe ale personalităţii – Alexandra, copila care a asistat la lucruri oribile şi care a fost tratată ca un animal, Lex, persoana din prezent, cea care pare sigură pe ea şi care refuză circul mediatic şi Fata A, cea care obţine ceea ce vrea, pentru că lumea o percepe ca pe o imagine, ca pe un brand al suferinţei, ca pe primul subiect care a scăpat din Casa Ororilor.

 Un experiment original în literatura de suspans, o carte care joacă la două capete, un roman pe care poţi ori să-l dai de pereţi, ori să-l savurezi cu plăcere – „Fata A” este un volum complex şi original, care a reuşit, în scurt timp, să captiveze mii de cititori din toată lumea, având, în acest moment, nu mai puţin de 50 de ediţii pe Goodreads. Nu fac asta adesea, însă, în încheierea acestei recenzii, vreau să vă recomand „Răşină”, de Ane Riel, un alt text care abordează acelaşi subiect, dar într-o manieră cât se poate de diferită şi de originală.

 

COMANDĂ CARTEA

În curs de apariție la Crime Scene Press (Toamna Editorială 2021)

    Au mai rămas câteva zile până când vom intra în anotimpul preferat al cititorilor, perioada în care se anunţă o mulţime de noi apariţii editoriale. Şi, după cum ştim cu toţii, toamna se numără crimele. Aşa că, prim amabilitatea editurii Crime Scene Press, avem onoarea de a vă prezenta câteva dintre titlurile care vor ieși din tipar în următoarele luni. 

Fata A, de Abigail Dean 

(Trad. George Arion Jr.)

Bestseller Sunday Times 

Bestseller New York Times

Drepturile au fost vândute în 33 de teritorii 

 

Lex Gracie nu vrea să se gândească la familia ei. Nu vrea să se gândească la copilăria petrecută în casa părinților ei, supranumită Casa Ororilor. Și nu vrea să se gândească la identitatea care i-a fost atribuită: Fata A – fata care a evadat.

Când mama ei moare în închisoare, pentru Lex fuga de trecut nu mai este o variantă posibilă. Copiii familiei Gracie primesc moștenire casa părintească, iar lui Lex îi revine misiunea să ducă la bun sfârșit condițiile din testament. Împreună cu sora ei mai mică, Evie, Lex vrea să transforme Casa Ororilor într-o forță a binelui. Dar mai întâi trebuie să se împace cu ceilalți șase frați și surori – și să înfrunte demonii acelei copilării întunecate prin care au trecut cu toții, chiar dacă în moduri nebănuit de diferite.

O poveste minunat scrisă și extrem de puternică despre mântuire, groază și iubire, inspirată dintr-un caz real.

 

Pământ rece, de Ann Cleeves

(Trad. Mihnea Arion)

Al șaptelea volum din seria Shetland 

Aleasă de The Guardian printre cele mai bune cărți polițiste din 2016

 

Iarna în Shetland. O ploaie torențială provoacă o alunecare de teren care blochează circulația și mătură totul în calea ei până ajunge la mare.

Jimmy Perez vede cum valul de noroi și turbă distruge o casă despre care toată lumea crede că e nelocuită. Însă printre ruine, sub pământ, e descoperit trupul neînsuflețit al unei femei cu părul negru, îmbrăcată într-o rochie roșie de mătase. Crezând că împărtășesc descendența mediteraneană, Perez devine obsedat să-i descopere identitatea.

Numai că femeia nu a fost ucisă de alunecarea de teren, ci era deja moartă – și nu din cauze naturale. Iar Perez trebuie să înfrunte din nou demonii trecutului și comunitatea taciturnă și secretoasă din Shetland ca să facă lumină în zilele întunecate ale iernii...

Eu, juriul, de Mickey Spillane 

(Trad. Horia Nicola Ursu)

 

Detectivul privat Mike Hammer îl găsește mort pe prietenul său cel mai bun, care a rămas invalid când i-a salvat lui Hammer viața în război. Jack Williams a fost ucis într-un mod foarte crud: împușcat în stomac. Mike jură să-l răzbune.

Pe parcursul investigației, Hammer descoperă o rețea de narcotice care se întinde ca o caracatiță – caracatiță pe care Jack era cât pe ce să o dea în vileag.

Un roman hard-boiled clasic, scris într-un stil auster, în care eroul este deopotrivă justițiar, juriu și călău.

 

Greșelile trecutului, de Oana Stoica-Mujea 

Al treilea volum din seria Iolanda Știreanu   

 

O crimă ieșită din comun, aproape de domeniul fantasticului. 

Când într-un tren este descoperit un cadavru fără nicio rană, dar care poartă un mesaj, nimic nu pare ciudat. Doar că același om, cu același mesaj, mai este găsit în alte două locuri. Cazul începe să frizeze supranaturalul. 

 Iolanda Știreanu trebuie să înțeleagă ce s-a întâmplat cu cele trei personaje misterioase și care e legătura dintre ele. Chiar dacă par a fi una și aceeași persoană, Lala știe că așa ceva e imposibil. 

Așa începe un periplu care oscilează între prezent și trecut. Iar Iolanda se vede silită să se confrunte cu problemele din viața personală, dar și cu ciudățeniile unei crime care pare fără cap și fără coadă.

 

Rendez-vous la Happy Hour, de Stelian Țurlea

 

Mai țineți minte că nu o dată, ci de mai multe ori, bucureștenii s-au trezit într-o atmosferă îmbâcsită, poluată, aerul era irespirabil, la marginea orașului ploua cu funingine?

Cineva arsese deșeuri toxice aduse de pe alte meleaguri.

Altcineva se implicase în aducerea lor pentru câștigurile fabuloase.

Poliția investighează, fără prea mare zel. Iar un ziarist scormonește după adevăr, descoperă rețele de traficanți, încrengături între afaceriști dubioși și oameni politici.

Izbucnește scandalul.

Personaje pe care le cunoașteți din precedente romane, inspectorul Victor Stamate și adjunctul său Petruș, dar și ziaristul Sorin Năstase revin în scenă să facă lumină.

Din care roman ai vrea să citești un fragment în avanpremieră?