Recenziile Mădălinei 6 - Ursul și privighetoarea de Katherine Arden

Titlu: Ursul și privighetoarea 

Trilogia: Winternight #1

Autor: Katherine Arden

Editura: YoungArt

Titlu original: The Bear and the Nightingale (2017)

Traducere din limba engleză de Cătălina Stanislav

Anul apariției: 2018

Număr pagini: 300

Media pe Goodreads: 4,09 (din 137.083 note)

 

        O atmosferă întunecată, creaturi monstruoase care îți bagă frica în oase, spirite secătuite de puteri, magie, religie, o fată cu abilități speciale și un ger de crapă pietrele – sunt doar câteva dintre ingredientele perfecte pentru un roman excepțional. De mult nu mi s-a mai întâmplat să nu pot lăsa o carte din mână, dar asta devine imposibil atunci când dau peste un volum bazat pe mitologie și cultură rusă. „Ursul și privighetoarea”, de Katherine Arden, un Fantasy de-a dreptul Horror, îți va aduce în fața ochilor o lume captivantă și violentă, în care granița dintre bine și rău, dintre sacru și profan, dintre vis și realitate este foarte fină, aproape transparentă. Fiecare pagină te va cufunda tot mai adânc într-o pădure misterioasă, unde magia este la ea acasă, dar, mai ales, într-o poveste dramatică a cărei protagonistă este Vasilisa, o tânără curajoasă care dă totul pentru a-și salva familia.

            Ne aflăm în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, undeva în nordul Rusiei, unde iarna este pe atât de cruntă și periculoasă, pe cât de blândă și colorată este primăvara. Peste acest ținut neîmblânzit se întinde mâna ocrotitoare a țarului Ivan Krasnii (Ivan cel Frumos). Pare să fie vorba despre un roman istoric, nu-i așa? Cu toate că autoarea alege să-și plaseze povestea într-un spațiu real, folosindu-se de credințe străvechi și de personalități istorice, precum țarul Ivan sau Părintele Serghei de Radonej, o figură importantă a Bisericii Pravoslave, cartea de față este un fantasy veritabil, iar fenomenele magice își fac simțită prezența din plin.

Romanul nostru începe într-o seară geroasă de iarnă, când, după ce ai înfruntat troienele imense de zăpadă, nu-ți mai rămâne altceva de făcut decât să te așezi la gura sobei și să asculți unul dintre basmele dădacei despre forțe malefice și spirite curate. Vasilisa și frații ei au crescut învăluiți de farmecele folclorului rus și înconjurați de duhurile vechii mitologii slave. Lucrul interesant este că nici un alt locuitor din Lesnaia Zemlia (Pământul Împădurit) nu poate vedea sau comunica cu spiritele ce se îngrijesc tăcute de bunul mers al gospodăriei și al naturii, cu excepția Vasilisei. Tânăra noastră eroină ar renunța oricând la sarcinile pe care le are de îndeplinit, pentru o plimbare prin pădurea de care se simte atrasă în mod inexplicabil sau pentru a sta de vorbă cu prietenii ei: Domovoiul (spiritul casei), Vazila (spiritul grajdului) și Rusalka din lac. Ea va deveni ultima apărătoare a acestor biete spirite care nu vor decât să-și apere casa. Însă pentru a face asta, au nevoie de putere, de hrană și de credința oamenilor, iar eroina noastră va da totul pentru a le salva de la pieire.

Până aici, totul bine și frumos. Viața comunității conduse de Piotr Vladimirovici, tatăl Vasilisei, este una tihnită. Deși ne aflăm într-o societate creștinată de mai bine de 400 de ani, locuitorii din Lesnaia Zemlia nu uită să aducă ofrande ocrotitorilor casei care se îngrijesc tăcuți de bunul mers al gospodăriei și al naturii. Însă problemele încep să apară în momentul în care persoane din afara comunității încearcă să schimbe legile nescrise ale ținutului, prin îngroparea vechilor credințe și tradiții sub o religie ce nu aparține locului. Teama de pedeapsa divină îi convinge pe oameni să renunțe la păgânism, ceea ce are consecințe nefaste pentru toți. Barierele protectoare ridicate de secole de către duhuri sunt distruse aproape complet, iar acest spațiu, care respiră prin fiecare pietricică, este lăsat în voia forțelor întunecate.

Intriga începe atunci când Piotr se întoarce de la Moscova cu o nouă soție și mamă pentru copii. Anna Ivanovna, fiica țarului Ivan, pleacă din palatul tatălui său și ajunge într-un infern plin de demoni care nu încetează s-o bântuie. Acest personaj poate fi încadrat, cu ușurință, în arhetipul mamei vitrege, din cauza comportamentului ostil față de noua familie, dar, în special, față de Vasilisa. Ea va fi cea care va deschide larg porțile lui Medved (Ursul), un zeu malefic, însă nu o va face singură. Ea va găsi un aliat de nădejde în persoana preotului Constantin, un om cu viziuni înguste, bun la teorie dogmatică, dar slab în fața ispitei.

Am disprețuit aceste două personaje încă de la prima apariție. Dorința lor obsesivă de a schimba ceva m-a enervat la culme, nemaivorbind de ignoranța preotului care m-a făcut să-mi doresc ca Rusalka să-și ducă la îndeplinire planul. Și dacă tot suntem la capitolul personaje preferate sau antipatice, nu voi rata ocazia de a-l menționa pe Alioșa, fratele Vasilisei, care mi s-a părut un personaj extrem de bine construit. Am apreciat firea sa pragmatică, un om care tace și face, el este singurul susținător al eroinei noastre, iar rolul lui va fi unul pe măsură.

Eu aș împărți romanul în două. În prima parte este prezentată, cu lux de amănunte, societatea patriarhală rusă în care femeia trebuie să fie supusă bărbatului, să-și îndeplinească îndatoririle, fără să crâcnească, și să se căsătorească de tânără, pentru a asigura descendența familiei. Ei bine, Vasilisa nu se încadrează în acest tipar al fetei ascultătoare. Ea este o rebelă și nu se ferește s-o arate. Mulți au afirmat că romanul ar avea nuanțe feministe, însă eu sunt de o altă părere. Nu cred că refuzul Vasilisei de a se căsători este un gest pro feminist, ci, mai degrabă, o recunoaștere a faptului că ea nu aparține acelei lumi, prin urmare, nu se poate căsători cu un om obișnuit. Cât despre cea de-a doua parte a romanului... este una foarte concentrată, plină de suspans și fiori de groază care te vor face să citești pe nerăsuflate.

„Ursul și privighetoarea” poate fi considerat un basm uriaș. Avem creaturi fantastice, o pădure care leagă două tărâmuri, o confruntare între bine și rău (și nu trebuie să vă mai spun cine câștigă), dar, mai ales, avem o eroină împreună cu ajutoarele sale magice. În plus, Vasilisa este numele specific personajelor feminine din basmele rusești. Citind acest roman, mi-am amintit de „Argintul preschimbat”, de Naomi Novik. Ambele romane au foarte multe elemente în comun, în special mitologia slavă care stă la baza construcției lor. Deci, dacă v-a plăcut Naomi Novik, Katherine Arden vă va cuceri cu desăvârșire.

Dar cred că v-am dat deja prea multe spoilere, așa că e vremea să punem punct acestei recenzii imposibil de lungi. Am înșirat, aici, atâtea cuvinte, și nu am spus nimic despre Privighetoare... Însă nu vreau să vă stric surpriza. 😊 Abia aștept să îmi spuneți părerile voastre despre romanul Katherinei Arden. Eu știu sigur că și-a câștigat locul de onoare în biblioteca mea și aștept cu nerăbdare următoarele volume din trilogia „Winternight”. 

P. S.

Înainte de a începe lectura, asigurați-vă că ferestrele și ușile sunt bine încuiate, în caz contrar, s-ar putea să vă treziți că cineva citește peste umărul vostru!

COMANDĂ CARTEA

Muza coșmarurilor de Laini Taylor

Titlu: Muza coșmarurilor 

Serie: Visul își alege visătorul #2

Autor: Laini Taylor

Editura: Epica Publishing House

Traducere de Iulia Dromereschi

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 528

 

ÎN ZORII TRAGEDIEI, NICI LAZLO, NICI SARAI NU MAI ERAU CEI DE DINAINTE.

Unul zeu, celălalt fantomă, amândoi luptă să depășească hotarele din adâncul sinelui lor, în timp ce macabra Minya îi ține ostatici, ca să se răzbune pe cetatea Plângerea.

Lazlo e pus să aleagă între ce nu se poate alege — să o salveze pe femeia pe care o iubește sau pe toți ceilalți? —, pe când Sarai se simte mai neajutorată ca niciodată. Dar este ea? Uneori, numai cea mai disperată nevoie ne poate arăta ce sunt propriile abisuri, iar Sarai, muza coșmarurilor, încă nu știe de ce este în stare. Oamenii și odraslele zeilor sunt năuciți din cauza căderii aproape iminente a cetății, un dușman nou le distruge orice urmă de speranță, iar misterele Mezartimilor trebuie din nou deslușite: de unde vin zeii, și cu ce scop? Ce s-a întâmplat cu miile de copii născuți în creșele din cetate? Și, lucrul cel mai important dintre toate, fiindcă, odată ce porțile uitate au fost deschise, s-au arătat lumi noi: e întotdeauna nevoie ca eroii să masacreze monștri, ori, din contră, e cu putință să îi salveze?

Iubire și ură, răzbunare și împăcare, distrugere și salvare.

PRECOMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 24 - Printre ceilalți de Jo Walton

 

Titlu: Printre ceilalți  

Autor: Jo Walton

Editura: Paladin

Titlu original: Among Others (2011)

Traducere de Liviu Szoke

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 376

Media pe Goodreads: 3, 70 (din 22.203 note)

 

Premiile HUGO, NEBULA şi BRITISH FANTASY pentru cel mai bun roman

 

„Printre ceilalți” este un elogiu adus literaturii science-fiction și fantasy, dar, în special, marilor scriitori de gen care ne-au dat posibilitatea să părăsim realitatea și să descoperim o lume plină de știință, magie și aventuri pe cât de incredibile, pe atât de fascinante. Volumul lui Jo Walton este o carte despre cărți, un catalog în care sunt înregistrate cele mai importante lucrări ale secolului al XX-lea, și nu numai.

Morwenna este o adolescentă din Țara Galilor trimisă să studieze la o școală cu internat din Anglia. Povestea ei e diferită de a celorlalți elevi, deoarece este fiica unei vrăjitoare și are capacitatea de a comunica cu zânele pădurii. În vacanțe, Morwenna își petrece timpul cu Daniel, tatăl ei, și cu cele trei mătuși pe care nu le prea agreează. Cel mai cumplit moment din viața tinerei a fost când și-a pierdut sora geamănă, într-un accident la care se crede că ar fi contribuit mama lor. Însă lucrul care o definește este iubirea pentru cărțile sf și fantasy. De câte ori prinde ocazia, Morwenna achiziționează sau împrumută romane de la bibliotecă pe care le citește în timpul liber.

În timp ce citeam cartea, m-am revăzut pe mine, cel din adolescență, liceanul îndrăgostit de literatură, cel care urmărea entuziasmat toate aparițiile editoriale și care dădea de veste întregului liceu despre noile cărți și noii autori traduși în limba română. La fel ca în cazul meu și al altor cititori, și Morwennei îi place să evadeze în lumi ficționale și să trăiască evenimente care ar fi imposibile în realitate. În cazul ei, literatura vine ca o compensare pentru defectul fizic de care suferă. O simplă infirmitate la picior este suficientă pentru a o scoate din rândul lumii și a-i face pe ceilalți să o privească ca pe o ciudată. Din această cauză, aproape tot romanul ne aflăm în mintea ei și ne este destul de dificil să ne facem o idee despre celelalte personaje.

Morwenna nu este o introvertită, ci o adolescentă care preferă să experimenteze, prin lectură, universurile create de alții. Protagonista nu se retrage în propria lume, ci încearcă să înfrumusețeze realitatea cu autori sau personaje din cărți. Și-ar dori ca școala să fie condusă de Robert Heinlein, ar vrea să se consulte, în diverse chestiuni, cu C. S. Lewis și iar face plăcere să stea la povești cu J. R. R. Tolkien. Cu toate că uneori ai impresia că Morwenna pendulează între rațional și fantezie, ea este foarte conștientă de diferența dintre cele două și reușește să le utilizeze, pentru a-și crea o condiție interimară perfectă.

Cartea de față nu este un fantasy ca oricare altul, ci un roman despre farmecul copilăriei și al adolescenței, perioadele în care îți permiți să-ți imaginezi că lumea e magică și că tu ești protagonistul unui destin miraculos. Morwenna refuză să se maturizeze, pentru că asta ar însemna să piardă contactul cu zânele, niște creaturi hibride, între oameni și copaci, care trăiesc, în general, în pădure. De altfel, imaginea mamei ca vrăjitoare confirmă identitatea negativă la care se raportează eroina. Lumea este percepută în cheie fantastică, iar binele și răul sunt și ele marcate prin imaginație.

Însă, după cum știm cu toții, nu există cartea perfectă. Mi-aș fi dorit ca autoarea să insiste mai mult pe povestea celorlalte personaje, ca să-mi fac o idee mai clară despre lumea reală a eroinei. Cât despre acțiune, în mare parte nu pare să se petreacă nimic, iar antagonista apare doar pentru a confirma un final necesar.

„Printre ceilalți”, de Jo Walton, este o carte bună pentru o după-amiază de vară în care lași orice grijă deoparte și te relaxezi într-un hamac sau pe o pătură la soare. Lectura curge, în mare parte, lin, personajele sunt agreabile, iar melanjul dintre real și imaginar conferă farmec romanului. În cazul în care nu vă simțiți atrași de poveste, aveți, la sfârșit, o listă vastă de titluri din care să vă alegeți următoarea lectură.

 

COMANDĂ CARTEA  

Recenziile lui Gică 21 - Kraken de China Miéville

Titlu: Kraken  

Autor: China Miéville

Editura: Paladin

Titlu original: Kraken (2010)

Traducere de Laura Ciobanu

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 584

Domeniu: Fantasy

Media pe Goodreads: 3,60 din 23.751 note

 

„Kraken” este una dintre cele mai stranii cărți pe care le-am citit în ultima vreme –  Un fel de Fantasy, spun un fel pentru că romanul lui Miéville pare să fie, mai degrabă, un experiment de imaginație decât o narațiune cu un demers clar. Bineînțeles că un fir narativ există, însă universul din carte se manifestă în atât de multe forme încât ajungi să te pierzi printre detalii. De multe ori ai impresia că ai de-a face cu o glumă, însă episoadele grotești și violente te fac să revii cu picioarele pe pământ și să-ți dai seama că moartea e mai aproape decât crezi.

Billy este curator la Muzeul de Științe Naturale Darwin din Londra. Slujba lui este cea de a organiza tururi ghidate pentru vizitatorii instituției. De fiecare dată, Billy trebuie să-și conducă oaspeții prin laboratoarele pline de recipiente în care se află animale conservate, de la gândaci și șoareci, până la giganți care își dorm somnul de veci în borcanele uriașe în care sunt expuși. Atracția principală a locului este imensul calamar Architeuthisdux sau Archie, așa cum îi place lui Billy să-i spună. Însă când Billy și vizitatorii ajung în camera monstrului tentacular, nu le vine să creadă ce văd. Imposibilul s-a întâmplat, iar colosul subacvatic a dispărut fără urmă. Angajându-se, fără voia lui, în ancheta poliției, Billy va păși într-o lume plină de magie, va întâlni ființe și oameni noi și își va descoperi locul predestinat în univers.

Cu toate că acțiunea romanului are loc în Londra, de multe ori ne este sugerat faptul că nu este vorba despre orașul real, ci despre o metropolă fantasmagorică, instaurată pe un fundal deja existent. Londra lui Mieville este plină de ființe magice, de locuri care nu ar trebui să existe și de fenomene oculte și paranormale, însuși autorul numindu-l „un oraș mare și monstruos”.   

Dispariția calamarului gigantic aduce cu sine o serie de evenimente care aruncă în aer cotidianul. Animalul furat nu este o fostă viețuitoare a oceanului, ci un zeu străvechi care trebuie protejat, iar distrugerea lui va aduce, evident, apocalipsa. În acest sens, există un cult al lui Kraken, iar menirea membrilor acestuia este cea de a găsi creatura și de a o proteja. Ar fi o imensă greșeală să spunem că Miéville tratează ironic fenomenul sectelor religioase, ceea ce face el este să modeleze această idee, cu scopul de a realiza ceva nemaiîntâlnit. Ba chiar mai mult, partenerul lui Billy este un krakenist a cărui credință nu este luată nici pentru un moment în derâdere, convingerea lui fiind confirmată cu succes la final.

Mi-a plăcut, în mod special, energia vitală existentă pe tot parcursul cărții. Atât timp cât ai credința că un lucru sau un fenomen are conștiință de sine, el va căpăta viață și va putea lua parte la demersul acțiunii. Orașul este viu pentru că există niște vrăjitori care citesc în intestinele lui, și da, când spun intestine, chiar mă refer la intestine, iar fiecare obiect își îndeplinește scopul atât timp cât crezi că el are o personalitate. La început ai impresia că povestea cu Krakenul pare o glumă, însă pătrunzând din ce în ce mai tare în lumea tuturor posibilităților, îți dai seama că găsirea lui este imperioasă pentru a scăpa universul  de la un final violent.

Magia din carte nu este specifică unui Fantasy obișnuit. De multe ori ai impresia că asiști la un spectacol cu iluzioniști și trebuie să te aștepți, mai degrabă, la dispariții miraculoase și la iepuri scoși din pălărie decât la dragoni, elfi și săbii magice. Există un colaj de creaturi și vrăjitori care aparțin unui spațiu urban, iar vrăjile lor funcționează doar prin intermediul orașului.

Rar am întâlnit un autor care să cunoască atât de bine niște idei și fenomene încât să fie capabil să le livreze într-un registru ludic și amuzant. Singurul cu care îl pot compara pe China Miéville este Neil Gaiman, iar romanul de față mi-a adus aminte de „Zei americani”, însă aici avem de-a face cu un ciudat amalgam de zei londonezi.

„Kraken” este o lectură pe cât de ușoară, pe atât de complexă. Ritmul alert al acțiunii, personajele simpatice și umorul negru te fac să uiți de realitate și să te pierzi prin labirintul narativ creat de China Miéville. Mie mi-a luat o săptămână să termin povestea, însă o recomand ca lectură de weekend, deoarece romanul necesită timp și atenție. A fost prima carte pe care am citit-o de la acest autor, însă, cu siguranță, vor urma și altele – chiar mi-a atras atenția „Marea de fier” și abia aștept să văd ce poți face cu niște căi ferate și o cârtiță uriașă.

                            COMANDĂ CARTEA

Corabia nebună Vol. 1 – Amintirea aripilor (Corăbiile însuflețite #2) de Robin Hobb

Titlu: Corabia nebună Vol. 1 – Amintirea aripilor  

Trilogia: Corăbiile însuflețite #2

Autor: Robin Hobb

Editura: Nemira

Traducere de Ana-Veronica Mircea

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 736

 

Continuarea fascinantei povești despre pirați, șerpi, dragoste și magie!

Vivacia, corabia vie a familiei Vestrit, a fost cucerită de Kennit, regele piraților. Prizonier la bordul ei, Wintrow Vestrit se află în ipostaza stranie de a concura cu piratul Kennit pentru afecțiunea Vivaciei, căci nava însuflețită începe să aibă propriile dorințe.

Cei doi rivali vor fi puși la încercare în repetate rânduri și siliți să se înfrunte. Căile întortocheate ale sorții le scot în cale o insulă plină de capcane și de spirite, o profeție care le poate schimba viețile pentru totdeauna și un șarpe misterios.

„O saga cu adevărat extraordinară. Caracterizări superbe, animate de dragostea evidentă a lui Robin Hobb pentru mare.“

Booklist

 

„— În oraș se vorbește că s-a instalat în corabia vie a familiei Ludluck. Sărmana corabie n-a fost niciodată zdravănă la minte, iar ea a înnebunit-o și mai tare, cât a stat acolo. Când familia Ludluck a trimis oameni s-o alunge de pe proprietatea sa pe femeia nepoftită, corabia a făcut o criză de furie. A spus că le smulge brațele dacă îndrăznesc să urce la bord. Îți poți imagina cât de dureroasă a fost întâmplarea asta pentru Negustoreasa Ludluck! Amis se străduiește de ani buni să țină numele familiei ei departe de scandal. Și acum, iată că lumea începe iar să bârfească și ies din nou la lumină vechile povești despre nebunia lui Paragon, care i-a ucis pe toți oamenii de la bordul lui. Și totul, numai din vina acelei femei. N-ar trebui să se amestece în treburile negustorilor.“

                     PRECOMANDĂ CARTEA

Întoarcere în viitor (Dosarele Cronos #3) de Rysa Walker

Titlu: Întoarcere în viitor  

Seria: Dosarele Cronos #3

Autor: Rysa Walker

Editura: Litera

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 656

 

Acum că cyriștii se află la un pas de realizarea teribilului lor proiect apocaliptic, opțiunile lui Kate sunt tot mai puține, din moment ce, la fiecare salt înainte și înapoi în timp, riscă să declanșeze schimbări periculoase în cronologie. Lucrurile se complică și mai mult când planează îndoieli asupra unora dintre membrii misteriosului grup de rezistență care a susținut-o până atunci. Confruntându-se constant cu decizii la limita dintre viață și moarte, oare va reuși Kate să-și ducă la bun sfârșit misiunea și să împiedice masacrul în masă planificat de cyriști?

Răsturnări de situație, acțiune trepidantă și aventuri periculoase la cumpăna timpului marchează finalul unei serii care a fascinat mii de cititori!

Băiatul din umbră (Lockwood și asociații #3) de Jonathan Stroud

Titlu: Băiatul din umbră   

Seria: Lockwood și asociații #3

Autor: jonathan Stroud

Editura: RAO

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 384

 

Problema din Marea Britanie încă nu s-a încheiat, iar Anthony Lockwood, Lucy Carlyle și George Cubbins sunt puși din nou în fața unei bântuiri de proporții și a unei noi ocazii de a-și face un renume în lumea competitivă a investigațiilor paranormale. Fantomele iau din nou cu asalt agenția Lockwood într-un nou volum plin de umor, dueluri pline de suspans, întâlniri cu vizitatori care mai de care mai înspăimântători.

Recenziile lui Gică 19 - Rebelul nisipurilor de Alwyn Hamilton

Titlu: Rebelul nisipurilor 

Trilogia: Rebelul nisipurilor #1

Autor: Alwyn Hamilton

Editura: Nemira

Titlu original: Rebel of the Sands (2016)

Traducere de Florina Pîrjol

Anul apariției: 2018

Număr pagini: 288

Media pe Goodreads: 3,93 din 55.304 note

 

Goodreads Choice Awards pentru roman Young Adult în 2016

 

Dacă tot urmează să apară al doilea volum din trilogia „Rebelul nisipurilor”, m-am gândit să citesc, și eu, prima parte și să scriu o recenzie despre ea. Îmi pare bine că nu m-am apucat în 2018 de seria lui Hamilton, pentru că sunt sigur că până acum aș fi uitat multe detalii, deoarece povestea este complexă și alambicată.

Eroina cărții este Amani, o adolescentă care nu își găsește locul în societatea patriarhală și abuzivă în care trăiește. Refuzându-și soarta de soție, ea vrea să părăsească orașul natal și să ajungă în Izman, capitala statului Miraji,unde să-și făurească o viață nouă. Însă pentru a fugi, Amani are nevoie de bani, iar ca să-i obțină, se furișează noaptea din casă și participă la concursurile de pistolari dintr-o tavernă mizerabilă. În acest loc îl cunoaște pe Jin, un străin care îi va schimba cu totul soarta.

Romanul lui Alwyn Hamilton debutează ca un Young Adult, se construiește pe un puternic filon fantastic și are parte de câteva inserții de Romance. Eroina este o tânără care descoperă atât magia universului din care face parte, cât și prima iubire. De câteva ori m-am așteptat s-o dea într-un clișeu romantic, însă povestea a continuat plină de acțiune, fapt care m-a ținut în tensiune până la final.

Ceea ce o diferențiază de alte cărți YA Fantasy este mitologia orientală pe care este clădită. Autoarea preia un fundal magico-religios specific lumii arabe și îl reinvestește, proiectând ființe magice din alte contexte. Astfel avem o lume a oamenilor și a djinnilor în care sunt plasate creaturi, precum: strigoi, metamorfici și animale primordiale.

Curajul și încăpățânarea protagonistei m-au enervat uneori la culme, însă compasiunea pe care o arată, atât pentru prieteni, cât și pentru străini, m-a făcut să văd sufletul sensibil pe care îl are „Bandita cu ochii albaștri”. În prima jumătate a cărții, mi s-a părut că Amani se comportă ca un copil rebel, însă, după ce trece prin câteva peripeții pe cinste, ea devine rațională și începe să își analizeze gesturile.

Pe lângă o odisee geografică, cartea de față constituie și o călătorie inițiatică. Aventurile prin care trece, prietenii și dușmanii pe care îi întâlnește și lumea fantastică cu care intră în contact o fac pe Amani să-și descopere propriul sine și să devină o eroină în toată regula.

            Cartea lui Hamilton constituie o narațiune despre captivitate și speranță. Protagonista își percepe orașul natal ca pe o închisoare și vrea să ajungă în capitală, pentru a-și clădi o altă soartă. Pe parcurs află că întregul stat stă sub domnia unui uzurpator malefic care își dorește puterea absolută. În fața unui asemenea tiran, nimeni nu se simte în siguranță și întreaga lume trăiește sub teroare. Amani va învăța că pentru a scăpa din mâna destinului, singura posibilitate este să-l înfrunte. Dar acest lucru este extrem de dificil din cauza condiției ei de femeie, iar Pentru a nu cădea în mâinile ticăloșilor, ea trebuie să se deghizeze în bărbat.

Nu cred că autoarea vrea să atragă atenția asupra situației femeilor din spațiul musulman. După cum spuneam mai sus, ea preia niște modele pe care le exploatează pentru a realiza ceva deosebit.. Cartea trebuie citită ca pe un YA, nu ca pe un manifest politic, ceea ce contează fiind personajele și construcția de lume.

Romanul e destul de scurt, iar ritmul alert al narațiunii te face să dai pagină după pagină, urmărind drumul plin de primejdii pe care pășește Amani. Primul volum M-a prins în mreje și cu siguranță le voi citi și pe următoarele, fiindcă am de explorat un univers uriaș și de întâlnit tot felul de monștri.

 

                                   COMANDĂ CARTEA

  

Recenziile lui Gică 17 - Orașul care ne unește de N. K. Jemisin

Titlu: Orașul care ne unește  

Trilogia: Mărețele Orașe #1

Autor: N. K. Jemisin

Editura: Nemira

Titlu original: The City We Became (2020)

Traducere de Ana-Veronica Mircea

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 4,01 din 25.265 note

 

Nu sunt la prima întâlnire cu Nora K. Jemisin. Am mai încercat două romane scrise de ea, „Luna ucigașă” și „Al cincilea anotimp”, dar nu am putut să le duc până la capăt din cauza felului monoton în care s-a desfășurat acțiunea. Ce m-a atras să încerc „Orașul care ne unește” a fost coperta minunată realizată de cei de la Editura Nemira. Uitați-vă și voi… nu ai cum să rămâi impasibil la o asemenea minunăție.

Cartea de față merge pe ideea că, la un moment dat în decursul istoriei, orașele ajung la un așa-numit moment al nașterii. Însă pentru ca acestea să capete ființă, trebuie să existe un avatar care să conțină spiritul orașului sau, în cazul de față, mai multe avataruri care să încorporeze sufletul fiecărui district. Însă procesul nașterii este destul de dificil, avatarurile trebuie să supraviețuiască pentru a ajuta mărețul oraș să prindă viață și să-l protejeze de orice ființă care ar putea să constituie un pericol.  

Acțiunea romanului este plasată în New York, unul dintre cele mai aglomerate și agitate metropole din Statele Unite ale Americii. Oamenii care merg și vin de la locul de muncă, petrecerile zgomotoase care au loc în mijlocul nopții, muzica violentă a rapperilor și picturile stridente care vorbesc despre digresiunea culturală, toate acestea sunt activitățile și elementele din care orașul își trage energia. La fel ca  în orice organism, și orașele au parte de invadatori, corpuri străine care doresc să oprească procesul nașterii. Infecția care tulbură sistemul New York-ului este Dr. White, o entitate parazită de culoare albă care are planuri malefice pentru metropolă și pentru locuitorii acesteia.

Jemisin insistă destul de mult pe caracterul multicultural al orașului, astfel apar persoane de culoare, indieni, chinezi și mulți alții. Nu m-a deranjat tot colajul cultural, ceea ce nu mi-a plăcut a fost caracterul politic al cărții. Autoarea este tranșantă în ceea ce privește omul alb, prezentându-l ca pe o ființă violentă, fascistă, care i-a asuprit mereu pe cei de culoare. Cel mai bun exemplu este chiar Dr. White. Încă din nume e clar că ea reprezintă o oglindă a societății oamenilor albi, fiind elementul coroziv în toată povestea. În plus, există câteva scene despre o organizație care realizează picturi cu persoane de culoare ilustrate în scene oribile și grotești.

Dacă ar fi să-l apreciez pe unul dintre protagoniști, cred că acela ar fi Man. El încorporează cel mai bine ideea de avatar al districtului, mai ales că nu cunoaște nimic despre trecutul său, iar când i se cere să își spună numele, și-l preia de pe un afiș din gară pe care scrie Manhattan. Mi-a plăcut, în special, felul alert în care Man își face apariția și prima confruntare cu parazitul. În schimb, nu am înțeles de ce era atât de supus avatarului principal. Bine, el este conștient de rolul său în marele scenariu, dar am avut impresia că de multe ori face lucrurile orbește. Cât despre celelalte personaje, nu mi s-au părut atât de interesante, ci mai mult niște ființe prinse de soartă.

Ceea ce am apreciat cu adevărat la acest roman a fost originalitatea subiectului. Jemisin combină teoria multiversului cu un fel de animism citadin și redă o lume structurată pe microsisteme și macrosisteme. Ideea în sine este excelentă, modul în care e spusă povestea lasă mult de dorit. Cred că dacă autoarea ar fi renunțat la toată latura politică și ar fi mers mai mult pe construcția de lume și pe elementele Fantasy, ar fi ieșit un roman mult mai bun.

Dacă vă place felul în care scrie Nora K. Jemisin și dacă sunteți fanii inovațiilor în literatura Fantasy, atunci e posibil ca acest roman să vă surprindă în mod plăcut. Oricum, odată ce ai intrat în poveste și ai luat parte la primele confruntări, este destul de dificil să lași cartea din mână, bineînțeles, dacă nu te deranjează toată filosofia politică pe care e greu să nu o remarci. 

                             COMANDĂ CARTEA

Insula de la capătul lumii de Kiran Millwood Hargrave

Titlu: Insula de la capătul lumii

Autor: Kiran Millwood Hargrave

Editura: RAO

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 224

 

Ami locuiește cu mama ei pe o insulă unde marea e albastră precum cerul. E tot ce știe și iubește, dar sosirea oficialului guvernamental malițios, dl Zamora, îi schimbă lumea pentru totdeauna: insula ei va fi transformată într-o colonie de leproși. Luată de la mama ei și exilată peste mare, Ami se confruntă cu un viitor nesigur într-un orfelinat. Acolo întâlnește o fată cu ochi de miere și împreună cu aceasta descoperă un secret care o va conduce într-o casă a aventurilor. Ami trebuie să se întoarcă pe insula ei, la mama ei bolnavă, dar va ajunge la timp? Înrădăcinată în evenimente reale, dar plină de magie, Insula de la capătul lumii este o poveste despre prietenie și găsirea drumului spre casă.

A noua casă (Alex Stern #1) de Leigh Bardugo

   

Titlu: A noua casă

Autor: Leigh Bardugo

Editura: TREI

Traducere de Ciprian Șiulea

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 592

 

De la autoarea seriilor # 1 bestseller New York Times: Grisha și Banda Celor Șase Ciori

 

După ce a abandonat şcoala şi a fugit de acasă, Alex Stern a intrat într-o lume plină de droguri, tineri debusolaţi şi dealeri dubioşi, fiind nevoită să-şi ia joburi prost plătite şi să locuiască în condiţii mizere. Această viaţă precară s-a încheiat brusc atunci când Alex a fost găsită de poliţie fără cunoştinţă, unică supravieţuitoare a unui atac sângeros soldat cu mai mulţi morţi. Pe patul de spital, Alex primeşte o a doua şansă: un decan misterios îi propune să se înscrie ca studentă la Universitatea Yale.

Întrucât are capacitatea de a vedea fantome, Alex este însărcinată să supravegheze societăţile secrete de la Yale, ale căror activităţi oculte sunt dintre cele mai neverosimile şi sinistre: magie neagră, învierea morţilor, invocarea de monştri, portaluri către alte lumi… Dar sunt oare aceste societăţi capabile chiar şi de crimă? Pentru că în campus tocmai a fost găsit cadavrul unei fete, iar Alex şi-a propus să elucideze pe cont propriu misterul acestei morţi.

 

„Protagonista din A Noua Casă te va cuceri imediat cu amestecul ei de curaj, ironie şi perseverenţă.” – Publishers Weekly

 

„Un roman irezistibil! O poveste care îţi dă fiori.” – Book Page

 

„Pur şi simplu minunat! O lume magică şi o intrigă palpitantă. Cititorii vor aştepta cu nerăbdare al doilea volum.” – Library Journal

 

„Un thriller plin de mister şi răsturnări de situaţie.” – Booklist

 

„O carte extrem de originală care te va cuceri de la primele pagini.” – The Washington Post

 

Aprinde-mă (Atingerea lui Juliette #3) de Tahereh Mafi

 

  

Titlu: Aprinde-mă

Autor: Tahereh Mafi

Editura: Corint (Leda Edge)

Traducere de Shauki Al-Gareeb

Anul apariției: 2020

 

„Într-o zi s -ar putea să cedez 

Într-o zi s -ar putea să mă e l i b e r e z” 

Nimic nu va mai fi la fel.

 

Soarta Punctului Omega e incertă. Toți cei dragi lui Juliette ar putea fi morți. Războiul ar putea lua sfârșit înainte ca măcar să fi început.

Juliette e singura care stă în calea Restaurației. Știe că dacă ea va supraviețui, Restaurația va fi înfrântă.  

Dar ca să distrugă Restaurația și pe bărbatul care a fost la un pas de a o ucide, Juliette va avea nevoie de singura persoană în care nu credea vreodată că poate avea încredere: va avea nevoie de Warner. Și în timp ce ei doi lucrează cot la cot pentru a-și distruge dușmanul comun, Juliette va descoperi că tot ceea ce a crezut vreodată că știe – despre Warner, despre abilitățile ei, ba chiar și despre Adam – era greșit.

 

Lupta (Titanii #3) de Jenifer L. Armentrout

Titlu: Lupta

Autor: Jenifer L. Armentrout

Editura: Corint (Leda Edge)

Traducere de Iulia Dromereschi

Anul apariției: 2020

AU ALES CALEA SÂNGEROASĂ...

MARELE RĂZBOI SE APROPIE!

Lupta continuă, căci titanii par mai hotărâți ca niciodată să stârnească haos în întreaga lume. Între timp, folosindu-și puterile și nimicindu-l pe Atlas, Seth a devenit Ucigașul de Zei. Cu toții se tem de el sau îi pun la îndoială intențiile. Toți, mai puțin Josie, femeia care ar putea fi singura lui șansă de izbăvire.

Îndrăgostită până peste cap, tânăra ar fi în stare de orice pentru a dovedi că Seth este de partea binelui. Unicul mod prin care cei doi iubiți pot salva lumea este să înfrunte necunoscutul împreună. Va fi însă nevoie de mai mult decât de încredere în forțele proprii. Va fi nevoie de iubire necondiționată și de putere absolută.

La finalul acestei aventuri, viețile lor se vor schimba pentru totdeauna.

Sfârșitul vechii ere se apropie, iar viitorul bate la ușă.

„Jennifer L. Armentrout este o scriitoare incredibilă. Inima încă mi se zbate în piept din pricina emoțiilor.” Book Gossips

„Cartea este plină de emoție, acțiune și (paradoxal, ținând cont de evenimentele care se petrec) delicios de amuzantă.” amreading.com

Recenziile Mădălinei 1 - Vraja spinilor de Margaret Rogerson

  

            Romanul „Vraja spinilor” (Sorcery of thorns) face parte din literatura Fantasy, dar poate fi încadrat și în genul YA, personajele principale fiind adolescenți. Cartea a fost publicată în limba română, în luna mai a acestui an, la editura Storia Books, în traducerea Simonei Ștefana Stoica și a Alinei Marc Ciulacu. O lume magică plină de forțe întunecate, de mistere, de cărți vrăjite care, la cea mai mică jignire, se pot transforma în creaturi grotești care distrug totul în jur. Aceasta este lumea pe care Margaret Rogerson o construiește în cel de-al doilea roman al ei.

Mi s-a părut fascinant să citesc o carte despre cărți vii și cred că ăsta este, de fapt, aspectul care o face atât de interesantă și de atractivă. Grimoarele pe care trebuie să le îngrijească Elisabeth, o tânără ucenică bibliotecară, sunt cărți rare care ascund secrete despre magie. Acestea trebuie alintate, protejate și îngrijite mai ceva ca un animal de companie. Însă, sub nici o formă, nu trebuie enervate sau vătămate, deoarece pot reprezenta un pericol la adresa tuturor

.

Elisabeth este un personaj cu o personalitate destul de puternică. Temătoare și plină de întrebări, la început, ea devine din ce în ce mai sigură pe ea, mai rebelă, riscându-și viața pentru ceea ce iubește.  Însă într-o lume în care încheierea unui pact cu diavolul, în schimbul puterilor magice, este la ordinea zilei, e dificil să-și dea seama în cine poate avea încredere.

Cu o medie de 4,11 pe Goodreads, „Vraja spinilor” este un roman ușor de lecturat. Eu l-am citit într-o singură zi. Stilul folosit de Rogerson este, după părerea mea, unul apropiat tinerilor, simplu și cât se poate de fantasy. Autoarea nu pierde timpul cu descrieri inutile. Acțiunea curge, povestea este bine închegată, iar cu fiecare pagină citită, lumea lui Elisabeth se conturează tot mai clar.

Nu pot să trec peste această carte, fără să menționez onomastica aleasă de autoare pentru cei doi protagoniști. Elisabeth Scribener și Nathaniel Thorn, două nume predestinate.. Scribener provine de la „Scribe” ce se traduce prin „scrib, cărturar”, de aici și dragostea ei pentru cărți și dorința de a deveni gardian al bibliotecii. În ceea ce îl privește pe Thorn, numele său se regăsește și în titlul original, thorn însemnând spin. Titlul ar putea fi o referință la puterile magice ale familiei lui Nathaniel

 După ce am terminat volumul, nu m-am putut abține să nu-l compar cu seria Harry Potter, din care e clar că autoarea s-a inspirat. Ne putem da seama de acest lucru dacă aruncăm o privire asupra numelor personajelor secundare care sunt preluate din romanele lui J. K. Rowling, dar cel mai evident este că, la fel ca Harry, Elisabeth este orfană și descoperă că are înclinație spre magie, ceea ce o face ca mereu să se afle în primejdie.

Cu toate acestea, nu am putut trece peste clișeele inserate în text, care fac  notă discordantă. Aș fi vrut să știu cum ajunge Elisabeth să aibă puteri magice. Explicația din roman nu mi se pare suficient de credibilă, dar poate autoarea vrea să țină secret acest detaliu pentru următorul roman.Spun următorul roman pentru că epilogul acestuia mi se pare mai mult un prolog al unei continuări și chiar sper să fie așa.

Sper să nu fie primul și singurul roman tradus în limba română de la această autoare, pentru că îmi place mult modul în care construiește lumi și personaje. Sunt sigură că pentru cititorii din România, această carte va fi o lectură relaxantă și plăcută. Așa că vă îndemn să n-o ratați.

Recenziile lui Gică 2 - Circe de Madeline Miller

            „Circe” de Madeline Miller a apărut în limba română anul acesta, la editura Paladin, în traducerea Ioanei Filat. Este cel de-al doilea roman al autoarei, după „Cântul lui Ahile” care a apărut la editura Polirom.

            O repovestire a miturilor grecești într-o cheie modernă și originală, o poveste croită la războiul de cusut, în care fiecare fir se leagă de un altul, creând o privire de ansamblu asupra credințelor antice

            Miller spune povestea unui personaj mitologic secundar, Circe, fata care s-a născut din ninfa Perse și zeul soare, Helios sau, după cum este cunoscută, vrăjitoarea malefică care i-a transformat suita lui Odiseu în porci, iar pe acesta l-a ținut captiv pe insula sa.

            Autoarea își construiește personajul de la zero. Circe nu este doar în centrul poveștii, ci ea este chiar vocea care relatează narațiunea. Ea își prezintă familia într-un mod ironic și amuzant. Helios, marele zeu, joacă dame singur, el face fiecare mutare, deoarece nu lasă pe nimeni să joace cu el. Perse își cheamă soțul la culcare, arătându-i formele pline ale trupului. Sexualitatea este cât se poate de pe față în lumea zeilor. Nici cei mici nu sunt scutiți de scenarii de genul, ei știu de mici cum merg lucrurile, iar când Circe și fratele ei, Aietes, devin mai apropiați, ceilalți frați bănuiesc un incest, un lucru pe cât se poate de normal.

            Circe este un personaj atipic. Ea este înzestrată cu conștiință și ajunge să judece între bine și rău și devine o voce a milei și a rațiunii. Se taie în palmă ca să-și vadă propriul sânge, ceea ce este o blasfemie la adresa semenilor ei, îi dă o cupă cu nectar lui Prometeu să bea, după ce el e pedepsit și se îndrăgostește de un muritor de rând.

           

            Până să ajungă la figura vrăjitoarei din Odiseea, Miller prezintă faptele care au dus la această devenire, transformarea lui Glaucos în zeu și a ninfei Scylla în monstrul mării.

Cu toate că lumea zeilor ar trebui să fie imbatabilă, măreților conducători și veghetori li se face frică când află de noua îndeletnicire a lui Circe și a fraților săi. Ajungem la o divizare a unei lumi vechi în care doar zeii aveau puterea, și o forță nouă pe care o pot dobândi și muritorii.. Pentru că zeii știu de frică, îi cer lui Helios să-și ducă fiica pe o insulă pustie.

            Până în acest moment e super ok povestea, dar de aici, după părerea mea, lucrurile încep să ia o turnură cam aiurea. Mitul este lăsat în fundal, și este scoasă în evidență miza feministă. După o perioadă temporală zeiască, căci altfel nu-i pot spune, pentru că zeii sunt nemuritori și nu prea țin cont de timp, insula devine un cămin pentru ninfele abuzate care au fugit de soții lor violenți. Circe nu se prea înțelege cu fugarele, din cauză că ele nu vor să o ajute cu lucrul în gospodărie. Aici e, din nou, o digresiune între femeia veche canonică și noua ființă care s-a emancipat. De altfel, există personaje feminine care își doresc să iasă din convenție, Circe, în final, vrea să plece de pe insulă, iar Penelopa este cea care devine vrăjitoarea de pe Aiaia. Dacă vorbim de bărbați, ei sunt priviți mai mult ca niște ființe fără minte. Odiseu nu este caracterizat prin curaj și forță, ci prin orgoliu și șiretenie, iar după ce el ajunge, într-un final, acasă, comportamentul său față de consoartă, fiu și locuitorii de pe Itaca este respingător.

            Nu pot să spun că mi-a plăcut în totalitate acest roman. Da, faptul că autoarea te face să îți aduci aminte de unele mituri care te-au fascinat în copilărie sau adolescență, asta e ok, dar, în schimb, mi s-a părut aproape totul prea impregnat de feminism.  Lăsând la o parte, aspectul ideologic al romanului, este de apreciat modul în care cuvântul îi este dat unui personaj cu o importanță nu atât de mare în legende.  Dacă sunteți fanii rescrierilor, merită să citiți această poveste și să observați cum unor personaje care ar trebui să ilustreze doar niște simple funcții, le este construit un întreg complex psihologic.