Recenziile Mădălinei 16 - Prieten imaginar de Stephen Chbosky

Titlu: Prieten imaginar  

Autor: Stephen Chbosky

Editura: TREI

Titlu original: Imaginary Friend (2019)

Traducere de Bogdan Perdivară

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 800

Media pe Goodreads: 3,51 (din 32.650 note)

 

Nici nu ştiu cu ce să încep... Să vă povestesc despre universul întunecat în care realul devine imaginar şi invers; poate despre personajele extrem de bine construite sau despre faptul că „Prieten imaginar” este o capodoperă de şi despre coşmar? Îmi e greu să mă hotărăsc, mai ales că nu avem de-a face cu o simplă istorisire despre cum să construieşti o căsuţă în copac, ci cu un Horror pur şi complex, cu nuanţe de Fantasy şi Thriller, plin de întorsături şocante, monştri şi marionete demonice.  

Am achiziţionat volumul Crăciunul trecut, însă am amânat destul de mult momentul lecturii, deşi ar fi fost interesant să-l citesc atunci, pentru că acţiunea are loc în preajma sărbătorilor de iarnă. Cu toate astea, moşul, cadourile şi bradul împodobit nu au nimic în comun cu această poveste construită în totalitate pe fricile copilăriei, spaime pe care autorul le transformă într-o realitate tenebroasă.

            Kate Reese îşi doreşte tot ce e mai bun pentru fiul ei de şapte ani, Christopher, motiv pentru care se mută în oraşul Mill Grove, unde începe o viaţă nouă, departe de abuzurile fostului ei iubit. Kate munceşte dublu, uneori chiar triplu, pentru a-i asigura fiului ei un acoperiş deasupra capului şi posibilitatea de a merge la şcoală. Chris e băiatul cel nou, şi el face tot posibilul să ia note bune, ca să-şi facă mama mândră. Pe lângă asta, încearcă să-şi facă prieteni noi. Însă, în peisajul liniştit al comunităţii, se întâmplă ceva neprevăzut. Băieţelul dispare pentru mai multe zile, timp în care toată lumea din oraş, în frunte cu şeriful, îl caută. Într-un final, Christopher este găsit aproape îngheţat, rătăcind pe marginea drumului. Însă, acum, el e cu totul un alt om. Ceea ce pentru ceilalţi reprezintă o mare uşurare, pentru el este începutul calvarului, iar tot ce îi mai rămâne de făcut e să asculte indicaţiile vocii prietenului său imaginar, pentru a reuşi să construiască o căsuţă în copac.

Romanul lui Chbosky suspendă graniţele fireşti – binele şi răul, aparenţa şi esenţa, realul şi imaginarul – toate acestea se contopesc, îşi schimbă valenţele, dând naştere unui carusel de senzaţii, în care groaza şi iluziile primează. Limitele dintre lumi sunt anulate, portalurile se deschid, iar „oamenii căsuţă-poştală” vestesc sfârşitul. Toate visele devin coşmaruri, şi mântuitorul este pregătit să facă sacrificiul suprem. Aici intervin acele nuanţe Fantasy despre care vă vorbeam la început. Magia atent mascată, creaturile supranaturale şi, în special, portalul dintre lumi conturează perfect ideea de haos, idee ce este reflectată şi la nivelul minţii umane. Somnul devine o capcană, iar omul o marionetă în mâna unui păpuşar priceput.

Aspectul cel mai interesant constă în faptul că la bază se află un scenariu mesianic. Chris, aşa cum ne spune şi numele, este aşezat în rolul lui Hristos, fiind cel care deţine cheia distrugerii şi a salvării. El primeşte toate calităţile necesare unui mântuitor, însă trebuie să decidă în slujba cui le va pune – o decizie foarte grea pentru un copil de şapte ani, orbit de aparenţe. Dar, oricât de puternic ar fi răul, binele câştigă mereu. Nici numele celorlalte personaje nu sunt întâmplătoare. Ele completează scenariul cristic, chiar dacă într-o manieră modernă, fără vreo legătură directă cu religia.

Elementele Horror sunt completate de cele specifice Thrillerului. Undeva în background avem un şerif care se luptă cu fantoma unei misiuni eşuate. Cu toate astea, el continuă să-şi facă meseria, primind un rol important în poveste. Personajul meu preferat a fost Ambrose, al cărui nume înseamnă „Nemuritor”, însuşire ce i se potriveşte perfect. Deşi e bătrân şi aproape orb, el are o viziune mult mai clară decât a celorlalţi. Pe lângă asta, e şi un caracter foarte simpatic, iar momentele lui de moş arţăgos şi de prieten devotat îl plasează printre cei mai fascinanţi pioni din joc.

Creaturi ciudate, coşmaruri peste coşmaruri, accidente şi alegeri care nu sunt întâmplătoare şi o căsuţă în copac ce poate schimba destinele tuturor – toate astea inserate într-un univers macabru, asemănător cu cel din „Institutul” lui Stephen King. Ritmul alert şi atmosfera terifiantă te vor face să trăieşti la intensitate maximă eterna luptă dintre bine şi rău şi să fii alături de personajele tale preferate, până când acestea vor birui sau până îşi vor da cea din urmă suflare.

COMANDĂ CARTEA

Acest tărâm al blândeții de William Kent Krueger

Titlu: Acest tărâm al blândeții  

Autor: William Kent Krueger

Editura: TREI

Traducere de Andreea Popescu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 576

 

„Un roman picaresc plasat în timpul Marii Crize. Amintind de Fructele mâniei și de Huckleberry Finn, Acest tărâm al blândeții este o călătorie atât înăuntrul ființei, cât și în afara ei, o călătorie la capătul căreia descoperi sensul vieții și libertatea.“ - Minneapolis Star Tribune

1932, Minnesota — Școala Lincoln e un loc ostil unde sute de copii amerindieni, orfani sau separați abuziv de familiile lor, sunt trimiși să fie educați. Printre ei se află Odie O’Banion, un băiat orfan, cu mintea ageră, ale cărui isprăvi atrag mânia directoarei.

În urma unui incident, Odie și fratele său, Albert, singurii copii albi din școală, sunt siliți să fugă, luându-i cu ei și pe Mose, un băiat mut din tribul Sioux, precum și pe Emmy, o fetiță rămasă fără mamă. Împreună, pornesc cu canoea pe râul Gilead, în căutarea unui cămin, întâlnind în drumul lor alți oameni în derivă, de la truditori ai pământului și tămăduitori prin rugăciuni la familii dezrădăcinate și suflete pierdute.

„Amplu, profund și nespus de captivant — cititorii vor savura fiecare pagină.“ - New York Journal of Books

„Dacă vrei să citești o saga americană de amplă respirație, cu o atmosferă nostalgică, atunci romanul lui Krueger e alegerea perfectă.“ - Entertainment Weekly

„O odisee impresionantă, o căutare a identității și a unui cămin.“ – Booklist

„Minunat scris și dând viață unor personaje memorabile, Acest tărâm al blândeții va învinge timpul.“ - Denver Post

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 43 - Suflete goale de Guillermo del Toro & Chuck Hogan

Titlu: Suflete goale

Serie: Benzile Blackwood #1

Autor: Guillermo del Toro & Chuck Hogan

Editura: TREI

Titlu original: The Hollow Ones (2020)

Traducere de Andrei Covaciu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 360

Media pe Goodreads: 3,71 (din 4.335 note)

 

Vreau să încep recenzia prin a vă spune că romanul nu a meritat pe deplin cele cinci stele pe care i le-am acordat pe Goodreads. Şi nu spun asta pentru că am citit o carte slabă, ci pentru că m-am aşteptat la mai mult de la Guillermo del Toro şi Chuck Hogan. Cu şase ani în urmă am citit o altă carte scrisă de aceşti autori, „Molima”, o poveste extraordinară, din care a fost publicat la noi doar primul volum, lucru ce m-a dezamăgit crunt, mai ales că exista deja o copertă pentru continuare, iar, din câte ştiu, drepturile pentru ediţia românească erau preluate. Însă nu are rost să vorbesc despre ce ar fi putut să fie, aşa că doresc să spun câteva cuvinte despre „Suflete goale”, primul volum din seria „Benzile Blackwood”.

Povestea începe în forţă cu deturnarea unui avion, urmată de un individ care doreşte, în mod obsesiv, să-i execute pe toţi membrii familiei sale. Aflaţi în apropiere, agenţii FBI Odessa Hardwicke şi Walt Leppo sunt înştiinţaţi despre straniile evenimente, astfel ei fac tot posibilul să oprească crimele care urmează. Ajunşi la casa ucigaşului domestic, lucrurile o iau complet razna, iar Odessa este nevoită să-şi ucidă propriul coleg şi mentor, care, inexplicabil, dă semne de nebunie şi devine violent. Însă lucrurile neobişnuite abia acum încep, deoarece tânăra agentă observă cum din cadavrul lui Leppo se ridică o siluetă fantomatică. Iluzie sau nu, ea trebuie să afle ce s-a întâmplat cu prietenul ei, dacă el chiar a înnebunit sau dacă altceva a pus stăpânire pe mintea lui. Iar răspunsul se află într-un singur loc, la Hugo Blackwood, un individ care susţine că trăieşte de secole şi care este capabil să vadă dincolo de limitele realităţii.

„Suflete goale” este un roman incitant, dar destul de previzibil. Ritmul accelerat al acţiunii te face să înaintezi repede prin poveste şi să simţi multă adrenalină. Crimele sunt oribile, dar asta e de înţeles, deoarece te cufunzi într-o lume sumbră, un loc în care nici măcar morţii nu îşi mai pot găsi liniştea veşnică. La toate astea se adaugă atmosfera de horror care te face să simţi fiori odată ce lucrurile se clarifică şi devii conştient că răul poate lua naştere din locuri nebănuite. Autorii combină excelent teroarea cu întunericul, iar rezultatul este de domeniul apocalipticului. În plus, structura naraţiunii a fost foarte bine calculată – până şi numele personajelor au o sonoritate aparte, conferind textului o aură sacră.

Dacă tot am ajuns la personaje, cred că e cazul să mă axez puţin pe figura protagonistei. Odessa Hardwicke este o femeie puternică, un agent FBI cu o minte agilă care ia decizii la secundă. Însă, după cum sunt construiţi aproape toţi protagoniştii de Mystery din ultima vreme, şi ea are în spate un trecut nu tocmai luminos. Iar atunci când răul se infiltrează în lume, este nevoie de o minte raţională ca a ei, pentru a înţelege gravitatea situaţiei, şi de o voinţă puternică, pentru a se alătura agenţilor binelui de pe Pământ. Spre deosebire de Odessa, Hugo Blackwood este un caracter care se confruntă de mult timp cu răul, consecinţă a unui gest necugetat din trecut. Am sinţit dorinţa autorilor de a-l face un personaj misterios şi atractiv, însă am stat la distanţă de capcana asta, pentru că am văzut în el o mulţime de figuri clişeice din romanele cu tentă Fantasy.

Am apreciat decizia autorilor de a plasa acţiunea pe două planuri temporale diferite. Astfel, povestea din prezent este suprapusă peste întâmplările din anul 1962, fapt care dă cursivitate evenimentelor oculte ce îşi au rădăcinile în vremuri străvechi. În acest sens, ancheta personală a Odessei este strâns legată de investigaţiile unui alt om, o figură care la un moment dat s-a confruntat cu aceeaşi formă a maleficului. Pe lângă asta, ne este prezentată digresiunea rasială din America, fiind ilustrată cu lux de amănunte ura albilor faţă de cei de culoare şi dorinţa celor din urmă de a fi socotiţi normali din punct de vedere social.

În „Suflete goale”, Guillermo del Toro şi Chuck Hogan rescriu, într-un mod nemaiîntâlnit, eterna luptă dintre bine şi rău. Combinând trăsături ale genului thriller cu o atmosferă de scriitură horror, cei doi autori reuşesc să configureze o realitate ocultă, care se manifestă în zilele noastre. Două timpuri diferite, doi protagonişti cu un destin comun şi un factor înfiorător care leagă întreaga ţesătură narativă – acesta ar fi pe scurt un rezumat schematic al întregului volum. Iniţial, am vrut să-i dau patru stele, însă deznodământul puternic şi finalul deschis, care promite multe, m-au convins să-i ofer punctajul maxim, gest pe care s-ar putea să-l regret, în cazul în care continuarea nu se va ridica la nivelul aşteptărilor mele.

 

 COMANDĂ CARTEA

Dublura de Sophie Hannah, Clare Mackintosh, B. A. Paris & Holly Brown

Titlu: Dublura    

Autor: Sophie Hannah, Clare Mackintosh, B. A. Paris & Holly Brown 

Editura: TREI

Traducere de Alexandra Fusoi

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 368

 

Patru autoare incredibile își dau întâlnire pentru a scrie un thriller genial.

Cât de departe ai merge ca să-ți protejezi fiica?

Patru femei trebuie să identifice, până nu e prea târziu, sursa amenințării de la școala fiicelor lor. Carolyn, Bronnie, Elise și Kendall au un singur lucru în comun: fiicele lor sunt prietene bune și urmează toate patru cursurile Academiei de arte ale spectacolului Orla Flynn.

Deși grupul se destrămase din cauza unor neînțelegeri și acuzații reciproce, fetele s-au împăcat în cele din urmă. Mamele însă n-au reușit să-și revină. Totuși, când intră în scenă o elevă misterioasă și se ivesc noi amenințări, mamele decid să rezolve singure problema.

Ca să afle adevărul, vor putea oare să-și dezvăluie propriile secrete?

Un roman remarcabil, scris de patru maestre ale suspansului.

„Să aduci la un loc patru autoare de romane polițiste ca să scrie un thriller ar putea fi un dezastru. Însă în cazul Dublurii, acest cvartet a scos-o la capăt cu deplină încredere în sine și s-a mai și distrat.“ – The Guardian

„Cu o curgere fără cusur a unei narațiuni convingătoare, Dublura are de câștigat de pe urma prezenței unui cvartet de maestre ale literaturii mystery și reprezintă un experiment literar

încheiat cu succes.“ – Waterstones

„În acest thriller psihologic captivant, Marile minciuni nevinovate se îmbină cu Thirteen Reasons Why.“ – Serial Box

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 3 - A noua casă de Leigh Bardugo

Titlu: A noua casă  

Seria: Alex Stern #1

Autor: Leigh Bardugo 

Editura: TREI

Titlu original: Ninth House (2019)

Traducere de Ciprian Șiulea

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 592

Media pe Goodreads: 4,05 din 109.414 note 

 

„Să ai putere în acest ținut întunecos, pentru a-l lumina, și în această lume moartă, pentru a o face să trăiască.”

 

        Citesc multe romane Fantasy, dar, destul de rar, iau decizia de a scrie despre ele, nu pentru că nu aș avea impresii de împărtășit, ci din cauză că nu găsesc cuvintele potrivite pentru a o face. Însă, de data asta nu m-am putut abține. Am așteptat cu nerăbdare apariția romanului „A noua casă” de Leigh Bardugo și nu exagerez, dar a meritat din plin. Fiind obișnuită cu stilul autoarei, sută la sută Fantasy, din seria Grisha, „A noua casă” m-a surprins din multe puncte de vedere. Libertatea limbajului, crime violente, ritualuri sângeroase și magie cât cuprinde sunt doar câteva caracteristici ale romanului care mi-au atras atenția.

Cum ar fi să trăim într-o lume în care spiritele celor morți ar pluti nestingherite pretutindeni, putând poseda corpuri și devora suflete? Mai mult de atât, cum ar fi să le putem vedea, așa cum au fost în momentul morții, doar prin simpla ingerare a unei poțiuni – asta dacă nu avem un „talent” din naștere. Ar fi macabru, dar, într-un final, ne-am obișnui, așa cum a făcut și Alex Stern.

Alex este o tânără pierdută într-o lume infernală, și nu din cauza magiei negre care este emanată de fiecare pietricică a orașului New Haven. Adolescența sa a fost marcată de droguri, alcool, sex și traume în care morții au jucat un rol esențial. Ea nu este o eroină clasică cu puteri fenomenale care salvează lumea, ci o fată cu probleme, singura care poate vedea și comunica cu cenușiii – sufletele celor decedați. Datorită puterilor ei, Alex ajunge să ocupe funcția de Dante pentru Lethe, cea de-a noua casă care are în atentă supraveghere alte opt. Însă prudența celor din conducerea Lethe este doar o aparență. În realitate, fiecare casă face ce, cum și când vrea, fără să mai țină cont de regulile impuse, acest haos magic dând naștere unor crime grotești pe care Alex le va investiga.

Bineînțeles că acolo unde avem un Dante, avem și un Virgiliu și un infern. Darlington este delegat s-o ajute pe Alex să se integreze în cea de-a noua casă, iar pentru a face asta, ea trebuie să facă o călătorie inițiatică în tenebrele infernului Lethe. Am admirat mult alegerea autoarei de a așeza cele nouă case în așa fel încât să recreeze infernul descris de Dante Alighieri, în „Divina comedie”. Dar scopul acestui iad subteran și artificial este acela de a da naștere unui paradis la suprafață, ceea ce nu se va întâmpla, cel puțin nu în acest volum.

Dispariția învăluită în mister a lui Darlington conduce la multe disfuncții ale universului Lethe, dar, mai ales, în viața lui Alex. Ea este nevoită să înfrunte singură forțele monstruoase, de dincolo de voal, care îi pun de nenumărate ori viața în pericol. Însă, datorită prietenilor fantomatici, unei femei ursuze și unui polițist care nu crede în magie, ea va reuși să-și ducă misiunea la bun sfârșit.

Personajele din acest volum sunt foarte complexe, atât de complexe încât mi-a fost greu să îmi dau seama ce gândesc. Chiar și protagonista este un amalgam de lumini și umbre. Dacă nu ar fi existat incursiunile în trecut care explică multe lucruri, romanul ar fi fost un veritabil labirint. Am apreciat mult determinarea eroinei care se ridică de fiecare dată când este doborâtă. Însă ceea ce m-a făcut să mă atașez de ea a fost simplitatea ei, faptul că este o adolescentă ca oricare alta, cu multe decizii greșite la activ.

Ancheta polițistă desfășurată de Alex mi s-a părut destul de complicată. Numeroasele piste m-au făcut să bănuiesc de multe ori cine este criminalul, dar, de fiecare dată, noile dovezi conduceau către alte personaje.

 Nu vă voi dezvălui mai multe. Tot ce pot spune e că Bardugo construiește un Fantasy urban în care combină aspecte din realitate, magie, elemente mitologice și un filon polițist bine închegat, lucruri care nu m-aș fi așteptat să meargă atât de bine împreună. Însă rezultatul este unul remarcabil care merită atenția noastră. Finalul deschis, plin de suspans, m-a făcut să aștept, cu sufletul la gură, și cel de-al doilea volum, și sper ca Leigh Bardugo să distrugă ideea conform căreia al doilea volum ar fi mai slab decât primul. Abia aștept să cobor în infern alături de Alex, dar până atunci aștept impresiile voastre despre „A noua casă”.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 20 - Soțiile de Tarryn Fisher

Titlu: Soțiile 

Autor: Tarryn Fisher 

Editura: TREI

Titlu original: The Wives (2019)

Traducere de Mihaela Apetrei

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 336

Media pe Goodreads: 3,64 din 105.191 note

 

Nu știu ce să spun despre nominalizările și premiile literare din ultima vreme. După ce am fost dezamăgit de „Orașul de la miezul nopții”, de „Piranesi” și de „Al cincilea anotimp”, a venit timpul să mă îndoiesc și de alegerile din sfera romanelor thriller. Cu acest gând am terminat de citit Soțiile și încă mă întreb cum o asemenea carte a putut fi votată de atât de mulți cititori de pe Goodreads. Mă tot gândesc dacă în spatele acțiunii nu s-a aflat o campanie de promovare, așa cum s-a încercat și la noi cu romanul unui autor autohton (nu vreau să-i dau numele). Revenind la subiect, am văzut că volumul lui Tarryn Fisher este considerat thriller psihologic, însă eu i-aș spune mai mult o telenovelă slabă cu suspans artificial.

În rolul principal o avem pe Joi, soția perfectă, tânără și frumoasă, care în fiecare seară de joi își așteaptă nerăbdătoare soțul istovit de la muncă. De fiecare dată lucrurile decurg la fel. Seara începe cu o cină romantică și se sfârșește cu o partidă nebună de sex, iar cei doi iubiți par să aibă o viață perfectă. Însă relația celor doi nu este nici pe departe atât de normală pe cât s-ar crede. Din cauza faptului că Seth este poligam, el mai e căsătorit cu încă două femei pe care Joi le cunoaște sub numele de Luni Și Marți, acestea fiind zilele în care partenerul ei se întâlnește cu fiecare dintre ele. Cele trei femei știu una despre cealaltă, iubirea pentru Seth făcându-le să fie de-acord cu acest aranjament.

Intriga poveștii se declanșează atunci când Joi găsește în buzunarul soțului ei o chitanță de la doctor pe care este scris numele uneia dintre celelalte neveste. Fiind curioasă să afle despre care dintre ele este vorba, protagonista își începe propria anchetă. Din acest moment mi-am dat seama că lucrurile sunt puțin forțate. Nu înțeleg cum poți să accepți doi ani de zile faptul că soțul tău mai are două partenere de viață, să nu scoți niciun cuvânt, iar după ce dai de numele uneia dintre ele, te prăbușești în gelozie și nesiguranță. În cazul lui Joi nu vorbim despre iubire, ci despre obsesie. Ea vrea cu orice preț să ajungă nevasta favorită, iar pentru asta este dispusă să-și sacrifice integritatea. Paradoxal e faptul că Joi este atât soția supusă cât și partenera revoltată care se simte amenințată de rivalele ei.

Ar fi normal ca într-un asemenea text să căutăm o figură negativă, un manipulator care le controlează pe celelalte personaje. Eu nu cred că romanul pune accentul pe putere, ci insistă mult pe ideea de vulnerabilitate. Suntem tentați să căutăm un vinovat, iar primul care ne iese în cale este Seth, ușor de acuzat din cauza poligamiei. Autoarea se joacă într-un mod foarte interesant cu personajele, fiecare relație încropită având consecințe care răstoarnă iar și iar povestea.

Marea mea dezamăgire a venit odată cu finalul cărții. Unul dintre detaliile care ar fi trebuit să-mi dea lectura peste cap a fost de-a dreptul tras de păr și cred că s-ar fi potrivit mai bine ca motiv pentru intrigă. Fisher încearcă să livreze un deznodământ la care nu te aștepți, însă acesta nu reușește să te scoată din comoditate, plus că, la sfârșit, lucrurile par să fie legate superficial. Intenția unei concluzii șocante există, însă nu toți se pot ridica la nivelul lui Alex Michaelides.

Dacă v-au plăcut thrillerele psihologice precum, „Pacienta tăcută” sau „Pachetul”, e posibil ca acest roman să fie o lectură agreabilă. Ceea ce am scris mai sus e strict părerea mea, dar asta nu înseamnă că vă descurajez să o lecturați. În caz că v-am stârnit interesul și aveți Intenția să o citiți, aștept, în comentarii, impresiile voastre.

                                                COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 3 - Călăul de Daniel Cole

Călăul, (2019), Original: Hangman, (Fawkes & Baxter #2), Daniel Cole, Ed. TREI, Colecția: Fiction Connection, Trad. Mihaela Doagă, 464 p, ISBN: 978-606-400-570-0, 49 RON.

MEDIA PE GOODREADS: 3.96 DIN 4.064 NOTE

  

            Nu chiar la fel de alertă, în comparație cu prima parte, dar este o poveste realizată bine, cu puncte în care suspansul ajunge la cote înalte. Autorul preia elemente din volumul precedent pe care le îmbracă într-o altă formă, realizând o poveste complet nouă.

            Avem de-a face, din nou, cu lumea din „Ragdoll. Ultima ta zi”, un univers din care lipsește orice formă de divinitate și în care ucigașii în serie ajung să se creadă îngeri căzuți. Îmi place destul de mult predilecția lui Cole pentru personaje demonice, deoarece dă un sens mitologic narațiunii, Te face să crezi că psihopații dețin un fel de puteri supranaturale, dacă le putem spune așa, și că nu pot fi prinși, cu toate că tu ești conștient că citești un roman polițist și știi că toate cărțile de gen au cam acelați final, Veșnica poveste cu binele învinge, iar personajul rău ori este închis, ori cel mai adesea moare.

            De data aceasta, în centrul poveștii se află polițista Emily Baxter, căreia i se solicită de către cei de la FBI să îi ajute în investigarea unor crime care au avut loc atât în Londra, cât și în New York. Omorurile sunt plasate în oglindă. Astfel, după ce o crimă este comisă în state, ea se va repeta și la Londra. Ce oferă un aspect straniu acestor atentate este faptul că ele sunt comise în doi, unul fiind victima, iar celălalt ucigașul care se sinucide după ce și-a făcut treaba sau chiar în momentul în care și-o face.  Cireașa de pe tort stă în inscripțiile pe care le au scrijelite amândoi pe piept, așa încât pe unul scrie momeală, iar pe celălalt marionetă. Pentru cei care au citit prima parte, cred că este evidentă corelația cu păpușarul, personajul care trage sforile..

            Baxter este la rândul ei un personaj aparte, o individă cu probleme de comportament, alcoolică notorie și o șoferiță în a cărei mașină nu își dorești să fii, pentru că în orice moment îți poate trece viața prin fața ochilor. Pe Baxter nu ai cum să nu o îndrăgești, comportamentul ei respingător față de ceilalți parcă te face să o apreciezi și mai mult.

            Un alt aspect care mi-a plăcut este prezența celor doi agenți FBI care participă la anchetă, Race și Curtish, două personaje pe care ajungi să le apreciezi pe parcursul lecturii. Curtish este fata unui ambasador și nu are voie să folosească arma nici măcar în autoapărare ca să nu își pună tatăl într-o lumină proastă. Race este personajul curajos care înfruntă moartea în față, dar care pare să ducă cu el și un secret foarte întunecat. Cei doi, împreună cu Baxter, formează un trio de detectivi aparte care se confruntă cu o minte diabolică, ce se folosește de indivizi cu probleme pentru a naște teroare.

            Cred că am spus destule. Nu voi intra în demersul anchetei ca să nu vă stric plăcerea din momentul în care o veți lectura. Până la urmă este un roman polițist, cu nuanțe de thriller, a cărui esență stă în misterul pe care îl evocă în paginile lui. Aștept ca Editura Trei să publice și finalul trilogiei și voi reveni în acel moment cu o privire de ansamblu asupra întregii serii. Până atunci, vă urez lectură plăcută la cele două volume deja traduse.