Recenziile lui Gică 107 - Nemesis de Jo Nesbø (WILD CRIME CLUB - Februarie, 2023)

Titlu: Nemesis 

Serie: Harry Hole #4 

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Sorgenfri (2002)

Traducere de Lorena Mihăeș

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 576

Media pe Goodreads: 3,98 (din 70.713 note)

 

            La început a fost răzbunarea... sau dreptatea, depinde cum alegem să-i spunem. În viziunea creștină, Adam și Eva, neascultând de Legea lui Dumnezeu, au fost pedepsiți, fiind nevoiți să-și ducă restul existenței pe Pământ, unde au cunoscut frigul, foamea și durerea. Într-un alt construct cultural, specific pentru antichitatea greacă, Oreste, al cărui mare tată războinic, Agamemnon, a fost ucis mișelește de propria soție, se pregătește să aducă jertfe zeilor, astfel încât să nu intre, din cauza matricidului, în hybris. Într-o altă cetate, Penteu, nerecunoscându-l pe Dionisos, ajunge să fie sfâșiat chiar de mama sa, fiind pedepsit pentru atitudinea lui sfidătoare față de orgiasticul Bacchus. Oriunde ne-am uita în religie, istorie sau mitologie, o vom zări acolo, în diverse forme, pe apriga Nemesis, cea care, în lumea modernă, veghează, legată la ochi, asupra societății civilizate, așteptând să-i pedepsească pe hoți, agresori și criminali, aruncându-i după gratii, acolo unde se vor putea gândi ani în șir la delictele pe care le-au comis.

            Dar să revenim la oile noastre, fiindcă de curând a avut loc un jaf la una dintre cele mai mari bănci din capitala Norvegiei. Un individ îmbrăcat în negru și cu cagulă a intrat (așa cum se cuvine) înarmat în bancă și a solicitat o imensă sumă de bani, amenințând că, dacă ordinele nu i vor fi ascultate, o va împușca pe una dintre angajate. Zis și făcut... tipul de la seif, speriat de moarte, aproape că nu se încadrează în secundele solicitate, iar colega lui se alege cu o frumoasă gaură de glonț în frunte. Trimis să dea o mână de ajutor celor de la Divizia Jafuri, Harry Hole urmărește, în mod repetat, filmarea de la locul spargerii și își dă seama că ceva nu e deloc în ordine... De ce mascatul a ales să ucidă în loc să ia banii și să-și vadă de drum? De ce s-a aflat atât de aproape de victima lui? Și cea mai importantă întrebare: ce spune, în șoaptă, femeia înainte să fie omorâtă?

            Însă distracția nu pare să se sfârșească prea curând, fiindcă mai urmează câteva jafuri cu același mod de operare. Deja presa îl prezintă pe Bandit drept „Călăul”, și poliția nu are nicio pistă care să ducă la el. Dar al nostru Harry are probleme și mai mari pe cap, fiindcă noaptea trecută, după ce nu-și mai amintește ce s-a întâmplat și cum a ajuns acasă de la Anna, tânăra a fost găsită ucisă, iar totul arată ca o sinucidere. Dar Hole știe că femeia nu avea vreun motiv ca să-și pună capăt zilelor, așa că pornește o investigație pe cont propriu, o anchetă în care el devine principalul suspect. Însă, înainte ca Anna să-și piardă viața, ea lucra la un triptic, o operă de artă care să-i aducă un renume, pe care a numit-o Nemesis, după zeița greacă a răzbunării.

            Colac peste pupăză, în ambele cazuri își bagă nasul și Tom Waaler, polițistul despre care Harry bănuiește că este responsabil pentru moartea colegei și prietenei sale, Ellen Gjelten. Pe lângă cei doi, în scenă intră încă două personaje magistrale: Beate Lønn, fiica unui investigator celebru, care, datorită abilității sale speciale, nu poate uita o față odată ce-a văzut-o, și Raskol Baxhet, un țigan născut lângă București, recunoscut pentru grandioasele jafuri la care a luat parte, înainte să se predea, fără nicio explicație, forțelor de ordine din Oslo. Mai mult decât un răufăcător cu conștiință, Raskol e o legendă printre țigani, având acces, din celula sa în permanență supravegheată, la resurse și informații greu de obținut. Datorită lui, Hole ajunge să-i privească cu alți ochi pe rromi, pe cei pe care societatea i-a însemnat cu stigmatul lui Cain, neluând în considerare toate suferințele pe care acest popor nomad le-a îndurat pe tot parcursul istoriei.

            Pagină după pagină, capitol după capitol, ne cufundăm tot mai adânc în cele două anchete, urmărind deducțiile lui Harry și ale colegilor săi, așteptând cu sufletul la gură momentul în care răufăcătorii vor fi pedepsiți. Însă, după cum ne-a obișnuit marele Jo Nesbø, lucrurile nu sunt niciodată simple, iar acolo unde se întrezărește un capăt de drum, nu e decât un început pentru o altă pistă, pentru o altă poveste de pe margine ce se va adăuga la mozaicul complex din final. Încerci să-ți dai seama ce s-a întâmplat de fapt și cine ar putea fi vinovații, însă ajungi să capitulezi, pentru că devii conștient că e imposibil să descoperi, fără voia autorului, adevărul. Însă nu trebuie să uiți nicio clipă că Justiția stă mereu la pândă, cu sabia într-o mână și cu balanța în cealaltă, pentru că orice delict trebuie răzbunat, iar ea este cea mai în măsură să-i pedepsească pe cei răi, aruncându-i afară din societate, din lumea celor drepți și veșnic ascultători. Acestea fiind spuse, odiseea noastră merge mai departe, iar data viitoare vom vorbi despre „Steaua diavolului”, cel de-al cincilea volum al seriei de față.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, luna aceasta, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Fata Cu Cartea

Ciobanul de Azi

Falled

                                                           Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 104 - Toți cei din familia mea au ucis pe cineva de Benjamin Stevenson (CRIME CLUB #2)

Titlu: Toți cei din familia mea au ucis pe cineva  

Serie: Ernest Cunningham #1 

Autor: Benjamin Stevenson

Editura: TREI

Titlu original: Everyone in My Family Has Killed Someone (2022)

Traducere de Mihaela Apetrei

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 480

Media pe Goodreads: 3,94 (din 7.270 note)

 

            Conform lui Ronald Knox, membru în cadrul Clubului Detectivistic din 1930, din care mai făceau parte și Agatha Christie, G.K. Chesterton și Dorothy L Sayers, există câteva reguli (porunci) de care trebuie să ții cont atunci când vrei să scrii un roman polițist. În primul rând, „crima nu trebuie să fie comisă de protagonistul însuși”, așa cum a procedat Agatha Christie în „Asasinarea lui Roger Ackroyd” sau Edgar Wallace în „Misterul cercului purpuriu”. Pe urmă, „toate însușirile supranaturale și inexplicabile sunt ex­cluse de la sine”, prin urmare nu au ce căuta aici „Câinele din Baskerville”, al lui Arthur Conan Doyle, sau „Fantoma de la operă”, a lui Gaston Leroux. De asemenea, „criminalul trebuie să fie un personaj menționat încă din prima parte a poveștii”, nu e necesar să existe mai mult de o cameră secretă sau o trapă în roman, este interzisă utilizarea unor otrăvuri inventate și, cel mai important, detectivul trebuie să joace cinstit, împărtășindu-și toate gândurile și deducțiile celui ce se află dincolo de paginile cărții.

            Toți cei din familia lui Ernest Cunningham au ucis pe cineva, cu toții, chiar și el a făcut-o. Își aduce aminte că într-o noapte, undeva în jurul orei 04:00, a primit un apel de la Michael, fratele său, care intrase într-o încurcătură și avea nevoie disperată de ajutor. După câteva minute, mașina acestuia și-a făcut apariția pe alee, dar înăuntru mai era încă cineva, un individ cu cagulă, ce părea mort de-a binelea. După ce au ajuns în pădure, într-un luminiș plin de pânzele păianjenilor migratori, cei doi s-au pus pe săpat. Însă cel pe care-l credeau decedat a început să dea semne de viață. Iar atunci Michael s-a apropiat de el, și totul s-a terminat în câteva secunde. Acum, după trei ani, Michael urmează să iasă din închisoare și să participe la reuniunea de familie, organizată într-un refugiu montan, locul perfect în care să-și pună la cale răzbunarea pe fratele care l-a trădat. Mai ales că la mijloc sunt și 267.000 de dolari, bani ce erau în mașina lui în acea fatidică noapte.

            Cu toții am mai citit romane polițiste și știm la ce să ne așteptăm de la o astfel de scriere. Un detectiv, adesea protagonistul volumului, un ucigaș, ce bineînțeles că va fi descoperit, o serie de crime și indicii ce-i leagă pe cei doi și un final al confruntării, în care adevărul va ieși la suprafață. Ei bine, în cazul de față pornim de la ideea că toți sunt ucigași. Atunci unde e investigatorul? Ce sens mai au crimele? Care dintre ei ar trebui să cadă în rolul antagonistului? E mai simplu decât pare, toți sunt ucigași, dar numai unul e criminalul. Ernest e cel care face pe detectivul după ce, în refugiul montan, este descoperit un cadavru, un om care, în ciuda zăpezii din jur, pare să fi murit într-un incendiu. Firul polițist, deși întortocheat, este destul de vizibil, iar misiunea noastră e să dăm la o parte artificiile textuale, ca să putem observa intriga principală de dedesubt.

            Deopotrivă narator și personaj principal, Ernest se dezice de toate clișeele ficțiunii detectivistice, indicându-ne încă din prolog la ce pagină se va petrece fiecare crimă, asta dacă nu suntem aici pentru a-i asculta povestea, ci doar pentru momentele macabre și grotești, care se lasă de-obicei cu sânge și trupuri lipsite de viață. Iar în cazul în care am uitat numărul, el este acolo ca să ne reamintească că peste trei sau cinci pagini urmează să fie descoperit încă un cadavru. Altfel spus, Ernest răstoarnă complet ecuația clasică, și astfel, după cum ne repetă nu de puține ori, telefoanele nu se vor descărca, ca în alte povești de genul, iar ei nu vor rămâne înzăpeziți pe vârful muntelui, urmând să fie vânați unul câte unul.

            Să nu faceți greșeala să credeți cumva că familia lui Ernie este alcătuită din psihopați. Nu, nicidecum... El e un scriitor aflat la început de drum, ce încearcă să vândă broșuri despre cum să scrii un roman polițist pe Amazon, iubita l-a părăsit de curând chiar pentru Michael, mama sa, Audrey, e o ființă deosebită și sensibilă, dar nu poate trece peste trădarea propriului fiu, tatăl său vitreg e un avocat important ce și-a băgat nasul într-o mulțime de cazuri, Sofia, sora lui vitregă, e chirurg într-un spital cu renume, mătușa Katherine e obsedată de reuniunile de familie și de tabelele EXCEL, iar unchiul Andy e un bărbat obișnuit, la locul lui, pe lângă care poți să treci fără să-l observi, un soi de umbră mișcătoare, ce scoate și sunete din când în când.

            De la început, până la final, romanul nostru reprezintă o capcană, o cursă în care, dacă ești un cititor amator de senzații tari, e foarte posibil să cazi. Nu doar că descrierea și coperta te induc în eroare, ele au fost create intenționat așa, ca, odată ce te cufunzi în povestea lui Benjamin Stevenson, să ai acces la întâmplările netrucate, astfel încât să poți zări adevărul dincolo de vălul de prejudecăți ce-l acoperă. Preluând Cele 10 Porunci ale lui Ronald Knox, naratorul execută un joc postmodern în care amestecă ludicul cu realitatea, aruncându-ne într-o lume în care totul este imprevizibil, și din care dacă vrei să scapi, trebuie să o iei doar pe cărarea indicată de Ernest, un drum pe care, după ce-l vei demasca pe Limbă Neagră, vei ieși în sfârșit la liman.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Benjamin Stevenson:

Literatura pe tocuri

Pălărisme.ro

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Falled

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

                                                           Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 42 - Acest tărâm al blândeții de William Kent Krueger

Titlu: Acest tărâm al blândeții 

Autor: William Kent Krueger

Editura: TREI

Titlu original: This Tender Land (2019)

Traducere de Andreea Popescu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 576

Media pe Goodreads: 4,39 (din 137.134 note) 

 

            Timpul este cel mai mare inamic al meu! O spun de fiecare dată, dar nu fac nimic pentru a schimba asta... Recunosc, e numai vina mea pentru că nu reușesc să mă organizez suficient de bine ca să fac toate lucrurile atunci când trebuie. Însă, dacă m-aș lua după proverbul „mai bine mai târziu decât niciodată”, câteva luni de amânare sunt o nimica toată. Prin urmare, vreau să vă vorbesc despre unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit în 2022, o poveste care m-a emoționat până la lacrimi, care m-a ținut cu sufletul la gură și care m-a făcut să meditez profund asupra sensului vieții și a rolului ființei umane pe pământ. Nu vă speriați, nu e vorba despre vreun tratat de filosofie, cu toate că autorul strecoară în intrigă și astfel de problematici ce încurcă și mai tare ițele, nu, este vorba despre aventura uimitoare pe care un grup de copii o face în căutarea unui cămin și a iubirii de mult pierdute. William Kent Krueger rescrie, în „Acest tărâm al blândeții”, celebra epopee a lui Ulise, construind un basm ultramodern, plin de cruzime, încercări disperate de a reclădi viețile distruse de sistemele „opresive”, dorințe încredințate doar stelelor, picături de speranță mai dulci decât mierea și mici oaze de fericire, rătăcite într-un deșert al suferinței.

            Școala Pregătitoare Lincoln pentru Indieni ar fi trebuit să fie o instituție respectabilă, care să ofere o educație aleasă copiilor indieni din America de Sud, însă, în realitate, nu e nimic mai mult decât iadul pe pământ, un loc în care fetele și băieții sunt maltratați, pedepsiți pentru cel mai mic gest de împotrivire la adresa conducerii și a practicilor pline de cruzime, folosite pentru modelarea caracterului. În acest infern guvernat de o femeie oribilă, tartorița supremă de la care însuși diavolul ar avea multe de învățat, ajung doi frați albi, rămași orfani după ce tatăl lor a fost împușcat. Odie și Albert O'Banion petrec câțiva ani la Institutul Lincoln, făcându-și prieteni și îndurând tratamentele inumane și agresivitatea din partea îngrijitorilor. În timp ce Odie este elementul răzvrătit, cel care nu vrea nicidecum să se dea pe brazdă, devenind ținta preferată a directoarei, fratele său mai mare alege o cale mult mai ușoară, și anume să colaboreze cu dușmanul, implicându-se în fabricarea alcoolului de contrabandă, afacere condusă chiar de soțul directoarei. Existența lor este dată încă o dată peste cap în momentul în care, în legitimă apărare, Odie comite o crimă. Băieții sunt nevoiți să fugă , luându-l cu ei și pe Mose, singurul lor prieten adevărat.

            Povestea celor doi frați se împletește cu cea a micuței Emmy, a cărei mamă a fost mai mult decât o profesoară pentru Odie și Albert. Însă, pentru că viața e întotdeauna un prilej de suferință, Emmy rămâne orfană după ce mama sa este spulberată de o tornadă. Ca lovitura să fie și mai puternică, fetița este adoptată de vrăjitoarea care conduce Școala Lincoln. Toate aceste evenimente triste, relatate în prima sută de pagini a cărții, își pun amprenta asupra lui Odie, acesta pierzându-și ultima brumă de credință pe care o mai avea într-un dumnezeu al iubirii și al salvării. Dumnezeu devine o tornadă nemiloasă care distruge tot ce e frumos în lume, lăsând în urmă numai durere și suflete în ruină. Odie își ia destinul în propriile mâini, fiind forțat de împrejurări să fugă, însă salvarea propriei piei nu este țelul suprem. El vrea s-o scape și pe Emmy de cea care a luat într-un mod brutal locul mamei sale. Aventura celor patru copii începe abia din acest punct, iar totul se transformă într-o căutare a sinelui, într-o călătorie la capătul căreia așteaptă maturizarea, iubirea și adevărurile ce pot restabili ordinea.

            Odiseea lor e, pentru Odie, un drum inițiatic, pe parcursul căruia el descoperă lumea exact așa cum este, un amestec straniu dintre lumini și umbre, dintre bunătate și viclenie, dintre frumos și urât. Fiecare tragedie din existența sa îl face mai înțelept, reflectând de două ori înainte să accepte ajutorul unui străin, însă, în ciuda precauției sale, el e încă un copil care mai are enorm de multe de învățat. Pe parcursul drumului spre Saint Louis, ultimul refugiu în care mai poate găsi un cămin și o familie, protagonistul nostru află ce înseamnă teroarea și moartea, experimentează dragostea pură și prietenia care trece dincolo de orice barieră, singurătatea devastatoare și sentimentul de pierdere care ajunge să-i fie un tovarăș permanent în momentul în care Albert, Mose și Emmy își găsesc un scop în viață, un loc pe care l-ar putea numi acasă. Considerând că doar alături de rudele de sânge ar putea avea parte de un nou început, Odie e sceptic atunci când prietenii săi aleg să renunțe la vânarea unei himere în favoarea unui viitor sigur printre străini. Egoismul de care nu poate fi învinovățit și incapacitatea de a accepta deciziile celorlalți îl vor face să se retragă într-un cocon greu de străpuns, dar din care într-un final va ieși un fluture cu o nouă perspectivă asupra vieții.

            Intriga, la care participă un număr foarte mare de personaje impecabil construite, e una complexă, un fabulos mozaic de trimiteri istorice, sociale, religioase și mitologice. În ceea ce privește partea istorică, autorul are în vedere prohibiția din Statele Unite, perioadă în care fabricarea și vânzarea alcoolului au fost scoase în afara legii. Astfel au apărut distileriile improvizate, producțiile de contrabandă și oamenii dornici să încalce legea și să facă orice mârșăvie pentru o sticlă din licoarea interzisă, personajele noastre având mult de pătimit din această cauză. Din punct de vedere social, ne confruntăm cu ura îndreptată asupra indienilor și a masacrelor care au avut loc fără vreun motiv plauzibil. În drumul său, Odie află că lumea e nedreaptă, plină de prejudecăți și ură la adresa celor diferiți, a celor care au o altă religie – evreii – și a celor care au altă orientare sexuală, dar care sunt de o mie de ori mai buni și iubitori decât cei care îl blamează fără rușine. Am spus mai sus că romanul e o rescriere modernă a Odiseii, întâmplările narate în fiecare parte urmărind firul călătoriei lui Ulise, însă aventura lui Odie are un sens mult mai profund. Spre deosebire de eroul grec, protagonistul nostru duce un război cu sine și cu dumnezeul care i-a luat totul. Pe tot parcursul cărții, Odie încearcă să-și regleze conturile cu Dumnezeu, provocându-L și disprețuindu-L pentru acțiunile Sale fără rost, pentru viețile pe care le-a curmat fără să țină cont de el, însă până la sfârșit copilul va avea parte de revelația ce i-a lipsit atâția ani.

            Deja m-am întins prea mult cu recenzia și am impresia că nu v-am spus nici jumătate din câte aș fi vrut... Vă mai zic doar că William Kent Krueger a scris o capodoperă ce preia și înglobează perfect elemente din marile romane ale literaturii universale, precum: „Singur pe lume”, „David Copperfield”, „Oliver Twist”, „Marile speranțe”, „Tom Sawyer” și multe alte povești nemuritoare, pline de emoție, suflete pribege și destine aflate în mâinile celor puternici.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 40 - Cineva cunoscut de Shari Lapena

Titlu: Cineva cunoscut  

Autor: Shari Lapena

Editura: TREI

Titlu original: Someone We Know (2019)

Traducere de Dora Constantinovici

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 336

Media pe Goodreads: 3,94 (din 89.790 note)

 

            Atunci când totul pare liniștit și la locul lui, să știi că nu e nimic altceva decât calmul dinaintea furtunii. Nu există perfecțiune, oricât de mult ne-am dori s-o vedem în jurul nostru, nici măcar în persoana alături de care ne trăim viața, dar mai ales în cazul unei comunități în care, oricât de multă înțelegere și prietenie ar fi între vecini, la un moment dat diferențele și secretele își vor spune cuvântul. Dar să ne imaginăm că într-un cartier ar exista o societate perfectă, în care vecinii se ajută între ei, nu încalcă intimitatea celorlalți, soții nu-și înșală nevestele, iar mamele își cresc cu mare grijă copiii. Însă echilibrul ăsta fragil poate fi imediat spulberat atunci când o crimă este comisă, iar făptașul este cineva cunoscut, dar de negăsit. Iluziile se destramă, măștile cad, zâmbetele superficiale crapă, și tot ce rămâne sunt regretele și adevăratele firi ale celor care au fost înainte cei mai buni prieteni.

            Raleigh este un adolescent normal și, ca orice tânăr, face lucruri nebunești, numai că în cazul lui nu e vorba despre consumul de droguri, alcool sau petreceri incendiare carel fac să uite cu cine s-a culcat noaptea trecută. Nu, Raleigh are o pasiune ciudată, și anume să intre pe furiș în casele oamenilor și să le spargă computerele, cu scopul de a afla informații picante sau doar ca să se distreze cu niște e-mailuri false. Problema este că părinții lui află despre escapadele sale nocturne, și lucrurile încep să se complice. Considerându-se o femeie morală, Olivia, mama băiatului hacker, alege să trimită o scrisoare anonimă de scuze vecinei, a cărei intimitate a fost grosolan încălcată. În același timp, Robert semnalează poliției dispariția soției sale, care, ulterior, este găsită moartă în casa de vacanță a familiei lui Raleigh. Din acest moment se dezlănțuie iadul. Fiecare are o legătură cu cele întâmplate, mai ales bărbații, ale căror trădări conjugale ies la iveală, imoralitatea lor tăinuită plasându-i pe lista suspecților, în fruntea căreia se află chiar soțul victimei.

            Shari Lapena construiește o societate meschină, în care fiecare membru vrea să-și apere oile din ocol de amenințarea lupului ce dă târcoale, chiar dacă asta înseamnă că trebuie să treacă peste cadavre. Prietenia și bunătatea ajung să fie doar de fațadă, în interior mocnind ura și dorința de răzbunare. Pentru că avem de-a face cu un thriller psihologic, autoarea insistă asupra mecanismelor ce conduc la elucidarea misterului ce planează în jurul morții Amandei. Însă, paradoxal, anchetarea crimei rămâne undeva în background, aceasta fiind doar motorul care pune în mișcare caruselul de mărturisiri șocante, ce zdruncină comunitatea din temelie. În prim plan sunt aduse viața de familie și veșnica întrebare: Cât de bine crezi că-l cunoști pe cel de lângă tine?

            În ceea ce privește personajele, sinceră să fiu, niciunul nu mi-a atras în mod special atenția. Le-am privit ca pe niște marionete confecționate pentru a evidenția disfuncționalitățile existente în familie și, implicit, în întreaga comunitate. Deși au personalități diferite, foarte bine conturate, toți ajung să semene unii cu alții, ceea ce anulează orice particularitate. În ciuda faptului că la acțiune participă un cerc restrâns de personaje, fiecare având momentele sale pe scenă, am avut impresia că niciunul nu este de fapt protagonistul, poziția asta fiind ocupată de Amanda. Chiar și după moarte, femeia cu un corp de fotomodel tulbură apele, lăsând în urmă numai motive de ceartă. Numele ei este pe buzele tuturor, iar imaginea sa, evocată la fiecare pas.

            „Cineva cunoscut” este primul roman pe care-l citesc de la Shari Lapena, și cu siguranță nu va fi și ultimul. Mi-a plăcut povestea, cu toate că pe alocuri ar fi mers puțin mai mult suspans, dar întorsăturile de situație, pistele false și senzația că nu se va afla niciodată cine este vinovatul transformă textul într-un thriller domestic care are tot ce-i trebuie ca să te țină în priză până la sfârșit.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 93 - Specialistul în gelozie și alte povestiri de Jo Nesbø (Blog Tour #32/2022)

Titlu: Specialistul în gelozie și alte povestiri 

Autor: Jo Nesbø 

Editura: TREI

Titlu original: Sjalusimannen og andre fortellinger (2021)

Traducere de Ivona Berceanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 288

Media pe Goodreads: 3,59 (din 1.995 note)

 

Te-a înșelat! La dracu, știi că te-a înșelat și că o comite din nou chiar în acest moment. Și tu, ca un bărbat fidel, dar incredibil de prost, ai crezut tot timpul că ea e la muncă și ai așteptat cu inima deschisă seara, ca să te întorci acasă și să te bagi lângă ea în pat. Însă ea... ea nu e nimic mai mult decât o târfă. Chiar în clipa asta își face de cap cu nenorocitul ăla de avocat, iar tu, ca un imbecil neputincios, o supraveghezi din afurisita asta de mașină luată în rate. Dar de data asta ai un plan, fiindcă de data asta vrei s-o faci să sufere cu adevărat. Pleci. Treci pe la supermarket și faci câteva cumpărături. Nimic deosebit, doar un pachet de țigări, o sticlă de vin pentru o „seară minunată” și o pungă de Twist, bomboanele ei preferate. Totul trebuie să fie perfect, pentru că asta e ultima noapte în doi, iar de mâine îți vor ține companie doar colegii de celulă, alți criminali asemenea ție.

De la oameni nevinovați, la ucigași, acesta este parcursul psihologic pe care Jo Nesbø îl exploatează în volumul său de povestiri, „Specialistul în gelozie”. Nimeni nu e vinovat, dar cu toții suntem în stare de crimă. Toți avem un mecanism înăuntrul nostru, o bombă cu ceas gata să explodeze la cea mai mică vibrație. E nevoie doar de un imbold ca totul să sară în aer. Iar cel mai adesea declanșatorul este chiar ura. Gelozie sau dorință de răzbunare, frică sau furie, oricum am vrea s-o numim, ideea este aceeași. Te simți rănit, înșelat, neputincios, suferi, disperi, ești în pragul depresiei, dar ai puterea să comiți un ultim gest de revoltă și să-i dai o lecție celui care te-a adus pe marginea prăpastiei. Și există o mulțime de metode prin care a-i putea să-i faci rău. Strangulare, otrăvire, împușcare, înjunghiere – toate îți pot oferi satisfacție pe moment, însă, odată descoperit, libertatea ta se va sfârși. Dar la urma urmei tu ești cel trădat... Poate putem face cumva ca totul să pară un accident...

Pasagera de lângă tine plânge și începe să-ți povestească despre soțul care a înșelat-o cu cea mai bună prietenă și despre decizia pe care, cu mult amar în suflet, a luat-o. Din replică în replică, ajungeți să vă îndrăgostiți. Dar e prea târziu, pentru că ea urmează să fie ucisă de către o agenție care se ocupă cu omorurile asumate, un soi de eutanasie voită, serviciu plătit chiar de cel care urmează să moară. Însă, totuși, poate există o speranță pentru voi.

Într-o altă parte a lumii, o vânzătoare emigrantă încearcă să-și ia inima în dinți și să refuze să-l servească pe bărbatul din fața ei, un colos misogin și plin de prejudecăți. Însă tânărul nu vrea să plece fără țigări, așa că scoate o lamă și o amenință pe biata femeie, spre stupoarea și frica clientei care urma, în mod normal, la coadă.

Pe stradă, doi gunoieri se ocupă cu treaba lor zilnică, preluarea de deșeuri, sortarea și distrugerea reziduurilor într-un compactor. Doar că asta nu-i cea mai bună dimineață pentru Ivar, fiindcă, în timp ce cară împreună cu coechipierul său tomberoanele, își aduce aminte că ceva cumplit s-a petrecut azi-noapte, iar pe undeva ar trebui să existe un cadavru.

În Grecia, o țară cu rata criminalității extrem de redusă, un specialist în gelozie, angajat în cadrul poliției din Atena, investighează dispariția unui turist german, un tânăr despre care se crede că ar fi fost ucis chiar de propriul geamăn. La mijloc, după cum ne-a învățat încă din cele mai vechi vremuri Homer, se află Helena, o fată îndrăgostită, în mod inconștient, de ambii frați. Însă omul nostru este cel mai în măsură să afle adevărul, pentru că el a reușit să se lecuiască cu mult timp în urmă de cumplita gelozie, iar acum este capabil să observe pe chipul oamenilor până și cel mai mic semn al apariției acestui sentiment sfâșietor.

De la mărturisirea unei crime pasionale, la descoperirea de către un taximetrist a unui cercel enigmatic pe bancheta din spate, de la psihoza unui scriitor care nu vrea să-și dea acordul pentru ecranizarea romanului său celebru, până la un accident „neprevăzut” în timpul unei partide de cățărat, Jo Nesbø explorează, într-un stil visceral, cele mai întunecate cotloane ale sufletului uman. Mai mult decât un proces literar de amploare, în care autorul Norvegian își expune talentul într-un număr redus de pagini, volumul de față reprezintă un excelent proces de psihanaliză, o radiografie a dorințelor care zac în noi și pe care societatea ne obligă să ni le reprimăm. Dar, așa cum susținea însuși tătucul Freud, cazanul este deja pe foc, aburii se tot adună și e doar o chestiune de timp până când toți demonii își vor părăsi, într-un final, atât de sigura temniță a minții.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre volumul lui Jo Nesbø:

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi

Falled

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 37 - Un om mai bun de Louise Penny (Blog Tour #31/2022)

Titlu: Un om mai bun   

Serie: Inspectorul-șef Armand Gamache #15

Autor: Louise Penny

Editura: TREI

Titlu original: A Better Man (2019)

Traducere de Daniela Purgaru

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 576

Media pe Goodreads: 4,30 (din 49.739 note)

 

            Inspectorul-șef Armand Gamache, soț iubitor, prieten devotat, tată grijuliu, cel mai bun anchetator pe care l-a văzut Canada și, poate, întreaga lume, mentor dedicat învățăceilor săi, om de acțiune care știe să asculte și să-i citească pe cei din jur dintr-o singură privire, bărbat cu un caracter puternic, care nu se sfiește să recunoască atunci când greșește, protector al celor lipsiți de apărare și, nu în ultimul rând, vedetă locală și subiect controversat pe site-urile de socializare, revine în lumina reflectoarelor într-o nouă misiune ce pare imposibilă. Însă, așa cum bine știm, el nu se va da înapoi din fața pericolului și, fără să fie vreun erou nemaipomenit, împreună cu ginerele său, Jean-Guy Beauvoir, se va da peste cap să oblojească inima rănită a unui tată care și-a pierdut fiica în circumstanțe necunoscute. Asta apreciez atât de mult la personajele autoarei Louise Penny, mai presus de orice, sunt oameni care nu fac din țânțar armăsar și care își asumă condiția limitată și efemeră pe care o au. Nu sunt atoateștiutori, nu sunt făcuți din titan sau orice alt material indestructibil, așa cum am întâlnit în alte thrillere, nicidecum, sunt pur și simplu ei înșiși, pe cât de diferiți, pe atât de uniți, găsind mereu un strop de bunătate pentru toți cei care pătrund în marea lor familie.

            „Un om mai bun” este partea a cincisprezecea din lungul periplu al Inspectorului-șef Armand Gamache, și, în ciuda faptului că am început seria de la coadă la cap, curiozitatea mea n-a avut decât foarte puțin de suferit. Iar când spun asta, mă refer la scenele foarte ambigue din volumele anterioare, care m-au enervat cu încăpățânarea de a nu divulga cu adevărat ce s-a întâmplat, dar care m-au intrigat și m-au făcut de o mie de ori mai curioasă. Și în romanul de față, la fel ca în cazul celuilalt, mi-aș fi dorit ca suspansul să fie puțin mai bine distribuit, adică să nu existe acele ferestre descriptive, adevărate poezii și tablouri în mișcare, ce se întind pe pagini întregi. Îmi place stilul poetic al autoarei, dar intervine în momentele de maximă tensiune, iar atunci când personajele sunt gata să cadă de pe un pod în vâltoarea râului furios, parcă nu-ți arde de frumusețea pădurii de la început de primăvară. Iar acum că mi-am spus păsul, să vedem cu ce caz ne întâmpină cei doi polițiști faimoși...

            Armand Gamache și Jean-Guy Beauvoir se confruntă cu un potop de probleme. Pe lângă impedimentele vieții personale – Armand revine la serviciu după o lungă perioadă de concediu, iar Jean-Guy trebuie să-și calce admirația în picioare și să-i dea ordine subalternului și socrului său, plus că se pregătește să părăsească Canada și să se mute cu familia în Franța –, comunitatea liniștită din Three Pines este alertată de ieșirea din matcă a râului Bella Bella, care amenință să distrugă totul în cale. Însă greutățile nu se opresc aici. Dispariția Viviennei Godin, o tânără însărcinată, abuzată fizic de către soțul ei, complică și mai mult situația. Forțele Surete lucrează cot la cot cu civilii pentru a opri înaintarea râului, dar și pentru a afla detalii despre femeia gravidă. Indiciile apar unul după altul, de parcă ar fi fost plasate în mod intenționat pe traseul pe care ajung să-l parcurgă polițiștii. Și pentru că evenimentele trebuiau cumva legate, Vivienne este găsită la cotul râului, fără suflare. Așa cum se petrece adesea în astfel de cazuri, după ce este eliminată suspiciunea de sinucidere, vina cade asupra soțului violent... Dar oare chiar așa să fie?

            În paralel cu posibila crimă și dezastrul natural produs de topirea zăpezii, este dezvoltată și criza artistului care creează pentru o societate care mai mult îl critică și-i terfelește operele, decât să-l aprecieze și să-l susțină. Clare este pictoriță, dar totul merge prost în cariera ei. Rețelele de socializare ajung, în acest sens, un mijloc eficient de ponegrire și diminuare a încrederii în sine, însă ea e puternică și reușește să treacă peste obstacole, mai ales că printre prietenii săi se numără Armand Gamache și soția sa angelică, Reine-Marie. Cu alte cuvinte, ne aflăm într-o comunitate restrânsă, în care fiecare membru se confruntă cu propriii demoni, iar secretul este să nu se lase doborâți de răutatea adevărului și să încerce să devină oameni mai buni.

            Nu pot afirma că sunt un fan înfocat al lui Louise Penny, dar îi citesc romanele cu interes, în special pentru faptul că nu știu niciodată la ce să mă aștept. Uneori, cum se întâmplă și în cazul volumului de față, investigația e atât de încâlcită, încât nu vei știi cine e cu adevărat criminalul. Numai pentru finalurile pline de tensiune, suspans și adrenalină voi continua să lecturez restul părților din serie, iar eu zic că ăsta e un motiv destul de bun care să mă încurajeze s-o fac.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Louise Penny:

Literatura pe tocuri   

Falled

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 34 - Ostatica de Clare Mackintosh (Blog Tour #29/2022)

Titlu: Ostatica  

Autor: Clare Mackintosh

Editura: TREI

Titlu original: Hostage (2021)

Traducere de Mihaela Ionescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 464

Media pe Goodreads: 3,94 (din 29.562 note)

 

            „Avioanele sunt orașe suspendate în aer, și în orașe oamenii trăiesc și oamenii mor.”

 

            Pentru unii oameni, zborul cu avionul poate fi o adevărată provocare din cauza fricii de înălțime sau, și mai grav, din cauza groazei produse de posibilitatea prăbușirii, în timp ce pentru alții, este o experiență inedită, plină de suspans și adrenalină. Pentru unii, face parte din rutină, din îndatoririle primite de la serviciu, în timp ce pentru alții e un mijloc banal și rapid de a călătorii prin lume. Însă pentru o categorie foarte restrânsă, un zbor cu o aeronavă e locul ideal ca să-și pună în aplicare planurile diabolice și să convingă oamenii că salvarea planetei este scopul suprem, un țel măreț pentru îndeplinirea căruia trebuie făcute sacrificii imense.

            Clare Mackintosh scrie un thriller la înălțime, plin de suspans și de alegeri dificile ce pot costa sute de vieți omenești, în care elementele psihologice și cele tehnice se împletesc într-o poveste ce te va ține cu sufletul la gură de la prima până la ultima pagină. „Ostatica” e primul roman pe care îl citesc de la această autoare și am rămas plăcut surprinsă de atenția pe care o acordă fiecărui detaliu, fără să diminueze tensiunea acumulată și să îngreuneze textul cu descrieri inutile. Ritmul alert al întâmplărilor ne oferă o panoramă cinematografică, totul, inclusiv poziția din care privesc personajele, fiind studiat și redat cu mare grijă, astfel încât să avem acces la mai multe viziuni legat de ceea ce urmează să se petreacă. Romanul de față poate fi considerat și un scurt manual de pilotaj, un deliciu tehnic pentru cei pasionați de aviație, și nu numai.

            Mina are o slujbă ce îi permite să călătorească în cele mai frumoase și îndepărtate locuri din lume, însă nu e o meserie ușoară. Ea este însoțitoare de zbor, și asta înseamnă că se confruntă mereu cu pasageri nemulțumiți, bărbați care nu înțeleg și nu respectă regulile de siguranță, femei recalcitrante și copii zgomotoși. Dar, în ciuda impedimentelor, Mina își îndeplinește rolul cu tact și diplomație, reușind să rezolve orice problemă care tulbură buna desfășurare a zborului. Însă ea nu poate rezolva la fel de ușor și problemele din propria familie. Certitudinea că soțul o înșală și grija permanentă cu care trebuie s-o înconjoare pe Sophia, fetița ei de cinci ani, care suferă de tulburări de atașament, o fac să ia o decizie pripită. Cu câteva zile înainte de Crăciun, o nouă rută aviatică urmează să fie inaugurată după efectuarea miilor de teste de verificare. Mina, dorindu-și puțină liniște și să-și pună ordine în existență, alege să facă schimb cu un coleg selecționat pentru lungul zbor de douăzeci de ore de la Londra la Sydney. Zis și făcut, Mina pleacă și totul pare că merge ca uns, însă anunțul care răsună în avion, după ce o parte din drum a fost parcursă, îi face pe toți să le înghețe sângele în vene: „Doamnelor și domnilor, acest zbor are o nouă conducere. Numele meu este Amazon și sunt pilotul dumneavoastră. Doar colaborarea deplină vă va asigura siguranța.”

            Cu alte cuvinte, cursa 79 Londra-Sydney a fost deturnată, iar protagonista noastră e mai mult decât implicată. Însă motivele ei sunt cât se poate de relevante. Fiica ei e în pericol, iar singura cale de a o salva este să le ofere atacatorilor controlul aeronavei. Inițial, Mina este judecată și arătată cu degetul de ceilalți membrii ai echipajului ca fiind o criminală, pentru că pune viața unui singur om mai presus de cei peste trei sute de pasageri aflați la bord. Dar ea e mamă și este în stare de orice ca să-și protejeze puiul, chiar dacă Sophia nu e fiica ei naturală. Teama, faptul că n-a știut cum să gestioneze criza familială prin care trece, regretele unei cariere ratate și ruinele unui vis din copilărie o fac să acționeze astfel, devenind de două ori ostatică, o dată a trecutului, și apoi a maniacilor care vor să-și facă glasul auzit printr-o tragedie de proporții. Cu toate astea, protagonista noastră e o figură destul de ștearsă, un caracter robotic, a cărei personalitate nu iese cu nimic în evidență, spre deosebire de fanaticii infiltrați printre pasageri. Însă e de înțeles, nu personalitatea ei contează, ci modul în care un om reacționează într-o situație limită, iar Mina se transformă pe rând din martira care-i conduce pe toți la moarte, în eroina care îndreaptă tot răul făcut fără voie.

            Cel mai interesant aspect al romanului e faptul că anumiți pasageri au primit o voce, povestindu-și viața și împrejurările în care au ales să se îmbarce în cursa 79. Avionul deturnat devine o cameră a confesiunilor, în care spațiul și timpul se anulează. Personajele sunt duse la limita disperării, unde groaza e mai puternică decât rațiunea, iar singura modalitate de a-și păstra mințile întregi este confesiunea.

             Am avut impresia că povestea nu a ajuns cu adevărat la sfârșit. Finalul e unul în coadă de pește, care fie ne lasă pe noi să ne imaginăm o infinitate de continuări, fie e o promisiune pentru o carte viitoare. Aș tinde să merg pe prima variantă, deoarece, din informațiile pe care le-am cules despre autoare, ea scrie doar romane de sine stătătoare. Mi-a plăcut extrem de mult „Ostatica” și cu siguranță nu va fi ultima carte pe care o voi lectura de la Clare Mackintosh.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Clare Mackintosh:

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l

Falled

Biblioteca lui Liviu

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 89 - Pasărea cu piept roșu de Jo Nesbø (Blog Tour #26/2022)

Titlu: Pasărea cu piept roșu 

Serie: Harry Hole #3

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Rødstrupe (2001)

Traducere de Lorena Mihăieș

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 624

Media pe Goodreads: 3,94 (din 97.185 note)

Război. Un concept, din punct de vedere istoric, foarte îndepărtat, dar cât se poate de actual. Deși confruntări armate de amploare au avut loc deseori în ultimii zeci de ani în spațiul arab, iar în prezent chiar în țara vecină, noi, majoritatea europenilor, asociem termenul de mai sus cu cele două mari tragedii ce au sfâșiat din temelii secolul al XX-lea și au schimbat din nou și din nou hărțile continentului în care ne aflăm. Însă, indiferent de masacrul militar la care ne raportăm, mecanismul a fost mereu același. Cineva a atacat, altcineva a ripostat, alții și alții s-au declarat de-o parte sau de alta a cauzei, și astfel milioane de soldați s-au trezit în tranșee și pe câmpul înghețat, încercând să supraviețuiască ofensivei inamice, în timp ce prietenii și colegii lor de arme cădeau pe baricade chiar sub propriii ochi. Dar, oricât de însângerată părea ziua de mâine, într-un final s-a ajuns la un acord de pace, iar supraviețuitorii s-au putut întoarce „liniștiți” în patriile mamă și la familiile lor.

Acum haideți să părăsim puțin realitatea istorică și să ne avântăm în ficțiune, acolo unde polițistul nostru preferat, Harry Hole, împreună cu alți agenți de securitate, trebuie să se asigure că nu există niciun potențial pericol la adresa președintelui Statelor Unite, care, în următoarele clipe, urmează să aterizeze în Norvegia. Însă, într-un moment de paranoia oarecum justificată, Hole ajunge să împuște un agent de la Serviciile Secrete, un alt individ însărcinat, evident, cu paza. Prin urmare, pentru că superiorii lui nu vor să recunoască că s-a comis o gafă imensă și pentru că vor să-i justifice acțiunea de moment, îl fac pe Hole inspector și îl expediază la o altă secție de poliție. Odată ce-și preia noile atribuții, protagonistul dă peste un caz foarte interesant și totodată ambiguu: niște cartușe de la o armă de calibru mare, o pușcă cu care de obicei sunt doborâți elefanții, sunt descoperite într-o pădure, în apropierea unei cabane aparent pustii.

Făcând din nou o trecere necesară, de data asta în istorie, ne regăsim în cel de-Al Doilea Război Mondial, în tranșee, în locul de unde Daniel, unul dintre cei mai buni țintași ai armatei norvegiene, încearcă să-i zboare țeasta rusului aflat la aproape un kilometru depărtare. Punct ochit, punct lovit! Și pentru că este un om de onoare, acesta merge în locul unde zace victima sa și-o îngroapă ca un bun creștin, luând ca trofeu căciula mortului. Dar asta s-a petrecut cu mai bine de jumătate de secol în urmă, iar acum Daniel, ajuns un bătrân singuratic, primește cumplita veste că suferă de cancer și că, în consecință, mai are foarte puțin timp de trăit. Cu un picior în groapă, el nu și-a uitat nici măcar pentru o clipă misiunea, iar acum este într-adevăr pregătit să-și pună la cale răzbunarea pe care a planificat-o încă din vremea în care ploua cu sânge peste el și peste camarazii lui de pe front.

Alternând prezentul cu secvențe pline de tensiune din trecut, Nesbø reușește să mențină suspansul pe tot parcursul volumului. Nu doar că ești alături de Hole în căutarea individului cu pușca pentru elefanți, dar ajungi să trăiești odată cu personajele sale dragostea, ura și eșecul. Fie că ne raportăm la acum sau la atunci, sentimentele au aceeași intensitate, iar oamenii pendulează între suflete nevinovate angrenate în luptă și monștri însetați de măcel. Toți își justifică oarecum alegerile, cu toții au o misiune, dar rămâne de văzut cine va reuși s-o ducă la bun sfârșit. Cu toate că la început ai impresia că deții cheile misterului, cu fiecare capitol de istorie îți dai seama că te afli pe un drum greșit și că doar revelațiile din timpul războiului te pot readuce pe calea spre adevăr.

Traume, neonaziști, răzbunători, politicieni mârșavi, iubiri ce răzbat dincolo de timp, trimiteri biblice, prieteni pierduți, singurătate, un protagonist ca oricare dintre noi și un inamic care nu mai are nimic de pierdut – pe scurt, o poveste ce are de toate, ambalată într-o carte ce depășește cu puțin șase sute de pagini. Cu mult peste primele două volume, „Pasărea cu piept roșu” reprezintă prima anchetă complexă a lui Harry Hole și, în același timp, prima confruntare cu un ucigaș pe propriile meleaguri. Și fiindcă în sfârșit autorul norvegian își preia coroana de rege al subgenului Nordic Noir, sunt foarte curios ce se va întâmpla mai departe, pentru că data viitoare intră în scenă „Nemesis”, alias „Călăul”, așa cum au ales să-l numească în urmă cu ceva ani cei de la editura RAO.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:

Biblioteca lui Liviu

Falled

Anca și cărțile.ro

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA