Cărțile Mele Și Alți Demoni: Recenzie

Se afișează postările cu eticheta Recenzie. Afișați toate postările

vineri, 8 aprilie 2022

Recenziile lui Gică 68 - Cutia de Camilla Läckberg & Henrik Fexeus (Blog Tour 8/2022)

Titlu: Cutia

Serie: Mina Dabiri & Vincent Walder #1

Autor: Camilla Läckberg & Henrik Fexeus

Editura: TREI

Titlu original: Box (2021)

Traducere de Carmen Vioreanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 752

Media pe Goodreads: 3,86 (din 1.489 note)

În afară de mine, nu cred că există vreun alt cititor împătimit de romane polițiste care să nu fi pus, măcar o dată, mâna pe unul dintre numeroasele romane ale Camillei Läckberg. Deși am avut de mai multe ori intenția să mă apuc de „Prințesa ghețurilor”, mai mereu a intervenit altceva, și astfel am ajuns să o tot amân. Timpul a trecut, seria „Fjällbacka” a ajuns la al zecelea volum, pe urmă au apărut „Colivia de aur” și „Aripi de argint”, alte două cărți care au dat naștere unei noi serii, iar anul acesta, de fapt chiar luna trecută, Editura TREI a publicat romanul „Cutia”, prima parte a seriei „Mina Dabiri & Vincent Walder”, un proiect literar la care contribuie, într-un mod inedit, scriitorul și celebrul psiholog Henrik Fexeus. Așadar, fiind împins de curiozitate și de apropierea celui de-al optulea Blog Tour, am dat curs lecturii și m-am pierdut complet în acest roman stufos și plin de mister.

Totul începe cu o cutie. Dar nu e vorba despre o cutie obișnuită, ci despre o ladă perfectă pentru un anumit truc de magie. În mod normal, magicianul se află pe o scenă, o frumoasă asistentă intră în așa-zisa cutie, urmând ca, prin niște orificii speciale, bărbatul să introducă săbii ascuțite, care, în primă fază, par să străpungă corpul tinerei fete. Însă, odată ce numărul se apropie de final, presupusa victimă urmează ori să apară din spatele spectatorilor, ori să iasă întreagă din cutie, fiind întâmpinată de aplauzele și de uralele celor din sală. Însă, deși scamatoria pare să fie sigură, de data asta ceva a mers prost, pentru că în această ladă se află o femeie străpunsă de trei lame ascuțite. Imediat după ce cadavrul este descoperit, poliția își face apariția și încearcă să afle dacă la mijloc este vorba despre o crimă odioasă sau despre un număr de magie care a mers extrem de prost.

Cazul este repartizat unui departament special, o echipă nouă din care face parte și Mina Dabiri, o polițistă inteligentă, care își dă seama destul de repede că situația o depășește. Astfel, la sfatul unei anumite persoane, ea îl contactează pe Vincent Walder, un mentalist și magician renumit, care ar fi cel mai în măsură să înțeleagă modul de operare al criminalului. Odată ce protagoniștii noștri ajung să facă echipă, măștile lor sociale cad și ne trezim în fața unor persoane vulnerabile, care se confruntă zilnic cu proprii lor demoni. Deși are o viață „spectaculoasă”, Vincent este căsătorit cu sora fostei sale soții, trăind în casă cu cei trei copii ai săi, doi din căsnicia ratată și unul din căsătoria actuală, un mariaj care se află și ăsta pe marginea prăpastiei. Cu toate că este specialist în citirea gândurilor, nu este capabil să își înțeleagă propria familie, percepând fiecare gest și cuvânt al Mariei ca pe un atac la funcția sa paternă. Spre deosebire de Vincent, Mina trăiește singură și se bucură din plin de apartamentul ei steril, spațiul în care are grijă cu obsesie să nu existe nici un fel de bacterii. Ea suferă de germofobie, motiv pentru care are tot timpul la ea un dezinfectant și câteva șervețele cu care să curețe majoritatea obiectelor pe care le atinge, în special cănile de la cafenele, pe care nu se știe cine a pus înainte mâna.

Nu aveam cum să nu vorbesc puțin despre personaje, pentru că ele reprezintă în sine esența întregii cărți. Ancheta înaintează lent, asta în raport cu dimensiunea volumului, din când în când mai apare câte o descoperire care unora le oferă o altă pistă, iar altora le confirmă faptul că sunt pe calea cea bună, însă autorii revin în continuu la cele două personaje principale și la problemele acestora. Dar factorul care deosebește prin excelență acest roman de altele este magia scenică. Atunci când dai peste un ucigaș care face pe mentalistul, ai nevoie de un agent care să-i anticipeze mișcările, un specialist care se joacă atât cu rațiunea, cât și cu iluzia. Iar în acest punct trucurile magice și traumele se împletesc, creând o minte malefică, care îi transformă pe ceilalți în recuzita propriului ei spectacol.

Am pornit la drum curios și intrigat, am dat fiecare pagină din ce în ce mai incitat și am ajuns la un deznodământ spectaculos, un final pe cât de previzibil, pe atât de greu de anticipat. Dovezile au fost mereu acolo, dar nu le-am observat, motivele au existat, dar le-am trecut cu vederea, și astfel am căzut în capcana cititorului naiv, care lasă analiza deoparte și se lasă purtat de acțiune pe niște căi aparent necunoscute. Acesta e cu adevărat farmecul romanului „Cutia”, o poveste pe care ajungi s-o apreciezi abia atunci când dai ultima pagină, moment în care ești sigur că urmează s-o recomanzi tuturor prietenilor care sunt în căutarea unui thriller bun și plin de suspans.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul scris de Camilla Läckberg & Henrik Fexeus:

sâmbătă, 2 aprilie 2022

Recenziile lui Gică 67 - Vârcolacul de Fred Vargas (Blog Tour 7/2022)

Titlu: Vârcolacul

Serie: Comisar Adamsberg #2

Autor: Fred Vargas

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: L'homme à l'envers (1999)

Traducere de Simona Brânzaru

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 304

Media pe Goodreads: 3,77 (din 4.914 note)

Sincer, mă bucur să văd că editura Crime Scene Press continuă să traducă autori francezi, chiar dacă printre cititorii români nu există foarte mult interes pentru aceștia. După ce i-am citit pe Jean-Christophe Grangé și pe Bernard Minier, pe care îi consider doi scriitori geniali, astăzi, cu ocazia unui nou Blog Tour, ne vom opri puțin asupra unui roman de Fred Vargas, o autoare care a apărut, până în prezent, la trei edituri de la noi. Și, pentru ca lucrurile să fie cât se poate de clare, trebuie să specific faptul că „Vârcolacul” este cel de-al doilea volum din seria celebrului Comisar Adamsberg, primul fiind „Omul cu cercurile albastre”, publicat în limba română de Editura TREI, în 2011. Însă, pentru că nu vreau să pierd vremea cu detalii pe care le puteți găsi foarte ușor pe internet, haideți să intrăm în poveste și să vedem despre ce este mai exact vorba în acest impecabil roman detectivistic, ”pastoral”.

„Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”, iată vine-n cale un vârcolac... Oare?

O fi om, o fi lup, o fi un om cu un lup sau o fi într-adevăr un vârcolac? Nimeni nu știe exact despre ce e vorba. Cert e că, odată cu lupii din Parcul Național Mercantour, care au fost lăsați liberi, ceva sau cineva se apropie noaptea de stânele oamenilor și le omoară oile. Trupurile sfârtecate ale animalelor prezintă urme de dinți uriași, colți ascuțiți care ar putea aparține doar unei fiare pe măsură. Cu fiecare noapte, numărul victimelor crește, până într-o fatidică dimineață, când la locul masacrului este descoperit corpul femeii care a susținut sus și tare că în spatele atacurilor s-ar afla un vârcolac. Lucrurile devin și mai complicate atunci când bărbatul singuratic și ciudat de la marginea satului dispare, moment în care se stârnește panica printre locuitorii din mica comunitate montană.

Având deja un suspect plauzibil, trei oameni pornesc la drum ca să-i dea de urmă și să pună mâna pe el. Micul grup pestriț este format din Suleiman Melchior, fiul adoptiv al femeii ucise, un băiat de culoare care își caută originile africane; Străjerul, un bătrânel care e paznic la oi și care știe să mânuiască o armă de calibru mare; și Camille, o tânără căreia îi place să facă pe instalatorul, reparând diverse chestii și petrecându-și timpul liber cu capul în revista de specialitate, unde apar cele mai noi scule din domeniu. Împreună, cei trei călătoresc dintr-un sat în altul, într-un camion pe care îl conduce, evident, fata. Am simțit necesar să descriu acest trio, pentru că este foarte vizibil faptul că Vargas s-a adaptat foarte repede la noile vremuri, introducând, în textul ei, personaje așa-zis marginale, care, fără să fie nevoie, își depășesc condiția alocată de societatea tradițională. Eroii noștri nu sunt trei detectivi impecabili, care știu cu adevărat cu ce se confruntă, ci trei excentrici care vor să facă dreptate pentru moartea bietei femei. Dincolo de impulsurile sentimentale, ei percep provocarea și se aruncă cu capul înainte în ancheta despre care, la început, aproape că nu știu nimic.

Ar fi greu să spun că există ceva mai interesant decât personajele din prim plan, însă ceea ce mi-a stârnit cel mai tare interesul a fost ideea de vârcolac. Atunci când frica pune stăpânire pe oamenii superstițioși, mitul capătă substanță și încep să apară tot mai multe dovezi că fiara chiar există. Nu e nevoie ca cineva s-o vadă, ci doar de niște trupuri sfâșiate și de câteva urme uriașe la locul masacrului, iar, odată ce coșmarul ia naștere, nimeni nu îi mai pune la îndoială existența. Creatura trebuie prinsă, despicată pe interior, pentru că acolo se află blana lui de lup, iar dacă suspectul e și spân, atunci este clar că el e făptașul.

Deși Fred Vargas ar fi putut să presare mai mult suspans în poveste, realizând un Thriller alert sau, poate, chiar un Horror, subiectul fiind foarte ofertant de altfel, autoarea franceză a mizat totul pe o schemă polițienească, un model liniar cu final deja stabilit. De asta, „Vârcolacul” nu este o carte care să te țină în continuu în tensiune, ci un roman meticulos construit, care trebuie savurat pagină cu pagină. Satisfacția cititorului nu apare doar în deznodământ, ci și pe parcursul lecturii, atunci când asiști la acțiunile personajelor, dar, mai ales, la dialogurile ludice și pline de vitalitate, care par să fie însăși esența întregii narațiuni.

sâmbătă, 26 martie 2022

Recenziile Mădălinei 23 - Aplicația de Arno Strobel (Blog Tour 6/2022)

Titlu: Aplicația

Autor: Arno Strobel

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Die App (2020)

Traducere de Andreea Scrumeda

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 310

Media pe Goodreads: 3,78 (din 1.881 note)

Tehnologia a devenit indispensabilă pentru om. De la telefonul mobil cu care putem controla televizorul, până la cele mai inteligente sisteme de protecție, zilnic intrăm în contact cu tot soiul de gadgeturi care ne oferă divertismentul de care avem nevoie și care ne ușurează infinit de mult munca. Adesea ajungem să ne încredem în ea ca în cel mai bun prieten, care nu ne va înșela niciodată așteptările. Dar..., oare, am putea accepta faptul că ea are și o latură malefică?

După „Offline”, un Thriller în care izolarea și deconectarea de la rețea, prin absența oricărui dispozitiv electronic, oferă mediul propice pentru nașterea unui criminal dezaxat, Arno Strobel ne arată și reversul medaliei, printr-un roman în care cel mai mare dușman al omului este însăși tehnologia. „Aplicația” aduce în prim plan un univers în care ideea de siguranță devine cea mai mare farsă și, totodată, o capcană periculoasă, extrem de bine camuflată dincolo de aparențe. Plin de suspans, romanul de față reprezintă o doză de adrenalină ale cărei efecte se fac simțite doar în timpul lecturii. După ce am terminat cartea, tensiunea ce atinsese cote uriașe s-a spulberat brusc, lăsându-mă cu o serie de enigme nerezolvate. Succesiunea prea rapidă a evenimentelor, anumite piese ce nu se potrivesc în imaginea de ansamblu, lipsa unor explicații plauzibile și personajele enervant de incompetente au redus teroarea pe care autorul vrea să o insufle la o groază amatoricească, pe care o uiți imediat după ce ai dat ultima pagină. Cu toate astea, Arno Strobel este un scriitor excelent, care te prinde în mrejele poveștii fără să-ți dai seama, și, date fiind condițiile, tot ce-ți mai rămâne de făcut e să savurezi clipa.

Hendrik și Linda au tot ce și-ar putea dori: bani, o casă frumoasă într-un cartier select, iubire, planuri de nuntă și... pe Adam, piesa de rezistență a întregii povești și, poate, cel mai important personaj secundar. Cu alte cuvinte, cei doi sunt cât se poate de fericiți, însă, așa cum se întâmplă în toate romanele de suspans, liniștea lor este tulburată de un eveniment neprevăzut. Într-o noapte Linda dispare, lăsând în urmă o casă goală și un iubit înnebunit de îngrijorare. Nu există nici un indiciu de intrare prin efracție sau de răpire, iar poliția nu dă semne că ar fi interesată să descopere ce s-a întâmplat cu biata femeie. Acum Hendrik încearcă să-și asume rolul detectivului, unul cam isteric, și să pună toate piesele cap la cap, pentru a o găsi pe cea care urma să-i devină soție.

Poate că acum e momentul să vă spun cine e Adam... 😉 Adam este cel mai recent sistem de casă inteligentă de pe piață, o aplicație ce ar trebui să asigure protecția celor care o cumpără. Dar Linda a dispărut chiar de sub ochiul vigilent și atotvăzător al lui Adam.

Am spus că este cel mai important personaj secundar, pentru că toată lumea se învârte în jurul acestui sistem buclucaș, care, după cum se pare, nu este atât de protector pe cât ar trebui. Tehnologia avansată devine un mijloc malefic de control și supraveghere, dar bineînțeles că în spatele ei se află o minte bolnavă, cât se poate de umană, care își dorește, cu orice preț, să-și îndeplinească scopul necurat.

Ca în orice roman din ultimul timp, și aici avem o miză feministă, concentrată într-un singur personaj. Alexandra sau femeia minune apărută din neant, care le știe pe toate, așa cum îmi place să-i spun, este întruchiparea detectivului perfect. Mai inteligentă decât toți polițiștii la un loc, bună observatoare și un fin psiholog, ea este cea care îl ajută pe Hendrik să elucideze misterul, și, totodată, e ancora lui în realitate. Neștiind ce să mai creadă, Hendrik se lasă orbit de aparențe. Părerile celorlalți și propria naivitate îi influențează acțiunile, iar, din dorința de a arăta cât de inutilă este poliția, el are tendința de a merge mult prea departe, ratând aspectele importante. Însă, din păcate, personajele lui Strobel din acest roman sunt departe de a fi credibile. Ele cad în sfera personajelor de hârtie, marionete ghidate de un păpușar priceput, ale căror caractere sunt duse la extrem.

Nu pot încheia recenzia fără să dedic un paragraf agenților de poliție. Mai misterioși decât criminalul, mai plini de secrete și de îndoieli decât victimele, polițiștii sunt cei care încurcă și mai mult cazul în loc să-l descurce. Hendrik și organele competente fac schimb de roluri, situația gravă în care se află angrenați cu toții transformându-se într-o mascaradă, într-un joc de carnaval în care identitatea și valorile umane nu mai contează.

Aș avea mult mai multe de comentat, dar asta ar însemna să vă dau spoilere și să vă stric surprizele, așa că o să pun punct aici. Dacă v-a plăcut „Offline”, „Aplicația” vă va arunca în cercurile vicioase ale unui vârtej de întâmplări ce se petrec într-o lume întunecată, dar cu o nuanță de carnavalesc. Mie mi-a plăcut mult povestea, în ciuda aspectelor negative, pomenite mai sus, și abia aștept următorul roman ce urmează să apară, bineînțeles, tot la Editura Lebăda Neagră.

sâmbătă, 19 martie 2022

Recenziile lui Gică 66 - BOX 88 de Charles Cumming (Blog Tour 5/2022)

Titlu: BOX 88

Serie: BOX 88 #1

Autor: Charles Cumming

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: BOX 88 (2020)

Traducere de Mihnea Arion

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 512

Media pe Goodreads: 4,08 (din 2.351 note)

Fiindcă e timpul pentru un nou Blog Tour, astăzi vorbim despre „BOX 88”, de Charles Cumming, primul volum ce îl are drept protagonist pe ingeniosul și remarcabilul agent sub acoperire, Lachlan Kite. Deși în ultima vreme nu am prea citit romane de spionaj, acesta a fost un prilej bun ca să mă întorc în lumea serviciilor secrete și să redescopăr un gen pe care îl apreciam foarte mult în adolescență, atunci când devoram toate cărțile scrise de Robert Ludlum pe care le găseam la Biblioteca Județeană sau prin anticariatele din oraș. În ciuda faptului că publicul român nu mai prea gustă această categorie livrescă și că, în consecință, editurile au renunțat să mai traducă astfel de autori, din când în când mai apare câte o carte de genul, care aduce un aer proaspăt în atmosfera îmbâcsită de thrillere domestice și de grămada uriașă de Romance-uri ce pretind a fi romane de suspans.

În buna tradiție a clasicelor romane de gen, Cumming pornește de la ipoteza unei noi agenții de spioni, o organizație care are adânc înfipte rădăcinile atât în Marea Britanie, cât și în Statele Unite ale Americii. Iar aceasta este BOX 88, un grup de oameni care încearcă să oprească atentatele teroriste și orice altă formă de pericol ce ar putea amenința liniștea și viața locuitorilor de pe întreg globul. Însă, spre deosebire de celelalte organizații de spionaj, BOX 88 recrutează, în mare parte, indivizi normali, persoane care nu au avut contact cu astfel de operațiuni, dar care par foarte capabile să se infiltreze într-un anumit loc, să obțină informațiile necesare și să pretindă că nu au nimic de-a face cu mecanismele politice care se pun în mișcare în apropierea lor.

După ce este recrutat de către un fost profesor de la universitate, Lachlan Kite devine agentul perfect de care BOX 88 are nevoie pentru a se infiltra într-o vilă din Franța, unde urmează să-și facă apariția un însemnat om de afaceri iranian. Din informații sigure, cel care trebuie să vină este un important finanțator al teroriștilor ce pregătesc un atentat cu gaz chiar în inima New Yorkului. Pe cât de complicată pare misiunea, pe atât de simplu îi este lui Lockie să se dea de-al casei, pentru că, fără nici un efort, el face parte deja din familie. Da, poate am uitat să menționez faptul că el este în vizită la Xavier, prietenul său cel mai bun și fiul lui Luc Bonnard, un om foarte influent și cu o avere uriașă. Dar asta s-a petrecut în 1989, iar în prezent Lachlan, acum director BOX 88, este răpit și, dacă vrea să supraviețuiască și să-și mai vadă iubita însărcinată în viață, trebuie să divulge tot ce s-a întâmplat, cu adevărat, în urmă cu treizeci de ani.

Alternând prezentul cu trecutul, cartea ne prezintă două perspective cât se poate de diferite, una care aparține omului matur de acum și alta prin care ni se relatează despre tânărul neexperimentat care, la acea vreme, credea că are lumea la picioare. De altfel, tinerețea reprezintă în sine un factor care sporește curiozitatea și dorința de afirmare, astfel încât protagonistul nostru își pune relația cu oamenii dragi pe planul al doilea și începe să facă pe spionul amator, un agent care, evident, se dovedește capabil să-și ducă prima misiune la bun sfârșit. Deși ni se spune încă din descriere că vom citi un roman de spionaj, Cumming ne propune o altă viziune, una foarte ancorată în realitate. Vremea spionilor de top a trecut – gata cu James Bond, Mitch Rapp sau Jason Borne – acum e timpul pentru eroi obișnuiți, agenți care se izbesc în continuu de probleme verosimile. Aici nu există oameni bine antrenați în artele marțiale, care ies în ultima clipă din clădiri în flăcări, lăsând în urmă mormane de cadavre, ci protagoniști simpli, care, pentru a face un bine umanității, trebuie să se asigure că toate dispozitivele de urmărire pe care le-au plasat au acces la priză sau la o baterie care să țină măcar două zile.

Preluând și deconstruind majoritatea clișeelor legate de acest gen, autorul scoțian ne face conștienți de faptul că este nevoie de un suflu nou, poate chiar de un subgen care să aducă ficțiunea mult mai aproape de realitate. În toți acești ani, publicul și-a schimbat preferințele și dorințele, căutând în continuu ceva original, ceva care să se debaraseze de modelele clasice din trecut. Însă, mai mult decât o provocare literară, „BOX 88” reprezintă primul volum dintr-o nouă serie care, la acest moment, este formată din două cărți, romanul de față fiind succedat de „Judas 62”, o continuare ce promite să ne poarte în bătrâna și închistata Rusie.

marți, 15 martie 2022

Recenziile lui Gică 65 - Tărâmul verii de Hannu Rajaniemi

Titlu: Tărâmul verii

Autor: Hannu Rajaniemi

Editura: NEMIRA

Titlu original: Summerland (2018)

Traducere de Mihai Dan Pavelescu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 296

Media pe Goodreads: 3,57 (din 2.207 note)

Singura certitudine pe care o avem ca oameni este moartea. Fie că vorbim despre cauze naturale, fie despre o boală gravă, posibil incurabilă, sau despre un accident, ea intervine și își face propriul joc, un proces care nu poate fi controlat și care, în consecință, este imposibil de oprit. Odată cu acest fenomen ireversibil, iau naștere cele trei eterne întrebări. Ce se întâmplă cu sufletul după ce părăsește corpul? Există o lume de dincolo? Și dacă răspunsul este da, atunci cum arată ea și ce se află mai exact acolo? La fel ca în cazul celorlalte mari religii, creștinismul vine și încearcă să dea un răspuns cât se poate de clar. Însă, pentru a crede într-o posibilă variantă, ai nevoie de dovezi palpabile, lucru pe care nu ți-l poate oferi nimeni. Dar, dacă vorbim strict despre literatură, există mai mulți autori de science-fiction care au preluat și exploatat subiectul, iar unul dintre aceștia este Hannu Rajaniemi, care în romanul său, „Tărâmul verii”, ne propune o viziune pe cât de fascinantă, pe atât de tulburătoare.

Sunt sigur că, în momentul în care am adus vorba despre SF, mulți dintre voi ați avut impresia că vom fi proiectați undeva într-un viitor îndepărtat și că vom vorbi despre tehnologii noi create de umanitate sau preluate de la niște civilizații extraterestre sau, poate, despre o planetă în pragul extincției. Însă, în cazul de față, lucrurile sunt mult mai complicate. De data asta nu ne mai îndreptăm privirea spre stele sau dincolo de ele, ci încercăm să aruncăm un ochi în lumea de dincolo, în locul unde ajung sufletele după moarte. Așadar, acțiunea volumului are loc în ultimele luni din anul 1938, într-o perioadă în care Marea Britanie devine un imens imperiu care se întinde până la Tărâmul Verii, o altă dimensiune spațio-temporală, unde se regăsesc sufletele celor plecați.

Romanul ne prezintă un univers scindat între vii și morți, între două națiuni care funcționează după forme diferite de organizare. Astfel, în Tărâmul Iernii o avem ca protagonistă pe Rachel White, o femeie capabilă, căreia i se încredințează misiunea de a pune mână pe un spion din cealaltă dimensiune, iar, în consecință, în Tărâmul Verii îl urmărim pe Peter Bloom, presupusul trădător, care face tot efortul pentru a afla care este rolul său în imensul joc politic ce se desfășoară în și între cele două lumi. Cei doi reprezintă și două caractere total opuse, unul spontan și irascibil, iar altul calculat și bine ancorat în realitate. Deși ambii fac parte din serviciile secrete, ei se remarcă în primul rând ca oameni, iar mai apoi ca agenți ai patriei. Din acest motiv, lupta interioară o depășește pe cea politică, cea din urmă fiind doar un pretext pentru cugetările ambelor personaje.

Pe lângă realitatea modificată din punct de vedere istoric, cel mai interesant aspect îl reprezintă însăși construcția celeilalte dimensiuni. Aici se află fantomele, care, paradoxal, nu sunt niște entități pasive care se bucură de odihna veșnică. Datorită abilităților pe care le dețin, ele constituie cei mai buni spioni pentru ambele părți. Sunt mai greu de detectat, știu cum să se facă nevăzuți și sunt capabili să călătorească foarte repede dintr-un loc în altul, pentru a afla și transmite noile informații. În afară de asta, aici există și o energie a celor morți, un flux care poate lua formă în diverse dispozitive și arme, o substanță pe care este clădit însuși Tărâmul Verii. Deși lumea de dincolo pare foarte palpabilă și stabilă pentru locuitorii săi, ea poate în orice clipă să-și piardă duritatea și să se preschimbe într-un abis plin de pericole și de iluzii înfiorătoare.

Pe de o parte, istorie alternativă, pe de alta, un soi de Cyberpunk ce se desfășoară într-o dimensiune spectrală, „Tărâmul verii” este o carte care ne propune un alt fel de science-fiction, un subgen care evită să se concentreze pe exterior și pune accent pe gândurile și pe trăirile unor protagoniști ce suferă de grave probleme identitare. În acest sens, ceea ce contează cu adevărat nu este moartea individuală sau universală, ci dezechilibrul sufletesc și căderea psihică, factori care pot duce la disoluția completă a ființei. Aici există viață, dincolo la fel, și totul ține doar de tranziție, de o trecere de care se pot bucura doar cei apreciați de societatea în care și pentru care trăiesc.

COMANDĂ CARTEA

joi, 10 martie 2022

Recenziile lui Gică 64 - Petrecerea de vânătoare de Lucy Foley (Blog Tour 4/2022)

Titlu: Petrecerea de vânătoare

Autor: Lucy Foley

Editura: TREI

Titlu original: The Hunting Party (2018)

Traducere de Daniela Purgaru

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 3,66 (din 155.816 note)

Iată-ne ajunși și la cel de-al patrulea Blog Tour din acest an, ocazie cu care urmează să vorbim despre „Petrecerea de vânătoare”, cel mai recent roman tradus la noi al lui Lucy Foley, autoare cunoscută, în special, pentru „Lista de invitați”, volum care a obținut premiul Goodreads pentru Mystery & Thriller în 2020. Dar, înainte de toate, cred că este necesar să subliniez faptul că, până pe la jumătatea acestei cărți, construcția este identică cu cea din romanul premiat. Din acest motiv, și pentru că textul de față îl precedă pe celălalt temporal, fiind scris în 2018, putem spune că asistăm la un prim prototip literar, care, mai târziu, va prinde substanță într-o altă poveste, mult mai bine realizată, după părerea mea. Nu doar că subiectul în mare este același, ci și numărul personajelor și locul în care se petrece acțiunea se reflectă perfect în ambele scrieri, configurând, astfel, un gen pe care autoarea britanică îl exploatează până la ultimele consecințe.

Ce poate fi mai frumos decât să-ți petreci revelionul alături de cei mai buni prieteni? Mai ales că a trecut ceva timp de când v-ați văzut ultima dată. Dar ce contează „toate aceste luni”, dacă voi știți că sunteți prieteni pe vecie? Evident, nu contează. Așa că pui mâna pe telefon, cauți o locație perfectă pentru petrecere, undeva departe de toată agitația din jur, și începi să-ți suni vechii amici. Bineînțeles că toată lumea va fi foarte încântată de ideea ta, așa că își vor face repede bagajele și vor porni la drum, puși încă de acasă pe distracție. Acum vă regăsiți cu toții în trenul spre Scoția și abia așteptați să ajungeți la complexul de cabane montan, acolo unde veți sărbători împreună trecerea dintre ani.

Da, sunt cu toții aici, toți cei nouă petrecăreți. Emma și Mark, cuplul cel straniu despre care nu ai înțeles niciodată de ce au ales să fie împreună; Samira și Giles, care acum formează o frumoasă familie, având un bebeluș de câteva luni; Nick și Bo, cei doi iubiți care au înțeles că dragostea poate prinde aripi și între băieți; Katie, care momentan e singură și disponibilă, și Miranda și Julien, femeia perfectă și bărbatul fără cusur, cei mai interesanți și frumoși studenți din timpul universității, și nu numai. Între timp, ați ajuns la cabane, unde ați făcut cunoștință cu Heather, tipa care se ocupă de loc și de evenimente, și cu Doug, paznicul de vânătoare, un tip mătăhălos și ursuz, de care simți că ar trebui să stai la distanță. Însă cea mai mare supărare a voastră a fost să aflați că, în ciuda faptului că vi s-a spus că veți fi doar voi aici, au mai apărut și doi străini, islandezi după cum ați aflat destul de repede. Aa, în caz că nu ai numărat, acum sunteți treisprezece persoane, și, după cum știi și tu, asta nu sună deloc îmbucurător.

Am ajuns din nou la celebrul număr fatidic, care bineînțeles că apare și în „Lista de invitați”, și, odată ce personajele se adună în acest format, începe și coșmarul. La fel ca în celălalt caz, povestea începe cu un scurt capitol/prolog în care ni se comunică faptul că a avut loc o crimă, dar nimeni nu are intenția să ne spună cine e victima. Astfel, tensiunea se instaurează de la prima pagină, miza constând atât în aflarea identității celui/celei ucise, cât și în descoperirea criminalului. În pofida faptului că toate personajele sunt la vedere și avem de unde alege, Lucy Foley vine cu o răsturnare de situație în momentul cel mai nepotrivit și ne dă din nou ancheta peste cap. Procesul literar al autoarei seamănă cu un joc de Domino în care toate piesele se completează intenționat greșit, scopul aranjamentului fiind cel de a ne face să observăm stridențele și punctele în care narațiunea nu pare să se lege. Însă, din cauza acestui model alambicat, ne este și mai greu să facem conexiuni logice, pentru că, la primele zece priviri, pare că toți ar putea fi și vinovați, dar și complet nevinovați.

Asemănarea se reflectă excelent și la nivelul spațiului. Dacă în cazul celuilalt volum am luat parte la o nuntă pe o insulă din marea Scoției, aici ne avântăm printre munții scoțieni, într-un refugiu unde se practică vânătoarea. Ideea de izolare stă la baza ambelor construcții, două locuri închise, în care organele legii nu au cum să-și facă apariția, așa că răzbunarea și propria justiție nu pot fi combătute. Mai mult decât atât, locația actuală constituie un factor ce instigă la violență, fie ea împotriva naturii, fie împotriva celorlalți oameni. De altfel, și timpul joacă un rol important în toată ecuația. Suntem în ultimele două zile din 2018, respectiv primele două zile din 2019. Ne aflăm într-un vortex temporal care face trecerea de la vechi la nou, într-o perioadă pe care strămoșii o sărbătoreau sub forma carnavalului. În acest moment, unii își pun măștile, iar alții și le dau jos, și tu, ultimul om pe care ești sigur că îl cunoști pe deplin, trebuie să faci diferența între ceea ce vezi și ceea ce există cu adevărat.

Un roman plin de tensiune, care se joacă în continuu cu mintea ta și care are o plăcere malefică de a te induce în eroare, o carte în care vechiul joc dintre aparență și esență se manifestă la cote alarmante și care îți oferă foarte puține momente de respiro, clipe în care mintea ta nu se oprește din a face legături, pentru a găsi, în final, o evadare din acest uriaș ghem de minciuni, care pare să crească cu fiecare pagină de incertitudine. Deconstrucția psihică și identitară a personajelor se accentuează cu fiecare capitol parcurs, iar ceea ce rămâne, la sfârșit, sunt doar niște schelete ambulante, pline de frustrări și traume din trecut. Și, în tot acest hazard de întâmplări din ce în ce mai stranii, ultima întrebare pe care ți-o mai poți pune este: Știi cine sunt cu adevărat vechii tăi prieteni?

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre „Petrecerea de vânătoare”:

marți, 8 martie 2022

Recenziile lui Gică 63 - Tovarășul Koba de Robert Littell

Titlu: Tovarășul Koba

Autor: Robert Littell

Editura: PUBLISOL

Titlu original: Comrade Koba (2020)

Traducere de Monica Manolachi

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 192

Din când în când, după ce citesc câte cinci sau șase romane de suspans, simt nevoia să las puțin crimele deoparte și să mă apuc de ceva mai senin, ceva care să-mi aducă zâmbetul pe buze și să-mi vorbească despre frumusețea și fericirea ce însoțesc însăși ideea de ființă umană. Astfel, cu o săptămână în urmă, fiind atras de sinopsisul ce defilează aproape zilnic pe pagina de Facebook a editurii Publisol, am decis să-i dau o șansă romanului „Tovarășul Koba”, primul volum tradus în română al celebrului autor de cărți de spionaj, Robert Littell. Și acum, după o lectură foarte rapidă – nici nu are cum să-ți ia mai mult de două zile, la cât de subțire e cărticica –, pot să spun că am făcut o alegere foarte bună. Pe lângă faptul că mi-a plăcut subiectul abordat, am ajuns să empatizez cu cei doi protagoniști și să-mi pun întrebări existențiale despre ce reprezintă moralitatea și care este punctul din care binele personal poate ajunge să pericliteze echilibrul universal.

După ce tatăl lui moare din cauza radiațiilor emise de bomba la care lucrează, iar mama este arestată de către forțele de securitate, Leon Rozental, un băiat de zece ani și câteva luni, rămâne singur și ajunge să aibă grijă de prietenii care i-au rămas, adică de amicii de-o vârstă cu el. Zi de zi, el se plimbă atât prin casa de pe splai, o clădire formată din mai multe locuințe comune, unde de altfel trăiește și el, cât și pe străzile periculoase și mizere ale Moscovei, încercând să facă rost de bani și de mâncare sau de alte lucruri care să-i asigure traiul pe următoarea zi. Însă, într-una dintre călătoriile sale, tânărul ajunge în apartamentul lui Koba, un bătrân „puțin dement”, care susține că este asistentul personal al mărețului conducător, Iosif Stalin.

Din acest punct, povestea noastră se transformă într-un impecabil dialog platonician. Pe de o parte, îl avem pe Koba, boșorogul care pare să îndruge numai aiureli, pentru că aproape toate istorisirile sale par cusute cu ață albă, iar pe de alta, se situează Leon, băiețelul genial care știe să joace șah și este capabil să înțeleagă teoria relativității și multe alte legi ale fizicii și ale chimiei. Cei doi nu doar că sunt opuși ca vârstă, dar reprezintă și două viziuni cu totul diferite. În timp ce unul ascultă și își pune la îndoială viitorul, celălalt se refugiază în trecut, de unde reușește să-și clădească o imensă bulă protectoare, materializată din esența nostalgiei și a melancoliei. Pe lângă faptul că aspectul negativ este transformat datorită mizei estetice, el dispare complet atunci când subiectul este pus sub semnul incertitudinii. Nu știi dacă bătrânul chiar este nebun, dacă tot ce povestește are o fărâmă de adevăr sau dacă este conștient măcar de inepțiile pe care le pronunță.

În afară de tema comunismului și a războiului, discuțiile celor doi se concentrează și pe alte aspecte cotidiene, precum femeile și sexul. Deși Leon nu pare să fie la vârsta la care să înțeleagă aceste fenomene, el face față cu brio dialogului și reușește foarte ușor să-și comunice propriile așteptări și gânduri. Din momentul în care mama a fost luată, Leon a devenit bărbatul casei, un copil care trebuie să se comporte ca un adult, dând dovadă de responsabilitate. În acest sens, Koba este cel care îi înlocuiește pe ambii părinți pierduți și care, prin poveștile sale, devine singurul și cel mai bun profesor pentru tânărul Rozental.

Un bătrân care își caută tinerețea, un tânăr care se află într-un punct critic al copilăriei sale și câțiva copii care sunt nevoiți să treacă de la joacă la supraviețuire – cam așa arată, în linii mari, romanul lui Robert Littell. În pofida faptului că nu este un volum de acțiune, povestea reușește să te țină în priză cu fiecare discuție aprinsă ce izbucnește între cei doi interlocutori. Și, dincolo de orice aspect politic și social, substanța acestui text stă în caracterul celor doi marginali, unul care se află la capătul vieții, și altul care acum face primii pași în cruda și fioroasa realitate postbelică.

COMANDĂ CARTEA

joi, 3 martie 2022

Recenziile Mădălinei 22 - Începem cu sfârșitul de Chris Whitaker (Blog Tour 3/2022)

Titlu: Începem cu sfârșitul

Autor: Chris Whitaker

Editura: TREI

Titlu original: We Begin at the End (2020)

Traducere de Andrei Covaciu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 536

Media pe Goodreads: 4,19 (din 53.178 note)

După cum v-am obișnuit deja, în fiecare săptămână participăm la un nou Blog Tour, în cadrul căruia discutăm despre un roman din sfera Crime. Până acum am avut de-a face cu așa-numitele Thrillere ca la carte, pline de suspans, de secrete ce dau viața personajelor peste cap și de investigatori capabili, care își dau silința să elucideze orice caz, înfruntându-și, în același timp, propriile traume și frici. Însă de această dată vom schimba puțin registrul, pentru că urmează să vorbim despre cel mai cunoscut roman al lui Chris Whitaker. „Începem cu sfârșitul” nu este un volum construit pe scenariul polițienesc clasic, ba chiar aș spune că ancheta detectivistică se pierde undeva în fundal. Ceea ce contează cu adevărat este povestea de viață a doi copii, care ajung paria ai unei societăți decăzute, din cauza alegerilor total greșite pe care le-au făcut adulții la un moment dat. Personajele sunt conturate în așa fel încât să reprezinte viciile și defectele umane, ceea ce le transformă în niște arhetipuri psihologice. Ele trăiesc într-un univers violent, dezgustător, în care inocența și puritatea nu își mai au de mult locul; un univers pervertitor, care-l împinge și pe cel mai bun om să facă un gest abominabil. Cu fiecare pagină sunt amplificate disperarea, singurătatea și traumele unor vieți pierdute, iar tensiunea apăsătoare pe care ajungem să o simțim și noi, cititorii, derivă din neputința și lipsa de voință a personajelor de a se salva și de a-i ridica și pe ceilalți din mocirla unei existențe în ruină.

Duchess Radley a uitat de mult ce înseamnă să fie copil, să se joace cu prietenii la marginea pădurii sau să trăiască înconjurată de o familie iubitoare, de fapt, ar fi greu de spus dacă a cunoscut vreodată aceste lucruri. La cei treisprezece ani ai ei, Duchess a fost nevoită să-și asume rolul de mamă, atât pentru frățiorul ei mai mic, Robin, cât și pentru Star, ființa care i-a dat viață, dar care, din cauza alcoolului și a drogurilor, nu mai este capabilă nici măcar să ajungă în casă după o noapte de petreceri prin cele mai dubioase baruri. Viața fetiței nu a fost ușoară, în special pentru că nu a avut alte rude sau prieteni care să-i ia de pe umeri poverile pe care n-ar fi trebuit să le aibă niciodată. Instinctul matern, deșteptat mult prea devreme, și toate problemele de la școală și de acasă au transformat-o într-o persoană taciturnă, extrem de protectivă; într-un adult responsabil, oricând gata să facă sacrificii pentru fratele și mama ei.

Însă, în tot acest ocean de întuneric, există și o rază de lumină, un prieten al familiei Radley, care nu i-a abandonat pe cei doi copii, chiar dacă ajutorul său nu a fost primit mereu cu încântare. Șeriful Walk se străduiește să mențină ordinea în comunitate, dar lucrurile o iau puțin razna atunci când Vincent King, fostul său prieten din copilărie, este eliberat din închisoare după ispășirea unei lungi condamnări. Acum, haosul se strecoară încetul cu-ncetul în oraș și în viața șerifului. Demonii nu îi mai dau pace, iar atunci când niște cadavre tulbură apele, este aruncat într-o investigație iluzorie. Walk și Duchess au două lucruri în comun, dorința de a afla cu orice preț cine este criminalul și voința de a-și lua destinele în propriile mâini și de a face dreptate, unul în mod legal, iar altul cu încrederea și curajul pe care doar vârsta fragedă și lipsa de experiență ți le pot da.

Modul în care este construită Duchess este tulburător și enervant deopotrivă. Prin intermediul ei, violența este dusă la extrem, chiar dacă este vorba despre un copil. „Proscrisa”, așa cum îi place să-și spună, este un produs al societății în care trăiește. Vă puteți imagina ce fel de oameni și-au lăsat amprenta asupra caracterului ei neformat.... în orice caz, nu este vorba despre cetățeni merituoși, cu sufletul și cugetul curate. Toți au ceva de ascuns, fie că vorbim despre măcelarul obsedat de vânătoare și care umblă năclăit de sânge din cap până în picioare, fie despre vecinul care a rămas blocat undeva în perioada anilor de liceu sau despre mama drogată care aduce bărbați necunoscuți acasă... iar astea sunt doar câteva exemple.

Cel mai interesant aspect al romanului este chiar titlul, „Începem cu sfârșitul”. Cele trei cuvinte au o încărcătură metaforică și psihologică uriașă, devenind un fel de refren, un laitmotiv prezent în momentele de cumpănă ale vieții celor doi copii. Am avut nevoie de ceva timp ca să înțeleg de fapt la ce anume face referire sintagma, dar în cele din urmă mi-am dat seama cât de profundă este filosofia care stă la baza cărții. Cu fiecare nouă tragedie care le dă existența peste cap, Robin și Duchess sunt nevoiți să o ia de la început într-un alt loc, la o altă școală, cu alți oameni în jur, însă adaptarea și desprinderea de trecut sunt foarte grele, dar nu sunt imposibile. Cu alte cuvinte, sfârșitul fiecărei persoane din imediata apropiere deschide o poartă către o nouă viață pentru cei doi copii Radley. Din acest motiv, putem spune că volumul lui Chris Whitaker este un Thriller psihologic și social, în care găsirea unui criminal nu mai are nici o relevanță în raport cu salvarea unor ființe nevinovate din prăpastia adâncă în care destinul le-a aruncat.

Personaje foarte bine construite, evenimente tragice ce te țin cu sufletul la gură, două destine ce plutesc în derivă și o grămadă de suspecți și de posibili criminali, toate astea contopite într-o poveste plină de acțiune și de emoție. Cred că v-am dezvăluit destule despre acest roman, așa că tot ce vă rămâne de făcut e să-i dați o șansă, și dacă nu v-am convins, puteți citi și alte recenzii pe site-urile prietenilor care iau parte la acest Blog Tour.

joi, 24 februarie 2022

Recenziile lui Gică 62 - Ultima viață de Peter Mohlin & Peter Nyström (Blog Tour 2/2022)

Titlu: Ultima viață

Serie: John Adderley #1

Autor: Peter Mohlin & Peter Nyström

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Det sista livet (2020)

Traducere de Maria Carmen Lungu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 504

Media pe Goodreads: 3,91 (din 971 note)

Am mai spus-o și o repet. Este foarte greu să scrii despre un roman care ți-a plăcut foarte mult. În primul rând, ai impresia că termenii precum fenomenal, magnific sau extraordinar nu reușesc să transmită cu adevărat ce simți, plus că aceștia sunt atât de utilizați, încât nu mai spun aproape nimic. În al doilea rând, afinitatea literară este o chestiune foarte personală și ești conștient că este posibil ca alți cititori să nu fie chiar așa impresionați, ba chiar unora să nu le placă deloc. Acum, vorbind strict despre mine, există câteva momente, pe parcursul unui an, în care mă „izbesc” de niște volume atât de bune, încât îmi stă gândul la ele zile la rând după ce am dat ultima pagină și revin la ele de fiecare dată când mi se cere o recomandare. O astfel de carte este „Ultima viață” de Peter Mohlin și Peter Nyström, un Thriller foarte întunecat și plin de suspans, care, cu siguranță, se va regăsi în topul lecturilor pe 2022.

Agentul FBI, John Adderley, se trezește într-un spital din Baltimore și încearcă să-și amintească ce s-a întâmplat și cum a ajuns acolo. Pe parcurs ce memoria îi revine, își dă seama că a fost infiltrat într-o organizație de traficanți de droguri și că a fost descoperit. Iar la câteva paturi de el se află omul care l-a deconspirat și care urma să-l execute. Acum John este compromis și trebuie să se facă nevăzut. Astfel, este nevoit să intre în Programul de Protecție a Martorilor, ca să i se ofere o nouă identitate și un nou domiciliu, într-un loc în care cartelul să nu-l găsească niciodată. Însă el vrea cu orice preț să se întoarcă în Suedia, țara lui natală, în orașul unde, în urmă cu zece ani, Emelie, tânăra moștenitoare a imperiului de modă Ackwe, a dispărut fără urmă.

Odată infiltrat în poliția din Karlstad, protagonistul nostru își dă tot interesul să descopere cine e cu adevărat criminalul și unde s-ar putea afla corpul tinerei fete. În ciuda faptului că ancheta a fost aproape soluționată și că există un suspect, el pune la îndoială vinovăția inculpatului și încearcă să găsească noi perspective din care să privească întregul caz. Nu trece mult timp până când John descoperă primele indicii și își dă seama că, în toți acești ani, colegii lui nu au înaintat deloc cu investigația și au căutat în continuu un motiv ca să-l bage pe presupusul vinovat la răcoare, iar asta nu doar că a dus nicăieri, ci a distrus și existența unui om probabil nevinovat.

Deși John este o persoană de culoare, el nu e niciodată criticat sau condamnat de colegii de la muncă sau de oamenii din jurul lui. Există câteva momente în care unii îl privesc ciudat, însă niciodată motivele nu sunt rasiale. E foarte amuzant cum el ajunge să compare viața americanilor cu cea a suedezilor, dându-și seama că aceste două națiuni sunt foarte diferite și că el nu este decât un hibrid cultural care se bucură atât de viața lejeră a locuitorilor din State, cât și de siguranța și pasivitatea unui suedez de rând. Pe lângă asta, el gândește în ambele limbi, astfel încât, atunci când dă peste o expresie americană potrivită situației, încearcă să găsească un corespondent și în limba lui maternă.

În ceea ce privește suspansul, acesta se resimte încă de la primele pagini, crește pe parcursul întregii povești și pare că stă să explodeze atunci când simți că ești tot mai aproape de adevăr. E drept că nu există prea multe secvențe de acțiune, însă tensiunea continuă te face să înaintezi foarte repede cu lectura. Deși aici vorbim despre un roman de debut scris la patru mâini, este vizibil faptul că ambii autori au o experiență într-ale scrisului, fiind capabili să manevreze unele situații în așa fel încât să nu devină totul foarte previzibil. Până la urmă e vorba despre o structură de roman polițist, adică lucrurile ar trebui să fie liniare. Însă, chiar dacă parcursul ficțional este unul așa-zis clasic, factorul care schimbă cu totul ecuația este însuși protagonistul. Pe de o parte, agent FBI, pe de alta, un tip traumatizat, care știe când e cazul să-și ia tălpășița, John Adderley nu este nici pe departe eroul detectiv cu care ne-au obișnuit filmele americane.

Un volum superb care împletește, într-un mod foarte atractiv, intriga din romanele cu traficanți de droguri și o poveste Nordic Noir cu iz suedez, redând astfel o ficțiune polițistă de amploare și concretizându-se într-un gen care astăzi este cunoscut drept Thriller. Și, după cum știți deja sau poate nu, acesta este doar primul volum al seriei, deci povestea e abia la început. Iar dacă participați la concursurile de pe Facebook, Instagram și blogul nostru, puteți câștiga un exemplar din acest roman unic și excepțional.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde a apărut sau urmează să apară, zilele acestea, câte o recenzie despre romanul celor doi autori suedezi: