ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Recenzii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Recenzii. Afișați toate postările

sâmbătă, 4 aprilie 2020

După ce am devenit nemuritori


 



    Romanul „Secera” (The Scythe), scris de Neal Shusterman, a fost publicat în luna mai a anului trecut, la editura YoungArt, în traducerea lui Dan Sociu. Este un roman Science Fiction care vă va uimi prin originalitatea temei alese și prin ideile captivante ce ridică multe semne de întrebare cititorului.

            V-ați pus vreodată întrebarea cum ar arăta o lume în care sărăcia, foametea și alte probleme de acest gen nu ar mai exista? Și mai important, v-ați imaginat vreodată o lume în care oamenii să fie nemuritori? ,Ei bine, Neal Shusterman creează o astfel de lume ideală, în care oamenii se pot regenera după accidente și își pot da vârsta înapoi de câte ori doresc. Însă nimic nu e gratuit, nici măcar în această lume. Nemurirea are prețul ei și acesta este paradoxal chiar moartea. Însă singurii care pot lua vieți sunt Secerile.

Secerile sunt o categorie cu adevărat privilegiată de indivizi care pot „spicui” un anumit număr de oameni, astfel încât fiecare să-și îndeplinească norma. Termeni, precum „a ucide” sau „a muri” devin niște arhaisme, simple legende ce au fost cândva, în era mortalității, o realitate dură. În noua eră, aceștia au fost înlocuiți cu spicuirea ce putea fi făcută doar de o seceră, după anumite criterii. Deși aveau niște reguli foarte bine stabilite pe care nu aveau voie să le încalce, nu lipsesc nici cei care fac abuz de putere.

Secera Faraday este un vechi păzitor al celor zece porunci stabilite la primul Consiliu al secerilor. Fiind nevoie de mai multe seceri care să țină populația sub control, el își ia doi ucenici. Citra și Rowan sunt aleși pentru a deveni executori sociali. Faraday îi învață cum să aducă moartea, cei doi fiind nevoiți să participe la cele trei conclavuri ale secerilor pentru a fi examinați, urmând a fi acceptați sau respinși. Dispariția misterioasă a maestrului Faraday schimbă destinul celor doi copii. Fiecare dintre ei ajunge să fie ucenicul altei seceri. Rowan ajunge să fie îndrumat de secera Goddard cea care preferă masacrele. Citra este mai norocoasă și ajunge ucenica secerii Curie care o ajută să devină, la rândul ei, seceră onorabilă.

Autorul pune pe tapet o problemă foarte interesantă, și anume unde se oprește meseria de seceră și începe cea de criminal. Este o mare discrepanță între Faraday și Goddard, cei doi aflându-se la poli opuși. Primul este modest și-și face meseria ținând cont de reguli, iar celălalt spicuiește fără milă, căutând bogăția unei vieți deșarte.

Nu m-am gândit niciodată că numele unor mari personalități din istorie, filosofie, fizică, politică, sport și nu numai, nume precum; Arhimede, Mandela, Volta, Kierkegaard și altele, ar putea fi alese ca nume ale unor personaje care nu au nicio legătură cu aceste personalități. Nu cred că numele au fost alese întâmplător, însă mecanismul folosit de autor rămâne un mister. Un alt lucru care m-a intrigat este legat de culorile alese de seceri. Fiecare dintre ele era îmbrăcată într-o mantie de o anumită culoare, excepție făcând negrul. O explicație pentru această alegere ar putea fi faptul că spicuirea nu mai reprezintă un moment înfricoșător ca moartea, ci doar o necesitate pe care oamenii, deși speriați, o primesc cu resemnare.

Analizând mai profund acest roman și oferindu-i valențe creștine, am putea spune că Neal Shusterman creează o lume a judecății de apoi, o lume de tranziție spre adevărata împărăție. Chiar dacă nu există un Dumnezeu care să împlinească această judecată, există o entitate misterioasă care pare să urmărească totul din umbră alegând când să intervină. Acesta este „Tunetul”.

Spre finalul romanului există un episod căruia merită să-i acordăm atenție. La ultimul conclav al secerilor din acel an are loc și ultima probă a lui Rowan și Citra, aceasta constând în dovedirea calității de seceră printr-o spicuire făcută în fața tuturor celorlalte seceri. Fiecare dintre ei trebuie să spicuiască pe un membru ales de conclav, din familiile lor. Într-o interpretare creștină acest episod ar putea fi comparat cu cel al sacrificării fiului lui Avram. Dar sacrificiul celor doi copii este dus la capăt, unul dintre ei devenind seceră, iar celălalt alegând o cale întunecată, dedicându-și viața dreptății, îndepărtării secerilor nedemne. Această seceră neoficială își va alege culoarea neagră, negrul fiind un simbol al morții și al dreptății.

Mi-a plăcut extrem de mult acest roman pe care l-am citit într-o singură noapte. Vă recomand cu multă căldură această carte care  merită atenția dumneavoastră. Spuneți-mi care nume din cele folosite de autor vi s-a părut cel mai nepotrivit pentru o seceră și care sunt pasajele voastre preferate.

 Aștept cu nerăbdare părerile voastre!

Un video de prezentare al ediției originale:


joi, 2 aprilie 2020

Un conac vechi, două crime și o fantomă rătăcitoare



     Romanul Fetele din Idlewild (The Broken Girls), scris de Simone St. James, a fost publicat în anul 2019, la editura Herg Benet, în traducerea scriitoarei Laura Nureldin.

     Romanul reprezintă o fascinantă încrucișare de genuri, debutând ca o ficțiune din spectrul thrillerului și căpătând, pe parcurs, veritabile elemente ale literaturii gotice, cunoscută astăzi ca Horror. Timpul și spațiul sunt expluatate la maximum, autoarea creând un cronotop al spaimelor, un univers în care moartea capătă un aspect omniprezent.

     În prezent avem o jurnalistă pe nume Fiona Sheridan, obsedată de un anumit loc – Conacul Idlewild – acolo unde, cu 20 de ani în urmă, sora ei mai mare, Deb, a fost găsită sugrumată pe terenul de Hokei. Acum Idlewild este doar o ruină, iar cineva dorește să dărâme ultimele rămășițe ale fostului conac care funcționase ca școală cu internat pentru fetele cu probleme. Când Fiona află acest lucru, lumea ei este dată complet peste cap. Deși ucigașul surorii sale a fost închis, ea crede că acolo, în ruinele vechii școli, se află adevărul. Lucrurile iau o turnură și mai macabră în momentul în care muncitorii însărcinați cu dărâmarea conacului dau peste un cadavru care pare să se afle acolo de foarte mult timp. Astfel, Fiona ajunge să cerceteze două crime, pe cea a surorii ei și pe cea a fetei necunoscute găsită într-un puț.

            Romanul se configurează pe trei dimensiuni temporale, două dintre ele fiind prezente, iar cea de a treia fiind ilustrată ca o amintire.  Pe lângă perspectiva din prezent, care îi aparține Fionei, există și o perspectivă a trecutului, în care este prezentă povestea a patru fete care se află în internatul Idlewild, în anul 1950. La acest internat sunt aduse fete ale căror familii le e rușine cu ele. Sunt fice ilegitime ale unor bărbați cu prestanță sau fete cu probleme de comportament, Roberta, Cece, Sonia și Kate sunt eleve la această școală. Mai mult decât colege, ele sunt și prietene foarte bune, iar atunci când una dintre ele dispare, celelalte încearcă să afle ce s-a întâmplat cu ea. Singurul lucru care leagă dispariția fetei din internat și moartea lui Deb pare să fie clădirea în sine. Dar Idlewild are un vizitator macabru, o ființă care pare să se afle acolo dinaintea construirii internatului. Legendele spun că Mary Hand este o fată pedepsită de părinții ei, dată afară din casă în timpul iernii și ucisă de frigul năpraznic. Fantoma ei bântuie de mult timp locul și cere să fie lăsată să intre, pentru a nu fi ucisă de gerul cumplit de care a avut parte în clipa morții. Ea rămâne o prezență continuă. În cărțile de la Idlewild există nenumărate mărturii ale acestei prezențe, fete care susțin că au auzit-o sau că au văzut-o în diverse locuri din școală. Cărțile constituie modalitatea prin care adolescentele se avertizează.
     De această prezență au parte, atât cele patru prietene din anul 1950, cât și jurnalista din 2014. Mai mult decât un spectru, Mary Hand ilustrează un sentiment, Ea este, în sine, frica, iar cei care se întâlnesc cu ea, trăiesc cel mai cumplit sentiment experimentat anterior. Pe lângă cadavrul găsit la dărâmarea clădirii, fantoma lui Mary Hand leagă cele două temporalități prin intermediul stărilor afective.

     Conacul este mai mult decât o clădire, el primește o pseudofuncție de personaj. El are o perioadă de existență, caracterizată de început și final, dar conține și o vitalitate proprie. Atunci când Fiona se află în fața conacului, îl vede ca pe un monstru, ca pe o ființă care își întinde tentaculele sperând să o înhațe.
  
     Mi-a plăcut foarte mult acest roman. Simone St. James este o maestră a literaturii gotice din prezent. Vi-l recomand cu cea mai mare căldură și abia aștept și romanul din acest an, „The Sun Down Motel”.

 Împărtășiți experiența voastră Idlewild prin comentarii!

marți, 31 martie 2020

Argint, aur și un rege al zăpezii




     Bună ziua, dragi cititori!

     M-am hotărât să încep postările de pe acest blog cu o carte care m-a captivat și care mi-a adus aminte de copilărie. Este vorba despre romanul „Argintul preschimbat” (Spinning Silver), scris de autoarea americană de Science Fiction și Fantasy, Naomi Novik, apărut anul trecut, la editura Nemira, în traducerea lui Dan Nicolae Popescu. Cartea a câștigat în anul 2019 premiul Locus pentru cel mai bun roman de fantezie al anului, și s-a aflat printre finaliștii nominalizați pentru premiul Hugo.
     Sincer, trebuie să mărturisesc că am fost cam sceptică la început în legătură cu acest roman, lăsându-mă influențată de puținele informații pe care le auzisem despre autoare, printre care și faptul că Naomi Novik rescrie, în romanele sale, cele mai cunoscute basme ale copilăriei. Cu toate astea m-am apucat de citit și am fost fascinată, fiecare dintre cele 488 de paginifăcându-mă să iubesc și mai mult lumea unică construită de Novik.
     Sunt sigură că vă amintiți cu toții de acea perioadă în care părinții sau bunicii vă citeau, înainte de culcare, povești cu prinți și prințese, cu balauri și vrăjitori malefici și zâne bune. Ei bine, această carte le are pe toate. Putem considera că „Argintul preschimbat” este un basm uriaș, cu trei eroine ce luptă pentru a salva ținutul de o iarnă grea și magică.
     Povestea debutează cu o tânără fată pe nume Miryem care este nevoită să preia meseria de cămătar a tatălui său, pentru a-și salva familia de la sapă de lemn. Întâmplările la care ea va lua parte sunt cu adevărat magice, mai ales din momentul în care descoperă că are un talent special ce atrage atenția „Străvechilor”,, un popor al gheții și al iernii. Însă Miryem nu este singura protagonistă a romanului, existând alte două eroine ce o vor ajuta să învingă răul.. Vocea narativă se mută în fiecare capitol la un alt personaj, fiind prezentată lumea din mai multe perspective, Irina fiind fiica unui duce și viitoare țarină, iar Wanda, fiica unui bețiv, aflată în cea mai cruntă sărăcie. Dar statutul social nu mai contează când cele trei fete sunt nevoite să înfrunte împreunăprovocări greu de imaginat. Ce se întâmplă atunci când Miryem este răpită de regele străvechilor și dusă în lumea sa de gheață; când Wanda fuge de acasă cu fratele ei, ajungând să se adăpostească într-o casă aflată la granița dintre cele două lumi; când Irina descoperă că proaspătul ei soț este posedat de un demon care vrea să-l distrugă pe regele străvechilor? Este oare talentul lui Miryem suficient pentru a aduce primăvara în lumea sa și dacă da, ce se va întâmpla cu străvechii? Veți afla răspunsurile citind.
     Cel mai mult am apreciat la acest roman modul în care autoarea a ales să se joace și să îmbine personaje, bineînțeles transfigurate, aproape de nerecunoscut, și întâmplări fabuloase, preluate din basme precum „Rumpelstiltskin” și „Crăiasa zăpezii”, cu elemente mitologice și folclorice slave și evreiești. Novik a creat o lume unică, folosindu-se de o structură socială ucraineană; o lume în care fabulosul și realul coexistă și se înfruntă.
     Am fost captivată de personalitățile celor trei fete, dar mai ales de curajul lor de a proteja ceea ce iubesc și de a lupta împotriva răului care este îmfrânt ca în orice basm. Vă invit să citiți „Argintul preschimbat” de Naomi Novik și să-mi împărtășiți câteva păreri, ce v-a plăcut, ce nu v-a plăcut, care este personajul vostru preferat și de ce? Aștept comentariile voastre!