Recenziile Mădălinei 22 - Începem cu sfârșitul de Chris Whitaker (Blog Tour 3/2022)

Titlu: Începem cu sfârșitul   

Autor: Chris Whitaker

Editura: TREI

Titlu original: We Begin at the End (2020)

Traducere de Andrei Covaciu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 536

Media pe Goodreads: 4,19 (din 53.178 note)

 

            După cum v-am obișnuit deja, în fiecare săptămână participăm la un nou Blog Tour, în cadrul căruia discutăm despre un roman din sfera Crime. Până acum am avut de-a face cu așa-numitele Thrillere ca la carte, pline de suspans, de secrete ce dau viața personajelor peste cap și de investigatori capabili, care își dau silința să elucideze orice caz, înfruntându-și, în același timp, propriile traume și frici. Însă de această dată vom schimba puțin registrul, pentru că urmează să vorbim despre cel mai cunoscut roman al lui Chris Whitaker. „Începem cu sfârșitul” nu este un volum construit pe scenariul polițienesc clasic, ba chiar aș spune că ancheta detectivistică se pierde undeva în fundal. Ceea ce contează cu adevărat este povestea de viață a doi copii, care ajung paria ai unei societăți decăzute, din cauza alegerilor total greșite pe care le-au făcut adulții la un moment dat. Personajele sunt conturate în așa fel încât să reprezinte viciile și defectele umane, ceea ce le transformă în niște arhetipuri psihologice. Ele trăiesc într-un univers violent, dezgustător, în care inocența și puritatea nu își mai au de mult locul; un univers pervertitor, care-l împinge și pe cel mai bun om să facă un gest abominabil. Cu fiecare pagină sunt amplificate disperarea, singurătatea și traumele unor vieți pierdute, iar tensiunea apăsătoare pe care ajungem să o simțim și noi, cititorii, derivă din neputința și lipsa de voință a personajelor de a se salva și de a-i ridica și pe ceilalți din mocirla unei existențe în ruină.

            Duchess Radley a uitat de mult ce înseamnă să fie copil, să se joace cu prietenii la marginea pădurii sau să trăiască înconjurată de o familie iubitoare, de fapt, ar fi greu de spus dacă a cunoscut vreodată aceste lucruri. La cei treisprezece ani ai ei, Duchess a fost nevoită să-și asume rolul de mamă, atât pentru frățiorul ei mai mic, Robin, cât și pentru Star, ființa care i-a dat viață, dar care, din cauza alcoolului și a drogurilor, nu mai este capabilă nici măcar să ajungă în casă după o noapte de petreceri prin cele mai dubioase baruri. Viața fetiței nu a fost ușoară, în special pentru că nu a avut alte rude sau prieteni care să-i ia de pe umeri poverile pe care n-ar fi trebuit să le aibă niciodată. Instinctul matern, deșteptat mult prea devreme, și toate problemele de la școală și de acasă au transformat-o într-o persoană taciturnă, extrem de protectivă; într-un adult responsabil, oricând gata să facă sacrificii pentru fratele și mama ei.

Însă, în tot acest ocean de întuneric, există și o rază de lumină, un prieten al familiei Radley, care nu i-a abandonat pe cei doi copii, chiar dacă ajutorul său  nu a fost primit mereu cu încântare. Șeriful Walk se străduiește să mențină ordinea în comunitate, dar lucrurile o iau puțin razna atunci când Vincent King, fostul său prieten din copilărie, este eliberat din închisoare după ispășirea unei lungi condamnări. Acum, haosul se strecoară încetul cu-ncetul în oraș și în viața șerifului. Demonii nu îi mai dau pace, iar atunci când niște cadavre tulbură apele, este aruncat într-o investigație iluzorie. Walk și Duchess au două lucruri în comun, dorința de a afla cu orice preț cine este criminalul și voința de a-și lua destinele în propriile mâini și de a face dreptate, unul în mod legal, iar altul cu încrederea și curajul pe care doar vârsta fragedă și lipsa de experiență ți le pot da.

Modul în care este construită Duchess este tulburător și enervant deopotrivă. Prin intermediul ei, violența este dusă la extrem, chiar dacă este vorba despre un copil. „Proscrisa”, așa cum îi place să-și spună, este un produs al societății în care trăiește. Vă puteți imagina ce fel de oameni și-au lăsat amprenta asupra caracterului ei neformat.... în orice caz, nu este vorba despre cetățeni merituoși, cu sufletul și cugetul curate. Toți au ceva de ascuns, fie că vorbim despre măcelarul obsedat de vânătoare și care umblă năclăit de sânge din cap până în picioare, fie despre  vecinul care a rămas blocat undeva în perioada anilor de liceu sau despre mama drogată care aduce bărbați necunoscuți acasă... iar astea sunt doar câteva exemple.

Cel mai interesant aspect al romanului este chiar titlul, „Începem cu sfârșitul”. Cele trei cuvinte au o încărcătură metaforică și psihologică uriașă, devenind un fel de refren, un laitmotiv prezent în momentele de cumpănă ale vieții celor doi copii. Am avut nevoie de ceva timp ca să înțeleg de fapt la ce anume face referire sintagma, dar în cele din urmă mi-am dat seama cât de profundă este filosofia care stă la baza cărții. Cu fiecare nouă tragedie care le dă existența peste cap, Robin și Duchess sunt nevoiți să o ia de la început într-un alt loc, la o altă școală, cu alți oameni în jur, însă adaptarea și desprinderea de trecut sunt foarte grele, dar nu sunt imposibile. Cu alte cuvinte, sfârșitul fiecărei persoane din imediata apropiere deschide o poartă către o nouă viață pentru cei doi copii Radley. Din acest motiv, putem spune că volumul lui Chris Whitaker este un Thriller psihologic și social, în care găsirea unui criminal nu mai are nici o relevanță în raport cu salvarea unor ființe nevinovate din prăpastia adâncă în care destinul le-a aruncat.

Personaje foarte bine construite, evenimente tragice ce te țin cu sufletul la gură, două destine ce plutesc în derivă și o grămadă de suspecți și de posibili criminali, toate astea contopite într-o poveste plină de acțiune și de emoție. Cred că v-am dezvăluit destule despre acest roman, așa că tot ce vă rămâne de făcut e să-i dați o șansă, și dacă nu v-am convins, puteți citi și alte recenzii pe site-urile prietenilor care iau parte la acest Blog Tour.

 Literatura pe tocuri 

Citește-mi-l 

Ciobanul de Azi 

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii  

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 62 - Ultima viață de Peter Mohlin & Peter Nyström (Blog Tour 2/2022)

Titlu: Ultima viață

Serie: John Adderley #1 

Autor: Peter Mohlin & Peter Nyström

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Det sista livet (2020)

Traducere de Maria Carmen Lungu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 504

Media pe Goodreads: 3,91 (din 971 note)

 

Am mai spus-o și o repet. Este foarte greu să scrii despre un roman care ți-a plăcut foarte mult. În primul rând, ai impresia că termenii precum fenomenal, magnific sau extraordinar nu reușesc să transmită cu adevărat ce simți, plus că aceștia sunt atât de utilizați, încât nu mai spun aproape nimic. În al doilea rând, afinitatea literară este o chestiune foarte personală și ești conștient că este posibil ca alți cititori să nu fie chiar așa impresionați, ba chiar unora să nu le placă deloc. Acum, vorbind strict despre mine, există câteva momente, pe parcursul unui an, în care mă „izbesc” de niște volume atât de bune, încât îmi stă gândul la ele zile la rând după ce am dat ultima pagină și revin la ele de fiecare dată când mi se cere o recomandare. O astfel de carte este „Ultima viață” de Peter Mohlin și Peter Nyström, un Thriller foarte întunecat și plin de suspans, care, cu siguranță, se va regăsi în topul lecturilor pe 2022.

Agentul FBI, John Adderley, se trezește într-un spital din Baltimore și încearcă să-și amintească ce s-a întâmplat și cum a ajuns acolo. Pe parcurs ce memoria îi revine, își dă seama că a fost infiltrat într-o organizație de traficanți de droguri și că a fost descoperit. Iar la câteva paturi de el se află omul care l-a deconspirat și care urma să-l execute. Acum John este compromis și trebuie să se facă nevăzut. Astfel, este nevoit să intre în Programul de Protecție a Martorilor, ca să i se ofere o nouă identitate și un nou domiciliu, într-un loc în care cartelul să nu-l găsească niciodată. Însă el vrea cu orice preț să se întoarcă în Suedia, țara lui natală, în orașul unde, în urmă cu zece ani, Emelie, tânăra moștenitoare a imperiului de modă Ackwe, a dispărut fără urmă.

            Odată infiltrat în poliția din Karlstad, protagonistul nostru își dă tot interesul să descopere cine e cu adevărat criminalul și unde s-ar putea afla corpul tinerei fete. În ciuda faptului că ancheta a fost aproape soluționată și că există un suspect, el pune la îndoială vinovăția inculpatului și încearcă să găsească noi perspective din care să privească întregul caz. Nu trece mult timp până când John descoperă primele indicii și își dă seama că, în toți acești ani, colegii lui nu au înaintat deloc cu investigația și au căutat în continuu un motiv ca să-l bage pe presupusul vinovat la răcoare, iar asta nu doar că a dus nicăieri, ci a distrus și existența unui om probabil nevinovat.

            Deși John este o persoană de culoare, el nu e niciodată criticat sau condamnat de colegii de la muncă sau de oamenii din jurul lui. Există câteva momente în care unii îl privesc ciudat, însă niciodată motivele nu sunt rasiale. E foarte amuzant cum el ajunge să compare viața americanilor cu cea a suedezilor, dându-și seama că aceste două națiuni sunt foarte diferite și că el nu este decât un hibrid cultural care se bucură atât de viața lejeră a locuitorilor din State, cât și de siguranța și pasivitatea unui suedez de rând. Pe lângă asta, el gândește în ambele limbi, astfel încât, atunci când dă peste o expresie americană potrivită situației, încearcă să găsească un corespondent și în limba lui maternă.

            În ceea ce privește suspansul, acesta se resimte încă de la primele pagini, crește pe parcursul întregii povești și pare că stă să explodeze atunci când simți că ești tot mai aproape de adevăr. E drept că nu există prea multe secvențe de acțiune, însă tensiunea continuă te face să înaintezi foarte repede cu lectura. Deși aici vorbim despre un roman de debut scris la patru mâini, este vizibil faptul că ambii autori au o experiență într-ale scrisului, fiind capabili să manevreze unele situații în așa fel încât să nu devină totul foarte previzibil. Până la urmă e vorba despre o structură de roman polițist, adică lucrurile ar trebui să fie liniare. Însă, chiar dacă parcursul ficțional este unul așa-zis clasic, factorul care schimbă cu totul ecuația este însuși protagonistul. Pe de o parte, agent FBI, pe de alta, un tip traumatizat, care știe când e cazul să-și ia tălpășița, John Adderley nu este nici pe departe eroul detectiv cu care ne-au obișnuit filmele americane.

            Un volum superb care împletește, într-un mod foarte atractiv, intriga din romanele cu traficanți de droguri și o poveste Nordic Noir cu iz suedez, redând astfel o ficțiune polițistă de amploare și concretizându-se într-un gen care astăzi este cunoscut drept Thriller. Și, după cum știți deja sau poate nu, acesta este doar primul volum al seriei, deci povestea e abia la început. Iar dacă participați la concursurile de pe Facebook, Instagram și blogul nostru, puteți câștiga un exemplar din acest roman unic și excepțional.

 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde a apărut sau urmează să apară, zilele acestea, câte o recenzie despre romanul celor doi autori suedezi: 

Literatura pe tocuri 

Citește-mi-l 

Ciobanul de Azi 

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii  

COMANDĂ CARTEA

CONCURS: ULTIMA VIAȚĂ (CRIME SCENE PRESS)

Cu ocazia Blog Tourului organizat de editura Crime Scene Press, avem plăcerea de a vă invita la un nou concurs!   

 

De fapt, vor fi trei concursuri, unul aici, unul pe pagina noastră de Facebook: Cărțile Mele Și Alți Demoni și unul pe Instagram, la: cartile_mele28, iar premiul constă în câte un exemplar din romanul „Ultima viață”, de Peter Mohlin & Peter Nyström.

 

Ce trebuie să faceți pentru a participa la concursul de pe blog?  

1. Dați like paginilor de Facebook: Cărțile Mele Și Alți Demoni & Crime Scene Press.  

2. Scrieți, într-un comentariu, care este cartea voastră preferată de la Crime Scene Press.

3. Distribuirea acestui articol este opțională (sunteți înscriși în concurs odată ce ați realizat primele două cerințe). 

 

Concursul se va desfășura până în data de 3 martie, ora 23:59, iar câștigătorul va fi ales prin Random.org.

 

Mult succes tuturor!

Descriere carte:

Roman răsplătit de Crimetime în 2020 cu premiul pentru cel mai bun debut

Drepturile au fost vândute în 18 țări

Agentul american de origine suedeză John Adderley se trezește pe un pat de spital în Baltimore. A fost împușcat de mai multe ori și știe că e norocos să mai fie în viață. Însă la numai câteva paturi de el zace bărbatul care cu numai douăzeci și patru de ore înainte îi ținuse pistolul la cap.

Cu zece ani în urmă, în Karlstad, în Suedia, adolescenta Emelie, unica moștenitoare a imperiului de modă Ackwe, a dispărut fără urmă. Părinții ei cred că a fost răpită. Când polițiștii descoperă sânge pe o stâncă din apropierea casei, îl arestează pe un adolescent din partea săracă a orașului. Cadavrul nu e găsit, iar el nu poate fi pus sub acuzare.

Cazul ajunge în prezent pe mâinile lui John Adderley. Deși trebuie să depună mărturie împotriva cartelului de droguri în care a fost infiltrat și intră în programul de protecție a martorilor, John cere să fie transferat la Karlstad. Cunoscând Suedia, pornește ancheta alături de polițiștii din localitate. Dar știe că traficanții din cartel au pus un preț pe capul lui. Iar pedeapsa pentru trădare este moartea.

„Nu e niciodată în alb și negru, are tot timpul mai multe fațete și e interesantă. Și, bineînțeles, plină de suspans, foarte plină de suspans, insuportabil de plină de suspans.”

Kapprakt

„O realizare suedeză de top, într-un gen unde Suedia e lider mondial.”

Lasse Anrell

„Rareori întâlnești un debut atât de matur ca al autorilor Peter Mohlin și Peter Nyström, care în multe privințe vin cu elemente noi în genul atât de clasic al romanului polițist Narațiunea, personajele, ambianța, dialogurile, suspansul, răsturnările de situație, rezolvările dramatice – da, toate sunt exact cum trebuie.”

Kapprakt

Cartea poate fi comandată de AICI.

Recenziile lui Gică 58 - Diavolul și apa întunecată de Stuart Turton

Titlu: Diavolul și apa întunecată

Autor: Stuart Turton

Editura: RAO

Titlu original: The Devil and the Dark Water (2020)

Traducere de Alexandru Maniu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 544

Media pe Goodreads: 3,86 (din 29.593 note)

 

Datorită romanului „Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle”, Stuart Turton și-a găsit foarte repede un loc pe lista autorilor mei preferați. Și nu e vorba că omul scrie extraordinar sau că misterele sunt construite impecabil și nu ai nimic de obiectat, ci despre un stil unic, reprezentat printr-o aglomerare intenționată de personaje extrem de variate și de întâmplări stranii, care, la prima vedere, par să nu aibă nici o explicație. Până și genurile sunt atât de amalgamate, încât, așa cum spune și autorul, fiecare cititor îl poate încadra într-o anumită categorie literară. Dacă despre romanul său de debut am spus că reprezintă un Mystery cu nuanțe de Science-Fiction, în cazul volumului „Diavolul și apa întunecată”, pot să zic că este un Thriller istoric, cu o atmosferă intensă de gotic, accentuat , în anumite părți, chiar până la Horror.

            Aventura noastră începe pe coastele Bataviei, în anul 1634, când un grup pestriț de persoane se pregătește să se îmbarce pe corabia Saardam, cu destinația Amsterdam. Printre călători se numără și Samuel Pipps, cel mai mare detectiv din lume, care, odată ajuns la destinație, urmează să fie executat. Alături de el, se află angajatul și prietenul său cel mai devotat, Arent Hayes, care va face tot posibilul ca strălucitul investigator să scape de osânda nedreaptă ce-l așteaptă. Însă, înainte ca voiajul să înceapă, un lepros își face apariția și le comunică pasagerilor că nava nu va ajunge niciodată la destinație și că oricine se va încumeta să părăsească țărmul la bordul ei va avea parte de un destin cumplit.

            Deși unii iau în seamă avertismentul bandajatului și încep să-și facă griji, mai marii de pe corabie, privindu-și propriile interese, dau ordin ca nava să părăsească portul și să urmeze cursul prestabilit. Din acest punct, putem observa că societatea vremii este scindată în cei care comandă și cei ce dau ascultare. Cel mai important om de la bord este guvernatorul general Jan Haan, un personaj foarte antipatic, pe care toți îl privesc cu respect, datorită poziției sale. Mă rog, aproape toți, în afară de propria lui soție. Chiar dacă Sara duce o viață plină de răsfăț și de bijuterii – bine, și de bătăi infernale, în urma cărora nu mai poate nici să meargă – ea își dorește să fie o persoană independentă, nu un accesoriu estetic, și să-și pună abilitățile practice în valoare, cu alte cuvinte, să ofere ceva la schimb pentru respectul cu care este tratată. Aici se poate observa categoric și o anumită doză de feminism, pe care e posibil ca Turton să o fi inserat în text, pentru a se conforma cerințelor scriitorilor de astăzi.

            Nu vreau să vorbesc prea mult despre protagoniști, pentru că esența cărții stă în diversitatea socială, lucru pe care l-am menționat chiar la început. Avem ingeniosul detectiv care reprezintă o altă variantă pentru eternul Sherlock Holmes, un ajutor de nădejde ce, datorită trupului său impunător și experienței din război, constituie cel mai bun muschetar angajat în folosul investigatorului, o suită de soldați ce au rolul de a avea grijă de persoanele importante de la bord și gașca marinarilor, un club foarte select, alcătuit din hoți, tâlhari și criminali care nu își mai găsesc locul pe uscat. Însă, în acest melanj de uniforme și funcții, există și câteva personaje care ies la iveală și care joacă un rol important în desfășurarea evenimentelor.

            Și acum ajungem la cea mai importantă și îngrozitoare parte. Se pare că, totuși, leprosul nu era nebun. La scurt timp de la plecare, lucruri înfiorătoare încep să se petreacă. Simboluri ciudate apar pe vele și în anumite locuri de pe corabie, animalele sunt ucise inexplicabil, siluete fantomatice își fac apariția din umbre și, în toată această atmosferă infernală, se pare că diavolul s-a urcat la bordul lui Saardam. Dacă, în primă fază, pare că toată călătoria capătă un aer gotic, după ce cumplitele întâmplări au loc și unele persoane ajung să-și piardă viața, avem de-a face cu un Horror în toată regula. Însă groaza nu se resimte neapărat ca un factor puternic, impregnat în scene terifiante, ci în momente intense și lungi, clipe ce se organizează într-un coșmar care nu pare să se mai sfârșească.

            „Diavolul și apa întunecată” este o poveste originală în care o călătorie pe mare se transformă într-un drum spre infern. Se pare că Turton are o afinitate pentru spațiile restrânse și sufocante. Lumea creată de el te prinde și nu îți mai dă drumul, până ce fiecare piesă este pusă la locul ei, iar misterul este complet elucidat. Mi-au plăcut foarte mult ambele lui volume și sunt foarte curios ce va scoate anul acesta, pentru că, da, în 2022 trebuie să apară cel de-al treilea roman al său.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 20 - Lista de invitați de Lucy Foley

Titlu: Lista de invitați  

Autor: Lucy Foley

Editura: TREI

Titlu original: The Guest List (2020)

Traducere de Bogdan Ghiurco

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,86 (din 485.107 note) 

 

            Mi se întâmplă uneori să cad în capcana romanelor cu descrieri fenomenale, care promit marea cu sarea, dar atunci când ajung să le citesc, am parte de o dezamăgire cruntă. Așa s-a întâmplat și cu volumul „Lista de invitați”, de Lucy Foley. Nu spun că a fost o lectură proastă – mă feresc să pun astfel de etichete, pentru că întotdeauna există măcar un aspect bun în fiecare  carte – însă, în cazul de față, suspansul a cam lipsit, iar acțiunea a fost suficient de lentă încât să mă facă să sar peste câteva pagini. Pe lângă faptul că autoarea realizează un thriller psihologic impecabil, în care personajele atent construite se folosesc de manipulare și de alte procedee injuste pentru a se dezvinovății de o culpă ce planează deasupra tuturor, mai avem de-a face și cu un manual exagerat de  detaliat despre cum să-ți organizezi nunta perfectă. Cu alte cuvinte, ne este dezvăluit un univers în care fericirea nu durează prea mult; o lume întunecată, presărată cu elemente gotice, amintiri fantomatice și cu secrete murdare ce pun în pericol integritatea și imaginea unor personalități mondene.

            Jules Keegan este pregătită să facă cel mai important pas din viața ei – să se mărite cu nimeni altul decât Will Slater, bogatul și superbul prezentator al unei emisiuni despre cum să supraviețuiești în sălbăticie. Tânăra ar fi putut alege orice locație din lume pentru a-și organiza nunta, dar ea a preferat ca ceremonia să aibă loc pe o insulă părăsită, într-un castel vechi. Decorațiunile sunt aranjate, tortul arată delicios, rochia miresei este splendidă, iar invitații sunt pe drum – cu alte cuvinte, nimic nu ar trebui să meargă prost. Dar și cele mai fericite evenimente se pot transforma în adevărate coșmaruri atunci când o crimă se întâmplă pe nepusă masă. Cei 13 invitați, un număr fatidic de altfel, vor fi martorii și principalii suspecți ai unei tragedii neprevăzute, iar atunci când minciunile și secretele vor începe dansul nupțial, nimeni nu va fi mai presus de glasul judecății.

            Autoarea construiește o serie de personaje puternice, cu personalități foarte bine conturate și voci ce  nu pot fi confundate, ceea ce reprezintă un mare atu al cărții. Fiecare invitat are momentele sale în lumina reflectorului, contribuind astfel la recompunerea imaginii de ansamblu asupra evenimentelor. Însă e greu să ne dăm seama ce gândesc oaspeții, mai ales că toți au câte ceva de ascuns, câte un secret care, dacă ar ieși la iveală, i-ar pune la zid pe ceilalți. Și aici intervine acel joc subtil dintre aparență și esență, despre care putem spune că oferă caracterelor o dublă identitate – una dezinvoltă, ce este afișată în prezența celorlalți, și una bântuită de stafiile unui trecut încețoșat, ce ia formă în intimitatea camerei, atunci când fiecare se poate lăsa pradă propriilor monștri.

            Caracterul antitetic se manifestă și la nivelul spațiului. Insula devine un microunivers al amintirilor, rupt de restul lumii. Deși, la început, putem vorbi, într-o oarecare măsură, despre un tărâm paradiziac, unde urmează să aibă loc un eveniment fericit, pe parcurs asistăm la o transformare infernală. Pentru a ajunge pe insulă, invitații trebuie să traverseze marea capricioasă  în bărci ce pot fi comparate cu Luntrea lui Caron. Imaginea iadului este susținută de cifra 13, de terenul mlăștinos, dar, mai ales, de comportamentul indivizilor. Locul scoate tot ceea ce e mai rău din ei, toate remușcările și setea de răzbunare.

Am menționat mai sus că avem de-a face cu un manual despre cum să organizezi o nuntă perfectă, și nu glumesc când spun că detaliile sunt chinuitoare. Paginile cu descrieri dense și interminabile întrerup acțiunea în momentele cele mai nepotrivite. Știu că este o tehnică pentru acumularea tensiunii, dar în cazul meu nu a avut acest efect. Suspansul a dispărut treptat, cedând locul monotoniei. Mi-aș fi dorit ca povestea să fie puțin mai dinamică, iar momentul crimei să fie mult mai bine exploatat. Însă autoarea a dorit să scoată la lumină reacțiile unor posibili criminali, dar și mecanismele prin care este găsit făptașul, crima în sine fiind lăsată undeva în background.

             Chiar aș fi vrut să-i dau mai mult de trei stele, pentru că Lucy Foley știe cum să combine faptele și personajele, astfel încât să realizeze un Thriller psihologic de calitate, însă descrierile și așteptarea unei crime ce are loc abia în final m-au convins să nu-i ofer o notă mai mare. Dar asta nu înseamnă că nu este o lectură interesantă și captivantă, motiv pentru care romanul a câștigat premiul Goodreads pentru Mystery & Thriller în 2020. Totul depinde de firul pe care îl urmărești, iar dacă ești fanul amănuntelor și al poveștilor ce nu mizează totul pe suspans, aceasta este cartea perfectă pentru tine.   

             

COMANDĂ CARTEA 

Recenziile Mădălinei 19 - Stare de teroare de Hillary Rodham Clinton & Louise Penny

Titlu: Stare de teroare 

Autor: Hillary Rodham Clinton & Louise Penny

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: State of Terror (2021)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 512

Media pe Goodreads: 4,23 (din 18.177 note) 

RECENZIA FACE PARTE DIN BLOG TOURUL ORGANIZAT DE EDITURA CRIME SCENE PRESS CU OCAZIA APARIȚIEI ÎN LIMBA ROMÂNĂ A ROMANULUI „STARE DE TEROARE”.

 

Nu am mai citit nici un Thriller politic până acum, și trebuie să mărturisesc că am rămas plăcut surprinsă. Mă așteptam la o lectură greoaie și plictisitoare, dar, în schimb, am dat peste multă acțiune, suspans și peste: teroriști pregătiți să distrugă orașe întregi, bombe plasate în cele mai neașteptate locuri, cârtițe adânc infiltrate în sistemul de conducere al Statelor Unite și intrigi politice încâlcite, transformate în dezastre mondiale, și lista poate continua. „Stare de teroare” - un volum scris de Hillary Rodham Clinton în colaborare cu Louise Penny – ne dezvăluie o lume violentă în care amenințarea pândește după fiecare colț și în care o singură clipă de șovăire poate costa sute sau chiar mii de vieți. Cu toate că în permanență există o tensiune care crește cu fiecare capitol, din când în când acțiunea este întreruptă de câteva pagini prin care suntem familiarizați cu politica internă și externă a SUA, rânduri necesare pentru a înțelege reacțiile unor personaje ce sunt prinse într-un război contracronometru. Mai mult decât un Thriller politic, romanul de față constituie un mozaic de culturi – de la jungla americană în care orice este permis, la orientalul și restrictivul Iran, de la Ordonata Germanie, la sfidătoarea Rusie – textul fiind presărat cu nuanțe lingvistice și ideatice, specifice unor societăți extrem de diferite.

Ellen Adams a fost numită de curând în funcția de secretar de stat al SUA, o poziție ce aduce cu sine avantaje, dar care necesită și multe sacrificii. Ea s-a numărat printre cei mai înfocați oponenți ai președintelui Douglas Williams, iar  numirea sa în această funcție poate fi înțeleasă ca o modalitate de supraveghere sau ca o răzbunare pentru afronturile aduse. Cu toate că este în floarea vârstei (la doar 60 de ani), Ellen trebuie să îndeplinească cele mai grele îndatoriri, contribuind cu toate forțele la readucerea situației interne pe făgașul normal. Însă, în momentul în care trei autobuze explodează în trei state europene, liniștea aparentă a Americii se dizolvă, lăsând locul unei panici feroce. În tot haosul creat, Ellen desfășoară o adevărată anchetă detectivistică, cu speranța că va afla informațiile de care are nevoie, pentru a opri catastrofa ce urmează. Însă nu va fi ușor... În goana după aliați și răspunsuri, Ellen se va lovi de multe uși închise și de eterna neputință umană, însă dorința ei de a-și salva națiunea o va face să continue în pofida oricărui obstacol.

        Așa cum poate v-ați dat seama din descrierea oficială, avem de-a face cu un roman încărcat cu o puternică miză feministă. Există o prăpastie destul de adâncă între imaginea femeii și cea a bărbatului. Personajele feminine sunt cei mai importanți pioni de pe tabla politică. În timp ce ele merg pe teren, călătoresc pe trei continente și nu au timp să se aranjeze sau să se curețe de noroi, sexul opus se mulțumește să dea ordine din confortul propriului birou și să fie întotdeauna impecabil îmbrăcat. În acest sens, cel mai sugestiv exemplu este antiteza dintre protagonistă și președintele Statelor Unite. Ellen este reprezentată ca o amazoană neobosită, care sacrifică totul pentru siguranța țării. La polul opus, se află Douglas Williams, un mascul comod, care se îngrijorează de soarta țării, din siguranța zidurilor Casei Albe. Imaginea eroinei este dusă la extrem, ceea ce devine puțin deranjant – aici sigur a fost mâna lui Hillary Rodham Clinton, prima femeie care a candidat pentru funcția de președinte al SUA – dar, într-o țară în care misoginismul este în floare, exagerarea își găsește oarecum o justificare.

           Cele două autoare construiesc, preluând modele reale, o serie de caractere puternice, figuri emblematice care se dovedesc, pe parcurs, niște simple marionete ale pozițiilor în care sunt așezate. Nu am găsit nici un om de rând în acest roman. Toate personajele fac parte din cele mai înalte cercuri politice, militare și din Mass-Media. Explicația este evidentă. Cartea a fost scrisă din perspectiva celor care conduc, și nu a celor care sunt conduși, autoarele scoțând în evidență faptul că nu tot ceea ce se petrece între zidurile Casei Albe ajunge la restul populației. Biroul Oval e un microunivers securizat în care nu poate intra oricine și din care ies la suprafață doar informațiile dorite de cei din fruntea țării.

       Ceea ce m-a făcut să-i dau romanului patru stele pe Goodreads a fost modul în care orice întâmplare tragică este prevenită sau rezolvată prin intervenția unui personaj care, după părerea mea, făcea mai bine dacă nu mai apărea deloc. Nu spun că mi-aș fi dorit să moară dintre protagoniști, dar unele scene sunt trase de păr, neavând nici o justificare verosimilă. Din acest motiv, în anumite momente ale cărții am simțit cum tensiunea acumulată este brusc tăiată și înlocuită cu o stare de confuzie, deoarece, după ce salvarea apare total neașteptat de după vreo stâncă, se trece la câteva pagini în care nu se mai întâmplă nimic și în care informațiile sunt redate destul de labirintic.

     „Stare de teroare” este un roman pe cât de complex, pe atât de ușor de lecturat. Pendularea continuă între secvențele pline de acțiune – momentele în care te întrebi dacă bomba chiar va exploda sau dacă un anumit personaj va reuși să scape cu viață – și paginile monotone, pline de intrigi politice și de lupte tacite între sexe, conturează un univers vulnerabil, un sistem în care orice eroare neprevăzută poate duce la instaurarea haosului. Eu mă opresc aici, cred că subiectul cărții și nota de pe Goodreads vorbesc de la sine, iar dacă vreți să luați parte la o aventură de proporții, trebuie să puneți mâna pe romanul scris de Hillary Rodham Clinton și Louise Penny.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire peste recenziile prietenilor noștri ce iau parte la acest Blog Tour:

Literatura pe tocuri  

Biblioteca lui Liviu 

Ciobanul de azi 

Anca și cărțile.ro 

Analogii, Antologii 

Pălărisme.ro

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 55 - Fata care a murit de Ragnar Jónasson (Blog Tour - Crime Scene Press)

Titlu: Fata care a murit 

Autor: Ragnar Jónasson

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Þorpið (2018)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 336

Media pe Goodreads: 3,46 (din 2.535 note) 

 

RECENZIA FACE PARTE DIN BLOG TOURUL ORGANIZAT DE EDITURA CRIME SCENE PRESS CU OCAZIA APARIȚIEI ÎN LIMBA ROMÂNĂ A ROMANULUI „FATA CARE A MURIT”. 

A sosit timpul să vorbim despre un autor islandez care se pare că a fost foarte bine primit de publicul român. După ce s-a făcut remarcat datorită seriilor Dark Iceland (din care la noi au apărut primele trei volume, după ordinea englezească) și Hulda (din care de curând a fost publicată prima parte, „Întunericul”), Ragnar Jónasson revine cu o carte standalone, un roman ce și-a găsit locul în lista de bestselleruri a celor de la Sunday Times. Da, ați ghicit, este vorba despre „Fata care a murit”, o poveste în care autorul are ingenioasa idee de a combina două genuri ce funcționează excelent împreună. Astfel, pornind de la un scenariu specific literaturii Nordic Noir, scriitorul își impregnează textul cu o aură gotică, redând o atmosferă întunecată și fantomatică, ce se mulează perfect pe cadrul spațial în care se petrece acțiunea.

            „Se caută învățător la capătul lumii”. Cam așa sună anunțul de angajare la care Una răspunde. Împinsă de trauma sinuciderii tatălui, de nevoia stringentă de bani și de lipsa unor prieteni adevărați, Una ia decizia de a pleca în Skálar, un sat pescăresc  de pe coasta nordică a Islandei, unde urmează să devină învățătoare pentru copiii din zonă. Însă nu trece mult timp până când ea află că așezarea în care a ajuns este formată doar din zece oameni și că singurii elevi de care se va ocupa sunt cele două fete din cătun, una dintre ele fiind chiar fiica gazdei sale. Având o bună pregătire pedagogică și fiind capabilă să empatizeze foarte ușor cu tinerele, Una se face repede remarcată ca un foarte bun cadru didactic. Pe cât de întunecat, pe atât de liniștit, micul sat pare locul perfect unde ea să aibă parte de un an școlar plăcut și relaxant. Însă, odată cu apropierea Crăciunului, cineva își pierde viața, iar Una bănuiește că nu e vorba despre un simplu accident.

            Deși romanul este construit pe un fundal polițist, protagonista noastră nu e chiar detectivul la care ne-am aștepta. Interesul ei nu este stârnit de moarte sau de dispariție, ci de descifrarea lucrurilor enigmatice ce se petrec în jurul ei. Cu toate că ceilalți locuitori îi cer să renunțe la investigație, ea se încăpățânează și continuă, percepând sfaturile celorlalți ca pe niște bariere în descoperirea adevărului. Una nu este un personaj pe care să-l iei în serios, din cauza consumului zilnic de alcool – cu toate că are o slăbiciune pentru vin, încearcă să și-l procure pe ascuns, ca să nu fie judecată de oamenii din jur. Deși la început pare că este acceptată ușor în comunitate și că devine repede una dintre ei, falia socială se tot mărește pe parcursul poveștii, ajungând, spre final, o prăpastie enormă între ea și restul comunității. Unii par prietenoși, dar pe urmă o privesc cu dispreț, iar alții sunt sceptici încă de la început cu privire la venirea ei în micro-cosmosul lor perfect.

            După cum v-ați dat seama deja, avem de-a face cu un scenariu detectivistic puțin mai neobișnuit. Însă, în cazul intrigii gotice, lucrurile nu sunt deloc complicate. Autorul preia un construct spectral, din păcate, foarte utilizat atât în filme, cât și în cărți. Avem o străină care ajunge într-un loc nou ce își are propriile reguli și secrete, este avertizată să părăsească sătucul și ajunge să se confrunte cu o stafie ce bântuie casa în care locuiește și care încearcă să comunice prin intermediul viselor. Fiind un fan al genului Horror, mi-am dorit ca episoadele fantomatice să fie mai dese și mai puternice. Din cauza fragmentarismului și a fluidității scenelor de groază, suspansul se disipează repede, iar teroarea nu reușește să prindă substanță în mintea celui care citește.

            Plasând, în paralel, două evenimente tragice, unul ce a avut loc în prezent și altul ce s-a întâmplat în secolul trecut, Ragnar Jónasson reușește să redea un ciclu al morții ce îi are în vedere doar pe cei inocenți și nevinovați. Astfel, când fatalitatea se repetă, putem spune că asistăm la un blestem al unei comunități impure. Printre oameni cinstiți și indivizi cu secrete întunecate, Una este cea care realizează o radiografie a societății, încercând să vadă în cine poate avea încredere și de cine trebuie să se ferească. Iar dacă vreți să aflați care e misterul din micul cătun pescăresc, trebuie să puneți mâna pe acest volum și să vă lăsați bântuiți de spectrul copilei ce nu poate să treacă la somnul de veci.

Pentru alte opinii despre volum, aruncați o privire peste recenziile prietenilor noștri ce iau parte la acest Blog Tour:   

Literatura pe tocuri  

Biblioteca lui Liviu

Anca și Cărțile 

Ciobanul de azi 

Analogii, Antologii 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 54 - Dragă copilă de Romy Hausmann

Titlu: Dragă copilă 

Autor: Romy Hausmann

Editura: Lebăda Neagră

Titlu original: Liebes Kind (2019)

Traducere de Mădălina Tvardochlib

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 4,07 (din 21.807 note)

 

            În ultima vreme avem de-a face cu o avalanșă de cărți în care este abordată tema tatălui care vede lumea ca pe ceva rău și mizerabil, motiv pentru care decide, într-un moment de nebunie, să-și închidă familia în propria casă sau cabană, așa cum e cazul în romanul de față. Totul a pornit de la un eveniment real, iar câțiva autori, fiind inspirați de grotescul întâmplării, au preluat ideea și au filtrat-o prin propria imaginație. Unii au ales să spună povestea de la început, alții au preferat să o redea retrospectiv, folosind vocea unui personaj care a scăpat, iar cei din urmă au decis să înceapă cu momentul evadării. Printre ultimii se numără și Romy Hausmann, o scriitoare ce și-a dat seama că nu e suficient să utilizeze doar schema clasică, alegând, astfel, să-și impregneze narațiunea cu mult suspans și cu câteva răsturnări de situație foarte bine plasate.

            Lena Beck a dispărut în urmă cu 14 ani. În tot acest timp tatăl ei a numărat fiecare zi de agonie, sperând ca într-un final tânăra să se întoarcă acasă. Cu tot efortul poliției, nu a apărut nici un indiciu cu privire la locul în care s-ar putea afla ea. Nici măcar rămășițele nu i-au fost descoperite, asta în cazul în care ar fi moartă. Însă tatăl ei susține sus și tare că organele de justiție nu și-au făcut cu adevărat treaba, ancheta fiind realizată superficial. Dar acum e posibil ca totul să se fi schimbat, pentru că Matthias a primit un telefon de la un fost prieten din poliție, ce îi spune că o femeie pe nume Lena a fost adusă la spital într-o stare destul de gravă, în urma unui accident de mașină. Ajuns la fața locului, el constată că noua pacientă nu e fiica lui. Însă necunoscuta de la urgență și Lena au mai multe în comun decât ar putea să creadă vreodată Matthias.

Am ales să realizez o descriere prin care să sugerez că în acest caz nu asistăm doar la o simplă rescriere a unei formule foarte utilizate. Înainte de toate, „Dragă copilă” este o poveste despre o dispariție și o presupusă regăsire. Apoi, este experiența unui tată care duce o enormă luptă interioară, între gândul că fiica lui mai trăiește și posibilitatea morții acesteia. Abia în final avem de-a face cu ideea dementului care își ține „soția” și pe cei doi copii închiși într-o cabană, departe de orice formă de civilizație. Romanul începe în momentul în care femeia căreia i se spune Lena evadează din Cabana Groazei și are parte de un accident neprevăzut. Ambulanța este chemată, iar ea, împreuna cu fiica ei care o însoțește, este transportată la spital. Din acest punct, intră în scenă Hannah, presupusa copilă a femeii, o fetiță drăguță și foarte inteligentă. Datorită perspectivei micuței, avem acces la evenimente cumplite, episoade violente ce sunt redate prin filtrul inocenței. Mai mult decât un joc de-a victima și călăul între adulți, cartea ne arată care sunt efectele unui astfel de tratament asupra copiilor.

Deși izolarea este percepută, în general, ca un lucru negativ, altfel se pune problema atunci când fenomenul reprezintă o normalitate pentru cei mici. Neștiind ce se află afară, ei nu pot judeca lipsa lor de libertate și nu își pot condamna tatăl, ba din contră, el devine o figură protectoare, un Dumnezeu iubitor ce se va asigura întotdeauna că ei nu duc lipsă de nimic. Astfel, exteriorul apare ca un loc periculos, o lume a fiarelor și a maleficului, iar modesta cabană în care trăiesc constituie un loc sigur, luminos și plin de căldură. Această clasificare rigidă a spațiului se reflectă și la nivelul temporalității. Există ore fixe la care trebuie să mergi la baie, timp pentru învățat și un interval în care toți trebuie să doarmă. Ceea ce amplifică dimensiunea grotescă a situației este chiar lipsa luminii soarelui. Toate ferestrele sunt acoperite, astfel încât ziua și noaptea nu sunt organizate natural, ci după limbile ceasului din locuință. 

Un tată disperat, o femeie obligată să joace după scenariul unui psihopat și doi copii nevinovați, pentru care captivitatea e ceva normal – cam așa sună primul thriller scris de Romy Hausmann. Deși pare că trăim într-o lume liberă și că ne putem organiza viața după propriile noastre reguli, există și persoane care cred că liniștea și fericirea lor constă în a-i face pe ceilalți să li se supună. Iar atunci când universul tău exterior și interior este modificat brutal de către altcineva, ceea ce rămâne din tine este doar o marionetă fragilă, mânuită de un păpușar bolnav, un prestidigitator care nu va fi capabil, nici în cea din urmă clipă, să înțeleagă că spectacolul a luat sfârșit.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 53 - Cântecul furiei de Mark Fahnert

Titlu: Cântecul furiei  

Serie: Wiebke Meinert #1

Autor: Mark Fahnert

Editura: Lebăda Neagră

Titlu original: Lied Des Zorns (2020)

Traducere de Iulia Dromereschi

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 432

 

Așa cum spunea, și pe bună dreptate, un mare conațional de-al lui Fahnert: „Dacă privești în abis, ai grijă ca abisul să nu privească la rândul lui în tine, iar dacă te lupți cu monștrii, ai grijă să nu devii unul dintre ei.” Cred că nu există un citat mai potrivit care să definească intrigile și întâmplările din romanul de față. După cum ne putem da seama încă din titlu, „Cântecul furiei” reprezintă un puseu ficțional de violență, o operă în care disprețul, ura și mânia se contopesc și dau naștere unei furtuni întunecate, din care nu poate lua formă, într-un final, decât răzbunarea. Înainte să intru în subiect, trebuie să specific, pentru fanii genului, și nu numai, că acesta este primul volum al seriei Wiebke Meinert – lucru foarte important, deoarece povestea nu se termină nicidecum aici.

            După ce sora ei, Saskia, este ucisă într-o explozie, Fostul soldat de elită, Wiebke Meinert, este nevoită să se întoarcă la vechea ei viață întunecată și plină de violență. Ea a crezut că se poate ascunde de trecut și că o poate lua de la capăt într-un alt loc, însă, atunci când ai fost antrenată să ucizi și să-ți pui în continuu existența în pericol, instinctele de luptă nu pot fi tot timpul stâpânite. Mânată de furie și de dorința de a afla cine e de vină pentru moartea surorii sale, Wiebke ajunge să descopere un complot ce poate pune întreaga națiune în pericol. Sfârșitul Saskiei nu a fost deloc întâmplător, acesta fiind cel mai mare risc când te joci de-a spionul. Însă Wiebke nu are prea mult timp la dispoziție... Serviciile secrete s-au pus pe treabă, teroriștii pun ceva „măreț” la cale, iar ticăitul ceasului pare să se apropie de final.

            Chiar dacă seria apare cu numele protagonistei, Wiebke nu este atât de prezentă în acest prim volum. E adevărat că de la finalul violent al surorii sale începe toată acțiunea, însă drumul spre căutarea adevărului este doar un pretext pentru o intrigă mult mai puternică. Este evident că avem de-a face cu un thriller politic, în care toate caracterele constituie doar niște pioni înttr-o operațiune de amploare. De altfel, fiecare personaj apare, își joacă rolul și dispare. Din această cauză, te simți cam pierdut prin poveste. Nu știi de unde vine și care e misiunea lui. În cazul acestui roman funcționează excelent formula de puzzle, pentru că, dacă privești fiecare eveniment separat, este imposibil să-ți faci o idee clară despre direcția în care se îndreaptă acțiunea. Chiar dacă încerci să intuiești deznodământul, s-ar putea să o dai în bară, pentru că Fahnert știe cărui public se adresează, cu alte cuvinte, este conștient de ce clișee să se ferească.

Romanul iese în evidență, în special, prin tema actuală pe care o abordează. Trăim într-o lume a terorii, într-un prezent în care fiecare poate atenta, într-o formă sau alta, la viața celorlalți. Înainte să ne aducă la subiect, Mark Fahnert, printr-unul dintre personajele sale, ne face un scurt istoric al terorii, de la apariția ghilotinei, până la actele sinucigașilor cu explozibili. Deși avem impresia că cruciadele s-au sfârșit de mult, lupta dintre credințe continuă și astăzi, dar în alte forme. Nu mai e vorba despre a recucerii un Pământ Sfânt, ci despre a-i stârpi pe toți cei eretici, pe cei care nu cred în adevărul absolut. Iar cei ce se încumetă la astfel de acte odioase nu doar că nu vor arde în focul etern, ci vor ajunge în paradis și se vor numi îngeri. Autorul vrea să sublinieze că problema nu aparține doar unei părți și că fenomenul violenței se petrece, aproape tot timpul, în lanț. Ei ne atacă, noi ripostăm, iar de aici ia naștere un cântec al furiei care nu mai aparține niciunuia dintre noi.

            Povestea lui Mark Fahnert este atât de concentrată, încât ai impresia că, după ce fiecare piesă își va găsi locul în mozaic, vei lua parte la un deznodământ exploziv, din care nu se sștie câți vor scăpa cu viață. Fie că vorbim despre un mecanism politic corupt, fie că ne referim la o mișcare religioasă ce se  impune prin frică, elementul comun este violența. Astfel, cei de sus simt că dețin puterea, militanții din orient cred că merg pe o cale binecuvântată, iar oamenii de rând cad victime într-un război pe care nu îl înțeleg și la care iau, fără voia lor, parte.

COMANDĂ CARTEA

CONCURS: FATA CARE A MURIT (CRIME SCENE PRESS)

Cu ocazia Blog Tourului organizat de editura Crime Scene Press, avem plăcerea de a vă invita la un nou concurs!  

De fapt, vor fi trei concursuri, unul aici, unul pe pagina noastră de Facebook: Cărțile Mele Și Alți Demoni și unul pe Instagram, la: cartile_mele28, iar premiul constă în câte un exemplar din romanul „Fata care a murit”, de Ragnar Jónasson.  

 

Ce trebuie să faceți pentru a participa la concursul de pe blog? 

 

1. Dați like paginilor de Facebook: Cărțile Mele Și Alți Demoni & Crime Scene Press. 

2. Scrieți, într-un comentariu, care este cartea voastră preferată de la Crime Scene Press.

3. Distribuirea acestui articol este opțională (sunteți înscriși în concurs odată ce ați realizat primele două cerințe). 

Concursul se va desfășura până în data de 28 noiembrie, ora 23:59, iar câștigătorul va fi ales prin Random.org.

 

Mult succes tuturor!

Despre carte: 

Un nou roman semnat Ragnar Jónasson

Primul roman polițist islandez care apare în lista de bestselleruri Sunday Times

„Se caută învățător la capătul lumii…”

Una e conștientă că-i e greu să treacă peste sinuciderea tatălui ei, venită din senin. Își petrece nopțile bând singură în Reykjavík, năpădită de gânduri cum că într-o bună zi o să i-o ia pe urme.

Când află că în micul sat Skálar de pe coasta nordică, bătută de furtuni, a Islandei, unde locuiesc zece oameni, se caută învățător pentru două fete, Una o vede ca pe o ocazie de a evada.

Însă odată ce ajunge acolo își dă seama că nimic din viața de la oraș n-a pregătit-o pentru ce găsește în sat. Localnicii nu sunt deloc prietenoși, vremea e mohorâtă.

Iar din podul casei vechi unde locuiește e convinsă că aude un cântec fantomatic.

Una își face griji că-și pierde mințile.

Și chiar înainte de Crăciun cineva moare pe neașteptate, iar viața Unei capătă o turnură extrem de rea…

Receptare critică

„O poveste cu fantome plină de atmosferă, care te înfioară cu adevărat și are nuanțe polițiste.”

Kirkus Reviews

„Cu proza elegantă și atmosfera evocatoare care-l caracterizează, Jónasson țese o poveste care arde la foc mocnit, te bântuie și oferă un final ce-ți dă fiori.”

Charlotte Heatchote, Sunday Express

„Un amestec de horror și thriller psihologic, învăluit în ceață și care funcționează din toate punctele de vedere.” 

Booklist

„…excelentă.”

Toronto Star

Cartea poate fi comandată de AICI!