Lore de Alexandra Bracken

Titlu: Lore 

Autor: Alexandra Bracken 

Editura: BOOKZONE

Traducere de Oana Stănescu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 640 

 

O dată la fiecare 7 ani, începe Agon. Drept pedeapsă pentru o rebeliune trecută, nouă zei din panteonul Greciei Antice sunt forțați de Zeus să cutreiere Pâmântul timp de 7 zile ca muritori, vânați de urmașii unor familii străvechi, toți nerăbdători să-i ucidă, să le ia puterile și să devină nemuritori.

Cu mult timp în urmă, Lore Perseous a fugit din această lume brutală după ce familia ei a fost ucisă cu cruzime de o familie de vânători rivală, întorcând astfel spatele gloriei eterne promise de vânătoare. De mulți ani, Lore încearcă să nu cedeze în fața dorinței de a se răzbuna pe bărbatul, acum devenit zeu, pe care îl consideră responsabil pentru moartea familiei ei.

Totuși, când următoarea vânătoare începe în New York, doi participanți îi cer ajutorul: Castor, un prieten din copilărie pe care îl credea mort de multă vreme și Atena, una dintre ultimii zei originali.

Zeița îi propune o alianță împotriva dușmanului lor comun și o metodă prin care poate ieși definitiv din Agon. Dar decizia lui Lore de a-și lega destinul de soarta Atenei și de a reîncepe vânătoarea va avea un preț mortal – și nu se știe dacă va fi suficient pentru a opri ascensiunea unui nou zeu a cărui putere poate îngenunchea întreaga umanitate.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 38 - Escape Room. Camera groazei de Maren Stoffels

Titlu: Escape Room. Camera groazei   

Autor: Maren Stoffels

Editura: PUBLISOL

Titlu original: Escape Room (2017)

Traducere de Alexandru Boțea

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 208

Media pe Goodreads: 3,26 (din 1.327 note)

 

Cartea de faţă ne prezintă povestea unui grup de adolescenţi care ia decizia de a participa la un Escape Room. Alissa, Mint, Sky şi Miles sunt patru tineri curajoşi care nu pot refuza o provocare. Iar atunci când aventura începe, lucrurile nu par să fie în regulă. Cineva i-a atras într-o capcană, iar acum nu mai vrea să le dea drumul. Nu e suficient să rezolve ghicitori şi să evadeze din camere, acum ei trebuie să se salveze din mâinile unei minţi tulburate, o persoană care vrea cu orice preţ să se răzbune.

„Escape Room. Camera groazei” este un roman Young Adult ce se vrea a fi Horror. Sunt puţin sceptic cu privire la cel de-al doilea gen, deoarece există foarte puţine elemente înfricoşătoare. De altfel, groaza este resimţită doar de personaje, lectura fiind foarte comodă. Nu am simţit fiori, ci doar un sentiment puternic de claustrare. În altă ordine de idei, locul în care se întâmplă acţiunea este perfect pentru a amplifica stările sufletești, iar eroii noştri au din plin ce să arate. Compasiune, înţelegere, dragoste, ură – toate ies la iveală odată ce tinerii sunt închişi împreună. Unele stări sunt obişnuite pentru ei, iar altele iau naştere din frustrări care nu au fost exprimate. În acest experiment, relaţiile dintre subiecţi ori devin foarte strânse, ori se destramă cu totul.

Autoarea lucrează cu arhetipuri adolescentine, fiecare personaj având un rol specific în poveste. Alissa este frumuseţea şcolii, fata care atrage atenţia oriunde se duce. Faţă de ea, Mint este deşteapta clasei, individa care are la ea mereu toate răspunsurile şi care preferă să rezolve o ecuaţie complicată, decât să piardă o oră stând să se machieze. Cele două tinere sunt personalităţi opuse, dar, totuşi, complementare. Mint are nevoie de Alissa ca să iasă în evidenţă, iar Alissa are nevoie de o prietenă devotată ca Mint. Cei care ies puţin din schemă sunt băieţii. Sky este acel tip arătos cu care ai vrea să-ţi petreci serile, carismatic şi foarte sigur pe el. Însă acesta are un secret pe care nu este, încă, pregătit să-l împărtăşească. Spre deosebire de toţi ceilalţi, Miles este cea mai interesantă persoană, pentru că este băiatul nou despre care vrei să ştii totul, şi care reuşeşte să te cucerească prin aerul lui misterios. El reprezintă o enigmă pentru ceilalţi, având un trecut pe care încearcă să-l ţină ascuns.

Ideea centrală e bună, însă are multe probleme de construcţie. Evenimentele sunt relatate fugitiv, fapt pentru care povestea îşi pierde din consistenţă. Personajele sunt clasice şi nu poţi să le dai mult credit, iar timpul este redus, ceea ce face ca evoluţia sau involuţia protagoniştilor să pară artificială. Per ansamblu, dacă trecem cu vederea punctele slabe, e o carte uşoară şi simpatică, care poate fi parcursă într-o seară, fiind o lectură de câteva ore.

 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 34 - Tunetul de Neal Shusterman

 

Titlu: Tunetul 

Serie: Arcul Secerii #2

Autor: Neal Shusterman

Editura: Young Art

Titlu original: Thunderhead (2018)

Traducere de Ioana Filat

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 552

Media pe Goodreads: 4,45 (din 91.598 note)

 

            Nici nu știu care dintre cele două volume mi-a plăcut mai mult. Aș înclina să spun că primul, însă finalul extraordinar al celui de-al doilea mi-a dat toată lectura peste cap și m-a făcut să conștientizez faptul că sfârșitul liniștit la care tânjesc protagoniștii se află foarte departe de realitatea violentă în care aceștia trăiesc. Neal Shusterman nu este doar un autor foarte bun, ci și un ingenios creator de noi lumi, iar seria „Arcul secerii” confirmă cu succes această idee. După ce în „Secera”, prima parte a trilogiei, am fost introduși într-un univers care, la prima vedere, pare utopic, în volumul de față, autorul ne vorbește despre punctele slabe ale acestui sistem, scoțând la lumină structurile care în orice clipă se pot prăbuși și dând la iveală soarta indivizilor care devin țapi ispășitori spre bunăstarea societății.

            În „Tunetul”, ne întoarcem în viitorul „minunat” în care moartea a fost soluționată. Biologicul a fost depășit, iar oamenii pot trăi aproape la nesfârșit. Spun aproape, pentru că, totuși, există niște reguli, iar unii indivizi trebuie să fie eliminați, pentru a nu se ajunge la suprapopularea planetei. Această sarcină stă în mâinile Secerilor, o facțiune care trebuie să mențină ordinea, ucigându-i, prin diverse tehnici, pe cei care reprezintă un surplus social. Din acest grup fac parte Citra și Rowan, două Seceri atipice, de acțiunile cărora depinde soarta omenirii.

            Citra și-a câștigat poziția în Domul Secerilor, dând dovadă de un bun control al metodelor de spicuire, iar după ce a promovat cu brio examenul, aceasta și-a preluat numele de Secera Anastasia. Însă, cu toate că ea face acum parte din ordinul ucigașilor acreditați de sistem și că are posibilitatea să aleagă pe cine și cum va ucide, tânăra preferă să meargă pe propria cale, aducând ceva nou, un element ce face moartea mult mai acceptabilă pentru cei condamnați. Anastasia este personajul care schimbă paradigma, propunând un nou drum, unul prin care Secerile pot deveni mai umane, lucru inacceptabil pentru criminalii care simt satisfacție atunci când ucid.

            Spre deosebire de Citra, Rowan nu a reușit să promoveze examenul, iar acesta și-a luat misiunea de a elimina Secerile care abuzează de putere, astfel el a devenit Secera Lucifer, un infractor care trebuie neapărat oprit. Rowan este personajul care dă în vileag neputința ambelor sisteme. Forța care guvernează bunul mers al societății, Tunetul, nu se poate ocupa de el, pentru că Lucifer face parte din Dom, iar Domul nu dorește să intervină, deoarece Rowan nu este o Seceră avizată. Dacă Anastasia împarte grupul  ucigașilor în două facțiuni, Lucifer reușește să se plaseze între paria și justițiar, poziție din care poate să-și ducă planurile la îndeplinire.

            Însă nu trebuie să uităm de oamenii care trăiesc în această lume și care pot deveni, în orice clipă, victime. Nu putem vorbi despre perfecțiune atâta timp cât diverse persoane sunt alese pentru a fi eliminate, acestea nefiind acuzate de nici un delict. Ceea ce, la prima vedere, pare o lume utopică, la o privire mai atentă, devine o distopie în toată regula. Unii au posibilitatea să trăiască o multitudine de vieți, pe când alții sunt aleși să moară, pentru a menține o ordine injustă. Paradisul nu e paradis, ci un ocean plin de indivizi care au conștiința nemuririi, și care, în orice moment, pot da piept cu moartea, lucru care face ca ordinea să se producă prin intermediul hazardului.

            Nu pot să închei această recenzie, fără să vorbesc despre entitatea centrală a volumului, ființa care dă și titlul cărții. Tunetul este zeul acestei lumi, un zeu care asigură bunăstarea societății, dar care nu are puterea să intervină atunci când apare o problemă. El este un sistem care lucrează din umbră, prezența sa fiind exercitată prin mijloacele tehnice. Însă Tunetul nu este nici pe departe ceea ce cred ceilalți. El are puterea de a modifica lucrurile, dar nu dorește să acționeze fățiș, ci prin diverși indivizi aleși să îndeplinească misiuni. Odată ce am înaintat cu lectura, mi-am dat seama că Tunetul este foarte departe de a fi un simplu sistem. Am observat un amplu proces de umanizare, el fiind capabil atât de iubire, cât și de o furie atroce. Mi s-au părut puțin deranjante intervențiile acestuia aproape în fiecare capitol, însă scopul pasajelor relatate la persoana întâi a fost cel de a mă familiariza cu o persoană, și nu cu o entitate mecanică.

            Dacă această recenzie vi se va părea prea rigidă și tranșantă, vreau să vă transmit că romanul nu este deloc așa. Cartea e plină de acțiune, de personaje unice și de fenomene care trimit la probleme reale ale societății. Nu am citit încă ultima parte a trilogiei, însă pot să spun de pe-acum că seria de față a fost o lectură extraordinară și sper să mai fie traduse și alte cărți de la acest autor. Dar, până apare volumul trei la noi, vă invit să le citiți pe primele două și să reveniți cu o opinie în legătură cu această serie minunată.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 7 - Cinder de Marissa Meyer

Titlu: Cinder 

Serie: Cronicile lunare #1 

Autor: Marissa Meyer

Editura: EPICA

Titlu original: Cinder (2012)

Traducere de Shauki al-Gareeb

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 4,13 (din 732.648 note)

 

            A fost odată ca niciodată, o fată sărmană, pe jumătate Cyborg, care, pentru a-și câștiga existența, lucra într-un atelier mecanic, însă viața ei a luat-o razna în momentul în care a apărut el, și odată cu el, o mulțime de secrete ce au pus-o în pericol. Așa ar suna, într-o frază, descrierea romanului „Cinder”, primul volum din seria „Cronicile Lunare”, de Marissa Meyer. După cum poate ați ghicit deja, este vorba despre un YA SF, însă unul destul de neobișnuit. Cartea de față nu este nici mai mult, nici mai puțin decât o rescriere a celebrului basm, „Cenușăreasa”, o poveste despre bunătate și viclenie, pe care autoarea o transformă într-o narațiune complicată, cu multă acțiune, în care întunericul și minciuna sunt cele mai puternice arme. Deși nu sunt mare amatoare de SF-uri, „Cinder” m-a făcut să-mi reevaluez ideile preconcepute pe care le aveam despre acest gen și să citesc pe nerăsuflate întâmplările pline de suspans ale Cenușăresei noastre din viitor.

            Au trecut 126 de ani de la încheierea celui de-al Patrulea Război Mondial, iar Pământul  s-a schimbat din temelii. Peste tot în Noul Beijing pot fi observați androizi care au preluat multe dintre sarcinile oamenilor, de la slujitul familiei regale, până la prelevarea mostrelor de sânge, în spitale. Cu alte cuvinte, viața pare să fie mult mai ușoară, datorită tehnologiei avansate. Mai mult de atât, în cazul în care omul este victima unui accident mortal, acesta poate fi reinventat și transformat în Cyborg. Membrele, inima sau creierul pot fi înlocuite cu modele fidele din metal, dar asta nu mai contează atât timp cât moartea este depășită. Însă pentru unii această dezumanizare poate fi un blestem și un stigmat care conduce la excluderea din societate. Iar acum, acestea fiind spuse, tot ce ne rămâne de făcut este să urcăm într-un „planotor” imaginar (o mașină zburătoare) și să facem o incursiune în lumea fantastică în care eroina noastră, Cinder, trăiește, suferă și luptă pentru a se descoperi pe sine și pentru a-i salva pe cei pe care îi iubește.

            Cinder este o adolescentă pierdută printre oameni și roboți, neaparținând nici uneia dintre cele două grupări. În urma unui accident grav, protagonista noastră este transformată în cyborg și dată în grija unei familii adoptive. Ea crește alături de cele două surori vitrege, mama acestora făcându-i viața un calvar. Existența ei este o nebuloasă, deoarece nu știe nimic despre propriul trecut, iar viitorul devine din ce în ce mai incert, pe măsură ce se implică, fără voia ei, în problemele „politice” ale casei regale.

Acest roman este unul potrivit pentru vremurile pe care le trăim. Pământul se confruntă cu o boală ciudată care face foarte multe victime, iar doctorii sunt departe de a descoperi un antidot. Situația se înrăutățește în momentul în care Peony, sora și singura prietenă umană a lui Cinder, este atinsă de această molimă fatală. Dacă mama vitregă din „Cenușăreasa” era rea, cea de aici e cu adevărat malefică. Ea o vinde pe Cinder drept cobai, pentru a scăpa de ea și de problemele pe care le creează. Însă lucrurile nu merg conform planului, deoarece Cinder este imună, corpul său luptând natural cu virusul.

Încă de la început, am admirat curajul ei de a-și accepta condiția, dar mai ales de a-i înfrunta pe asupritori. Cinder este mai umană decât toate personajele la un loc, chiar dacă are un picior din metal, iar creierul ei este robotizat. Ea suferă, iubește, simte disperarea și ar vrea de multe ori să plângă, dar sistemul ei mecanic nu lasă lacrimile să curgă, din cauză că s-ar putea produce un scurtcircuit. 

În ceea ce privește celelalte personaje, nu mi se par suficient de exploatate, cel puțin nu în acest prim volum. Cel mai mult mi-a plăcut de Doctorul Erland care ar putea fi asemănat cu zâna ursitoare din basmul original. Este un om ciudat, puțin nebun, ceea ce îl face simpatic. Deși, la început, o consideră pe Cinder un simplu subiect bun pentru teste, el o va proteja și o va ajuta în misiunea pe care o are de îndeplinit. La polul opus, se află prințul Kai, un personaj care mi-a fost destul de antipatic. Deși are vise mari pentru cârmuirea țării, este încă un puști care pare că se joacă de-a regalitatea. Nu are nimic în sine din Prințul Fermecător, însă sper ca următoarele părți ale seriei să îmi schimbe părerea despre acest personaj.

Cei mai interesanți mi s-au părut Lunarii. Locuitorii Lunii, în frunte cu regina lor, ajung pe Pământ, pentru a încheia o alianță, printr-o căsătorie. Ceea ce îi face speciali este faptul că asemeni lunii, care produce fluxul și refluxul prin magnetism, și ei pot atrage, hipnotiza, chiar prin simpla lor apariție, în mijlocul unei mulțimi de pământeni. Dacă ar fi să mergem pe firul unui basm, Lunarii ar avea rolul antagonistului, folosindu-se de minciună, înșelăciune și prefăcătorie, pentru a obține ceea ce vor.

Urmăresc cu mare interes fenomenul rescrierii basmelor într-o cheie SF sau Fantasy. Sunt deja multe astfel de romane care preiau elemente fabuloase din poveștile copilăriei noastre și le actualizează pentru epoca modernă în care trăim și citim. Am fost puțin sceptică atunci când am aflat de această serie, dar am lăsat prejudecățile deoparte, și tot ce a mai rămas a fost fascinația. Marissa Meyer camuflează elementele de basm, precum, balul, mama vitregă, personajele negative cu puteri fantastice, în povestea unui viitor sumbru și a unei fete care trebuie să-și sacrifice libertatea personală, pentru a-i elibera pe ceilalți. Dacă v-am convins măcar puțin că merită să-i acordați o șansă acestui volum, aștept reacțiile voastre în comentarii.

Recenziile Mădălinei 5 - Everless de Sara Holland

Titlu: Everless  

Serie: Everless #1

Autor: Sara Holland 

Editura: NEMIRA

Titlu original: Everless (2018)

Traducător: Tiberiu Enache

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 344

Media pe Goodreads: 3,83 (din 31.497 note) 

 

Merg adesea prin librării pentru a descoperi noile apariții, dar, mai ales, pentru a inspira mirosul de carte nouă pe care îl ador. Deși nu intru neapărat cu gândul de a cumpăra ceva, de cele mai multe ori plec de acolo cu un mic suvenir. De data aceasta, atenția mi-a fost atrasă de romanul Sarei Holland, „Everless”, un YA despre timp, supraviețuire și legende. Descrierea m-a convins să încep imediat lectura, și, cu toate că este o carte puțin mai veche, am decis să scriu câteva cuvinte despre ea. Am citit-o repede – pe cât de repede se poate citi un roman de aproape 400 de pagini – și deși mi-a plăcut povestea, lectura mi-a lăsat un gust dulce-amărui.

             Ascuns în filele acestui roman se află un regat numit Sempera, un ținut plin de legende, alchimie și vrăjitorie, în care o tânără de 17 ani trebuie să supraviețuiască și să înfrunte forțele malefice care îi pun viața în pericol. Sună bine, nu-i așa? Și, în același timp, pare scenariul clasic de Fantasy. Însă Sempera are ceva special, ceva ce m-a făcut să trec peste clișee și chiar peste anumite aspecte de construcție a personajelor, dar să le luăm pe rând. Așa cum spuneam, Sempera este un loc în care timpul se transformă dintr-o noțiune abstractă într-o monedă de schimb. Fiecare picătură de sânge poate fi preschimbată, prin procese alchimice, în bucățele de fier de diferite valori: o zi, o lună, un an. Bineînțeles că acest tip de economie magică dă naștere unei discrepanțe mari între nobili și restul locuitorilor. În timp ce nobilimea folosește monedele de „fier-sânge” pe post de zahăr în ceai, pentru a-și prelungi viața, devenind cu ușurință nemuritori, cei mai puțin norocoși sunt nevoiți să muncească pe brânci pentru o monedă de o lună, și să facă față „creditorilor de timp”, acei oameni care nu se dau în lături de la a stoarce, fără milă, ultimul strop de sânge din vinele unui bătrân.

            În această lume fascinantă, în care pericolele pândesc după fiecare colț, trăiesc Jules și tatăl ei. Viața lor nu este deloc ușoară, cei doi fiind nevoiți să se ascundă pentru a nu fi găsiți de familia Gerling, nobilii cu cea mai mare influență din regat. Colac peste pupăză, creditorii de timp le tulbură liniștea pentru a-i forța să-și plătească datoriile. Nedorind să-și vadă tatăl murind, Jules se aruncă în gura leului, adică devine slujitoare chiar în casa celor care i-au distrus viața. De aici începe un întreg joc între aparență și esență, în care prietenii devin dușmani și dușmani devin prieteni. Lucrurile se complică și mai mult atunci când unele secrete ies la iveală după zeci de ani în care au fost ținute sub tăcere.

Nu m-am putut atașa de nici unul dintre  personaje, nici măcar de protagonistă. Toate mi s-au părut forme goale, fără o personalitate bine conturată. M-a deranjat destul de tare impulsivitatea eroinei care acționează fără să ia în calcul riscurile și consecințele faptelor sale. Cu toate acestea, am apreciat că Jules nu învață în doar câteva pagini să-și controleze puterile. Ups! Am uitat să precizez că eroina noastră nu este o fată ca oricare alta și că fuga ei are drept cauză aceste abilități fantastice prin care poate controla timpul, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Spre deosebire de eroinele din alte romane, care peste noapte devin maestre în a-și folosi puterile, Jules nici în finalul romanului nu reușește să înțeleagă cum stă treaba cu opritul timpului. Nu pot să trec cu vederea relația care se înfiripă între Jules și Roan, tovarășul ei de joacă din copilărie și fiul familiei Gerling, persecutorii ei. M-au deranjat scenele de iubire inserate în momentele de maximă tensiune.

Ideea centrală a romanului mi s-a părut sclipitoare, mai ales că toată acțiunea pornește de la o legendă despre un alchimist și o vrăjitoare, legendă pe care autoarea o exploatează la maximum. Cu toate acestea, aș avea câteva lucruri de reproșat. Lumea pe care o construiește Sara Holland nu este foarte convingătoare. Mi se pare un univers incomplet care m-a lăsat cu multe întrebări, dar sper ca volumul doi să-mi ofere niște răspunsuri. Interesant este modul în care un cadru magic se îmbină cu filosofia timpului și a existenței efemere care, trebuie să recunosc, m-au pus puțin pe gânduri. Să spunem că, după terminarea acestui roman, am privit cu alți ochi timpul pe care îl pierd nefăcând nimic.

            Aș putea continua așa pagini în șir, dar cred că mai bine mă opresc aici. Intenția mea nu este cea de a vă plictisi sau,, mai rău, de a vă da spoilere, ceea ce cred că am făcut deja, ci doar de a vă stârni curiozitatea. Una peste alta, „Everless” este o lectură plăcută și relaxantă, numai bună pentru Weekend. Sper că nu v-am tăiat elanul, prin analiza mea puțin cam critică, și că v-am convins, măcar din rezumatul prea detaliat pe care l-am făcut, că merită să-i dați o șansă. Eu sigur voi continua seria, pentru că sunt curioasă cum „Everless” va deveni „Evermore”.

COMANDĂ CARTEA