ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »

joi, 2 aprilie 2020

Spune-mi că ești a mea de Elisabeth Norebäck


O mamă, o fiică şi o psihoterapeută prinse într-un joc mortal

„Un thriller psihologic alert şi foarte ingenios construit.” - Sunday Times Crime Club

Stella este o psihoterapeută de succes, cu o familie fericită. Dar când tânăra Isabelle îi calcă pragul cabinetului, Stella capătă convingerea că aceasta este fiica ei, Alice – care s-a înecat în timpul unei vacanţe din urmă cu douăzeci de ani. Isabelle chiar este Alice? Stella va risca totul ca să răspundă la această întrebare.

Kerstin o iubeşte din tot sufletul pe Isabelle, fiica ei. Însă de când i-a murit tatăl, Isabelle se poartă ciudat, iar psihoterapeuta la care merge îi induce gânduri periculoase. Kerstin înţelege că, dacă nu vrea să-şi piardă fiica pentru totdeauna, trebuie să intervină.

Isabelle se simte copleşită de furie şi nu înţelege de ce. Apelează la ajutor profesionist, dar în scurtă vreme îşi dă seama că a declanşat o serie de evenimente care o pun în pericol nu doar pe ea, ci şi pe toţi cei pe care îi iubeşte…

“Spune-mi că eşti a mea are un ritm intens de la început până la sfârşit. De neratat!” - Litteratur Magazinet

„Finalul aduce o răsturnare de situaţie atât de imprevizibilă, încât îi va surprinde până şi pe cei mai împătimiţi amatori de thrillere.” - Escaparate Literario

„Odată ce începi Spune-mi că eşti a mea, vrei neapărat să afli cum continuă povestea şi, mai ales, cum se termină — fără îndoială, un thriller care se va bucura de un enorm succes.” - De Telegraaf

Ultimul oaspete de Megan Miranda


Bestseller internațional, recomandat de Reese Witherspoon în clubul ei de carte.

Littleport, Maine, două orașe într-unul singur: o destinație de vacanță pentru cei înstăriți, ale căror case se înșiruie precum mărgelele pe plajă, și o mică așezare portuară fără pretenții pentru localnicii de rând, care își câștigă existența din turism.

În mod obișnuit, între o turistă bogată și cineva din partea locului nu s-ar înfiripa niciodată o prietenie trainică; totuși, vizitatoarea Sadie Loman și localnica Avery Greer descoperă ca au nenumărate lucruri în comun. Timp de zece ani, vară de vară, fetele sunt de nedespărțit. Asta până când Sadie este găsită moartă. Deși polițiștii merg pe varianta sinuciderii, există doi oameni care dau vina pe Avery pentru cele întâmplate: un detectiv din oraș și Parker, fratele lui Sadie. Evident, Avery nu are de gând să stea cu brațele încrucișate și este hotărâtă să își dovedească nevinovăția, înainte ca lucrurile să scape de sub control.

„Nimeni nu poate fi de încredere în acest thriller cutremurător scris de Megan Miranda, maestra suspansului. Ultimul oaspete este un roman pătrunzător, cu pericole la tot pasul și intrigi neașteptate care îi vor ține pe cititori cu sufletul la gură. O lectură captivantă!” Mary Kubica, autoarea bestsellerului Fata cea bună

„Megan Miranda a creat încă o dată thrillerul de vară perfect! Ultimul oaspete este plin de tensiune și de răsturnări de situație, cu un ritm care mi-a făcut inima s-o ia la goană. O poveste care te va ține treaz toată noaptea!” Riley Sager, autorul bestsellerului The Last Time I Lied

miercuri, 1 aprilie 2020

Testamentele de Margaret Atwood





Fragment în avanpremieră pe blogul lui Liviu:
https://fansf.wordpress.com/2020/04/01/fragment-in-avanpremiera-margaret-atwood-testamentele/?fbclid=IwAR3CLR7Gq7jKhD9vRDDNF5xORTmt_0xrGCqRA0EJrBjg-4DoKdaljwVHoL8


BOOKER PRIZE 2019

Au trecut mai bine de cincisprezece ani de la evenimentele din Povestea Slujitoarei, iar regimul
teocratic al Republicii Galaad încă ţine frâiele puterii cu o mână de fier. Dar apar primele semne că Galaadul începe să se erodeze din interior. Exact în acest moment de răscruce, vieţile a trei femei complet diferite se întrepătrund în mod neaşteptat. Urmările pot fi dezastruoase sau pot duce la un viitor mai bun, dar cu siguranţă vor cutremura zidurile lumii care le ţine captive. Rămâne de văzut dacă aceste ziduri se vor şi prăbuşi.

În paginile Testamentelor Margaret Atwood îi deschide cititorului uşa spre cele mai ascunse cotloane ale Galaadului pe măsură ce fiecare personaj feminin din povestea ei e nevoit să–şi dea seama cine este de fapt şi cât de departe ar merge pentru lucrurile în care crede.

„Dragi cititori, toate întrebările pe care mi le–aţi pus despre Galaad şi despre mecanismele lui au fost o sursă de inspiraţie pentru această carte. Sau aproape toate. Cealaltă sursă de inspiraţie a fost lumea în care trăim.“ Margaret Atwood

„Prin această carte, Atwood ne aminteşte de puterea adevărului înaintea răului.“ People

„O poveste captivantă scrisă într–un ritm alert, revoluţionară şi cu accente de melodramă.“ The New York Times

„Toată lumea ar trebui să citească Testamentele.“ Los Angeles Times
„O continuare pe măsura operei care a precedat–o. Acest lucru este posibil şi datorită capacităţii lui Atwood de a surprinde, chiar şi atunci când scrie despre un univers pe care credem că–l cunoaştem atât de bine.“ USA Today

„Femeile din Galaad sunt mai fascinante ca niciodată.“ NPR

„Se prea poate să nu existe scriitor mai potrivit decât Margaret Atwood când vine vorba să aducă în discuţie anxietăţile lumii în care trăim.“ Entertainment Weekly

Anotimpul vrăjitoarei (vol. 1 din seria Sabrina: Între lumină și întuneric) de SARAH REES BRENNAN


Sabrina Spellman împlinește 16 ani și știe bine că lumea ei urmează să se schimbe. Deși a studiat magia și vrăjile alături de mătușile ei, Hilda și Zelda, până acum, adolescenta a dus totuși o viață normală, mergând la liceul Baxter și petrecându-și timpul cu prietenii ei muritori, Susie, Roz și Harvey. De acesta din urmă s-a și îndrăgostit, dar nu știe dacă băiatul îi împărtășește sentimentele. Măcinată de îndoieli, acceptă sfatul vărului Ambrose de a arunca o vrajă asupra celui pe care îl iubește. Lucrurile se complică atunci când în scenă intră o rusalcă deghizată într-un înțelept și blând spirit care sălășluiește în adâncurile fântânii dorințelor. Pe neașteptate, Sabrina trebuie să facă o alegere. Va fi însă cea corectă? Pe ce drum va păși: pe cel al luminii sau pe cel al întunericului?

O poveste nouă și originală, neîntâlnită în serial!
„O adaptare literară înfricoșătoare care îi va încânta pe fanii Sabrinei și o va ajuta să ispitească și alți cititori.” Kirkus Reviews

„Povestea unei adolescente prinse între două lumi.” Game Spot

„O lectură amuzantă și deopotrivă întunecată care se potrivește de minune cu serialul Netflix!” SHELIT.COM

„Sumbră, modernă și amuzantă, exact ca serialul pe care îl are la bază. Înfricoșătoare și sinistră, fără a fi apăsătoare, lucru destul de greu de realizat.” THEFANDOM.NET

Camera șoaptelor (Jane Hawk #2) de Dean Koontz

Cartea a doua a seriei Jane Hawk
Jane Hawk nu încetează să ducă de una singură un război împotriva unei conspiraţii ucigaşe în această continuare palpitantă a romanului Zona invizibilă. „Nu e timp pentru amânări. Fă ce te-ai
născut să faci. Apoi vei deveni faimoasă."Acestea sunt cuvintele pe care amabilaşi îndrăgita profesoară Cora Gundersun le aude repetându-i-se în cap chiar înainte de a se sinucide – după ce a curmat multe alte vieţi într-un şocant carnaj. Când jurnalul ei secret este descoperit, pare evident
că femeia fusese nebună. Dar Jane Hawk nu crede asta. După ce soţul ei s-a sinucis în mod inexplicabil – iar mulţi alţi oameni de ştiinţă au murit misterios –, Jane dă de urma unei cabale care se crede deasupra legii. Însă aceşti actori puternici care şi-au propus să distrugă viitorul Americii pentru propriile scopuri monstruoase nu au luat în calcul faptul că o agentă FBI de primă clasă va pleca pe cont propriu pe urmele lor.

6 romane remarcabile despre sfârșit și supraviețuire

Deoarece trecem, cu toții, prin timpuri grele, cred că acum sunt cele mai bune momente să ne retragem în lumea cărților. Dar, după cum se poate vedea în multe romane, nici această dimensiune literară nu a scăpat de apocalipsă. Există nemumărate romane care abordează această temă și care își propun să ne prezinte diverse variante de stingere a lumii și chiar de supraviețuire după acest seism final.
Așadar, haideți să vedem cum reușește să supraviețuiască Artiom în metroul de sub Moscova, cum o fetiță pe nume Amy și prietenii ei încearcă să oprească un dezastru cauzat de un virus ce modifică ADNul uman și ce soluție găsește Melanie pentru propria-i apocalipsă zombie.
Am ales șase romane remarcabile care vorbesc despre supraviețuire în ultima clipă a lumii.

      Metro 2033 de Dmitri Gluhovski

În anul 2033, supraviețuitorii unui război atomic planetar încearcă să-și continue existența sub pământ, în stațiile de metrou din Moscova, unde pericole nebănuite îi așteaptă la tot pasul. În lupta cu Întunecații – creaturi misterioase care trăiesc la suprafață și care coboară în adâncuri în căutarea oamenilor –, Artiom, personajul central al cărții, trece prin experiențe care îi demonstrează că cel mai mare pericol pentru om rămân tot oamenii. Metro 2033 este un roman apocaliptic ce clădește un univers de coșmar pe ruinele lumii imperfecte a zilelor noastre.

„Metro 2033 nu este doar o călătorie presărată cu întâmplări ieșite din comun, ci este o incursiune în psihicul uman, o călătorie ce explorează cele mai adânc înrădăcinate frici ale omului.“ Fantasy Book Review



 Fata cu toate darurile de M. R. Carey



Melanie este o fată foarte specială. Dr. Caldwell o numește „micul nostru geniu“.

În fiecare dimineață, Melanie așteaptă cuminte în propria celulă să fie luată și dusă la clasa ei. Atunci când Sergentul Parks vine după ea, arma lui este întotdeauna încărcată și îndreptată spre ea cât timp doi dintre oamenii lui o imobilizează într-un scaun special. Ea nu crede că oamenii o plac prea mult. Glumește cu ei că nu îi mușcă, dar ei nu râd deloc.

Melanie iubește școala. Adoră să învete despre adunări și silabe și despre lumea care există în afara clasei și a celulelor în care trăiesc copiii. Câteodată ea îi povestește învățătoarei favorite toate visurile pe care le are pentru când va crește mare și va explora lumea. Melanie nu știe de ce asta o întristează atât de mult pe domnișoara Justineau.

„Cel mai bun roman pe care l-am citit tot anul. Un thriller distopic cu o inimă reală, sângerândă. Recomand. Recomand. Recomand.“
Maggie Stiefvater


Molima de Guillermo Del Toro și Chuck Hogan

     


Au fost întotdeauna aici. Vampiri. Ascunşi în întuneric. Aşteptând. Acum, vremea lor a venit.

 Într-o săptămână, Manhattanul va dispărea!
 Într-o lună, America!
 În două luni, lumea întreagă!

 Un Boeing 777 aterizează pe aeroportul JFK din New York. Deodată, luminile avionului se sting, uşile rămân închise, toate canalele de comunicaţie se întrerup, iar avionul se cufundă într-o linişte mormântală. Dr. Eph Goodweather, şeful Proiectului Canarul, echipa de intervenţie rapidă în situaţiile de ameninţare biologică, pătrunde în cele din urmă în interiorul lui. Ceea ce găseşte acolo îi îngheaţă sângele în vine.
 Un fost profesor de folclor la Universitatea din Viena şi supravieţuitor al Holocaustului, Abraham Setrakian, este singurul care ştie ce se întâmplă. Ştie că a venit vremea, că se pregăteşte un război...

„Primul volum al unei trilogii cu o intrigă fascinantă. O poveste cu adevărat memorabilă, o carte pe care nu o mai poţi lăsa din mână odată ce ai citit prima pagină.“ (Clive Cussler) „O poveste îngrozitoare, care îţi taie răsuflarea. În Molima, Bram Stoker se întâlneşte cu Stephen King şi cu Michael Crichton. Nu există ceva mai bun de-atât.“ (Nelson DeMille)
 Roman publicat în 25 de ţări.


Bird Box: Orbește de Josh Malerman



Malorie își crește copiii așa cum poate: cu ușile-ncuiate, draperiile trase și toate ferestrele acoperite cu saltele, să nu poată pătrunde nicio rază de lumină. Să nu poată zări ce este afară. Să nu poată desluși inamicul invizibil care a pus stăpânire pe întreaga lume și care îi transformă pe toți cei care-l privesc în criminali violenți și, în cele din urmă, în sinucigași.

Cei mici dorm încă, dar, în curând, va fi silită să-i trezească și să-i lege la ochi.

Astăzi vor risca totul. Astăzi trebuie să iasă neapărat din casă. Să plece, orbește, într-o călătorie de care depinde supraviețuirea lor.

Bird Box: Orbește este un thriller psihologic atât de bine scris, încât amintirea sa te va bântui de-a dreptul mult timp după ce îl vei fi terminat de citit.

„O carte care trebuie devorată pe nerăsuflate, printre degete. N-a mai scris nimeni o asemenea poveste de groază. Josh Malerman ne-a oferit un roman cu adevărat memorabil.” – Hugh Howey, autorul romanului Silozul.


Transformarea de Justin Cronin



„Citiți această carte și toată lumea obișnuită va dispărea" Stephen King

Proiectul NOE. un experiment secret. o ia razna în clipa în care se răspândește din greșeală un virus care transformă ființele umane în altceva - ceva ucigător, ceva indestructibil. Amy, o fetiță de șase ani, supusă și ea experimentului, e salvată de un agent FBI, împreună cu care fuge în munți, departe de urmările dezastruoase ale Proiectului NOE. Transformarea inițiază o lume credibilă, dominată de frică și de nevoia de supraviețuire. E foarte posibil ca soarta omenirii să fie în mâinile unei fetițe. Mizând pe o viziune ambițioasă și pe un stil puternic, romanul lui Justin Cronin spune o poveste tulburătoare despre catastrofă și supraviețuire, despre sacrificiu și speranță.
„Citiți cincisprezece pagini și o să fiți cuceriți. Citiți treizeci de pagini și o să vă treziți prizonieri care stau cu cartea în mână până târziu în noapte. Transformarea are forța pe care numai marile opere de imaginație o pot dobândi. “ Stephen King

Povestea lui Amy, fetița de șase ani părăsită de mama ei și sechestrată pentru un experiment apocaliptic, se desfășoară într-un univers care trece printr-un moment de dramatică schimbare.

Străbătând distanțe lungi și decenii întregi, destinul ei ne poartă într-un viitor întunecat, ce stă sub semnul violenței și al disperării. Și numai Amy poate salva lumea. „Monștrii din Transformarea, roman care te ține cu sufletul la gură, sunt cei mai îngrozitori monștri dinliteratură după cei din Salem's Lot de Stephen King... Iar Cronin este un maestru la construirea suspansului și nu face niciodată risipă de cuvinte. “ Library Journal


Invazia de Dean R. Koontz



În dimineaţa ce marchează sfârşitul lumii aşa cum au cunoscut-o dintotdeauna, Molly şi Neil Sloan sunt treziţi de sunetul ploii care le-a bântuit somnul, le-a invadat visele, le-a sfâşiat sufletul, iar acum, în zorii purpurii şi stranii, le dă sentimentul că dintr-odată ceva este îngrozitor de diferit. Ceaţa care învăluie brusc prietenosul orăşel Black Lake îl transformă într-un labirint fantomatic, şi cei doi trebuie să-şi găsească nebănuite resurse de curaj şi de forţă ca să înfrunte o lume necunoscută şi periculoasă, precum şi creaturile care îi pândesc şi îi vânează fără milă. Koontz rămâne unul dintre cei mai fascinanţi şi populari autori contemporani... este un romancier al metafizicii şi al reflecţiilor morale. - Publishers Weekly

marți, 31 martie 2020

Argint, aur și un rege al zăpezii




     Bună ziua, dragi cititori!

     M-am hotărât să încep postările de pe acest blog cu o carte care m-a captivat și care mi-a adus aminte de copilărie. Este vorba despre romanul „Argintul preschimbat” (Spinning Silver), scris de autoarea americană de Science Fiction și Fantasy, Naomi Novik, apărut anul trecut, la editura Nemira, în traducerea lui Dan Nicolae Popescu. Cartea a câștigat în anul 2019 premiul Locus pentru cel mai bun roman de fantezie al anului, și s-a aflat printre finaliștii nominalizați pentru premiul Hugo.
     Sincer, trebuie să mărturisesc că am fost cam sceptică la început în legătură cu acest roman, lăsându-mă influențată de puținele informații pe care le auzisem despre autoare, printre care și faptul că Naomi Novik rescrie, în romanele sale, cele mai cunoscute basme ale copilăriei. Cu toate astea m-am apucat de citit și am fost fascinată, fiecare dintre cele 488 de paginifăcându-mă să iubesc și mai mult lumea unică construită de Novik.
     Sunt sigură că vă amintiți cu toții de acea perioadă în care părinții sau bunicii vă citeau, înainte de culcare, povești cu prinți și prințese, cu balauri și vrăjitori malefici și zâne bune. Ei bine, această carte le are pe toate. Putem considera că „Argintul preschimbat” este un basm uriaș, cu trei eroine ce luptă pentru a salva ținutul de o iarnă grea și magică.
     Povestea debutează cu o tânără fată pe nume Miryem care este nevoită să preia meseria de cămătar a tatălui său, pentru a-și salva familia de la sapă de lemn. Întâmplările la care ea va lua parte sunt cu adevărat magice, mai ales din momentul în care descoperă că are un talent special ce atrage atenția „Străvechilor”,, un popor al gheții și al iernii. Însă Miryem nu este singura protagonistă a romanului, existând alte două eroine ce o vor ajuta să învingă răul.. Vocea narativă se mută în fiecare capitol la un alt personaj, fiind prezentată lumea din mai multe perspective, Irina fiind fiica unui duce și viitoare țarină, iar Wanda, fiica unui bețiv, aflată în cea mai cruntă sărăcie. Dar statutul social nu mai contează când cele trei fete sunt nevoite să înfrunte împreunăprovocări greu de imaginat. Ce se întâmplă atunci când Miryem este răpită de regele străvechilor și dusă în lumea sa de gheață; când Wanda fuge de acasă cu fratele ei, ajungând să se adăpostească într-o casă aflată la granița dintre cele două lumi; când Irina descoperă că proaspătul ei soț este posedat de un demon care vrea să-l distrugă pe regele străvechilor? Este oare talentul lui Miryem suficient pentru a aduce primăvara în lumea sa și dacă da, ce se va întâmpla cu străvechii? Veți afla răspunsurile citind.
     Cel mai mult am apreciat la acest roman modul în care autoarea a ales să se joace și să îmbine personaje, bineînțeles transfigurate, aproape de nerecunoscut, și întâmplări fabuloase, preluate din basme precum „Rumpelstiltskin” și „Crăiasa zăpezii”, cu elemente mitologice și folclorice slave și evreiești. Novik a creat o lume unică, folosindu-se de o structură socială ucraineană; o lume în care fabulosul și realul coexistă și se înfruntă.
     Am fost captivată de personalitățile celor trei fete, dar mai ales de curajul lor de a proteja ceea ce iubesc și de a lupta împotriva răului care este îmfrânt ca în orice basm. Vă invit să citiți „Argintul preschimbat” de Naomi Novik și să-mi împărtășiți câteva păreri, ce v-a plăcut, ce nu v-a plăcut, care este personajul vostru preferat și de ce? Aștept comentariile voastre!