ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »

vineri, 10 aprilie 2020

Șase ani. Atât mi-am ținut promisiunea



Romanul „Șase ani” (six years), scris de Harlan Coben, a fost publicat în anul 2019, la editura Paralela 45, în traducerea lui Dan Bălănescu.

Nu a fost prima carte, scrisă de Coben, pe care am citit-o și cu siguranță nu va fi nici ultima. Stilul, personajele remarcabile și poveștile de o umanitate incredibilă fac din cărțile autorului american o lectură unică. Premiile pe care le-a obținut, pe parcursul carierei, și locurile, pe care le ocupă romanele sale în clasamentele genului suspans, sunt dovezi ale originalității și ale măiestriei sale.

Primul roman pe care l-am citit de Coben a fost „Destine furate”. M-a prins destul de repede. Am căutat și celelalte romane apărute la noi, în țară, și le-am lecturat cu o imensă plăcere. Anul trecut am văzut că editura Paralela 45 l-a preluat în catalogul ei și sper să mai scoată și alte romane ale lui Coben. Sper să avem parte și de „The boy from the wood”, ultimul roman, publicat în limba engleză, care de două săptămâni se află pe lista de bestseller „The New York Times”.

Cu toții trăim, măcar o dată în viață, acea mare iubire, fără de care credem că vom muri, iar atunci când o simțim, pentru întâia oară, ni se oprește respirația, iar inima pare că vrea să ne iasă din piept. Acest lucru i se întâmplă și lui Jake Fisher, protagonistul din romanul „Șase ani”, atunci când o întâlnește pe Natalie. Iubirea celor doi este imensă, iar Jake speră să fie întotdeauna alături de ea. Însă, pentru personajul nostru, lucrurile nu vor sta chiar așa.

Într-o zi, Natalie îi spune lui Jake că relația lor nu mai poate continua, deoarece ea s-a reîndrăgostit de un fost iubit, pe nume Todd. De parcă asta nu ar fi fost cel mai rău lucru care i s-ar fi putut întâmpla, Jake primește și o invitație la nunta lor. Acesta onorează invitația și devine martorul propriei lui ratări, atunci când o vede pe Natalie în rochie albă, cu văl de mireasă, iar în locul lui, pe post de mire, un alt bărbat. După cununie, Natalie vine la Jake și îl pune să promită că nu o va mai căuta niciodată și că o va lăsa în pace, pentru a se bucura de noua ei familie. Jake îi face această promisiune fostei lui iubite, dar ea nu va dura mai mult de șase ani.

            După șase ani, îl găsim pe Jake în funcția de profesor de științe politice, la o universitate prestigioasă. El și-a ținut promisiunea, iar viața lui se desfășoară pe cât se poate de normal. Și-a făcut și un prieten, un alt profesor pe nume Benedict, cu care își împarte serile de distracție, consumând alcool și flirtând cu diverse femei atrăgătoare. Însă, Într-o zi, aflându-se în cabinetul lui de la universitate și având laptopul pornit, dă peste un necrolog care se afla pe pagina principală a instituției. Anunțul spune că un fost student al universității, pe nume Todd Sanderson, a murit, iar cei care l-au cunoscut pot să-și exprime părerile de rău, la înmormântarea care urma să aibă loc peste câteva zile. Incitat de necrolog, Jake se zbate între promisiunea făcută Nataliei și dorința de a o vedea încă o dată.

Într-un final, ia decizia de a merge la evenimentul funerar și de a urmări, din umbră, ultimul drum al lui Todd. Găsindu-și un loc de unde să nu poată fi observat, Jake se uită după cei veniți la slujbă, cu speranța că o va zări pe fosta sa iubită. Toți oamenii ies din Biserica, în care se oficiase slujba, dar Natalie refuză să își facă apariția. În locul ei, în poziția de proaspătă văduvă apare o femeie necunoscută. De parcă asta nu era de ajuns, Jake află că Todd are un fiu de paisprezece ani. Jake nu știa nimic despre un fost mariaj al defunctului, înainte de căsătoria cu Natalie. Veștile noi îi cutremură sufletul, iar în jurul fostei lui iubite se ridică un imens semn de întrebare. Ce s-a întâmplat cu Natalie și unde se află ia acum?
           
            Pornind de la noile informații pe care le deține despre viața și sfârșitul lui Todd, Jake își începe propria anchetă, pentru a da de urma marii lui iubiri. El va păși pe un drum abrupt, un traseu de pe care nu se va mai putea întoarce. Adevărul despre Natalie este atât de important încât unii oameni preferă să ucidă decât să-l dezvăluie. Această cale îl va duce pe Jake printr-o lume periculoasă, în care regula este ucide sau vei fi ucis.

Jake fisher este un personaj remarcabil, a cărui dorință, extrem de puternică, îl va pune în pericol de moarte. El pornește ca un simplu individ care nu se mai confruntase, până atunci, cu violența, dar care, forțat de împrejurări, va deveni un fugar și chiar un ucigaș.

Lumea lui Coben este plină de violență, dar există caractere puternice care sunt dispuse să treacă prin foc. Vă recomand cu toată căldura acest roman spectaculos. Dacă sunteți cititori de suspans, nu veți fi dezamăgiți de această operă a scriitorului american.

miercuri, 8 aprilie 2020

Frații Karamazov. Între condamnare și mântuire



de Denisa Lupea

„MAREA TAINĂ A EXISTENȚEI UMANE NU CONSTĂ ÎN A TRĂI, CI ÎN A ȘTII PENTRU CE TRĂIEȘTI.“


            Un echilibru minunat între acțiune, introspecție, amuzament, suspans, acest roman stufos pare să dețină secretul absolut, rețeta perfecțiunii care absoarbe cititorul încă de la primele pagini. După ce ai citit această carte, devine imposibil să ieși de sub vraja textului ca să scri despre el. Atât de multe și atât de puternice impresii creează cititorului încât nu vei știi, de unde să începi și ce anume să notezi mai întâi.

„Frații Karamazov” este ultimul roman scris de Dostoievski, acesta luând naștere între anii 1878 - 1880. Romanul a fost publicat pentru prima dată în anul 1880. Se spune că, dacă ar mai fi trăit, autorul ar fi vrut să publice o continuare a narațiunii, în care evenimentele ar fi trebuit să ia o întorsătură neașteptată.

Cartea este o frescă a Rusiei din secolul al XIX-lea, o frescă de o valoare inestimabilă, pe care timpul nu o poate știrbi. Romanul poate fi privit ca o epopee având un prolog, patru părți și un epilog. E o epopee ce prezintă traseul unei familii, din acele timpuri. „Frații Karamazov” este un roman care odată început nu-l mai poți lăsa din mână. Autorul reușește să-l introducă pe cititor în narațiune, ridicându-i câteva întrebări existențiale. 

Mi-a plăcut această operă pentru că este dedicată, în primul rând, sufletului. Dostoievski a ştiut să transforme frământările sufleteşti, pe care le avea, într-o capodoperă. E foarte greu să transpui în cuvinte toate gândurile și emoțiile, şi, mai ales să le aşezi într-o carte. Povestea romanului ne prezintă familia Karamazov, o familie cunoscută în Rusia, cu o situaţie materială bună. Cu toate acestea, ei nu erau fericiţi, din potrivă, banii contribuind, în mare măsură, la destrămarea lor.

Un aspect al cărții care mi-a plăcut,  este construcția celor trei caractere principale legate prin raportul fratern. Cred eu, aceşti 3 fraţi reprezintă 3 atribute care aparţin omului: Dimitri reprezintă  omul mereu revoltat și rebel, preocupat mai mult de trup; Ivan este individul  însetat de cunoaştere, iar Alexei  „Aleoşa” este omul mistic, cel care îl caută pe Dumnezeu.

Un alt factor care conferă o notă aparte romanului este constituit de povestea Stareţului Zosima şi dragostea pe care Aleoşa i-o împărtăşeşte. În momentul întâlnirii dintre Alexei și Zosima apare ideea de patricid şi în ceea ce îl priveşte pe fratele cel mic. Aleoşa îşi îndepărtează tatăl biologic în favoarea Părintelui de la mănăstire. Apropierea de stareţ îi produce în final lui Aleoşa o mare suferinţă. La moartea stareţului, trupul acestuia putrezeşte ceea ce indică că până şi Părintele a avut păcate. Acesta este momentul în care Alexei nu mai e chiar atât de sigur că vrea să meargă pe calea monahismului. El revine în lume, pentru o perioadă şi încearcă o unire a familiei, dar e în zadar.

Nu poţi să vorbeşti despre această capodoperă, fără să aminteşti de capitolul „Marele Inchizitor”, capitol prin care se prevesteşte apocalipsa într-un mod filosofic. Ivan, personajul însetat de cultură, face cunoştinţă cu răul, cu diavolul. Ivan nu neagă existenţa lui Dumnezeu, dar nici nu crede că soarta oamenilor stă în puterea Acestuia şi încearcă să aducă diferite argumente care au un fond filosofic. Prin intermediul acestui capitol, Dostoievski sugerează faptul că, la Judecata de apoi, nu cunoaşterea ne va salva, ci credinţa.

În paginile acestui roman se întâlnesc binele cu răul, credinţa cu necredinţa, suferinţa cu bucuria, dar şi dragostea cu ura, sentimente contradictorii, sentimente care predomină şi astăzi în lume, poate mai abitir decât la vremea scrierii romanului. 

Romanul este o meditaţie filosofică asupra existenţei şi asupra relaţiei, pe care o avem sau nu, cu Dumnezeu.

marți, 7 aprilie 2020

Institutul de Stephen King (23 aprilie)



Cartea este disponibilă la precomandă, pe site-ul editurii Nemira, data de apariție a acesteia fiind 23 aprilie.


La miezul nopții, într-o casă de pe o stradă liniștită din suburbiile orașului Minneapolis, părinții lui Luke Ellis sunt omorâți și el e aruncat într-o mașină. Totul, în mai puțin de două minute.

Luke se trezește la Institut, într-o cameră foarte asemănătoare cu cea din casa lui, însă fără ferestre. Dincolo de uși sunt alte uși. Dincolo de uși sunt alți copii cu talente speciale, care au ajuns acolo la fel ca el.

În această instituție sinistră, directorul vrea să extragă din copii puterile lor supranaturale. Dacă ei sunt cuminți, primesc dulciuri, iar dacă nu, pedeapsa e brutală. Pe măsură ce tot mai mulți dispar, Luke devine disperat să evadeze.

Dar nimeni nu a scăpat vreodată din Institutt. 
„King ne uimește acum cu cea mai înspăimântătoare poveste despre copii care se confruntă cu răul de la IT încoace. Intrând în mintea personajelor-copii, King transmite amenințarea și intimitatea fricii cu o intensitate extraordinară.“ 
Publishers Weekly

„Cum ajunge o ființă umană să privească abuzul copiilor mai întâi ca pe un rău necesar, apoi ca pe o rutină? King ridică această problemă cu relevanță politică de neocolit pentru lumea de azi.” 
New York Times

luni, 6 aprilie 2020

Doi fugari într-o lume de cenușă



          Romanul „Focul din cenușă” (An ember in the Ashes), scris de Sabaa Tahir, a fost publicat în anul 2015, la editura Young art, în traducerea Iuliei Arsintescu. Romanul reprezintă prima parte din seria „Elias și spioana cărturarilor”. Celelalte părți sunt „O torță în noapte” și „Moartea la porți”, ultima parte fiind disponibilă la precomandă.

          Romanul prezintă povestea Laiei care, în urma unui raid al gărzilor imperiale făcut la casa părinților ei, ajunge să fie sclavă într-o școală unde erau pregătiți soldații. În acea noapte de coșmar, părinții ei sunt uciși, iar fratele ei, Darin este arestat și închis în cea mai îngrozitoare închisoare din Imperiu, din care nimeni nu poate evada. Viața Laiei este dată complet peste cap, dar singura fărâmă de speranță care o mai ține în viață este gândul că, într-o zi, va reuși să-și salveze fratele. Ea face tot ce îi stă în puteri pentru a-și scoate fratele din închisoare, ajungând să fie spioană, pentru cărturari, o categorie socială ce a fost aproape distrusă complet de Imperiu. Speranța ei va prinde rădăcini mai adânci, atunci când îl va întâlni pe Elias.

          Elias Veturius este unul dintre cei mai buni soldați antrenați la Academia militară Blackliff și cel care își dorește cel mai puțin să devină o mască și să ucidă oameni nevinovați în numele Împăratului. Este pe cale să dezerteze și să atragă asupra lui furia Comandantului, dar moartea neașteptată a Împăratului îl aruncă pe Elias, fără voia sa, într-o întrecere pentru tron. Este obligat să participe la cele trei probe extrem de periculoase, care îi pun viața în pericol, pentru alegerea unui nou conducător al Imperiului, și să lupte împotriva prietenilor săi. Fiind câștigătorul primei probe, el primește o recompensă specială - o sclavă care să-l distreze. Așa face cunoștință cu Laia care va deveni motivul renunțării sale la Academie, la șansa de a ajunge împărat și aproape la viață.

          Primul volum al seriei se încheie cu fuga celor doi și cu încercarea disperată de a scăpa de gărzile Imperiului puse pe urma lor de noul împărat. Dar întâmplările continuă și mai fascinante în cel de-al doilea volum, „O torță în noapte”. Cele două personaje sunt cu adevărat niște tăciuni în cenușă, fiind nevoiți să găsească forța în ei, pentru a străluci, pentru a creea o nouă lume. Cenușa distrugerilor făcute de Imperiu nu le va sta în cale, ridicându-se peste aceasta și dovedind că voința și încrederea sunt scânteile care alimentează vâlvătaia.

          Sabaa Tahir construiește o lume captivantă, în care supraviețuirea este tot ce contează. Autoarea folosește ca model societatea romană, lucru demonstrat de numele personajelor, creând o alegorie incredibilă a acestei societăți și ale războaielor romane. Autoarea păstrează aceeași discrepanță între cei din înalta societate și sclavi, care a existat și în societatea romană, pentru a da o notă de veridicitate romanului.

          Acesta a fost primul roman fantasy pe care l-am citit și care mi-a schimbat cu totul imaginea despre acest gen, făcându-mă să-mi doresc să citesc din ce în ce mai mult. Modul în care sunt construite personajele care trebuie să-și înfrunte cele mai mari temeri, mai ales Laia, dacă vrea să-și salveze fratele, și modul în care autoarea îmbină viața războinică cu magia și creaturile supranaturale este fără egal.


duminică, 5 aprilie 2020

Ce citim în Weekend? #1


În acest weekend, citim Romanul „Furia roșie” de Pierce Brown. Cu ocazia asta, ne pregătim pentru Clubul de Carte Paladin, care va avea loc după jumătatea lunii aprilie și va fi prima întâlnire care se va desfășura electronic, pe o platformă video (Zoom sau Skipe). Aceasta este o ocazie uriașă pentru cititorii de SF din România, deoarece putem lua parte la acest Club, de oriunde ne-am afla, doar să avem o conexiune la internet.

            Așadar, haideți să luăm  parte la o aventură incredibilă, pe planeta roșie, să coborâm în minele unde roșii se confruntă cu pericolul în fiecare zi, iar, pe urmă, să urcăm la suprafață, acolo unde Darrow află adevărul. Într-o lume ierarhizată pe culori, el trebuie să devină un auriu pentru a-și salva și răzbuna propriul neam.



Descrierea editurii:

În viitor, populaţia lumii e împărţită în clase având funcţii strict și clar definite, iar fiecărei clase îi corespunde câte o culoare. Darrow e un Roşu şi un Sondor al Iadului care lucrează în adâncul minelor de pe Marte pentru a face suprafaţa planetei locuibilă. La fel ca toţi cei din neamul lui, trudeşte din greu pentru a oferi un viitor mai bun generaţiilor următoare. Darrow va descoperi însă destul de repede că umanitatea ajunsese demult să populeze planeta Marte, iar cei ca el sunt ţinuţi drept sclavi de o clasă conducătoare decadentă, cea Aurie. Singurul mod în care se poate face dreptate în această societate abuzivă este ca Darrow să se infiltreze în mijlocul Auriilor, devenind unul dintre ei. 

„Ender, Katniss și acum Darrow." Scott Sigler

„O poveste gata să fie preluată de Hollywood, plină de acțiune și de emoție." Publishers Weekly

„Bine ritmat, captivant, excelent scris - genul de roman pe care nu poți să-l lași jos. Abia aștept următorul volum." Terry Brooks

sâmbătă, 4 aprilie 2020

După ce am devenit nemuritori


 



    Romanul „Secera” (The Scythe), scris de Neal Shusterman, a fost publicat în luna mai a anului trecut, la editura YoungArt, în traducerea lui Dan Sociu. Este un roman Science Fiction care vă va uimi prin originalitatea temei alese și prin ideile captivante ce ridică multe semne de întrebare cititorului.

            V-ați pus vreodată întrebarea cum ar arăta o lume în care sărăcia, foametea și alte probleme de acest gen nu ar mai exista? Și mai important, v-ați imaginat vreodată o lume în care oamenii să fie nemuritori? ,Ei bine, Neal Shusterman creează o astfel de lume ideală, în care oamenii se pot regenera după accidente și își pot da vârsta înapoi de câte ori doresc. Însă nimic nu e gratuit, nici măcar în această lume. Nemurirea are prețul ei și acesta este paradoxal chiar moartea. Însă singurii care pot lua vieți sunt Secerile.

Secerile sunt o categorie cu adevărat privilegiată de indivizi care pot „spicui” un anumit număr de oameni, astfel încât fiecare să-și îndeplinească norma. Termeni, precum „a ucide” sau „a muri” devin niște arhaisme, simple legende ce au fost cândva, în era mortalității, o realitate dură. În noua eră, aceștia au fost înlocuiți cu spicuirea ce putea fi făcută doar de o seceră, după anumite criterii. Deși aveau niște reguli foarte bine stabilite pe care nu aveau voie să le încalce, nu lipsesc nici cei care fac abuz de putere.

Secera Faraday este un vechi păzitor al celor zece porunci stabilite la primul Consiliu al secerilor. Fiind nevoie de mai multe seceri care să țină populația sub control, el își ia doi ucenici. Citra și Rowan sunt aleși pentru a deveni executori sociali. Faraday îi învață cum să aducă moartea, cei doi fiind nevoiți să participe la cele trei conclavuri ale secerilor pentru a fi examinați, urmând a fi acceptați sau respinși. Dispariția misterioasă a maestrului Faraday schimbă destinul celor doi copii. Fiecare dintre ei ajunge să fie ucenicul altei seceri. Rowan ajunge să fie îndrumat de secera Goddard cea care preferă masacrele. Citra este mai norocoasă și ajunge ucenica secerii Curie care o ajută să devină, la rândul ei, seceră onorabilă.

Autorul pune pe tapet o problemă foarte interesantă, și anume unde se oprește meseria de seceră și începe cea de criminal. Este o mare discrepanță între Faraday și Goddard, cei doi aflându-se la poli opuși. Primul este modest și-și face meseria ținând cont de reguli, iar celălalt spicuiește fără milă, căutând bogăția unei vieți deșarte.

Nu m-am gândit niciodată că numele unor mari personalități din istorie, filosofie, fizică, politică, sport și nu numai, nume precum; Arhimede, Mandela, Volta, Kierkegaard și altele, ar putea fi alese ca nume ale unor personaje care nu au nicio legătură cu aceste personalități. Nu cred că numele au fost alese întâmplător, însă mecanismul folosit de autor rămâne un mister. Un alt lucru care m-a intrigat este legat de culorile alese de seceri. Fiecare dintre ele era îmbrăcată într-o mantie de o anumită culoare, excepție făcând negrul. O explicație pentru această alegere ar putea fi faptul că spicuirea nu mai reprezintă un moment înfricoșător ca moartea, ci doar o necesitate pe care oamenii, deși speriați, o primesc cu resemnare.

Analizând mai profund acest roman și oferindu-i valențe creștine, am putea spune că Neal Shusterman creează o lume a judecății de apoi, o lume de tranziție spre adevărata împărăție. Chiar dacă nu există un Dumnezeu care să împlinească această judecată, există o entitate misterioasă care pare să urmărească totul din umbră alegând când să intervină. Acesta este „Tunetul”.

Spre finalul romanului există un episod căruia merită să-i acordăm atenție. La ultimul conclav al secerilor din acel an are loc și ultima probă a lui Rowan și Citra, aceasta constând în dovedirea calității de seceră printr-o spicuire făcută în fața tuturor celorlalte seceri. Fiecare dintre ei trebuie să spicuiască pe un membru ales de conclav, din familiile lor. Într-o interpretare creștină acest episod ar putea fi comparat cu cel al sacrificării fiului lui Avram. Dar sacrificiul celor doi copii este dus la capăt, unul dintre ei devenind seceră, iar celălalt alegând o cale întunecată, dedicându-și viața dreptății, îndepărtării secerilor nedemne. Această seceră neoficială își va alege culoarea neagră, negrul fiind un simbol al morții și al dreptății.

Mi-a plăcut extrem de mult acest roman pe care l-am citit într-o singură noapte. Vă recomand cu multă căldură această carte care  merită atenția dumneavoastră. Spuneți-mi care nume din cele folosite de autor vi s-a părut cel mai nepotrivit pentru o seceră și care sunt pasajele voastre preferate.

 Aștept cu nerăbdare părerile voastre!

Un video de prezentare al ediției originale:


vineri, 3 aprilie 2020

Cele 21 de evadări ale locotenentului Alastair Cram de David M. Guss




O nouă poveste adevărată din cel de-al Doilea Război Mondial,

Cele 21 de evadări ale locotenentului Alastair Cram este o cronică de război a experienţelor lui Alastair Cram, strălucit relatate de autorul american David Guss.

 Cram a fost luat prizonier în Africa de Nord, în noiembrie 1941, când începe o lungă odisee prin douăsprezece lagăre de prizonieri de război, trei închisori ale Gestapoului şi un azil.
El a devenit un evadat în serie, încercând să scape de urmăritorii săi de nu mai puţin de douăzeci şi unu de ori. Reuşeşte să fugă, în cele din urmă, dintr-un lagăr de prizonieri de război, în aprilie 1945.