Ultimul cadru de S. J. Watson

 

Titlu: Ultimul cadru

Autor: S. J. Watson

Editura: TREI

Traducere de Mihaela Apetrei

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 480

 

De la autorul bestsellerului Înainte să adorm

 

Au încercat să ascundă adevărul.

Dar camera video nu minte niciodată…

 

Un thriller psihologic palpitant, în care S.J. Watson explorează temele memoriei și identității.

 

Blackwood Bay este un sătuc din nordul Angliei, despre care lumea nu știe decât că, acum câteva secole, era teritoriul traficanților. Dispariția a două fete, cu doar câțiva ani în urmă, a adus o faimă nedorită acestei așezări.

Trimisă să facă un documentar la Blackwood Bay, Alex, o tânără producătoare TV promițătoare, le propune localnicilor să-și filmeze propriile povești. Însă cazul celor două fete dispărute devine obsedant pentru Alex și o determină să înceapă un fel de anchetă personală.

Pe măsură ce află mai multe despre sat și cele petrecute acolo, proiectul la care lucrează amenință să intre în conflict cu propriul ei trecut.

 

"Watson surprinde perfect atmosfera adormită de orășel de provincie, arătând în același timp cum se poate ascunde la vedere stricăciunea." – Publishers Weekly

 

„Acest thriller plănuit cu abilitate este profund impregnat de mister." – Kirkus Reviews

 

„Watson strânge cu dexteritate la un loc firele poveștii, pentru a concepe o călătorie tulburătoare către un adevăr șocant." – The Observer

 

„Înspăimântătoare și încărcată de suspans și amenințări, cartea duce cititorul într-o comunitate care are mai mult decât suficiente secrete de ascuns." – Daily Mail

 

Primul roman al lui S.J. Watson a fost bestsellerul Înainte să adorm, tradus în peste 40 de limbi și vândut în peste șase milioane de exemplare. Cartea a stat și la baza filmului cu același nume, cu Nicole Kidman și Colin Firth în rolurile principale. Cel de-al doilea roman, Second Life, un thriller psihologic, a apărut în 2015.

Două vieți de Karen Raney

  

Titlu: Două vieți

Autor: Karen Raney

Editura: RAO

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 368

 

Maddy are 16 ani, este inteligentă, amuzantă și profundă. Are prieteni loiali, o mamă de care este neobișnuit de apropiată și un tată pe care nu l‑a întâlnit, bunici devotați și o pasiune pentru un băiat pe nume Jack. Maddy are, de asemenea, cancer. Trăind în umbra incertitudinii, ea este forțată să crească repede. Maddy caută prima ei relație romantică, își găsește consolarea în muzică și artă și îl descoperă pe tatăl ei, Antonio. Ea testează continuu limitele apropierii de mama ei, în timp ce Eva trebuie să se împace cu fiica pe care o cunoaște doar parțial, într‑o lume pe care nu o poate controla.

Recenziile lui Gică 10 - Fluviul de ceață de Valerio Varesi

  

 

Titlu: Fluviul de ceață  

Autor: Valerio Varesi

Editura: Crime Scene Press

Titlu original: Il fiume delle nebbie (2003)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 224

Media pe Goodreads: 3,47 din 458 note

 

Așa cum spunea și Napoleon, „istoria este scrisă de învingători”, însă asta nu înseamnă că cei învinși vor rămâne muți pentru eternitate. Uneori istoria ne prinde din urmă și ne arată că fiecare victorie are consecințele ei, iar fantomele trecutului pot oricând să ne bântuie prezentul. „Fluviul de ceață” ne vorbește despre o astfel de istorie, în care înfruntările politice nu sunt o chestiune de trecut, ele având repercusiuni chiar și în ultimele clipe ale vieții.

Acțiunea romanului are loc în nordul Italiei, într-un loc unde Padul iese din matcă, iar locuitorii din vale sunt nevoiți să-și părăsească casele, pentru a nu fi luați de viitură. Dezastrul natural are loc de Ziua Tuturor Sfinților, astfel suntem aruncați într-un scenariu aproape apocaliptic. În timp ce nivelul apei crește cu fiecare minut ce trece, o barjă este luată de torent. La bordul acesteia nu pare să fie nimeni, lucru suspect, deoarece proprietarul este un profesionist care nu și-ar lăsa niciodată ambarcațiunea să plutească în derivă. Misterul se amplifică după ce proprietarul barjei nu este de găsit. De parcă nu era destul de complicat, în orașul din apropiere are loc o presupusă sinucidere.  Un individ se aruncă de la etajul trei al unei clinici. Cel care și-a pus capăt zilelor nu este nimeni altul decât fratele proprietarului barjei fantomatice.

Pe lângă un veritabil roman polițist, cartea de față este și o operă gastronomică. Autorul nu ezită să prezinte de câte ori are ocazia specialități tradiționale din zona Padului. Este prima dată când aud despre mămăligă prăjită și tocăniță de măgar. Toți cei prezenți în carte sunt niște adevărați gurmanzi care orice ar avea de făcut, găsesc timp să dea o fugă până la localul lui Surdu pentru a lua o masă copioasă.

Protagonistul cărții, Comisarul Soneri, reușește să te captiveze încă de la început, datorită perspicacității de care dă dovadă în descoperirea ucigașului. Tot timpul ai impresia că el știe ce se petrece doar că așteaptă să își facă simțită prezența cei vinovați. Soneri este un veritabil Sherlock Holmes al Italiei care reușește să facă legături acolo unde alții nu cred că e cazul. M-am întrebat de multe ori care este trecutul acestui personaj, însă autorul nu oferă deloc astfel de detalii. Poate sentimentul de caracter scos din vid se datorează și faptului că romanul de față este cea de-a patra parte a seriei care îl are protagonist pe Soneri.

Mi-a plăcut mult atmosfera de lume aflată în pragul pieirii. Pentru locuitorii din Valea Padului, ieșirea râului din matcă constituie al doilea potop, un eveniment de care s-au temut tot timpul, dar pe care îl percep cu o anumită normalitate. Oamenii din  zonă sunt conectați în permanență cu natura și simt când este cazul să plece.

Mă așteptam la mai multă violență, însă ea este foarte bine dozată, fiind prezentă doar când este vorba de starea cadavrelor. Nici ucigașul nu este un antagonist pentru care să simți sentimente negative, el își urmează planul fără să ia decizii de moment.

Cred că cel mai interesant personaj este iubita comisarului, femeia care are fantezii erotice în cele mai nepotrivite locuri. Angela este partenera lui Soneri, dar și cea care îl ajută pe acesta atunci când se confruntă cu un impediment. În relația celor doi, pare să lipsească iubirea, însă instinctele primare se manifestă mai mereu.

Nu pot să trec peste această poveste, fără să vorbesc puțin și despre elementele politice care sunt prezente la tot pasul. Istoria locului s-a împărțit mereu între fasciști și comuniști, fapt care a dus la o tensiune existentă, chiar și după ce războiul a luat sfârșit. Protagoniștii sunt în primul rând victime ale sistemului de care au aparținut. Romanul de față reprezintă o minunată împletire a genului polițist cu o carte de istorie, un manual care vorbește despre o vreme a celor pierduți.

                               COMANDĂ CARTEA

Fantoma de Helen Grant

Titlu: Fantoma 

Autor: Helen Grant

Editura: RAO

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 384

 

Augusta McAndrew locuiește pe o moșie scoțiană izolată, alături de bunica ei, Rose. Pentru propria ei siguranță, se ascunde de străini, așa cum a făcut întotdeauna. Într‑o zi, Rose pleacă și nu se mai întoarce, lăsând‑o pe Augusta singură. Apoi apare Tom McAllister – atrăgător și fascinant, dar periculos. Ceea ce îi spune ar putea duce la prăbușirea lumii ei. Pe măsură ce se apropie unul de celălalt, Tom și Augusta trebuie să găsească un răspuns la o întrebare: este dragostea de ajuns pentru a depăși fantomele trecutului?

Recenziile lui Gică 9 - Ochii întunericului de Dean Koontz

Titlu: Ochii întunericului

Autor: Dean Koontz

Editura: RAO

Titlu original: The eyes of darkness (2004)

Traducere de Mihaela Neacșu

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 344

Media pe Goodreads: 3,83 din 26.608 note

 

Experimente secrete în inima munților, o mamă care primește mesaje paranormale de la fiul ei mort și un avocat care crede că a regăsit dragostea. Un amestec de elemente specifice pentru trei genuri literare distincte, dar care împreună formează o operă captivantă și plină de fiori.

Totul începe cu un accident de autocar în care și-au pierdut viața douăzeci de copii și doi adulți, cei din urmă, fiind recunoscuți pentru experiența lor pe trasee montane periculoase. În acest accident își pierde viața și tânărul Danny, fiul Tinei Evans.

Tina este unul dintre protagoniștii acestei narațiuni, o mamă care, în urma unei tragedii, încearcă să se vindece și să trăiască din nou. După ce îl cunoaște pe avocatul Elliot Stryker, ea crede că în sfârșit va avea parte de o viață liniștită. Însă Tina este bântuită de spirite din trecut. În casa în care locuiește încep să se petreacă lucruri stranii. Cineva încearcă să-i trimită Tinei un mesaj terifiant.

Eram sigur că se va traduce povestea aceasta și la noi, mai ales, datorită notorietății de care s-a bucurat autorul când diverse publicații au afirmat că, în acest volum, Dean Koontz ar fi prevăzut apariția Coronavirusului. Este un roman scris acum ceva timp și sigur nu ar fi fost tradus la noi dacă situația contemporană nu l-ar fi valorificat. Dincolo de orice discuție legată de Coronavirus, „Ochii întunericului” nu are nicio treabă cu virusul care devastează astăzi lumea. Asemănarea cu Coronavirusul s-a făcut pe baza caracteristicilor comune ale bolilor, dar corelația ar fi fost valabilă doar dacă virusul de azi ar fi rămas la acel stadiu incipient. Koontz, a folosit, la fel ca mulți autori, un virus inventat care să dea o coloratură maladivă povestirii. Pe tot parcursul romanului am așteptat să ajung la secvențele legate de molimă, dar a fost complet greșit să-l lecturez în această cheie. În cazul de față, boala nu este o premisă, ea este mai mult o explicație care dă coerență cărții.

Personajele sunt bine realizate. Caracterul de mamă al Tinei iese mai mereu în față, orice s-ar întâmpla, ea se gândește la fiul pe care l-a pierdut. Ea este femeia modernă care dorește să se realizeze pe plan artistic și nu suportă să fie tratată ca o femeie de casă.

M-a deranjat puțin rolul pe care îl joacă Elliot Stryker în toată povestea. El apare ca un făt-frumos, exact la momentul oportun. Nu era destul că este un cunoscut avocat din Las Vegas, dar în tinerețe el a fost și agent secret. Știe să utilizeze arme letale, să conducă elicoptere și mai este și expert în arte marțiale.

După cum susține și Koontz în postfață, „Ochii întunericului” a fost un experiment literar în care a încercat să combine mai multe genuri. Cu toate că există și o filieră romantică, aspectul de thriller este cel mai proeminent, iar scenele de groază chiar reușesc să te sperie. Fiind un roman mai vechi, mă așteptam la mai multe manifestări ale paranormalului, însă autorul a ales să meargă pe puține scene de groază care au un efect puternic.

Nu am putut să nu remarc că misterul este cam absent. Știi de la început cine îi trimite mesajele Tinei, este destul de evident ce rol are fiecare personaj, iar finalul este foarte ușor de imaginat. În unele părți pare să nu se petreacă nimic, dar după vin episoade care reușesc să îți atragă atenția.

Mă bucur că Editura Rao continuă să publice cărțile lui Dean Koontz, autorul care mi-a marcat adolescența. Poate aș fi rezonat mai bine cu subiectul romanului dacă l-ar fi citit în anii de liceu, când eram înnebunit după poveștile de groază. Cu toate că nu veți găsi nimic legat de Coronavirus, vă recomand cartea pentru secvențele terifiante și pline de adrenalină.

                          COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 8 - Aurul diavolului de Andreas Eschbach

  

Titlu: Aurul diavolului

Autor: Andreas Eschbach

Editura: RAO

Titlu original: Teufelsgold (2016)

Traducere de Cornel Stoenescu

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 528

Media pe Goodreads: 3,46 din 351 note

 

O poveste despre căutarea nemuririi, despre un blestem ce se întinde pe câteva secole și despre oameni însetați de putere.

Secole la rând au existat oameni care au căutat să ajungă la cunoașterea desăvârșită, și astfel la puterea de a modifica structura lumii după propria lor voință. Folosindu-se de cele cinci elemente fundamentale, aceștia au încercat să modifice structura atomică a metalelor pentru a obține aur. Dar odată ce au putut înnobila elemente neprețioase, ei au tânjit la mai mult, dorindu-și cel mai de preț lucru, nemurirea. Acești magi erau cunoscuți sub denumirea de alchimiști.

Aducând ideea într-un context contemporan, Andreas Eschbach ne vorbește despre cine ar putea fi alchimiștii din zilele noastre și cum se manifestă cunoașterea acestor indivizi.

Povestea începe cu Hendrik Busske, un agent bancar căruia i se solicită să susțină un seminar despre instrumentele economice cu ajutorul cărora companiile ar putea să-și calculeze mult mai bine profitul. Aflându-se cu acest prilej la Zürich, Hendrik ajunge într-un anticariat unde este atras, în mod enigmatic, de o carte veche care istorisește despre un alchimist pe nume John Scoro. Captivat de poveste, Hendrik este nevoit să fure cartea pentru a-și continua lectura.

În discursul său, Hendrik îmbină strategii economice cu o așa-zisă alchimie a sufletului, un cocktail verbal care reușește să atragă un flux continuu de oameni în jrul lui, conferindu-i acestuia putere de convingere.

Nu pot să spun că mi-a plăcut foarte mult de Hendrik. El este mai mult un personaj pasiv care are parte de o revelație atunci când citește vechile scrieri despre magii aurului. Devenirea lui este superficială și te aștepți ca în orice moment să i se prăbușească lumea în cap. Nu pot să spun că am empatizat cu  vreun personaj, toate mi s-au părut reci și transparente. Singurul care iese din această convenție este  bătrânul alchimist, John Scoro.

Romanul de față constituie un hibrid, o împletire între genul thriller și romanul istoric. Experimentul mi s-a părut foarte interesant și m-a făcut să duc povestea până la capăt. Pentru mine, cele mai atractive scene au fost episoadele istorice despre alchimiști și cavaleri teutoni care erau citite din mai multe opere vechi. Strategia prin care autorul îți prezintă o istorie ficțională ca poveste în poveste dă o coloratură atractivă narațiunii. Abia așteptam să revină în trecut și să aflu ce s-a întâmplat cu aurul diavolului. 

Fiind un cititor împătimit de thrillere, nu pot să nu fiu puțin dezamăgit de ritmul lent al acțiunii. Stilul în care povestește autorul seamănă foarte mult cu cel al lui Dan Brown, doar că Eschbach nu duce ideea de thriller până la final.

Mi-a plăcut în mod special asemănarea pe care autorul o identifică între vechii alchimiști și transumaniștii de astăzi. Într-un secol în care magia a dispărut, doar tehnologia este în măsură să creeze o lume perfectă, nemurirea sufletului fiind doar o problemă de timp.

„Aurul diavolului” a fost primul roman de Andreas Eschbach pe care am reușit să-l duc până la capăt. Am mai încercat „Ultimul dintre ei” și „Premiul Nobel”, dar la ambele am renunțat pe la jumătatea lecturii, din cauza ritmului desfășurării care devenea din ce în ce mai static. În comparație cu cele două romane, cartea de față mi se pare mult mai bine scrisă, iar lectura curge lin, chiar dacă uneori ți se pare că autorul doar lungește povestea. Dacă ai puțină răbdare și ești interesat de subiect, sunt sigur că vei avea parte de o lectură plăcută.

 

                                        COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 7 - Sora mea, ucigașa în serie de Oyinkan Braithwaite

 

Titlu: Sora mea, ucigașa în serie 

Autor: Oyinkan Braithwaite

Editura: ART

Traducere de Iulia Gorzo

Titlu original: My sister, the serial killer (2017)

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 248

Media Goodreads: 3,74 din 150,239 note

 

- Roman Nominalizat la Booker Prize 2019

- Finalist Women's Prize 2019

- Câștigător al Premiului LA TIMES pentru cel mai bun Mystery/Thriller

- Nominalizat la Premiile GOODREADS pentru cel mai bun Mystery & Thriller și cel mai bun roman de debut

 

 

Un roman care, la prima vedere, îți dă impresia că este o carte polițistă, dar care vorbește, de fapt, despre problemele adevărate ale societății. O lectură care pune pe tavă adevărul de care toată lumea este conștientă, dar pe care nimeni nu dorește să-l enunțe.

Ce faci atunci când sora ta mai mică te sună și îți spune că a comis-o din nou?

Ție, fiind sora mai mare, îți revine sarcina de a avea grijă de ea, chiar dacă asta înseamnă să ascunzi urmele unei crime. Aceasta este povestea lui Korede și a surorii ei, Ayoola.

Încă de mică, Ayoola emană frumusețe în jurul ei. Ea este o bijuterie pe care orice bărbat și-o dorește în viața lui, Doar că Ayoola are o problemă, ea obișnuiește să își ucidă partenerii. După fiecare crimă ea își sună sora și îi cere ajutorul, iar de fiecare dată Korede vine la locul crimei și elimină probele actului odios. Korede știe la ce este bună o sticlă cu înălbitor, ce poți face cu un cearșaf și unde trebuie aruncat cadavrul.

Korede este personajul de la care aflăm povestea. Ea este asistentă medicală la spitalul St. Peter din Lagos și obișnuiește să se confeseze unui bărbat aflat în comă, sperând că acesta nu se va mai trezi niciodată. Cu toate că este sceptică în legătură cu nevinovăția surorii ei, ea încearcă să se convingă că Ayoola a făcut gesturile ucigașe nu în lipsa unei justificări. Tu ca cititor ești conștient că sora ei mai mică este vinovată de crime, dar cea care istorisește încearcă să ți-o prezinte într-un mod cât mai inocent.

Ayoola nu este o ucigașă, ea este abuzată și asta duce la crimă. Inocența ei este un simbol pentru lumea în care trăiește. Societatea în care se găsesc cele două surori este una patriarhală, în care femeia nu este nimic mai mult decât un bun de comerț.

Cartea lui Oyinkan Braithwaite reprezintă o revoltă la adresa unei societăți conduse prin forța masculină. Autoarea nigeriană întoarce raportul pe dos, astfel instanțele feminine sunt cele care dețin puterea, iar bărbații cad în postura de victime. Femeile din roman nu se raportează într-un mod violent la celălalt sex, ele iau decizii doar pentru a se apăra de forța brută.

Simbolul suprem pentru masculinitatea violentă este chiar tatăl celor două fete. El nu este o figură paternă, ci un stăpân al casei. Ne sunt relatate mai multe episoade în care tatăl este prezent, dar toate pleacă de la evenimentul morții sale, un sfârșit brutal învăluit în ceață.

Braithwaite  creează o poveste în care se joacă cu cititorul, punându-l pe acesta să caute elemente care lipsesc din poveste. Romanul este construit sub forma unui puzzle, lucru evident mai ales datorită capitolelor intitulate foarte lacunar prin cuvinte simple. Prin utilizarea acestor termeni, autoarea dorește să te conducă exact la problema din capitol, ca, în final, să poți observa marea problemă transpusă în filele cărții.  Romanul constituie un jurnal alcătuit din notițe care par atașate în mod tranșant una de alta, un mozaic care subliniază importanța ideii centrale.

Cum spuneam și la început, cartea de față nu dorește să fie un roman polițist. Nu contează dacă Ayoola este chiar ucigașul, nu contează nici măcar victimele ucise, ceea ce frapează este violența absurdă care țese narațiunea. Nu avem de-a face cu o poveste cu început și sfârșit, ci cu o secvență a realității brute, imortalizată în ficțiune. Povestea este doar un pretext ca mesajul să ajungă la public.

Recomand această carte celor interesați de problemele politicilor culturale, femeilor interesate de mișcarea feministă, care vor găsi o satisfacție în citirea acestui volum, și oricărui cititor, pentru că este o lectură plăcută și ușor de parcurs.

 

                                                   COMANDĂ CARTEA