ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »

marți, 18 mai 2021

Recenziile lui Gică 33 - Orașul oglinzilor de Justin Cronin


Titlu: Orașul oglinzilor  

Serie: Transformarea #3 

Autor: Justin Cronin

Editura: NEMIRA

Titlu original: The City of Mirrors (2016)

Traducere de Andreea Florescu

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 816

Media pe Goodreads: 4,20 (din 47.782 note)

 

O trilogie magnifică pe care am început-o acum patru ani, și pe care am terminat-o abia zilele acestea. Seria lui Justin Cronin reprezintă, din punctul meu de vedere, o capodoperă a literaturii de consum. Deși subiectul este apocaliptic și post-apocaliptic, cărțile nu pot fi încadrate într-un gen anume, deoarece există o mulțime de elemente horror, science-fiction, fantasy, thriller, multe părți având chiar o atmosferă western. Autorul construiește un univers uriaș pe care apoi îl distruge, urmând să-l refacă, pentru a-l arunca din nou în haos. Acțiune cât cuprinde, personaje excepționale și un mozaic de teme care configurează o lume originală în care umanitatea își joacă ultima carte, pentru a se salva de la extincție. Primul volum a fost superb, al doilea puțin mai lent, dar plin de suspans, iar al treilea a fost deznodământul exploziv al unei lumi care încearcă să renască din propria cenușă.

            Ar fi incorect să vorbesc despre „Orașul oglinzilor” fără să mă raportez și la primele două volume. De la început, suntem introduși într-un peisaj apocaliptic. Odată cu Proiectul Noe, doisprezece condamnați sunt intenționat infectați cu un virus necunoscut ce le oferă puteri incredibile cu ajutorul cărora vor ajunge să stăpânească lumea. Scopul experimentului a fost cel de a crea soldatul perfect, însă lucrurile au mers extrem de prost, iar lumea cunoscută a ajuns la marginea existenței. Toate continentele au fost împânzite de virali, niște creaturi, între vampiri și zombie, care sunt controlate de cei doisprezece criminali. Însă omenirea este o specie care nu vrea nici cum să dispară, iar doisprezece mari eroi, împreună cu Amy, o fată infectată care poate să își controleze puterile, încearcă să pună capăt acestui regim al terorii.

            Primele două  volume ne prezintă lupta lui Amy, și a prietenilor ei, împotriva celor doisprezece zei malefici, înfruntări în care mulți și-au pierdut viața, dar în care forțele răului au fost biruite. Însă războiul nu s-a terminat, fiindcă în spatele acestor monștri s-a aflat tot timpul o ființă însetată de răzbunare, un om care a pierdut totul, iar acesta este Zero, prima persoană infectată cu virusul din Proiectul Noe. Mai mult decât un roman de acțiune și mai mult decât un final apoteotic al acestei trilogii, „Orașul oglinzilor” ne oferă, în sfârșit, un răspuns cu privire la cine este cu adevărat Zero și de unde a pornit dorința lui ucigașă. Cel mai interesant lucru este că trecutul său e relatat chiar de el, ceea ce te face să empatizezi și să-i înțelegi, într-un fel, acțiunile. În plus, denumirea de Zero este lăsată laoparte, iar antagonistul e prezentat cu vechiul lui nume. Nu e vorba în totalitate despre un criminal odios, ci despre o ființă tulburată de marile evenimente tragice ale vieții. În primă fază, m-a deranjat dialogul lui Zero, care se întinde pe zeci de pagini, dar, fiind introdus atât de adânc în poveste, am ajuns să înțeleg furia imensă care l-a condus la gesturile cumplite pe care le-a comis.

            Ar fi momentul să vorbesc puțin și despre protagoniști. Așadar, cred că cel mai important personaj, pe lângă Amy, este Peter Jaxon, băiatul care și-a dus toată copilăria în umbra fratelui său mai mare, dar care a devenit soldat peste noapte și a reușit să-și protejeze oamenii până în ultima clipă. Peter este excepțional pentru că e un foarte bun strateg, devenind, nu de puține ori, mintea grupului, iar rolul cel mai important îl va avea în finalul poveștii. Nu doar Peter este un personaj plin de iubire și de compasiune – toți protagoniștii lui Cronin sunt niște eroi care se pun mereu pe ultimul plan, scopul fiecăruia fiind de a-i salva pe ceilalți. Nu are rost să vorbesc despre fiecare personaj în parte, pentru că ar fi foarte multe lucruri de spus, așa că cel mai bine ar fi să-i descoperiți când veți citi. Cu toate că ei formează un grup compact, fiecare are o poveste atât de bine realizată, încât ai impresia că ai de-a face cu un om în carne și oase, și nu cu o figură inventată de mintea unui scriitor. Cronin își înzestrează eroii și antagoniștii cu sentimente puternice prin care ei sunt umanizați sau cu totul dezumanizați.

Întreaga serie este construită pe un fundal mitico-religios. Pe lângă o fată cu puteri extraordinare, Amy este mântuitoarea lumii, lucru justificat atât de comportamentul ei iubitor și înțelept, cât și de relația cu cei doisprezece prieteni care luptă pentru a birui răul. De cealaltă parte, îl avem pe Zero care este, în mod clar, anticristul, însă, în această poveste, și acesta are parte de doisprezece apostoli, doisprezece monștri care aduc sfârșitul. În plus, evenimentul de la care pornește totul se numește Proiectul Noe. În cadrul experimentului, acest nume nu are nici un sens, însă după ce lumea este năpădită de virali, virusul poate fi văzut ca un potop, în mijlocul căruia fiecare comunitate își construiește propria arcă pentru a se salva.

            Așa cum spuneam în primul paragraf al recenziei, trilogia „Transformarea” constituie o lucrare aparte, un text care există ca ficțiune, dar care ne vorbește despre o problemă extrem de importantă, și anume despre puterea umanității de a rezista în fața unui cataclism. Rămâne la latitudinea fiecărui cititor modul în care percepe această serie, cert e că este o poveste atât de bine realizată, încât nu o vei uita curând. Dacă nu ai aruncat încă o privire peste aceste volume, atunci sfatul meu e că e timpul să o faci. Nu garantez că va fi o lectură satisfăcătoare pentru toată lumea, dar sunt sigur că dacă o vei duce la capăt, nu vei avea nimic de regretat. Nu are rost să mai repet cât de mult mi-a plăcut, așa că, dacă v-am stârnit pofta pentru o trilogie bună, aștept, aici, opiniile voastre.


COMANDĂ CARTEA


luni, 17 mai 2021

Lista de invitați de Lucy Foley


Titlu: Lista de invitați  

Autor: Lucy Foley

Editura: TREI

Traducere de: Bogdan Ghiurco

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 384

 

# 1 Bestseller Sunday Times

O insulă îndepărtată. O invitație pentru care ești gata să mori…

 

„Foarte ingenios.“ - Anthony Horowitz

 

„Magnific.“ - The Times

 

„Un roman polițist de primă clasă.“ - Kate Mosse

 

Fiecare are un secret

Fiecare are un motiv

Pe coasta bătută de vânturi a Irlandei, invitații se adună pentru nunta anului

Prieteni vechi

Dușmănii din trecut

Familii fericite

Invidii ascunse

Treisprezece invitați

Un cadavru

Unul dintre invitați nu va pleca viu de la nuntă…

 

Decorul e pregătit pentru nunta lui Jules Keegan cu Will Slater. Peisajul e spectaculos, plani-ficarea minuțioasă, atmosfera încărcată de nostalgie în timp ce invitații închină în cinstea cuplurilor celor mai longevive.

Totuși sub aparența fericirii, secrete întunecate încep să se ivească și dușmănii vechi ies la suprafață. Iar tortul de nuntă abia a fost tăiat, când cineva este găsit mort.

O furtună se dezlănțuie asupra insulei, ținându-i pe toți captivi – în timp ce ucigașul umblă nestingherit printre invitați.

Începe cu o petrecere. 

Se va sfârși cu o crimă.


COMANDĂ CARTEA


marți, 11 mai 2021

Recenziile lui Gică 32 - Întotdeauna diavolul de Donald Ray Pollock

 


Titlu: Întotdeauna diavolul 

Autor: Donald Ray Pollock

Editura: Corint

Titlu original: The Devil All the Time (2011)

Traducere de Lucian Popa

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 4,12 (din 25.097 note)

 

            Una dintre cele mai sângeroase cărți pe care le-am citit în ultimul timp. O poveste violentă, plină de evenimente macabre, care mizează totul pe deviza: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. „Întotdeauna diavolul” ne prezintă o lume în care pare că soarta oamenilor stă în mâinile lui Dumnezeu sau în ghearele diavolului, dar în care, de fapt, indivizii sunt cei care au puterea de a salva și de a ucide. Astfel, soarta depinde de fiecare în parte sau devine cu totul impersonală. Având în vedere faptul că romanul de față se află la intersecția dintre thriller și horror, crimele și scenele atroce au rolul de a te scoate din confort. Deși suntem introduși într-un univers ficțional, volumul lui Pollock își extrage esența din realitatea anilor 1960, o perioadă în care criminalii colindau liberi America, în căutare de noi victime.

            Cartea este construită pe trei mari fire narative. În primul plan, îl avem pe Willard, un veteran, întors recent din război, ce își întemeiază o familie, alături de Charlotte, chelnerița de care s-a îndrăgostit și cu care urmează să aibă un fiu. Însă, după câțiva ani, soția lui se îmbolnăvește de cancer, iar acesta, fiind un bun creștin, se roagă lui Dumnezeu să o salveze de la soarta cumplită. Aici intervine o problemă – fostul soldat nu se raportează unei divinități iubitoare, ci unui creator nemilos care trimite mai mult la un zeu păgân, decât la o instanță biblică. Willard aduce jertfe de sânge, însă strigătul lui de disperare nu este auzit, iar soția sa „este luată la cer”. Acesta este fundalul pe care evoluează Arvin, Fiul lui Willard, eroul principal al romanului.

            Pe autostrăzile Americii, doi soți iau la ocazie diverși indivizi pe care îi fotografiază, iar apoi îi omoară. Studenți, soldați, pușcăriași care fug de mâna justiției, cuplul de criminali își alege victimele după niște reguli știute numai de ei. Aceștia nu sunt doi ucigași scoși din filmele de groază, ci doi indivizi care încearcă să-și condimenteze viața banală. Deși ni se spune că cei doi urmăresc un plan bine stabilit, de multe ori lucrurile se potrivesc pentru că ei vor asta, iar Semnele pe care le urmează sunt doar pretexte prin care să își justifice acțiunile. Despre cel de-al treilea fir narativ nu are rost să vorbesc, deoarece aș risca să vă dau prea multe spoilere.

            Aproape toate personajele din acest volum sunt antieroi. Deși Dumnezeu este evocat în mod repetat, oamenii prin care se crede că el ar acționa sunt persoane care se încadrează, mai degrabă, în tertipul justițiarului sau al răzbunătorului. Binele este cu totul absent, iar răul poate fi învins numai de rău. Titlul pare să fie o explicație pentru această lume condamnată, însă eu l-am văzut mai mult ca pe o ironie, o sintagmă prin care oamenii își atribuie aproape tot timpul vina unei entități malefice, greu de contestat într-o societate religioasă. Arvin nu este justițiarul divinității, el e o persoană care caută să facă dreptate între oameni și pentru oameni. Diferența dintre judecată și justiție este diferența dintre o posibilă iertare și o crimă sigură, iar cea de-a doua pare să fie cea mai bună soluție pentru acest univers strident.

            Deși este o carte horror, „Întotdeauna diavolul” nu mizează pe un suspans realizat prin elemente supranaturale, ci pe o tensiune care ia naștere din exagerare. Jertfele lui Willard sunt descrise atât de oribil și de grotesc, încât normalitatea este suspendată, iar astfel el ajunge să fie înfățișat ca un diavol. Cei doi criminali, care iau diverși indivizi la ocazie, ucid pentru că doar moartea, în special crima, îi poate scoate din monotonia vieții, iar cel mai important moment pentru ei este atunci când victima devine conștientă de ceea ce urmează.

            Romanul lui Donald Ray Pollock se construiește pe un fundal religios care, pe urmă, este deconstruit, pentru a evidenția golul imens care există, de fapt, în spatele scenariului mitic. Avem de-a face cu un univers lipsit de metafizic, în care oamenii devin vânători și vânați, iar judecata constituie o chestiune extrem de personală. Pentru mine, această carte a reprezentat o lectură interesantă și plină de fiori, iar dacă, în urma acestei recenzii, veți fi tentați să o citiți, vă aștept, ca de obicei, părerile pe blog.

 

COMANDĂ CARTEA


luni, 10 mai 2021

Fior de Allie Reynolds


Titlu: Fior  

Autor: Allie Reynolds

Editura: RAO

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 384

 

FIOR, un roman așteptat, tradus simultan în douăsprezece limbi, poate deveni thrillerul anului 2021.

O poveste despre competiție, prietenie, visuri și aspirații, unde personajele prinse în acțiune sunt supuși unor jocuri ale minții, într- un mediu înconjurător periculos.

Câțiva prieteni pasionați de snow-boarding la nivel profesionist se reunesc, după zece ani, într-o stațiune din Alpii francezi. S-a scurs un deceniu de la dispariția frumoasei și misterioasei Saskia, iar ei nu s-au simțit în stare să se mai întâlnească în acest răstimp.

Oare cine a avut ideea ca ei să fie din nou împreună? Și cât de departe va merge, pentru a afla adevărul, acela care i-a adunat împreună?


COMANDĂ CARTEA


luni, 3 mai 2021

Rășină de Ane Riel


Titlu: Rășină   

Autor: Ane Riel

Editura: Crime Scene Press

Traducere de Diana Polgar

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 288

 

Singurul roman care a câștigat toate cele mai importante patru premii scandinave pentru literatură mystery & thriller: The Glass Key, The Golden Bullet, Premiul Harald Morgensen și premiul Academiei Suedeze a Scriitorilor de Literatură Polițistă pentru cel mai bun roman.

Liv petrece mult timp în atelierul tatălui ei. Îi place natura și, din când în când, noaptea, se joacă de-a împrumutul cu locuitorii din orașul învecinat ca să asigure cele trebuincioase familiei. Pentru că întunericul alină durerea.

Numai că există o problemă.

Liv a murit când avea șase ani.

Cel puțin, asta cred autoritățile.

Tatăl ei știe că el e singura persoană pe lumea asta care o poate ocroti, așa că într-o seară trimite o barcă pe apă și o privește cum se sfărâmă de stânci, apoi străbate lungul drum spre oraș ca să anunțe că singurul lui copil a dispărut. Așa, Liv nu va trebui să meargă vreodată la școală, nu va trebui să-și părăsească niciodată părinții. Așa, va fi în siguranță pentru totdeauna.

Însă iubirea lui Jens Horder se transformă în obsesie bolnavă, ajungând să mistuie orice urmă de umanitate în calea ei.

O poveste emoționantă și plină de suspans despre ce se poate întâmpla când iubești prea mult pe cineva, când dorința de a-l ocroti devine exact lucrul care-i face răul cel mai mare.


„Un studiu plin de atmosferă și extraordinar de tulburător asupra iubirii obsesive și posesive.”

The Guardian

„O lectură proaspătă, originală. Excepțional de captivantă.”

Karin Fossum

„Mi-a amintit de cel mai bun Stephen King: înspăimântătoare, dar extrem de umană cu fiecare personaj, oricât de rătăcit ar fi el.”

Jake Kerridge, Daily Telegraph

„Una dintre cele mai remarcabile cărți pe care le-am citit de mult timp încoace.”

Jon Coates, The Daily Express


COMANDĂ CARTEA


marți, 27 aprilie 2021

Recenziile lui Gică 31 - O viață regăsită de Lisa Jewell


Titlu: O viață regăsită  

Autor: Lisa Jewell

Editura: LITERA

Titlu original: Then She Was Gone (2017)

Traducere de Andreea Năstase

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 4,04 (din 263.945 note)

 

            Pentru că urmăresc de mult timp cărțile Lisei Jewell pe Goodreads, m-am bucurat când am aflat că „Then she was gone” va fi tradusă în limba română. Mai există un roman al autoarei britanice, care a apărut la noi, acum câțiva ani, tot la Editura Litera, însă acela este, mai degrabă, un Romance. Fiindcă sunt fanul literaturii de suspans, am fost curios să văd pentru ce este atât de apreciată această autoare, iar în momentul în care mi-a căzut în mână „O viață regăsită”, nu am ezitat să deschid volumul și să pășesc într-o lume bizară, plină  de umbră și de speranță, în care personajele par să fie manevrate de voința unui păpușar lipsit de compasiune.

            Subiectul romanului este unul obișnuit pentru genul din care face parte. În urmă cu zece ani, Ellie Mack, o adolescentă de 15 ani, a dispărut. În tot acest timp, nimeni nu a avut nici o idee despre locul în care s-ar afla tânăra, dacă a fost vorba despre o răpire, sau dacă fata a fugit de acasă, având un motiv întemeiat. Însă, acum, cineva a descoperit ceva…, ceva ce i-a aparținut lui Ellie, ceva ce confirmă faptul că ea e moartă. În sfârșit, familia îndurerată poate să-și ia rămas bun, așa cum se cuvine, de la draga lor fiică și soră.

Însă povestea nu se termină aici. Ceea ce face Jewell este să preia un clișeu destul de frecvent în zilele noastre, cu scopul de a crea ceva original. Astfel, personajul principal este Laurel, mama dispărutei, o persoană care a trăit un deceniu în incertitudine, iar acum este pe punctul de a-și reface viața sau de a-și-o regăsi, așa cum se specifică în titlul românesc. De curând, Laurel l-a cunoscut pe Floyd Dunn, un mare cuceritor, de care s-a îndrăgostit până peste cap. La fel ca protagonista, și Floyd este divorțat, având două fiice din cele două relații anterioare. Până aici totul pare în ordine. Însă când Laurel face cunoștință cu Poppy, fata cea mică a lui Floyd, lucrurile o iau razna, pentru că ea seamănă izbitor de mult cu Ellie: același chip, aceiași ochi, până și același comportament răsfățat.

            Autoarea reușește să creeze suspans, folosindu-se de coincidențe ca pretext. Pe tot parcursul cărții, m-am întrebat care e treaba cu Poppy și ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ellie. Unele lucruri sunt foarte evidente, până și descrierea îți oferă o direcție, însă ce contează este modul în care e construită povestea și parcursul de evoluție al personajelor. Unele dintre ele se confruntă cu adevărul, și, în sfârșit, au parte de un răspuns, iar pe altele, realitatea crudă le face să recurgă la gesturi oribile. Mi-a plăcut modul în care acestea își argumentează deciziile, chiar dacă unele par exagerate, iar trecerea de la vinovat la victimă este fulgerătoare. Toți sunt prinși în mijlocul unei furtuni a destinului, un hazard provocat de propriile lor decizii.

            La început, nu am înțeles de ce Andreea Năstase a ales să traducă titlul „Then she was gone” prin „O viață regăsită”. Chiar m-am amuzat foarte tare de această decizie, pentru că ele par contradictorii. Este vorba despre o diferență de sens pe care traducătoarea a simțit-o foarte bine. Romanul nu e un Thriller obișnuit care abundă de acțiune, ci o poveste în care suspansul se construiește prin recunoaștere și speranță. Cu toate că este un Mystery, se simt din plin Inserțiile de Romance, prezente, în special, la nivelul lui  Laurel, o mamă care a pierdut totul, și Floyd, un Don Juan misterios care pare să aibă un secret întunecat.

            „O viață regăsită” este acea carte pe care o citești într-o zi, dar pe care o s-o ții minte mult timp după ce ai dat ultima pagină. E o poveste Thriller Romance care combină un subiect foarte violent cu o narațiune despre redescoperirea de sine și despre cele mai frumoase întâmplări ale vieții. Mi-a plăcut mult acest volum, iar în curând sper să pun mâna pe „Secrete întunecate”, care a apărut, de puțin timp, la editura Litera. Și cum obișnuiesc să fac de-o vreme încoace, voi reveni cu o altă recenzie, prin care să-mi exprim părerea cu privire la acțiune, personaje, intrigă și orice lucru îmi va atrage atenția în mod special.

 

COMANDĂ CARTEA  


joi, 22 aprilie 2021

Recenziile Mădălinei 7 - Cinder de Marissa Meyer


Titlu: Cinder 

Serie: Cronicile lunare #1 

Autor: Marissa Meyer

Editura: EPICA

Titlu original: Cinder (2012)

Traducere de Shauki al-Gareeb

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 4,13 (din 732.648 note)

 

            A fost odată ca niciodată, o fată sărmană, pe jumătate Cyborg, care, pentru a-și câștiga existența, lucra într-un atelier mecanic, însă viața ei a luat-o razna în momentul în care a apărut el, și odată cu el, o mulțime de secrete ce au pus-o în pericol. Așa ar suna, într-o frază, descrierea romanului „Cinder”, primul volum din seria „Cronicile Lunare”, de Marissa Meyer. După cum poate ați ghicit deja, este vorba despre un YA SF, însă unul destul de neobișnuit. Cartea de față nu este nici mai mult, nici mai puțin decât o rescriere a celebrului basm, „Cenușăreasa”, o poveste despre bunătate și viclenie, pe care autoarea o transformă într-o narațiune complicată, cu multă acțiune, în care întunericul și minciuna sunt cele mai puternice arme. Deși nu sunt mare amatoare de SF-uri, „Cinder” m-a făcut să-mi reevaluez ideile preconcepute pe care le aveam despre acest gen și să citesc pe nerăsuflate întâmplările pline de suspans ale Cenușăresei noastre din viitor.

            Au trecut 126 de ani de la încheierea celui de-al Patrulea Război Mondial, iar Pământul  s-a schimbat din temelii. Peste tot în Noul Beijing pot fi observați androizi care au preluat multe dintre sarcinile oamenilor, de la slujitul familiei regale, până la prelevarea mostrelor de sânge, în spitale. Cu alte cuvinte, viața pare să fie mult mai ușoară, datorită tehnologiei avansate. Mai mult de atât, în cazul în care omul este victima unui accident mortal, acesta poate fi reinventat și transformat în Cyborg. Membrele, inima sau creierul pot fi înlocuite cu modele fidele din metal, dar asta nu mai contează atât timp cât moartea este depășită. Însă pentru unii această dezumanizare poate fi un blestem și un stigmat care conduce la excluderea din societate. Iar acum, acestea fiind spuse, tot ce ne rămâne de făcut este să urcăm într-un „planotor” imaginar (o mașină zburătoare) și să facem o incursiune în lumea fantastică în care eroina noastră, Cinder, trăiește, suferă și luptă pentru a se descoperi pe sine și pentru a-i salva pe cei pe care îi iubește.

            Cinder este o adolescentă pierdută printre oameni și roboți, neaparținând nici uneia dintre cele două grupări. În urma unui accident grav, protagonista noastră este transformată în cyborg și dată în grija unei familii adoptive. Ea crește alături de cele două surori vitrege, mama acestora făcându-i viața un calvar. Existența ei este o nebuloasă, deoarece nu știe nimic despre propriul trecut, iar viitorul devine din ce în ce mai incert, pe măsură ce se implică, fără voia ei, în problemele „politice” ale casei regale.

Acest roman este unul potrivit pentru vremurile pe care le trăim. Pământul se confruntă cu o boală ciudată care face foarte multe victime, iar doctorii sunt departe de a descoperi un antidot. Situația se înrăutățește în momentul în care Peony, sora și singura prietenă umană a lui Cinder, este atinsă de această molimă fatală. Dacă mama vitregă din „Cenușăreasa” era rea, cea de aici e cu adevărat malefică. Ea o vinde pe Cinder drept cobai, pentru a scăpa de ea și de problemele pe care le creează. Însă lucrurile nu merg conform planului, deoarece Cinder este imună, corpul său luptând natural cu virusul.

Încă de la început, am admirat curajul ei de a-și accepta condiția, dar mai ales de a-i înfrunta pe asupritori. Cinder este mai umană decât toate personajele la un loc, chiar dacă are un picior din metal, iar creierul ei este robotizat. Ea suferă, iubește, simte disperarea și ar vrea de multe ori să plângă, dar sistemul ei mecanic nu lasă lacrimile să curgă, din cauză că s-ar putea produce un scurtcircuit. 

În ceea ce privește celelalte personaje, nu mi se par suficient de exploatate, cel puțin nu în acest prim volum. Cel mai mult mi-a plăcut de Doctorul Erland care ar putea fi asemănat cu zâna ursitoare din basmul original. Este un om ciudat, puțin nebun, ceea ce îl face simpatic. Deși, la început, o consideră pe Cinder un simplu subiect bun pentru teste, el o va proteja și o va ajuta în misiunea pe care o are de îndeplinit. La polul opus, se află prințul Kai, un personaj care mi-a fost destul de antipatic. Deși are vise mari pentru cârmuirea țării, este încă un puști care pare că se joacă de-a regalitatea. Nu are nimic în sine din Prințul Fermecător, însă sper ca următoarele părți ale seriei să îmi schimbe părerea despre acest personaj.

Cei mai interesanți mi s-au părut Lunarii. Locuitorii Lunii, în frunte cu regina lor, ajung pe Pământ, pentru a încheia o alianță, printr-o căsătorie. Ceea ce îi face speciali este faptul că asemeni lunii, care produce fluxul și refluxul prin magnetism, și ei pot atrage, hipnotiza, chiar prin simpla lor apariție, în mijlocul unei mulțimi de pământeni. Dacă ar fi să mergem pe firul unui basm, Lunarii ar avea rolul antagonistului, folosindu-se de minciună, înșelăciune și prefăcătorie, pentru a obține ceea ce vor.

Urmăresc cu mare interes fenomenul rescrierii basmelor într-o cheie SF sau Fantasy. Sunt deja multe astfel de romane care preiau elemente fabuloase din poveștile copilăriei noastre și le actualizează pentru epoca modernă în care trăim și citim. Am fost puțin sceptică atunci când am aflat de această serie, dar am lăsat prejudecățile deoparte, și tot ce a mai rămas a fost fascinația. Marissa Meyer camuflează elementele de basm, precum, balul, mama vitregă, personajele negative cu puteri fantastice, în povestea unui viitor sumbru și a unei fete care trebuie să-și sacrifice libertatea personală, pentru a-i elibera pe ceilalți. Dacă v-am convins măcar puțin că merită să-i acordați o șansă acestui volum, aștept reacțiile voastre în comentarii.