Recenziile Mădălinei 24 - Curtea Miracolelor de Kester Grant

Titlu: Curtea Miracolelor  

Serie: Curtea Miracolelor #1

Autor: Kester Grant

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: A Court of Miracles (2020)

Traducere de Simona Ștefana Stoica

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,70 (din 6.436 note)

 

            În ultima vreme îmi este din ce în ce mai greu să  mă las pradă mrejelor unei povești, motiv pentru care mă plictisesc destul de repede și sunt nehotărâtă în ceea ce privește alegerea lecturilor viitoare. Însă, după mai multe romane pe care le-am abandonat și le-am trecut pe lista pentru mai târziu, am dat peste o carte care m-a fascinat încă de la primele fraze. „Curtea Miracolelor”, de Kester Grant, ne aruncă, fără nici un avertisment, într-o lume întunecată, plină de mizerie și de scursuri ale societății, unde pericolul și moartea pândesc după fiecare colț. Autoarea realizează o rescriere fascinantă după celebrul roman al lui Victor Hugo, „Mizerabilii”, din care preia o mulțime de elemente, de la Revoluția Franceză ce a scindat Parisul și evenimentele tragice ce i-au urmat, până la detaliile vestimentare, specifice vremii. Dar să nu vă imaginați că o să citiți un roman clasic. Nici pe departe... „Curtea Miracolelor” este o ficțiune istorică Young Adult, impregnată cu nuanțe de Horror, Thriller și aventură, ceea ce o face foarte greu de încadrat într-un singur gen.

            Nina sau „Pisica Nopții”, așa cum i se spune în rândul Ghildei Hoților, este o tânără neînfricată, care nu se dă în lături de la nici un jaf. Viața ei nu a fost deloc ușoară, în special din cauza tatălui său, violentul și ursuzul Thénardier, care a avut grijă să-i facă existența un iad. După ce sora ei, Azelma, este vândută ca sclavă sexuală în Ghilda Plăcerilor a Tigrului, cel mai temut conducător de breaslă, soarta Ninei o conduce pe un drum pavat cu cadavre și teamă. Ea ar face orice este omenește și neomenește posibil pentru a-și salva sora din ghearele mârșavului Tigru, inclusiv să sacrifice o altă viață nevinovată, în schimbul Azelmei. Însă afecțiunea maternă pe care începe să o simtă pentru micuța Ettie o va face să dea totul pentru siguranța ei.

            Cu fiecare pagină pe care o citim, pătrundem tot mai adânc în tenebrele Parisului, unde facem cunoștință cu păturile cele mai de jos ale societății, cu  cei care au fost alungați de la suprafață, fiind siliți să trăiască în subterane. Personajele acestui roman sunt cerșetorii, asasinii, hoții, criminalii, adică niște fantome ale unei lumi de mult apuse. Acestei imagini degradate și mizerabile a orașului i se opune panorama strălucitoare și plină de ignoranță a nobilimii și a regalității.

Familia regală este înfățișată ca cel mai mare inamic al calicimii. Fiecare mizerabil trăiește pentru a se răzbuna și pentru a primi ceea ce i se cuvine de drept, pâinea, adică hrana. Ne este prezentată o perioadă istorică cumplită, evenimente reale în urma cărora Parisul a fost sfâșiat de revoluție și oamenii au suferit de boli și de foamete. Nobilimea a oprit distribuirea pâinii în rândurile celor săraci, cu intenția de a scăpa definitiv de calicii care tulbură liniștea orașului. Însă decizia lor împotriva vieții, împotriva celor lipsiți de apărare, a determinat scindarea Parisului în două orașe, unul de suprafață, căruia i se atribuie lumina soarelui, și unul subteran, care stă sub spectrul întunecat al nopții.

Acum că v-am prezentat fundalul care determină toate evenimentele din carte, este momentul să vorbim puțin și despre protagonistă. Nina duce pe umeri o povară imensă, salvarea celor din jur, și, prin urmare, a întregului Paris. Ea reprezintă o combinație stranie între inteligența și instinctul de conservare al Cosettei și determinarea lui Jean Valjean, cele două personaje celebre ale lui Hugo. Ea este capabilă să trăiască în ambele lumi, dar să o accepte doar pe una, cea a tenebrelor, refuzând să aibă încredere în nobilime.

Personajele din acest roman nu pot fi analizate individual. Ele trăiesc în colectivitate, pentru că împreună sunt puternice, pentru că împreună se pot opune distrugerii. Însă, cu excepția eroinei, mai există două caractere care se disting în toată marea de chipuri palide și cenușii. Unul dintre ele este conducătoarea Ghildei Asasinilor. Ea este cea care introduce o nuanță fină de Fantasy în carte și e o maestră desăvârșită a manipulării. Demnitatea pe care o afișează, privirea periculoasă și puterea de care se bucură în Curtea Miracolelor o transformă într-o regină a mizerabililor, imaginea în oglindă a adevăratei regine care ar trebui să se îngrijească de poporul ei. Cel de-al doilea caracter despre care trebuie să vă vorbesc este micuța Ettie. Ea este mai mult decât oricine Cosette, adică puritate în persoană, în ciuda faptului că locuiește printre cerșetori și hoți. Naivitatea ei puerilă o transformă într-o victimă a cruzimii celorlalți. Însă gingășia ei poate fi doar o mască sub care se ascunde un caracter puternic, o salvatoare a celor rătăciți.

Pe lângă scriitura impecabilă și poetică, pe lângă evenimentele tumultoase, pline de suspans ce nu te lasă să ridici ochii de pe pagină, am apreciat enorm de mult faptul că nu există nici o poveste de dragoste clișeică, care să distrugă farmecul întregului roman. În lumea imaginată de Kester Grant, iubirea este o slăbiciune ce îți poate aduce moartea, prin urmare, dacă vrei să supraviețuiești, sângele rece, rațiunea și abilitățile înnăscute ce te pot încadra într-o ghildă sunt esențiale.

Nu am crezut că o să-mi placă atât de mult, dar, acum că stau și mă gândesc, parcă cinci stele pe Goodreads sunt prea puține. „Curtea Miracolelor” este una dintre lecturile la care respirația îți stă în loc, realitatea se dizolvă de tot, iar ficțiunea devine mai vie ca oricând, prinzându-te într-o bulă de cristal. Romanul de față este abia prima parte a seriei cu același nume, urmând ca în 2023 să apară, în original, cel de-al doilea volum, o continuare pe care sunt sigură că o voi devora la fel de repede ca pe aceasta.

COMANDĂ CARTEA

Editura Publisol lansează volumul „Ghetto veac XX”, o invitație în culisele unei epoci trecute și a unei întregi comunități, din perspectiva unui scriitor evreu: Ury Benador

Cartea apare în colecția Biblioteca Secolului 20 și cuprinde o prefață semnată de Ovidiu Pecican.

 

Ghetto veac XX prezintă „viața romanțată a lui Baruch Landau, care e, se pare, mai puțin viața lui, cât viața epocii sale și a evreilor.” (Ury Benador)

  

Romanul debutează abrupt, cu marea călătorie din 1930 a „financiarului” Baruch Landau, soldată cu dispariția sa șocantă, apoi are loc o întoarcere în anul 1925, an de cotitură, când, căsătorit cu Mira fiica unui rabin, caută să plece la București pentru a ieși din sărăcie. Epopeea familiei Landau începe în ghetoul din Dorohoi, continuă la Brăila unde tatăl, croitorul Mendl Landau, decide să se mute pentru a scăpa de sărăcie. În copilărie, Baruch face cunoștință cu antisemitismul în mai multe forme, de la frământările din 1907, când țăranii răsculați se dezlănțuie împotriva evreilor, sau când susține examenul la liceu, la care obține nota 8,33 dar nu este primit deoarece locurile fuseseră completate cu „neevrei”. Neavând bani pentru o școală particulară, se angajează mai întâi ucenic la un fotograf, apoi funcționar la o societate comercială. Se apropie de mișcarea socialistă, fiind fascinat de Ștefan Gheorghiu sau Panait Istrati. Baruch devine obsedat de problema evreiască, încearcă să scoată o gazetă în idiș și chiar să lanseze o mișcare de popularizare a limbii și literaturii idiș.

Ghetto veac XX a fost prima parte a unei trilogii plănuite de Benador, în care următoarele volume ar fi fost Mâl și beznă, și Urcuș în gol. Acestea însă n-au văzut niciodată lumina tiparului.

 

„Fiind vorba despre recuperarea unui au­tor evreu, unul dintre nu foarte mulții care s-au exprimat în spațiul nostru cultural, interesul față de creația lui deschide încă o cale spre înțelegerea mai bună a contribuției autori­lor iudaici la ansamblul literar românesc dintre războaie. Acest patrimoniu este încă insuficient cunoscut, în pofida pașilor înainte care s-au făcut în reconstituirea unui peisaj plin de surprize și deloc lipsit de virtuți artistice. ”

                                                                                                                        Ovidiu Pecican

«Ghetto veac XX, cartea care l-a făcut cunoscut, este o frescă de proporții, o tentativă extraordinară de a da tabloul general al vieții evreilor din România. Miza autorului este, ca de obicei, maximă; el dorește să epuizeze subiectul, „rezolvându-l” odată pentru totdeauna, și nemailăsând altora niciun petic de comunitate neexplorat. Organigrama ghetoului ne este înfățișată până în cele mai mici amănunte, ca și cum romancierul ar fi avut în fața ochilor, deasupra biroului, o hartă a lumii evreiești, înfigând cu fiecare pagină scrisă un steguleț; ieri am scris despre sinagogi, astăzi am lichidat hederul și școlile, mâine dau gata înmormântările, săptămâna viitoare intru în negustori și haine vechi.»

                          Al. Mirodan, Dicționar neconvențional al scriitorilor evrei de limbă Română

 

Ury Benador (Simon Schmidt) s-a născut la data de 1 mai 1895, în comuna Milișăuți (astăzi în județul Suceava). A fost al doilea născut dintre cei șase copii ai Liubei Schmidt și ai lui Moise Grünberg. A copilărit la Mihăileni, Botoșani, iar mai târziu s-a mutat cu familia la Brăila. A fost un autodidact, învățând de unul singur ebraica, franceza, germana, idiș și româna.

În 1916, împreună cu Iacob Botoșanski, a editat bilunarul Der Hamer, unde a publicat și primele sale creații literare în idiș. Debutul literar în limba română a avut loc în anul 1924 la Iași în revista Lumea literară.

A colaborat la numeroase periodice ale vremii. A obținut Premiul Asociației Criticilor Dramatici și Muzicali din România pe anul 1924. În 1927 a început să frecventeze cenaclul lui Lovinescu, „Sburătorul”, desfășurând o bogată activitate publicistică, de traducător, prozator și dramaturg, cu subiecte inspirate din mediul evreiesc și dovedind reale calități de analist. După 1944 a fost membru în Comitetul central al Consiliului Democratic Evreiesc. În 1948 a făcut parte din primul Comitet de conducere al Uniunii Scriitorilor, iar între 1947-1954 a îndeplinit funcția de secretar literar al Teatrului Evreiesc de Stat din București.

A avut trei copii, două fiice și un fiu. A decedat la data de 23 noiembrie 1971, la București.

Opere: 1907 – Mloche – Mamluche (Meserie – împărăție), Nefilat Hahomot (Căderea zidurilor), 5 acte (1925) Appassionata (1935), Preludiu la Beethoven (1940), Ghetto veac XX (1934), Subiect banal (1935), Hilda (1935), Final grotesc (1940), Gablonz magazin universel (1961), Beethoven omul (1964).

 

Ghetto veac XX, de Ury Benador

(fragment)

«Baruch Landau ar fi socotit nebun pe oricine i-ar fi prorocit în după-amiaza aceea întunecată și ploioasă de octombrie 1925 că peste cinci ani o să apară în unul dintre cele mai citite cotidiene din București următoarea știre:

O DISPARIȚIE SENZAȚIONALĂ

De două zile a dispărut cu hi­droavionul pilotat de el însuși cunoscutul financiar israelit Ba­ruch Landau, magnatul trustului „Papyrus”, finanțatorul editurii „Mâine” și conducător din culise al acelei numeroase părți a con­cetățenilor noștri de confesiune mozaică, neasimilați și neasimi­labili cu interesele și aspirațiile neamului.

Se bănuiește o trecere în Rusia sovietică, lucru care, judecând după anumite afinități, ar fi și explicabil.

Înregistrăm și zvonul unei plecări în Palestina. Ar fi, în sfârșit, un început al drumu­lui înapoi către întâiul Ca­naan.

Într-un fel sau altul, fuga e pusă în legătură cu situația Băncii Landau-Popp & Co.

Dacă această fugă atavică îl scapă pe tristul aventurier de sancțiunile care n-ar fi putut să întârzie, au rămas încă destule „mari personalități” financiare și politice – printre care di­verși deputați și ziariști, al căror somn nu mai poate fi liniștit.

Foarte suspect ni se pare că anumita presă, care se pretinde bine informată, nu suflă un cu­vânt, iar redactorii ei te asigu­ră, între patru ochi, că e vorba de „una dintre obișnuitele singuratice călătorii nocturne deasupra Mării Negre pentru destinderea nervilor”. Ba un confrate a avut cinismul naiv să ne vorbească de „un probabil refugiu în anonimat într-un ne­cunoscut cătun african”.

În numărul de mâine, amănun­te senzaționale.

Un asemenea reportaj i s-ar fi părut o glumă de prost gust care în niciun caz nu-l putea privi pe el, „zdreanța melodramatică, adolescentul întârziat până la treizeci de ani, bovarizând și peergyntizându-și viața”, cum îi plăcea să spună.»

 

Date tehnice:                         ISBN 978-606-098-000-1

Preț                                         39,90 lei

Format                                   11 x 18 cm, 304 pagini

 

Cartea va fi disponibilă din 11 aprilie, pe publisol.ro, în librării (Cărturești, Librarium, librăriile Alexandria, Sedcom Libris Iași, Librăria Mihai Eminescu, libraria Șt.O. Iosif, Compania de librării București, Prăvălia cu cărți Constanța și magazine on-line (emag.ro, libris.ro, librex.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, bookzone.ro, bookcity.ro etc).

 

Partener de promovare: Radio România Cultural

 

Recenziile lui Gică 68 - Cutia de Camilla Läckberg & Henrik Fexeus (Blog Tour 8/2022)

Titlu: Cutia 

Serie: Mina Dabiri & Vincent Walder #1  

Autor: Camilla Läckberg & Henrik Fexeus

Editura: TREI

Titlu original: Box (2021)

Traducere de Carmen Vioreanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 752

Media pe Goodreads: 3,86 (din 1.489 note)

 

În afară de mine, nu cred că există vreun alt cititor împătimit de romane polițiste care să nu fi pus, măcar o dată, mâna pe unul dintre numeroasele romane ale Camillei Läckberg. Deși am avut de mai multe ori intenția să mă apuc de „Prințesa ghețurilor”, mai mereu a intervenit altceva, și astfel am ajuns să o tot amân. Timpul a trecut, seria „Fjällbacka” a ajuns la al zecelea volum, pe urmă au apărut „Colivia de aur” și „Aripi de argint”, alte două cărți care au dat naștere unei noi serii, iar anul acesta, de fapt chiar luna trecută, Editura TREI a publicat romanul „Cutia”, prima parte a seriei „Mina Dabiri & Vincent Walder”, un proiect literar la care contribuie, într-un mod inedit, scriitorul și celebrul psiholog Henrik Fexeus. Așadar, fiind împins de curiozitate și de apropierea celui de-al optulea Blog Tour, am dat curs lecturii și m-am pierdut complet în acest roman stufos și plin de mister.

Totul începe cu o cutie. Dar nu e vorba despre o cutie obișnuită, ci despre o ladă perfectă pentru un anumit truc de magie. În mod normal, magicianul se află pe o scenă, o frumoasă asistentă intră în așa-zisa cutie, urmând ca, prin niște orificii speciale, bărbatul să introducă săbii ascuțite, care, în primă fază, par să străpungă corpul tinerei fete. Însă, odată ce numărul se apropie de final, presupusa victimă urmează ori să apară din spatele spectatorilor, ori să iasă întreagă din cutie, fiind întâmpinată de aplauzele și de uralele celor din sală. Însă, deși scamatoria pare să fie sigură, de data asta ceva a mers prost, pentru că în această ladă se află o femeie străpunsă de trei lame ascuțite. Imediat după ce cadavrul este descoperit, poliția își face apariția și încearcă să afle  dacă la mijloc este vorba despre o crimă odioasă sau despre un număr de magie care a mers extrem de prost.

Cazul este repartizat unui departament special, o echipă nouă din care face parte și Mina Dabiri, o polițistă inteligentă, care își dă seama destul de repede că situația o depășește. Astfel, la sfatul unei anumite persoane, ea îl contactează pe Vincent Walder, un mentalist și magician renumit, care ar fi cel mai în măsură să înțeleagă modul de operare al criminalului. Odată ce protagoniștii noștri ajung să facă echipă, măștile lor sociale cad și ne trezim în fața unor persoane vulnerabile, care se confruntă zilnic cu proprii lor demoni. Deși are o viață „spectaculoasă”, Vincent este căsătorit cu sora fostei sale soții, trăind în casă cu cei trei copii ai săi, doi din căsnicia ratată și unul din căsătoria actuală, un mariaj care se află și ăsta pe marginea prăpastiei. Cu toate că este specialist în citirea gândurilor, nu este capabil să își înțeleagă propria familie, percepând fiecare gest și cuvânt al Mariei ca pe un atac la funcția sa paternă. Spre deosebire de Vincent, Mina trăiește singură și se bucură din plin de apartamentul ei steril, spațiul în care are grijă cu obsesie să nu existe nici un fel de bacterii. Ea suferă de germofobie, motiv pentru care are tot timpul la ea un dezinfectant și câteva șervețele cu care să curețe majoritatea obiectelor pe care le atinge, în special cănile de la cafenele, pe care nu se știe cine a pus înainte mâna.

Nu aveam cum să nu vorbesc puțin despre personaje, pentru că ele reprezintă în sine esența întregii cărți. Ancheta înaintează lent, asta în raport cu dimensiunea volumului, din când în când mai apare câte o descoperire care unora le oferă o altă pistă, iar altora le confirmă faptul că sunt pe calea cea bună, însă autorii revin în continuu la cele două personaje principale și la problemele acestora. Dar factorul care deosebește prin excelență acest roman de altele este magia scenică. Atunci când dai peste un ucigaș care face pe mentalistul, ai nevoie de un agent care să-i anticipeze mișcările, un specialist care se joacă atât cu rațiunea, cât și cu iluzia. Iar în acest punct trucurile magice și traumele se împletesc, creând o minte malefică, care îi transformă pe ceilalți în recuzita propriului ei spectacol.

            Am pornit la drum curios și intrigat, am dat fiecare pagină din ce în ce mai incitat și am ajuns la un deznodământ spectaculos, un final pe cât de previzibil, pe atât de greu de anticipat. Dovezile au fost mereu acolo, dar nu le-am observat, motivele au existat, dar le-am trecut cu vederea, și astfel am căzut în capcana cititorului naiv, care lasă analiza deoparte și se lasă purtat de acțiune pe niște căi aparent necunoscute. Acesta e cu adevărat farmecul romanului „Cutia”, o poveste pe care ajungi s-o apreciezi abia atunci când dai ultima pagină, moment în care ești sigur că urmează s-o recomanzi tuturor prietenilor care sunt în căutarea unui thriller bun și plin de suspans.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul scris de Camilla Läckberg & Henrik Fexeus: 

Literatura pe tocuri 

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii

Pălărisme.ro

COMANDĂ CARTEA

Editura Lebăda Neagră are plăcerea să vă anunțe noutățile editoriale ale lunii aprilie

Titlu: Ignoranță

Autor: Ioana Scoruș 

Colectia: Red Spot

Domeniu: Fictiune /Literatură română contemporană

Dimensiuni: 130x200 mm,

Pagini: 304 pagini;

Greutate: 150 g

Tip copertă: softcover

Continut ilustrativ: Nu

ISBN print: 978-606-9682-98-2

ISBN pdf: 978-606-9623-00-8

ISBN ePub: 978-606-9682-99-9

Data aparitiei: Aprilie 2022  

Pret: 35 lei 

COMANDĂ CARTEA

Ultimele vestigii ale vechii lumi, caracterizată de educația aleasă așa cum era ea conotată de iluminism, se întâlnesc prin intermediul a doi indaptați prezentului progresist: Michel, francez cu descendență aristocrată, profesor universitar la Paris și mai apoi neurochirurg la Geneva și Vera, „o fată din est cu pielea șlefuită de soare”, aristocrată prin educație și nu prin descendență, studentă la Paris, avându-l, vreme de un an, profesor pe Michel. Este mediul din care ia naștere o relație de cuplu ce se vrea veșnică. Michel, un romantic jenat de propriul romantism, visează o viață de „trântor”, în care să se îndeletnicească doar cu scrisul și cu plimbările, dar nu-și poate îndeplini dorința din pricina nevoii îndeplinirii așteptărilor tatălui, la rândul său un chirurg celebru, cu care rupe, la un moment, orice relație. Interesat și cucerit mai degrabă de caracteristicile fizice ale Verei, atenția lui Michel se centrează pe acestea, analizându-le, în timp ce neglijează cunoașterea sufletului și a minții ei. Aici, în proasta așezare în relație, rezidă disturbările care duc, în final, la imprevizibil. O întreagă lume simbolică revendică, de-a lungul paginilor, corolare ale realității. Apar un unchi din Puerto Rico, o imposibilă plantație de cafea din estul Europei care se dovedește posibilă, ritualuri legate de servirea cafelei sau a mesei, cafeaua fiind, pentru Vera, un barometru personal în funcție de care cataloghează oameni. Fire ale imaginarului, trecutului și viitorului apar și dispar, la fel cum episodic se ivește un important personaj, Raspeglio, care se constituie într-o obsesie a lui Michel, prin cărțile bizare pe care le-a scris și al căror secret Michel încearcă să-l pătrundă. O apărare, ar spune autorea, de profesie psihanalist, căci iarăși vedem cu Michel, în loc să se aplece asupra cunoașterii de sine, se centrează asupra unui personaj cu care pare să se asemene. Raspeglio apare pentru prima oară într-o proză scurtă a autoarei din Freud Museum (Polirom, 2019), un personaj misterios, considerat specialist într-un domeniu de nișă, căruia în romanul de față i se acordă un amplu capitol, care joacă rol de turnantă. De ce romanul poartă titlul Ignoranță, asta rămâne să descopere – sau nu – cititorul.

Ioana Scoruș (n. 1968) este psiholog, psihanalist cu practică privată, scriitor. Este absolventă a Universității Petrol și Gaze, Ploiești și a Universității „Titu Maiorescu”, București. A semnat rubrica „Cititorincul” din suplimentul literar LA&I și numeroase articole și cronici în revistele Dilema veche, România literară, Convorbiri literare, Apostrof, Timpul, Orizont etc. În prezent, semnează rubrica „Psiho” din revista Viața Românească. Pe lângă un volum de dialoguri cu șapte psihanaliști care au practicat psihanaliza în România în clandes‑ tinitate, înainte de 1989 (Paradoxurile psihanalizei în România, Paralela 45, 2007), Ioana Scoruș a publicat versuri (Iubiri imperfecte, Premier, 2004), romane (Povestea unei sinucideri, Albatros, 2006; Un an din viața Liubei B., Trei, 2017; Freud Museum, Polirom, 2019), un volum de convorbiri cu Ion Vianu (În definitiv, Polirom, 2018) și Aventuri în Ţara lui Strolyx. Prima mea carte despre emoții (Humanitas Junior, 2020), cea dintâi carte pentru copii a autoarei. A mai publicat în volumele colective Cazuri clinice de psihiatrie (Editura Universitară, 2011), coordonat de Simona Trifu și Camelia Petcu, și De taină (Editura Universității de Vest, 2020), coordonat de Cristian Pătrășconiu.

 

Titlu: Sub semnul clepsidrei 

Autor: Adriana Moț

Colectia: Red Spot

Domeniu:  Fictiune /Literatură română contemporană

Dimensiuni: 130x200 mm,

Pagini: 300 pagini;

Greutate: 150 g

Tip copertă: softcover

Continut ilustrativ: Nu

ISBN print: 978-606-9623-10-7

ISBN pdf: 978-606-9623-12-1

ISBN ePub: 978-606-9623-11-4

Data aparitiei: Aprilie 2022  

Pret: 35 lei

COMANDĂ CARTEA

Cum ar fi dacă cineva te-ar răpi aparent fără niciun motiv în toiul nopții? Nouă oameni obișnuiți vor trece prin această experiență pe parcursul paginilor acestui roman. Un joc malefic pus la cale de un om care nu-și mai dorește nimic de la viață. Cu o singură excepție: timp.

O cameră întunecată în care o clepsidră decide cine trăiește și cine moare. Vieți la prima vedere perfecte, dar pline de secrete murdare. Vor reacționa participanții conform așteptărilor sau vor pierde încă dinainte de a-l începe?

Adriana‑Maria Moț (n. 1984) este absolventă a Universității de Vest din Timișoara, secția Jurnalism-Engleză. A colaborat cu revista Autentic și a semnat articole în cadrul ziarului Evenimentul Zilei, ediția de Vest. Sub semnul clepsidrei este romanul de debut al autoarei.

,, Deși în momentul de față activez într-un domeniu care nu are nicio legătură cu lumea cărților, scrisul a făcut parte întotdeauna din viața mea. Am început munca la acest roman în anul 2011, dar abia în anul 2020 a văzut lumina tiparului. Sper să reușesc să transmit prin cărțile mele, alături de emoție, mesaje care să-și pună amprenta în mod pozitiv asupra vieții cititorilor mei.” (Adriana Moț)

 

Titlu: Războiul lui Peiper. Anii de război ai liderului SS JOCHEN PEIPER: 1941–1944

Titlu original: Peiper’s War. The Wartime Years of SS Leader Jochen Peiper: 1941–1944

Autor: Danny S. Parker

Traducător: Micșunica Ionescu

Colectia: Grey Spot

Domeniu: Istorie/Politică / Biografii

Dimensiuni: 155x230 mm,

Pagini: 654 pagini;

Greutate: 800 g

Continut ilustrativ: Da

Format: softcover

ISBN print: 978-606-9682-95-1

ISBN pdf: 978-606-9682-97-5

ISBN ePub: 978-606-9682-96-8

Data apariției: Aprilie 2022                                   

Pret: 85 lei

COMANDĂ CARTEA 

Această lucrare istorică majoră, Războiul lui Peiper, este atât o biografie a celui mai enigmatic războinic al lui Hitler, Jochen Peiper, cât și un studiu unic al lumii inversate din punct de vedere moral a celui de-al Treilea Reich.

,,Tânărul colonel SS Jochen Peiper a reprezentat un strălucit simbol al propagandei. Remarcat și sprijinit de însuși Hitler în anturajul elitei naziste, a devenit faimos datorită numeroaselor și fulgerătoarelor victorii repurtate conducându-și blindatele în stepele rusești sau în teatrul de război din Vest. Un comandant hotărât, inteligent și ambițios, înzestrat cu remarcabile însușiri de luptător: curaj, tenacitate, inspirație în deciziile asumate; totodată și un ofițer loial Führerului, încărcat cu decorații, necruțător, temut și detestat pentru cruzimea unor acțiuni de pedepsire ordonate fie împotriva prizonierilor, fie a civililor.

Tradus acum în România prima oară, Danny S. Parker este cunoscut și prețuit pentru minuțiozitatea și obiectivitatea investigațiilor și considerațiilor sale privind desfășurarea celui de-al Doilea Război Mondial. Ca să îl poată portretiza cât mai veridic pe controversatul colonel german Jochen Peiper, autorul s-a documentat timp de 20 de ani.” (Claudiu Christescu)

Danny S. Parker, istoric, este considerat un expert în al Doilea Război Mondial în Europa. A scris pe larg despre campania militară din Ardenne și este autorul apreciatelor Fatal Crossroads, Battle of the Bulge, Hitler’s Ardennes Offensive, To Win the Winter Sky, Hitler’s Warrior. Locuiește în Cocoa Beach, Florida și este interesat de designul casei cu energie redusă, invenții și mașinării, practica Zen și cafeaua bună.

Titlu: CELE DOUĂSPREZECE VIEȚI ALE LUI ALFRED HITCHCOCK. O anatomie a maestrului suspansului

Titlu original: The Twelve Lives of Alfred Hitchcock: An Anatomy of the Master of Suspense

Autor: Edward White

Traducător: Aryna Creangă

Colecția: Blue Spot

Domeniu: Biografii / Memorii

Public: Publicul larg

Dimensiuni: 155x230 mm

Pagini: 332

Greutate: 350 g

Conținut ilustrativ: Nu

Format: Softcover

ISBN Print: 978-606-9682-83-8

ISBN pdf: 978-606-9682-85-2

ISBN ePub: 978-606-9682-84-5

Data apariției: Aprilie 2022                                   

Preț: 55 lei

COMANDĂ CARTEA

Titlu desemnat de Economist drept cea mai bună carte din 2021.

Volum finalist al Premiului Edgar 2022 pentru cea mai bună biografie.

Biografia celui mai iconic regizor al secolului XX, Cele douăsprezece vieți ale lui Alfred Hitchcock: O anatomie a maestrului suspansului, explorează fenomenul Hitchcock – ce îl definește, cum a fost inventat, ce dezvăluie despre omul din nucleul său și modul în care moștenirea sa continuă să modeleze lumea noastră culturală.

„Această carte prezintă douăsprezece dintre acele „vieți”, douăsprezece portrete ale lui Hitchcock. Fiecare este realizat dintr-un unghi diferit, dezvăluind ceva esențial despre omul care a fost Hitchcock, persoana publică pe care și-a făurit-o și despre personalitatea legendară care a devenit. Este o carte despre viața pe care Hitchcock a trăit-o, dar și despre rolurile diverse pe care le-a interpretat și cărora l-a dat viață; despre variile versiuni pe care și le-a făurit el însuși, dar și despre cele create de alții. Printre cele douăsprezece personificări diverse îl vom regăsi pe Hitchcock luând chipul unui bufon nestăpânit, al unui copil singuratic și speriat, al inovatorului care vine cu soluții, al cetățeanului global care nu a părăsit niciodată Londra și pe cel al artistului neconvențional pentru care violența și tul­burarea reprezentau forțe creatoare.” (Edward White)

Edward White este istoric cultural și colaborator al mai multor publicații, printre care Paris Review. Este și autorul The Tastemaker: Carl Van Vechten and the Birth of Modern America. Locuiește în Anglia.

Recenziile lui Gică 67 - Vârcolacul de Fred Vargas (Blog Tour 7/2022)

Titlu: Vârcolacul 

Serie: Comisar Adamsberg #2 

Autor: Fred Vargas

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: L'homme à l'envers (1999)

Traducere de Simona Brânzaru

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 304

Media pe Goodreads: 3,77 (din 4.914 note)

 

            Sincer, mă bucur să văd că editura Crime Scene Press continuă să traducă autori francezi, chiar dacă printre cititorii români nu există foarte mult interes pentru aceștia. După ce i-am citit pe Jean-Christophe Grangé și pe Bernard Minier, pe care îi consider doi scriitori geniali, astăzi, cu ocazia unui nou Blog Tour, ne vom opri puțin asupra unui roman de Fred Vargas, o autoare care a apărut, până în prezent, la trei edituri de la noi. Și, pentru ca lucrurile să fie cât se poate de clare, trebuie să specific faptul că „Vârcolacul” este cel de-al doilea volum din seria celebrului Comisar Adamsberg, primul fiind „Omul cu cercurile albastre”, publicat în limba română de Editura TREI, în 2011. Însă, pentru că nu vreau să pierd vremea cu detalii pe care le puteți găsi foarte ușor pe internet, haideți să intrăm în poveste și să vedem despre ce este mai exact vorba în acest impecabil roman detectivistic, ”pastoral”.

            „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”, iată vine-n cale un vârcolac... Oare?

O fi om, o fi lup, o fi un om cu un lup sau o fi într-adevăr un vârcolac? Nimeni nu știe exact despre ce e vorba. Cert e că, odată cu lupii din Parcul Național Mercantour, care au fost lăsați liberi, ceva sau cineva se apropie noaptea de stânele oamenilor și le omoară oile. Trupurile sfârtecate ale animalelor prezintă urme de dinți uriași, colți ascuțiți care ar putea aparține doar unei fiare pe măsură. Cu fiecare noapte, numărul victimelor crește, până într-o fatidică dimineață, când la locul masacrului este descoperit corpul femeii care a susținut sus și tare că în spatele atacurilor s-ar afla un vârcolac. Lucrurile devin și mai complicate atunci când bărbatul singuratic și ciudat de la marginea satului dispare, moment în care se stârnește panica printre locuitorii din mica comunitate montană.

            Având deja un suspect plauzibil, trei oameni pornesc la drum ca să-i dea de urmă și să pună mâna pe el. Micul grup pestriț este format din Suleiman Melchior, fiul adoptiv al femeii ucise, un băiat de culoare care își caută originile africane; Străjerul, un bătrânel care e paznic la oi și care știe să mânuiască o armă de calibru mare; și Camille, o tânără căreia îi place să facă pe instalatorul, reparând diverse chestii și petrecându-și timpul liber cu capul în revista de specialitate, unde apar cele mai noi scule din domeniu. Împreună, cei trei călătoresc dintr-un sat în altul, într-un camion pe care îl conduce, evident, fata. Am simțit necesar să descriu acest trio, pentru că este foarte vizibil faptul că Vargas s-a adaptat foarte repede la noile vremuri, introducând, în textul ei, personaje așa-zis marginale, care, fără să fie nevoie, își depășesc condiția alocată de societatea tradițională. Eroii noștri nu sunt trei detectivi impecabili, care știu cu adevărat cu ce se confruntă, ci trei excentrici care vor să facă dreptate pentru moartea bietei femei. Dincolo de impulsurile sentimentale, ei percep provocarea și se aruncă cu capul înainte în ancheta despre care, la început, aproape că nu știu nimic.

            Ar fi greu să spun că există ceva mai interesant decât personajele din prim plan, însă ceea ce mi-a stârnit cel mai tare interesul a fost ideea de vârcolac. Atunci când frica pune stăpânire pe oamenii superstițioși, mitul capătă substanță și încep să apară tot mai multe dovezi că fiara chiar există. Nu e nevoie ca cineva s-o vadă, ci doar de niște trupuri sfâșiate și de câteva urme uriașe la locul masacrului, iar, odată ce coșmarul ia naștere, nimeni nu îi mai pune la îndoială existența. Creatura trebuie prinsă, despicată pe interior, pentru că acolo se află blana lui de lup, iar dacă suspectul e și spân, atunci este clar că el e făptașul.

            Deși Fred Vargas ar fi putut să presare mai mult suspans în poveste, realizând un Thriller alert sau, poate, chiar un Horror, subiectul fiind foarte ofertant de altfel, autoarea franceză a mizat totul pe o schemă polițienească, un model liniar cu final deja stabilit. De asta, „Vârcolacul” nu este o carte care să te țină în continuu în tensiune, ci un roman meticulos construit, care trebuie savurat pagină cu pagină. Satisfacția cititorului nu apare doar în deznodământ, ci și pe parcursul lecturii, atunci când asiști la acțiunile personajelor, dar, mai ales, la dialogurile ludice și pline de vitalitate, care par să fie însăși esența întregii narațiuni.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Fred Vargas:

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi 

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri

Analogii, Antologii   

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 23 - Aplicația de Arno Strobel (Blog Tour 6/2022)

Titlu: Aplicația 

Autor: Arno Strobel

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Die App (2020)

Traducere de Andreea Scrumeda

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 310

Media pe Goodreads: 3,78 (din 1.881 note)

 

            Tehnologia a devenit indispensabilă pentru om. De la telefonul mobil cu care putem controla televizorul, până la cele mai inteligente sisteme de protecție, zilnic intrăm în contact cu tot soiul de gadgeturi care ne oferă divertismentul de care avem nevoie și care ne ușurează infinit de mult munca. Adesea ajungem să ne încredem în ea ca în cel mai bun prieten, care nu ne va înșela  niciodată așteptările. Dar..., oare, am putea accepta faptul că ea are și o latură malefică?

După „Offline”, un Thriller în care izolarea și deconectarea de la rețea, prin absența oricărui dispozitiv electronic, oferă mediul propice pentru nașterea unui criminal dezaxat, Arno Strobel ne arată și reversul medaliei, printr-un roman în care cel mai mare dușman al omului este însăși tehnologia. „Aplicația” aduce în prim plan un univers în care ideea de siguranță devine cea mai mare farsă și, totodată, o capcană periculoasă, extrem de bine camuflată dincolo de aparențe. Plin de suspans, romanul de față reprezintă o doză de adrenalină ale cărei efecte se fac simțite doar în timpul lecturii. După ce am terminat cartea, tensiunea ce atinsese cote uriașe s-a spulberat brusc, lăsându-mă cu o serie de enigme nerezolvate. Succesiunea prea rapidă a evenimentelor, anumite piese ce nu se potrivesc în imaginea de ansamblu, lipsa unor explicații plauzibile și personajele enervant de incompetente au redus teroarea pe care autorul vrea să o insufle la o groază amatoricească, pe care o uiți imediat după ce ai dat ultima pagină. Cu toate astea, Arno Strobel este un scriitor excelent, care te prinde în mrejele poveștii fără să-ți dai seama, și, date fiind condițiile, tot ce-ți mai rămâne de făcut e să savurezi clipa.

Hendrik și Linda au tot ce și-ar putea dori: bani, o casă frumoasă într-un cartier select, iubire, planuri de nuntă și... pe Adam, piesa de rezistență a întregii povești și, poate, cel mai important personaj secundar. Cu alte cuvinte, cei doi sunt cât se poate de fericiți, însă, așa cum se întâmplă în toate romanele de suspans, liniștea lor este tulburată de un eveniment neprevăzut. Într-o noapte Linda dispare, lăsând în urmă o casă goală și un iubit înnebunit de îngrijorare. Nu există nici un indiciu de intrare prin efracție sau de răpire, iar poliția nu dă semne că ar fi interesată să descopere ce s-a întâmplat cu biata femeie. Acum Hendrik încearcă să-și asume rolul detectivului, unul cam isteric, și să pună toate piesele cap la cap, pentru a o găsi pe cea care urma să-i devină soție.

            Poate că acum e momentul să vă spun cine e Adam... 😉 Adam este cel mai recent sistem de casă inteligentă de pe piață, o aplicație ce ar trebui să asigure protecția celor care o cumpără. Dar Linda a dispărut chiar de sub ochiul vigilent și atotvăzător al lui Adam.

Am spus că este cel mai important personaj secundar, pentru că toată lumea se învârte în jurul acestui sistem buclucaș, care, după cum se pare, nu este atât de protector pe cât ar trebui. Tehnologia avansată devine un mijloc malefic de control și supraveghere, dar bineînțeles că în spatele ei se află o minte bolnavă, cât se poate de umană, care își dorește, cu orice preț, să-și îndeplinească scopul necurat.

Ca în orice roman din ultimul timp, și aici avem o miză feministă, concentrată într-un singur personaj. Alexandra sau femeia minune apărută din neant, care le știe pe toate, așa cum îmi place să-i spun, este întruchiparea detectivului perfect. Mai inteligentă decât toți polițiștii la un loc, bună observatoare și un fin psiholog, ea este cea care îl ajută pe Hendrik să elucideze misterul, și, totodată, e ancora lui în realitate. Neștiind ce să mai creadă, Hendrik se lasă orbit de aparențe. Părerile celorlalți și propria naivitate îi influențează acțiunile, iar, din dorința de a arăta cât de inutilă este poliția, el are tendința de a merge mult prea departe, ratând aspectele importante. Însă, din păcate, personajele lui Strobel din acest roman sunt departe de a fi credibile. Ele cad în sfera personajelor de hârtie, marionete ghidate de un păpușar priceput, ale căror caractere sunt duse la extrem.

Nu pot încheia recenzia fără să dedic un paragraf agenților de poliție. Mai misterioși decât criminalul, mai plini de secrete și de îndoieli decât victimele, polițiștii sunt cei care încurcă și mai mult cazul în loc să-l descurce. Hendrik și organele competente fac schimb de roluri, situația gravă în care se află angrenați cu toții transformându-se într-o mascaradă, într-un joc de carnaval în care identitatea și valorile umane nu mai contează.

Aș avea mult mai multe de comentat, dar asta ar însemna să vă dau spoilere și să vă stric surprizele, așa că o să pun punct aici. Dacă v-a plăcut „Offline”, „Aplicația” vă va arunca în cercurile vicioase ale unui vârtej de întâmplări ce se petrec într-o lume întunecată, dar cu o nuanță de carnavalesc. Mie mi-a plăcut mult povestea, în ciuda aspectelor negative, pomenite mai sus, și abia aștept următorul roman ce urmează să apară, bineînțeles, tot la Editura Lebăda Neagră. 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Arno Strobel:

Literatura pe tocuri 

Citește-mi-l 

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii   

COMANDĂ CARTEA