ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »

marți, 18 aprilie 2023

Recenziile lui Gică 121 - Dosarul București de William Maz


Titlu: Dosarul București 

Serie: Bill Hefflin #1

Autor: William Maz

Editura: CORINT

Titlu original: The Bucharest Dossier (2022)

Traducere de Mihaela Sofonea

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 4,21 (din 537 note)

 

            Pentru noi, românii, Revoluția de la ’89 a reprezentat tranziția de la o societate închistată în practicile unui stat polițienesc, condusă după principiile unui construct politic abuziv și eronat, de care până la acea vreme s-au dezis, în liniște sau prin mici revolte, restul țărilor ce se aflaseră în umbra idealului comun, la una democratică, capitalistă, compatibilă cu visurile de libertate ale cetățenilor și cu interesele de îmbogățire ale viitorilor oligarhi și pioni politici. Unii dintre noi au prins epoca neagră și își amintesc cu nostalgie sau stupoare de cozile interminabile la alimente, munca în cooperative sau despre cei trei „F” optzeciști (frig, foamete și frică). Însă alții, ca și mine, născuți în anii ’90 sau chiar 2000, înțeleg perioada comunistă doar prin relatările celor ce-au trăit-o sau prin intermediul cărților, filmelor și documentarelor din sau despre acea vreme. Ei bine, când vine vorba despre cei din exterior, în cazul de față despre americani, România Ceaușistă se prezintă aidoma unui spațiu exotic, unui stat asuprit care ar trebui și merită să-și spună iarăși și iarăși povestea.

            După ce profesorul Andrei Pincus, expatriat și agent secret, este descoperit ucis în propria locuință, injectat într-o nară cu o otravă imposibil de identificat, CIA pornește o nouă operațiune clandestină, trimițând pe teren, adică în România, un spion care să dea de urmele asasinului de la Securitate. Astfel, Bill Hefflin, analist și (pe ultima sută de metri) agent operativ, este trimis la București, orașul în care a copilărit până la vârsta de opt ani, atunci când a fost nevoit să se întoarcă, alături de părinți, în Grecia, țara lor natală. Dar omul nostru mai are un motiv să pornească la drum, fiindcă Boris, agentul dublu care-i transmite informații, și despre a cărui identitate nu știe nimic, l-a invitat la rândul lui în România, pentru că lucrurile încep să se agite și e sigur că în curând aici se va scrie ISTORIE.

            Ajuns pe meleagurile noastre, Hefflin redescoperă locurile unde a copilărit, făcând o plimbare prin Parcul Cișmigiu, pe care-l comparase adesea cu Central Park din New York, dar a cărui mireasmă unică-n lume îl făcuse atâția ani să viseze la acasă, și intrând în fosta casă de pe Strada Sirenelor, acolo unde tanti Bobo, țiganca din vecini, îi citise mamei sale viitorul în ceașca de cafea, și în apropierea mărului unde se jucase cu Pușa de-a prințesa neînfricată și calul ei nărăvaș, fetița căreia-i promisese de când se știuse dragostea. Dar odată cu plecarea lui, magia se destrămase, iar cei doi iubiți, Adam și Eva care se regăsiseră în toate lumile în care trăiseră până atunci, o luaseră brusc pe căi separate. Din tot ce a fost cândva, a rămas doar o carte numită „Pușa”, scrisă de Fiii (Vasili, numele său real, pe care nu reușise să și-l pronunțe), ca dovadă a sentimentului puternic care-l bântuie până și astăzi.

            Iar acum să revenim în istorie, fiindcă Bucureștiul e în clocot și mai este foarte puțin până când masele vor începe să se revolte. Ca orice american asumat, agentul nostru știe că poate obține aproape tot ce-și dorește împărțind câteva pachete de Kent în stânga și-n dreapta. Românii tânjesc după lucruri de afară și nu dau înapoi atunci când vine vorba despre țigări de calitate sau de câteva sticle de Whisky, pentru care unele femei sunt dispuse chiar să se prostitueze. Până și chelnerii și femeile de serviciu de la Athenee Palace sunt agenți de la Securitate. Pe parcursul romanului, ca să avem acces la întregul eveniment, Hefflin călătorește din capitală la Timișoara, acolo unde încep revoltele, și înapoi la București, unde generalul Milea este asasinat (sau își ia viața), și unde soții Ceaușescu sunt prinși și condamnați la moarte de către o instanță judecătorească aleasă în ultimul moment. Fuga celor doi este narată ca o parodie în care toți cei care vor să le dea o mână de ajutor Elenei și lui Nicolae sunt de fapt cei ce vor să scape cât mai repede de ei, ca să nu intre în vizorul poporului întărâtat.

            Debutând ca un roman cu și despre spioni, în stilul lui John le Carré, cu microfoane și agenți dubli la tot pasul, continuând ca o frescă ficționalizată a Revoluției din ’89, ilustrată prin personaje reale și imaginate și spații cheie, ambalat spre final într-o poveste de dragoste ce reamintește de capodopera lui Mircea Eliade, „Dosarul București” constituie un volum plin de emoții și acțiune, în care adevărul personal este plasat în centrul creației literare. Lumea lui William Maz este scindată între frumos și grotesc, între eros și decadență, instituindu-se ca un spațiu al regăsirii atât al sinelui, cât și al propriului trecut. Printre gloanțe, otrăvuri și artă, România renaște, pregătită pentru viitorii conducători despre care se crede c-o vor aduce, în deceniul ce vine, pe drumul cel bun.


COMANDĂ CARTEA


vineri, 7 aprilie 2023

Recenziile lui Gică 120 - Toate fetele rele de Chris Whitaker (CRIME CLUB)


Titlu: Toate fetele rele  

Autor: Chris Whitaker

Editura: TREI

Titlu original: All The Wicked Girls (2017)

Traducere de Mihaela Doagă

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 464

Media pe Goodreads: 3,84 (din 1.616 note)

 

În filosofia creștină, liberul-arbitru a fost înțeles literalmente ca posibilitatea de a alege între bine și rău, între o cale luminoasă ce te va conduce spre paradis sau o conduită vicioasă, demnă de condamnat, ce-ți va rezerva cu siguranță un loc în iadul plin cu smoală și furci. Atâta timp cât vorbim doar despre două posibilități, ambele extreme, libertatea nu e nimic mai mult decât o iluzie reîmprospătată la nesfârșit. Viața nu trebuie privită doar în alb și negru, ci și în tonuri de gri. Să alegi un singur drum înseamnă să te prefaci că nu le vezi și pe celelalte. Poți să-ți pregătești optzeci de ani costumul în care urmează să te prezinți la poarta Domnului sau ai putea să te lași purtat de val, cu speranța că la final transcendența va păstra un gram de iertare și pentru tine. Să crezi în ceva, asta contează cu adevărat, să speri că există o ființă mai presus de materie și că acea entitate te va călăuzi atunci când vei fi pregătit să faci pasul spre necunoscut.

Ne aflăm în 1995, în orășelul Grace, din Alabama, unde fetele cuminți se pregătesc în liniște pentru slujba de duminică. De curând, Summer Ryan a ținut în mica biserică din localitate un splendid recital de violoncel, care s-a lăsat cu ropote de aplauze și lacrimi. Ce-i drept, lucrurile nu mai sunt la fel de când bătrânul Isaiah Lumen s-a prăbușit în timpul predicii din cauza unui atac cerebral, iar locul i-a fost luat de către Bobby, un pastor prea tânăr, ce pare să devieze puțin de la calea cea dreaptă. Dar Summer, fata-înger ce petrece mai mult timp în Lăcașul Domnului decât acasă, s-a apropiat foarte ușor de Bobby și de soția sa, Savannah, găsind în aceștia o a doua familie. Însă acum adolescenta de cincisprezece ani a dispărut, și se crede că de vină ar fi Păsăroiul, creatura cu pene ce a răpit anul trecut alte cinci fete din zonă. Dar Raine, geamăna lui Summer, pornește în căutare și este dispusă să treacă chiar și prin focurile iadului pentru a-și găsi sora.

            Pe lângă puzderia de personaje ce mișună prin carte, cel mai important caracter rămâne în permanență, și aici, orașul. Grace apare ca un loc binecuvântat, aspect confirmat încă din denumire, cu localnici de toate soiurile, de la enoriași cuviincioși ce nu ratează nicio ocazie să se apropie de biserică, elementul geografic și spiritual central, și răzvrătiți căzuți în patima alcoolului sau foști pușcăriași, care, dacă nu au reușit să găsească un scop în viață, măcar stau cuminți la locul lor. Odată ce plecarea fetei lui Joe Ryan este catalogată drept dispariție, sufletele încep să se încingă, împărțindu-se în cei ce așteaptă un semn divin și aceia care vor să facă dreptate prin propriile puteri. Și pentru că poliția a devenit o instituție mai mult decorativă, singurii care vor și pot face ceva rămân membrii familiei lui Summer. Astfel, Raine pleacă în cercetare, alături de Noah, un tinerel ce vrea să calce pe urmele tatălui său, ultimul polițist adevărat, care și-a pierdut viața într-o confruntare armată, ajuns și el de câteva zile organ al legii, și de Purv, un puști hoțoman ce ar fi în stare să fure orice pentru Noah, prietenul pentru care ar fi gata oricând să-și dea unul dintre rinichi, dar cu care soarta nu a fost deloc blândă, fiind snopit în bătaie de fiecare dată când tatăl lui nu fusese cu mintea prea întreagă.

            Romanul lui Chris Whitaker este construit pe simboluri, mai mult sau mai puțin vizibile. Avem câteva nume de personaje emblematice, precum cel al pastorului Lumen, omul care-și conducea turma spre Domnul, cel cu har, care avusese cândva parte de Marea Revelație, sau al șerifului Black, care renunțase, atunci când colegul îi fusese ucis, la orice dorință de a face dreptate, înecându-și amarul în brațele prostituatelor și alcool. Dacă Summer era senină și neprihănită ca o zi de vară, atunci Raine, sora rebelă ce-și petrecea nopțile prin mașinile băieților ce-i dădeau să bea și-și băteau joc de trupul ei voluptos, e ploaia rece din acea zi de vară, care te udă până la piele și te readuce cu picioarele pe pământ. Tot așa, și fiul pastorului, Samson, deși nu este un individ curajos și mai mereu izbucnește în lacrimi, reflectă speranța tatălui de a avea un urmaș puternic, capabil să-i ducă învățăturile mai departe cu o mână de fier.

            Ne găsim într-o perioadă de tranziție în care vechea doctrină conservatoare e înlocuită cu  una dezinvoltă, pe placul tinerilor, în care preoților în rase și cu bărbi le-au luat locul predicatorii în blugi și cu părul tuns periuță. La câteva zile după ce Summer a plecat de-acasă, peste oraș se adună un nor uriaș, negru, pe care credincioșii îl văd ca pe un semn divin prin care li se transmite că s-au lăsat pradă păcatului, dar care ar putea să fie, la urma urmelor, doar un nor de furtună. În timp ce lumea pare că se apropie de apocalipsă, cei trei tineri răscolesc împrejurimile, apropiindu-se tot mai mult de Păsăroi și de locul în care și-ar fi putut duce acesta victimele. Drumul lor e prin excelență unul inițiatic, presărat cu visuri ce sunt spulberate de cruda și trista realitate. Dar undeva acolo, poate dincolo de tot ce poate fi perceput, există ceva pentru care merită să păstrezi o fărâmă de speranță, pentru care merită să te spovedești alături de cei mai buni prieteni, pe un câmp pustiu, poștind o țigară, în timp ce întunericul se lasă peste micul și agitatul oraș.


Un proiect:

COMANDĂ CARTEA


marți, 4 aprilie 2023

Recenziile lui Gică 119 - Daisy Darker de Alice Feeney (CRIME CLUB)


Titlu: Daisy Darker 

Autor: Alice Feeney 

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: Daisy Darker (2022)

Traducere de Oana Dușmănescu

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 360

Media pe Goodreads: 3,81 (din 95.433 note)

 

            O bunică excentrică și iubitoare, ce intenționează să-și petreacă a optzecea  aniversare, ultima după cum i-a prezis o ghicitoare în urmă cu mulți ani, împreună cu restul familiei, în conacul ei, de pe o mică insulă stâncoasă. Un tată care întotdeauna și-a pus cariera de compozitor și dirijor mai presus de orice, făcându-și timp să-și viziteze soția și fiicele doar cu prilejul sărbătorilor. O mamă ce și-a sacrificat visul de a deveni actriță pentru bărbatul pe care l-a iubit, însă care nu a știut niciodată cum să-și arate dragostea. Trei fiice ca trei flori: una prea deșteaptă, arogantă și rece, care cu siguranță va muri în singurătate; alta, frumoasă și vicleană, pentru care contează doar aspectul fizic și cum să-i manipuleze pe ceilalți: și cea din urmă, mezina, o fiică visătoare, pe care mai mereu o regăseai cu nasul prin cărți, dar al cărui destin a fost pecetluit de la o vârstă fragedă de inima sa frântă, din cauza căreia, până acum, a murit de peste zece ori. Și o strănepoată ageră și curioasă, al cărui viitor strălucit este eclipsat în permanență de umbra familiei din care face parte.

            Peste câteva ore Nana va împlini optzeci de ani, și pentru că ziua ei cade odată cu Halloweenul, a decorat, ca de fiecare dată, vechiul conac cu pânze de păianjen, o grămadă de dovleci și ghirlande negre și portocalii. Pe rând, au apărut și invitații, ceilalți membri ai familiei Darker. Frank și Nancy, care nu mai formează de multă vreme un cuplu, dar cărora încă le stă așa bine împreună; Rose, Lily și Daisy, cele trei fiice ale lor, una mai diferită decât cealaltă, și Trixie, fiica de cincisprezece ani a lui Lily, făcută la beție cu un bărbat despre care nici ea nu-și mai aduce aminte. Dar, la insistențele bunicii, pe ușa casei intră încă un oaspete: Conor, prietenul din copilărie și băiatul de care se îndrăgostiseră cândva toate cele trei surori. Ce mai... o seară minunată. Însă după ce toți s-au retras în camerele lor, la miezul nopții, se aude brusc un urlet și o izbitură. Ajunși în sala de oaspeți, ceilalți o găsesc pe Nana prăbușită, moartă, lovită în cap cu un obiect contondent.

            Noaptea e abia la început, și exact peste o oră este descoperit încă un cadavru. Din cauza fluxului, care se va retrage abia peste șase ore, nimeni nu poate părăsi insula. Așadar, îi avem pe toți membrii familiei Darker reuniți în salon, unde se suspectează reciproc de crimă. Dar cineva-i pândește și nu ezită niciun moment să le dea de înțeles că sunt cu toții într-un mare pericol. Versuri sumbre și enigmatice scrise cu creta apar pe perete, versuri despre fiecare dintre ei, tăiate cu o linie odată ce respectivul a fost omorât. Casete VHS cu înregistrări vechi sunt presărate prin cameră, care, după ce sunt vizionate, nu fac decât să adâncească misterul ce-i înconjoară. Morțile din prezent au legătură cu întâmplări din trecutul lor comun, despre care nu aveau de gând să mai vorbească vreodată. Peste toată atmosfera asta sumbră se lasă și o furtună cu tunete și fulgere, din cauza căreia ar putea să rămână pe parcursul nopții fără electricitate.

            Dar cartea asta nu-i despre familia Darker, e doar despre Daisy. Toate întâmplările din filmări o au pe ea în centru, cu fiecare casetă urmărim evoluția mezinei, de la un copil mic care voia să se joace cu surorile sale, până la fata de treisprezece ani ce a decis că-i cazul să-și facă singură dreptate. Daisy e prietenă cu moartea, fiindcă aceasta nu a ezitat să-i facă vizite repetate. Cicatricea ei din zona inimii, unde fusese operată de nenumărate ori, i-a ținut pe ceilalți puști la distanță, văzând în vecina lor o creatură exotică și periculoasă. De asta, părinții au încercat tot timpul s-o izoleze de restul lumii, ca s-o poată supraveghea și ca să o țină departe de orice potențial pericol. Fetița lor de cristal a crescut mare și a decis să riște să fie la fel ca restul, chiar dacă urma să fie pedepsită. Daisy a căutat lumea în cărțile polițiste, fiindcă realitatea nu-i oferea prea multe, nici măcar acel mult dorit gram de normalitate.

            O rescriere curajoasă după celebrul roman „Zece negri mititei”, al Agathei Christie, impregnată cu o atmosferă specifică literaturii de groază, relatată în inconfundabila manieră a lui Alice Feeney, cu traume, familii disfuncționale și mistere greu de elucidat. Și în acest volum autoarea britanică face trecerea de la ficțiunea polițistă cu iz clasic, la thrillerul psihologic, complex, al cărui rezolvare ține în totalitate de protagoniști sau de personajul care ne poartă prin poveste. Sincer să fiu, mi s-a părut mult mai bun decât „Piatră, hârtie, foarfecă”, mai alert și mai sumbru, așa cum ar trebui să fie o lectură pe care intenționezi să o citești pe parcursul nopții. Încă nu m-a prins în mreje, dar sunt pe drumul cel bun și sper ca următoarea să mă convingă că merită s-o răsplătesc cu nota maximă, atât cât i-aș putea oferi din postura mea de cititor. 


Un proiect: 

COMANDĂ CARTEA


duminică, 2 aprilie 2023

Recenziile lui Gică 118 - Drumul spre casă de Sebastian Fitzek (CRIME CLUB)



Titlu: Drumul spre casă  

Autor: Sebastian Fitzek

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Der Heimweg (2020)

Traducere de Catrinel Iordache

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 4,17 (din 9.217 note)

 

Un studiu realizat în 2020 de către Ministerul Federal al Familiei din Germania a arătat că „una din patru femei sunt supuse cel puțin o dată în viață la violență domestică de natură fizică sau sexuală. Victimele fac parte din toate categoriile sociale.” De asemenea, „femeile care observă abuzul domestic în copilărie la părinții lor sunt de două ori mai predispuse să devină victime ale abuzului domestic. Femeile care au fost chiar ele victime ale abuzului părinților sunt până la de trei ori mai predispuse, în perioada adultă, să devină victimele partenerului lor.” Așadar, prin intermediul romanului lui Fitzek, ne cufundăm încă o dată în abisul agresiunilor conjugale, unde rolul victimei îi revine de fiecare dată sexului slab, fiindcă bărbatul este cel puternic, acela care alege mereu prin ce metode, deja testate, să-și conducă soția, veriga slabă și rebelă a familiei.

Pentru că amicul său din copilărie, Caesar, aflat de câțiva ani buni în scaunul cu rotile, vrea să iasă în seara asta la o întâlnire romantică, Jules îi preia rolul la Linia Telefonică de Însoțire, serviciul la care apelează femeile ce au nevoie să discute cu un voluntar pe drumul spre casă. Este abia trecut de ora 22:00, și telefonul începe să sune. La celălalt capăt, o tânără, Klara, ce spune că e în permanență urmărită de un psihopat, criminalul cunoscut drept Kalendar-Killer, care i-a scris cu puțin timp în urmă data morții pe perete, 30 noiembrie, adică ziua de astăzi. Însă ceea ce nu spune interlocutoarea e că ucigașul a pus-o să facă o alegere: ori își va ucide soțul, monstrul care i-a provocat de când îl știe doar frică și durere, ori, în caz contrar, va veni după ea imediat ce se va crăpa de ziuă.

Dar Klara nu e o femeie puternică, chiar dacă are mai multe motive pentru care să trăiască, așa că decide să-și pună capăt zilelor. Ușor de zis, greu de făcut... Din păcate sau din fericire, nu găsește forța necesară ca să comită ultimul și singurul act de rebeliune, astfel încât nu-i rămâne decât să-și aștepte cu capul sus călăul. Ei bine, odată ce miezul nopții se apropie, eroina noastră nehotărâtă este aruncată într-un alt coșmar, pentru că fuga ei nu face decât s-o pună în noi și noi primejdii. Gândindu-se că Martin nu ar fi în stare să-i facă rău Ameliei, fiica lor, este dispusă să se sacrifice, dacă asta ar putea aduce liniștea în propria familie. Dar Martin nu a dat niciodată dovadă de milă, profitând cu fiecare ocazie să-și abuzeze din nou și din nou soția, până când a adus-o la limita umanității. El o tratează pe Klara ca pe o vită, nu doar că o violează și o maltratează, ci îi invită și pe alții să-și bată joc de trupul și psihicul ei, ducând-o în diverse locuri unde masculii se adună cu scopuri deloc ortodoxe. Scuza și, totodată, motivul lui este că femeile știu doar să-i facă pe bărbați să sufere, să se simtă ca niște jigodii, ca niște animale înspăimântate, așa că merită să fie pedepsite, ca să fie readuse cât mai des pe calea cea dreaptă. Fiecare bătaie are scop educativ, pentru că așa curajul și obrăznicia sunt sancționate, fiindu-le imposibil să evolueze în amazoanele ce vor reuși cândva să-i părăsească.

Povestea de față este construită pe două fire narative, care, deși fuzionează, nu reușesc în niciun chip să se întâlnească. La telefon, o avem pe Klara, protagonista dinamică, care dă nas în nas cu pericolul și e tot timpul pe drum, cea despre care nu știm dacă va reuși să prindă răsăritul de care o despart doar câteva ore. Dincoace, cu bateria pe terminate și căștile în urechi, îl găsim pe Jules, însoțitorul ce pare să aibă parte de o nouă cădere psihică, fiindcă un aspect din povestea Klarei seamănă izbitor cu o întâmplare din propriul trecut, legată de fosta lui soție, care apelase și ea la gestul extrem. Ascultând și încercând să dea sfaturi într-o situație critică, Jules își dezgroapă traumele, ajungând să fie cuprins de incertitudine și disperare. Perspectiva lui ține doar de convorbirea telefonică, rămânând un caracter pasiv aproape până la finalul romanului.

            Nesiguranță, frică, paranoia, groază, teroare și, în cele din urmă, prăbușire psihică, toate personajele lui Sebastian Fitzek au parte de același traseu, fiind împinse în pragul nebuniei, de unde ori se pierd pentru totdeauna, ori se reinventează, devenind fluturi din omizile ce au fost iarăși și iarăși călcate în picioare. Lumea imaginară a scriitorului german se naște din întuneric și sânge, sacrificiul uman fiind detaliul esențial pentru închipuirea unei noi intrigi halucinante. Mai bun decât „Pachetul”, dar cu siguranță mai slab decât „Cadoul”, „Drumul spre casă” reprezintă un thriller cu o intrigă originală, dar superficială, ale cărui elemente dispersate nu reușesc, nici în al doisprezecelea ceas, să-și găsească locul potrivit în imaginea de ansamblu. Dar, după cum spune și autorul în postfață, ficțiunea nu funcționează după legile realității, așa că exagerările sunt permise, atâta timp cât te țin în priză și nu te îndepărtează de romanul pe care ai decis, cu intuiția fidelă de cititor, să-l răsfoiești în această seară.


Un proiect:

COMANDĂ CARTEA


luni, 27 martie 2023

Recenziile lui Gică 117 - Vara lupilor de Hans Rosenfeldt


Titlu: Vara lupilor 

Serie: Hannah Wester #1 

Autor: Hans Rosenfeldt

Editura: LITERA

Titlu original: Vargasommar (2020)

Traducere de Dana-Ligia Ilin

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,52 (din 3.093 note)

 

O polițistă de vârsta a doua, un schimb de droguri ce a mers foarte prost, treizeci de mii de euro (în jur de trei milioane de coroane), reglări de conturi, cadavre, un lup mort și o asasină trimisă de ruși să recupereze marfa și sumele de bani ce se aflau în mașina uneia dintre victime, altfel spus, un Nordic Noir cu de toate, al cărui acțiune are loc în retrasa comunitate din Haparanda, un oraș la granița cu Finlanda, locul propice în care moartea să-și facă neîngrădită de cap. Mai mult decât o poveste despre un subiect utilizat aproape până la epuizare, cartea lui Hans Rosenfeldt se prezintă ca o radiografie a unei societăți restrânse, echilibrate, în care fiecare membru contribuie, prin gândurile și acțiunile sale, la bunul (sau răul) mers al lucrurilor, găsindu-și un loc perfect în pestrițul peisaj însorit din nord.

            Marfa trebuie predată finlandezilor, ordinul a fost cât se poate de clar. Aflat în mașină, alături de ceilalți trei colegi ruși, Vadim Tarasov este decis să păstreze atât valizele cu valuta, cât și pe cea plină cu amfetamină, pe care ar putea, datorită contactelor sale din lumea interlopă, s-o vândă unor tipi dubioși pentru un preț foarte bun. Așadar, a ajuns și cealaltă mașină în punctul stabilit de întâlnire din Rovaniemi, toată lumea s-a dat jos... și a început măcelul. Arme automate, trupuri spulberate, mult sânge, șapte cadavre pe caldarâm, și uite că, totuși, omul nostru a scăpat cu viață. Însă, în timp ce se întoarce spre casă, ceva îi taie calea prin noapte, iar Vadim se trezește fără de-apărare în bătaia a două faruri ce se îndreaptă cu viteză spre el. Câteva zile mai târziu, un lup mort este găsit pe câmp, iar în stomacul lui sunt descoperite rămășițe umane, bucăți dintr-un cadavru ce pare să fi fost îngropat la repezeală.

            Astfel, intră în scenă Hannah Wester, o polițistă aflată în al patrulea deceniu al vieții sale, ajunsă de curând la menopauză. Pe cât de perspicace, pe atât de impulsivă din cauza durerilor de cap ce izbucnesc tot mai des în ultima vreme, ea vrea mai mereu să iasă în față, încercând să descopere vreun indiciu despre cei la care s-ar putea afla în prezent marfa rușilor. Dar nici mafiotul din Moscova nu stă deoparte, așa că trimite pe teren o asasină special antrenată, care să-i recupereze, prin orice mijloace, miile de euro  pierdute în apropierea orașului Haparanda. În vreme ce Katia, tot mai presată de timp, face vizite persoanelor cu cazier sau despre care se știe că ar putea face rost de droguri, intrând astfel în vizorul unui dealer local extrem de periculos, Hannah are parte de un amplu proces de introvertire, afundându-se tot mai tare în suferințele și incertitudinile propriului trecut.

            Așa cum spuneam mai sus, cel mai important și, totodată, interesant personaj este însuși Haparanda. Aici nu doar că oamenii se nasc, trăiesc și mor, ci toți locuitorii, de la cei mai tineri, la cei mai în vârstă, își iau suflarea din esența orașului și dau la schimb energia prin care mica localitate continuă să existe. Fiecare deces, natural sau subit, se adaugă ca o nouă cărămidă la imensa structură ce-i înconjoară, moartea devenind pedeapsa prin care comunitatea are parte de propria istorie. În acest loc, toată lumea se știe cu toată lumea, nu contează cine e rău sau bun, pentru că fiecare-n parte va avea parte de lumânări, bilețele cu mesaje triste de despărțire sau persoane care să-l plângă și să-i ducă dorul. Haparanda funcționează ca orice localitate, un mecanism circular, închis, în care orice gest influențează direct sau indirect dinamica de grup, și în care speranța și dorința îi pot ridica sau îngropa pe cei cu visuri prea mari.

            Utilizând o tehnică adesea întâlnită în literatura postmodernă, Hans Rosenfeldt se instituie de la început pe sine drept regizorul absolut, drept zeul care guvernează amplul construct narativ căruia i-a dat viață. Vocea naratorului se suprapune peste glasul Haparandei, iar noi suntem smulși din poveste, înălțați undeva deasupra cadrului spațial, într-un loc unde ni se comunică așteptările personajelor și schimbările prin care le va trece soarta în anii ce urmează. Deși se prezintă ca un volum polițist, dintr-o serie ce promite multe, acțiunea nu se intensifică rapid, așa cum ne-am aștepta, ci cu pași mărunți, îndreptându-se spre un final de-a dreptul exploziv. Categoric e o capodoperă a genului thriller, care merită savurată frază cu frază, până când ajungi să-ți găsești și tu un loc în micul oraș de la graniță, acolo unde vara clocotește-n sângele celor visători și nevinovați.


COMANDĂ CARTEA


joi, 23 martie 2023

Recenziile lui Gică 116 - Misterul din pădure de Matt Wesolowski


Titlu: Misterul din pădure

Serie: Șase povești #3

Autor: Matt Wesolowski

Editura: RAO

Titlu original: Changeling (2018)

Traducere de Roxana-Cristina Gheorghe

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 232

Media pe Goodreads: 4,30 (din 1.979 note)

 

Jurnalistul de investigații Scott King a devenit celebru în urma podcasturilor de pe pagina sa de internet, în care aduce la zi crime și dispariții încă nesoluționate. De la tânărul ce și-a pierdut viața în circumstanțe suspecte în timpul unei excursii la munte, la adolescenta închisă într-un ospiciu, ce și-a ucis întreaga familie într-o seară, de la starul rock, acuzat de agresiuni sexuale, care a murit într-un incendiu în propria locuință, până la băiatul de paisprezece ani omorât de doi prieteni ce susținuseră că tânărul fusese posedat de diavol, niciun caz, cu iz de paranormal, nu-i scapă lui King. Iar în emisiunea sa, cunoscută sub numele de „Șase povești”, aduce laolaltă de fiecare dată șase persoane, mai mult sau mai puțin implicate, împletind pe rând șase perspective prin care atât el, cât și noi ascultătorii, am putea da de cap câtorva dintre misterele ce încă bântuie Marea Britanie.

În episodul de astăzi, ne vom opri asupra enigmei Alfie Marsden, băiețelul de șapte ani care a dispărut în Ajunul Crăciunului din 1988, în pădurea Wentshire. Conform relatării tatălui, Sorrel Marsden: după ce și-a luat fiul din locuința Soniei, fosta soție și mama lui Alfie, femeia în continuu beată ce reprezentase un pericol la adresa micuțului, au trecut prin respectiva pădure, unde oprise puțin ca să verifice bătăile ciudate ce se auzeau de sub capota mașinii. După ce și-a dat seama că nu există nicio defecțiune la motor, s-a întors înăuntru, însă Alfie nu se mai afla pe bancheta din spate, iar centura din scăunelul pentru copii era desfăcută. Îngrozit, și-a căutat fiul prin împrejurimi, dar în cele din urmă a sunat la numărul de urgență, dându-și seama că nu ajunge nicăieri cercetând de unul singur printre copaci. În prezent, la exact treizeci de ani de la întâmplare, vom redeschide acest caz, apelând la șase persoane care s-au aflat în apropierea familiei Marsden și a locului dispariției: un prieten din copilărie de-ai lui Sorrel, un muncitor ce lucrase la construcția câtorva cabane în pădurea Wentshire, o asistentă școlară care s-a ocupat câteva luni de Alfie, o altă cunoștință de-ale lui Sorrel, care avea un job la acea vreme în restaurantul unde lucrase acesta, Sonia și, în cele din urmă, însuși Sorrel.

Fiecare dintre ei își spune povestea, unii întărind spusele tatălui, alții punând la îndoială declarațiile oferite poliției. Prin jocul de roluri, redat audio în interiorul cărții și sub formă de text în exterior, avem acces la câteva voci sincere, care ne oferă unghiuri cât se poate de diferite din care să privim întâmplările. Pentru a-și construi emisiunea, King umblă dintr-un loc în altul, dă telefoane și ascultă înregistrări vechi. Ne poartă cu el prin baruri, restaurante, la el acasă și în studioul unde lucrează în cea mai mare parte a timpului. Deși e destul de static, stilul devine dinamic atunci când personajele încep să istorisească evenimentele cronologic, astfel încât fiecare mărturisire se transformă într-o povestire cu incipit, punct culminant și deznodământ. Însă cel mai interesant caracter e însuși Scott King, fiindcă nu avem niciun detaliu despre viața lui personală, rămânând doar naratorul care ne introduce în centrul problemei, compară perspectivele și încearcă să elucideze misterul. Prin mijloacele mass-media, prezentatorul ne implică direct în anchetă, toate sursele fiindu-ne puse la dispoziție.

Narațiunea începe ca un show despre crime înfiorătoare și dispariții fără răspuns, dar înaintează spre o groază pură, redată în cazul de față prin cel de-al doilea glas, al constructorului din pădure. Prin urmare, de-aici suntem aruncați într-un context terifiant, delimitat de ascunzișul verde și întunecat. Dinspre pădure se aud voci, nu șoapte, ci cuvinte pronunțate pe jumătate, animale ciudate, hibride, își fac apariția și-i sperie pe muncitori, se aud ciocănituri în uși și ferestre toată ziua și în toiul nopții, iar utilajele încep să funcționeze singure, încercând să-i zdrobească sau decapiteze pe oamenii din proximitatea lor. Chiar dacă știi că la mijloc se află o intrigă polițistă, începi să pierzi reperele și pui totul pe seama fenomenelor inexplicabile. La toate astea, se adaugă și coșmarurile lui King, ce par să ia naștere odată ce jurnalistul pornește în propria căutare de răspunsuri.

Persoane bântuite de trecut sau de alte ființe umane, vampiri energetici ce-ți sug și ultima fărâmă de personalitate, suflete pustiite, oameni exemplari și nenorociți fără pereche, răpiri, minciuni, declarații false, abuzuri, violență și compasiune, speranță și condamnare, toate se regăsesc în podcastul lui Scott King, omul care dezgroapă trecutul ca să aducă la urechile ascultătorilor adevărul. Trebuie să recunosc că nu am mai citit de mult o poveste atât de înfiorătoare, mai bună decât majoritatea romanelor horror ale ultimilor ani, complexă, fantastică și inedită. Eu am fost Gică, mă bucur c-ai aruncat un ochi și peste această recenzie, și ne vedem data viitoare, cu un nou roman despre care să-ți povestesc.


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 22 martie 2023

Recenziile lui Gică 115 - Dincolo de aparențe de Lina Areklew


Titlu: Dincolo de aparențe  

Serie: Fredrik Froding #1

Autor: Lina Areklew

Editura: RAO

Titlu original: Ur askan (2020)

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 352

Media pe Goodreads: 3,64 (din 414 note)

 

Catalogat drept al doilea cel mai mare dezastru maritim, după Titanic, naufragiul feribotului Estonia, în data de 28 septembrie 1994, în timp ce se îndrepta dinspre Stockholm spre Tallinn, a rămas în istoria recentă drept tragedia în care și-au pierdut viața 852 de persoane, dintre care 501 erau cetățeni suedezi, și 285, estonieni. În ceea ce privește cauza accidentului, lucrurile au fost trecute mult timp sub tăcere, însă se pare c-ar fi fost vorba despre o defecțiune la mecanismul de blocare a ușii retractabile, ceea ce a permis apei să ajungă pe puntea rezervată mașinilor. Pornind de la această întâmplare nefericită, Lina Areklew face pasul spre ficțiune, aruncându-și eroul în mijlocul catastrofei. Se pare că Fredrik Froding s-a aflat pe punte când a izbucnit furtuna, împreună cu fratele său, Niklas. În câteva clipe haosul s-a instaurat, iar, printre țipete și lacrimi, cei doi au ajuns, fără să-și amintească prea multe, pe o barcă de salvare. Dar în următorul moment un val uriaș a lovit mica ambarcațiune, iar Niklas a dispărut în mijlocul apei învolburate.

În prezent, la mai bine de douăzeci de ani de la tragedia în care și-a pierdut ambii părinți și fratele, Fredrik a ajuns el însuși o epavă, trăind de pe-o zi pe alta cu medicamente și cantități mari de alcool. Nu și-a pierdut nicio clipă speranța că Niklas este în viață, pe-acolo pe undeva, și de atunci suferă de crize puternice de anxietate și de halucinații ce-l fac să-și vadă fratele mai mic în fiecare bărbat care-i iese în cale. Dar acum Fredrik este sigur că l-a găsit pe Niklas, și așa ajunge să-l urmărească pe Adam Ceder, bărbatul care stătuse ieri de vorbă cu fratele lui, până pe insula Ulvön, unde afaceristul intenționează să-și treacă încă un hotel în palmares. Însă în următoarea dimineață Ceder este găsit mort, rana de la cap confirmând că e vorba despre o crimă, iar protagonistul nostru ajunge, din cauza certei din seara anterioară, în capul listei cu posibilii suspecți de omor.

            Întâmplarea face ca pe acea insulă să locuiască și Sofia Hjortén, fosta iubită și colegă de la academia de poliție unde fusese înscris și Fredrik odinioară. Pornind de la crima ce pare să fi fost executată cu un obiect contondent, cel mai probabil cu un ciocan, cei doi pornesc pe urmele ucigașului, Sofia pentru că primește cazul, iar Fredrik pentru a-și salva propria piele. Astfel, investigația celor doi (pe drumuri separate) îi conduce în 1979, într-o tabără de vară, de care se ocupase ani la rând pastorul local. Se pare că Adam a făcut parte dintre copiii din acea tabără, alături de alți unsprezece tineri, printre care se număraseră și cele două fiice ale pastorului, ciudata și tăcuta Bodil și sora sa, Ester, fata în scaun cu rotile, de care ceilalți își bătuseră joc.

            Povestea de față debutează puțin dezorganizat, și trebuie să ai răbdare până când evenimentele o vor lua pe cursul normal. Totul începe de la căutarea lui Niklas, dar pe parcurs intenția se pierde în fundal, pentru că omorul ajunge să acapareze întregul roman. Încet-încet, lucrurile se leagă, intriga se construiește cu fiecare strat, iar spre final ajungi să stai cu sufletul la gură, așteptând ca vinovatul să fie descoperit. Pendulând între prezent și trecut, autoarea are grijă să ne ofere câteva detalii cheie, prin intermediul unor episoade care sunt întrerupte intenționat în mijlocul acțiunii. Suspansul crește cu fiecare dezvăluire, și astfel ești invitat să dai o mână de ajutor, legând indiciile care ți-au fost aruncate de-a lungul drumului. Deși firul central este destul de ușor de identificat și urmărit, stările spontane și gândurile obsesive ale personajelor oferă un grad ridicat de originalitate textului.

            L-am socotit de la primele pagini ca fiind un roman Nordic Noir de duzină, iar protagoniștii mi-au confirmat, cu fiecare gest, această impresie. Ambii investigatori, unul experimentat și celălalt pe jumătate amator, sunt cu moralul la pământ, lăsând la suprafață doar niște fantome, ce bântuie prin lume în căutarea unui scop. Poate că nu e un bețiv în pragul pensionării, însă Fredrik trăiește fiecare clipă în umbra speranței, apelând la pastile atunci când nu mai poate face față realității tot mai apăsătoare. Părerea mea e că merită, nu este cel mai bun thriller, nici pe departe, dar poate reprezenta o lectură interesantă și provocatoare, atâta timp cât lași orice așteptare deoparte. În cazul în care editura RAO va continua seria, cu siguranță o voi citi și pe următoarea, pentru că și eu, din postura de cititor implicat, sunt sigur că Niklas trăiește și că fratele lui va reuși cândva să-l găsească.


COMANDĂ CARTEA