Recenziile Mădălinei 101 - 56 de zile de Catherine Ryan Howard (CRIME CLUB)

Titlu: 56 de zile

Autor: Catherine Ryan Howard 

Editura: LEDA BAZAAR

Titlu original: 56 Days (2021)

Traducere de Shauki Al-Gareeb

Anul apariției: 2026

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,72 (din 68.734 note)

 

            De câte zile ai nevoie pentru a-l cunoaște pe cel de lângă tine? Unii spun că nu ajunge o viață pentru a-ți da seama cu cine îți împarți existența, iar alții susțin că e nevoie de o singură zi ca să știi că el este alesul și de zece până la douăzeci de zile ca să vă mutați împreună și să vă bucurați de fiorii nestăviliți ai dragostei. Dar ce faci atunci când, după alte câteva zile, îți dai seama că locuiești cu un străin care, cel mai probabil, ascunde un secret răvășitor ce te-ar putea doborî fără drept de apel? Ba mai mult... și tu ai propriile tale secrete pe care nu vrei să le afle nimeni. Și, colac peste pupăză, peste noapte, te trezești blocată alături de el din cauza stării de alertă provocată de pandemia de Covid-19. Paranoia și incertitudinea pun treptat stăpânire pe tine, și astfel ajungi să-ți faci tot felul de scenarii nefaste, trăind tot timpul cu impresia că cel de lângă tine vrea să-ți facă rău. Te întrebi mereu dacă totul e o proiecție a minții tale agitate sau dacă aceasta este realitatea crudă, fiindcă, oricâte minciuni ți-ai spune, nu-l cunoști cu adevărat. Prin urmare, ce alegi? Rămâi în expectativă, păzindu-ți secretele cu prețul vieții? Sau acționezi înainte ca celălalt să facă prima mișcare?

            Sună bine, nu-i așa? Ca un mic spoiler înainte să vă prezint mai pe larg faptele, trebuie să vă avertizez că „56 de zile” este un thriller psihologic destul de întortocheat, ce poate genera un grad ridicat de anxietate. Nu fiindcă avem de-a face cu asasini dezaxați sau cadavre mutilate, ci pentru că autoarea folosește drept fundal al narațiunii sale pandemia de Covid-19, o perioadă sumbră și plină de incertitudini, un scenariu apocaliptic, care, deși îndepărtat, este încă un ecou strident în mintea noastră. Catherine Ryan Howard se folosește de starea de urgență instituită în Irlanda pentru a amplifica, treptat, neîncrederea și disperarea protagoniștilor, transformând o poveste simplă într-un adevărat labirint. Dar haideți să vedem despre ce este vorba.

            Toți locatarii unui imobil relativ nou, situat în apropiere de centrul Dublinului, au fost nevoiți să iasă în stradă din cauza alarmei de incendiu. Este a patra alarmă falsă care le dă peste cap rutina, iar nemulțumirea rezidenților devine palpabilă. Ca de fiecare dată, poliția sosește la fața locului pentru a se asigura că nu există niciun pericol, însă de această dată chiar s-a întâmplat ceva, ceva complet neprevăzut, și nu e vorba de vreun incendiu. Într-unul dintre apartamentele de la parter, este descoperit un cadavru într-un stadiu avansat de descompunere. Trupul zace cu fața în jos, în duș, iar la prima vedere pare că bărbatul s-a înecat cu apa din scurgere. Însă dârele de sânge lăsate pe peretele băii spun altceva. Poliția deschide o anchetă, făcând tot posibilul să afle cine a fost autorul acestei crime, însă misiunea lor este oarecum îngreunată de restricțiile impuse de pandemie..

            În urmă cu 56 de zile, Oliver, viitorul cadavru din apartamentul nr. 1, aștepta liniștit la coadă într-un supermarket când a zărit-o. Nu știe ce a simțit în acea clipă efemeră în care s-au privit în ochi, dar un lucru e cert, a fost atras de ea ca de un magnet. A simțit un impuls covârșitor să-i vorbească, iar  sacoșa ei de pânză cu o navetă spațială imprimată a reprezentat un motiv perfect. Și uite așa, o discuție banală despre cosmos a condus la câteva întâlniri pasionale, și, la exact 21 de zile după ce s-au cunoscut, ea s-a mutat la el. Ah, da, era să uit... ea este Ciara, o tânără atrăgătoare, inteligentă, dar cu un job prost plătit și un apartament minuscul. Dorind să petreacă cât mai mult timp împreună fără să încalce restricțiile de siguranță, Ciara acceptă să locuiască cu el. Însă, pentru două persoane pentru care sinceritatea e doar un cuvânt din dicționar, conviețuirea poate deveni un joc de strategie. Vă puteți închipui că lucrurile capătă o turnură nefastă, având în vedere că totul începe cu un cadavru. Faptele sunt greu de reconstituit, nu există indicii, nici martori, iar starea trupului este descurajantă. Toate investigațiile par să ducă într-o fundătură. Și, cu toate acestea, trebuie să existe un vinovat care e posibil să fi comis crima perfectă.

            „56 de zile” este atât un romance simpatic și misterios, cât și un thriller domestic plin de răsturnări de situație și secrete savuroase ce așteaptă să fie împărtășite. Structurat pe două planuri, prezent, în care urmărim ancheta deschisă după găsirea cadavrului, și trecut, în urmă cu 56 de zile, în care urmărim idila dintre Ciara și Oliver, stilul romanului este unul dinamic, oscilând între seriozitate și ironie. Anumite capitole din trecut sunt dublate, fiecare protagonist prezentând întâmplările din perspectiva sa și adăugând detalii esențiale pentru demascarea adevăratei intrigi, provocându-l pe cititor să descurce singur ițele. Cu toate că mi-a plăcut romanul – e genul acela de poveste previzibilă care devine imprevizibilă printr-o simplă frază și care te prinde oricât de exagerată sau fadă ar fi pe alocuri – mi-ar fi plăcut ca personajele să fie puțin mai consistente și mai raționale. Însă contextul justifică în mare măsură acțiunile, gândurile și gesturile acestora, ceea ce mă face să afirm că autoarea a știut cum să îmbine toate aceste elemente pentru a construi o narațiune ce emană tensiune prin fiecare pagină.

 

  P.S.

            Pe Prime Video găsiți și serialul ce are la bază romanul lui Catherine Ryan Howard. Voi cum procedați? Mai întâi citiți cartea și apoi vedeți serialul? Sau invers?

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Catherine Ryan Howard:

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Cărți.Blog

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

Citește-mi-l

Falled

Fata Cu Cartea

Literatura pe tocuri

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 239 - Falsul candidat de Brian Klein (CRIME CLUB)

Titlu: Falsul candidat 

Serie: Trilogia Reichului (#1)

Autor: Brian Klein

Editura: NICULESCU

Titlu original: The Counterfeit Candidate (2021)

Traducere de Timea Kovacs 

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 4,26 (din 3.082 note)

Conform documentelor oficiale și mărturiilor celor apropiați Führerului, dar și Armatei Roșii ce a invadat Berlinul și a ajuns la respectivul buncăr, înregistrate în cronicile scrise, și apoi în manualele de istorie, Adolf Hitler și proaspăta sa consoartă, Eva Braun, s-au sinucis la data de 30 aprilie 1945, Hitler împușcându-se cu propriul pistol, Walther PPK, în tâmpla dreaptă, iar Eva înghițind un flacon cu cianură, trupurile celor doi fiind stropite cu benzină și incendiate. Adepții conspirație iau susținut și susțin , însă, că Hitler și-ar fi anticipat înfrângerea, astfel încât și-a pregătit, ajutat de mâna sa dreaptă, Martin Bormann, evadarea. Sume importante, sub formă de bani lichizi, lingouri de aur, diamante și opere de artă, au fost trimise pe cale maritimă în Argentina, acolo unde vocile suspicioase șoptesc că ar fi ajuns și Hitler, însoțit bineînțeles de Bormann și Braun, schimbându-și identitățile, ascunzându-se într-o grandioasă casă de la țară și pregătind, alături de o mână de naziști ce i-au urmat în America de Sud, înălțarea celui de-al patrulea Reich.

               Buenos Aires, 6 ianuarie 2012. Opt luni le-a luat celor trei bărbați să sape tunelul prin care s-au deplasat de la Cafeneaua Torino la Banco Estero, de unde au sustras banii din seifuri și mai multe casete de valori. Pedro Garcia, Ricardo Gonzales și Sebastian Ramos nu au știut, însă, că și-au semnat sentințele la moarte odată ce au pus mâna pe caseta de valori nr 1321. (...) San Francisco, trei zile mai târziu. Richard Franklin, directorul executiv al corporației farmaceutice Franklin, află despre jaful de la Banco Estero și, în consecință, îl sună pe Matias Paz (aka Scorpionul Negru), directorul și fondatorul companiei de securitate Theodor Consultance, fost mercenar și fascist de când se știe, care primește misiunea să-i găsească, tortureze și execute pe cei trei hoți și să recupereze caseta de valori. Richard Franklin nu poate lăsa documentele și rolele de film ce ar putea schimba complet istoria secolului al XX-lea să cadă în mâini nepotrivite, nu după atâta timp în care s-au ascuns, nu acum când fiul său, John Franklin, urmează să fie ales președinte și să ocupe râvnitul și controversatul scaun de la Casa Albă.

Jafuri, asasinate și... investigații. Așadar, intră în scenă inspectorul-șef Nicolas Vargas, care pornește, coborând în tunelul prin care s-a comis infracțiunea, pe urmele celor trei bărbați, neștiind despre Scorpionul Negru, care i-a luat-o înainte. Vargas își dă seama destul de repede, ajungând prea târziu la scenele crimelor, că are de-a face cu niște indivizi periculoși și putred de bogați, care vor face tot ce e nevoie ca să-și recupereze blestemata de casetă de valori. Însoțit de partenerul său, detectivul Juan Torres, Vargas înaintează pe un teritoriu minat, confruntându-se cu asasini plătiți, lunetiști și foști farmaciști specializați în otrăvuri. Banii decid cine merită să moară și cine să trăiască, sorțile infractorilor și agenților legii aflându-se în mâinile păpușarului suprem. Ei bine, chiar și ucigași de pe Dark Webb pot să comită erori, Franklin Sr. Realizând pentru prima dată că are de-a face cu un rival pe măsură. Istoria, însă, nu a fost mușamalizată ca el acum să dea un pas înapoi, nu-și poate trăda propriile interese, și, mai mult de atât, nu-și poate trăda unchiul, bărbatul care l-a călăuzit pe calea succesului, omul în care tatăl său, Gerald Franklin, avusese cea mai mare încredere.

V-a fost dor de Robert Ludlum? Doamnelor și domnilor, intrigile politice de altădată s-au întors pe scena literară, conturate și umplute de substanță de faimosul scenarist Brian Klein. „Falsul candidat”, primul volum din Trilogia Reichului, însoțită de prequelul Rețeaua Păianjen, este gura de aer de care am avut/avem atâta nevoie, conspirația cu sens care și-a găsit locul printre lecturile superficiale și ploturile neverosimile ce au acaparat în ultimii ani piața de carte internațională. Crime odioase, explozii, dosare secrete, identități false, de toate, nu chiar pentru toți, perfectă pentru cititorii care știu să savureze un thriller politic bine scris, posibil un început bun pentru cei care au ajuns abia acum să pună mâna pe o carte. Personaje credibile, răsturnări de situație ce te lasă cu gura căscată, secrete zăvorâte aproape un secol, o idee ce s-a preschimbat într-o conspirație, un gând ce a prins contur în sute de pagini, ținându-ne cu sufletul la gură și recompensându-ne cu răvășitorul moment de catharsis.

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Brian Klein:

Literatura pe tocuri

Falled

Cărți.Blog

Fata Cu Cartea

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

Analogii, Antologii

Anca și cărțile.ro

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 138 - Casa neagră de Peter May (CRIME CLUB)

Titlu: Casa neagră  

Serie: Trilogia Lewis (#1)

Autor: Peter May

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Blackhouse (2011)

Traducere de Loredana Frățilă-Cristescu

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 4,09 (din 45.369 note)

 

Primul fum tras în plămâni, primul pahar dat peste cap, prima partidă de sex în șopronul pentru bărci, când nici tu, nici ea, nu știați cum ar trebui mai exact să procedați, primele experiențe, traumatizante sau înălțătoare, le porți în minte și în inimă până la moarte. Pentru locuitorii insulei Lewis, din Scoția, însă, testul prin care ți se atestă trecerea de la copil la bărbat este reprezentat de vânătoarea de guga (bobocii de gâscă de mare), care se găsesc pe An Sgeir (cuvântul galez pentru piatră), stânca de aproximativ o sută de metri din mijlocul oceanului, unde păsările vin să-și depună ouăle, făcându-și cuiburi pe suprafața dură și pătată de găinaț, părăsind piatra abia după ce puii vor începe să zboare. Vânătorii petrec două săptămâni pe An Sgeir, timp în care trebuie să stranguleze, decapiteze și aranjeze în tumuli uriași, una peste cealaltă, două mii de guga, captura, conservată cu sare, cu care se vor întoarce pe Lewis, asigurându-și familiile cu carne de pasăre pentru următoarele trei anotimpuri. Cu optsprezece ani în urmă, însă, pe An Sgeir a avut loc o tragedie, trupul unui bărbat, care intenționase să dea o mână de ajutor unui băiat aflat în primejdie, alunecând în apele tulburi de dedesubt, marea luându-și )la rândul ei) prada ce se prăbușise în brațele sale reci.

Când un bărbat din Crobost este găsit mort într-un șopron pentru bărci, lovit în cap cu un obiect contondent, sugrumat, spânzurat și cu o tăietură la nivelul abdomenului, prin care i s-au revărsat mațele, o crimă ce copiază la indigo un omor nesoluționat din Edinburgh, Inspectorul Fin (Fionnlag) Macleod se întoarce după aproape două decenii pe insula Lewis, pregătit să pună mâna pe sadicul ucigaș ce a reușit să tulbure din temelie comunitatea religioasă în care s-a născut. Victima nu e nimeni altul decât Angus (Angel) Macritchie, bătăușul care le provocase nenumărate probleme lui Fin și lui Artair Macinnes (cel mai bun prieten din copilărie). Fin simte revenirea ca pe propriile Munci ale lui Hercule, nefiind în stare să-I privească în ochi cu sinceritate pe cei pe care i-a părăsit, șocat la vestea că Marsaili, prima lui dragoste și fata cu cosițe blonde și ochelari care i-a furat virginitatea, este căsătorită cu Artair, bam ai mult, că cei doi au și un fiu de optsprezece ani, care poartă chiar numele (cu pronunție gaelică) de Fionnlag. Pașii săi de anchetator îl împing, însă, să dea ochii și cu Donald Murray, băiatul de odinioară al pastorului, care fumase iarbă nu tocmai pe ascuns, se culcase cu aproape toate fetele din oraș și fusese sceptic cu privire la existența unei forțe divine, ajuns la rândul său pastor, și a cărui fiică, Donna, susține că a fost violată de Angel, chiar înainte ca nenorocitul să fie ucis.

Narațiunea detectivistică nu este decât o imensă galerie în care sunt așezate cu grijă, aidoma unor picturi expresioniste, amintirile tulburătoare și edificatoare ale protagonistului, care își găsesc pe rând, dar nu în ordine cronologică, locul în timp și spațiu. Fin e un bărbat bântuit de propriul trecut, care a simțit nevoia să se întoarcă în Lewis, dar nu este pregătit pentru schimbările majore care s-au petrecut de la moartea propriei mătuși. Pășim alături de tânărul Fin pe An Sgeir, la prima sa vânătoare de guga, ne întristăm atunci când aflăm despre părinții săi care și-au pierdut viața într-un accident de mașină și trăim cu speranța că totul se poate remedia atâta timp cât Marsaili nu l-a uitat, iubindu-și fiul ca pe rodul sentimentelor ce-i uniseră cândva. Ancheta nu doar că stagnează, dar pare să se estompeze, emoțiile și șocul regăsirii eclipsând investigația, Fin devenind băiatul de odinioară, părăsind simbolic, fără voia lui, uniforma de polițist. E copilul de altădată, orfanul care a pierdut totul într-o seară dansantă, dar care abia acum realizează că, de fapt, plecarea la universitate i-a schimbat complet destinul, pedeapsa bobocului de gâscă de mare care și-a  părăsit singur cuibul sigur și călduros.

Și, totuși, cu cadavre măcelărite sau fără, rămâne o întrebare... Ce este, de fapt, casa neagră. Ei bine, eu mă retrag, așa că-l voi lăsa pe Peter May, prin cuvintele propriului personaj,  să vă răspundă:

„Locuiam în ceea ce se chema o casă albă, la vreo opt sute de metri depărtare de satul Crobost, parte din comunitatea Ness, aflată la extremitatea nordică a insulei Lewis, la rândul ei situ­ată cel mai la nord din tot arhipelagul Hebridelor Exterioare al Scoției. Casele albe fuseseră ridicate în anii douăzeci, din piatră și var sau blocuri de beton și acoperite cu ardezie, tablă ondulată ori carton gudronat. Fuseseră construite pentru a înlocui vechile case negre. Spre deosebire de cele albe, casele negre aveau zidărie din piatră uscată și acoperișuri din paie și adăposteau deopotrivă oamenii și animalele. În centrul podelei de piatră din încăperea principală ardea zi și noapte un foc de turbă. Încăperea respectivă era denumită camera focului. Nu existau coșuri, iar fumul trebuia să iasă printr-o gaură din acoperiș. Bineînțeles, nu era o soluție prea eficientă, iar casele erau mereu pline de funingine. Nu-i de mirare că speranța de viață era redusă.”

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Peter May:

Literatura pe tocuri

Falled

Biblioteca lui Liviu

Ciobanul de Azi

Cărți.Blog

Analogii, Antologii

Anca și cărțile.ro

Fata Cu Cartea

Citește-mi-l

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 100 - Alchemised de SenLinYu

Titlu: Alchemised  

Autor: SenLinYU

Editura: BOOKZONE

Titlu original: Alchemised (2025)

Traducere de Antonia Gîrmacea

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 832

Media pe Goodreads: 4,37 (din 216.790 note)

 

               Este un real fenomen, o carte ce a zguduit dintemelie universul cititorilor de fantasy și romantasy; un roman minune care, aidoma unei comete, reprezintă o apariție rară, uluitor de captivantă, un eveniment magic, dar care lasă în urmă un potop de speculații și teorii.  Oricât de critică aș fi și în ciuda unor necomcordanțe narativedescoperite pe parcursul lecturii, nu pot contesta valoarea acestei cărți și nu cred  că exagerez atunci când spun că „Alchemised” ar putea ocupa, fără niciun dubiu, un loc pe lista celor mai bune romane scrise în ultimii zece ani. De o violență inimaginabilă, sângeroasă, cu o atmosferă macabră și apăsătoare, o lume complexă, sfâșiată de război, în care moartea este conducătorul suprem, și personaje imprevizibile și duplicitare, ce răspândesc o aură cu adevărat malefică, capodopera lui SenLinYu nu ar putea fi încadrată într-un singur gen literar, fiind atât un roman dark fantasy excelent, cu o puternică componentă romance, cât și o distopie foarte complexă,cu nuanțe fine de horror și SF. Cu toate astea, oricât de mult mi-ar fi plăcut povestea, nu pot trece cu vederea câteva minusuri. Dar, înainte de asta, haideți să vedem cu ce ne confruntăm.

               Întuneric... durere... mai mult întuneric... agonie... teroare... și mai mult întuneric... Primul lucru pe care Helena l-a văzut atunci când a deschis ochii a fost bezna de nestrăpuns ce-o înconjura. A încercat să se miște, însă o durere ucigătoare i-a străpuns măruntaiele. De doi ani stă captivă într-una dintre camerele de stază, mai mult moartă decât vie, plutind, asemenea unui pește mort, în lichidul menit să-i conserve trupul, nu și sufletul. Cu toate astea, a supraviețuit. Când și ultimul strop de speranță i s-a scurs din inimă, Helena a fost găsită și readusă printre cei vii... Însă coșmarul ei abia acum începe. Numele ei nu figurează pe niciuna dintre listele atent întocmite de comisarii noului regim, însă cineva a recunoscut-o ca fiind unul dintre partizanii înfocați ai Rezistenței alchimiștilor, care s-au opus din toate puterile terorii instituite de noul conducător al Paladiei, Marele Necromant. Războiul a fost nespus de sângeros, alchimiștii au fost îngenunchiați, iar rezonanța (magia) le-a fost blocată pentru totdeauna; unii au fost uciși, alții au fost întemnițați, dar majoritatea au fost reanimați și transformați în servitorii devotați ai lui Morrough. Însă Helena nu-și mai amintește nimic din toate câte s-au petrecut înainte și în timpul războiului. Mintea ei a fost cercetată de cei mai pricepuți vidimanți, dar în zadar... Amintirile ei au fost modificate. Fiind siguri că ascunde informații prețioase, tânăra este dată pe mâinile lui Kaine Ferron, Înaltul Comisar al Paladiei, un adevărat monstru, care ucide fără să clipească pe oricine amenință noua ordine a regatului. De două ori captivă, în propria minte și în locuința torționarului ei, Helena caută disperată o cale de scăpare, însă chinurile prin care este forțată să treacă în fiecare zi o transformă într-o păpușă de cârpe, incapabilă să se împotrivească planurilor odioase pe care Stăpâmnul Morții le-a pregătit pentru ea.

               Nu cred că am mai citit vreun roman atât de întunecat de la început până la final. Scenele extrem de vii, cinematografice chiar, par să fie zugrăvite în nuanțe obscure, tonuri diferite de negru printre care lumina nu se mai poate strecura. Am simțit atmosfera apăsătoare până în măduva oaselor, un sentiment de neliniște însoțindu-mă pe tot parcursul lecturii. Aproape că pot număra pe degete dățile în care o carte mi-a provocat o astfel de reacție, ținându-mă prizonieră într-o lume deosebit de complexă, labirintică și greu de înțeles. Însă, oricât de mult mi-ar fi plăcut, nu pot trece cu vederea golurile pe care autoarea le-a lăsat în narațiune, probabil intenționat, probabil involuntar, dar suficient de bătătoare la ochi cât să mă facă să înaintez destul de anevoios cu lectura. Intriga este la fel ca amintirile protagonistei, fragmentată și încețoșată, cel puțin în prima parte a romanului. În momentul în care am ajuns la a doua parte  – cea în care ne sunt prezentate evenimentele ce au condus la uciderea alchimiștilor și capturarea Helenei –, am simțit nevoia să revin la prima parte, s-o recitesc integral, pentru a putea completa imaginea de ansamblu cu  elementele lipsă. Cu toate că începutul mi s-a părut bestial, am avut impresia că am fost aruncată în mijlocul poveștii, primele două părți putând fi inversate, și, din opiniile pe care le-am văzut în mediul online, nu sunt singura care crede asta. Dar, oricum ar fi, SenLinYu a construit un romantasy de excepție, în care moartea și dorința de a trăi se ciocnesc într-o bătălie crâncenă, ce va decide viitorul întregului regat.

               Înainte să închei recenzia, trebuie să ating o coardă ceva mai sensibilă... Se zvonește că „Alchemised” a fost conceput drept un fun fiction pentru Harry Potter, ilustrând relația de dragoste dintre Hermione Granger și Draco Reacredință, însă eu nu pot susține această teorie. Da, autoarea se inspiră din romanele nemuritoare ale lui J. K. Rowlling, preluând câteva elemente precum inferii, dementorii, imaginea Lordului Întunecat și câteva trăsături din construcția celor două personaje deja menționate, însă modul în care le remodelează și le folosește se îndepărtează total de sursă. Eu cred că „Alchemised” trebuie privit ca un roman complet separat de universul Harry Potter, neavând nevoie să fie asociat cu faima acestuia pentru a străluci și a deveni în sine un fenomen. Afirmația mea este în totalitate subiectivă, fiind născută din pasiunea înflăcărată pe care o am pentru romanele lui J. K. Rowlling, și, dacă sunteți de altă părere, chiar vă rog să mi-o împărtășiți. Sunt foarte curioasă cum vedeți voi lucrurile!

               Scene extrem de dinamice, episoade de o profunzime inimaginabilă, personaje grotești, monștri cu chip de om, suferință, râuri de sânge, vinovăție și o iubire ce poate spulbera întunericul, toate adunate în aproape 800 de pagini ce vă vor trece printr-un carusel de emoții. În ciuda minusurilor pe care le-am descoperit, înntr-un fel firești într-o narațune de o asemenea amploare, „Alchemised” a fost cartea cu care am început anul 2026 și, probabil, va păstra titlul de cea mai vună carte citită în acest an. Sunt foarte curioasă ce ne va mai pregăti SenLinYu, deoarece, deznodământul mi-a dat de înțeles că povestea nu se termină aici!

 

COMANDĂ CARTEA