Cărțile Mele Și Alți Demoni: Catherine Ryan Howard

Se afișează postările cu eticheta Catherine Ryan Howard. Afișați toate postările

marți, 31 martie 2026

Recenziile Mădălinei 101 - 56 de zile de Catherine Ryan Howard (CRIME CLUB)

Titlu: 56 de zile

Autor: Catherine Ryan Howard

Editura: LEDA BAZAAR

Titlu original: 56 Days (2021)

Traducere de Shauki Al-Gareeb

Anul apariției: 2026

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,72 (din 68.734 note)

De câte zile ai nevoie pentru a-l cunoaște pe cel de lângă tine? Unii spun că nu ajunge o viață pentru a-ți da seama cu cine îți împarți existența, iar alții susțin că e nevoie de o singură zi ca să știi că el este alesul și de zece până la douăzeci de zile ca să vă mutați împreună și să vă bucurați de fiorii nestăviliți ai dragostei. Dar ce faci atunci când, după alte câteva zile, îți dai seama că locuiești cu un străin care, cel mai probabil, ascunde un secret răvășitor ce te-ar putea doborî fără drept de apel? Ba mai mult... și tu ai propriile tale secrete pe care nu vrei să le afle nimeni. Și, colac peste pupăză, peste noapte, te trezești blocată alături de el din cauza stării de alertă provocată de pandemia de Covid-19. Paranoia și incertitudinea pun treptat stăpânire pe tine, și astfel ajungi să-ți faci tot felul de scenarii nefaste, trăind tot timpul cu impresia că cel de lângă tine vrea să-ți facă rău. Te întrebi mereu dacă totul e o proiecție a minții tale agitate sau dacă aceasta este realitatea crudă, fiindcă, oricâte minciuni ți-ai spune, nu-l cunoști cu adevărat. Prin urmare, ce alegi? Rămâi în expectativă, păzindu-ți secretele cu prețul vieții? Sau acționezi înainte ca celălalt să facă prima mișcare?

Sună bine, nu-i așa? Ca un mic spoiler înainte să vă prezint mai pe larg faptele, trebuie să vă avertizez că „56 de zile” este un thriller psihologic destul de întortocheat, ce poate genera un grad ridicat de anxietate. Nu fiindcă avem de-a face cu asasini dezaxați sau cadavre mutilate, ci pentru că autoarea folosește drept fundal al narațiunii sale pandemia de Covid-19, o perioadă sumbră și plină de incertitudini, un scenariu apocaliptic, care, deși îndepărtat, este încă un ecou strident în mintea noastră. Catherine Ryan Howard se folosește de starea de urgență instituită în Irlanda pentru a amplifica, treptat, neîncrederea și disperarea protagoniștilor, transformând o poveste simplă într-un adevărat labirint. Dar haideți să vedem despre ce este vorba.

Toți locatarii unui imobil relativ nou, situat în apropiere de centrul Dublinului, au fost nevoiți să iasă în stradă din cauza alarmei de incendiu. Este a patra alarmă falsă care le dă peste cap rutina, iar nemulțumirea rezidenților devine palpabilă. Ca de fiecare dată, poliția sosește la fața locului pentru a se asigura că nu există niciun pericol, însă de această dată chiar s-a întâmplat ceva, ceva complet neprevăzut, și nu e vorba de vreun incendiu. Într-unul dintre apartamentele de la parter, este descoperit un cadavru într-un stadiu avansat de descompunere. Trupul zace cu fața în jos, în duș, iar la prima vedere pare că bărbatul s-a înecat cu apa din scurgere. Însă dârele de sânge lăsate pe peretele băii spun altceva. Poliția deschide o anchetă, făcând tot posibilul să afle cine a fost autorul acestei crime, însă misiunea lor este oarecum îngreunată de restricțiile impuse de pandemie..

În urmă cu 56 de zile, Oliver, viitorul cadavru din apartamentul nr. 1, aștepta liniștit la coadă într-un supermarket când a zărit-o. Nu știe ce a simțit în acea clipă efemeră în care s-au privit în ochi, dar un lucru e cert, a fost atras de ea ca de un magnet. A simțit un impuls covârșitor să-i vorbească, iar sacoșa ei de pânză cu o navetă spațială imprimată a reprezentat un motiv perfect. Și uite așa, o discuție banală despre cosmos a condus la câteva întâlniri pasionale, și, la exact 21 de zile după ce s-au cunoscut, ea s-a mutat la el. Ah, da, era să uit... ea este Ciara, o tânără atrăgătoare, inteligentă, dar cu un job prost plătit și un apartament minuscul. Dorind să petreacă cât mai mult timp împreună fără să încalce restricțiile de siguranță, Ciara acceptă să locuiască cu el. Însă, pentru două persoane pentru care sinceritatea e doar un cuvânt din dicționar, conviețuirea poate deveni un joc de strategie. Vă puteți închipui că lucrurile capătă o turnură nefastă, având în vedere că totul începe cu un cadavru. Faptele sunt greu de reconstituit, nu există indicii, nici martori, iar starea trupului este descurajantă. Toate investigațiile par să ducă într-o fundătură. Și, cu toate acestea, trebuie să existe un vinovat care e posibil să fi comis crima perfectă.

„56 de zile” este atât un romance simpatic și misterios, cât și un thriller domestic plin de răsturnări de situație și secrete savuroase ce așteaptă să fie împărtășite. Structurat pe două planuri, prezent, în care urmărim ancheta deschisă după găsirea cadavrului, și trecut, în urmă cu 56 de zile, în care urmărim idila dintre Ciara și Oliver, stilul romanului este unul dinamic, oscilând între seriozitate și ironie. Anumite capitole din trecut sunt dublate, fiecare protagonist prezentând întâmplările din perspectiva sa și adăugând detalii esențiale pentru demascarea adevăratei intrigi, provocându-l pe cititor să descurce singur ițele. Cu toate că mi-a plăcut romanul – e genul acela de poveste previzibilă care devine imprevizibilă printr-o simplă frază și care te prinde oricât de exagerată sau fadă ar fi pe alocuri – mi-ar fi plăcut ca personajele să fie puțin mai consistente și mai raționale. Însă contextul justifică în mare măsură acțiunile, gândurile și gesturile acestora, ceea ce mă face să afirm că autoarea a știut cum să îmbine toate aceste elemente pentru a construi o narațiune ce emană tensiune prin fiecare pagină.

P.S.

Pe Prime Video găsiți și serialul ce are la bază romanul lui Catherine Ryan Howard. Voi cum procedați? Mai întâi citiți cartea și apoi vedeți serialul? Sau invers?

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Catherine Ryan Howard:

duminică, 23 aprilie 2023

Recenziile lui Gică 123 - Omul fără urmă de Catherine Ryan Howard (CRIME CLUB)

Titlu: Omul fără urmă

Autor: Catherine Ryan Howard

Editura: TREI

Titlu original: The Nothing Man (2020)

Traducere de Mihaela Ionescu

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 4,18 (din 22.809 note)

Ted Bundy, Jeffrey Dahmer, John Wayne Gacy, Ed Gein, Fred West, Peter Suteliffe și Harold Shipman. Gary Ridgway, alias Green River Killer, Richard Ramirez, alias Night Stalker, Dennis Rader, alias BTK și Ted Kaczynski, alias Unabomber. Pe majoritatea dintre ei îi cunoaștem după nume sau porecle. Știm că se numără printre cei mai mari criminali în serie din ultima sută de ani, poate avem o vagă sau argumentată idee și despre modul în care au operat. Însă ce știm despre victimele lor? În mod cert, nimic sau, oricum, nu prea multe. Problema e că atracția noastră pentru morbid i-a plasat pe ucigași undeva deasupra verosimilului, le-am pus pe chipuri câte o mască de Hannibal și am uitat complet de cei uciși, de aceia care meritau, de fapt, să rămână în memoria colectivă. Monstrul a fost așezat pe piedestal, publicul l-a privit cu admirație și frică, uitând în următorul moment de toată suferința pe care a provocat-o.

Între anii 2000 și 2002, un ucigaș a terorizat comitatul Cork din Irlanda, intrând prin efracție în case, legându-i și ucigându-i pe locatari. Au avut loc cinci spargeri, tot atâtea crime, și, deși a existat un portret robot, realizat pe baza descrierii unei șoferițe ce a văzut un bărbat fugind prin noapte în apropierea uneia dintre locuințe, nimeni nu l-a putut identifica pe făptaș. Evelyn avea doisprezece ani atunci când un străin i-a ucis tatăl, violat și omorât mama și sufocat sora de șapte anișori, care, după câteva ore, a murit la spital. De atunci au trecut douăzeci de ani, iar acum Eve Black, femeie matură și scriitoare de curând celebră, este în sfârșit pregătită să-l prindă pe cel ce i-a distrus familia. Povestea ei o regăsiți în cartea „Omul fără urmă” (numele pe care i-l dăduse presa criminalului la acea vreme), volumul pe care-l răsfoiește, chiar în acest moment, Jim Doyle, un paznic de supermarket, trecut de șaizeci de ani, amintindu-și cu nostalgie și entuziasm de faptele monstruoase pe care le-a săvârșit în trecut.

În epoca detectivilor de canapea, Eve este conștientă că, dacă vrea să-l confrunte pe ucigașul retras de două decenii din activitate, trebuie să-i întindă o momeală, ca să-l facă să revină la vechea lui îndeletnicire. Volumul ei de memorii, pe alocuri investigativ, îl atrage ca un magnet pe Jim, căruia i se promite, încă de la primele pagini, că-i va fi dezvăluită identitatea. Curios și surescitat, antagonistul, deopotrivă personaj principal, dă filă după filă, rememorându-și isprăvile, comparându-le cu perspectivele celorlalte caractere, victime rămase în viață sau foști participanți la anchetă. Cartea nu doar că stârnește interesul unui public uriaș, așezat la cozi interminabile pentru a primi autograful autoarei supraviețuitoare, ci și readuce la actualitate vechiul caz, la care adaugă noi unghiuri din care să privim întâmplările. Fiecare cititor devine un pion în ampla investigație pe care o desfășoară Eve, pentru că Omul fără urmă, la urma urmelor, e un om ca oricare altul, fiul, fratele sau soțul cuiva.

Pe parcursul narațiunii principale, asistăm la un amplu proces de demistificare, prin care Omul fără urmă este coborât de pe piedestal și identificat drept un monstru obișnuit, ratat atât pe plan profesional, cât și personal și social. Jim e vecinul irascibil ce-ți bate-n ușă ca să-ți urle-n față că potaia ta iar i-a umplut grădina de rahat, e tatăl căruia nu i-a păsat niciodată de cariera sau problemele fiicei sale și soțul ce a trăit toată viața lângă o femeie devotată, pe care nu a știut s-o prețuiască cu adevărat. La supermarket, e paznicul ce e certat mai mereu și tratat cu scârbă de superiorul său, e fostul polițist irascibil care a fost mutat la o altă secție, după ce-i aruncase cafeaua fierbinte în față fostului șef. Porecla lui i se datorează faptului că nu a lăsat niciodată vreo urmă la locul crimei, dar, conform lui Eve, adevărul e că nu a avut, de fapt, ce să lase în urmă, fiindcă el a fost și este un nimeni, un dezaxat retras în propria lume a anonimității.

Catherine Ryan Howard scrie un thriller cuminte, cumpătat, un roman de suspans fără suspans, ce se transformă adesea într-un documentar detectivistic de amploare. Miza cărții nu stă doar în relatarea unor întâmplări cumplite, ci și în relația postmodernă dintre autor și cititor, cel din urmă regăsindu-se în postura lui Jim Doyle, protagonistul care ajunge să-și lectureze, alături de noi, povestea. De altfel, aproape întregul roman este unu la unu cu volumul (cartonat și cu supracopertă) din interior, lăsând, ca niște observații scrise pe margine, câteva secvențe despre viața de familie a lui Doyle și episoadele de la muncă. Una peste alta, a fost OK, undeva la trei stele pe Goodreads, bun ca premisă, dar prea static pentru gustul meu, solicitându-mi în continuu atenția și, în special spre final, răbdarea. Repet, asta e strict părerea mea, iar dacă veți ajunge s-o citiți, aștept cu interes și alte păreri despre ea.