Titlu: Fiica greșită
Autor:
Dandy Smith
Editura:
LEDA BAZAAR (CORINT)
Titlu
original: The Wrong Daughter (2024)
Traducere
de Roxana Brînceanu
Anul
apariției: 2025
Număr
pagini: 464
Media pe
Goodreads: 4,03 (din 48.487 note)
Cum ai reacționa dacă sora ta răpită
în urmă cu șaisprezece ani s-ar întoarce acasă? Care ar fi prima întrebare pe
care i-ai adresa-o? Unde a fost? Ce i s-a întâmplat? Cum a scăpat? Acum e în
siguranță? E posibil ca răpitorul să fie iarăși pe urmele sale? Sunteți cu
toții în pericol? Sau poate că ai primi-o cu brațele deschise, așteptând
răbdătoare ziua în care se va simți în stare să vorbească despre experiența
cumplită prin care a trecut? Probabil că nu... Nu ești terapeutul care trebuie
să se scufunde în bezna psihicului pentru a pune mâna pe o mărturisire
dureroasă. Ești sora ei, sânge din sângele ei... Ai așteptat în tot timpul ăsta
un semn, sperând că ar putea să fie încă în viață. Ai refuzat să te gândești la
mormântul anonim în care ar fi putut să-i putrezească rămășițele. Ai dat
interviuri peste interviuri, în ziare, la radio și la televizor, pentru
conștientizare, spuneau ei, însă tu ai căutat în continuu un indiciu care să te
pună pe pista corectă. Și uite că rugăciunile ți-au fost ascultate, sora ta s-a
întors...
Caitlin Arden și-a văzut pentru
ultima oară sora mai mare într-o seară de vară, când părinții lor erau plecați
la o petrecere, și un necunoscut cu o mască venețiană pe chip s-a strecurat până
în camera Oliviei și a răpit-o. Caitie avea zece ani, iar Olivia, treisprezece.
Își amintește zgomotele nocturne, chipul hidos cu nasul alungit care a ieșit din
camera surorii sale și degetul pe care Olivia l-a dus la buze ca să-i facă semn
să tacă, în timp ce era condusă, amenințată cu un cuțit pe la spate, afară din
casă, răpitorul și victima pierzându-și împreună urmele în pădure. Timpul a
trecut, Caitie a crescut, are un logodnic chipeș și devotat și lucrează ca
învățătoare la o școală din oraș. Și uite că acum, după ce toate speranțele au
fost îngropate, Olivia s-a întors teafără și nevătămată în brațele propriei
familii. Clara și Miles sunt fericiți peste poate că fiica lor preferată
trăiește, însă Caitie, oricât de entuziasmată ar fi de veste, nu ezită să-și
pună câteva întrebări firești. Unde a fost Olivia în acești șaisprezece ani? Ce
s-a întâmplat cu bărbatul care a răpit-o? Prin ce suferințe a trecut? Și de ce,
la urma urmelor, se comportă de parcă nimic nu s-ar fi petrecut, de parcă n-ar
fi dispărut nicicând în noapte.
De la vârsta de zece ani, mai exact
din acea noapte, Caitie a fost nevoită să-și asume rolul surorii ei cu ochii albaștri
ca gheața fiordurilor și buclele aurii. Olivia era ca o floarea-soarelui, întorcea
privirile, ca un sol care atrage magnetic corpurile din jur. Era perfecțiunea
întruchipată, ceea ce Caitie nu ar putea să fie niciodată. Deși a urmat facultatea
sugerată de părinți și a ajuns învățătoare, aidoma Clarei, se percepe ca pe o
imitație ieftină, simte că joacă un rol de mâna a doua, că e o străină în
propria piele. A renunțat pe jumătate la pasiunile sale, s-a obișnuit cu ideea
că nu va părăsi niciodată țărmurile Angliei, a fost nevoită să înglobeze în
sine forma și fontul surorii răpite. A devenit ceea ce și-au dorit ceilalți să
fie, renunțând la visuri și scindându-și identitatea, în așa fel încât să
păstreze netulburat zâmbetul de pe chipurile lui Miles și Clara, care sunt
conștienți că trupul Oliviei ar fi putut fi devorat de viermi și gândaci, dar
refuză să privească în față adevărul, aruncând vina dispariției prințesei lor
asupra mezinei.
Nu e un plot original, însă e bine
dezvoltat. Ne întrebăm în permanență dacă în scenă a reintrat Olivia însăși sau
dacă în casa familiei Arden s-a strecurat o impostoare. Surorile, care cândva
erau de nedespărțit, își aruncă acum priviri arzătoare și își pun bețe-n roate,
Olivia provocând-o pe Caitie la fiecare întrevedere, furându-i prietena cea mai
bună din copilărie, pe Florence, căreia i se apropie nunta cu Daniel, și
flirtând cu Oscar, logodnicul acesteia, care nu poate să refuze să-i ofere
ajutorul unei fete superbe aflate la ananghie. De altfel, avem și o componentă
gotică esențială, prezentă mai întâi prin aparițiile repetate ale unui bărbat
cu mască de carnaval, și apoi de cei doi frați incestuoși care locuiesc singuri
într-un conac vechi, și ai căror părinți au pierit înecați, singura lor rudă
apropiată fiind unchiul care ar putea să-i ucidă într-o zi și să pună mâna pe
avere. E un roman în coadă de șarpe, povestea surorilor desfășurându-se în
paralel cu cea a fraților, urmărind două fire narative distincte care urmează
să se înnoade. Scriitura e decentă, atractivă, cu mici răsturnări de situație
plasate exact acolo unde trebuie. Minciunile sunt nenumărate, realitatea e camuflată
în supoziții și informații false. Și dacă vrei să ieși cu bine la liman, ai
grijă să n-o crezi pe fiica greșită...
Un proiect:
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Dandy Smith:
