Titlu:
Fantoma
Serie:
Harry Hole (#9)
Autor: Jo
Nesbø
Editura:
TREI
Titlu
original: Gjenferd (2011)
Traducere
de Bogdan Nicolae Marchidanu
Anul apariției:
2022
Număr
pagini: 576
Media pe
Goodreads: 4,11 (din 49.822 note)
Băiatul cu tricoul cu Arsenal are
ce-ți dorești... Se numește violină. Câteva miligrame din pudra albă-maronie și
plutești printre nori. Se spune că te ridică la ceruri și te face să auzi
sunetul harpelor îngerești. E noua tentație de pe piață, e un drog creat
într-un laborator privat, secret, de către un individ cu cunoștințe vaste
într-ale chimiei. Spre deosebire de heroină, violina îți induce mult mai repede
starea de vis, te duce departe de-aici și te lasă să zaci câteva ore printre sori
și stele, însă și dependența e mai mare. După ce te vei trezi, îți vei dori
încă o doză și încă o doză, până când substanța te va preschimba, la fel ca
toate drogurile sintetice, într-un zombi. Vei fi în stare să șterpelești
bijuterii ca să le amanetezi, să furi din rezervele celorlalți și chiar să
ucizi pentru sfânta pudră norvegiană, pentru că, da, rețeta e originală și
originară, și acum e gata să fie exportată spre Bangkok, de unde se va răspândi
mai departe, pe întregul mapamond.
Harry Hole s-a întors în Oslo mai
hotărât ca niciodată, îmbrăcat la patru ace, la costum de in, decis să nu mai
pună pe limbă picătură de alcool. Revenirea lui nu are de-a face cu o nouă
anchetă polițienească în care i s-a cerut să intervină oficial, ci de
condamnarea lui Oleg Fauke, fiul lui Rakel, băiatul care l-a idolatrizat nu cu prea
mulți ani în urmă, dar care acum a intrat în niște belele de zile mari, acuzat
fiind de uciderea lui Gusto Hanssen, un traficant de heroină și violină care și-a
dat duhul cu două gloanțe în piept înainte ca organele legii (sau rivalii de pe
stradă) să pună mâna pe el. Dat în adopție din fașă, Gusto a crescut într-o
familie care l-a iubit, în special mama lui vitregă, care s-a folosit de puști
ca de-o jucărie sexuală prin care să-și satisfacă fanteziile. Gusto a știut cum
să se folosească de șarm și de condiția lui fizică, așa că și-a făcut loc, cu
pumnii și organele sexuale, prin lumea gangsterilor, ajungând un pion important
în distribuirea de substanțe interzise, găsindu-și locul în sistemul crud și
corupt în care l-a înrolat și pe bunul lui amic, îndrăgostit de sora sa
vitregă, Oleg.
Polițistul nostru fără insignă vrea
să dovedească faptul că Oleg e nevinovat, însă pentru asta are nevoie ca fiul
lui Rakel să-i povestească cu lux de amănunte ce s-a petrecut mai exact între
el și Gusto. Însă cum poți să ai încredere într-un puști de optsprezece ani
care a amanetat bijuteriile mamei ca să facă rost de bani pentru droguri? Cum
poți să te mai simți în siguranță lângă copilul acum adult care se joacă de-a mafioții,
înțepându-și venele și trăind printre alți dubioși care dețin ilegal arme de
foc? Lui Oleg nu îi e frică, a intrat conștient în afacere, însă își dorește să
scape de la bulău cât mai repede, înainte ca vreun deținut să fie plătit să-i
facă felul, fiindcă există și încarcerați cărora nu le-ar strica niște biștari,
mai ales atunci când sunt plătiți pentru ce știu cel mai bine să facă, adică să
ucidă. Uneori dreptatea costă, noroc că banii nu sunt o problemă.
Pe străzile capitalei își face
apariția și o figură misterioasă, fantomatică, care se ocupă cu vânzarea, prin
diverși inși, precum Gusto Hanssen, de violină. Cei din branșă îl cunosc drept
Omul din Dubai. Nu se știe de unde a apărut, cert e că, după raziile celor de
la Orgkrim (Crimă Organizată), departament nou înființat și condus de
controversatul Mikael Bellman, Dubai deține monopolul pe piața de stupefiante
din Norvegia. Pe lângă asta, Hole e urmărit de un asasin rus care vrea să-i
vină de hac cu un cuțit ritualic, „blestemat”, primit moștenire de la unchiul
său, un războinic cazac care are o slăbiciune pentru gâturile despicate și
arterele retezate. Nici Dubai, nici rusul nu sunt cei mai de temut rivali ai
lui Hole, marele său dușman rămâne în continuare JB, sevrajul aducându-l
aproape în Luntrea lui Caron. Așadar, am ajuns și la cel de-al nouălea volum al
seriei, în care se desfășoară o anchetă pe cât de domoală, pe atât de
efervescentă, și unde Harry trece de la postura de investigator la cea de
victimă. L-am perceput (cu plusuri și minusuri) ca pe un volum de tranziție,
legat strâns de următorul, care la rândul lui (din informații neoficiale) știu
că e legat de următorul, așa că ne așteaptă un drum lung ce ne va conduce
înapoi la secția de poliție, unde agenții răului au îmbrăcat uniformele organelor
legii pământești.
Un proiect:
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:
