joi, 2 decembrie 2021

Recenziile lui Gică 55 - Fata care a murit de Ragnar Jónasson (Blog Tour - Crime Scene Press)


Titlu: Fata care a murit 

Autor: Ragnar Jónasson

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Þorpið (2018)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 336

Media pe Goodreads: 3,46 (din 2.535 note) 

 

RECENZIA FACE PARTE DIN BLOG TOURUL ORGANIZAT DE EDITURA CRIME SCENE PRESS CU OCAZIA APARIȚIEI ÎN LIMBA ROMÂNĂ A ROMANULUI „FATA CARE A MURIT”. 


A sosit timpul să vorbim despre un autor islandez care se pare că a fost foarte bine primit de publicul român. După ce s-a făcut remarcat datorită seriilor Dark Iceland (din care la noi au apărut primele trei volume, după ordinea englezească) și Hulda (din care de curând a fost publicată prima parte, „Întunericul”), Ragnar Jónasson revine cu o carte standalone, un roman ce și-a găsit locul în lista de bestselleruri a celor de la Sunday Times. Da, ați ghicit, este vorba despre „Fata care a murit”, o poveste în care autorul are ingenioasa idee de a combina două genuri ce funcționează excelent împreună. Astfel, pornind de la un scenariu specific literaturii Nordic Noir, scriitorul își impregnează textul cu o aură gotică, redând o atmosferă întunecată și fantomatică, ce se mulează perfect pe cadrul spațial în care se petrece acțiunea.

            „Se caută învățător la capătul lumii”. Cam așa sună anunțul de angajare la care Una răspunde. Împinsă de trauma sinuciderii tatălui, de nevoia stringentă de bani și de lipsa unor prieteni adevărați, Una ia decizia de a pleca în Skálar, un sat pescăresc  de pe coasta nordică a Islandei, unde urmează să devină învățătoare pentru copiii din zonă. Însă nu trece mult timp până când ea află că așezarea în care a ajuns este formată doar din zece oameni și că singurii elevi de care se va ocupa sunt cele două fete din cătun, una dintre ele fiind chiar fiica gazdei sale. Având o bună pregătire pedagogică și fiind capabilă să empatizeze foarte ușor cu tinerele, Una se face repede remarcată ca un foarte bun cadru didactic. Pe cât de întunecat, pe atât de liniștit, micul sat pare locul perfect unde ea să aibă parte de un an școlar plăcut și relaxant. Însă, odată cu apropierea Crăciunului, cineva își pierde viața, iar Una bănuiește că nu e vorba despre un simplu accident.

            Deși romanul este construit pe un fundal polițist, protagonista noastră nu e chiar detectivul la care ne-am aștepta. Interesul ei nu este stârnit de moarte sau de dispariție, ci de descifrarea lucrurilor enigmatice ce se petrec în jurul ei. Cu toate că ceilalți locuitori îi cer să renunțe la investigație, ea se încăpățânează și continuă, percepând sfaturile celorlalți ca pe niște bariere în descoperirea adevărului. Una nu este un personaj pe care să-l iei în serios, din cauza consumului zilnic de alcool – cu toate că are o slăbiciune pentru vin, încearcă să și-l procure pe ascuns, ca să nu fie judecată de oamenii din jur. Deși la început pare că este acceptată ușor în comunitate și că devine repede una dintre ei, falia socială se tot mărește pe parcursul poveștii, ajungând, spre final, o prăpastie enormă între ea și restul comunității. Unii par prietenoși, dar pe urmă o privesc cu dispreț, iar alții sunt sceptici încă de la început cu privire la venirea ei în micro-cosmosul lor perfect.

            După cum v-ați dat seama deja, avem de-a face cu un scenariu detectivistic puțin mai neobișnuit. Însă, în cazul intrigii gotice, lucrurile nu sunt deloc complicate. Autorul preia un construct spectral, din păcate, foarte utilizat atât în filme, cât și în cărți. Avem o străină care ajunge într-un loc nou ce își are propriile reguli și secrete, este avertizată să părăsească sătucul și ajunge să se confrunte cu o stafie ce bântuie casa în care locuiește și care încearcă să comunice prin intermediul viselor. Fiind un fan al genului Horror, mi-am dorit ca episoadele fantomatice să fie mai dese și mai puternice. Din cauza fragmentarismului și a fluidității scenelor de groază, suspansul se disipează repede, iar teroarea nu reușește să prindă substanță în mintea celui care citește.

            Plasând, în paralel, două evenimente tragice, unul ce a avut loc în prezent și altul ce s-a întâmplat în secolul trecut, Ragnar Jónasson reușește să redea un ciclu al morții ce îi are în vedere doar pe cei inocenți și nevinovați. Astfel, când fatalitatea se repetă, putem spune că asistăm la un blestem al unei comunități impure. Printre oameni cinstiți și indivizi cu secrete întunecate, Una este cea care realizează o radiografie a societății, încercând să vadă în cine poate avea încredere și de cine trebuie să se ferească. Iar dacă vreți să aflați care e misterul din micul cătun pescăresc, trebuie să puneți mâna pe acest volum și să vă lăsați bântuiți de spectrul copilei ce nu poate să treacă la somnul de veci.


Pentru alte opinii despre volum, aruncați o privire peste recenziile prietenilor noștri ce iau parte la acest Blog Tour:   

Literatura pe tocuri  

Biblioteca lui Liviu

Anca și Cărțile 

Ciobanul de azi 

Analogii, Antologii 




miercuri, 1 decembrie 2021

Recenziile lui Gică 54 - Dragă copilă de Romy Hausmann


Titlu: Dragă copilă 

Autor: Romy Hausmann

Editura: Lebăda Neagră

Titlu original: Liebes Kind (2019)

Traducere de Mădălina Tvardochlib

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 4,07 (din 21.807 note)

 

            În ultima vreme avem de-a face cu o avalanșă de cărți în care este abordată tema tatălui care vede lumea ca pe ceva rău și mizerabil, motiv pentru care decide, într-un moment de nebunie, să-și închidă familia în propria casă sau cabană, așa cum e cazul în romanul de față. Totul a pornit de la un eveniment real, iar câțiva autori, fiind inspirați de grotescul întâmplării, au preluat ideea și au filtrat-o prin propria imaginație. Unii au ales să spună povestea de la început, alții au preferat să o redea retrospectiv, folosind vocea unui personaj care a scăpat, iar cei din urmă au decis să înceapă cu momentul evadării. Printre ultimii se numără și Romy Hausmann, o scriitoare ce și-a dat seama că nu e suficient să utilizeze doar schema clasică, alegând, astfel, să-și impregneze narațiunea cu mult suspans și cu câteva răsturnări de situație foarte bine plasate.

            Lena Beck a dispărut în urmă cu 14 ani. În tot acest timp tatăl ei a numărat fiecare zi de agonie, sperând ca într-un final tânăra să se întoarcă acasă. Cu tot efortul poliției, nu a apărut nici un indiciu cu privire la locul în care s-ar putea afla ea. Nici măcar rămășițele nu i-au fost descoperite, asta în cazul în care ar fi moartă. Însă tatăl ei susține sus și tare că organele de justiție nu și-au făcut cu adevărat treaba, ancheta fiind realizată superficial. Dar acum e posibil ca totul să se fi schimbat, pentru că Matthias a primit un telefon de la un fost prieten din poliție, ce îi spune că o femeie pe nume Lena a fost adusă la spital într-o stare destul de gravă, în urma unui accident de mașină. Ajuns la fața locului, el constată că noua pacientă nu e fiica lui. Însă necunoscuta de la urgență și Lena au mai multe în comun decât ar putea să creadă vreodată Matthias.

Am ales să realizez o descriere prin care să sugerez că în acest caz nu asistăm doar la o simplă rescriere a unei formule foarte utilizate. Înainte de toate, „Dragă copilă” este o poveste despre o dispariție și o presupusă regăsire. Apoi, este experiența unui tată care duce o enormă luptă interioară, între gândul că fiica lui mai trăiește și posibilitatea morții acesteia. Abia în final avem de-a face cu ideea dementului care își ține „soția” și pe cei doi copii închiși într-o cabană, departe de orice formă de civilizație. Romanul începe în momentul în care femeia căreia i se spune Lena evadează din Cabana Groazei și are parte de un accident neprevăzut. Ambulanța este chemată, iar ea, împreuna cu fiica ei care o însoțește, este transportată la spital. Din acest punct, intră în scenă Hannah, presupusa copilă a femeii, o fetiță drăguță și foarte inteligentă. Datorită perspectivei micuței, avem acces la evenimente cumplite, episoade violente ce sunt redate prin filtrul inocenței. Mai mult decât un joc de-a victima și călăul între adulți, cartea ne arată care sunt efectele unui astfel de tratament asupra copiilor.

Deși izolarea este percepută, în general, ca un lucru negativ, altfel se pune problema atunci când fenomenul reprezintă o normalitate pentru cei mici. Neștiind ce se află afară, ei nu pot judeca lipsa lor de libertate și nu își pot condamna tatăl, ba din contră, el devine o figură protectoare, un Dumnezeu iubitor ce se va asigura întotdeauna că ei nu duc lipsă de nimic. Astfel, exteriorul apare ca un loc periculos, o lume a fiarelor și a maleficului, iar modesta cabană în care trăiesc constituie un loc sigur, luminos și plin de căldură. Această clasificare rigidă a spațiului se reflectă și la nivelul temporalității. Există ore fixe la care trebuie să mergi la baie, timp pentru învățat și un interval în care toți trebuie să doarmă. Ceea ce amplifică dimensiunea grotescă a situației este chiar lipsa luminii soarelui. Toate ferestrele sunt acoperite, astfel încât ziua și noaptea nu sunt organizate natural, ci după limbile ceasului din locuință. 

Un tată disperat, o femeie obligată să joace după scenariul unui psihopat și doi copii nevinovați, pentru care captivitatea e ceva normal – cam așa sună primul thriller scris de Romy Hausmann. Deși pare că trăim într-o lume liberă și că ne putem organiza viața după propriile noastre reguli, există și persoane care cred că liniștea și fericirea lor constă în a-i face pe ceilalți să li se supună. Iar atunci când universul tău exterior și interior este modificat brutal de către altcineva, ceea ce rămâne din tine este doar o marionetă fragilă, mânuită de un păpușar bolnav, un prestidigitator care nu va fi capabil, nici în cea din urmă clipă, să înțeleagă că spectacolul a luat sfârșit.


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 24 noiembrie 2021

Recenziile lui Gică 53 - Cântecul furiei de Mark Fahnert


Titlu: Cântecul furiei  

Serie: Wiebke Meinert #1

Autor: Mark Fahnert

Editura: Lebăda Neagră

Titlu original: Lied Des Zorns (2020)

Traducere de Iulia Dromereschi

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 432

 

Așa cum spunea, și pe bună dreptate, un mare conațional de-al lui Fahnert: „Dacă privești în abis, ai grijă ca abisul să nu privească la rândul lui în tine, iar dacă te lupți cu monștrii, ai grijă să nu devii unul dintre ei.” Cred că nu există un citat mai potrivit care să definească intrigile și întâmplările din romanul de față. După cum ne putem da seama încă din titlu, „Cântecul furiei” reprezintă un puseu ficțional de violență, o operă în care disprețul, ura și mânia se contopesc și dau naștere unei furtuni întunecate, din care nu poate lua formă, într-un final, decât răzbunarea. Înainte să intru în subiect, trebuie să specific, pentru fanii genului, și nu numai, că acesta este primul volum al seriei Wiebke Meinert – lucru foarte important, deoarece povestea nu se termină nicidecum aici.

            După ce sora ei, Saskia, este ucisă într-o explozie, Fostul soldat de elită, Wiebke Meinert, este nevoită să se întoarcă la vechea ei viață întunecată și plină de violență. Ea a crezut că se poate ascunde de trecut și că o poate lua de la capăt într-un alt loc, însă, atunci când ai fost antrenată să ucizi și să-ți pui în continuu existența în pericol, instinctele de luptă nu pot fi tot timpul stâpânite. Mânată de furie și de dorința de a afla cine e de vină pentru moartea surorii sale, Wiebke ajunge să descopere un complot ce poate pune întreaga națiune în pericol. Sfârșitul Saskiei nu a fost deloc întâmplător, acesta fiind cel mai mare risc când te joci de-a spionul. Însă Wiebke nu are prea mult timp la dispoziție... Serviciile secrete s-au pus pe treabă, teroriștii pun ceva „măreț” la cale, iar ticăitul ceasului pare să se apropie de final.

            Chiar dacă seria apare cu numele protagonistei, Wiebke nu este atât de prezentă în acest prim volum. E adevărat că de la finalul violent al surorii sale începe toată acțiunea, însă drumul spre căutarea adevărului este doar un pretext pentru o intrigă mult mai puternică. Este evident că avem de-a face cu un thriller politic, în care toate caracterele constituie doar niște pioni înttr-o operațiune de amploare. De altfel, fiecare personaj apare, își joacă rolul și dispare. Din această cauză, te simți cam pierdut prin poveste. Nu știi de unde vine și care e misiunea lui. În cazul acestui roman funcționează excelent formula de puzzle, pentru că, dacă privești fiecare eveniment separat, este imposibil să-ți faci o idee clară despre direcția în care se îndreaptă acțiunea. Chiar dacă încerci să intuiești deznodământul, s-ar putea să o dai în bară, pentru că Fahnert știe cărui public se adresează, cu alte cuvinte, este conștient de ce clișee să se ferească.

Romanul iese în evidență, în special, prin tema actuală pe care o abordează. Trăim într-o lume a terorii, într-un prezent în care fiecare poate atenta, într-o formă sau alta, la viața celorlalți. Înainte să ne aducă la subiect, Mark Fahnert, printr-unul dintre personajele sale, ne face un scurt istoric al terorii, de la apariția ghilotinei, până la actele sinucigașilor cu explozibili. Deși avem impresia că cruciadele s-au sfârșit de mult, lupta dintre credințe continuă și astăzi, dar în alte forme. Nu mai e vorba despre a recucerii un Pământ Sfânt, ci despre a-i stârpi pe toți cei eretici, pe cei care nu cred în adevărul absolut. Iar cei ce se încumetă la astfel de acte odioase nu doar că nu vor arde în focul etern, ci vor ajunge în paradis și se vor numi îngeri. Autorul vrea să sublinieze că problema nu aparține doar unei părți și că fenomenul violenței se petrece, aproape tot timpul, în lanț. Ei ne atacă, noi ripostăm, iar de aici ia naștere un cântec al furiei care nu mai aparține niciunuia dintre noi.

            Povestea lui Mark Fahnert este atât de concentrată, încât ai impresia că, după ce fiecare piesă își va găsi locul în mozaic, vei lua parte la un deznodământ exploziv, din care nu se sștie câți vor scăpa cu viață. Fie că vorbim despre un mecanism politic corupt, fie că ne referim la o mișcare religioasă ce se  impune prin frică, elementul comun este violența. Astfel, cei de sus simt că dețin puterea, militanții din orient cred că merg pe o cale binecuvântată, iar oamenii de rând cad victime într-un război pe care nu îl înțeleg și la care iau, fără voia lor, parte.


COMANDĂ CARTEA


luni, 22 noiembrie 2021

CONCURS: FATA CARE A MURIT (CRIME SCENE PRESS)


Cu ocazia Blog Tourului organizat de editura Crime Scene Press, avem plăcerea de a vă invita la un nou concurs!  


De fapt, vor fi trei concursuri, unul aici, unul pe pagina noastră de Facebook: Cărțile Mele Și Alți Demoni și unul pe Instagram, la: cartile_mele28, iar premiul constă în câte un exemplar din romanul „Fata care a murit”, de Ragnar Jónasson.  

 

Ce trebuie să faceți pentru a participa la concursul de pe blog? 

 

1. Dați like paginilor de Facebook: Cărțile Mele Și Alți Demoni & Crime Scene Press

2. Scrieți, într-un comentariu, care este cartea voastră preferată de la Crime Scene Press.

3. Distribuirea acestui articol este opțională (sunteți înscriși în concurs odată ce ați realizat primele două cerințe). 


Concursul se va desfășura până în data de 28 noiembrie, ora 23:59, iar câștigătorul va fi ales prin Random.org.

 

Mult succes tuturor!


Despre carte: 


Un nou roman semnat Ragnar Jónasson

Primul roman polițist islandez care apare în lista de bestselleruri Sunday Times

„Se caută învățător la capătul lumii…”

Una e conștientă că-i e greu să treacă peste sinuciderea tatălui ei, venită din senin. Își petrece nopțile bând singură în Reykjavík, năpădită de gânduri cum că într-o bună zi o să i-o ia pe urme.

Când află că în micul sat Skálar de pe coasta nordică, bătută de furtuni, a Islandei, unde locuiesc zece oameni, se caută învățător pentru două fete, Una o vede ca pe o ocazie de a evada.

Însă odată ce ajunge acolo își dă seama că nimic din viața de la oraș n-a pregătit-o pentru ce găsește în sat. Localnicii nu sunt deloc prietenoși, vremea e mohorâtă.

Iar din podul casei vechi unde locuiește e convinsă că aude un cântec fantomatic.

Una își face griji că-și pierde mințile.

Și chiar înainte de Crăciun cineva moare pe neașteptate, iar viața Unei capătă o turnură extrem de rea…


Receptare critică

„O poveste cu fantome plină de atmosferă, care te înfioară cu adevărat și are nuanțe polițiste.”

Kirkus Reviews

„Cu proza elegantă și atmosfera evocatoare care-l caracterizează, Jónasson țese o poveste care arde la foc mocnit, te bântuie și oferă un final ce-ți dă fiori.”

Charlotte Heatchote, Sunday Express

„Un amestec de horror și thriller psihologic, învăluit în ceață și care funcționează din toate punctele de vedere.” 

Booklist

„…excelentă.”

Toronto Star


Cartea poate fi comandată de AICI!


miercuri, 10 noiembrie 2021

5 noutăți de la Editura Trei


Titlu: Geiger  

Autor: Gustaf Skördeman   

Traducere de Mădălina Grosoiu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 480

 

O lectură perfectă pentru fanii lui Stieg Larsson

Un singur cuvânt poate porni un război.

Telefonul fix sună chiar când Agneta își ia rămas-bun de la nepoți. Din receptor se aude un singur cuvânt: „Geiger“. Știa de zeci de ani că va veni acest moment, dar tot e tulburată. Știe ce înseamnă. Își scoate arma din ascunzătoare, montează amortizorul și se strecoară în spatele soțului ei. Îi duce țeava la tâmplă, apasă pe trăgaci și dispare – lăsându-și în urmă portofelul și cheile.

Cazul nu-i este repartizat Sarei Nowak, dar ea le cunoaște pe rudele victimei și, încălcând regulile, se implică în anchetă. Ceea ce nu știe ea este că misteriosul cod transmis la telefon este doar prima piesă dintr-un plan complex și devastator pus în mișcare cu 50 de ani în urmă.

“Un thriller alert… Un debut impresionant.” - FINANCIAL TIMES

„O poveste extraordinară despre umbrele Războiului Rece, care se pot dovedi încă extrem de periculoase.” - JYLLANDS-POSTEN

„Acest amestec tensionat și înspăimântător de dramă de spionaj imprevizibilă, roman polițist și thriller de acțiune captivant are toate ingredientele unui clasic modern; Skördeman își dezlănțuie imaginația cinematografică într-o poveste care explorează trecutul politicii europene.” - LANCASHIRE POST

 

 


Titlu: Baroana 

Autor: Hannelore Cayre

Traducere de Doru Mareș

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 176

 

„Un roman realist și EXTRAVAGANT.“ – Le Monde

Patience Portefeux, în vârstă de 53 de ani, are două fiice, un câine și o mamă internată într-un azil și muncește din greu, ca traducătoare de arabă la Ministerul Justiției. Transcrie mii de ore de interceptări telefonice ale unor mici dealeri și ale unor mari infractori. Într-o zi, depășește o graniță: deturnează o livrare masivă de canabis de la o rețea de traficanți. Fără frică, fără vinovăție. Un simplu derapaj moral. Și apoi încă unul. Iar Patience devine Baroana.

Cu o adevărată galerie de traficanți, dealeri și polițiști, Baroana este un tablou cinic și amuzant al vieții cotidiene din Franța contemporană.

Roman ecranizat în 2020, în regia lui Jean-Paul Salomé, cu Isabelle Huppert în rolul principal.

„Această aventură a unei rebele care nu se teme de nimic este una dintre reușitele anului, prin ferocitatea sa plină de umor și nonconformism, prin scriitura acidă și vioaie.” - TÉLÉRAMA

„Baroana se joacă foarte plăcut, prin originalitate și ton, cu codurile romanului polițist.” - LE TEMPS

„Autoarea, avocat penalist, își cunoaște la perfecție mediul și scoate la lumină o poveste originală și foarte agreabilă.” – ELLE

„O combinație de Breaking Bad și Weeds, cu trăsături suburbane franceze (…) Mușcătoare și spirituală, Patience ne arată eșecul sistemelor sociale și al zadarnicului «război împotriva drogurilor».“ - THE GUARDIAN

 

 


Titlu: Sânge auriu  

Autor: Namina Forna

Traducere de Irina Borțoi

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 464

 

Bestseller NEW YORK TIMES

Un roman fantasy de neratat

(Cosmo, Buzzfeed, BookRiot și Refinery 29)

Deka are 16 ani și așteaptă înfrigurată ceremonia sângelui, după care ar putea deveni oficial membră a satului său. Dar sângele ei nu este roșu, ci auriu – culoarea impurității, ceea ce poate să aibă consecințe mai grave decât moartea.

O femeie misterioasă îi oferă posibilitatea să plece din sat și să lupte pentru împărat, într-o armată formată din tinere ca ea: sunt „alaki“, fete aproape nemuritoare cu daruri rare. Și sunt singurele care pot lupta împotriva celui mai mare pericol care amenință imperiul.

Deka știe ce primejdii o așteaptă, dar își dorește să-și găsească locul. În drum spre capitală, unde se va pregăti pentru cea mai mare bătălie din viața ei, va descoperi însă că marele oraș înconjurat de ziduri ascunde multe surprize. Nici locul, nici oamenii nu sunt chiar ce par a fi – nici măcar Deka.

„Acțiunea bogată dictează ritmul, în timp ce intriga nuanțată vorbește în numele schimbării sociale, înfățișând numeroasele moduri în care societatea întemnițează și transformă femeia în bun comercial.“ - Publishers Weekly

„Fetele sunt puternice, pericolul este real, iar personajele sunt captivante și diverse. Forna a realizat ceva cu totul special, în egală măsură subversiv și amuzant.“ – Tor

„Namina Forna aduce o perspectivă nouă în romanul cu care a debutat furtunos. Acțiunea e combinată cu o poveste intensă despre o comunitate de femei unde forța se găsește în prietenii și alianțe.“ - The Guardian

„Elemente solide de acțiune și justiție socială, dar și ceva mister (…) Cititorii vor fi uluiți de revelațiile remarcabile care oferă un final elegant, dar te lasă și cu dorința să citești mai departe.“ – Booklist

 

 


Titlu: Mântuitorul    

Autor: Jo Nesbø 

Traducere de Liviu Szoke

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 608

 

Un thriller din seria Harry Hole

Un concert de Crăciun al Armatei Salvării pe o stradă aglomerată din Oslo se încheie pe neașteptate cu un foc de armă care-l doboară pe unul dintre cântăreți. Harry Hole nu prea are de unde să pornească: niciun suspect, nicio armă și niciun motiv. Însă problemele lui sunt abia la început, pentru că urmărirea îl va duce în cele mai întunecate colțuri ale fostei Iugoslavii.

Apoi, când se întoarce la Oslo dă peste adevărata întunecime, printre drogații fără adăpost și membrii Armatei Salvării care așteaptă un mântuitor — ca să le dea fie o nouă viață, fie o moarte rapidă.

Cu o narațiune amețitoare, personaje bine construite și un ritm alert, Mântuitorul dovedește o dată în plus că Jo Nesbø este unul dintre cei mai buni scriitori de crime contemporani.

„Un tur de forță. Nesbø are o intrigă atât de minuțios construită și de convingătoare, încât este imposibil să pui cartea jos. Aceasta este o poveste cu un criminal în serie, foarte, foarte bună.“ - The Globe and Mail

„Granița care-i desparte pe escroci de polițiști în romanele din seria Hole n-a fost niciodată mai subțire și mai înșelătoare decât aici.“ – Booklist

„Mântuitorul (…) oferă un portret neîndurător de realist al capitalei norvegiene — drogați

care deschid focul în public; refugiați care sunt exploatați în particular —, dar și un mister captivant, plin de întorsături de situație.“- Evening Stardand

 


Titlu: Nouă străini 

Autor: Liane Moriarty 

Traducere de Luminița Gavrilă

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 560

 

Nouă persoane ajung într-un centru de relaxare izolat, unele dintre ele pentru că vor să slăbească, unele ca să-și schimbe stilul de viață, altele din motive pe care nu le pot recunoaște nici chiar față de ele însele. Însă niciunul dintre oaspeți nu-și imaginează ce vor însemna cele zece zile de lux, meditație și consiliere pentru care au plătit.

Scriitoarea Frances Weltry vine la Tranquillum House în căutare de leacuri pentru o durere de spate, o inimă frântă și o tăietură sâcâitoare la deget. O intrigă ceilalți oaspeți, însă charismatica directoare a centrului este cea care îi trezește cel mai tare curiozitatea.

Ar putea deține ea răspunsurile pe care Frances nici măcar nu știe că le caută? Ar trebui să lase deoparte îndoielile și să se bucure de Tranquillum House sau ar trebui să fugă cât mai poate.

„O încântare pentru fanii Marilor minciuni nevinovate… Spirituală și pătrunzătoare, scriitura lui Moriarty face toți banii.” – People

„Moriarty revine cu încă o carte pe care n-o poți lăsa din mână.” – Time

„Fiecare dezvăluire este o surpriză savuroasă… Nouă străini este atât de bine scrisă și de inteligent construită, încât pare să se termine prea repede.” – Booklist

„O carte plină de un umor negru care sfidează orice clasificare. Reușește să fie grozav de amuzantă și să aibă și încărcătură emoțională în același timp, dovedind că autoarea Marilor minciuni nevinovate încă mai are multe de oferit cititorilor ei.” – Bustle


COMANDĂ CĂRȚILE


miercuri, 3 noiembrie 2021

Privită din întuneric de Gytha Lodge


Titlu: Privită din întuneric 

Autor: Gytha Lodge

Editura: CREATOR

Traducere de Luciana Dănilă

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 382

 

Într-o noapte, Aidan Poole se loghează pe laptop pentru a vorbi pe Skype cu prietena sa, Zoe. Spre disperarea sa, realizează că aceasta nu este singură, ba mai mult, este nevoit să asculte neputincios sunetele unei lupte, apoi o liniște deplină. Vrea să se asigure că Zoe e ok, dar de ce nu anunță imediat poliția? Când, în sfârșit, sună autoritățile, Jonah Sheens preia cazul, iar cadavrul este descoperit. 

Privită din întuneric este un thriller care te ține cu sufletul la gură și pe care nu ai voie să îl ratezi.

 

Am fost captivată. - Jo Jakeman, autoare Sticks and Stones

 

Ce carte minunată! O poveste întortocheată și tăioasă ca lama unui cuțit... Pregătește-te să fii bântuit! - A .J . Finn, autorul bestsellerului Femeia de la fereastra

Te face să întorci fiecare pagină cu nerăbdare. Pe parcurs, tot încercam să ghicesc cum se va termina. - Chris Hammer, autor Scrublands

 

Lodge alternează capitolele dedicate investigării cazului morții lui Zoe cu cele care spun povestea ultimelor douăzeci de luni din viața fetei, lăsându-l pe cititor să descopere un personaj complex, nu o simplă victimă. Acest procedeu este la modă în cazul thrillerului, iar utilizarea lui când personajele sunt puternice, ne aduce aminte că e nevoie să privim constant dincolo de relațiile duale: victimă - agresor, inocent - vinovat și să realizăm că fiecare om decide pentru sine, iar motivele din spatele acestora pot fi bune sau rele. Scriitura lui Lodge pune în lumină atât complexitatea naturii umane, cât și felul în care acționează autoritățile. -  Reviews


COMANDĂ CARTEA


luni, 1 noiembrie 2021

Recenziile Mădălinei 18 - Educație fatală de Naomi Novik

 

Titlu: Educație fatală

Serie: Școala Solomonarilor #1

Autor: Naomi Novik

Editura: NEMIRA

Titlu original: A Deadly Education (2020)

Traducere de Irina Ornea

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 376

Media pe Goodreads: 4,03 (din 62.699 note)

 

Naomi Novik se numără printre autoarele mele preferate, în special pentru alegerea de a rescrie basme şi mituri slave, într-o manieră Fantasy originală – şi aici fac referire la „Argintul preschimbat” şi „Aleasa dragonului”, două romane pe care vi le recomand din tot sufletul – iar apoi, pentru stilul ei lejer, dar bogat în descrieri. Din aceste motive, „Educaţie fatală” a devenit, pentru mine, un Must-Read, însă nu a fost deloc ceea ce mă aşteptam. Îmi pare rău să o spun, dar, din punctul de vedere al construcţiei de lume şi a personajelor, volumul de faţă nu se ridică la nivelul celor anterioare. Naomi Novik a încercat să scrie ceva diferit – un YA inspirat de seria „Harry Potter”, din care a preluat şcoala pentru vrăjitori şi creaturile magice, elemente pe care le-a  dus într-o extremă negativă. Autoarea a vrut să construiască un univers întunecat, malefic şi claustrant, ce emană prin toţi porii magie, plin de creaturi sângeroase al căror scop e vânarea elevilor – o idee genială de altfel – însă i-a ieșit un haos morbid, o lume fără cap şi coadă, în care personajele sunt aruncate fără sens, şi care te lasă cu multe întrebări şi dileme nerezolvate.

Şcoala Solomonarilor nu este nici pe departe o şcoală obişnuită. E mai degrabă un loc izolat în care cei ce stăpânesc magia se străduiesc să supravieţuiască de la o zi la alta. Nimic nu e sigur aici, nici măcar mâncarea de la cantină, iar cea mai mare greşeală pe care o poţi face e să mergi singur pe holuri, la baie sau la cursuri. Monştri mortali pândesc după fiecare colţ, aşteptând să te îndepărtezi fie şi numai un pas de grup, pentru a te înhăţa şi a-şi satisface pofta de magie cu tine. Pentru a scăpa cu viaţă din şcoală, fiecare elev trebuie să încheie alianţe, iar pentru asta, e bine să ştii în cine poţi avea încredere şi pe cine poţi atrage de partea ta.

            Galadriel are norocul sau ghinionul de a fi elevă în această instituţie demonică, iar timpul ei este dedicat studiului. Comportamentul ei rece, ironic şi violent uneori, cât şi anumite secrete pe care nu e pregătită să le împărtăşească, cască o prăpastie între ea şi ceilalţi colegi. Mai mult decât atât, prin şcoală s-a răspândit zvonul cum că ar fi o adeptă a magiei negre, ceea ce îi îngreunează şi mai tare încercările de a-şi găsi aliaţi. În momentul în care e văzută cu eroul şcolii, băiatul care îşi consumă energia pentru a-i salva pe toţi cei aflaţi în pericol, atitudinea colegilor se schimbă brusc, iar Galadriel devine ţinta unor false măguliri.

            Toate personajele din acest roman sunt fade, forme fără consistenţă ce traversează o lume aglomerată de întuneric. Nici măcar protagonista nu are o personalitate distinctă. Prin Galadriel, autoarea inserează şi o miză feministă. Ea este cea care vrea să demonstreze că poate face orice de una singură şi că nu are nevoie de un erou care să-i sară în ajutor, chiar şi atunci când neatenţia o aduce în pragul morţii. Toate ifosele ei adolescentine au făcut-o antipatică, şi nu o dată am vrut să renunţ la lectură. Ştiu, e un Young Adult, ceea ce înseamnă că viaţa adolescenţilor e pusă în prim plan, însă acţiunea lasă de dorit, iar singura tensiune pe care o simţi apare în scenele în care elevii înfruntă creaturile despre care habar n-avem cum au ajuns în şcoală. Dar şi tensiunea asta se spulberă după vreo cinci scene de genul, în care nu ţi se oferă nici o explicaţie, ceea ce urmează devenind mult prea previzibil. Marea confuzie cu privire la personaje, şi nu numai, provine din faptul că povestea este relatată la persoana I, deci aflăm doar ceea ce vede sau ştie Galadriel, motiv pentru care m-am confruntat cu foarte multe goluri. 

            Cred că cel mai interesant personaj este şcoala însăşi. Avem de-a face cu o instituţie vie, un micro-cosmos în care nu există adulţi. Toate sarcinile sunt îndeplinite de copii, şcoala oferind câte o mână de ajutor celor ce îl solicită. Lipsa profesorilor nu tulbură cu nimic disciplina care domneşte aici. Instituţia funcţionează pe baza unor reguli clare, pe care elevii se străduiesc să nu le încalce, iar cel care sfidează ordinea riscă să dispară pentru totdeauna. Cu toate astea, sistemul îi împinge pe toţi la gesturi extreme. Sinceritatea este ceva rar aici, fiecare urmărindu-și propriile interese egoiste.

            Cu toate că mi s-a părut un roman anost, nu voi renunţa la Naomi Novik. „Educaţie fatală” a fost doar primul volum din seria „Şcoala Solomonarilor”, ceea ce mă face să sper la mai bine. Tot ce am scris mai sus este strict părerea mea, şi asta nu înseamnă că romanul nu merită o şansă, iar dacă aveţi de gând să vă apucaţi de citit, aştept să văd care au fost părţile voastre preferate şi care scene v-au pus cu adevărat nervii  la încercare.