Recenziile Mădălinei 93 - Glasul pădurii de Liz Moore

Titlu: Glasul pădurii 

Autor: Liz Moore

Editura: BOOKZONE 

Titlu original: The God of the Woods (2024)

Traducere de Mihaela Apetrei

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 576

Media pe Goodreads: 4,14 (din 490.158 note)

 

Cu 14 ani în urmă, Bear (Peter al IV-lea), unicul moștenitor al familiei Van Laar, a dispărut fără urmă într-o după-amiază răcoroasă de toamnă. Îngrijorați pentru soarta puștiului, locuitorii din micul orășel din apropiere, în frunte cu pompierii voluntari și membrii disperați ai familiei, au plecat în căutarea băiețelului de numai opt ani, scotocind fiecare ungher al moșiei și fiecare potecă a pădurii ce înconjoară proprietatea. Căutările au fost zadarnice. Nimeni nu știe ce i s-a întâmplat copilului firav și zâmbitor, curios din fire și dornic să le facă pe plac tuturor celor din jur. Poate că a fost răpit în timp ce se întorcea spre conac ca să-și încalțe ghetele și să pornească într-o nouă expediție împreună cu bunicul său... Sau o fi fost ucis de vreun dușman al familiei sale? Și dacă așa stau lucrurile, unde i-a fost abandonat cadavrul? Poate că a fugit de acasă... Dar de ce? S-o fi rătăcit în pădurea întunecoasă, de o mie de ori mai încâlcită decât un labirint? Atunci de ce nu a strigat după ajutor? Cu siguranță cineva l-ar fi auzit și i-ar fi arătat calea cea bună înapoi spre conac. Pădurea, însă, renunță cu greu la cei care îi calcă hotarul de bună voie. Oricât de mult ar încerca „străinii” să se mintă că-i cunosc toate secretele, pădurea decide al cui glas îl lasă să răzbească dincolo de desișul copacilor săi și al cui îl înăbușă pe vecie...

            Familia Van Laar nu a reușit să-și revină după tragedia ce le-a zguduit lumea din temelie, în ciuda faptului că Barbara, fiica lor nou-născută, avea nevoie de dragostea părinților ei. Pe măsură ce fata creștea, Alice a devenit o umbră în propria existență, visând mereu la fiul pierdut și îngrijindu-și fiica doar atât cât să nu fie considerată o mamă denaturată. Peter al III-lea, soțul lui Alice, a devenit și mai rece și mai sobru, înăbușind din fașă orice încercare de răzvrătire a fetei, pe care abia dacă o învrednicea cu o privire. Copilăria Barbarei nu a fost una ușoară, fiind în permanență eclipsată de fantoma fratelui mai mare, ceea ce a făcut-o să se maturizeze mult prea repede. Acum, la vârsta de 13 ani, adolescenta gândește ca un adult, vorbește puțin, nu râde aproape deloc și păstrează mai multe secrete decât ar trebui, transformând orice gest într-un mic act de rebeliune îndreptat împotriva celor care fac tot posibilul să-i controleze viața.

Ca să o țină sub supraveghere, părinții o trimit pe Barbara în tabăra de vară deschisă chiar pe proprietatea lor. Aici, ea o cunoaște pe Tracy, o fată liniștită și naivă, care îi devine repede confidentă, fiind martora ieșirilor nocturne ale acesteia. Chiar dacă o macină curiozitatea, Tracy nu scoate un cuvânt despre plimbările Barbarei, demonstrându-i că este o prietenă adevărată. Însă familia Van Laar primește o nouă lovitură în momentul în care fata dispare din tabără fără urmă, la fel ca Bear. Patrulele de căutare pornesc neîntârziat pe urmele sale, dar n-o găsesc decât pe Tracy, care iese din pădure murdară și în stare de șoc. Din câte se pare, istoria se repetă, însă, de data asta, e clar că e ceva necurat la mijloc. Judyta, detectiva debutantă care se ocupă cu ancheta, este hotărâtă să facă lumină odată pentru totdeauna în cazul dispariției celor doi frați, dezgropând un morman de mistere, minciuni și regrete ascunse cu dibăcie în inima codrului.

„Glasul pădurii”, de Liz Moore, este una dintre cele mai interesante cărți, din punct de vedere structural și compozițional, pe care le-am  citit în ultimul timp. Pe lângă faptul că reprezintă o narațiune complexă ce urmărește șase fire narative, este în același timp un roman cameleonic, a cărui structură se modifică în funcție de personajul aflat în lumina reflectorului.

Așadar, „Glasul pădurii” este:

1.     O radiografie a societății americane din a doua jumătate a secolului al XX-lea, la care contribuie toate personajele și care scoate în evidență mentalitatea macistă și patriarhală, modul în care erau tratate femeile, infidelitatea și imoralitatea căsătoriilor aranjate.

2.     O saga de familie ce așază în centrul său intrigile, minciunile, ipocrizia și prefăcătoriile familiei Van Laar, pentru care păstrarea aparențelor sociale este mai importantă decât iubirea, respectul și libertatea. Romanul urmărește parcursul a trei generații, în special modul în care, de la o vârstă fragedă, Bear este modelat de tatăl său, un om dur și incapabil de afecțiune, să devină moștenitorul ideal al averii familiei, și povestea lui Alice, o femeie captivă într-o căsnicie nefericită și o mamă devotată fiului ei, dar căreia i se interzice să-și crească și să-și iubească copilul.

3.     Un bildungsroman pentru Judyta, care se metamorfozează dintr-o observatoare tăcută, dintr-o femeie mereu pusă în umbra bărbaților alături de care lucrează, în permanență controlată de părinții mult prea stricți, într-o detectivă curajoasă, care își asumă riscuri pentru a-și construi o carieră și căreia nu îi este frică să spună ceea ce gândește atunci când știe că are dreptate.

4.     Un manifest feminist, conturat prin acțiunile Judytei, care sfidează normele sociale ale vremii în momentul în care se mută din casa părinților într-un motel pentru a putea fi mai aproape de locul de muncă – primul pas spre independență, eliberându-se de influența constrângătoare a tatălui de modă veche. Femeia reușește să câștige treptat respectul colegilor, care ajung să o privească ca pe o egală, ca pe o detectivă capabilă să dea de cap și celor mai încurcate ițe.

5.     Un roman inițiatic pentru Tracy, care, ghidată de Barbara, descoperă că viața reală este diferită de iluzia roz-bombon în care a trăit până acum.

6.     Un thriller psihologic profund, în care sunt explorate caracteristicile unei societăți închistate în reguli, căreia fie i te supui, și atunci rămâi înlănțuit, fie i te împotrivești, și, în consecință, ești expulzat, aruncat în brațele libertății mult visate sau în cele ale anonimatului.

7.     Un roman al inadecvării sociale, al marginalilor, al celor excluși din cauza propriilor fapte, precum Jack, criminalul în serie evadat, deposedat de toate bunurile, un om temut și privit cu suspiciune. În aceeași situație se află și Louise, una dintre instructoarele din tabără, care, deși e logodită, nu spune niciodată nu unei aventuri de o noapte. Naivitatea, lipsa de educație și dorințele nesățioase ale trupului cărora li se dedă cu orice ocazie o transformă într-un magnet pentru belele.

Și dacă vă întrebați cum anume se leagă toate perspectivele, ei bine, Barbara, protagonista narațiunii, cea a cărei voce nu o auzim niciodată, este catalizatorul. Ea este nucleul și pretextul depănării istoriilor celorlalte personaje, fapt ce poate crea o oarecare confuzie pe parcursul lecturii. Suprapunând mai multe planuri temporale, „Glasul pădurii” e un roman atipic, ce nu captivează prin ritmul accelerat al întâmplărilor. Dimpotrivă, lentoarea faptelor, trecerea de la un tablou la altul, suspendarea aparentă a coerenței, imaginile fragmentate, pistele greșite și  felul în care sunt gândite personajele sunt cele care intrigă și suscită interesul. La urma urmelor, volumul lui Liz Moore poate fi comparat cu o rătăcire prin pădure, care devine un laitmotiv și mai mult decât un simplu spațiu de tranziție între viață și moarte, între claustrare și libertate – este un personaj în sine, ce înseamnă altceva pentru toți cei care interacționează cu ea. Cu toate că mi-ar fi plăcut ca povestea să fie puțin mai scurtă și ceva mai alertă, nu pot nega că a fost o lectură intensă, cu un final de-a dreptul neașteptat, dar pentru care ai nevoie de răbdare ca să descoperi secretele pe care le ascunde.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 221 - Femeile din umbră de Bernard Minier (CRIME CLUB)

 Titlu: Femeile din umbră  

Serie: Lucia Guerrero (#2)

Autor: Bernard Minier

Editura: TREI

Titlu original: Les Effacées (2024)

Traducere de Liliana Urian

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 336

Media pe Goodreads: 3,90 (din 441 note)

 

            Trei femei din Galicia au fost răpite de pe stradă, la primele ore ale dimineții, în timp ce se îndreptau spre locurile de muncă. Prima lucrase la fabrica de conserve din port, fusese ținută captivă cinci zile, apoi ucisă și abandonată pe fundul unei bărci. A doua era menajeră, fusese sechestrată tot atâtea zile, pe urmă omorâtă, trupul neînsuflețit fiindu-i găsit în cupa unui escavator. Și acum, pe plaja din La Coruna, pe care mișună zeci de polițiști, a fost descoperit cel de-al treilea cadavru, care-i aparține Verei Sáez Louro. Femeia zace într-o groapă săpată în nisip, cu foarfeca ritualică înfiptă în gât, lângă ea aflându-se strecurătoarea, rozariul și cele trei căpățâni de usturoi – obiectele folosite la ritualul de vindecare de El aire. Aerul, cunoscut și ca Umbra sau Micul rău, nu e o boală, ci mai degrabă o stare de apatie, de oboseală continuă, o greutate invizibilă care-ți apasă pe umeri. Iar puștiul ce privește de pe margine spune că moarta a fost așezată în groapă de Slender Man, de bărbatul înalt cu brațe neobișnuit de lungi care, în următoarele clipe, îi scapă Luciei Guerrero printre degete.

            Hazardul sau  mâna destinului crud face ca morțile Sechestratelor din Galicia să fie eclipsate  de o crimă petrecută la Madrid. Prin urmare, Lucia este solicitată în capitală ca să se ocupe de ancheta legată de uciderea Martei Millán, una dintre cele mai bogate femei din Spania, o membră a elitei madrilene. Trupul Martei a fost tăiat cu un fierăstrău în două, jumătatea de la brâu în sus atârnând, cu brațele legate cu bandă adezivă neagră, de candelabrul de cristal din penthouse-ul acesteia, iar jumătatea inferioară găsindu-se în locul unde fusese și tranșată, în reședința ei de vară din Miraflores de la Sierra. Tot pe peretele din penthouse stă scris Să-i ucidem pe bogătași, un moto care va fi preluat și distribuit viral pe rețelele sociale și care va crea un nou curent printre tineri și cei care întrezăresc societatea construită pe orgolii și pile, o mișcare modernă și digitalizată împotriva burgheziei, alimentată de filmulețul postat de pe contul THE HUMAN EXPERIMENT, în care un alt bogătaș, fiul risipitor al unui industriaș de succes, este ucis prin nenumărate lovituri cu ranga.

            Cei bogați nu doar că atrag atenția Guardiei Civil asupra morților lor, însă li se acordă și cele mai bune resurse și minți analitice pentru a li se identifica și condamna asasinul. Ca și cum, de dincolo de morminte, tot aceștia par să tragă sforile. Ca și cum muncitorii cinstiți ar fi niște erori sociale, niște lași sau dobitoci care n-au putut sau știut să profite la momentul potrivit de oportunitățile pe care existențele banale li le-ar fi scos în cale. Poliția se concentrează asupra acestora, dându-le laoparte pe Femeile din Umbră, pe muncitoarele care se trezesc cu noaptea-n cap ca să plece la serviciu, punând neobosite în mișcare rotițele statului. Lucrătoarele nu apar pe posturile TV, nu locuiesc în apartamente de lux, așa că nu se află în vizorul apreciativ al miniștrilor sau altor funcționari de rang înalt. Totuși, poliția trebuie să se ocupe și de disparițiile din Galicia, fiindcă a fost răpită încă o fată. Noroc că Fernando Arias se află deja prin împrejurimi, unul dintre cei mai competenți agenți din Guardia Civil, care, ca un David pregătit pentru marea luptă ce se apropie, se îndreaptă cu pași mari și calculați spre Goliat.

            Cât despre Lucia, așa cum ne-a obișnuit, n-o duce prea bine. Mama sa se află în continuare în comă în spital, și, din cauza investigației care-i fură până și orele libere, nu are suficient timp ca să-l ia pe Alvaro de la fostul soț, Samuel. Mai apar și niște protestatari care-i tulbură somnul (și pe al vecinilor), urlând că poliția e coruptă și subliniind discrepanțele sociale ce colindă pe internetul larg sub formă de meme-uri. La fel de puternică și hotărâtă, locotenentul nostru trece prin insulte ca prin brânză, decisă să pună mâna pe ucigașul bogătașilor, ținând legătura aproape în permanență cu Arias, singurul coleg în care poate avea încredere absolută. Primește și câteva mail-uri de amenințare, de la un incel, trimise, după spusele IT-istului poliției, prin canalele de corespondență digitală ale departamentului. Aproape că simte respirația hater-ului în ceafă, însă „jigodia” asta are lucruri mai importante de făcut, fiindcă cele cinci zile ale tinerei din Galicia răpite se scurg, și asasinul „filantropilor” e din nou pe baricade, contemplându-și cea mai recentă crimă. Sau operă de artă...

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Bernard Minier:  

Falled

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l

Literatura pe tocuri

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii

Fata Cu Cartea

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 220 - Defecte perfecte de Alice Feeney (CRIME CLUB)

Titlu: Defecte perfecte  

Autor: Alice Feeney

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: Beautiful Ugly (2025)

Traducere de Laura Ciobanu

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 336

Media pe Goodreads: 3,65 (din 125.909 note)

 

            Se lasă noaptea... Abby Green, jurnalistă de investigații, conduce pe șoseaua pustie spre casă. La telefon, Grady, scriitor de romane de suspans, e entuziasmat până peste poate la gândul că urmează să afle dacă ultima lui carte se va regăsi pe lista bestsellerelor New York Times. Soții Green plănuiseră să-și petreacă seara mâncând pește cu cartofi prăjiți, sărbătorind ultima reușită a lui Grady. Când farurile mașinii dezvăluie un trup (aparent inert) întins în mijlocul drumului, Abby, ca orice cetățean îngrijorat, părăsește habitaclul sigur și se apropie de silueta îmbrăcată în roșu, gândindu-se că persoana de pe jos ar putea avea nevoie de ajutor. Grady aude ultimele cuvinte ale soției sale, cum aceasta deschide portiera și pașii ce se îndepărtează de receptor. Apoi... se lasă o liniște apăsătoare. Abby nu mai revine la telefon. Peste câteva minute bune, Grady descoperă mașina abandonată pe marginea șoselei. Farurile sunt aprinse, stopurile clipesc, însă nici urmă de Abby. Jumătatea sa a dispărut...

            Au trecut 365 de zile de la tragedie, însă Grady încă nu poate să doarmă sau să scrie. Kitty Goldman, agenta sa literară și nașa de botez a lui Abby, îl bate la cap să-și revină și să se apuce de următorul manuscris, fiindcă există riscul ca, după atâta timp, publicul să-și piardă interesul. Și ca să-i dea o mână de ajutor, Kitty îl trimite într-o așa-zisă vacanță pe o mică insulă din Scoția, unde va locui chiar în Marginea (de la Marginea Lumii), cabana lui Charles Whittaker, un autor care a scris nouă bestsellere, dar care a murit chiar înainte să-și publice cel de-al zecelea thriller, despre care susținuse că va rupe topurile naționale și internaționale. Și astfel, cu Columbo, amicul său labrador, și cu câteva caiete goale și instrumentele de scris, Grady Green urcă la bordul feribotului de pe care urmează să debarce pe insula Amberly. Și, de parcă existența i-ar juca o nenorocită de farsă, zărește printre călători o femeie îmbrăcată cu haina roșie pe care o purtase Abby în noaptea în care a dispărut.

            Abia acum încep să se petreacă lucruri stranii... Pe Amberly nu  există păsări. În schimb, se găsesc mulți lilieci și o groază de insecte. Legenda spune că, după ce prima localnică a plantat puieții de sequoia aduși de pe meleagurile îndepărtate, ciocănitorile le-au distrus scoarța, măreții arbori ajungând astfel să se usuce. În consecință, locuitorii insulei au împușcat toate păsările, și de-atunci nicio făptură cu pene nu s-a mai apropiat de țărm. La puțin timp după ce ajunge pe insulă, mai exact după ce face o descoperire oribilă sub podeaua cabanei, Grady află despre cadavrul unui bărbat ciung aruncat de valuri pe stâncile de pe mal. Zgomote ciudate se aud noaptea, cineva se strecoară în cabană și mută diverse obiecte sau lasă fragmente din ziare în urmă, pagini în care se regăsesc articole scrise de Abby în anii dinainte să dispară, și în care scriitorul dă peste numele unuia dintre rezidenți, o femeie care se îmbracă exclusiv în verde, de parcă doar culoarea respectivă i-ar oglindi personalitatea.

            Fără doar și poate, „Defecte perfecte” este cel mai bun roman al lui Alice Feeney de până acum. Premisa e incitantă, iar personajele par desprinse din animațiile Warner Bros. La fel ca în romanele lui Harlan Coben, bănuiești că Abby ar putea să fie încă în viață și aștepți cu interes să ajungi la secvența în care cei doi se vor regăsi, clipa în care va ploua cu secrete și regrete, când vor fi pregătiți s-o ia de la capăt sau să-și rezolve o dată pentru totdeauna disputele. Abby e o iluzie materială, atrăgându-l pe Grady, nu prin cântec, ca o sirenă, ci vizual, prin culoarea roșie. Persoana (sau închipuirea) îi pune nervii la încercare, împingându-l dincolo de limitele rațiunii. Cei douăzeci și cinci de locuitorii de pe Amberly sunt niște ciudați, nu doar că-l tratează pe Grady cu aparentă răceală, dar îi și bagă frica-n oase, relatându-i despre tragediile care s-au petrecut în ultimul secol pe mica fâșie de pământ. Ceața apare și dispare într-o secundă, ca-n Scooby-Doo. Și din pâclă se desprinde bătrâna vrăjitoare care-l avertizează pe Grady să plece cât mai repede de pe insulă, înainte ca spiritele să se-ncingă și pământul să-și devoreze ofranda din sânge și oase.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Alice Feeney: 

Anca și cărțile.ro

Falled

Analogii, Antologii

Literatura pe tocuri

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

Fata Cu Cartea

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 219 - Inamica Publică Numărul 1 de Hannah Deitch

Titlu: Inamica Publică Numărul 1  

Autor: Hannah Deitch

Editura: BOOKZONE

Titlu original: Killer Potential (2025) 

Traducere de Simona Berlovan

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 3,46 (din 1.831 note)

 

            Despre Evie Gordon (Inamica Publică Numărul 1) se poate spune doar că s-a aflat la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Ajunsă într-o după-amiază de duminică la conacul familiei Victor, din Beverly Hills, pentru a o medita pe Serena, fiica lui Peter și Dinah, pentru examenul SAT, Evie găsește ușile descuiate și vila goală. Pășind în grădină, ochii i se opresc asupra cadavrului însângerat al lui Dinah, lângă femeie aflându-se piatra cu urme roșiatice cu care îi  fusese zdrobită țeasta. Printre peștii koi din heleșteu plutește trupul inert al lui Peter, semnalmentele indicând o crimă prin înec. Și pe când Evie se gândește dacă să-și ia tălpășița, nepunându-și în spinare o problemă de care chiar nu are nevoie, sau să contacteze autoritățile, din casă se aude un strigăt de ajutor. Sub scară, în compartimentul de depozitare, descoperă o tânără cu mâinile legate cu un cablu electric, cu o vânătaie ce i se întinde pe gât și cu unghiile rupte. Cine este femeia sechestrată? Cu ce se ocupaseră, de fapt, soții Victor? Și, probabil întrebarea pe care ne-o punem cu toții, cine i-a ucis pe Peter și Dinah?

            Din nefericire pentru cele două femei, povestea se complică atunci când pe ușă intră Serena, care o amenință și lovește cu o lampă în cap pe Evie, victima ripostând cu o vază care aproape c-o trimite pe adolescentă pe lumea ailaltă. Hopa, ne-am mai pricopsit cu încă un (posibil) cadavru, pentru care știm sigur că Evie este responsabilă. Și uite că soarta le mai pune o dată la zid, fiindcă apare și iubitul fetei, așa că ucigașele noastre sunt nevoite să spele putina înainte ca Lukas să sune la poliție. Cu supă și carne la conservă și cu aproape trei mii de dolari extrași de la un bancomat din fața unui mall, Evie și necunoscuta părăsesc Los Angeles-ul, și apoi statul, într-o mașină furată. Femeia care pare să sufere de muțenie (sau poate că nu e pregătită să vorbească) are un talent înnăscut în a face rost de bani, a forța ușile vehiculelor parcate și  a repara motoarele și curelele de transmisie. Fugarele traversează Statele ca să ajungă în Canada, acolo unde polițiștii le-ar putea pierde urma.

            Numai că pe toate ecranele, mari și mici, din locuințe și supermarketuri, apare chipul lui Evie Gordon. Premianta clasei, care pe urmă a studiat la o universitate de prestigiu, printre prințesele petrolului și moștenitorii familiilor regale, se găsește acum pe șosele, alături de o străină despre care nu știe aproape nimic, așteptând ca vreun detectiv ingenios să pună mâna pe adevărații vinovați. De parcă Hercule Poirot și Nancy Drew nu ar fi doar niște personaje din romanele polițiste... De parcă șerifii, polițiștii și agenții FBI ar fi pornit într-un sfârșit pe urmele criminalilor... Evie provine dintr-o familie modestă, și, ca să-și finalizeze studiile, s-a împrumutat cu 99.000 de dolari de la bancă. Nu a avut lumea la picioare, nu a fost o răsfățată plictisită de toți și de toate, asemenea Serenei. Nu, Evie a muncit din greu ca să ajungă cineva, în ciuda faptului că posibilitățile materiale au fost nule, trezindu-se o străină printre bogătași, printre cei pe care banii, și nu pronosticurile ursitoarelor, i-au proiectat pe culmea către succes.

            Evie și femeia despre care aflăm mai târziu că o cheamă Jae se apropie sufletește, dar mai ales trupește, protagonista fiind cucerită de mintea brici și temperamentul combatant al hoaței de mașini, mâncare și bani de pe scaunul din dreapta. Și astfel se sudează o relație puternică între cele două eroine, care se compară cu Bonnie și Bonnie, excluzându-l pe Clyde din ecuație. Ajung să înnopteze pe bancheta din spate, în parcări pustii și prin hoteluri cu jumătate de stea, simțind în ceafă ochii celor care încep să se întrebe de unde le-ar putea cunoaște încă din clipa în care le-au zărit. Niciun cotlon nu e sigur, niciun hotel (oricât de obscur) nu le poate garanta o noapte de liniște, burtierele emisiunilor de știri prezentând noile informații despre anchetă, demonizându-le și preschimbându-le în paria, invitându-i pe cetățeni să dea o mână de ajutor la prinderea cuplului de bandite. De asemenea, în timp ce medicii așteaptă ca Serena să se trezească, ies la iveală secrete șocante despre familia Victor, despre viciile lui Peter și planurile de viitor ale lui Dinah. Se pare că bancherul și fosta stea de cinema aveau câteva schelete ascunse prin dulapuri. Și o femeie vie (Jae) pe care probabil că o țineau legată în debara ca să-și satisfacă fanteziile murdare... Mă rog, până la urmă totul ține de interpretare, și în cazul de față chiar contează din ce unghi privești lucrurile, fiindcă adevărul zace ascuns în pereții vilei, dincolo de tapetul înflorat și cărămida roasă care a fost martoră la nenumărate efracții, scene de violență și visuri ce au căpătat în cele din urmă proporții coșmarești.

COMANDĂ CARTEA

Fragment în avanpremieră: Fragrancia de Paul Richardot

Fragrancia

Paul Richardot 

Titlu original: Fragrancia

Limba originală: franceză

Traducere și note: Liliana Urian

ISBN: 978-606-40-2652-1

Format: 130x200mm, paperback cu clape

256 pagini

Editura Trei

Colecția Fiction Connection Thriller

 

Cartea-fenomen a anului 2025 în Franța 

 

Ce-ar fi dacă ai putea retrăi cele mai prețioase amintiri prin parfumurile lor? Această imersiune în trecut este ceea ce compania Fragrancia oferă unui număr mic de aleși datorită SVM, o substanță psihotropă. Dar, pe măsură ce rețelele ilegale se înmulțesc, Fragrancia este nevoită să-și secretizeze activitatea. Oficial, Hélias, 24 de ani, este aromaterapeut, dar de fapt se pregătește să devină olfat pentru Fragrancia, fiind capabil să traducă o amintire într-o formulă chimică. Cine ar fi crezut că hipersensibilitatea de care suferă l-ar putea ajuta să-și dezvolte un extraordinar simț al mirosului? După ce o cunoaște pe Nora, mâna dreaptă a fondatorului Fragrancia, gata să facă orice pentru a apăra interesele acestuia, Hélias se trezește implicat într-o anchetă a poliției și descoperă curând

că și crima are un miros...

 

„Fragrancia, thrillerul olfactiv despre care se vorbește peste tot, are multe calități: universul original, partea high-tech, suspansul și ritmul alert, în stil american.” – LIVRES HEBDO

O lucrare singulară care pare să dețină formula succesului. - HARPER'S BAZAAR

Ai visat vreodată să devii anchetator într-o investigație absolut palpitantă? Știi genul ăla de povești pe care nu le poți lăsa din mână și te găsește 1 dimineața citindu-le? Ei bine, Fragrancia, romanul inedit al lui Paul Richardot, te va transporta într-o lume absolut fascinantă. - BIBA

FRAGMENT

                                                            33

 

De la plecarea lui Hélias la centrul din Fontainebleau, Claudine, soția lui Alain Fisson, îl vedea mult mai des pe soțul ei pe‑acasă. Această atitudine o intriga. El, care de obicei își petrecea tot timpul în laboratorul din Le Mans, se trezea hoinărind prin grădină, invita prieteni la cină și își lucra acordurile olfactive în biroul personal. Când intră în bucătărie, Alain, cu foarfeca în mână, decupa ceva din ziar. Claudine va descoperi mai târziu, deschizând sertarul noptierei, o grămadă de articole despre Gard, departamentul în care se născuse, o revistă de presă completă pe care Alain i‑o destina — atenția era, desigur, emoționantă, dar era conștientă că această delicatețe se datora unui comportament obsesiv‑compulsiv, accentuat în perioadele de stres.

— Astăzi are loc adunarea generală?

— Exact. Abia aștept ca Hélias să‑mi spună primele impresii. Nerecunoscătorul ăsta nu mi‑a trimis nici măcar un singur mesaj în aproape două săptămâni.

— Lasă‑l în pace. Are alte preocupări decât să se gândească la mutra ta de boșorog.        

Alain zâmbi și se ridică pentru a‑și îmbrățișa soția. Dându‑i drumul, îi aminti că ea se căsătorise cu boșorogul ăsta, ceea ce spunea multe despre gusturile ei.

— Un sacrificiu pentru a proteja specia feminină. Am simțul datoriei, îi răspunse ea cu malițiozitate.

O oră mai târziu, Alain pornea la drum în direcția centrului din Fontainebleau. Va profita de vizită pentru a cere un nou asistent în locul lui Hélias. Fără el, gestionarea sucursalei din Le Mans se ducea pe apa sâmbetei. Așa încât hotărâse să‑și reducă la jumătate întâlnirile cotidiene. La vârsta lui nu mai putea să muncească pe brânci. Și povara pe care o suportase în timpul primilor lui ani la Fragrancia i‑ar fi de ajuns pentru vreo zece vieți. La începuturile ei, compania număra doar patru persoane. Această primă generație de practicieni, din care făcea parte și Alain, semăna mai mult cu o echipă de încredere a Cornéliei decât cu niște veritabili terapeuți. Li se încredințase rolul de ODT, „olfat de teren“. Sucursalele nu existau încă și meseria era cu mult diferită, nu consta doar în a‑i ajuta pe pacienți să rememoreze niște amintiri plăcute. La antipozii ședințelor de olfacție memorială plăcute și binevoitoare, funcția lor implica instigări, manipulări, extracții de mirosuri și de amintiri, șantaje memoriale, extorcări de informații. Începuturile Fragranciei fuseseră pline de violență și brutalitate. Dincolo de aparența lui de tip plin de vitalitate, impozant și jovial, Alain fusese mult timp pe post de gardă de corp a Cornéliei. La fiecare conflict, el era trimis să ofere un răspuns decisiv. Olfații de teren dispăruseră odată ce liniștea companiei fusese asigurată. Sau, mai degrabă, fuseseră înlocuiți cu echipa de intervenție. Mai puțin violentă, mai consensuală, Alain nu‑i avea la inimă. Pentru el, nu erau decât un soi de idioți lipsiți de cunoștințe în domeniu, care comunicau prin niște gesturi inventate. Frumoasă înlocuire. Mașinal, își plimbă o mână peste antebraț. Tatuajul lui, vestigiu din acea perioadă, își pierduse culoarea.

Ajunse pe la ora 11 și se integră în cohorta de berline negre, apanaj al olfaților. După ce își prezentă permisul gărzilor, parcă mașina și se alătură unui grup care discuta în fața auditoriumului. Aproape nicio figură familiară. Cel din urmă reprezentant al primei generații, cu excepția Cornéliei bineînțeles, el se bucura, în ochii puținilor care‑l recunoșteau, de statutul de decan. De obicei, auditoriumul era rezervat colocviilor și conferințelor pentru angajați și, ocazional, pacienților. Alain se chinuia să‑și amintească precedenta adunare generală extraordinară în prezența tuturor olfaților. Probabil că avusese loc prin anii 2010. Poate chiar mai înainte.

După ce stătu de vorbă cu unii colegi, Alain își dădu seama că niciunul nu părea să știe de ce erau adunați cu toții acolo. Când olfatul din Clermont‑Ferrand se arătă surprins cu privire la lucrările de extindere întreprinse la marginea domeniului, unii practicieni conchiseră că Fragrancia demarase, fără îndoială, un plan de expansiune. Această ipoteză îi plăcu olfatului din Clermont‑Ferrand. El le mărturisi celorlalți ambiția lui de a fi cunoscut de către un public mai larg. Alain nu adera la această nevoie de recunoaștere. Frecventase prea mult Fragrancia la începuturile ei pentru a nu ști că firma nu va câștiga nimic în plus din notorietate în afară de probleme. Ea își datora supraviețuirea doar secretului care o ținea departe de lume și de hoardele de băgăcioși indiscreți. Trecutul centrului făcea ca celebritatea să nu i se potrivească. Dar olfații din noua generație, căreia îi aparținea și cel din Clermont‑Ferrand, nu înțelegeau nimic din asta. Ei voiau mai mult. Mereu mai mult.

Alain se îndepărtă pentru câteva clipe de grup pentru a‑l căuta pe Hélias cu privirea. În afară de câțiva pacienți, în parc nu era nicio urmă de activitate. Opri o angajată care trecea pe acolo și o întrebă dacă știa un nou recrut pe nume Hélias Révol. Femeia, mai în vârstă, îi răspunse că protejatul Norei plecase chiar în acea dimineață. Probabil că era o operațiune importantă având în vedere mărimea delegației. Alain îi mulțumi și se întoarse, încurajat, spre grupul lui. Hélias știuse să se facă util și participa deja la misiuni de mare anvergură. Colegilor săi care îl întrebau ce anume îl putea face să zâmbească așa, le răspunse că vor trebui să fie pregătiți pentru a primi un nou olfat în curând. În aceeași clipă, un bărbat se apropie și îi invită pe practicieni să intre. Adunarea generală era pe punctul de a începe.

Sala, organizată ca un amfiteatru, putea găzdui o sută de persoane. Olfații invadară primele două rânduri, cele mai apropiate de scenă. Schimbară priviri surprinse când li se anunță că nu Cornélia va prezida, ea fiind absentă. Delegatul olfaților, Edmond Cholet, o va reprezenta. Acesta din urmă înaintă în mijlocul estradei. Parfumat excesiv cu mir, simpla lui prezență provocă o tăcere ca de mănăstire în auditoriu.

— Unde este Cornélia?

Vocea tunătoare a lui Alain îi scoase pe toți din uluială.

— Este ocupată să evite sfârșitul Fragranciei.

Intonația lui Cholet, mieroasă și insinuantă, captiva la fel de mult ca și prezența sa parfumată. Cu o rigoare aproape sadică, Cholet descrise conjunctura în care se afla Fragrancia. Menționă dificultățile cu care se confruntase compania pentru a‑și păstra existența confidențială și imposibilitatea de a mai opri mult timp sustragerile de SVM înregistrate cam peste tot în teritoriu. Și, cu un zâmbet malițios, le împărtăși deciziile luate de direcțiune pentru a păstra secretul Fragranciei: desființarea a șapte sucursale și revenirea acestor olfați la Fontainebleau. El conchise, chiar înainte de a se trece la votare: „Avem în fața noastră o alegere simplă. Fie amputăm necroza, fie sacrificăm tot corpul“.

Recenziile lui Gică 218 - Coram House de Bailey Seybolt

Titlu: Coram House  

Autor: Bailey Seybolt

Editura: LITERA

Titlu original: Coram House (2025)

Traducere de Dana-Ligia Ilin

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,80 (din 915 note)

 

Copii umiliți, violentați și molestați sexual, o piatră de mormânt ce amintește de un demon ce purtase cândva veșminte monahale, o călugăriță ce-și pusese credința absolută în Domnul, respingând cu vehemență legile fizicii, o fată, acum femeie, care susține că a fost martoră la o crimă în vara lui ’68 și un băiețel care pare să fi dispărut atunci de pe fața pământului, identitatea sa fiind ștearsă (din documente) de apa lacului în care este posibil să se fi înecat. Pentru orfanii care au ajuns să locuiască în Coram House, răul era cunoscut sub două nume... Părintele Foster, pedofilul care abuzase generații de  băieți, și Sora Cecile, femeia care-i scăpase pe cei mai mici dintre ei de ororile preotului, însă îi pedepsise în alte moduri îngrozitoare, lovindu-i cu rigla peste degete, supunându-i la munci istovitoare sau încuindu-i în șifonier sau în pod, printre statuile sfinților acoperite cu cearceafuri albe, printre fantomele împietrite ce-i vegheaseră din amurg până la răsărit.

Alex Kelley, autoare de romane de investigație, este angajată de Alan Stedsan, unul dintre avocații care s-au ocupat cu despăgubirile foștilor rezidenți de la Coram House, să scrie o carte (la negru) despre istoria orfelinatului de pe malul lacului Champlain. Fiindcă banii n-o dau afară din casă și dorindu-și să stea o vreme la distanță de New York, departe de tot ce-i amintește de soțul ei, Adam, care a decedat în urmă cu trei ani, Alex acceptă oferta și se mută în Burlington, Vermont. Printre depozițiile înregistrate se numără și cea a lui Sarah Dale, care susține că a văzut, într-o zi toridă de vară, cum Sora Cecile și Fred, tânărul problematic pe care călugărița  îl ocrotise, l-au împins pe Tommy, un băiețel de doar nouă ani, în apă, membrele ce se zbăteau dispărând sub oglinda lacului. Crimă sau accident? Tommy a fugit cu adevărat de la orfelinat, așa cum au spus a doua zi maicile? Sau poate că nu a existat niciodată...

Intrigată de povestea lui Tommy, despre care cu greu găsește câte ceva, de parcă existența băiețelului ar fi fost ștearsă cu buretele, Alex vizionează casetele vechi cu depozițiile și încearcă să ia legătura cu cei care încă sunt în viață. Și, într-o dimineață înainte de ora 07:00, în timp ce iese la alergat, aude un răcnet din pădure, urmat de un zgomot puternic, după care găsește trupul zdrobit al unei bătrâne pe malul apei. Poliția e sceptică la spusele scriitoarei și dă vina pe stâncile alunecoase de pe care femeia ar fi putut să alunece, căderea de la șapte metri înălțime și pietrele de care și-a lovit capul aducându-i sfârșitul. Așadar, avem o crimă atunci și o crimă acum. Și uite că necrologul din ziarul local dezvăluie identitatea pensionarei, singura persoană care ar fi putut să elucideze misterul morții (sau dispariției) lui Tommy.

Nici măcar agentul Russell  Parker nu crede că Alex a fost martoră la o crimă, deși bărbatul atrăgător dă de înțeles că și-ar dori să petreacă mai mult timp (în afara serviciului) în compania sa. Coram House urmează să fie transformată într-un complex de apartamente scumpe, dezvoltatorul Bill Campbell, care locuise cu cinci decenii în urmă în vechea clădire, schimbându-i numele în Sunrise House. Numai că denumirea nu poate anula istoria locului, nu poate șterge faptele abominabile care s-au petrecut între zidurile blestemate. După ce orfelinatul și-a închis porțile, unii dintre rezidenți au putut să meargă mai departe, ca și cum nimic nu s-ar fi petrecut, însă alții nu au reușit să uite la ce cazne au fost supuși, deceniile ce au urmat fiind bântuite de spectrele Părintelui Foster și al Surorii Cecile.

„Coram House” e o poveste despre tragediile instituționale pe care istoria nu le poate  ascunde sub preș, o lucrare inspirată de evenimentele care s-au petrecut la orfelinatul St. Joseph din Burlington, prin care s-au perindat în decursul timpului 13.000 de copii. Dincolo de adevăr, avem trama polițistă construită printr-o intrigă provocatoare și ipoteze ce urmează să fie cercetate. Alex e prototipul scriitoarei anchetatoare, care va consemna în scris faptele doar după ce le va verifica veridicitatea. Se pune în primejdie încă din clipa în care vrea să descopere ce s-a întâmplat cu Tommy, atrăgând priviri ostile și punându-i în alertă pe cei care, și după cele cinci decenii, încă au ceva de ascuns, capabili să recurgă la omor dacă asta le va garanta în continuare anonimatul.

Recenziile Mădălinei 92 - Dragul meu mincinos de James Patterson & David Ellis (CRIME CLUB)

Titlu: Dragul meu mincinos  

Autor: James Patterson & David Ellis

Editura: LEDA BAZAAR (CORINT)

Titlu original: Lies He Told Me (2024)

Traducere de Alunița Voiculescu

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 4,24 (din 26.067 note)

 

     Cum ai reacționa dacă ai afla că omul de lângă tine, bărbatul pe care îl iubești, în care ți-ai pus toată încrederea și alături de care ți-ai întemeiat o familie frumoasă și fericită, nu este cine spune că este? Ce ai face dacă, după ani întregi de căsnicie, în care ați trecut împreună prin momente dificile, v-ați susținut reciproc, ați râs în hohote și ați plâns unul pe umărul celuilalt, dar, mai ales, ați lucrat cot la cot ca să le oferiți copiilor o viață cât mai bună și lipsită de griji, ai descoperi că soțul tău este un mincinos? Ai închide ochii și ai lupta în continuare pentru liniștea familiei, în ciuda suferinței pe care ți-o pricinuiește cruntul adevăr? Sau ai pleca fără să privești înapoi, asigurându-te că îi îndepărtezi cât mai repede pe copii de tatăl lor denaturat? Orice alegere ai face, va fi una dificilă, fiindcă dragostea te trage mereu înapoi în brațele acestei legături sordide. Ai vrea să te îndepărtezi, dar, în același timp, nu ești în stare să-i pui capăt, pentru că și tu ai secrete pe care faci tot posibilul să le ții bine ferecate... altfel, tot ce ai construit cu trudă s-ar duce de râpă într-o clipită.

            Cea de-a patruzeci și doua aniversare a lui David Bowers ar fi trebuit să fie lipsită de incidente, o zi pe care să și-o petreacă alături de soția sa, Marcie, plimbându-se pe malul râului Cotton și depănând amintiri din tinerețe. Însă planurile le sunt date peste cap de o mașină scăpată de sub control ce trece în viteză de parapet și ajunge în apele reci ale râului. Fără să stea pe gânduri și ignorând avertismentele lui Marcie, bărbatul sare în apă și, luptând cu hipotermia, reușește să-l scoată pe șofer din autoturismul scufundat. Cât ai zice pește, dintr-un om amabil, proprietar al unui pub din oraș, David devine un erou pentru întreaga comunitate din Hemingway Grove, chipul său umplând paginile ziarelor. Dar pentru el faima e mai degrabă un blestem decât o binecuvântare. Din ziua în care David s-a întors acasă de la spital, familia Bowers are parte de tot soiul de întâmplări ciudate... Dispariția și reapariția câinelui, cafetiera din uscătorul de rufe, grătarul aprins în toiul nopții sunt doar câteva dintre pățaniile inexplicabile ce le-au dat fiori pe șira spinării. Niciunul dintre ei nu știe cine face toate astea și ce anume vrea să obțină, dar prioritatea lor este să-și protejeze cei doi copii de un pericol încă necunoscut. Încercând să-i dea de cap tărășeniei, Marcie ajunge să sape mult prea adânc, descoperind că soțul ei este un mincinos foarte priceput și că toate lucrurile care li se întâmplă au legătură cu un caz de crimă mai vechi, la care a lucrat ca avocată pe vremea când locuia în Chicago. Adevărul este unul terifiant, iar protagonista noastră e obligată să ia o decizie ce îi va schimba definitiv și ireversibil viața.

            „Dragul meu mincinos” e un roman paradoxal. Pe de-o parte, e un thriller excelent, plin de suspans și răsturnări de situație șocante, pe care le simți mai ceva ca o palmă peste obraz; o poveste ce pornește de la o miză simplă – bani și răzbunare –, pe care James Patterson și David Ellis o modelează într-o intrigă complicată, al cărei deznodământ nu-l poți prevedea, iar, pe de altă parte, o dramă de familie încâlcită, a cărei acțiune este mult prea accelerată, lăsând impresia că e alcătuită din episoade disparate, legate superficial unele de altele, astfel încât să formeze, în cele din urmă, o imagine coerentă, ce se rearanjează de fiecare dată când are loc o nouă revelație. Nu aș spune că avem de-a face cu o dimensiune psihologică prea bine dezvoltată, ci mai degrabă cu tușe fine inserate ici-colo în construcția personajelor, ceea ce le transformă în arhetipuri. Cu toate astea, caracterele sunt duale, pestrițe și corupte, dar plate, împărțindu-se invariabil în două tabere, bine-rău, alb-negru, mijlocul rămânând nerevendicat. Toți cei implicați au ceva de ascuns, fiind mânați de interesele proprii pentru care sunt în stare să ucidă. Etica nu-și găsește locul în acest joc identitar, în care nu mai știi care-i care, și, cel mai important, cine deține cheia rezolvării.

Citind romanul lui James Patterson și David Ellis, am avut senzația că alerg la maraton, în primul rând, datorită tensiunilor generatoare de adrenalină, și în al doilea, din cauza lipsei anumitor informații și explicații care să lungească puțin povestea și să adauge o pauză ceva mai mare între evenimente. Probabil și faptul că nu sunt familiarizată cu stilul lui Patterson – „Dragul meu mincinos” a fost prima carte citită de la acest autor – a contribuit la această senzație. În ciuda oricărui inconvenient, am citit cartea într-o singură zi, fiindcă oricâte goluri ar exista, acțiunea curge, prinzându-te în vâltoare. E un thriller cinstit, cu scene pline de suspans, exact pastila de adrenalină de care ai nevoie atunci când ți se pare că lumea se mișcă cu lentoare.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul scris de James Patterson și David Ellis:  

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Falled

Citește-mi-l

Literatura pe tocuri

Analogii, Antologii

Fata Cu Cartea

COMANDĂ CARTEA