Titlu:
Păcat de moarte
Serie: Berling
& Pedersen #1
Autor:
Maria Grund
Editura:
CRIME SCENE PRESS
Titlu
original: Dödssynden (2020)
Traducere
de Daniela Ionescu
Anul
apariției: 2023
Număr
pagini: 384
Media pe
Goodreads: 3,54 (din 1.121 note)
„Șase lucruri urăște Domnul, și chiar șapte Îi sunt urâte:
(1) ochii trufași, (2) limba mincinoasă, (3) mâinile care varsă sânge
nevinovat, (4) inima care urzește planuri nelegiuite, (5) picioarele care
aleargă repede la rău, (6) martorul mincinos, care spune minciuni, și (7) cel
ce stârnește certuri între frați” (Proverbe 6:16). Dincolo de formulările
biblice, păcatele de moarte sunt, într-o ordine aleatorie, mândria, invidia,
lăcomia, desfrâul, mânia, aviditatea și lenea. Cunoscute drept păcate capitale,
cele șapte reprezintă sursele din care izvorăsc toate celelalte rele lumești și
spirituale. Puse pe seama viciilor trupești și îndemnurilor diavolești, constituie,
în viziunea creștină, căi sigure spre focurile cele veșnice. Deși la Dante, în
„Divina Comedie”, ele se regăsesc și în Purgatoriu, putând fi spălate prin
veacuri de suferință și rugăciunile celor vii, mult timp Biserica Catolică le-a
socotit drept păcate fundamentale, imposibil de îndepărtat de pe sufletul celui
„damnat”.
După ce trupul neînsuflețit al unei adolescente de
paisprezece ani este descoperit într-o carieră de calcar inundată de pe o insulă
din Marea Baltică, polițista Sanna Berling și partenerul ei, Bernard, sunt
trimiși să arunce o privire la locul tragicului eveniment. La prima vedere,
fata și-a pus capăt zilelor cu ajutorul unei lame cu care și-a secționat venele
de la încheieturi, după care, fără nicio șansă de supraviețuire, s-a aruncat în
lac. În următoarea zi, o anticară în vârstă este găsită moartă în propria
locuință, ucisă printr-o tăietură în formă de cruce la baza gâtului, după ce fusese
înțepată și tăiată pe tot corpul, măcelărită ca un animal. Însă crimele nu se
opresc aici, pentru că, după câteva zile, este găsit un alt cadavru, modul de
operare al criminalului fiind același și trădând o furie ieșită din comun. Deși
nu pare să existe nicio legătură între tânăra sinucigașă și cele două victime, după
puțină cercetare lucrurile încep să capete sens, iar cheia misterului se află într-o
pictură din casa bătrânei anticare, în care apar șapte copii cu măști de
animale, mânjiți cu sânge.
Și fiindcă Bernard urmează să iasă la pensie peste o
săptămână, pe drum spre scena sinuciderii se află și Eir Pedersen, viitoarea
colegă a Sannei. Rebelă, dar cu rezultate excepționale la cursurile de la Academia
de Poliție, puțin plictisită de toți și de toate, dar foarte îndrăzneață și
decisă să afle adevărul, Eir este polițista perfectă pentru încâlcitul caz ce-i
așteaptă, puternică atunci când e nevoie de ea și emotivă atunci când vede
suferința de pe chipurile celorlalți. Ca un investigator convențional, Sanna nu
are nevoie de noua ei parteneră, așa că se declară ostilă de la început,
păstrând distanța față de Eir și preferând să lucreze cu plictisitul și
nerăbdătorul Bernard. Dar se apropie ziua comemorării lui Erik, fiul Sannei,
care a murit, împreună cu soțul acesteia, într-un incendiu pus la cale de piromanul
ce vizase doar casele din zonă în care se aflaseră copii, încă în libertate,
dar ținut în siguranță departe de-aici, așa că Sanna își ia câteva zile libere,
cu alcool și pastile, lăsând la o parte ancheta chiar în momentul în care
lucrurile devin cu adevărat interesante.
Dincolo de investigația celor două
protagoniste, esența cărții stă în latura sa terifiantă și ocultă. Criminalul
nu acționează impulsiv, nu avem de-a face, ca în alte cazuri, cu un psihopat
căruia îi place vărsarea de sânge, ci cu o minte lucidă, ancorată în realitate,
dornică să-și ducă treaba la bun sfârșit. Ca un strigoi, omul nostru lasă în
urma sa groază și deznădejde, pângărind locurile prin care trece. Poate fi
oricine, oricare dintre personaje... poate soțul anticarei, bătrânul în scaun
cu rotile care a fost declarat dispărut după omor, sau asistenta maternală fără
un braț, unul dintre copiii răzvrătiți din zonă (foarte puțin probabil) sau
Benjamin, adolescentul ce are o obsesie pentru propria mamă, lovindu-i și
mușcându-i (ca un lup) pe toți cei ce ar putea reprezenta un pericol la adresa
familiei sale disfuncționale.
Nu știu cât de bine am reușit să trasez liniile principale
ale romanului, dar pentru mine a reprezentat o narațiune excelentă, plină de suspans
și incertitudine, pe alocuri apăsătoare, chiar grotescă, exact lectura de care
aveam nevoie după atâtea romane mediocre. Maria Grund a scris o poveste
autentică, cu un iz puternic de Nordic Noir, puțin feministă, dar un feminism
care nu deranjează cu nimic, presărată cu câteva clișee necesare, dar, din nou,
nesupărătoare, și, cel mai important, nu trage nici de acțiune, nici de pagini,
spune ce e de spus, ne conduce cu pași mari spre deznodământ și ne aruncă în
gura lupului fix atunci când trebuie, adică în clipa în care ancheta este pe
cale să fie rezolvată. Citiți cartea asta cu încredere, deja am recomandat-o
unor prieteni și o să fac asta de fiecare dată când se va ivi ocazia, și nu
uitați, cheia enigmei se află în pictură, pentru că păunul,
capra, câinele, porcul, măgarul, vulpea și lupul știu, pe pielea lor, ce
înseamnă un păcat de moarte.
Un proiect:
