Se afișează postările cu eticheta George Arion. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta George Arion. Afișați toate postările

duminică, 12 iunie 2022

Recenziile lui Gică 81 - Autograf de George Arion (Blog Tour #16/2022)


Titlu: Autograf  

Autor: George Arion

Editura: CRIME SCENE PRESS

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 388

 

            Indiferent de perioada istorică în care s-a manifestat, teatrul a păstrat în sine o componentă tanatică, o esență fatală ce era destinată, îndeosebi, unui public amator de senzații macabre. Fie că vorbim despre antichitatea greacă, în care muritorii nu doar că săvârșeau omoruri împotriva semenilor, ci erau pedepsiți și pentru că, prin gesturile și faptele lor, îi sfidau pe zeii cei orgolioși, fie că ne referim la teatrul renascentist sau baroc, atunci când Hamlet făcea tot posibilul să-și răzbune tatăl ucis mișelește sau când misteriosul Don Juan lăsa în urma lui fecioare pângărite, ce ajungeau să se sinucidă, sau chiar la secolul XX, atunci când crima a devenit un factor absurd, utilizat doar pentru a crea farsa unui sfârșit spectaculos, este evident faptul că moartea a existat peste tot și s-a desfășurat în toate formele ei posibile.

             Ei bine, făcând un pas în contemporan și aruncând o privire peste volumul lui George Arion, putem observa cum vechea și eterna violență a căpătat nuanțe noi, inserându-se în așa-zisul teatru polițist de astăzi. Astfel, în șapte piese mortale, așa cum le numește însuși autorul, o farsă și două monodrame, suntem purtați într-o lume a spectacolului, într-un univers în care crima, pentru a exista, are nevoie de public, de scenă și de câțiva actori foarte pricepuți, care să știe cum să jongleze cu miza detectivistică a textului. De altfel, pentru a sublinia caracterul polițist al operei sale, dramaturgul apelează la câteva cuvinte și sintagme specifice, precum Scena Crimei, Mobilul Crimei, Reconstituire, Martor sau Victimă.

            Astfel, volumul nostru debutează cu „Scena crimei sau caruselul ucigașilor”, o piesă în care cinci inși încearcă să rezolve tot atâtea asasinate fără răspuns. Profesorul a fost sugrumat, Dama a fost înecată în cadă, Ziaristul a fost împușcat, iar Baronul și Hoțul au fost înjunghiați. Așadar, pentru a rezolva această anchetă extrem de complicată, cinci oameni au fost chemați ca să realizeze reconstituirea. Pe rând, aceștia se pun în pielea ucigașului și încearcă să afle care „dintre ei” ar fi putut fi cu adevărat vinovatul. Pe parcurs ce rolurile se schimbă și povestea primește valențe noi, simți cum totul devine haotic, luând forma unui carusel amețitor, în care rațiunea pare să se piardă cu totul. Odată cu finalul neașteptat, ai impresia că ai luat parte la o farsă, urmărind o intrigă care nu face nimic mai mult decât să se îndrepte spre un absurd cumplit.

            Înaintând cu lectura, ne trezim în Barintown, un oraș imaginar, în care se petrece acțiunea piesei „Amintiri din livada cu meri”. Pe lângă titlul cehovian, așa cum observă și criticul Ion Bogdan Lefter, povestea aduce cu sine o trimitere subtilă la poetica lui T. S. Eliot. Aici, pe timpul unei furtuni de proporții, ce aduce cu Potopul, doi soți așteaptă un invitat la cină și deapănă amintiri despre trecutul lor și despre cei 49 de meri pe care i-au plantat în livadă. Asemeni operei lui Samuel Beckett, musafirul întârzie din ce în ce mai mult, iar cuplul pare că, prin fiecare dialog, adună tot mai multă tensiune, care urmează să răbufnească spre final. Facem un pas mai departe și ne oprim asupra piesei „Misterul unei nopți cu viscol”, unde ploaia este înlocuită de o ninsoare apocaliptică, ce aduce cu sine un oaspete ciudat. Aici facem cunoștință cu un alt duet conjugal, care pare, la rândul lui, să aibă ceva de ascuns.

            În următoarele trei piese, „Două kilograme de heroină”, „Revelion cu poștașul” și „La capătul răbdării”, George Arion realizează un joc postmodern de-a regizorul, făcând din personajele sale ucigași și victime conștiente de propriile roluri. Aici teatrul se joacă înăuntrul teatrului, iar cel mai bun păpușar va reuși să rămână în viață până la final. Mai mult decât atât, „La capătul răbdării” reprezintă o tranziție a thrillerului psihologic, atât de apreciat astăzi, spre arta dramatică. Mergem puțin mai departe și ajungem „În labirint”, un libret de operă în care autorul se întoarce la iubitul său detectiv, Andrei Mladin, plasându-l pe acesta pe Insula Zorelelor, într-un labirint al simțurilor și al memoriei. Aici o fată este ucisă pentru că pare să fi sfidat o veche zeiță greacă. Dar, spre final, aflăm că totul a fost o mare farsă, iar sobra tragedie antică devine o imensă glumă a modernității. După ce în „Administratorul” ne bucurăm de o simpatică comedie în stilul lui Caragiale, încheiem lectura cu două monodrame. În „Autograf”, personajul, evident un actor, este cuprins de nostalgie și își exercită capacitatea de analiză, în mod ironic, asupra unor lucruri simple, precum cartea de telefoane, iar în „Actrița”, protagonista ține un discurs aprins despre greutățile unei femei care a ales să joace teatru și despre orgoliile masculine ce i-au pus în continuu piedici pe parcursul carierei, în acest caz fiind vorba, în mod clar, despre o miză feministă.

            Spre deosebire de proză, teatrul este o artă care se manifestă în fața unui public și care, în mod direct sau indirect, interacționează cu acesta. De asta, personajele lui George Arion au conștiință de personaje, știu că joacă un rol și, mai mult decât atât, ele ajung să regizeze uneori întregul spectacol. Textul nu este închis în sine, întorcându-se la propria fantasmă, ci e plin de trimiteri livrești, istorice și sociale. De altfel, autorul preia câteva modele clasice, pe care, în buna tradiție a modernității, le desființează printr-un simplu gest ironic. Cu alte cuvinte, avem acțiune, avem caractere pe cât de superficiale, pe atât de credibile, există și o miză polițistă ce leagă întregul ansamblu, așa că mai e nevoie doar de un spectator, în acest caz de un cititor, care să se bucure de cele zece creații pline de mister și de umor tragic.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre volumul de teatru al lui George Arion: 

Literatura pe tocuri 

Ciobanul de Azi 

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l 

Analogii, Antologii   



vineri, 16 aprilie 2021

Sufocare de George Arion


Titlu: Sufocare   

Autor: George Arion

Editura: Crime Scene Press

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 216

 

Ned și-a pierdut părinții și bunicii încă din copilărie. A moștenit o avere impresionantă și a călătorit pe tot globul. A dobândit cunoștințe și a avut parte de experiențe care multora le sunt inaccesibile. Visul lui – să devină cel mai bun scriitor de piese polițiste din lume.

Însă niște glasuri nu-i dau pace. Glasuri pe care le aude încă de când era mic, când a văzut cum trei copii ucid cocoși sugrumându-i cu ajutorul unor cabluri.

Între timp, în Barintown începe să acționeze un criminal care-și omoară victimele în același mod. Ned începe singur o investigație, încercând să dea de urma celor care i-au marcat copilăria.

Însă Tom Redford, anchetatorul care se ocupă de caz, are o cu totul altă teorie în privința identității ucigașului…

 „George Arion dovedește, încă o dată, că literatura polițistă este în mod esențial și înainte de orice altceva, literatură.”

Caius Dobrescu

„George Arion se înscrie în cea mai bună tradiție a romanului polițist.”

Claude Le Nocher

„Un autor emblematic al policer-ului românesc.”

Jean Harris


COMANDĂ CARTEA