Titlu: Secretul din pădure
Autor: Kate Alice
Marshall
Editura: STORIA BOOKS
Titlu original: What
Lies in the Woods (2023)
Traducere de Alina Marc
Ciulacu
Anul apariției: 2023
Număr pagini: 408
Media pe Goodreads: 3,97
(din 77.670 note)
Trecutul ne bântuie...
Ne suflă în ceafă cu respirația ce-i duhnește a hoit,
dându-ne fiori de gheață pe șira spinării. își întinde mâinile descărnate după
noi, căutând să ne lege pe vecie de faptele pe care le-am săvârșit odinioară,
pe când eram doar niște copile care nu știau ce înseamnă cu adevărat viața, și
pe care am vrut să le uităm cu orice preț. Ne sfâșie cu secretele mârșave ce le
credeam foarte bine îngropate în inima pădurii, în sufletele noastre. Se
înfășoară în jurul nostru aidoma unui cocon, sufocându-ne prezentul și
înecându-ne viitorul, iar tot ce mai lipsește e un mic ghiont ca să ne prăbușim
în gol, în brațele întinse ale amintirilor ce pândesc de după copacii însemnați
cu sânge. Pe-atunci eram neînfricate, lăsându-ne vrăjite de jocul căruia ne-am
dedat trup și suflet, fără să ținem cont de consecințe. Am transformat pădurea
într-un templu, și pe noi în zeițele care-l patronau, am călătorit prin infern,
am adus ofrande și am făcut tot posibilul să îndeplinim cele șapte ritualuri
cerute de joc. Am jurat să păstrăm tăcerea ca nimeni să nu afle cu ce ne
îndeletnicim prin pădure, însă acum îmi dau seama că am fost naivă... Tăcerea
aproape mi-a adus sfârșitul!
Pentru trei fetițe dornice să-și inventeze mereu și mereu
jocuri noi de care să nu se plictisească, pădurea devine un ținut al tuturor
posibilităților, un univers paralel, doar al lor, în care pot fi oricine și
orice își doresc. Astfel ia naștere Jocul Zeiței. Naomi, Olivia și Cassidy
își fac un obicei din a hoinări pe cărările tainice, numai de ele știute,
imaginându-și că sunt zeițe din Grecia Antică, ridicând altare și vărsându-și
propriul sânge în cadrul ritualurilor pe care le săvârșesc. Însă fetele nu au
luat în considerare faptul că pădurea poate fi un loc periculos. La doar
unsprezece ani, Naomi este înjunghiată de șaptesprezece ori de un criminal în
serie, sub ochii celor două prietene ale ei, și lăsată să moară în inima
codrului. Acoperite din cap până-n picioare de sânge, Olivia și Cassidy reușesc
să fugă de la locul crimei, dând de știre că prietena lor a fost atacată.
Printr-un miracol, Naomi supraviețuiește, ucigașul este identificat și trimis
în spatele gratiilor, iar fetele încearcă să meargă mai departe, făcând tot
posibilul să uite cele întâmplate. Însă nici douăzeci și doi de ani mai târziu,
nu le e ușor să se desprindă de trecut, mai ales că fiecare dintre ele poartă
niște cicatrici mai mult sau mai puțin vizibile și povara unui secret cumplit,
care, odată dezvăluit, va zdruncina din temelie Chesterul. Echilibrul aparent
se destramă în momentul în care primesc vestea morții lui Alan Michael Stahl,
atacatorul din pădure. Gesturile necugetate se transformă într-o normalitate,
trecutul se suprapune cu prezentul, iar fetele trebuie să înfrunte din nou
demonii parșivi care caută să le tragă în cele mai întunecate cotloane ale
infernului.
Mi-e destul
de greu să scriu despre „Secretul din pădure”, iar asta mi se trage probabil de
la faptul că am fost foarte puțin impresionată de povestea lui Kate Alice
Marshall. Nici dac-aș vrea, n-aș putea include volumul în categoria romanelor
care m-au ținut cu sufletul la gură, și chiar îmi pare rău să spun asta, pentru
că miza narațiunii este una fantastică, dar mult prea tărăgănată și forțată.
Da, e un thriller sângeros; da, are momente foarte bune în care inima ți-o ia
la galop; da, are un final oarecum neașteptat, însă nu mi s-a părut suficient. Cele
câteva scene pline de suspans m-au amăgit mai mult decât să mă intrige, pentru
că mi-au arătat o frântură din ce ar fi putut să fie, dacă descrierile și
gândurile ce puteau să mai aștepte nu le-ar fi întrerupt brusc, înlăturând
orice urmă de tensiune. Romanul e construit din secvențe, pe alocuri nu prea
bine îmbinate, iar asta mi-a creat o puternică impresie de falsitate, răsfrântă
asupra întregului univers. Personajele, inclusiv protagonista, sunt trase la
indigo, lipsite de substanță, niște păpuși goale ce împrumută pe rând vocea
aceluiași păpușar. Paradoxal, deși nu am empatizat cu niciun personaj, mi s-au
părut mult mai verosimile ca în alte cazuri - reacțiile și replicile lor sunt
spontane, credibile, fapt care le umanizează.
Nu am
intenționat să fac o listă cu aspectele negative ale romanului, dar se pare că
asta mi-a ieșit... Nu-mi place să desființez cărțile, dar nici să le ridic în
slăvi dacă nu e cazul, așa că tot ce-mi rămâne de făcut e să scriu o părere,
poate mult prea sinceră, despre „Secretul din pădure”. Cu toate că am înaintat
greu cu lectura și am vrut să renunț, mă bucur că am terminat-o, pentru că
finalul merită toți banii, după cum spune o vorbă înțeleaptă. Îmi pare rău că
nu-i pot acorda mai mult de trei steluțe, dar sper ca voi să reușiți să o
faceți...
Un proiect:
