Titlu:
Vânătorul fără inimă
Serie:
Molia Stacojie (#1)
Autor:
Kristen Ciccarelli
Editura:
BOOKZONE
Titlu
original: Heartless Hunter (2024)
Traducere
de Andrei Covaciu
Anul
apariției: 2024
Număr
pagini: 464
Media
pe Goodreads: 4,21 (din 117.007 note)
În
atenția fanilor seriei Șarpe și porumbel, de Shelby Mahurin!
Poate
fi o adevărată corvoadă să participi cu zâmbetul pe buze la toate balurile din
ținut; să organizezi petreceri grandioase, pe potriva numelui și averii tale; să
menții în permanență o aură de superficialitate, în așa fel încât niciunul
dintre pretendenții care îți trec pragul să nu-și dea seama cine ești cu
adevărat; să te prefaci că ești o femeie naivă, interesată doar de rochii
somptuoase, bijuterii scumpe, mâncăruri alese și plimbări sub clar de lună,
când, de fapt, lupți în secret pentru libertatea surorilor tale de sânge,
riscându-ți viața și împotrivindu-te regimului violent, ai cărui adepți curmă
vieți în stânga și-n dreapta. E dificil să fii tu însăți când asta te-ar putea
trimite pe eșafod. Oricât de mult te-ai strădui, ești ceea ce ești... o paria,
o abominație blestemată. Pentru ei ești doar un monstru cu sânge negru,
nicidecum o ființă umană, prin urmare, trebuie să fii vânată, transformată într-o
distracție morbidă pentru vânătorii fără inimă, al căror țel este să te
distrugă. Nu ai dreptul să ceri milă sau îndurare. Nu ai dreptul să exiști. Și
din acest motiv, oricât de mult ți-ai dori să pășești în lumină, trebuie să rămâi
la adăpostul umbrelor, pentru că tu ești unica lor speranță.
Nu
cu mult timp în urmă, pe vremea când Reginele Vrăjitoare conduceau cu mână de
fier ținutul, suratele lor cu sânge negru erau libere să-și etaleze cicatricile
șerpuitoare ce le împodobeau trupurile cu modele complicate și elegante, un
semn al puterii și onoarei vrăjitorești. Pe atunci făceau parte din nobilime,
locuiau în case splendide și puteau umbla nestingherite prin oraș chiar și la
lumina zilei, fără teama că oamenii obișnuiți se vor răscula împotriva lor.
Însă abuzul de putere, crimele și teroarea sădită în inimile tuturor le-au adus
sfârșitul. Republicanii, în frunte cu Nicolas Creed, Marele Comandant al Revoluției,
le-au ucis pe regine și au pornit o vendetă împotriva vrăjitoarelor. Vânătorii
au scotocit în lung și-n lat, nelăsând nicio locuință necercetată, în căutarea
femeilor cu sângele spurcat, trimițând la moarte zeci, dacă nu sute, de
vrăjitoare. Însă cineva le zădărnicește misiunea, salvându-le pe condamnate și
uneltind împotriva regimului.
Molia
Stacojie sau, pe numele ei adevărat, Rune Winters, nu contenește să le pună
bețe în roate vânătorilor. Imposibil de capturat, ea devine o legendă vie și o
obsesie înnebunitoare pentru gardienii însărcinați cu prinderea vrăjitoarelor.
Dacă noaptea hoinărește prin pădure sau se târăște prin canale împuțite, pline
de șobolani și gândaci, pentru a-și scoate suratele în siguranță din oraș, ziua
se preface că e o susținătoare înflăcărată a intereselor republicii, o femeie
prostuță, pasionată de bârfe și rochii de bal. Însă încrederea pe care a
primit-o a costat-o extrem de scump. Rune a fost nevoită să-și trădeze bunica,
o vrăjitoare puternică, pe care a predat-o Gardienilor Sângelui, doar ca să-și
consolideze poziția în societate și să facă rost de o acoperire credibilă
pentru a-și putea desfășura în continuare activitățile ilegale, scăpând de
supravegherea extrem de atentă a Vânătorilor. Imaginea bunicii sale pe eșafod,
cu capul în jos și cu gâtul tăiat, o bântuie, singura ei alinare fiind
sufletele nevinovate pe care izbutește să le scape de cuțitul călăului. Dar eroina
noastră are un secret cumplit... Sângele ei e la fel de negru ca al bunicii sale,
dar trupul ei nu are nicio cicatrice. Chiar dacă e tânără, Rune s-a maturizat
rapid și s-a dovedit mult mai înțeleaptă și vicleană, refuzând să-și cresteze
pielea pentru a face rost de sângele de care are nevoie pentru vrăji. Totuși,
Molia Stacojie a făcut o greșeală colosală ce ar putea-o deconspira – folosirea
corăbiilor familiei sale pentru a le trimite pe vrăjitoare pe Continent nu a
fost o mișcare isteață, iar acum vânătorii îi dau târcoale mai ceva ca vulturii
unui cadavru. Iar aici intră în scenă Gideon Sharpe, unul dintre cei mai
pricepuți și înverșunați gardieni, un bărbat atrăgător, cu talente ascunse și
cu mâinile mânjite de sângele mult prea multor vrăjitoare. Misiunea sa este să
afle dacă Rune e sau nu fenomenala Molie Stacojie, iar pentru asta e nevoit s-o
curteze ca să ajungă cât mai repede în patul ei și să-i descopere cicatricile
ce ar condamna-o la moarte.
Kristen
Ciccarelli scrie o poveste încâlcită, tumultoasă și înșelătoare, un Romantasy
scăldat în sânge, secrete și minciuni, cu personaje carismatice, întunecate și
violente, plin de răsturnări de situație și un final deschis ce seamănă mai
mult cu un nou început, în ciuda faptului că scenariul este unul clișeic. Cele
două perspective, pe de-o parte, Rune, pe de alta, Gideon, două personalități
aflate la poli opuși, se completează perfect, zugrăvind un tablou viu,
cinematografic. Pe tot parcursul lecturii am avut un Déjà Vu, fiindcă intriga
acestui roman seamănă destul de bine cu „Șarpe și Porumbel” – o vrăjitoare care
și-a ținut puterile ascunse ca să nu fie ucisă ajunge să se îndrăgostească de
cel care o vânează –, însă miza religioasă lipsește cu desăvârșire. Aici, vrăjitoarele
nu sunt vânate din cauză că sunt considerate fiice ale diavolului și
uzurpatoare ale Bisericii, așa ca Louise le Blanc, ci sunt mai degrabă
pedepsite pentru atrocitățile comise împotriva omenirii, premisele fiind unele
politice. În schimb, relația dintre Gideon și Rune pare să fie sortită
eșecului, cel puțin în acest volum, pentru că ceva îmi spune că dragostea va
învinge diferențele de statut, iar culoarea sângelui va deveni istorie.
