Titlu: Toți
cei din familia mea au ucis pe cineva
Serie: Ernest
Cunningham #1
Autor:
Benjamin Stevenson
Editura:
TREI
Titlu
original: Everyone in My Family Has Killed Someone (2022)
Traducere
de Mihaela Apetrei
Anul
apariției: 2022
Număr
pagini: 480
Media pe
Goodreads: 3,94 (din 7.270 note)
Conform lui Ronald Knox, membru în cadrul
Clubului Detectivistic din 1930, din care mai făceau parte și Agatha Christie, G.K.
Chesterton și Dorothy L Sayers, există câteva reguli (porunci) de
care trebuie să ții cont atunci când vrei să scrii un roman polițist. În primul
rând, „crima nu trebuie să fie comisă de protagonistul însuși”, așa cum
a procedat Agatha Christie în „Asasinarea lui Roger Ackroyd” sau Edgar Wallace
în „Misterul cercului purpuriu”. Pe urmă, „toate însușirile supranaturale și
inexplicabile sunt excluse de la sine”, prin urmare nu au ce căuta aici „Câinele
din Baskerville”, al lui Arthur Conan Doyle, sau „Fantoma de la operă”, a lui Gaston
Leroux. De asemenea, „criminalul trebuie să fie un personaj menționat încă din
prima parte a poveștii”, nu e necesar să existe mai mult de o cameră secretă
sau o trapă în roman, este interzisă utilizarea unor otrăvuri inventate și, cel
mai important, detectivul trebuie să joace cinstit, împărtășindu-și toate
gândurile și deducțiile celui ce se află dincolo de paginile cărții.
Toți cei din familia lui Ernest
Cunningham au ucis pe cineva, cu toții, chiar și el a făcut-o. Își aduce aminte
că într-o noapte, undeva în jurul orei 04:00, a primit un apel de la Michael, fratele
său, care intrase într-o încurcătură și avea nevoie disperată de ajutor. După
câteva minute, mașina acestuia și-a făcut apariția pe alee, dar înăuntru mai
era încă cineva, un individ cu cagulă, ce părea mort de-a binelea. După ce au
ajuns în pădure, într-un luminiș plin de pânzele păianjenilor migratori, cei
doi s-au pus pe săpat. Însă cel pe care-l credeau decedat a început să dea
semne de viață. Iar atunci Michael s-a apropiat de el, și totul s-a terminat în
câteva secunde. Acum, după trei ani, Michael urmează să iasă din închisoare și
să participe la reuniunea de familie, organizată într-un refugiu montan, locul perfect
în care să-și pună la cale răzbunarea pe fratele care l-a trădat. Mai ales că la
mijloc sunt și 267.000 de dolari, bani ce erau în mașina lui în acea fatidică noapte.
Cu toții am mai citit romane
polițiste și știm la ce să ne așteptăm de la o astfel de scriere. Un detectiv, adesea
protagonistul volumului, un ucigaș, ce bineînțeles că va fi descoperit, o serie
de crime și indicii ce-i leagă pe cei doi și un final al confruntării, în care
adevărul va ieși la suprafață. Ei bine, în cazul de față pornim de la ideea că
toți sunt ucigași. Atunci unde e investigatorul? Ce sens mai au crimele? Care
dintre ei ar trebui să cadă în rolul antagonistului? E mai simplu decât pare,
toți sunt ucigași, dar numai unul e criminalul. Ernest e cel care face pe
detectivul după ce, în refugiul montan, este descoperit un cadavru, un om care,
în ciuda zăpezii din jur, pare să fi murit într-un incendiu. Firul polițist,
deși întortocheat, este destul de vizibil, iar misiunea noastră e să dăm la o parte
artificiile textuale, ca să putem observa intriga principală de dedesubt.
Deopotrivă narator și personaj
principal, Ernest se dezice de toate clișeele ficțiunii detectivistice, indicându-ne
încă din prolog la ce pagină se va petrece fiecare crimă, asta dacă nu suntem
aici pentru a-i asculta povestea, ci doar pentru momentele macabre și grotești,
care se lasă de-obicei cu sânge și trupuri lipsite de viață. Iar în cazul în
care am uitat numărul, el este acolo ca să ne reamintească că peste trei sau
cinci pagini urmează să fie descoperit încă un cadavru. Altfel spus, Ernest răstoarnă
complet ecuația clasică, și astfel, după cum ne repetă nu de puține ori,
telefoanele nu se vor descărca, ca în alte povești de genul, iar ei nu vor
rămâne înzăpeziți pe vârful muntelui, urmând să fie vânați unul câte unul.
Să nu faceți greșeala să credeți cumva
că familia lui Ernie este alcătuită din psihopați. Nu, nicidecum... El e un
scriitor aflat la început de drum, ce încearcă să vândă broșuri despre cum să
scrii un roman polițist pe Amazon, iubita l-a părăsit de curând chiar pentru
Michael, mama sa, Audrey, e o ființă deosebită și sensibilă, dar nu poate trece
peste trădarea propriului fiu, tatăl său vitreg e un avocat important ce și-a
băgat nasul într-o mulțime de cazuri, Sofia, sora lui vitregă, e chirurg într-un
spital cu renume, mătușa Katherine e obsedată de reuniunile de familie și de tabelele EXCEL, iar unchiul Andy
e un bărbat obișnuit, la locul lui, pe lângă care poți să treci fără să-l
observi, un soi de umbră mișcătoare, ce scoate și sunete din când în când.
De la început, până la final, romanul
nostru reprezintă o capcană, o cursă în care, dacă ești un cititor amator de
senzații tari, e foarte posibil să cazi. Nu doar că descrierea și coperta te
induc în eroare, ele au fost create intenționat așa, ca, odată ce te cufunzi în
povestea lui Benjamin Stevenson, să ai acces la întâmplările netrucate, astfel
încât să poți zări adevărul dincolo de vălul de prejudecăți ce-l acoperă. Preluând
Cele 10 Porunci ale lui Ronald Knox, naratorul execută un joc postmodern în
care amestecă ludicul cu realitatea, aruncându-ne într-o lume în care totul
este imprevizibil, și din care dacă vrei să scapi, trebuie să o iei doar pe
cărarea indicată de Ernest, un drum pe care, după ce-l vei demasca pe Limbă
Neagră, vei ieși în sfârșit la liman.
Un proiect:
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Benjamin Stevenson: