Titlu: Noi știm că îți amintești
Serie: High Coast (#1)
Autor: Tove Alsterdal
Editura: CRIME SCENE PRESS
Titlu original: We Know You Remember (2020)
Traducere de Alexandra Florescu
Anul apariției: 2024
Număr pagini: 384
Media pe Goodreads: 3,66 (din 6.468 note)
Noi știm
că îți amintești... Noi știm că ai făcut-o... Te-a respins, așa-i? Nu ai putut
să te abții. Ai urmărit-o în drum spre râu. Ai încercat să vorbești cu ea, să-i
pui mâna pe sâni, dar te-a împins și ai căzut. Nu ai putut suporta rușinea.
Te-ai înfuriat și i-ai sfâșiat hainele. Ai violat-o chiar acolo, printre
mărăcini, ai sugrumat-o și i-ai aruncat trupul neînsuflețit în apă. Au căutat-o
în toți acești ani, dar nu i-au descoperit cadavrul. Erai minor, parcă așa
te-au poreclit ziarele, Băiatul de paisprezece ani, puștiul care nu avea
(legal) cum să dea socoteală justiției și care a fost trimis după acea vară la
școala de corecție. Tu ai plecat din Valea Ådalen, ai crezut că ai scăpat, că
ai lăsat scheletele în vechea casă părintească, dar noi am fost tot timpul aici
și te-am așteptat. Nu, Olof, noi n-am uitat...
Ajuns cu munca pe meleagurile
copilăriei sale – achiziționarea de mașini scumpe pentru un șef dubios ce se
ocupă la rândul lui cu vânzarea de autovehicule
la prețuri nu tocmai oneste – Olof Hagström se simte atras ca de-un magnet de
casa părintească, pe care nu a mai văzut-o de mai bine de douăzeci de ani. Și
atunci când nostalgia te cuprinde, e ușor să cotești greșit, să parcurgi încă cinci
kilometri spre Kungsgården, ca să arunci o privire asupra vechii case roșii, și
apoi să-ți vezi de drum. Dar ceva nu e în regulă... Câinele latră dintr-o
încăpere din spate, nu din holul de la intrare, iar pe lângă fundație se scurge
apă, probabil de la o țeavă spartă. Pendulând între dorința de a pleca și
nevoia de a vedea ce s-a întâmplat, Olof, cedând în cele din urmă, intră în
locuință și se îndreaptă spre baie, acolo unde, în cabină, pe scaunul de duș,
zace mort Sven Hagström, cu o tăietură adâncă în abdomen. Acum Olof vrea cu
orice preț să plece, dar momentan asta nu se poate, nu după ce a apărut și Patrik Nydalen, unul
dintre vecini, care îi spune să sune la poliție și să raporteze omorul.
Cazul ajunge pe mâinile Eirei Sjödin, tânăra polițistă
care-și aduce aminte de moartea Linei Stavred, fata superbă cu părul blond care
a fost violată, ucisă și apoi aruncată în râu, pe când ea avea doar nouă ani.
Toată lumea din Valea Ådalen știe ce a făcut Olof Hagström. Localnicii nu au
putut să se împace cu ideea că în comunitatea lor idilică a avut loc o crimă,
că băiețelul ăla ciudat a fost în stare să ucidă cu sânge rece. Ei l-au negat,
tatăl l-a negat, mama nu a putut suporta rușinea și în cele din urmă a cedat.
Caz clasat, cum s-ar spune... Acum nu e vorba despre cine a ucis-o pe Lina, ci
despre cine l-a omorât pe Sven, chiar dacă dovezile, și de atunci, și de acum, indică
în aceeași direcție. Ei bine, Eira nu e aici să judece, ci ca să-și facă meseria,
iar asta implică intervievarea persoanelor din zonă și punerea informațiilor cap
la cap, pentru a descoperi firul roșu care urmează să-i conducă la făptaș.
Și exact ca în Twin Peaks (cu excepția faptului că în serial
e găsit cadavrul victimei pe malul râului), oamenii de la munte s-ar părea că
știu mai multe decât poliția. Punând Întrebări în stânga și-n dreapta, împreună
cu colegul ei simpatic, August Engelhardt, Eira Sjödin ajunge la un
alt caz de viol în grup petrecut cu ani buni în urmă, al cărui abuzator (principal)
se află în prezent în libertate. Dar Kungsgården-ul are propriile
secrete, pe care le cunosc doar cei trecuți de prima tinerețe. Deși Eira s-a
născut pe aceste meleaguri, se simte ca o străină, ca o polițistă trimisă de la
oraș ca să scoată la suprafață problemele și tragediile locului. La rândul lui,
Olof e un proscris. N-ar fi trebuit să se întoarcă niciodată acasă, fiindcă
revenirea lui îi pune pe săteni în alertă. Conștientizarea faptului că în
proximitatea lor se află un criminal le tulbură somnul și gândurile, și e doar
o chestiune de timp până când cineva va acționa. Pentru că răul trebuie
stârpit...
„Noi știm că îți amintești” e un Nordic Noir veritabil, pe
cât de alambicat, pe atât de alert. Așa cum am putut observa și în „Casa fără
oglinzi”, Tove Alsterdal nu insistă pe acțiune, ci pe trăirile și senzațiile personajelor.
Te poartă pe un drum, ca să-ți dai seama după trei sute de pagini că te-ai
întors în punctul din care ai plecat, dar simți (inexplicabil) că te apropii de sfârșit. Ai aproape toate
detaliile la-ndemână, dar ceva nu se potrivește. Oare ai căzut într-o capcană?
Sau nu cumva sunt de vină prejudecățile cu care ai pornit la drum? Așadar, două
morți violente, doi ucigași „fără scrupule” și o polițistă care vrea cu orice
preț să dezlege enigma; familii distruse, secrete și adevăruri spuse pe jumătate
– toate astea camuflate în peisajul paradiziac din Valea Ådalen, unde fermierii
își văd de treaba lor, și cadavrele nu zac nicidecum pe fundul râului.
Un proiect:
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Tove Alsterdal: