Titlu: Crimă la Paris
Autor: Matthew Blake
Editura: TREI
Titlu original: A Murder in Paris (2025)
Traducere de Alunița Voiculescu
Anul apariției: 2025
Număr pagini: 400
Media pe Goodreads: 3,56 (din 979 note)
Amintirile reprezintă, fără doar și poate, o sabie cu două
tăișuri – adesea incomplete, uneori neclare, rareori fidele realității, dar
întotdeauna fluide și imprevizibile, ele constituie de fapt puntea care ne
leagă pentru vecie de un anumit loc, un anumit eveniment sau de o anumită
persoană, fiind în același timp unice și comune; o marcă puternică a
individualității și un tabuu social, un adevăr și o minciună, un motiv de
speranță și un motiv de jale. În toate aceste cazuri, reacția individului în
fața realității face de fapt diferența. De exemplu, să ne gândim la
supraviețuitorii lagărelor de exterminare din timpul celui de-al Doilea Război
Mondial. Îmbrăcați în zdrențele dungate ale infernului din care au reușit să
scape, slabi, hămesiți și hăituiți de ororile pe care le-au trăit, adolescenți,
bătrâni, femei și bărbați s-au întors în țările natale, nădăjduind să-și ia
viața de la capăt. Cu toate că au supraviețuit, amintirile au continuat să-i
tortureze zi și noapte, transformându-i în fantome ce bântuie o societate care
nu-i înțelege. Unii au ales să-și transforme trauma în artă, alții au decis să
tacă și să se retragă complet din lume; unii și-au dedicat restul existenței
celorlalți, ajutându-i să învingă memoria, alții au căzut pradă disperării și
au ales să treacă dincolo; unii au ales să-și aducă mereu aminte că au
supraviețuit, alții au vrut să uite. Indiferent de alegerile lor, trauma i-a
făcut vulnerabili atât fizic, cât și psihic. Mintea lor a devenit ușor de
modelat, aidoma unei bucăți de plastelină în mâinile unui copil. Astfel încât
adevărul unora a devenit minciuna altora.
Pentru Olivia, adolescența a reprezentat un șir
nesfârșit de provocări și bătălii necâștigate. Ziua în care și-a găsit mama
moartă la masa din bucătărie din cauza unei supradoze, ședințele nesfârșite de
terapie alături de Louis, un bun prieten al bunicii sale și un psiho terapeut
renumit încâ de la finele celui de-al Doilea Război Mondial, coșmarurile,
muntele de vinovăție greu de escaladat, pierderea marii iubiri și amintirile,
mai ales AMINTIRILE, și-au pus amprenta asupra ei, însă nu au reușit s-o doboare.
Dimpotrivă. Toate eșecurile au impulsionat-o să-și construiască o carieră de
succes, iar astăzi este specialist în memorie, ajutându-i pe pacienți să-și
recupereeze și cele mai bine ascunse amintiri. Chiar și așa, viața a continuat
s-o pună la încercare – a trecut printr-un divorț, bunica ei de 96 de ani suferă
de demență și trebuie să se împartă zilnic între serviciul extrem de solicitant
și creșterea băiețelului de șase ani. În ciuda greutăților, Olivia e mulțumită
și împăcată cu realizările ei, însă acolo unde e prea multă pace, furtuna
lovește de două ori mai puternic.
Pregătindu-se într-o dimineață să-și ducă fiul
la școală, femeia primește un telefon neașteptat din Paris. Apelantul îi aduce
la cunoștință că în foaierul hotelului Lutetia, bunica ei, Josephine
Benoit, tocmai a mărturisit o crimă comisă cu mai
bine de 70 de ani în urmă. Bătrâna susține că numele ei este Sophie
Leclerc și că a ucis-o pe adevărata Josephine în camera pe care
au împărțit-o pentru scurtă vreme după ce au fost eliberate din lagăr.
Buimăcită, neînțelegând despre ce este vorba și presupunând că boala bunicii
avansează în mod alarmant, Olivia pleacă din Londra direct la Paris pentru a-i
da de capăt poveștii. Însă nimic n-ar fi putut-o pregăti pentru secretele
șocante pe care urma să le afle. Josephine, în prezent o pictoriță faimoasă și
solitară, al cărei tablou renumit se aflăexpus în holul hotelului Lutetia, s-a
numărat printre supraviețuitorii de la Auschwitz care au fost repatriați și
reintegrați în societate. Dar, acum, mărturisirea ei pare delirul unui om
nebun, un nebbunce trebuie redus la tăcere cu orice preț. Uciderea bunicii cade
ca o lovitură de ghilotină peste Olivia, ceea ce o determină să caute adânc în
istoria familiei, sperând că va afla cinea fost cu adevărat bunica ei și de ce
a fost omorâtă.
„Crimă la Paris” nu e un thriller tipic, nu
abundă în suspans și nici în crime atroce, nu ne prezintă o anchetă elaborată și
nici nu insistă asupra identtății și motivelor criminalului. La o primă vedere,
pare o narațiune previzibilă, ușor haotică, aidoma fluxului gândirii, oscilând
între un ritm alert și episoade lente, la care participă personaje minimalist
construite. Însă romanul lui Matthew Blake este de fapt unul complex, ce așează
în centrul său memoria traumatică, devenită un personaj în sine. Mai mult decât
atât, constituie un elogiu adus trădării și minciunii, dar și un omagiu
închinat supraviețuirii. Structurat pe două planuri temporale, trecut (1945),
în care aflăm povestea zugrăvită în tonuri de grii a Sophiei
Leclerc și a Josephinei Benoit, două tinere a căror soartă a fost
decisă de război, și prezent (2019), în care o însoțim pe Olivia în goana ei
după adevăr, volumul ne pune pe tavă tot ce trebuie să știm pentru a descurca
ițele înaintea protagonistei.
Aș minți dacă aș spune că nu mi-am dat seama
de la bun început care va fi deznodământul. De cele mai multe ori, mă
deranjează faptul că autorul lasă toate mecanismele la vedere, conferind
narațiunii un aer superficial. Și în acest caz am simțit nevoia de ceva mai
mult mister, însă miza lui Blake a fost cu totul alta – important este ce se
întâmplă în spatele ușilor închise, în subconștient; cum sunt gestionate
amintirile traumatice, dar, în special, cum pot fi alterate și modificate dacă
deții cheia potrivită. Componenta psihologică predominantă și trimiterile la
istorie îndepărtează romanul de sfera thrillerului, mai ales că cel care este
însărcinat cu dezlegarea cazului aparemai degrabă ca un Deus ex Machina decât
ca un personaj asumat și constant. Cu alte cuvinte, ideea lui Blake e
fantastică, dar poate că modul în care a fost ambalată ar mai fi putut fi puțin
șlefuit. Dar, dincolo de minusurile pe care le-am pus pe hârtie, cartea merită
o șansă, fiind o lectură captivantă, relaxantă și plăcută.
Un proiect:
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Matthew Blake:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu