ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta The word is murder. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta The word is murder. Afișați toate postările

joi, 30 septembrie 2021

Recenziile lui Gică 48 - Cuvântul e crimă de Anthony Horowitz


Titlu: Cuvântul e crimă  

Autor: Anthony Horowitz

Editura: PALADIN

Titlu original: The Word Is Murder (2017)

Traducere de Liviu Szoke

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 360

Media pe Goodreads: 3,93 (din 46.034 note)

 

             Încă de la început vreau să menţionez faptul că sunt la prima întâlnire cu marele scriitor Anthony Horowitz. Ştiu că mai există o mulţime de cărţi traduse de la acest autor, însă, deşi am avut curiozitatea, nu am apucat să pun mâna pe niciuna dintre ele. Iar acum, că am ajuns să citesc „Cuvântul e crimă”, cred că nefamiliarizarea cu temele şi stilul lui îmi este benefică în scrierea acestei recenzii. Astfel, nu pot să vorbesc despre evoluţia lui ca scriitor, despre ce elemente din alte opere sunt prezente şi aici sau despre imaginea lui ca vedetă în mediul literar şi cinematografic. Cu alte cuvinte, nu voi pierde timpul cu detalii irelevante ce plutesc în jurul poveştii, fără să se lege de subiect. Odată acestea spuse, nu vreau să vorbesc mult şi pe lângă, aşa că haideţi să vedem despre ce este mai exact vorba în acest roman poliţist destul de neobişnuit.

            Într-o dimineaţă frumoasă şi însorită de primăvară, Diana Cowper intră într-o agenţie de pompe funebre şi îşi organizează propria înmormântare. Da, un început foarte morbid… Însă cum poţi fi îngropat atunci când încă eşti în viaţă? Staţi liniştiţi că cineva are grijă şi de acest amănunt, astfel încât, în după-masa aceleiași zile, femeia este găsită sugrumată cu şnurul propriei draperii. Sunt sigur că de aici vă aşteptaţi să intervină poliţia, să caute amprente şi indicii şi să apară o frumoasă listă de suspecţi. Ei bine, aşa ar fi normal, însă Horowitz, fiind un autor extrem de viclean şi inteligent, vrea să ia el însuşi parte la anchetă. Aşa că se inserează, fără nici o problemă în carte, şi îşi începe propriul demers detectivistic. Însă parcă ar fi prea mult chiar şi pentru el să apară ca protagonist… Aşa că, din cerneală şi hârtie, îl aduce la viaţă pe Daniel Hawthorne, un fost poliţist care se potriveşte perfect în rolul de investigator principal. Şi de aici, începe adevărata distracţie…

            „Cuvântul e crimă” a fost o lectură foarte amuzantă. Oricât de macabră ar fi povestea, oricât de sângeroase ar fi scenele, nu ai cum să iei în seamă o carte plină de jocuri narative şi de cusături textuale, realizate la suprafaţă. Ştii că e un text, vezi că totul e imaginaţie, aşa că îţi rămâne doar să urmăreşti acţiunea şi să vezi de ce lucruri mai e în stare mintea ingenioasă a lui Horowitz. Realitatea şi ficţiunea sunt atât de bine împletite, încât am ajuns să termin unele capitole destul de confuz, întrebându-mă care evenimente s-au întâmplat cu adevărat şi care nu. De altfel, autorul jonglează atât de mult cu cele două universuri, încât nici acum nu mi-am dat seama dacă premiza poveştii îi aparţine lui sau dacă chiar a avut o discuţie cu cineva despre literatura care dispare şi nonficţiunea care supravieţuieşte în timp. Oricum ar fi, am simţit o ironie ludică în text, un sentiment prin care autorul înalţă ficţiunea la nivel de capodoperă. Totul este un joc de-a demiurgul: Uite ce pot să fac cu puţin sânge şi un creion!

Ar fi cazul să trec la personaje, aşa că haideţi să vorbim din nou despre Anthony Horowitz. Pe lângă firul poliţist, în text apar o mulţime de amănunte despre viaţa autorului, despre rolul său în cinematografie şi despre cum au fost primite celelalte cărţi ale sale de către public. Pe lângă asta, face o grămadă de afirmaţii pe care le prezintă ca fiind adevărate, însă, după cum ştim deja, autorii sunt cei mai mari mincinoşi. Spre deosebire de Horowitz (personajul), Daniel Hawthorne este un caracter serios, cu o gândire foarte ordonată şi cu accese inexplicabile de revoltă. El e cel care face legături între evenimente şi trage concluzii care îi apropie cu fiecare capitol tot mai mult de ucigaşul pe care îl urmăresc. Şi în cazul acestui personaj există o pendulare între aparenţă şi esenţă, pentru că, oricât de mult s-ar potrivi în scenariu, el reprezintă prototipul clişeic al detectivului despre care s-a tot scris de două secole încoace. Şi ca totul să fie şi mai pe faţă, Horowitz se plasează într-o postură secundară, mai mult de însoţitor şi scriitor, lăsându-l pe Hawthorne să-şi execute rolul perfect de Sherlock Holmes.

Am evitat să ofer detalii cu privire la ancheta poliţistă, pentru că am perceput-o doar ca pe un fundal în care autorul îşi organizează spectacolul narativ. Ceea ce face el nu este un exerciţiu unic în literatură, dar e ceva neobişnuit pentru genul poliţist. Fiind conştient de riscuri, scriitorul vrea să realizeze ceva aparte, ceva prin care să-şi facă publicul complice, existând un dialog subînţeles între el şi cititor. Una peste alta, Anthony Horowitz reprezintă un fenomen unic, iar „Cuvântul e crimă” e un roman deosebit, aşa că vă încurajez să puneţi mâna pe el cât mai repede posibil şi să vă bucuraţi atât de scenariul detectivistic, cât şi de minunatele improvizaţii ale autorului britanic.


COMANDĂ CARTEA