Titlu:
Cartea umbrelor
Serie:
Trilogia Memoriei (#3)
Autor: E.O.
Chirovici
Editura:
RAO
Anul
apariției: 2024
Număr
pagini: 240
Pe de-o parte, roman polițist, pe de alta, o carte despre cum
să scrii o carte, „Cartea umbrelor”, de Eugen Ovidiu Chirovici, se prezintă ca o
ficțiune postmodernă, un text în care orice permutare internă sau externă poate
schimba cursul poveștii. Naratorul nu-și asumă opera, nu aruncă un ochi din cer
asupra personajelor sale, așa cum procedează Mircea Cărtărescu, ci îl plasează
pe cititor în mijlocul acțiunii, printre chipurile de hârtie, forțându-l să
schimbe destine, să modifice intriga și, în același timp, deznodământul. Dar ce
e o poveste dacă nu rezultatul imaginației și al memoriei? Ei bine, așa cum am
putut observa și în „Cartea secretelor”, amintirile (reale sau false) sunt
fundamentul pe care se construiește orice narațiune, un crochiu care prin fantezie
prinde formă și culoare, transformându-se, capitol cu capitol, într-o
veritabilă operă de artă.
Jack Stiller e scriitor. Eve e proprietara unei galerii de artă.
Jim Goldman își dorește atât de mult s-o impresioneze pe Eve, pe care a
cunoscut-o la o petrecere în Manhattan, încât pleacă în Mexic ca să recupereze
manuscrisul nefinalizat al lui Jack, pe care acesta i l-a încredințat unei
vrăjitoare. Însă, după ce ajunge la destinație și citește „Cartea umbrelor”, manuscrisul
este distrus. La puțin timp află și despre existența unui scriitor surogat, care
a continuat să lucreze la romanul lui Jack. Împins de curiozitate și fantezie, Jim
Goldman începe să-și aducă propria contribuție asupra textului, recompunându-l
din amintiri și modificând paragrafele, realizând cu fiecare intervenție că versiunea
din mâinile sale nu seamănă deloc cu cea originală. Dar povestea lui Jack era
despre o crimă... descrisă fidel, poate chiar despre uciderea propriei soții.
Scriitor și/sau criminal? E adevărat că fiecare autor își
ucide personajele, însă realitatea funcționează după alte legi și principii. Dacă
cei trei scriitori lucrează la aceeași carte, atunci care va fi deznodământul? Care
va fi varianta finală? Nu contează... Procesul de creație primează, capacitatea
de a clădi cronotopuri mundane, și nu concluzia pe care o așteaptă lectorul de
rând. Manuscrisul trece dintr-o mână în alta, de la o privire analitică la una comprehensivă,
suferind mutații și metamorfozându-se într-o operă despre sine. Eve, care
dispare după ce Jim se întoarce din călătorie, pendulează între ipostazele de
muză și himeră, împingându-l (intenționat sau nu) pe tânărul doctorand în
postura de demiurg. Însă cel din urmă scriitor rămâne însuși cititorul,
singurul care are acces la imaginea de ansamblu și poate continua/soluționa oribila
crimă.
La rândul lui, Jim Goldman e un
personaj fad, despre care fiecare dintre noi poate să-și facă o idee, să-l
contureze așa cum își dorește. Poate fi doar un student cu capul în nori, la
fel de bine cum poate să fie și un protagonist din thrillerele americane, dedicat
misiunii și ingenios. Astfel, de la erou și până la cele mai mici detalii,
universul ficțional al lui E.O. Chirovici îți stă la dispoziție, așteptând o
intervenție externă care să-i dea o nouă formă. Însă, după cum știți deja,
„Cartea umbrelor” e ultima parte din „Trilogia Memoriei”, după „Cartea
oglinzilor” și „Cartea secretelor”, iar dacă n-ați citit încă primul volum, aruncați
o privire peste el și dați fuga la cinema, ca să vizionați „Fantomele
trecutului” (Sleeping Dogs), cu inegalabilul Russell Crowe în rolul principal.
