ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Holocaust. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Holocaust. Afișați toate postările

joi, 5 august 2021

Recenziile Mădălinei 12 - Lumina din întuneric de Sharon Cameron


Titlu: Lumina din întuneric   

Autor: Sharon Cameron

Editura: LITERA

Titlu original: The Light in Hidden Places (2020)

Traducere de Iulia Dromereschi

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 4,54 (din 8.995 note) 

 

Cu toate că am rămas în urmă cu review-urile pentru multe dintre cărţile citite în această vară, nu m-am putut abţine să sar peste lista pe care o aveam şi să scriu câteva cuvinte despre un roman de cinci stele. „Lumina din întuneric” este una dintre acele poveşti uimitor şi cutremurător de bine scrise, una dintre acele poveşti reale ce bat filmul de o mie de ori. Un război ce a zdruncinat o întreagă lume, lăsând în urmă munţi de cadavre, 15 destine unite sub semnul disperării şi o tânără de 17 ani care face tot posibilul pentru a se împotrivi noii ordini impuse de regimul totalitar al lui Hitler – asta e o mică parte din ceea ce vă aşteaptă, dacă vă încumetaţi să citiţi romanul lui Sharon Cameron. Pe baza unor mărturii despre viaţa mizeră şi tratamentul inuman la care au fost supuşi mii de evrei în timpul ocupaţiei naziste din Polonia, autoarea construieşte un document istoric, pe de o parte, iar pe de alta, o capodoperă ficţională despre iubire, sacrificiu şi curaj. Există multe istorisiri pe această temă, însă ceea ce face ca „Lumina din întuneric” să se diferenţieze de celelalte este stilul frust, lipsit de ornamente inutile, ce emană o disperare profundă şi autentică.

            Istorisirea noastră începe cu un peisaj pitoresc, aşa cum numai în satele poloneze poate fi întâlnit. Într-un astfel de paradis terestru trăieşte Stefania Podgórska, o adolescentă obişnuită să muncească din greu, şi pentru care casa părintească şi curtea plină de orătănii nu mai sunt îndeajuns. Ea visează să se mute la oraş şi să-şi construiască propriul drum, iar, atunci când surorile ei mai mari îi găsesc un post de vânzătoare în prăvălia unei familii înstărite de evrei, dorinţa sa devine realitate. Traiul alături de familia Diamant o va transforma pe eroină într-o domnişoară atrăgătoare şi în fiica pe care gazdele sale nu au avut-o. Însă zilele senine, pline de iubire şi de linişte, vor deveni o amintire îndepărtată, odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.

Anii '50 umplu cerul Poloniei cu nori negri de teroare. Fiecare locuitor al ţării este pus în faţa unei alegeri dificile, fie acceptă şi se supune armatelor invadatoare ale lui Hitler, fie se opune, şi astfel condamnarea la moarte este sigură. Însă cel mai mult au avut de suferit evreii, pentru care existenţa a devenit un adevărat coşmar. Familia Diamant, la fel ca mulţi alţii din stirpea lui David, a fost deposedată de bunuri şi deportată în ghetou, unde bolile şi foametea au făcut ravagii. Devotamentul pentru aceşti oameni buni şi nevinovaţi o determină pe Stefania, condusă de firea sa ambiţioasă, să lupte cu orice duşman, pentru a-i salva pe cei pe care îi iubeşte. Asta o va transforma într-o apărătoare înfocată a cauzei condamnaţilor, mergând până acolo încât să sacrifice viaţa surorii sale mai mici şi pe a ei, pentru a adăposti 13 evrei într-un pod.

Personajele din acest roman sunt cât se poate de umane, de verosimile, cu personalităţi diferite, scăpând cu succes de tuşa caracterului de hârtie. Protagonista însăşi este atât de bine construită, încât depăşeşte clişeul eroinei invincibile care înfruntă sistemul fără să ţină cont de riscuri. Stefania se teme, este chiar îngrozită şi disperată că îşi va pierde viaţa, iar sacrificiile ei vor fi în zadar. Calitatea protagonistei stă în complexitatea stărilor ei sufleteşti. Pe lângă războiul exterior, Stefi poartă şi unul interior, fiind sfâşiată între dorinţa de a-şi salva sora şi cea de a-i salva pe evrei. Are momente în care este egoistă, momente în care vrea să fie eroina la care se aşteaptă toţi, dar, mai presus de atât, ea este un produs al terorii şi un model de rezistenţă greu de imaginat. Atunci când este aproape doborâtă de responsabilităţile uriaşe pe care le are pe umeri, viaţa îi mai dă câte un dar, o fărâmă de noroc sau o rază de speranţă ce schimbă cursul evenimentelor, aruncând-o în mijlocul altui ocean, fără colac de salvare.

În tot acest întuneric există şi o lumină strălucitoare cu un zâmbet dulce de copil. Această stea este Helena, sora mai mică a Stefaniei. Am adorat-o pe fetiţa asta, am plâns cu ea, am sperat că totul va fi bine şi că va supravieţui condiţiilor grele. La doar şase ani, Helena dă dovadă de un curaj nebun şi de o înţelegere mult prea matură a faptelor ce destramă Polonia. Ea îşi va ajuta sora să-i ascundă şi să-i hrănească pe cei 13 evrei, reuşind chiar să-i păcălească şi pe soldaţii nazişti. Cât despre personajele masculine, nu am nimic de comentat. Bărbaţii, fie sunt cei răi, fie sunt cei care trebuie salvaţi – deci putem considera că este o carte despre femeile care salvează lumea.

 Nu ştiu ce aş mai putea spune despre romanul lui Sharon Cameron... Pare că am exagerat deja cu laudele, 😊 însă sper că v-am convins că merită să-i acordaţi o şansă. Plină de suspans, de acţiune, romanul vă va trece prin multe stări contradictorii şi, poate, se va lăsa şi cu lacrimi. Pentru mine a fost o lectură perfectă de Weekend şi şi-a câştigat locul printre preferatele mele. 


COMANDĂ CARTEA