ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Dave Gurney. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dave Gurney. Afișați toate postările

marți, 27 iulie 2021

Fragment în avanpremieră: Nu trezi diavolul adormit de John Verdon


Titlu: Nu trezi diavolul adormit 

Serie: Dave Gurney #3

Autor: John Verdon

Editura: PALADIN

Titlu original: Let the Devil Sleep

Traducere de Laura Ciobanu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 568

Domeniu: CRIME

 

Înainte însă ca mușchii să-i dea ascultare, auzi un sunet care-i zburli părul. Era o șoaptă, foarte aproape de urechea lui. O șoaptă răgușită și șuierătoare. O șoaptă ca șuieratul unei pisici furioase: „Nu trezi diavolul adormit!”

 

Ce ai face dacă povestea de noapte bună care ți se spunea din copilărie ar deveni cel mai mare coșmar al prezentului? Creatoarea unui documentar despre familiile victimelor unui ucigaș în serie încă în libertate descoperă că atunci când ți-l alegi pe Dave Gurney drept consilier, adevăruri incomode ies la iveală. Iar fostul detectiv de la Omucideri se pricepe cel mai bine să provoace haos și să elucideze mistere. Poate că uneori este bine să trezim diavolul adormit!

În tăcere, mintea lui Gurney reveni la întrebarea crucială: cum să-și joace asul din mânecă.

 

FRAGMENT

 

După o jumătate de oră, Kim și Dave stăteau față în față la măsuța din lemn de pin pentru micul dejun aflată în nișa de lângă ușile din sticlă. Terminau câte o omletă însoțită de pâine prăjită și cafea, pe care Madeleine insis­tase să le prepare când aflase că tânăra condusese toată dimineața și nu mâncase nimic. Madeleine terminase prima și curăța aragazul. Kim își spunea povestea de la început, motivul vizitei ei.

— E o idee pe care-o am de ani buni, să studiez oroa­rea crimei din perspectiva impactului pe care-l are asu­pra familiei victimei, dar n-am știut niciodată ce să fac cu ea. Uneori am dat-o uitării un timp, dar a revenit de fiecare dată tot mai puternică. Am devenit obsedată: tre­buia să fac ceva cu ea. La început am crezut că pot face o chestie științifică, poate o monografie sociologică sau psi­hologică. Așa că am trimis propuneri mai multor edituri universitare, dar nu aveam calificările academice potrivi­te, așa că nu le-am stârnit interesul. Atunci m-am gândit să scriu o lucrare de nonficțiune. Dar pentru o carte îți trebuie un agent, iar asta a însemnat alte propuneri. Și ghici ce? Zero interes. Adică am douășunu, douășdoi de ani, cine naiba sunt și eu? Ce-am scris înainte? Unde-mi sunt recomandările? Practic sunt un copil. Tot ce am e o idee. Apoi m-am luminat! Hopa! Nu-i o carte, ci o emisiu­ne! Din clipa aia, a-nceput să prindă contur. Am văzut-o ca pe o serie de interviuri foarte personale, „televiziune ruptă din realitate“ în adevăratul sens al cuvântului, care înțeleg că are o conotație dubioasă, dar nu trebuie să fie așa – dacă o faci cu sinceritate!

Se opri, mișcată parcă deodată de ce spunea, zâmbi stânjenită, își drese glasul și continuă:

— În fine. Mi-am adunat ideile laolaltă sub forma unei schițe detaliate pentru disertația mea și i-am dat-o pro­fesorului Wilson, îndrumătorul meu. El mi-a spus că-i o idee bună, cu potențial. M-a ajutat să-i dau forma unei propuneri comerciale, a avut grijă să am acoperire din punct de vedere legal, ca să fiu protejată, și a făcut ceva ce a zis că nu-i stă în fire: i-a trimis-o unui director de producție de la RAM-TV pe care-l cunoaște personal, un tip pe nume Rudy Getz. Și Getz ne-a contactat o săptă­mână mai târziu și a zis: „OK, să-i dăm drumul!“

— Așa, pur și simplu? întrebă Gurney.

— Și eu m-am mirat. Dar Getz a zis c-așa lucrează RAM. N-o să mă apuc să contest asta. Numai gândul că pot să-mi pun ideea în practică, să explorez subiectul ăsta...

Clătină din cap, de parcă încerca să alunge o emoție copleșitoare.

Madeleine se apropie de masă, se așeză și spuse exact ceea ce gândea și Gurney:

— E important pentru tine, nu-i așa? Adică important de-adevăratelea, nu doar o oportunitate în carieră.

— Vai, Doamne, da!

Madeleine zâmbi cu blândețe.

— Și esența ideii... partea care contează atât de mult pentru tine?

— Familiile, copiii...

Se opri din nou pentru câteva clipe, evident copleșită de o imagine pe care propriile ei cuvinte i-o evocaseră. Își împinse scaunul de la masă, se ridică și o ocoli, apropi­indu-se de ușile din sticlă ce dădeau către patio, grădină, pășune și pădurea de dincolo de ea.

— E o prostie. Nu pot explica, dar mi-e mai ușor să vorbesc despre asta dacă stau în picioare, zise cu spatele la ei. Își drese vocea de două ori și spuse, abia audibil: Cred că omorul schimbă totul pentru totdeauna. Răpește ceva ce nu mai poate fi înlocuit. Are consecințe care trec dincolo de ceea ce i s-a-ntâmplat victimei. Victima își pierde viața, ceea ce-i groaznic, e nedrept, dar pentru ea s-a terminat, ăsta a fost sfârșitul. A pierdut tot ce putea fi, dar n-o știe. Nu trebuie să trăiască simțind pierderea și imaginându-și lucrurile ce puteau fi.

Își ridică mâinile și lipi palmele de geamurile din fața ei, un gest care mărturisea deopotrivă un tumult de sen­timente, dar și efortul imens de a le ține sub control.

Continuă, ceva mai tare:

— Nu victima se trezește într-un pat cu o jumătate goală, într-o casă pe jumătate goală. Nu ea visează că e încă în viață, numai pentru a se trezi cu durerea de a des­coperi că nu-i așa. Nu simte furia devastatoare, suferința pe care o cauzează moartea ei. Nu vede zi de zi scaunul gol de la masă, nu aude sunete care seamănă cu vocea ei. Nu vede mereu dulapul plin cu haine... Răgușise și-și drese glasul. Nu simte agonia... agonia de a fi pierdut tot ceea ce făcea ca viața să merite trăită.

Se rezemă de geam câteva secunde, apoi se desprinse încet. Când se întoarse către masă, fața-i era brăzdată de lacrimi.

— Știți despre durerea fantomă? Fenomenul care însoțește amputarea? Când simți durere în locul unde a fost mâna sau piciorul? Așa-i crima pentru familia rămasă în urmă. Ca durerea unui membru fantomă: o suferință insuportabilă într-un loc gol.

 

PRECOMANDĂ CARTEA