ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Thriler. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Thriler. Afișați toate postările

marți, 1 iunie 2021

Fragment în avanpremieră: Păzitoarea crocodilului de Katrine Engberg (Crime Scene Press)


Titlu: Păzitoarea crocodilului

Serie: Korner & Werner #1 

Autor: Katrine Engberg

Editura: Crime Scene Press

Traducere de Iulia Dromereschi

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 352

 

Serie vândută în 28 de țări, aflată în topul clasamentelor din Norvegia și Suedia

#1 în topul vânzărilor celui mai important lanț de librării din Norvegia

O tânără este ucisă cu brutalitate în apartamentul ei. Pe chip îi sunt săpate linii care formează un model straniu. Polițiștii Jeppe Kørner și Anette Werner primesc cazul și stabilesc rapid o legătură între victimă, Julie Stender, și proprietara apartamentului în care locuia, Esther de Laurenti. Lui Esther îi place cam mult să bea și dă petreceri nebune cu prietenii ei artiști. Se dovedește că Esther este și scriitoare în curs de afirmare – iar când Julie apare ca victimă a unei crime în manuscrisul încă neterminat al romanului, legătura dintre ficțiune și realitate devine mai neclară și mai periculoasă.

Dar rolul lui Esther în acest scenariu încurcat nu este tocmai limpede. Este ea ucigașul, sau este la rândul ei victimă într-un joc bolnav al răzbunării? Anette și Jepe trebuie să se cufunde în trecutul celor două femei ca să descopere identitatea crudului păpușar care trage sforile.


FRAGMENT


PROLOG

Praful se ridica dintre draperiile grele, în lumina dimineții. Șezând în fotoliu, Gregers Hermansen privea firele dansând prin sufragerie. Îi lua atât de mult să se trezească, în ultimele zile, încât nu prea mai vedea rostul. Se sprijini pe brațele netede, lustruite ale fotoliului, își dădu capul pe spate și închise ochii, în lumina nesigură, până ce auzi ultimele icnete ale cafetierei din bucătărie.

După o scurtă numărătoare inversă, se ridică, își găsi papucii de casă și își târșâi picioarele spre podeaua de linoleum din bucătărie. Mereu aceeași rută: de-a lungul dulapului de mahon, pe lângă fotoliul verde și mânerul nenorocit din perete, montat de asistent anul trecut.

„Dar mă descurc și fără”, insistase. „Mersi, oricum.”

De parcă m-ar fi ascultat.

În bucătărie, aruncă zațul din cafetieră în coșul de sub chiuvetă. Iar e plin. Gregers desfăcu sacul și, sprijinindu-se de masă, reuși să deschidă ușa din spate cu mâna liberă. Măcar își putea duce singur gunoiul. Se uită pieziș la colecția de sticle de pe casa scării. Aparținea vecinei sale de sus. Esther de Laurenti. Băutoare de cursă lungă, care dădea petreceri zgomotoase și prelungite până târziu în noapte, pentru prietenii ei artiști. Dar era proprietara clădirii, așa că nu se putea plânge.

Treptele gemură sub el. Se ținea bine de balustradă. Poate că ar fi fost mai înțelept să se mute într-un loc sigur, cu mai puține scări. Dar locuise toată viața în centrul Copenhagăi și prefera să se aventureze pe treptele șubrede în loc să putrezească în vreun azil de la periferie. La primul etaj, lăsă sacul deoparte și se sprijini de cadrul ușii vecinelor de jos. Cele două studente care împărțeau apartamentul erau o sursă permanentă de iritare pentru el, însă îi provocau și o dorință stânjenitoare. Tânjea după serile de vară petrecute lângă canal și după săruturile îndepărtate, iar zâmbetele lor lipsite de griji îi aminteau de vremurile când totul părea încă posibil.

După ce-și reveni, observă că ușa era întredeschisă. Lumina puternică se revărsa prin crăpătura îngustă. Erau tinere și flușturatice, însă cu siguranță nu atât de nechibzuite încât să doarmă cu ușa din spate deschisă! Era ora 6:30. Poate că tocmai se întorseseră după o noapte în oraș. Dar chiar și așa.

— Hei! strigă el. E cineva acasă?

Cu vârful papucului, împinse cu grijă ușa. Se deschise ușor. Gregers se dădu înapoi, din reflex. În fond, nu voia să fie acuzat că ar fi un bătrân pervers. Mai bine închidea ușa la loc și scotea odată gunoiul, înainte să i se amărască prea tare cafeaua.

Se ținu bine de cadrul ușii și se aplecă să apuce clanța, dar calculă greșit distanța. Pentru o clipă oribilă, nesfârșită – ca atunci când te aruncă un cal și atât durează până ce lovești pământul – își dădu seama că nu era suficient de puternic să-și țină propria greutate. Papucii îi alunecară pe parchetul de lemn neted și își pierdu echilibrul.

Se luptă cu toată puterea pe care nu o mai avea și căzu în apartamentul celor două femei, lovind cu un bufnet podeaua. Era zgomotul jalnic al unui corp sfrijit, de bătrân, într-un halat de flanel.

Gregers încercă să se calmeze, inspirând adânc. Își fracturase șoldul? Ce va zice lumea? Pentru prima dată în mulți ani, simți că îi venea să plângă. Închise ochii și așteptă să fie găsit.

Casa scării era tăcută. Crezu că va auzi strigăte sau pași, dar nu se întâmplă nimic. După câteva minute, deschise ochii și încercă să se orienteze. Un bec fără abajur atârna din tavan, orbindu-l, însă vedea vag un perete alb, un raft cu oale și condimente, iar sprijinit de perete un șir de pantofi și cizme. Era convins că zăcea chiar pe una dintre încălțările acelea. Cu grijă, întoarse capul dintr-o parte în alta. Totul i se părea intact. Strânse pumnii. Da, și asta părea în regulă. Nenorocitul de pantof. Gregers încercă să-l împingă de sub el, dar nu se clinti.

Se uită în jos și încercă să se concentreze asupra lui. Senzația neplăcută din stomac deveni o paralizie sufocantă, care i se răspândi prin corp. Din pantof ieșea un picior gol, pe jumătate ascuns de șoldurile care-i pulsau de durere. Piciorul se termina cu un trup contorsionat. Arăta ca un picior de manechin, dar Gregers simți pielea moale sub mâna lui și știu exact ce era. Ridică mâna și văzu sângele: pe piele, pe podea, pe pereți. Sânge peste tot.

Inima lui Gregers începu să bată ca a unui canar care-și căuta o cale de scăpare din colivie. Nu se putea mișca. Panica îi acaparase trupul neputincios. O să mor, se gândi. Voia să țipe după ajutor, dar puterea aceea îl părăsise, cu mulți ani în urmă.

Așa că începu să plângă.



luni, 27 iulie 2020

Vânătorii de capete de Jo Nesbo



Autor: Jo Nesbo
Editura: tREI
Traducere: Bogdan Perdivară
Anul apariției: 2020
Număr pagini: 304

Un thriller senzațional, care pare desprins direct din filmele lui Quentin Tarantino și ale fraților Coen.

Inteligent, bogat, căsătorit cu o femeie superbă: Roger Brown are totul. Iar ca să-și susțină stilul de viață luxos și să simtă adrenalină când slujba lui de recrutor de manageri devine monotonă, se ocupă și cu furtul lucrărilor de artă.
Soția lui i-l prezintă pe Clas Greve. Ambițios și talentat, e candidatul ideal pe care-l caută Roger pentru un post de conducere – iar tabloul celebru pe care îl deține îl face ținta perfectă a unui jaf.
Curând însă Roger descoperă că acest Clas Greve ascunde mult mai multe decât lasă să se vadă... În scurt timp vânătorul devine el însuși pradă…

„Vânătorii de capete ne oferă o galerie strălucită de personaje atât de diferite în imperfecțiunile lor. Intriga complexă, analiza psihologică subtilă, efectele cinematografice și finalul surprinzător fac din romanul lui Nesbo un thriller autentic de la un capăt la celălalt." – Library Journal

„Un roman alert, cu răsturnări de situații, amintind de filmele lui Hitchcock. Nesbo își șochează cititorii la fiecare pas, culminând cu lovitura de grație de la final. O lectură compulsivă." – Booklist

„Rămai captiv în povestea încărcată de atmosferă nordică și populată de personaje imprevizibile. Ceea ce îl face pe Nesbo atât de special este dexteritatea intelectuală cu care conduce intriga." – News Day

„Nesbo are talentul unui vrăjitor de a transforma situațiile obișnuite în scene memorabile." – The New York Times Book Review