ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Editura Litera. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Editura Litera. Afișați toate postările

duminică, 28 ianuarie 2024

Recenziile lui Gică 161 - Furia de Alex Michaelides


Titlu: Furia 

Autor: Alex Michaelides

Editura: LITERA

Titlu original: The Fury (2024)

Traducere de Dana-Ligia Ilin

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 336

Media pe Goodreads: 3,58 (din 17.550 note)

 

Șapte prieteni, o insulă privată și o crimă. Oare unde am mai auzit asta? Aa, da, în „Daisy Darker”. Și înainte de „Daisy Darker”, în „Lista de invitați”. Și înainte de „Lista de invitați”, în „Zece negri mititei”, pardon, „Și din zece n-a mai rămas nici unul” (ca să fim corecți politic). Prin urmare, subiectul noului bestseller al lui Alex Michaelides nu e tocmai original, dar, în mod paradoxal, e la modă. Putem spune că s-a conformat cerințelor, astfel încât să-și mulțumească și vechii fani, dar și noul val de cititori. M-a convins, pe de-o parte, cu „Pacienta tăcută”, mi-a plăcut „Fecioarele”, deși amicii mei n-au fost foarte impresionați, dar m-a cam dezamăgit cu „Furia”. Prea multe așteptări, prea multă reclamă și prea mult entuziasm general pentru un thriller care, în ciuda complexității aparente, nu-și depășește condiția de nuvelă.

Bun... Să intre în scenă personajele. Lana Farrar e o vedetă de cinema, retrasă în prezent din activitate, care a primit în dar de la soțul ei, un celebru regizor de la Hollywood, acum decedat, o insulă privată în sudul Mării Egee, la douăzeci de minute distanță cu barca de Mykonos. Jason e soțul ei, un mascul complexat, căruia-i place să se joace cu armele de foc, pretinzând că e pasionat de vânătoare. Leo e fiul Lanei, un adolescent de șaptesprezece ani naiv, vegan, și despre care bănuim că ar fi gay. Kate e (mda) cea mai bună prietenă a Lanei, o actriță care are probleme cu alcoolul, haotică, posibil depresivă, și care suferă enorm pentru că nimeni nu-i apreciază munca și talentul. Nikos e grădinarul, o fire solitară, care se bucură de liniște și valuri. Agathi e bona, menajera... adică femeia bună la toate. Și Elliot e un amic apropiat de-al Lanei, haios, puțin dus cu pluta, dar și protagonistul (subiectiv) al romanului.

            Până la crimă, adică până la subiectul care ne interesează, hai să vedem care-i problema cu oamenii ăștia. Elliot ar vrea să fie mai mult decât prietenul Lanei (cel puțin așa ne lasă impresia), Nikos, la fel, are niște vise erotice care ar fi mai bine să rămână în mintea lui. Leo vrea să fie actor, dar mama lui nu prea e de-acord cu asta. Kate o urăște pe Lana pentru că i-a furat iubitul, pe Jason, și pentru că o eclipsează întotdeauna, ceilalți neluându-și privirea de la silueta fostei actrițe. Iar Jason, Jason încă are ceva de împărțit cu Kate, dar are și un mare secret, din cauza căruia ar putea să-și piardă capul. Ce mai... Lana în sus, Lana în jos, toată lumea o iubește (sau urăște) pe Lana. Până la urmă, ea e zeița, nu? Când apare, întoarce privirile, oamenii se înghesuie la masa ei ca să primească un autograf, se gândește mereu la ceilalți, dar, asemenea Afroditei, are și o furie mistuitoare, care s-ar putea ca, în următoarele pagini, să dea pe dinafară.

            OK, crima a avut loc, dar n-o să vă spun cine a murit. Așadar, avem un ucigaș, poate, unul dintre ei. Sau poate, vreun personaj care încă nu și-a făcut apariția... Să nu obstrucționăm ancheta, cum s-ar spune. Știau că insula e blestemată. Probabil că n-au consultat bijuteria lui Agathi, micul lor oracol. Se pare că nici Leo nu a interpretat prezența diavolului din pădure ca pe un semn rău. De fapt, era un satir, dar ce așteptări să mai ai de la puștii din ziua de astăzi? Ei bine, unde e demonul cu picioare de țap, acolo e și stăpânul lui, Dionisos, zeul desfrâului și al sângelui. Afrodita și Dionisos, asta da combinație fatală, la banchetul cărora se alătură și Aura (pentru că ăsta e numele insulei), zeița aerului de dimineață sau a adierii, care se preschimbă într-un vânt năprasnic, în Furia, așa cum îi spunea bunica lui Agathi. Deci, stați pe-aproape, petrecerea e abia la început...

            Și pentru că ne ducem, din nou, spre Grecia, narațiunea primește veșmintele purpurii ale Tragediei Antice. Vărsarea de sânge a avut loc, adică greșeala inițială a fost comisă, astfel încât se solicită prezența unui pedepsitor, om sau zeu, care să spele onoarea celui ucis. Da, da, despre asta e vorba și în romanul polițist, în general. Poate că, totuși, există o legătură, dar hai s-o lăsăm pe altă dată... Oricum ar sta lucrurile, avem un personaj care se află în Hybris, cred că șapte inși ar putea fi percepuți și ca un cor, cu Elliot, corifeul, în centru. Până la analiză, textul e împărțit în acte, și nu în capitole. Să fi încercat, de fapt, Michaelides să îmbine două genuri literare? Voi să-mi spuneți, bineînțeles, după ce veți citi cartea.


COMANDĂ CARTEA


joi, 25 ianuarie 2024

Recenziile lui Gică 160 - Insomnia de Sarah Pinborough


Titlu: Insomnia 

Autor: Sarah Pinborough 

Editura: LITERA

Titlu original: Insomnia (2022)

Traducere de Mihaela-Magdalena Dumitru

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 3,69 (din 23.346 note)

 

            Emma nu mai poate să doarmă. Nici măcar somniferele n-o mai ajută. Și în timp ce familia sa e plecată în țara viselor, rătăcește ca un strigoi prin casa tăcută. Din când în când, mai deschide ușile și aruncă câte o privire în camerele copiilor, ca să se asigure că totul e în ordine. Chloe, fiica ei de șaptesprezece ani, a adormit cu telefonul în mână, sigur a stat la taifas până târziu cu o prietenă. Sau, poate, cu vreun iubit... Cine știe? E treaba ei, e aproape majoră. Will, băiețelul ei de cinci ani, doarme adânc, și-și dorește atât de mult să-l strângă-n brațe, dar nu vrea să-l trezească, pentru că mâine e o nouă zi de școală. La Etaj, în dormitorul conjugal, Robert se întoarce de pe-o parte pe alta în timp ce sforăie... Numai ea nu reușește să ațipească, măcar câteva minute, cât să-și reîncarce bateriile pentru următoarea zi la birou.

            Dar noaptea s-a sfârșit, iar acum Emma e la job, la cabinetul de avocatură. E specializată în cazurile de divorț, nu degeaba e urmărită de o femeie nebună care-i reproșează că i-a ajutat fostul soț să obțină custodia celor doi fii. Însă, pe lângă problemele de zi cu zi, eroinei noastre încep să i se petreacă lucruri stranii. Cineva îi zgârie mașina și-i lasă un bilet pe care scrie „TICĂLOASĂ”. Să fie vorba despre o altă soție care simte că nu i s-a făcut dreptate la partaj? Să fie oare cineva invidios pe cariera Emmei? Sau, poate, pe averea ei? E drept că locuiește într-un cartier de lux, are o mașină scumpă, doi copii frumoși și un soț care stă acasă și se ocupă de gospodărie. Și, colac peste pupăză, în peisaj își face apariția și sora ei, Phoebe, care o roagă să meargă în vizită la Patricia, mama lor internată la ospiciu, mama despre care familia ei crede că e moartă, femeia care, într-o clipă de nebunie, era să-și sufoce cu perna una dintre fiice.

            Și peste câteva zile Emma va împlini patruzeci de ani, vârsta la care Patricia a înnebunit. Din momentul în care nu mai poate să doarmă, protagonista se cufundă în incertitudine, pierzându-și adesea cunoștința. Și în timp ce bântuie prin casă, un cântec îi răsună în buclă în minte, „O lumânare, o carte și un clopot”, câteva versuri care, inițial, nu au niciun sens. Ba mai mult, atunci când se desprinde de realitate, începe să bâiguie, obsesiv, o înșiruire de numere, aparent, aleatorii. Are momente în care rămâne cu privirea pierdută pe fereastră, de parcă soluția s-ar afla undeva afară, în grădină, poate la vreun străin care o privește, la rândul lui, de dincolo de geam. Să se afle avocata noastră, într-adevăr, pe marginea prăpastiei? Ei bine, așa s-ar părea... Dar atunci când problemele vin pe bandă rulantă, cel mai bine e să mergi direct la sursa lor, ca să le poți tăia de la rădăcină.

            Cât despre viața socială, deși s-a realizat prin propriile puteri, șeful ei, în ciuda aparențelor, dă dovadă de misoginism, în special atunci când o forțează să meargă la o întâlnire cu un client viclean, care-i face de-o vreme ochi dulci. În acel moment, toți anii ei de experiență se prăbușesc, simțindu-se folosită și nemaigăsindu-și locul în firma de avocatură. Acasă, Will o privește cu prudență, de parcă Emma ar fi o fiară care ar vrea să-i facă rău, ba chiar a realizat câteva desene cu ea, caricaturizată ca o vrăjitoare, cu perna în mână, deasupra unui copil care doarme liniștit. Cu fiecare zi ce trece, eroina se teme să nu-și piardă mințile, însă comportamentul celor din jur, atenți la fiecare mișcare a ei, îi confirmă temerile. Și se pare că, în ultimul timp, Phoebe și Robert s-au apropiat. Oare e pe cale să-și piardă familia?

            Știu că o recenzie ar trebui să includă și o oarecare parte analitică. Însă aici, oricât de mult m-am străduit, nu am găsit sensuri absconse. Povestea lui Sarah Pinborough se prezintă ca un thriller telenovelistic (sau thriller psihologic, așa cum i se spune), astfel încât avem un traseu linear, care virează abia spre deznodământ, atunci când piesele încep să se potrivească. De altfel, spre final, lucrurile nu doar că o iau într-o direcție greu de anticipat, ci pare că suntem proiectați într-o altă poveste, chiar într-un alt gen literar. A fost ok, noroc că se citește ușor, e o pauză binemeritată după o lectură complexă, o carte pe care, dacă ai timp liber, o devorezi în câteva ore.


COMANDĂ CARTEA


luni, 8 ianuarie 2024

Recenziile lui Gică 157 - Contracronometru de Anthony McCarten


Titlu: Contracronometru  

Autor: Anthony McCarten

Editura: LITERA

Titlu original: Going Zero (2023)

Traducere de Dana-Ligia Ilin

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 3,90 (din 7.615 note)

 

Ei știu totul despre tine. Cum arăți, cum te îmbraci, ce mănânci, la ce filme te uiți, ce gen de muzică asculți... Crezi că Big Brother e doar invenția lui Orwell? Ai fi surprins să descoperi că nu au nevoie de pereți de sticlă ca să-ți observe acțiunile. Gândește-te la ultima ta achiziție. Probabil că ți-ai luat țigări, ca de-obicei, aceeași marcă. Ți-ai făcut o rutină și ești mult mai ușor de supravegheat, fiindcă ești previzibil. Dacă ai plătit cu cardul, le-ai dat o mână de ajutor, pentru că tranzacția ta se va înregistra într-un sistem electronic (ora, produsul, prețul). Sigur ai un smartphone și e posibil să fi uitat, după ultimul traseu sau City Break, să dezactivezi Locația. Tu nu-i poți observa, dar ei sunt acolo, pentru că tehnologia le permite să-ți urmărească, în timp real, mișcările. Dar hai să-i punem puțin în încurcătură... Închide telefonul, scoate-i bateria, deghizează-te... și pregătește-te să câștigi 3.000.000 de dolari.

Da, ai auzit bine, ăsta e premiul dacă vei reuși să scapi de echipele speciale de capturare. Ai la dispoziție treizeci de zile și trebuie să faci pe dracu-n patru ca să nu fi descoperit. Dar nu ești singurul care ia parte la proiect, mai sunt nouă participanți, patru oameni obișnuiți, ca și tine, și cinci agenți sau foști agenți experimentați, care știu cum stă treaba cu supravegherea electronică. În momentul în care veți primi mesajul cu „Start Zero”, trebuie s-o luați din loc și să vă ștergeți toate urmele. Să vedem cine va câștiga. Și ar fi bine să fiți prinși cu toții în timp eficient, nu de alta, dar Cy Baxter, șeful proiectului, nu-și permite să piardă o posibilă colaborare cu guvernul și viitoarele milioane de dolari. Trei, doi, unu, Start Zero! Jocul a început.

De la biroul lui din Fusion Central, Cy Baxter urmărește, alături de iubita sa, Erika Coogan, și de cei trei agenți de la CIA, cum mașinile cu trupe special antrenate, elicopterul și dronele de supraveghere pornesc la vânătoare. (...) Deja a apărut o alertă, se pare că bibliotecara singuratică, Kaitlyn Day, s-a oprit la un bancomat și și-a scos masca anticovid chiar în fața camerelor de luat vederi. Ce naivă, era clar că va fi prinsă... Dar, ca prin minune, ea scapă de urmăritori, pierzându-se în masa omogenă de oameni. Pe parcurs ce alți participanți sunt găsiți, Kaitlyn se dovedește o fugară experimentată, alegând când să-și facă simțită prezența și când să-i privească din umbră. Ei cred că au de-a face cu o persoană oarecare, cu un nul al societății, dar doamna noastră știe cum să-i pună pe jar, pentru că ea a pornit la drum cu un plan foarte bine pus la punct și va risca totul ca cei de sus să-i asculte, în final, doleanțele.

            Ceea ce pare la început un pseudo-thriller de spionaj se transformă, cu viteză amețitoare, într-o distopie. Cy Baxter vrea să le demonstreze partenerilor lui de la CIA că a pus bazele unui sistem eficient de urmărire. Dar dacă statul știe totul despre tine, atunci mai putem vorbi despre libertate? Nu contează că nu ai comis nicio infracțiune, te vei regăsi în permanență pe lista posibililor delicvenți, pentru că reprezinți un risc pentru societate, și cei de sus vor să-ți taie din fașă orice posibil act de rebeliune. În timp ce unii fugari se străduiesc să-și găsească locuri sigure în care să se ascundă, alții se camuflează la vedere, gândindu-se că, dacă au renunțat la tehnologie, se află acum în siguranță. Dar ochiul de ciclop al lui Big Brother vede dincolo de ziduri, și e doar o chestiune de timp până când urmăritorii îți vor bate la ușă și te vor pune să declari în scris că ai fost descoperit.

            Un roman plin de suspans, fără să fie violent, cu situații extreme și nervi întinși la maximum. Chiar dacă avem de-a face cu un joc de-a șoarecele și pisica, cei vânați doar pierd partida, numele lor fiind bifate pe o listă. Cu toate astea, simți cum povestea escaladează cu fiecare capitol, cum lucrurile o iau într-o direcție  greu de anticipat și cum o simplă simulare se transformă într-o operațiune de amploare, pentru că un singur pion e în stare să doboare întregul castel din cărți de joc. Și astfel, Anthony McCarten primește un loc special în clubul scriitorilor de Thriller Distopic, alături de Rob Hart și John Marrs, pe care, dacă nu ați făcut-o deja, trebuie neapărat să-i citiți.


COMANDĂ CARTEA


vineri, 8 decembrie 2023

Recenziile lui Gică 152 - Cartea accidentelor de Chuck Wendig (Provocare)


Titlu: Cartea accidentelor 

Autor: Chuck Wendig 

Editura: LITERA

Titlu original: The Book of Accidents (2021)

Traducere de Dana-Ligia Ilin

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 640

Media pe Goodreads: 3,75 (din 21.089 note)

 

Pentru că am fost provocat ieri de colegul meu, Andrei Cioată (https://falled.blogspot.com/), în lanțul de provocări deschis alaltăieri de prietena noastră, Cristina Lazăr (https://carti.blog/), a venit rândul meu să scriu despre „Cartea accidentelor”, de Chuck Wendig. Sincer vă spun că habar nu am cu ce să încep... Oare să vorbesc despre aspectele care fac din romanul de față un horror veritabil? Despre complexitatea narațiunii și miza cosmică pusă în joc? Sau să procedez ca de-obicei și s-o iau cu începutul, poate cu prologul sau cu primele capitole? Dar întrebarea e cu care prolog, pentru că, surpriză, avem două. Și încă de-aici ne dăm seama că nu avem de-a face cu un amator sau cu un autor lipsit de inspirație, ci cu un maestru al scrierii, capabil să construiască o lume nouă și s-o arunce apoi în haos, extrăgând, aidoma unui ceasornicar, piesele din care ar putea fi reasamblată. Dar hai să vedem mai întâi cine, când, unde și de ce...

            Edmund Walker Reese are un singur regret, că a fost prins în timp ce încerca să-și execute cea de-a cincea victimă. Abia a cincea... când el plănuia, de fapt, să ajungă la 99... Dar asta e, nemernicii l-au închis, și acum urmează să fie prăjit pe scaunul electric. Are un singur prieten, „dar diavolul nu-i aici”, și e pregătit să dea piept cu moartea, fiindcă numerele i-au arătat că ăsta nu-i, la urma urmelor, sfârșitul. Publicul s-a adunat, cei doi gardieni l-au așezat „confortabil” pe scaun, au pornit curentul, și Edmund a trecut, călărind trăsnetul, DINCOLO.  

            Făcând un salt în viitor, adică în prezent, ne trezim în biroul unui avocat, unde Nate Graves află că, în schimbul unui dolar, dorință lăsată de tatăl lui în testament, poate achiziționa casa în care a copilărit. Copleșit de amintirile în care el și mama sa erau snopiți în bătaie și urându-și din tot sufletul tatăl, protagonistul refuză, inițial, propunerea, dorindu-și să stea departe de infern, chiar dacă monstrul și-a dat de curând duhul. Dar pentru că Maddie, soția și sculptorița familiei, are nevoie de un loc liniștit în care să-și dea frâu liber imaginației, și fiindcă fiul lor, Oliver, are probleme la școală, empatia lui excesivă nefiind înțeleasă nici de colegi, nici de cadrele specializate, Nate hotărăște în cele din urmă să se mute cu familia în Pennsylvania, în locuința coșmarurilor ce i-au marcat primii ani de existență. Dar nu trece mult timp până când încep să se petreacă lucruri stranii, o siluetă fantomatică pare să bântuie prin vechea casă și prin tunelurile din apropiere, iar viețuitoarele încep să se comporte ciudat, de parcă ar fi conștiente că răul umblă nestingherit printre ele.

Sună bine, așa-i? Vă spun eu că e excepțională, o lectură de care ai parte o dată la câțiva ani, o carte pe care nu doar că vrei s-o recomanzi prietenilor, ci ajungi să-ți dorești să-i obligi s-o citească. Și acum hai să vedem împreună trei motive pentru care merită s-o treceți urgent pe TBR.

            Pentru început, e un roman Horror, și cu asta cred c-am spus tot. Nu, nu e Fantasy etichetat ca Horror, nici Romance, precum „Mexican Gotic”, nici măcar Thriller, știu că uneori granițele sunt aproape invizibile, dar nu e cazul și aici. Este exact ce trebuie, o capodoperă a literaturii de groază, plină de episoade întunecate și terifiante în care simți cum sângele ți-o ia la galop. Avem parte de scene înfricoșătoare la fiecare capitol sau o dată la două capitole, și chiar dacă poate părea prea mult, ajungi să-ți dorești și mai mult, pentru că e o groază care se construiește cu pași mici, îndreptată spre un final exploziv. În al doilea rând, avem niște personaje, la prima vedere, simple, dar care își expun complexitatea pe parcurs. Nate nu e doar o victimă a abuzurilor propriului tată, ci și un „răzvrătit” care a înțeles că violența e doar o consecință a slăbiciunilor. El e tatăl model, cel care-și iubește familia mai presus de orice, pregătit să treacă chiar prin infern pentru ei. La rândul ei, Maddie nu e o femeie conservatoare, nu stă doar în bucătărie, iar printre activitățile  ei se numără bătutul de cuie, reparatul țevilor și sculptatul cu drujba în lemn. E o artistă în adevăratul sens al cuvântului, iar dacă arunci o privire la creațiile sale, vei avea impresia că sunt pline de viață. Iar Oliver, micul nostru neînțeles, poate să simtă, în mod inexplicabil, toată suferința celorlalți, și chiar dacă se declară împotriva violenței, e gata să sară oricând la bătaie, atât timp cât prietenii lui scapă nevătămați. E curajos, se sacrifică pentru alții și se simte bine în preajma celor ca el, chiar dacă noul lui amic, Jake, e puțin ciudat și are o pasiune bolnavă pentru magia neagră.

Și vin în concluzie și cu ultimul argument (profesorii mi-ar sări în cap pentru asta), Chuck Wendig e un autor cult, care știe cu ce se mănâncă Horror-ul. De asta, unele scene trimit (direct sau indirect) la operele altor autori de gen. Prologul cu scaunul electric este evident o trimitere la „Culoarul morții”, al lui Stephen King, ba unele episoade, mai târzii, par să aducă a „Shining”. Maddie și Oliver m-au dus cu gândul la cei doi protagoniști din „Prieten imaginar”, capodopera lui Stephen Chbosky, unde avem de-a face cu o altă miză cosmică, aceeași luptă de proporții între bine și rău. Iar construcția lui Edmund Walker Reese mi-a amintit de Charles Manx, anti-eroul din „NOS4A2”, al lui Joe Hill, care, la fel ca antagonistul de-aici, avea un plan măreț cu copiii pe care-I făcea să dispară. Gata, gata, mă opresc aici, am spus mai mult decât trebuia, și pentru că recenzia face parte dintr-un Blog Tour, îi dau penița Ancăi Adriana Rucăreanu (https://ancasicartile.ro/), pe care o provoc, la rândul meu, să scrie despre „Cartea accidentelor”.

Tu pe cine provoci să citească „Cartea accidentelor”?


COMANDĂ CARTEA


joi, 20 aprilie 2023

Recenziile lui Gică 122 - Condamnarea celor vii de Marco De Franchi


Titlu: Condamnarea celor vii  

Autor: Marco De Franchi

Editura: LITERA

Titlu original: La condanna dei viventi (2022)

Traducere de Georgiana-Monica Iorga

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 688

Media pe Goodreads: 3,98 (din 199 note)

 

Arta nu doar că transcende moartea, ci și o conține. Pictorul sau sculptorul lucrează cu forme și imagini vii, pe care le capturează pe pânză sau în piatră, încercând să redea o replică fidelă sau (intenționat) eronată. În cele din urmă, produsul finit, oricât de estetic sau grotesc s-ar prezenta, păstrează în el atât ideea a ceea ce a fost, un lucru vital, cât și conștiința morții, a condamnării la neființă. În toate portretele sale, Michelangelo Merisi (Caravaggio) a pictat fețele unor oameni obișnuiți, prieteni de-ai săi sau pur și simplu femei și bărbați de pe stradă, păstrându-le astfel chipurile pentru eternitate. Prin urmare, chiar dacă acei oameni au murit cu sute de ani în urmă, le putem regăsi trăsăturile faciale în personalitățile din picturi, de la reprezentări ale Mântuitorului și Sfinților, până la scene în care apar diverse personaje istorice sau mitologice.

Undeva, într-un sat din apropierea Toscanei, un băiat dispare, și este găsit câteva zile mai târziu într-o pădure, alergând nebunește ca să-și salveze viața. Din spusele sale, Fosco fiind numele lui, s-a trezit într-o dubă, ce avea pereții acoperiți de jos până la plafon cu portrete, și a luat-o la goană, fiind sigur că individul cu părul alb, legat într-o coadă, ce meșterea prin hambarul dărăpănat, nu avea tocmai intenții curate cu privire la el. De asemenea, tânărul nostru le-a povestit polițiștilor și despre celălalt băiat din dubă, care ori dormea foarte adânc, ori, cel mai probabil, era mort. Însă, câteva zile mai târziu, la mai puțin de 100 de kilometri de aici, Andrea este răpit, iar tatăl său este descoperit ucis în ușa locuinței, înjunghiat în abdomen și piept de zeci de ori. Nu doar că Fosco și Andrea au aceeași vârstă, ei seamănă izbitor de mult, de parcă ar fi fost croiți din același material genetic.

Ancheta cade în mâinile Valentinei Medici, o polițistă dedicată, ce este decisă să treacă peste ordinele superiorilor pentru a-l găsi pe monstrul care a putut să le facă rău celor trei copii. Însă, pe parcurs ce ceața se evaporă, și drumul începe să devină din ce în ce mai vizibil, protagonista realizează că a intrat pe un teren periculos, presărat cu orori la fiecare răscruce. Și, ca să înainteze cu investigația, are nevoie de ajutorul lui Fabio Costa, un agent căzut în dizgrație, acuzat de hărțuire sexuală și violență la locul de muncă. Dar, dincolo de tot ce se crede despre el, Costa este un geniu printre polițiști, rezolvând cu brio toate cazurile de care se ocupase în trecut. Împreună, dar ajutați și de câteva personaje memorabile, printre care se numără un expert în calculatoare, un specialist în arta renascentistă și barocă și un agent novice, dornic să dea tot timpul o mână de ajutor, echipa de șoc se pune în mișcare, afundându-se într-o lume a sângelui vărsat și a tenebrelor, unde răului pur i se aduc tot mai des jertfe umane.

De cealaltă parte a baricadei, răpitorul își vede liniștit de treabă, lucrând de zor la proiectul său odios. Nu are nevoie nici de Fosco, nici de Andrea, ci doar de chipul lor, de modelul pe care Caravaggio a reușit să-l portretizeze într-una dintre picturile sale. Fețele victimelor nu le aparțin cu adevărat, sunt doar niște consecințe ale geneticii ce s-au repetat de-a lungul timpului. Dar arta... arta are nevoie de sacrificii, așa că el este dispus să ucidă, dacă situația o cere, totul ca mărețele opere de artă să fie duse la bun sfârșit. Dar copoii se apropie și bănuiesc deja pe unde-și face veacul, iar el va trebui să fie mult mai atent și tenace, ca să rămână ascuns până-n momentul crucial. Colecția lui e abia la început, cei trei copii nu au fost nicidecum primele victime, însă acum e mult mai priceput, pregătit în sfârșit să-i primească pe vizitatori în fascinanta galerie a morții.

Ideea nu e originală, o mai regăsim în „Arta crimei”, de Michael White, și în „Lucia”, de Bernard Minier (care, apropo, este în curs de apariție la Editura TREI), însă Marco De Franchi are câteva lecturi în spate și știe că, dacă vrea să ne țină prinși în pânza textuală, trebuie să ducă povestea la un alt nivel, unul de-a dreptul terifiant. Începutul nu promite multe... prea multe dialoguri, prea dezlânată intriga, dar, după ce treci de primele două sute de pagini, descoperi un thriller bun, croit așa cum trebuie, cu mult suspans și răsturnări de situație radicale. Cred că, dincolo de replici și context, esența cărții stă în personaje, pe care nu ai cum să nu le îndrăgești sau respecți. Protagoniștii noștri dau dovadă de prietenie sinceră, fiind pregătiți să sară-n foc unul pentru celălalt. Deși unii au văzut acest roman ca fiind uniform, eu simt nevoia unei continuări, fiindcă multe aspecte au rămas încă neclare, și abia aștept să văd cu ce bestie se va confrunta echipa noastră data viitoare.


COMANDĂ CARTEA


luni, 27 martie 2023

Recenziile lui Gică 117 - Vara lupilor de Hans Rosenfeldt


Titlu: Vara lupilor 

Serie: Hannah Wester #1 

Autor: Hans Rosenfeldt

Editura: LITERA

Titlu original: Vargasommar (2020)

Traducere de Dana-Ligia Ilin

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,52 (din 3.093 note)

 

O polițistă de vârsta a doua, un schimb de droguri ce a mers foarte prost, treizeci de mii de euro (în jur de trei milioane de coroane), reglări de conturi, cadavre, un lup mort și o asasină trimisă de ruși să recupereze marfa și sumele de bani ce se aflau în mașina uneia dintre victime, altfel spus, un Nordic Noir cu de toate, al cărui acțiune are loc în retrasa comunitate din Haparanda, un oraș la granița cu Finlanda, locul propice în care moartea să-și facă neîngrădită de cap. Mai mult decât o poveste despre un subiect utilizat aproape până la epuizare, cartea lui Hans Rosenfeldt se prezintă ca o radiografie a unei societăți restrânse, echilibrate, în care fiecare membru contribuie, prin gândurile și acțiunile sale, la bunul (sau răul) mers al lucrurilor, găsindu-și un loc perfect în pestrițul peisaj însorit din nord.

            Marfa trebuie predată finlandezilor, ordinul a fost cât se poate de clar. Aflat în mașină, alături de ceilalți trei colegi ruși, Vadim Tarasov este decis să păstreze atât valizele cu valuta, cât și pe cea plină cu amfetamină, pe care ar putea, datorită contactelor sale din lumea interlopă, s-o vândă unor tipi dubioși pentru un preț foarte bun. Așadar, a ajuns și cealaltă mașină în punctul stabilit de întâlnire din Rovaniemi, toată lumea s-a dat jos... și a început măcelul. Arme automate, trupuri spulberate, mult sânge, șapte cadavre pe caldarâm, și uite că, totuși, omul nostru a scăpat cu viață. Însă, în timp ce se întoarce spre casă, ceva îi taie calea prin noapte, iar Vadim se trezește fără de-apărare în bătaia a două faruri ce se îndreaptă cu viteză spre el. Câteva zile mai târziu, un lup mort este găsit pe câmp, iar în stomacul lui sunt descoperite rămășițe umane, bucăți dintr-un cadavru ce pare să fi fost îngropat la repezeală.

            Astfel, intră în scenă Hannah Wester, o polițistă aflată în al patrulea deceniu al vieții sale, ajunsă de curând la menopauză. Pe cât de perspicace, pe atât de impulsivă din cauza durerilor de cap ce izbucnesc tot mai des în ultima vreme, ea vrea mai mereu să iasă în față, încercând să descopere vreun indiciu despre cei la care s-ar putea afla în prezent marfa rușilor. Dar nici mafiotul din Moscova nu stă deoparte, așa că trimite pe teren o asasină special antrenată, care să-i recupereze, prin orice mijloace, miile de euro  pierdute în apropierea orașului Haparanda. În vreme ce Katia, tot mai presată de timp, face vizite persoanelor cu cazier sau despre care se știe că ar putea face rost de droguri, intrând astfel în vizorul unui dealer local extrem de periculos, Hannah are parte de un amplu proces de introvertire, afundându-se tot mai tare în suferințele și incertitudinile propriului trecut.

            Așa cum spuneam mai sus, cel mai important și, totodată, interesant personaj este însuși Haparanda. Aici nu doar că oamenii se nasc, trăiesc și mor, ci toți locuitorii, de la cei mai tineri, la cei mai în vârstă, își iau suflarea din esența orașului și dau la schimb energia prin care mica localitate continuă să existe. Fiecare deces, natural sau subit, se adaugă ca o nouă cărămidă la imensa structură ce-i înconjoară, moartea devenind pedeapsa prin care comunitatea are parte de propria istorie. În acest loc, toată lumea se știe cu toată lumea, nu contează cine e rău sau bun, pentru că fiecare-n parte va avea parte de lumânări, bilețele cu mesaje triste de despărțire sau persoane care să-l plângă și să-i ducă dorul. Haparanda funcționează ca orice localitate, un mecanism circular, închis, în care orice gest influențează direct sau indirect dinamica de grup, și în care speranța și dorința îi pot ridica sau îngropa pe cei cu visuri prea mari.

            Utilizând o tehnică adesea întâlnită în literatura postmodernă, Hans Rosenfeldt se instituie de la început pe sine drept regizorul absolut, drept zeul care guvernează amplul construct narativ căruia i-a dat viață. Vocea naratorului se suprapune peste glasul Haparandei, iar noi suntem smulși din poveste, înălțați undeva deasupra cadrului spațial, într-un loc unde ni se comunică așteptările personajelor și schimbările prin care le va trece soarta în anii ce urmează. Deși se prezintă ca un volum polițist, dintr-o serie ce promite multe, acțiunea nu se intensifică rapid, așa cum ne-am aștepta, ci cu pași mărunți, îndreptându-se spre un final de-a dreptul exploziv. Categoric e o capodoperă a genului thriller, care merită savurată frază cu frază, până când ajungi să-ți găsești și tu un loc în micul oraș de la graniță, acolo unde vara clocotește-n sângele celor visători și nevinovați.


COMANDĂ CARTEA


vineri, 6 ianuarie 2023

Recenziile Mădălinei 41 - Cele patru vânturi de Kristin Hannah


Titlu: Cele patru vânturi 

Autor: Kristin Hannah

Editura: LITERA

Titlu original: The Four Winds (2021)

Traducere de Simona Săsărman

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 480

Media pe Goodreads: 4,30 (din 488.421 note)

 

            Până unde poate merge o mamă ca să-și salveze copiii de foamete și de munca istovitoare, dar zadarnică? Câte poate face o mamă ca să-și vadă copiii fericiți? Însă, adesea, fericirea se lasă așteptată îndelung, iar suferința și greutățile nu contenesc să pună la încercare rezistența trupească și sufletească a celor care vor să lupte pentru o viață mai bună, pentru îndeplinirea unui vis. Dar, ca să transformi visul în realitate, trebuie să-ți părăsești căminul, să renunți chiar și la recoltele sărăcăcioase, care îți ofereau totuși o oarecare sursă de hrană, la familie și la dragostea lor, doar ca să alergi după o himeră, în speranța că vei reuși să trăiești altfel.

            Rareori mi se întâmplă să mă atașez de un autor în asemenea hal încât să devorez tot ce apare pe piață, însă se pare că Kristin Hannah m-a prins definitiv în mrejele romanelor ei pline de emoție, suspans și povești inedite, care, inevitabil, îți storc câteva lacrimi. În ciuda faptului că nu le citesc chiar la momentul apariției, nu ratez niciun roman, iar acum, după ce am bifat pe listă și „Cele patru vânturi”, pot afirma că am un nou volum preferat. Pornind de la fapte reale, autoarea construiește o poveste tragică, în centrul căreia se află societatea americană bântuită de criză, din prima jumătate a secolului al XX-lea. În această perioadă în care seceta distrugea recoltele de grâne, banii erau tot mai puțini, iar întreținerea unei familii numeroase devenea aproape imposibilă, cei mai curajoși își părăseau căminele pentru a pleca în Vest, unde li se promiteau slujbe la căile ferate și o viață lipsită de griji. Kristin Hannah pune accent pe antiteza dintre ceea ce reprezintă Vestul în plan teoretic, mulți văzând acele meleaguri ca pe un tărâm al făgăduinței, și ceea ce este în realitate, adică un infern care te secătuiește de vlagă și în care te întâmpină doar moartea.

            Elsa Wolcott face parte dintr-o familie înstărită. Prin urmare, nu a fost obișnuită cu truda la câmp, de dimineață până seara, în căldura toropitoare a soarelui. A fost crescută în puf, dar izolată, fără prieteni, fără tineri care s-o curteze, fără petreceri, și asta din cauza unei boli din copilărie despre care s-a prevestit că-i va fi fatală. Elsa ajunge să se simtă în plus în propria familie, romanele de dragoste fiindu-i singurele tovarășe care-i mai alină singurătatea. Însă, în urma unei aventuri amoroase cu un fermier, ea rămâne însărcinată și este obligată să se mărite cu el. Părinții o reneagă, o lasă fără moștenire, iar în noua ei familie este privită cu suspiciune, lucrurile schimbându-se abia în momentul în care se naște Loreda. Cu toate astea, Elsa este condamnată la nefericire. Soțul nu o iubește, acesta fiind îndrăgostit de visul său, de planurile pe care și le face ca să plece în Vest împreună cu toată familia. Dar tânăra nu vrea să fie o nomadă, să-și părăsească socrii și pământul pe care a ajuns să-l iubească. Soțul o va părăsi pentru o iluzie, iar ea va fi nevoită să pornească pe același drum câțiva ani mai târziu, ca să-și scape copiii de foamete.

            În ciuda faptului că societatea americană se dorește a fi una modernă, mentalitatea colectivă este încă tradițională, patriarhală, în care bărbatul face legea, iar femeia ascultă orbește de cuvântul lui. În casa tatălui său, Elsa este tratată ca un accesoriu, o prezență tolerată, care nu ia propriu-zis parte la viața de familie. ea nu are dreptul să-și exprime părerea, să ceară ceva, fie și o rochie nouă, sau să viseze la o altă soartă, una pe care să și-o ia în propriile mâini. Cel mai mare vis al ei este să meargă la facultate și să devină profesoară, însă, din cauza lumii în care trăiește, speranța de a scăpa dintr-o familie care o iubește din obligație se rezumă la o căsătorie avantajoasă. Dar și asta e greu de înfăptuit, pentru că Elsa are deja 21 de ani, iar în comunitate este privită ca o piază rea, ca o fată bătrână care nu-și va duce niciodată la îndeplinire îndatoririle pe care le are o femeie supusă, adică să nască fii și să se îngrijească de bunul mers al gospodăriei. Fiindu-i refuzată fericirea, Elsa ajunge să vadă în aventura, și apoi în căsătoria cu un simplu fermier, o cale de eliberare, de a-și vindeca rănile din copilărie, însă povara sa va deveni și mai grea.

            Eroina noastră dă dovadă de o tărie de caracter incomparabilă, făcând față la respingerile soțului, la vorbele pline de venin ale fiicei sale adolescente care caută altceva în viață decât antecesorii săi. Pentru socrii Elsei, tot ce contează este pământul pe care îl dețin și pentru care au vărsat lacrimi amare. Terenul acela care aproape că nu mai dă niciun rod este viața lor, o ancoră care le confirmă identitatea. Pentru ei, este imposibil să părăsească pământul cu care au făcut un legământ pentru eternitate, iar dragostea lor pentru țărâna care le dă hrană o sădește și Elsa în inima ei. Însă, ca orice om, ea face o greșeală ce o va costa enorm. Ea se străduiește din răsputeri să le insufle și copiilor aceeași iubire pentru pământ, să-i facă să prindă rădăcini și să renunțe la iluziile unui ținut îndepărtat. Însă sforțările ei provoacă numai dezbinare în familie, ca în cele din urmă să-i facă pe plac fiicei sale și să renunțe la tot pentru o nouă viață în Vest. Pentru o mamă singură cu doi copii, călătoria spre Vest nu e nimic altceva decât un drum al calvarului, pavat cu nenorociri, dar și cu mici stropi de bunătate, binefăcători ca o ploaie liniștită de vară.

            Am trăit fiecare pagină la intensitate maximă, ritmul alert al întâmplărilor și gravitatea evenimentelor menținându-mă într-o stare de tensiune continuă. Împletind armonios dimensiunea istorică cu cea ficțională, Kristin Hannah creează un roman care te va arunca pe negândite în mijlocul unui vârtej de emoții, din brațele ispititoare ale iluziilor deșarte, în caleașca strălucitoare a speranței, din hăurile întunecate ale disperării, în mrejele încurcate ale nebuniei, ca mai apoi să poposești în câmpiile pline de soare ale fericirii, însă numai pentru o clipă, deoarece îmbrățișarea de gheață a morții este singurul remediu ce poate readuce pacea după o viață zbuciumată și plină de suferință.


COMANDĂ CARTEA


vineri, 31 decembrie 2021

Top 5 - Cele mai bune cărți citite în 2021 (Gică & Mădălina)

    Acum, în prag de an nou, e timpul să vă arătăm care au fost cărțile noastre preferate, pe care le-am citit în 2021. Și pentru că suntem doi șoareci de bibliotecă, am decis ca fiecare să-și realizeze propriul top, pentru că, după cum știm, gusturile diferă de la un cititor la altul.

Nu are rost să mai bat câmpii, așa că... Iată preferințele noastre! 


Topul lui Gică: 

 

1. Pustiul de asfalt de S.A. Cosby 

 


Beauregard „Gândacul” Montage e un mecanic cinstit, un soț iubitor și un tată harnic. Beauregard știe că n-ar fi avut niciun viitor în ipostaza de odinioară, când de pe dealurile din North Carolina până pe plajele din Florida era cunoscut drept cel mai tare șofer de pe Coasta de Est.

Când noua viață atent construită începe să i se sfărâme sub ochi, Beauregard se vede atras din nou spre lumea de sânge și gloanțe din trecut. Iar când o cunoștință îl cheamă să jefuiască un magazin de bijuterii, nu poate decât să se așeze din nou în scaunul șoferului. „Gândacul” se simte cel mai bine acolo unde mirosul de benzină se contopește cu izul de frică.

Bântuit de fantoma celui care a fost cândva și de spectrul tatălui dispărut când avea mai multă nevoie de el, Beauregard trebuie să găsească o cale să navigheze prin pustiul de asfalt.

 

2. Prieten imaginar de Stephen Chbosky 

 


Hotărâtă să-i ofere o viață mai bună fiului său, Christopher, Kate Reese fuge în toiul nopţii din casa pe care o împarte cu iubitul ei abuziv. Cei doi se refugiază în comunitatea foarte unită din Mill Grove, un orăşel izolat din Pennsylvania.

La început, pare locul perfect pentru a lua viaţa de la capăt. Dar, nu după mult timp, Christopher dispare. Vreme de şase zile chinuitoare, nu e de găsit pe nicăieri. În cele din urmă, Christopher iese din pădurea de la marginea oraşului. E teafăr, dar schimbat. Acum îi răsună în minte o voce care îi cere să construiască o căsuţă într-un copac anume — altminteri, mama lui şi toţi cei din orăşel nu vor mai fi niciodată la fel…

 

3. Proiectul Hail Mary de Andy Weir 

 


Ryland Grace e singurul supraviețuitor al unei misiuni disperate pentru salvarea omenirii. Doar că el nu știe asta. Nu-și amintește nici măcar cum îl cheamă. A dormit foarte, foarte mult timp, la milioane de kilometri depărtare de casă, alături de două cadavre necunoscute. Pe măsură ce începe să-și amintească fărâme din trecut, misterul misiunii sale se recompune ca un joc de puzzle.

Timpul însă nu e de partea lui și, ca să evite o catastrofă, trebuie să rezolve o enigmă științifică de proporții epice – și să salveze specia noastră de la extincție. Cu alte ființe umane aflate la ani-lumină distanță, trebuie s-o facă singur. Sau poate cu un aliat absolut neașteptat.

O aventură interstelară irezistibilă, Proiectul Hail Mary spune o poveste uluitoare despre descoperiri, puterea speculației și supraviețuire.

 

4. Portalul Albuquerque de Peter Clines  

 


Profesorul de liceu Mike Erikson e foarte mulțumit de slujba pe care o are și de traiul său liniștit; deși posedă un coeficient de inteligență ce se învecinează cu geniul, a decis să ducă o viață cât mai normală posibil. Un vechi prieten îl convinge însă să-l ajute să afle ce nu este în regulă cu proiectul secret pe care îl finanțează. Privit inițial cu suspiciune de către cercetătorii care lucrează la proiect, Mike trebuie să afle ce se întâmplă și dacă experimentul a deviat de la scopul propus. Pe măsură ce investigațiile avansează, el începe să se teamă de răspunsul găsit – s-ar putea să fie doar o chestiune de timp până când proiectul va distruge viața pe Pământ.

Koturovic credea că într-o zi omenirea va forma un soi de structură

telepatică globală, un subconștient colectiv care va deschide o breșă

dimensională între lumi. Iar monștrii din acele alte lumi

vor veni să ne atace.

 

5. Dragă copilă de Romy Hausmann 

 


Într-o cabană izolată din pădure, Lena și copii ei, Hannah și Jonathan, respectă întocmai regulile stabilite de tată. Mesele, vizitele la baie, timpul de studiu sunt strict programate și ținute sub observare minuțioasă. El crede că astfel își protejează familia de pericolele care se ascund în lumea exterioară și se asigură că cei doi copii ai săi vor avea întotdeauna o mamă care să aibă grijă de ei. 

Femeia scapă în cele din urmă de răpitorul ei, dar sfârșitul poveștii este doar începutul coșmarului ei.

Spune că o cheamă Lena. Lena, care a dispărut fără urmă cu paisprezece ani înainte. Se potrivește profilului. Are cicatricea distinctivă. Dar familia ei jură că nu e Lena lor.

Fetița care a scăpat din pădure cu ea știe lucruri pe care nu le împărtășește, iar tatăl devastat al Lenei încearcă să pună cap la cap detalii care nu se potrivesc.

Lena e disperată să-și reia viața, dar ceva îi spune că torționarul ei încă vrea să recupereze ce-i aparține... și că ea nu poate fi capabilă să scape cu adevărat până când întregul adevăr despre ceea ce s-a întâmplat în pădure nu va fi descoperit.

 

Topul Mădălinei:

 

1. Ursul și privighetoarea de Katherine Arden 

 


În sălbăticia Rusiei, iarna pare că durează mai tot anul. Dar pe Vasilisa nu o deranjează frigul, şi după o zi petrecută afară, serile rămâne lângă foc, ascultând basmele doicii sale despre Împăratul Îngheţ, demonul zăpezii. La câţiva ani după ce mama Vasilisei moare, tatăl ei călătoreşte la Moscova, de unde se întoarce cu o nouă nevastă. O femeie cu credinţă în Dumnezeu, care le interzice tuturor să mai slujească spiritele casei şi datinile păgâne. Familia întreagă o ascultă, doar Vasya i se împotriveşte, hrănind în continuare spiritele ce sălăşluiesc în jurul căminului, simţind că dispariţia lor ar putea aduce cu sine necazuri mari. Şi, într-adevăr, recoltele devin tot mai slabe, rele de tot felul se abat asupra întregului sat, în vreme ce creaturi malefice apar tot mai aproape de casă. E timpul ca Vasya să-şi descopere adevăratele puteri.

 

2. A noua casă de Leigh Bardugo 

 


După ce a abandonat şcoala şi a fugit de acasă, Alex Stern a intrat într-o lume plină de droguri, tineri debusolaţi şi dealeri dubioşi, fiind nevoită să-şi ia joburi prost plătite şi să locuiască în condiţii mizere. Această viaţă precară s-a încheiat brusc atunci când Alex a fost găsită de poliţie fără cunoştinţă, unică supravieţuitoare a unui atac sângeros soldat cu mai mulţi morţi. Pe patul de spital, Alex primeşte o a doua şansă: un decan misterios îi propune să se înscrie ca studentă la Universitatea Yale.

Întrucât are capacitatea de a vedea fantome, Alex este însărcinată să supravegheze societăţile secrete de la Yale, ale căror activităţi oculte sunt dintre cele mai neverosimile şi sinistre: magie neagră, învierea morţilor, invocarea de monştri, portaluri către alte lumi… Dar sunt oare aceste societăţi capabile chiar şi de crimă? Pentru că în campus tocmai a fost găsit cadavrul unei fete, iar Alex şi-a propus să elucideze pe cont propriu misterul acestei morţi.

 

3. Casa de sare și amărăciuni de Erin A. Craig 

 


Odinioară erau douăsprezece, însă acum în sălile uriașe de la Highmoor răsună singurătatea. Patru dintre fete și-au pierdut viața, fiecare moarte fiind mai tragică decât cea dinainte – ciumă, o cădere pe scări, înec, o alunecare de la înălțime. Acum, prin toate satele din jur se zvonește că familia ar fi blestemată de zei.

Tulburată de viziuni fantomatice, Annaleigh bănuiește că morțile surorilor sale nu au fost simple accidente. Fetele se furișează seară de seară la baluri strălucitoare unde dansează până la ivirea zorilor în rochii de mătase și conduri scânteietori. Annaleigh nu știe dacă să încerce să le oprească sau să se bucure și ea de aceste plăceri interzise. Mai ales pentru că nu știe cu cine – sau cu ce – dansează ele de fapt.

Dar când relația lui Annaleigh cu un străin misterios și plin de secrete devine tot mai serioasă, fata știe că trebuie să descopere cât mai repede întunericul care s-a abătut asupra familiei sale înainte de a-i cădea și ea victimă.

 

4. Lumina din întuneric de Sharon Cameron 

 


În anul 1943, Stefania, o tânără de șaisprezece ani, lucrează în prăvălia familiei Diamant din Przemyśl, Polonia, croindu-și drum prin cântec în viețile și sufletele lor.

Totul se schimbă când armata germană invadează Przemyśl. Familia Diamant este obligată să se mute în ghetou, iar Stefania rămâne singură, într-un oraș sub ocupație nazistă, și nevoită să aibă grijă de Helena, sora ei în vârstă de șase ani. Împreună, cele două fete sunt puse în fața unei decizii terifiante, aceea de a-l ascunde pe Max, prietenul lor, și, în cele din urmă, alți doisprezece evrei.

Iar când doi ofițeri germani le rechiziționează casa, Stefania mai are de făcut o alegere crucială...

 

5. Biblioteca de la miezul nopții de Matt Haig 

 


O singură bibliotecă. O infinitate de vieți. Care e cea mai bună?

Undeva, la marginea universului, există o bibliotecă infinită de cărți, iar fiecare poveste din ele provine dintr-o altă realitate. Una spune povestea vieții tale așa cum e, alta spune povestea vieții tale așa cum ar fi fost dacă ai fi luat altă decizie într-un anumit moment. Toți ne întrebăm mereu cum ar fi putut să fie viețile noastre. Dar dacă am găsi răspunsul într-o bibliotecă?

Atunci când Nora ajunge în această bibliotecă, are șansa să îndrepte lucrurile – o viață plină de durere și de regrete. Are ocazia să facă totul altfel și să-și dea seama cum ar putea avea viața perfectă. Dar lucrurile nu sunt tocmai cum și le imaginează ea… Curând, alegerile pe care le face o pun într-un pericol iminent.

Înainte să expire timpul, trebuie să răspundă la o singură întrebare: care e cea mai bună cale de a-ți trăi viața?


Cum arată topul vostru pe acest an?