Titlu: Zbor
de noapte spre Paris
Autor:
David Gilman
Editura:
LEBĂDA NEAGRĂ
Titlu
original: Night Flight to Paris (2018)
Traducere
de Ines Simionescu
Anul
apariției: 2023
Număr
pagini: 568
Media pe Goodreads:
4,24 (din 2.554 note)
Paris, 1943. Franța se află sub ocupație germană, și singurii
care luptă împotriva naziștilor sunt membrii din mișcarea de Rezistență. Divizați
în mai multe celule pe tot teritoriul statului, acolo unde razele Soarelui
Negru își pierd strălucirea, rebelii depun eforturi considerabile ca să facă
rost de armamentul necesar cu care să-i saboteze pe invadatori. Capitala,
transformată cu forța într-un al doilea Berlin, tresare la fiecare marș și
glonț, aparent, rătăcit pe străzile întunecoase și pustii. Colaboratorii au
parte de privilegii, dar stau cu frica-n sân că ar putea fi săltați până la
următorul răsărit. Vecinii stau la pândă ca niște vulturi, așteptând un pas
greșit ca să te dea pe mâna autorităților. Trădătorii sunt peste tot, iar
trenurile spre Auschwitz și Ravensbrück sunt pline de cadavre umblătoare,
destinate muncii silnice sau execuției prin împușcare, gazare sau ardere în îngrozitoarele
cuptoare ale morții.
Fostul profesor de matematică, în prezent unul dintre cei mai
buni decodificatori ai armatei britanice, Harry Mitchell, e abordat de către
doi superiori pentru a lua parte la o misiune în Parisul ocupat. După câteva
luni de antrenament intensiv, omul nostru este expediat cu un zbor de noapte clandestin
spre capitala Franței, însă nemții anticipează operațiunea, astfel încât
avionul este identificat și doborât. Ajutat mai mult de soartă decât de
pregătirea militară, Harry se parașutează în ultima clipă, aterizând rănit pe
câmp, departe de destinație. Norocul face ca pe-acolo să treacă un braconier, care
îl preia și-l duce într-una dintre casele din sat, în siguranță. Curând, Mitchell
descoperă că printre localnici se află un grup de insurgenți, exact oamenii de
care are nevoie pentru a ajunge la Paris, acolo unde, conform instrucțiunilor,
urmează să-l găsească și să-l scoată din țară pe Alfred Korte, un om de știință
german și un anti-nazist convins.
Alături de membrii mișcării de Rezistență din Saint-Just,
Harry Mitchell, acum sub identitatea de Pascal Garon, provoacă daune nemților,
capturând și executând un grup de soldați de patrulă. Numele de Pascal capătă destul
de repede o conotație puternică atât printre aliați, cât și printre naziști, generalii
lui Hitler încercând din răsputeri să pună mâna pe el. Deși la început, în
timpul antrenamentelor, protagonistul nu s-a îndepărtat prea mult de poziția sa
de profesor de matematică, nereușind nici măcar să tragă un glonț într-un butoi
plin cu apă, reculul armei punându-l în dificultate, acum el se dovedește un
ucigaș cu sânge rece și un bun strateg, pregătit oricând să dea ordine și să-i
nimicească pe trădătorii de patrie. Chiar dacă transformarea lui pare bruscă,
actele de violență îi sunt justificate de contextul beligerant și de amintirea
soției și fiicei sale, cea din urmă fiind prizonieră în închisoarea La Santé.
Pe lângă acțiunea care se concentrează în cea mai mare parte
asupra lui Pascal și a camarazilor săi de sabotaj, există și câteva pasaje despre
două dintre iubitele ofițerilor germani, o insurgentă ce conduce mișcarea din
Saint-Just și o radiotransmisionistă care urmează să sosească cu un alt zbor de
noapte. Chiar dacă, la prima vedere, războiul pare să fie dus între bărbați, nici
femeile nu se lasă mai prejos, acționând pe ascuns și luând decizii radicale.
Eroinele noastre înverșunate contrastează puternic cu tinerele fete din
capitală, parfumate și rujate cu produse de contrabandă, care au devenit în
scurt timp dame de companie pentru agenții SS și cei din Gestapo. Orașul
luminilor și-a pierdut eleganța și splendoarea, fiind transformat într-un imens
cartier militar, unde nimeni nu mai poate să aibă încredere în nimeni, și o
simplă cafea cu lapte, neobișnuită printre francezi, te poate da de gol că nu
ești de pe-aici.
Dacă ați citit „Englezul”, trebuie neapărat să vă spun că
cele două cărți sunt destul de diferite. E drept că m-am așteptat să fie puțin mai
alert, însă de data asta Gilman a pus accentul pe dimensiunea strategică,
introducându-și personajul într-o realitate istorică ficționalizată. Omul
nostru, oricât ar fi de priceput și oricât de mulți aliați ar avea, nu poate să
oprească un război, așa că își păstrează poziția de pion aflat în centrul
tablei de joc, hârțuindu-și inamicul. De asemenea, autorul nu mizează pe latura
emoțională a cititorilor, nu le plângem de milă bieților evrei, nici măcar
camarazilor pierduți. Relația dintre personaje se construiește pe respect și
devotament, Maquis de Pascal devenind un simbol al rebeliunii. Sincer vă spun
că mi-a plăcut mai mult cealaltă carte și abia aștept să mă reîntâlnesc cu Dan
Raglan, pentru că „Trădarea” (Englezul #2) urmează să iasă în următoarea
perioadă din tipar.
Un proiect:
