ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Krystal Sutherland. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Krystal Sutherland. Afișați toate postările

duminică, 30 octombrie 2022

Recenziile Mădălinei 36 - Surorile Hollow de Krystal Sutherland



Titlu: Surorile Hollow

Autor: Krystal Sutherland

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: House of Hollow (2021)

Traducere de Iulia Dromereschi 

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 280

Media pe Goodreads: 4,07 (din 44.440 note)

 

            Scaperi chibritul și aprinzi o lumânare, apoi treci pe nesimțite, ca o fantomă, din cameră în cameră, până când ajungi acolo unde îți dorești, în fața bibliotecii uriașe, pline cu cărți vechi, prăfuite. Lași lumânarea pe podea, astfel încât pâlpâirile ei agitate să se răsfrângă asupra cotoarelor mâncate de carii. Îți mijești ochii ca să citești titlurile șterse, în căutarea unui roman bun cu care să-ți petreci cea mai înfricoșătoare noapte din an. Dai ușor la o parte liliecii și păianjenii de plastic care atârnă peste rafturi și întinzi degetele după un volum nici prea gros, nici prea subțire, dar care aproape ți se dezintegrează în mână. În clipa următoare, lumina firavă se stinge și se aprinde iarăși, însă cartea pe care puseseși mâna nu mai e aceeași. Scânteierile flăcării anemice cad asupra copertei strălucitoare, noi, și a chipului palid, fără ochi, care o împodobește. Scoți cartea cu grijă, simțind fiorii unei povești palpitante, ce te va ține cu sufletul la gură.

            „Surorile Hollow”, de Krystal Sutherland, face parte din categoria romanelor care îți pun imaginația la încercare și te prind în plasa bine țesută a aparențelor înșelătoare, din care reușești să scapi abia la final. Autoarea creează o poveste Young-Adult Horror, în centrul căreia se află un univers întunecat în care tot soiul de lucruri stranii se petrec; o lume care funcționează ca un culoar de legătură între două dimensiuni fundamental opuse, dar care sunt legate de ființele care le străbat. Avem de-a face cu un roman în care jocul identitar este dus la un cu totul alt nivel, unde e suficient să faci doar un pas ca să treci printr-un portal într-o lume paralelă și în care memoria poate salva sau distruge totul, pentru că... să știi cine ești cu adevărat, de unde vii și ce ți s-a întâmplat poate fi esențial pentru cei pe care îi iubești și care te iubesc mai presus de orice.

            Iris, Vivi și Grey sunt surori, dar sunt și cele mai bune prietene, cel puțin așa era înainte ca fiecare s-o pornească pe drumul ei în viață. În timp ce surorile mai mari, Vivi și Grey, colindă lumea în lung și-n lat, datorită joburilor pe care le au, Iris, cea mai mică din familia Hollow, stă acasă cu mama ei, străduindu-se s-o facă mândră, iar asta presupune, mai înainte de toate, să-și termine liceul și să-i suporte îngrijorările excesive. Cele trei surori sunt la fel de inteligente, frumoase și descurcărețe, dar în același timp sunt cât se poate de diferite. Cu toate că relațiile dintre ele s-au răcit, o tragedie ce a avut loc în copilăria lor, mai exact cu zece ani în urmă, continuă să le unească și să le tulbure existența. Fetele Hollow au dispărut într-o seară fără urmă, iar timp de o lună nimeni n-a reușit să dea de ele, spre disperarea părinților. Însă, la un moment dat, fetele au reapărut tefere, dar schimbate din punctul de vedere al înfățișării. Acum au părul alb, ochii întunecați și nicio amintire despre ce s-a întâmplat cu ele. Din păcate, coșmarul nu ia sfârșit, pentru că Grey dispare a doua oară, iar surorile ei fac tot ce le stă în putință pentru a o găsi, demers ce le va destabiliza întreg universul.

            Am fost fascinată de modul în care autoarea se joacă cu mintea cititorului, aruncându-l în mijlocul unor întâmplări greu de descâlcit. În pofida faptului că acțiunea pare lineară, stilul e unul cam haotic, ce nu te lasă să te relaxezi prea tare în timp ce citești, pentru că există posibilitatea să-ți scape ceva esențial. Sunt tentată să afirm că intriga are și o nuanță subtilă de roman polițist. Cele două surori adună și urmăresc indiciile lăsate de Grey ca să poată afla adevărul. Fiecare detaliu contează, chiar dacă la început pare nesemnificativ și prezentat doar de umplutură. Personajele sunt bine construite, iar întâmplările se derulează cu o viteză amețitoare, ceea ce m-a deranjat puțin, dar misterele ce zac în sânul familiei Hollow m-au convins să trec peste acest mic obstacol. Cât despre elementul horror, ei bine, la acest capitol cred că ar mai fi trebuit lucrat puțin, dar asta nu înseamnă că n-o să vă înspăimânte.

            Iar acum, că umbrele au devenit din ce în ce mai adânci și cărțile au fost date pe față, e momentul să te așezi în fotoliul plușat, să aprinzi felinarul în formă de dovleac sculptat și să te cufunzi în lectură. Citește cartea până la capăt și ignoră sunetele ciudate care vin de-afară, nu sunt decât stafiile, strigoii, vrăjitoarele și creaturile monstruoase care își fac de cap prin lume, pentru că asta e noaptea lor.

 

COMANDĂ CARTEA