ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Urban Fantasy. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Urban Fantasy. Afișați toate postările

marți, 21 septembrie 2021

Recenziile lui Gică 45 - Orașul scărilor de Robert Jackson Bennett


Titlu: Orașul scărilor  

Serie: Orașele Divine #1

Autor: Robert Jackson Bennett 

Editura: Paladin

Titlu original: The City of Stairs (2014)

Traducere de Alina E. Bogdan

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 524

Media pe Goodreads: 4,04 (din 33.613 note)

 

De data aceasta vreau să vă vorbesc despre o carte foarte diferită de tot ce am citit până în prezent. Unii sugerează că e un fel de fantasy medieval, alţii susţin că se apropie destul de mult de Urban Fantasy… ei bine, eu aş spune că este vorba despre un roman care încorporează elemente din ambele genuri, reuşind să se plaseze undeva la mijloc, lucru ce îi permite autorului să se joace, într-un mod inedit, cu noţiunile de arhaic, modern, imperiu, oraş, zei şi muritori. Cu toate că fenomenele menţionate au fost exploatate la nesfârşit în literatura de gen, Robert Jackson Bennett realizează un potpuriu tematic atât de dens, încât dă naştere unor structuri narative noi, ce pot fi dezasamblate într-o mulţime de fragmente sau ce pot fi lăsate, pur şi simplu, laolaltă, rămânându-ţi plăcerea de a citi ceva unic şi deosebit.

Cândva, Bulikovul era cel mai prosper oraş de pe Pământ. Clădiri impunătoare, străzi pe care se înşirau nestemate şi scări care duceau spre încăperi şi locuri nebănuite, ce mai… era Oraşul Zeilor. Şi când spun asta, nu vorbesc metaforic. Prosperitatea şi bogăţiile din acest loc se datorau unor fiinţe divine, unor creaturi care, în dorinţa lor de a organiza lumea, aveau grijă şi de muritorii ce se aflau în acel loc. Erau şase divinităţi, şase făpturi cu temperamente şi atribuţii diferite. Însă acele vremuri au apus. Măreţul oraş a căzut în mâinile invadatorilor, iar entităţile supranaturale au fost ucise. Acum, Bulicovul este o ruină, aproape toate monumentele au dispărut sau au fost distruse de cotropitori, iar scările nu mai duc nicăieri. Cel mai rău lucru este că vechile credinţe au fost interzise, iar orice gest care ar putea conţine o cât de mică trimitere la trecut este aspru pedepsit.

Intriga romanului ia naştere în momentul în care un foarte cunoscut cercetător, trimis să studieze aspecte din trecutul Bulicovului, este găsit ucis cu brutalitate. Delegată să elucideze groaznica crimă, Ambasadoarea Shara Thivani păşeşte într-un spaţiu periculos, un loc care, chiar şi după atâţia ani, încă îşi mai păstrează bine tăinuite adevărurile. Şi odată cu tânăra politiciană, în peisaj îşi face prezenţa puternicul şi curajosul Sigrud, un personaj pe care l-am adorat pe tot parcursul lecturii. Aici vorbim despre două tipuri de caractere, care pot reprezenta foarte bine două tipuri de cititori. Shara este prezenţa interesată de comploturile politice, de organizarea socială şi de aspectele care ţin de înălţarea şi decăderea oraşului. Ea este cea care observă lucrurile care le scapă celorlalţi şi reuşeşte să-şi creeze foarte repede o imagine de ansamblu, gândind la rece fiecare mişcare pe care urmează să o facă.

Cu Sigrud, lucrurile stau cu totul diferit. El vede totul în alb şi negru, în bine şi rău, nu stă prea mult pe gânduri şi are o plăcere imensă în a-şi distruge duşmanii. El e cel care reacţionează la impuls şi care a cunoscut atât de bine suferinţa, încât nimic nu mai poate să-i facă rău, iar cel mai important lucru pentru el este să aibă grijă de tânăra pe care o însoţeşte. L-am preferat pe Sigrud, în defavoarea Sharei, pentru că am apreciat mai mult momentele de acţiune şi episoadele sângeroase. În opinia mea, cartea are prea multă politică, acesta fiind şi motivul pentru care am renunţat prima dată la ea, ajungând să o citesc abia acum, cu ocazia Clubului de carte Paladin. Sincer, prima oară nu am citit foarte mult, dar când am văzut că nu se întâmplă nimic incitant, am închis coperta cu gândul că nu o voi mai continua niciodată.  

Au trecut de atunci trei ani, şi uite că am reuşit să o duc la capăt şi, da, pot să spun că mi-a plăcut chiar foarte mult. Aşa cum spuneam mai sus, este o poveste aparte şi, chiar şi în momentul în care am avut impresia că urmează să mă izbesc de un clişeu imens, autorul şi-a bătut joc de mine şi a oferit o altă direcţie naraţiunii. Am încercat, pe cât am putut, să găsesc corespondenţi din mitologia greacă/latină pentru zeităţile din carte, însă procesul a fost dificil, deoarece fiecare figură divină reprezintă un amalgam de trăsături de la zei diferiţi, din culturi extrem de diferite, unul dintre ei având chiar o caracteristică preluată din iudaism.

O carte despre războaie şi supravieţuitori, despre lupte epice şi înfrângeri epocale, despre popoare cu tradiţie şi societăţi cotropitoare, dar, dincolo de toate, o carte care ne repovesteşte, pentru a mia oară, despre lumile care se pierd şi zeii care mor odată cu ele. Arhitectura labirintică şi extravagantă, împletirea dintre arhaic şi modern şi stridenţa cromatică prezentă la nivelul personajelor m-au făcut să văd în „Oraşul scărilor” un fantasy baroc. Mi-a făcut plăcere să iau parte la evenimentele din primul volum al seriei „Oraşele divine” şi sper ca Editura Paladin să reuşească să publice şi celelalte două părţi ale acestei trilogii deosebite.


COMANDĂ CARTEA


joi, 12 august 2021

Recenziile Mădălinei 13 - Nume de cod: Tura de Daniel O’Malley


Titlu: Nume de cod: Tura   

Serie: Dosarele Checquy #1

Autor: Daniel O’Malley

Editura: Leda Edge

Titlu original: The Rock (2012)

Traducere de Alexandra Fusoi

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 624

Media pe Goodreads: 4,09 (din 52.626 note)

 

Eu, înainte să încep cartea: „Sper să fie ceva de capul ei..." 😶

Eu, la jumătatea cărţii: „E mult prea interesant ca să pot dormi!" 😯

Eu, la sfârşitul cărţii: „WOW! Ce am citit!?" 😍

 

             De multe ori se întâmplă să trec, în secţiunea „Want to Read” de pe Goodreads, cărţi care îmi atrag atenţia şi de care uit apoi cu lunile. La fel s-a întâmplat şi cu romanul „Nume de cod: Tura”, de Daniel O’Malley, primul volum din seria „Dosarele Checquy”. Acum, după ce l-am citit, mi-am dat seama că am dat peste ceva cu totul original, o adevărată mină de aur. Un Fantasy urban, cu un subiect serios şi cu personaje intrigante, plin de mister, suspans, forţe demonice, prieteni falşi, duşmani prietenoşi şi iluzii înnebunitoare, „Nume de cod: Tura” este acea carte pe care fie o îndrăgeşti şi o citeşti cu sufletul la gură, fie o abandonezi de la primele pagini. Autorul construieşte un univers cu atât mai veridic, cu cât istoria acestuia este mai stufoasă, însă cu un echilibru precar, gata în orice clipă să se prăbuşească, trăgându-i după sine pe cei care se zbat să-l menţină pe linia de plutire.

Lumea este cotropită de fenomene supranaturale şi de creaturi fantastice şi periculoase, însă oamenii nu trebuie să afle despre existenţa lor. Din acest motiv, cu secole în urmă, a luat naştere o organizaţie strict secretă ce are datoria de a se ocupa de tot ceea ce este neobişnuit în Marea Britanie. Foarte interesant este modul în care e construită Checquy, autorul reinventând jocul de şah. Fiecare funcţie poartă denumirea unei piese, iar sarcinile şi beneficiile variază în funcţie de importanţa piesei în joc. Însă nu este deloc simplu să ajungi în Checquy, şi asta din două motive esenţiale: 1 – trebuie să fii un agent special din toate punctele de vedere, adică, pe lângă instruire, trebuie să posezi şi nişte puteri supranaturale, pe care să le pui în slujba organizaţiei, şi 2 – trebuie să fii conştient că orice misiune pe care o primeşti poate fi ultima. Ei bine, Myfanwy Thomas a înţeles toate acestea, fapt pentru care a ajuns într-una dintre cele mai râvnite funcţii ale organizaţiei, cea de Tură.

Dacă lucrurile ar fi aşa simple, cartea chiar ar fi plictisitoare, însă Daniel O’Malley a avut grijă să încurce şi mai tare iţele poveştii. Myfanwy, protagonista noastră cu două feţe (veţi vedea mai târziu de ce spun asta), suferă o amnezie profundă, după ce este atacată de mai mulţi bărbaţi cu mănuşi de latex. Nu o să vă spun care e treaba cu tipii ăştia sau de ce a fost Myfanwy atacată – vă las pe voi să descoperiţi asta. Ceea ce pot să vă spun are legătură cu faptul că, în roman, există două personaje principale, feţe ale aceleiaşi monede. După ce memoria sa intră în colaps, Myfanwy devine o altă persoană, total diferită de cea care fusese înainte, chiar dacă se străduieşte să-şi ducă la bun sfârşit sarcinile. Pe parcursul întregii poveşti, ea încearcă să-şi recompună vechiul eu pe baza unor scrisori foarte precise, care ar stârni invidia oricărui medium sau prezicător, dar, în acelaşi timp, să construiască o nouă persoană. Organizata, timida şi geniala Myfanwy Thomas se transformă într-o furtună care debordează de curaj şi de iniţiativă, dar la fel de genială.

Viaţa sa se complică şi mai tare în momentul în care, în organizaţie, apare o cârtiţă, un trădător periculos care vrea să-i vândă pe cei din Checquy. De aici începe un adevărat Roller Coaster, în care singura pasageră este Myfanwy. Ea trebuie să ţină secretă amnezia, să se comporte ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar, mai ales, trebuie să-l găsească pe cel care vrea să distrugă Checquy, pentru că ea este o Tură. Nimeni nu mai are încredere în nimeni, iar aparenţele sunt mai înşelătoare ca niciodată. Ceaţa de iluzii o transformă pe protagonista noastră într-un super-detectiv care se luptă cu forţe stranii pentru a-şi regăsii identitatea.

Cât despre celelalte personaje, îmi este destul de greu să vorbesc fără să dau spoilere, aşa că o să trec aspectele compromiţătoare sub tăcere. Toţi agenţii din Checquy sunt serioşi, încrâncenaţi şi morbizi – poate meseria e de vină sau cine ştie – dar am găsit şi o rază de lumină în persoana secretarei protagonistei. Ingrid  e genul ăla de secretară care nu pune întrebări şi respectă regulile pentru a nu-şi pierde slujba din cadrul organizaţiei. Ea e singura care zâmbeşte sincer oricât de grea i-ar fi viaţa, iar atitudinea ei pozitivă va fi un sprijin important pentru Myfanwy.

Chiar dacă are puţin peste 600 de pagini, „Nume de cod: Tura” este o lectură fascinantă, care nu merită trecută cu vederea. Aştept cu multă nerăbdare să se traducă şi volumul doi al seriei, dar, până atunci, vă recomand cu mare căldură acest roman şi sunt curioasă dacă va plăcut sau nu.


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 24 februarie 2021

Recenziile Mădălinei 3 - A noua casă de Leigh Bardugo


Titlu: A noua casă  

Seria: Alex Stern #1

Autor: Leigh Bardugo 

Editura: TREI

Titlu original: Ninth House (2019)

Traducere de Ciprian Șiulea

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 592

Media pe Goodreads: 4,05 din 109.414 note 

 

„Să ai putere în acest ținut întunecos, pentru a-l lumina, și în această lume moartă, pentru a o face să trăiască.”

 

        Citesc multe romane Fantasy, dar, destul de rar, iau decizia de a scrie despre ele, nu pentru că nu aș avea impresii de împărtășit, ci din cauză că nu găsesc cuvintele potrivite pentru a o face. Însă, de data asta nu m-am putut abține. Am așteptat cu nerăbdare apariția romanului „A noua casă” de Leigh Bardugo și nu exagerez, dar a meritat din plin. Fiind obișnuită cu stilul autoarei, sută la sută Fantasy, din seria Grisha, „A noua casă” m-a surprins din multe puncte de vedere. Libertatea limbajului, crime violente, ritualuri sângeroase și magie cât cuprinde sunt doar câteva caracteristici ale romanului care mi-au atras atenția.

Cum ar fi să trăim într-o lume în care spiritele celor morți ar pluti nestingherite pretutindeni, putând poseda corpuri și devora suflete? Mai mult de atât, cum ar fi să le putem vedea, așa cum au fost în momentul morții, doar prin simpla ingerare a unei poțiuni – asta dacă nu avem un „talent” din naștere. Ar fi macabru, dar, într-un final, ne-am obișnui, așa cum a făcut și Alex Stern.

Alex este o tânără pierdută într-o lume infernală, și nu din cauza magiei negre care este emanată de fiecare pietricică a orașului New Haven. Adolescența sa a fost marcată de droguri, alcool, sex și traume în care morții au jucat un rol esențial. Ea nu este o eroină clasică cu puteri fenomenale care salvează lumea, ci o fată cu probleme, singura care poate vedea și comunica cu cenușiii – sufletele celor decedați. Datorită puterilor ei, Alex ajunge să ocupe funcția de Dante pentru Lethe, cea de-a noua casă care are în atentă supraveghere alte opt. Însă prudența celor din conducerea Lethe este doar o aparență. În realitate, fiecare casă face ce, cum și când vrea, fără să mai țină cont de regulile impuse, acest haos magic dând naștere unor crime grotești pe care Alex le va investiga.

Bineînțeles că acolo unde avem un Dante, avem și un Virgiliu și un infern. Darlington este delegat s-o ajute pe Alex să se integreze în cea de-a noua casă, iar pentru a face asta, ea trebuie să facă o călătorie inițiatică în tenebrele infernului Lethe. Am admirat mult alegerea autoarei de a așeza cele nouă case în așa fel încât să recreeze infernul descris de Dante Alighieri, în „Divina comedie”. Dar scopul acestui iad subteran și artificial este acela de a da naștere unui paradis la suprafață, ceea ce nu se va întâmpla, cel puțin nu în acest volum.

Dispariția învăluită în mister a lui Darlington conduce la multe disfuncții ale universului Lethe, dar, mai ales, în viața lui Alex. Ea este nevoită să înfrunte singură forțele monstruoase, de dincolo de voal, care îi pun de nenumărate ori viața în pericol. Însă, datorită prietenilor fantomatici, unei femei ursuze și unui polițist care nu crede în magie, ea va reuși să-și ducă misiunea la bun sfârșit.

Personajele din acest volum sunt foarte complexe, atât de complexe încât mi-a fost greu să îmi dau seama ce gândesc. Chiar și protagonista este un amalgam de lumini și umbre. Dacă nu ar fi existat incursiunile în trecut care explică multe lucruri, romanul ar fi fost un veritabil labirint. Am apreciat mult determinarea eroinei care se ridică de fiecare dată când este doborâtă. Însă ceea ce m-a făcut să mă atașez de ea a fost simplitatea ei, faptul că este o adolescentă ca oricare alta, cu multe decizii greșite la activ.

Ancheta polițistă desfășurată de Alex mi s-a părut destul de complicată. Numeroasele piste m-au făcut să bănuiesc de multe ori cine este criminalul, dar, de fiecare dată, noile dovezi conduceau către alte personaje.

 Nu vă voi dezvălui mai multe. Tot ce pot spune e că Bardugo construiește un Fantasy urban în care combină aspecte din realitate, magie, elemente mitologice și un filon polițist bine închegat, lucruri care nu m-aș fi așteptat să meargă atât de bine împreună. Însă rezultatul este unul remarcabil care merită atenția noastră. Finalul deschis, plin de suspans, m-a făcut să aștept, cu sufletul la gură, și cel de-al doilea volum, și sper ca Leigh Bardugo să distrugă ideea conform căreia al doilea volum ar fi mai slab decât primul. Abia aștept să cobor în infern alături de Alex, dar până atunci aștept impresiile voastre despre „A noua casă”.


COMANDĂ CARTEA