Cărțile Mele Și Alți Demoni: CRIME CLUB

Se afișează postările cu eticheta CRIME CLUB. Afișați toate postările

miercuri, 11 iunie 2025

Recenziile lui Gică 223 - Planuri de pensie de Sue Hincenbergs (CRIME CLUB)

Titlu: Planuri de pensie

Autor: Sue Hincenbergs

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: The Retirement Plan (2025)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 448

Media pe Goodreads: 3,78 (din 2.161 note)

Pam, Nancy, Shalisa și Marlene sunt cele mai bune prietene de când se știu, se adună adesea, bineînțeles, după apelul ritualic, și-și împărtășesc noile bârfe și picanteriile din propriile căsnicii, criticându-și, ca orice femei de peste șaizeci de ani care au impresia că viața le-a tras-o fără consimțământ, pe la spate aspru soții care nu le mai acordă atenția ce li se cuvine. După ce Dave moare cu capul zdrobit sub ușa masivă de metal a garajului, și Marlene primește polița de asigurare în valoare de un milion de dolari (despre care nu avea nicio idee), și cu ajutorul căreia reușește să-și achite toate ratele și să se mute într-o vilă cu patru camere din Boca Raton, cele trei soții plănuiesc să-și ucidă bărbații, ca să pună mâna pe celelalte trei polițe de asigurare. La urma urmelor, trei milioane de dolari sunt trei milioane de dolari, destui bani cât să-și schimbe statutul social și să se mute lângă prietena lor (aka prima văduvă), în Florida.

La bine și la rău... Dar binele s-a cam pierdut pe drum... Dave, masculul înalt și arătos pentru care femelele și-ar fi dat târcoale și s-ar fi repezit una la alta ca să se sfâșie, a sfârșit tragic, la prima vedere, din cauza unui accident stupid. Unul s-a dus... Shalisa nu-l mai suportă pe Andre, despre care bănuiește c-ar înșela-o, altfel de ce ar fi renunțat la cheesecake și s-ar fi repezit la boabele de struguri de pe masa de la înmormântare. Andre nu i-a oferit Shalisei familia pe care și-o dorise, refuzând să conceapă un copil. Nancy îl urăște pe Larry fiindcă e un nenorocit de homofob care nu poate accepta relația dintre fiul lor, Paul, și viitorul său soț, Estuardo. Iar Pam... Pam îl iubește pe Hank, dar își iese din minți atunci când vede că nemernicul i-a mâncat, deși nu-i fusese foame, jumătatea din frigider de pad tha, așa că le sună pe Nancy și Shalisa, convocându-le, din nou, în dubița ei, unde urmează să stabilească cum și când îi vor omorî pe cei trei soți și cum vor orchestra tripla omucidere în așa fel încât să rămână cu cadavrele, polițele lor de asigurare. Și așa ajung la Hector, un fost gangster din San Salvador, în prezent proprietarul frizeriei unde se tund Hank, Larry și Andre, omul care nu refuză niciodată o misiune ce-i poate aduce niscaiva bănet și care va face orice e nevoie ca să-și satisfacă clientela.

Când Hank îl descoperă pe Dave mort, știe că planurile le-au fost dejucate. Nu crede nici pentru o clipă că amicul său a fost ucis de-o banală ușă de garaj, dimpotrivă, e sigur că gangsterii din India sunt pe urmele lor, dovadă stând jetonul de o mie de dolari de pe pieptul mortului. Hank, manager-șef la Indo-USA Gaming, Dave, inginer specializat în jocurile de noroc electronice, Larry, bancher, și Andre, proprietarul unei firme de curierat, au sustras peste nouă milioane de dolari din cazinoul gestionat de o rețea de crimă organizată din India, și acum se pare că șefii lui Hank și Dave s-au prins și-și vor banii înapoi. Speriați de moarte, cei trei bărbați îi cer ajutorul lui Hector, angajându-l să-i identifice și să le facă de petrecanie celor care vor să le ia beregatele. Mda... Acum Hector e confuz, și pe bună dreptate... Soțiile vor ca el să-i ucidă pe soți. Soții vor ca el să-i ucidă pe cei care vor să-i bage în pământ. Concluzia, soții vor ca el să le ucidă pe soții...

Deci... Care pe care? Pam, Nancy și Shalisa se pregătesc pentru ziua în care poliția le va bate la ușă. Stabilesc care va izbucni în lacrimi, care se va prăbuși la pământ și care nu va fi în stare să reacționeze din cauza șocului. Așteaptă ziua de sâmbătă, când partenerii lor vor fi asasinați, conform planului și celor cincizeci de mii de dolari pe care i-au dat ca avans lui Hector. La rândul lor, prăzile se simt încolțite și se gândesc că ar fi momentul să se facă nevăzute. Și de-aici povestea se transformă într-o tragicomedie în toată regula, cu regrete și lacrimi vărsate de ambele părți, printre care se inserează dorința de a o lua de la capăt. Numai că Hector e asasin profesionist și, fiindcă nu intră în discuție să le dea banii înapoi, trebuie să-și ducă treaba la bun sfârșit, pentru că onoarea e onoare, și crima e crimă.

Umor negru cât încape, protagoniști prinși între comic și tragic, pe jumătate imorali și pe jumătate cinstiți, planuri de pensie care nu-i includ pe ambii parteneri, un gangster pus în dificultate și o femeie (soția lui Hector) care știe cum să gestioneze situația și să-l ferească pe bărbier de belele. La personajele noastre se alătură și Padma, a cărei mamă se regăsește în topul Forbes al celor mai puternice femei și o reputată regină a crimei organizate din India, care vrea să-i găsească un partener pe măsură fiicei sale scunde și nu tocmai atrăgătoare. Și astfel, printre planurile soților și soțiilor, intervin date-urile Padmei, care-și dorește de-una singură să-și întâlnească alesul, ba chiar e hotărâtă să pună mâna pe hoții celor nouă milioane de dolari ca să-i demonstreze mamei că se poate ridica la nivelul așteptărilor sale. Cu stilul inconfundabil, complotul cozy original și cu protagoniștii ieșiți din comun, plus trecerea bruscă de la hilar la sobru, și înapoi, Sue Hincenbergs face pașii necesari spre scena marilor autori de suspans contemporani.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Sue Hincenbergs:

duminică, 25 mai 2025

Recenziile lui Gică 222 - Sânge bolnav de Sarah Hornsley (CRIME CLUB)

Titlu: Sânge bolnav

Autor: Sarah Hornsley

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Bad Blood (2025)

Traducere de Oana Zaharia

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 352

Media pe Goodreads: 3,83 (din 220 note)

Uneori, iubirea pentru cei dragi te împinge să-i părăsești.

Și alteori te constrânge să te întorci...

Justine Hart (fostă Stone) a plecat din Maldon (Essex) în urmă cu optsprezece ani, la o săptămână după ce tatăl ei, Gerard, a pierit în propria mașină scăpată de sub control și cuprinsă de flăcări. Și-a părăsit mama și fratele și s-a mutat la Londra, unde a avansat spre cariera de procuroare și s-a căsătorit cu Noah, un bancher de succes. Numai că acum Justine e nevoită să se întoarcă în orașul copilăriei pentru a investiga, din postura de avocată, o dublă omucidere, principalul suspect fiind chiar fostul său iubit din adolescență. Jake Reynolds (aka Prima Dragoste) i-a ucis pe soții Rushnell cu sânge rece, împușcând-o pe Beverley cu un glonț în cap, și apoi pe Mark de la mică distanță, după care a ascuns arma crimelor într-o geantă sport, sub patul mamei decedate, unde, de altfel, a și fost găsită de poliție, alături de propriile haine însângerate. Iar acum bărbatul se află în arest preventiv, supravegheat cu ajutorul unei brățări electronice, așteptându-și ziua judecății și sentința.

Când ajunge în Maldon, Justine găsește casa fratelui său pustie și plină de ambalaje și resturi alimentare. Max nu era o persoană delăsătoare, dar se pare că în ultima vreme nu-și prea bătuse capul cu ordinea și curățenia. Laptopul e singurul obiect/dispozitiv de valoare din locuință, însă e securizat printr-o parolă. Și pentru că Justine nu se împacă prea bine cu confidențialitatea digitală, îi cere ajutorul lui Otis, un specialist IT cu care făcuse adesea schimb de favoruri, pentru a descoperi ce secrete ar putea fi stocate pe hard disk. Din nefericire, reuniunea celor doi frați nu se va petrece, fiindcă Max e mort. Trupul neînsuflețit i-a fost descoperit plutind în estuar, cu o cantitate semnificativă de alcool la bord. Crimă sau accident? Se pare că Max fusese singur când marea îi storsese și ultimele bule de oxigen din plămâni...

Max era singura persoană în care Justine avusese încredere. Mama lor, Evelyn, era și e în continuare o fire absentă, rece și dezinteresată, crescându-și copiii după instrucțiunile stricte ale lui Gerard Stone, bărbatul cu care se căsătorise după o pasiune nimicitoare, care se diluase pe urmă până la dispariție. Nu ieșise din cuvântul soțului, fusese o parteneră de viață model, însă doar Max și Justine observaseră vânătăile și rănile circulare, provocate prin zeci de arsuri de țigară, ce-i brăzdaseră trupul fragil. Se zvonește că Gerard făcuse parte din loja masonică... Avusese doar invitați de seamă la petrecerile sale, își ținuse dușmanii și pe dușmanii dușmanilor aproape și le cântase în strună partenerilor de afaceri, pedepsindu-și fiica de 17 ani atunci când sugerase că unul dintre finanțatorii cei mai importanți din firmă îi făcuse avansuri sexuale. Omul care donase sume considerabile de bani pentru diverse cauze și în onoarea căruia se organizase anual celebra cursă prin râul noroios nu era decât o bestie la costum, care poate că-și meritase soarta cumplită.

„Sânge bolnav” e o poveste despre familii disfuncționale, omoruri orchestrate drept accidente și sacrificii purtate în numele iubirii. Justine nu a uitat niciodată de Jake, imaginându-și cum s-ar fi desfășurat viețile lor dacă tragedia nu i-ar fi despărțit. Când Noah îi sugerează să conceapă un copil, procuroarea se gândește la sentimentele intense pe care le-a ținut în frâu în toți acești ani pentru bărbatul pe care nu l-a mai văzut de aproape două decenii. Justine era totul pentru Jake, nu-și poate imagina că băiatul care se refugiase la prima lor întâlnire (accidentală) sub streșină de ploaie fusese în stare să ucidă doi bătrâni nevinovați. Cu ochii verzi superbi și părul roșcat neîmblânzit, Justine e o nimfă ce îi cucerește pe muritori, lăsând răni adânci în sufletele celor care nu se pot împotrivi frumuseții sale diafane. E o zeiță a justiției, conștiința pendulându-i pe propria balanță, și va face tot ce-i stă în putință pentru a-l descoperi pe ucigașul soților Rushnell, chiar dacă asta înseamnă să-și pună în pericol mariajul și cariera. Gerard poate că e acum pulbere și oase, însă spectrul său îi bântuie în continuare pe cei rămași pe pământ, cicatricile impregnate pe trupuri și suflete încă sângerează. Prinsă între atunci și acum, între dragostea la care visează și iubirea pentru Noah, Justine se simte obligată să ia o decizie, să aleagă între nesiguranță și rutină, între pasiune și respect, între ce a fost și tot ce ar putea, alături de alesul inimii sale, să fie.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Sarah Hornsley:

sâmbătă, 17 mai 2025

Recenziile lui Gică 221 - Femeile din umbră de Bernard Minier (CRIME CLUB)

Titlu: Femeile din umbră

Serie: Lucia Guerrero (#2)

Autor: Bernard Minier

Editura: TREI

Titlu original: Les Effacées (2024)

Traducere de Liliana Urian

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 336

Media pe Goodreads: 3,90 (din 441 note)

Trei femei din Galicia au fost răpite de pe stradă, la primele ore ale dimineții, în timp ce se îndreptau spre locurile de muncă. Prima lucrase la fabrica de conserve din port, fusese ținută captivă cinci zile, apoi ucisă și abandonată pe fundul unei bărci. A doua era menajeră, fusese sechestrată tot atâtea zile, pe urmă omorâtă, trupul neînsuflețit fiindu-i găsit în cupa unui escavator. Și acum, pe plaja din La Coruna, pe care mișună zeci de polițiști, a fost descoperit cel de-al treilea cadavru, care-i aparține Verei Sáez Louro. Femeia zace într-o groapă săpată în nisip, cu foarfeca ritualică înfiptă în gât, lângă ea aflându-se strecurătoarea, rozariul și cele trei căpățâni de usturoi – obiectele folosite la ritualul de vindecare de El aire. Aerul, cunoscut și ca Umbra sau Micul rău, nu e o boală, ci mai degrabă o stare de apatie, de oboseală continuă, o greutate invizibilă care-ți apasă pe umeri. Iar puștiul ce privește de pe margine spune că moarta a fost așezată în groapă de Slender Man, de bărbatul înalt cu brațe neobișnuit de lungi care, în următoarele clipe, îi scapă Luciei Guerrero printre degete.

Hazardul sau mâna destinului crud face ca morțile Sechestratelor din Galicia să fie eclipsate de o crimă petrecută la Madrid. Prin urmare, Lucia este solicitată în capitală ca să se ocupe de ancheta legată de uciderea Martei Millán, una dintre cele mai bogate femei din Spania, o membră a elitei madrilene. Trupul Martei a fost tăiat cu un fierăstrău în două, jumătatea de la brâu în sus atârnând, cu brațele legate cu bandă adezivă neagră, de candelabrul de cristal din penthouse-ul acesteia, iar jumătatea inferioară găsindu-se în locul unde fusese și tranșată, în reședința ei de vară din Miraflores de la Sierra. Tot pe peretele din penthouse stă scris Să-i ucidem pe bogătași, un moto care va fi preluat și distribuit viral pe rețelele sociale și care va crea un nou curent printre tineri și cei care întrezăresc societatea construită pe orgolii și pile, o mișcare modernă și digitalizată împotriva burgheziei, alimentată de filmulețul postat de pe contul THE HUMAN EXPERIMENT, în care un alt bogătaș, fiul risipitor al unui industriaș de succes, este ucis prin nenumărate lovituri cu ranga.

Cei bogați nu doar că atrag atenția Guardiei Civil asupra morților lor, însă li se acordă și cele mai bune resurse și minți analitice pentru a li se identifica și condamna asasinul. Ca și cum, de dincolo de morminte, tot aceștia par să tragă sforile. Ca și cum muncitorii cinstiți ar fi niște erori sociale, niște lași sau dobitoci care n-au putut sau știut să profite la momentul potrivit de oportunitățile pe care existențele banale li le-ar fi scos în cale. Poliția se concentrează asupra acestora, dându-le laoparte pe Femeile din Umbră, pe muncitoarele care se trezesc cu noaptea-n cap ca să plece la serviciu, punând neobosite în mișcare rotițele statului. Lucrătoarele nu apar pe posturile TV, nu locuiesc în apartamente de lux, așa că nu se află în vizorul apreciativ al miniștrilor sau altor funcționari de rang înalt. Totuși, poliția trebuie să se ocupe și de disparițiile din Galicia, fiindcă a fost răpită încă o fată. Noroc că Fernando Arias se află deja prin împrejurimi, unul dintre cei mai competenți agenți din Guardia Civil, care, ca un David pregătit pentru marea luptă ce se apropie, se îndreaptă cu pași mari și calculați spre Goliat.

Cât despre Lucia, așa cum ne-a obișnuit, n-o duce prea bine. Mama sa se află în continuare în comă în spital, și, din cauza investigației care-i fură până și orele libere, nu are suficient timp ca să-l ia pe Alvaro de la fostul soț, Samuel. Mai apar și niște protestatari care-i tulbură somnul (și pe al vecinilor), urlând că poliția e coruptă și subliniind discrepanțele sociale ce colindă pe internetul larg sub formă de meme-uri. La fel de puternică și hotărâtă, locotenentul nostru trece prin insulte ca prin brânză, decisă să pună mâna pe ucigașul bogătașilor, ținând legătura aproape în permanență cu Arias, singurul coleg în care poate avea încredere absolută. Primește și câteva mail-uri de amenințare, de la un incel, trimise, după spusele IT-istului poliției, prin canalele de corespondență digitală ale departamentului. Aproape că simte respirația hater-ului în ceafă, însă „jigodia” asta are lucruri mai importante de făcut, fiindcă cele cinci zile ale tinerei din Galicia răpite se scurg, și asasinul „filantropilor” e din nou pe baricade, contemplându-și cea mai recentă crimă. Sau operă de artă...

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Bernard Minier:

luni, 12 mai 2025

Recenziile lui Gică 220 - Defecte perfecte de Alice Feeney (CRIME CLUB)

Titlu: Defecte perfecte

Autor: Alice Feeney

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: Beautiful Ugly (2025)

Traducere de Laura Ciobanu

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 336

Media pe Goodreads: 3,65 (din 125.909 note)

Se lasă noaptea... Abby Green, jurnalistă de investigații, conduce pe șoseaua pustie spre casă. La telefon, Grady, scriitor de romane de suspans, e entuziasmat până peste poate la gândul că urmează să afle dacă ultima lui carte se va regăsi pe lista bestsellerelor New York Times. Soții Green plănuiseră să-și petreacă seara mâncând pește cu cartofi prăjiți, sărbătorind ultima reușită a lui Grady. Când farurile mașinii dezvăluie un trup (aparent inert) întins în mijlocul drumului, Abby, ca orice cetățean îngrijorat, părăsește habitaclul sigur și se apropie de silueta îmbrăcată în roșu, gândindu-se că persoana de pe jos ar putea avea nevoie de ajutor. Grady aude ultimele cuvinte ale soției sale, cum aceasta deschide portiera și pașii ce se îndepărtează de receptor. Apoi... se lasă o liniște apăsătoare. Abby nu mai revine la telefon. Peste câteva minute bune, Grady descoperă mașina abandonată pe marginea șoselei. Farurile sunt aprinse, stopurile clipesc, însă nici urmă de Abby. Jumătatea sa a dispărut...

Au trecut 365 de zile de la tragedie, însă Grady încă nu poate să doarmă sau să scrie. Kitty Goldman, agenta sa literară și nașa de botez a lui Abby, îl bate la cap să-și revină și să se apuce de următorul manuscris, fiindcă există riscul ca, după atâta timp, publicul să-și piardă interesul. Și ca să-i dea o mână de ajutor, Kitty îl trimite într-o așa-zisă vacanță pe o mică insulă din Scoția, unde va locui chiar în Marginea (de la Marginea Lumii), cabana lui Charles Whittaker, un autor care a scris nouă bestsellere, dar care a murit chiar înainte să-și publice cel de-al zecelea thriller, despre care susținuse că va rupe topurile naționale și internaționale. Și astfel, cu Columbo, amicul său labrador, și cu câteva caiete goale și instrumentele de scris, Grady Green urcă la bordul feribotului de pe care urmează să debarce pe insula Amberly. Și, de parcă existența i-ar juca o nenorocită de farsă, zărește printre călători o femeie îmbrăcată cu haina roșie pe care o purtase Abby în noaptea în care a dispărut.

Abia acum încep să se petreacă lucruri stranii... Pe Amberly nu există păsări. În schimb, se găsesc mulți lilieci și o groază de insecte. Legenda spune că, după ce prima localnică a plantat puieții de sequoia aduși de pe meleagurile îndepărtate, ciocănitorile le-au distrus scoarța, măreții arbori ajungând astfel să se usuce. În consecință, locuitorii insulei au împușcat toate păsările, și de-atunci nicio făptură cu pene nu s-a mai apropiat de țărm. La puțin timp după ce ajunge pe insulă, mai exact după ce face o descoperire oribilă sub podeaua cabanei, Grady află despre cadavrul unui bărbat ciung aruncat de valuri pe stâncile de pe mal. Zgomote ciudate se aud noaptea, cineva se strecoară în cabană și mută diverse obiecte sau lasă fragmente din ziare în urmă, pagini în care se regăsesc articole scrise de Abby în anii dinainte să dispară, și în care scriitorul dă peste numele unuia dintre rezidenți, o femeie care se îmbracă exclusiv în verde, de parcă doar culoarea respectivă i-ar oglindi personalitatea.

Fără doar și poate, „Defecte perfecte” este cel mai bun roman al lui Alice Feeney de până acum. Premisa e incitantă, iar personajele par desprinse din animațiile Warner Bros. La fel ca în romanele lui Harlan Coben, bănuiești că Abby ar putea să fie încă în viață și aștepți cu interes să ajungi la secvența în care cei doi se vor regăsi, clipa în care va ploua cu secrete și regrete, când vor fi pregătiți s-o ia de la capăt sau să-și rezolve o dată pentru totdeauna disputele. Abby e o iluzie materială, atrăgându-l pe Grady, nu prin cântec, ca o sirenă, ci vizual, prin culoarea roșie. Persoana (sau închipuirea) îi pune nervii la încercare, împingându-l dincolo de limitele rațiunii. Cei douăzeci și cinci de locuitorii de pe Amberly sunt niște ciudați, nu doar că-l tratează pe Grady cu aparentă răceală, dar îi și bagă frica-n oase, relatându-i despre tragediile care s-au petrecut în ultimul secol pe mica fâșie de pământ. Ceața apare și dispare într-o secundă, ca-n Scooby-Doo. Și din pâclă se desprinde bătrâna vrăjitoare care-l avertizează pe Grady să plece cât mai repede de pe insulă, înainte ca spiritele să se-ncingă și pământul să-și devoreze ofranda din sânge și oase.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Alice Feeney:

duminică, 4 mai 2025

Recenziile Mădălinei 92 - Dragul meu mincinos de James Patterson & David Ellis (CRIME CLUB)

Titlu: Dragul meu mincinos

Autor: James Patterson & David Ellis

Editura: LEDA BAZAAR (CORINT)

Titlu original: Lies He Told Me (2024)

Traducere de Alunița Voiculescu

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 4,24 (din 26.067 note)

Cum ai reacționa dacă ai afla că omul de lângă tine, bărbatul pe care îl iubești, în care ți-ai pus toată încrederea și alături de care ți-ai întemeiat o familie frumoasă și fericită, nu este cine spune că este? Ce ai face dacă, după ani întregi de căsnicie, în care ați trecut împreună prin momente dificile, v-ați susținut reciproc, ați râs în hohote și ați plâns unul pe umărul celuilalt, dar, mai ales, ați lucrat cot la cot ca să le oferiți copiilor o viață cât mai bună și lipsită de griji, ai descoperi că soțul tău este un mincinos? Ai închide ochii și ai lupta în continuare pentru liniștea familiei, în ciuda suferinței pe care ți-o pricinuiește cruntul adevăr? Sau ai pleca fără să privești înapoi, asigurându-te că îi îndepărtezi cât mai repede pe copii de tatăl lor denaturat? Orice alegere ai face, va fi una dificilă, fiindcă dragostea te trage mereu înapoi în brațele acestei legături sordide. Ai vrea să te îndepărtezi, dar, în același timp, nu ești în stare să-i pui capăt, pentru că și tu ai secrete pe care faci tot posibilul să le ții bine ferecate... altfel, tot ce ai construit cu trudă s-ar duce de râpă într-o clipită.

Cea de-a patruzeci și doua aniversare a lui David Bowers ar fi trebuit să fie lipsită de incidente, o zi pe care să și-o petreacă alături de soția sa, Marcie, plimbându-se pe malul râului Cotton și depănând amintiri din tinerețe. Însă planurile le sunt date peste cap de o mașină scăpată de sub control ce trece în viteză de parapet și ajunge în apele reci ale râului. Fără să stea pe gânduri și ignorând avertismentele lui Marcie, bărbatul sare în apă și, luptând cu hipotermia, reușește să-l scoată pe șofer din autoturismul scufundat. Cât ai zice pește, dintr-un om amabil, proprietar al unui pub din oraș, David devine un erou pentru întreaga comunitate din Hemingway Grove, chipul său umplând paginile ziarelor. Dar pentru el faima e mai degrabă un blestem decât o binecuvântare. Din ziua în care David s-a întors acasă de la spital, familia Bowers are parte de tot soiul de întâmplări ciudate... Dispariția și reapariția câinelui, cafetiera din uscătorul de rufe, grătarul aprins în toiul nopții sunt doar câteva dintre pățaniile inexplicabile ce le-au dat fiori pe șira spinării. Niciunul dintre ei nu știe cine face toate astea și ce anume vrea să obțină, dar prioritatea lor este să-și protejeze cei doi copii de un pericol încă necunoscut. Încercând să-i dea de cap tărășeniei, Marcie ajunge să sape mult prea adânc, descoperind că soțul ei este un mincinos foarte priceput și că toate lucrurile care li se întâmplă au legătură cu un caz de crimă mai vechi, la care a lucrat ca avocată pe vremea când locuia în Chicago. Adevărul este unul terifiant, iar protagonista noastră e obligată să ia o decizie ce îi va schimba definitiv și ireversibil viața.

„Dragul meu mincinos” e un roman paradoxal. Pe de-o parte, e un thriller excelent, plin de suspans și răsturnări de situație șocante, pe care le simți mai ceva ca o palmă peste obraz; o poveste ce pornește de la o miză simplă – bani și răzbunare –, pe care James Patterson și David Ellis o modelează într-o intrigă complicată, al cărei deznodământ nu-l poți prevedea, iar, pe de altă parte, o dramă de familie încâlcită, a cărei acțiune este mult prea accelerată, lăsând impresia că e alcătuită din episoade disparate, legate superficial unele de altele, astfel încât să formeze, în cele din urmă, o imagine coerentă, ce se rearanjează de fiecare dată când are loc o nouă revelație. Nu aș spune că avem de-a face cu o dimensiune psihologică prea bine dezvoltată, ci mai degrabă cu tușe fine inserate ici-colo în construcția personajelor, ceea ce le transformă în arhetipuri. Cu toate astea, caracterele sunt duale, pestrițe și corupte, dar plate, împărțindu-se invariabil în două tabere, bine-rău, alb-negru, mijlocul rămânând nerevendicat. Toți cei implicați au ceva de ascuns, fiind mânați de interesele proprii pentru care sunt în stare să ucidă. Etica nu-și găsește locul în acest joc identitar, în care nu mai știi care-i care, și, cel mai important, cine deține cheia rezolvării.

Citind romanul lui James Patterson și David Ellis, am avut senzația că alerg la maraton, în primul rând, datorită tensiunilor generatoare de adrenalină, și în al doilea, din cauza lipsei anumitor informații și explicații care să lungească puțin povestea și să adauge o pauză ceva mai mare între evenimente. Probabil și faptul că nu sunt familiarizată cu stilul lui Patterson – „Dragul meu mincinos” a fost prima carte citită de la acest autor – a contribuit la această senzație. În ciuda oricărui inconvenient, am citit cartea într-o singură zi, fiindcă oricâte goluri ar exista, acțiunea curge, prinzându-te în vâltoare. E un thriller cinstit, cu scene pline de suspans, exact pastila de adrenalină de care ai nevoie atunci când ți se pare că lumea se mișcă cu lentoare.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul scris de James Patterson și David Ellis:

luni, 14 aprilie 2025

Recenziile Mădălinei 91 - Dulce furie de Sash Bischoff (CRIME CLUB)

Titlu: Dulce furie

Autor: Sash Bischoff

Editura: TREI

Titlu original: Sweet Fury (2025)

Traducere de Andreea Florescu

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 3,43 (din 1.077 note)

Dacă vrei să ajungi o stea de cinema, să apari pe marile ecrane și să fii cunoscută în întreaga lume, atunci trebuie să ții cont de următorul aspect: este mai important cu cine te culci decât talentul actoricesc. Firește, trebuie să fii capabilă să interpretezi un rol, să râzi, chiar dacă îți vine să plângi în hohote; să fii îndrăzneață și să nu te rușinezi dacă ești nevoită să joci în pielea goală; să fii senzuală sau depravată, chiar dacă ești timidă; să-ți săruți partenerul de scenă de parcă ar fi marea ta iubire, chiar dacă, în realitate, nu vă leagă absolut nimic – cu alte cuvinte, atunci când pășești pe platoul de filmare trebuie să uiți de tine cea adevărată și să-ți asumi identitatea pe care scenaristul și regizorul au creat-o. Dar ca să ai șansa să zâmbești în fața camerelor într-un rol principal, e necesar să ai un protector, un bărbat care să te ia sub aripa lui și să te propulseze în carieră în schimbul unor mici favoruri murdare. Practic, sexul reprezintă cea mai bună monedă cu care îți poți plăti rolul într-un film. Și dacă vei ajunge celebră, nu va mai conta că ai fost șantajată și abuzată sexual; nu va mai conta că trăiești într-o relație toxică doar ca să nu fi tăiată de pe lista distribuției celui mai recent film. Nimic nu va mai conta... Însă toate nopțile în care te-ai mințit că-l iubești în timp ce te pătrundea, satisfăcându-și propriile pofte, vor brăzda urme adânci în mintea și-n inima ta, până când, fără să-ți dai seama, vei ajunge să joci un rol și-n viața de zi cu zi. Vei deveni o păpușă neputincioasă în mâinile celui care te-a modelat, iar singurele cuvinte la care vei mai reacționa vor fi: Lumini! Motor! ACȚIUNE!

Lila Crayne este o femeie realizată din toate punctele de vedere: este o actriță de film cunoscută și foarte talentată, e amețitor de frumoasă și sexy, are mulți bani, o are ca impresar pe mama ei, o adevărată scorpie atunci când vine vorba despre interesele fiicei sale, și este logodită cu Kurt Royall, regizor celebru pe întreg mapamondul, mult mai în vârstă decât ea. Acum, Lila se pregătește să joace în viitoarea capodoperă a iubitului ei, o adaptare cinematografică a romanului „Blândețea nopții” de F. Scott Fitzgerald, reinterpretată într-o manieră feministă. Cu toate că protagonista noastră este o forță a naturii în lumina reflectoarelor, reușind să cucerească și, într-o oarecare măsură, să îmblânzească lumea sălbatică a cinematografiei în care doar bărbații au un cuvânt de spus, pe plan personal, este una dintre multele victime ale violenței domestice, confruntându-se cu traume din copilărie și nesiguranțe generate de misoginismul nociv al masculilor din jurul ei. Și aici intră în scenă Jonah Gabriel, psihoterapeutul chipeș și amabil care are o obsesie stranie pentru viața și romanele lui F. Scott Fitzgerald, în special pentru „Marele Gatsby”. Ca orice terapeut capabil, cu studii la trei universități de renume, Jonah se străduiește s-o ajute pe Lila să-și înfrunte proprii demoni, sondând adânc în mintea și-n sufletul ei. În urma discuțiilor, Lila își amintește de tatăl abuziv, de accidentul rutier în care acesta și-a pierdut viața și de relația toxică a părinților, dându-și seama că merge pe același drum pavat cu vânătăi, la fel ca mama ei. Îl iubește pe Kurt, fapt pentru care îi îndură capriciile și loviturile, iar ca să nu-l piardă – nici pe el și nici avantajele câștigate – acceptă să fie manipulată.

În momentul în care Kurt îi impune și mai multe limite, Lila se revoltă și caută o cale de scăpare. În consecință, ședințele ei cu jonah devin tot mai personale, apropierea romantică dintre ei fiind din ce în ce mai evidentă, el privind-o ca pe femeia visurilor sale, în ciuda faptului că e logodit cu altcineva, iar ea pe el, ca pe o portiță spre o viață nouă, lipsită de umilință. Însă legăturile dintre ei sunt mai încâlcite decât o pânză de păianjen, fiindcă amândoi au secrete care, odată dezvăluite, le vor ruina definitiv existențele. În plus, nu trebuie să uităm că Lila este o actriță desăvârșită, jucându-se cu aparențele după bunul său plac.

Pe lângă faptul că este un roman psihanalitic ce explorează traumele cele mai profunde ascunse în subconștient și un documentar despre ceea ce înseamnă să faci un film, „Dulce furie” reprezintă atât un omagiu adus lui F. Scott Fitzgerald și operelor sale literare, ce devin o obsesie bolnăvicioasă pentru toate personajele, cât și un manifest feminist ce reclamă șantajul, abuzul sexual, manipularea și transformarea femeii într-un accesoriu strălucitor, ale cărui drepturi și libertăți sunt încălcate cu prima ocazie. Sash Bischoff se folosește de experiențele sale ca actriță și regizoare pentru a realiza o radiografie a lumii cinematografice, scoțând în evidență părțile întunecate, ceea ce se ascunde de fapt în culisele platourilor de filmare, lupta veșnică dintre sexe și misoginia excesivă ce nu ține cont de secolul în care ne aflăm. Practic, întregul roman poate fi considerat un film pe hârtie, fiind alcătuit din cadre succesive, imagini, pe de-o parte, vii și nuanțate, pe de alta, schematice și zugrăvite în tonuri de gri, formând un ansamblu coerent, poetic și artistic..

În ciuda faptului că „Dulce furie” a fost încadrată la thriller, eu am o reținere în acest sens. Da, există o crimă, însă reprezintă o simplă consecință a evenimentelor narate, în prim plan fiind expusă situația femeilor care aleg să devină actrițe, vânzându-și trupul cine știe cărui regizor care le promite faima – un subiect sensibil, dar mult mai real decât ne-am dori. Personajele lui Bischoff sunt corupte, dedate propriilor interese, indiferente la suferința pe care o produc, existând o discrepanță colosală între imaginea lor publică și golul infinit ce rămâne după ce se lasă cortina, ceea ce le face nedemne de încredere. Mi-ar fi plăcut ca ritmul întâmplărilor să fie puțin mai alert, însă finalul exploziv a meritat toată așteptarea.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Sash Bischoff:

vineri, 4 aprilie 2025

Recenziile lui Gică 217 - Fiica greșită de Dandy Smith (CRIME CLUB)

Titlu: Fiica greșită

Autor: Dandy Smith

Editura: LEDA BAZAAR (CORINT)

Titlu original: The Wrong Daughter (2024)

Traducere de Roxana Brînceanu

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 464

Media pe Goodreads: 4,03 (din 48.487 note)

Cum ai reacționa dacă sora ta răpită în urmă cu șaisprezece ani s-ar întoarce acasă? Care ar fi prima întrebare pe care i-ai adresa-o? Unde a fost? Ce i s-a întâmplat? Cum a scăpat? Acum e în siguranță? E posibil ca răpitorul să fie iarăși pe urmele sale? Sunteți cu toții în pericol? Sau poate că ai primi-o cu brațele deschise, așteptând răbdătoare ziua în care se va simți în stare să vorbească despre experiența cumplită prin care a trecut? Probabil că nu... Nu ești terapeutul care trebuie să se scufunde în bezna psihicului pentru a pune mâna pe o mărturisire dureroasă. Ești sora ei, sânge din sângele ei... Ai așteptat în tot timpul ăsta un semn, sperând că ar putea să fie încă în viață. Ai refuzat să te gândești la mormântul anonim în care ar fi putut să-i putrezească rămășițele. Ai dat interviuri peste interviuri, în ziare, la radio și la televizor, pentru conștientizare, spuneau ei, însă tu ai căutat în continuu un indiciu care să te pună pe pista corectă. Și uite că rugăciunile ți-au fost ascultate, sora ta s-a întors...

Caitlin Arden și-a văzut pentru ultima oară sora mai mare într-o seară de vară, când părinții lor erau plecați la o petrecere, și un necunoscut cu o mască venețiană pe chip s-a strecurat până în camera Oliviei și a răpit-o. Caitie avea zece ani, iar Olivia, treisprezece. Își amintește zgomotele nocturne, chipul hidos cu nasul alungit care a ieșit din camera surorii sale și degetul pe care Olivia l-a dus la buze ca să-i facă semn să tacă, în timp ce era condusă, amenințată cu un cuțit pe la spate, afară din casă, răpitorul și victima pierzându-și împreună urmele în pădure. Timpul a trecut, Caitie a crescut, are un logodnic chipeș și devotat și lucrează ca învățătoare la o școală din oraș. Și uite că acum, după ce toate speranțele au fost îngropate, Olivia s-a întors teafără și nevătămată în brațele propriei familii. Clara și Miles sunt fericiți peste poate că fiica lor preferată trăiește, însă Caitie, oricât de entuziasmată ar fi de veste, nu ezită să-și pună câteva întrebări firești. Unde a fost Olivia în acești șaisprezece ani? Ce s-a întâmplat cu bărbatul care a răpit-o? Prin ce suferințe a trecut? Și de ce, la urma urmelor, se comportă de parcă nimic nu s-ar fi petrecut, de parcă n-ar fi dispărut nicicând în noapte.

De la vârsta de zece ani, mai exact din acea noapte, Caitie a fost nevoită să-și asume rolul surorii ei cu ochii albaștri ca gheața fiordurilor și buclele aurii. Olivia era ca o floarea-soarelui, întorcea privirile, ca un sol care atrage magnetic corpurile din jur. Era perfecțiunea întruchipată, ceea ce Caitie nu ar putea să fie niciodată. Deși a urmat facultatea sugerată de părinți și a ajuns învățătoare, aidoma Clarei, se percepe ca pe o imitație ieftină, simte că joacă un rol de mâna a doua, că e o străină în propria piele. A renunțat pe jumătate la pasiunile sale, s-a obișnuit cu ideea că nu va părăsi niciodată țărmurile Angliei, a fost nevoită să înglobeze în sine forma și fontul surorii răpite. A devenit ceea ce și-au dorit ceilalți să fie, renunțând la visuri și scindându-și identitatea, în așa fel încât să păstreze netulburat zâmbetul de pe chipurile lui Miles și Clara, care sunt conștienți că trupul Oliviei ar fi putut fi devorat de viermi și gândaci, dar refuză să privească în față adevărul, aruncând vina dispariției prințesei lor asupra mezinei.

Nu e un plot original, însă e bine dezvoltat. Ne întrebăm în permanență dacă în scenă a reintrat Olivia însăși sau dacă în casa familiei Arden s-a strecurat o impostoare. Surorile, care cândva erau de nedespărțit, își aruncă acum priviri arzătoare și își pun bețe-n roate, Olivia provocând-o pe Caitie la fiecare întrevedere, furându-i prietena cea mai bună din copilărie, pe Florence, căreia i se apropie nunta cu Daniel, și flirtând cu Oscar, logodnicul acesteia, care nu poate să refuze să-i ofere ajutorul unei fete superbe aflate la ananghie. De altfel, avem și o componentă gotică esențială, prezentă mai întâi prin aparițiile repetate ale unui bărbat cu mască de carnaval, și apoi de cei doi frați incestuoși care locuiesc singuri într-un conac vechi, și ai căror părinți au pierit înecați, singura lor rudă apropiată fiind unchiul care ar putea să-i ucidă într-o zi și să pună mâna pe avere. E un roman în coadă de șarpe, povestea surorilor desfășurându-se în paralel cu cea a fraților, urmărind două fire narative distincte care urmează să se înnoade. Scriitura e decentă, atractivă, cu mici răsturnări de situație plasate exact acolo unde trebuie. Minciunile sunt nenumărate, realitatea e camuflată în supoziții și informații false. Și dacă vrei să ieși cu bine la liman, ai grijă să n-o crezi pe fiica greșită...

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Dandy Smith:

miercuri, 26 martie 2025

Recenziile lui Gică 215 - Fantoma de Jo Nesbø (CRIME CLUB)

Titlu: Fantoma

Serie: Harry Hole (#9)

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Gjenferd (2011)

Traducere de Bogdan Nicolae Marchidanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 576

Media pe Goodreads: 4,11 (din 49.822 note)

Băiatul cu tricoul cu Arsenal are ce-ți dorești... Se numește violină. Câteva miligrame din pudra albă-maronie și plutești printre nori. Se spune că te ridică la ceruri și te face să auzi sunetul harpelor îngerești. E noua tentație de pe piață, e un drog creat într-un laborator privat, secret, de către un individ cu cunoștințe vaste într-ale chimiei. Spre deosebire de heroină, violina îți induce mult mai repede starea de vis, te duce departe de-aici și te lasă să zaci câteva ore printre sori și stele, însă și dependența e mai mare. După ce te vei trezi, îți vei dori încă o doză și încă o doză, până când substanța te va preschimba, la fel ca toate drogurile sintetice, într-un zombi. Vei fi în stare să șterpelești bijuterii ca să le amanetezi, să furi din rezervele celorlalți și chiar să ucizi pentru sfânta pudră norvegiană, pentru că, da, rețeta e originală și originară, și acum e gata să fie exportată spre Bangkok, de unde se va răspândi mai departe, pe întregul mapamond.

Harry Hole s-a întors în Oslo mai hotărât ca niciodată, îmbrăcat la patru ace, la costum de in, decis să nu mai pună pe limbă picătură de alcool. Revenirea lui nu are de-a face cu o nouă anchetă polițienească în care i s-a cerut să intervină oficial, ci de condamnarea lui Oleg Fauke, fiul lui Rakel, băiatul care l-a idolatrizat nu cu prea mulți ani în urmă, dar care acum a intrat în niște belele de zile mari, acuzat fiind de uciderea lui Gusto Hanssen, un traficant de heroină și violină care și-a dat duhul cu două gloanțe în piept înainte ca organele legii (sau rivalii de pe stradă) să pună mâna pe el. Dat în adopție din fașă, Gusto a crescut într-o familie care l-a iubit, în special mama lui vitregă, care s-a folosit de puști ca de-o jucărie sexuală prin care să-și satisfacă fanteziile. Gusto a știut cum să se folosească de șarm și de condiția lui fizică, așa că și-a făcut loc, cu pumnii și organele sexuale, prin lumea gangsterilor, ajungând un pion important în distribuirea de substanțe interzise, găsindu-și locul în sistemul crud și corupt în care l-a înrolat și pe bunul lui amic, îndrăgostit de sora sa vitregă, Oleg.

Polițistul nostru fără insignă vrea să dovedească faptul că Oleg e nevinovat, însă pentru asta are nevoie ca fiul lui Rakel să-i povestească cu lux de amănunte ce s-a petrecut mai exact între el și Gusto. Însă cum poți să ai încredere într-un puști de optsprezece ani care a amanetat bijuteriile mamei ca să facă rost de bani pentru droguri? Cum poți să te mai simți în siguranță lângă copilul acum adult care se joacă de-a mafioții, înțepându-și venele și trăind printre alți dubioși care dețin ilegal arme de foc? Lui Oleg nu îi e frică, a intrat conștient în afacere, însă își dorește să scape de la bulău cât mai repede, înainte ca vreun deținut să fie plătit să-i facă felul, fiindcă există și încarcerați cărora nu le-ar strica niște biștari, mai ales atunci când sunt plătiți pentru ce știu cel mai bine să facă, adică să ucidă. Uneori dreptatea costă, noroc că banii nu sunt o problemă.

Pe străzile capitalei își face apariția și o figură misterioasă, fantomatică, care se ocupă cu vânzarea, prin diverși inși, precum Gusto Hanssen, de violină. Cei din branșă îl cunosc drept Omul din Dubai. Nu se știe de unde a apărut, cert e că, după raziile celor de la Orgkrim (Crimă Organizată), departament nou înființat și condus de controversatul Mikael Bellman, Dubai deține monopolul pe piața de stupefiante din Norvegia. Pe lângă asta, Hole e urmărit de un asasin rus care vrea să-i vină de hac cu un cuțit ritualic, „blestemat”, primit moștenire de la unchiul său, un războinic cazac care are o slăbiciune pentru gâturile despicate și arterele retezate. Nici Dubai, nici rusul nu sunt cei mai de temut rivali ai lui Hole, marele său dușman rămâne în continuare JB, sevrajul aducându-l aproape în Luntrea lui Caron. Așadar, am ajuns și la cel de-al nouălea volum al seriei, în care se desfășoară o anchetă pe cât de domoală, pe atât de efervescentă, și unde Harry trece de la postura de investigator la cea de victimă. L-am perceput (cu plusuri și minusuri) ca pe un volum de tranziție, legat strâns de următorul, care la rândul lui (din informații neoficiale) știu că e legat de următorul, așa că ne așteaptă un drum lung ce ne va conduce înapoi la secția de poliție, unde agenții răului au îmbrăcat uniformele organelor legii pământești.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø: