Se afișează postările cu eticheta Nordic Noir. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Nordic Noir. Afișați toate postările

duminică, 20 noiembrie 2022

Recenziile Mădălinei 38 - Memoriile unei reptile de Silje O. Ulstein (Blog Tour #33/2022)


Titlu: Memoriile unei reptile  

Autor: Silje O. Ulstein

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Krypdyrmemoarer (2017)

Traducere de Mădălina Udrescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,63 (din 787 note)

 

            „Întotdeauna e în regulă să fii furios, nu pe băieții răi, nici în timpul anchetărilor, nici la interogatorii, dar, în rest, întotdeauna.”

 

De trei zile mă tot uit pe site-ul celor de la Crime Scene Press, și încă nu-mi vine să cred că e acolo. Pot spune că mi-am primit cadoul de Crăciun cu o lună mai devreme – prima mea traducere e proaspăt ieșită din tipar și gata să ajungă la voi. Lunile august și septembrie au fost pentru mine un tur de forță, o perioadă plină de senzații, de nervi și hohote de râs, de fiori reci pe șira spinării, de capitole pline de cruzime, de personaje  extrem de diferite pentru care a trebuit să găsesc vocile potrivite și alături de care am dat viață unui thriller macabru, construit pe baza traumelor imposibil de vindecat și a obsesiilor ce conduc la săvârșirea unor fapte abominabile. Am avut norocul să traduc un roman plin de suspans, de întorsături neașteptate ce mi-au pus abilitățile de investigator la grea încercare. Nu o dată m-am lăsat furată de intrigă, curiozitatea mea atingând cote alarmante, uitând că nu mai sunt un simplu cititor și că misiunea mea este alta... 😊 Aș putea vorbi ore în șir despre ceea ce a însemnat pentru mine această șansă, însă mă voi rezuma la a spune că „Memoriile unei reptile”, de Silje O. Ulstein, a fost o experiență inedită, din care am avut foarte multe de învățat, care m-a făcut să-mi dau seama cât de frumos este să fii traducător și să ai senzația că tu ești cel care rescrie cartea. Cred că am spus destule despre mine, așa că e momentul să eliberăm scena pentru adevărata vedetă...

Liv, Egil și Ingvar sunt colegi de apartament și foarte buni prieteni, iar pentru ei distracția nu poate fi decât la superlativ. Asta înseamnă petreceri zgomotoase, nopți lungi îmbibate în alcool, droguri și sex. Ei bine, într-o astfel de seară, când jointurile trec din mână în mână, iar vodca îi face pe toți euforici, cei trei tineri i-au decizia de a-și mări familia cu un animal de companie, nu o pisică, nu un câine, ci un piton tigru pentru care Liv dezvoltă o obsesie de-a dreptul bizară. Încercând să umple un gol și să-și vindece rănile încă sângerânde, Liv îl folosește pe Nero ca pe un balsam, transformându-l în cel mai bun prieten al ei, dar, în același timp, și în stăpânul ei. Tânăra începe să gândească la fel ca un șarpe, fiind subjugată de frumusețea lui și de dorințele îngrozitoare pe care ea i le împlinește fără să stea pe gânduri.

            În paralel cu evenimentele din 2004, ne sunt prezentate cele din 2017, când Mariam Lind își abandonează fetița de unsprezece ani în Centrul Comercial Storkaia. Din păcate, gestul ei impulsiv va avea consecințe tragice. Iben, în ciuda faptului că știe drumul spre casă, dispare fără urmă, ceea ce pune în mișcare toate forțele de poliție din Kristiansund. Dispariția, posibilă tentativă de crimă, este anchetată de Roe Olsvik, un polițist pe cât de priceput, pe atât de secretos și ursuz. În urmă cu unsprezece ani, fiica sa a fost găsită moartă în împrejurări suspecte, și, chiar și după atâția ani, Roe nu poate lăsa scheletele îngropate, pentru că bănuiește ceva, iar presimțirea sa are legătură cu familia Lind. La investigație mai participă și Ronja, o tânără diletantă în ale poliției, pentru care povestea se transformă într-o epopee, la finalul căreia ea dobândește curajul de a-și spune părerea și de a participa activ în noile misiuni.

            Povestea este una extrem de complexă, imaginea de ansamblu fiind construită pe baza a cinci perspective diferite, cinci personaje egoiste, ale căror destine sunt legate de minciunile din trecut, ce au repercusiuni fatale în prezent. Liv, Mariam, Roe și Ronja trec pe rând în lumina reflectorului, evidențiind în nenumărate rânduri tipologia în care pot fi încadrați: Liv – tânăra traumatizată, inconștientă, care face tot ce-i trece prin cap pentru a atrage atenția; Mariam – femeia de succes, mama care n-a vrut să fie mamă, care nu-și iubește copilul, aproape la fel de meschină ca vrăjitoarea cea rea; Roe – polițistul cu zeci de ani de experiență, plin de regrete și stafii și  care a ajuns să urască oamenii, comportându-se la fel ca Morocănosul; Ronja – polițista frumoasă, dulce, timidă, dar sclipitor de inteligentă, care, printre îndatoririle primite de la serviciu, găsește timpul necesar să se gândească la bărbatul perfect pentru ea. Concluzia ar fi că toate caracterele sunt pline de defecte, și tocmai asta le face unice; nu sunt oameni formidabili ce pot muta munții din loc, ci sunt niște indivizi pe care viața i-a zdruncinat zdravăn, aruncându-i în brațele alegerilor greșite, dar care servesc de fapt scopuri nobile.

Însă adevăratul protagonist al romanului este Nero, pitonul manipulator, al cărui țel suprem este răzbunarea pe mârșavele ființe umane care-l țin captiv. Deși puține la număr, capitolele în care șarpele ne vorbește despre viața sa reprezintă sarea și piperul cărții. Nero este mărul discordiei, dar și firul roșu ce leagă toate întâmplările și planurile temporale. Volumul are la bază câteva versuri celebre din Divina Comedie, în care este ilustrată metamorfoza omului în șarpe și viceversa, una dintre pedepsele eterne pe care hoții le primeau în infern. Toate personajele din carte pot fi comparate cu niște reptile, a căror piele se schimbă în funcție de interesele urmărite. Năpârlirea simbolică, dublată de cea reală în cazul lui Nero, scoate la iveală adevăratele fețe ale personajelor, ura și suferința ce zac sub aparențele foarte atent construite.

Nu știu ce aș mai putea să vă spun ca să vă conving s-o adăugați pe lista voastră de lecturi, decât că Memoriile unei reptile cu siguranță vă va surprinde. În ciuda faptului că ancheta detectivistică este puțin cam statică, cu alte cuvinte, prea multă hârțogărie și planuri, povestea vă va ține cu sufletul la gură, tensiunea escaladând cu fiecare pagină, până la finalul complet neprevăzut. Cred că mi-ar fi plăcut la fel de mult romanul chiar dacă nu l-aș fi tradus, dar așa am un motiv în plus să mă bucur de lectură și să fiu mulțumită de rezultatul final.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Silje O. Ulstein:

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

Biblioteca lui Liviu

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri   

Falled

Citește-mi-l


COMANDĂ CARTEA


duminică, 13 noiembrie 2022

Recenziile lui Gică 93 - Specialistul în gelozie și alte povestiri de Jo Nesbø (Blog Tour #32/2022)


Titlu: Specialistul în gelozie și alte povestiri 

Autor: Jo Nesbø 

Editura: TREI

Titlu original: Sjalusimannen og andre fortellinger (2021)

Traducere de Ivona Berceanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 288

Media pe Goodreads: 3,59 (din 1.995 note)

 

Te-a înșelat! La dracu, știi că te-a înșelat și că o comite din nou chiar în acest moment. Și tu, ca un bărbat fidel, dar incredibil de prost, ai crezut tot timpul că ea e la muncă și ai așteptat cu inima deschisă seara, ca să te întorci acasă și să te bagi lângă ea în pat. Însă ea... ea nu e nimic mai mult decât o târfă. Chiar în clipa asta își face de cap cu nenorocitul ăla de avocat, iar tu, ca un imbecil neputincios, o supraveghezi din afurisita asta de mașină luată în rate. Dar de data asta ai un plan, fiindcă de data asta vrei s-o faci să sufere cu adevărat. Pleci. Treci pe la supermarket și faci câteva cumpărături. Nimic deosebit, doar un pachet de țigări, o sticlă de vin pentru o „seară minunată” și o pungă de Twist, bomboanele ei preferate. Totul trebuie să fie perfect, pentru că asta e ultima noapte în doi, iar de mâine îți vor ține companie doar colegii de celulă, alți criminali asemenea ție.

De la oameni nevinovați, la ucigași, acesta este parcursul psihologic pe care Jo Nesbø îl exploatează în volumul său de povestiri, „Specialistul în gelozie”. Nimeni nu e vinovat, dar cu toții suntem în stare de crimă. Toți avem un mecanism înăuntrul nostru, o bombă cu ceas gata să explodeze la cea mai mică vibrație. E nevoie doar de un imbold ca totul să sară în aer. Iar cel mai adesea declanșatorul este chiar ura. Gelozie sau dorință de răzbunare, frică sau furie, oricum am vrea s-o numim, ideea este aceeași. Te simți rănit, înșelat, neputincios, suferi, disperi, ești în pragul depresiei, dar ai puterea să comiți un ultim gest de revoltă și să-i dai o lecție celui care te-a adus pe marginea prăpastiei. Și există o mulțime de metode prin care a-i putea să-i faci rău. Strangulare, otrăvire, împușcare, înjunghiere – toate îți pot oferi satisfacție pe moment, însă, odată descoperit, libertatea ta se va sfârși. Dar la urma urmei tu ești cel trădat... Poate putem face cumva ca totul să pară un accident...

Pasagera de lângă tine plânge și începe să-ți povestească despre soțul care a înșelat-o cu cea mai bună prietenă și despre decizia pe care, cu mult amar în suflet, a luat-o. Din replică în replică, ajungeți să vă îndrăgostiți. Dar e prea târziu, pentru că ea urmează să fie ucisă de către o agenție care se ocupă cu omorurile asumate, un soi de eutanasie voită, serviciu plătit chiar de cel care urmează să moară. Însă, totuși, poate există o speranță pentru voi.

Într-o altă parte a lumii, o vânzătoare emigrantă încearcă să-și ia inima în dinți și să refuze să-l servească pe bărbatul din fața ei, un colos misogin și plin de prejudecăți. Însă tânărul nu vrea să plece fără țigări, așa că scoate o lamă și o amenință pe biata femeie, spre stupoarea și frica clientei care urma, în mod normal, la coadă.

Pe stradă, doi gunoieri se ocupă cu treaba lor zilnică, preluarea de deșeuri, sortarea și distrugerea reziduurilor într-un compactor. Doar că asta nu-i cea mai bună dimineață pentru Ivar, fiindcă, în timp ce cară împreună cu coechipierul său tomberoanele, își aduce aminte că ceva cumplit s-a petrecut azi-noapte, iar pe undeva ar trebui să existe un cadavru.

În Grecia, o țară cu rata criminalității extrem de redusă, un specialist în gelozie, angajat în cadrul poliției din Atena, investighează dispariția unui turist german, un tânăr despre care se crede că ar fi fost ucis chiar de propriul geamăn. La mijloc, după cum ne-a învățat încă din cele mai vechi vremuri Homer, se află Helena, o fată îndrăgostită, în mod inconștient, de ambii frați. Însă omul nostru este cel mai în măsură să afle adevărul, pentru că el a reușit să se lecuiască cu mult timp în urmă de cumplita gelozie, iar acum este capabil să observe pe chipul oamenilor până și cel mai mic semn al apariției acestui sentiment sfâșietor.

De la mărturisirea unei crime pasionale, la descoperirea de către un taximetrist a unui cercel enigmatic pe bancheta din spate, de la psihoza unui scriitor care nu vrea să-și dea acordul pentru ecranizarea romanului său celebru, până la un accident „neprevăzut” în timpul unei partide de cățărat, Jo Nesbø explorează, într-un stil visceral, cele mai întunecate cotloane ale sufletului uman. Mai mult decât un proces literar de amploare, în care autorul Norvegian își expune talentul într-un număr redus de pagini, volumul de față reprezintă un excelent proces de psihanaliză, o radiografie a dorințelor care zac în noi și pe care societatea ne obligă să ni le reprimăm. Dar, așa cum susținea însuși tătucul Freud, cazanul este deja pe foc, aburii se tot adună și e doar o chestiune de timp până când toți demonii își vor părăsi, într-un final, atât de sigura temniță a minții.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre volumul lui Jo Nesbø:

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi

Falled

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 12 octombrie 2022

Recenziile lui Gică 90 - Casa cu fluturi de Katrine Engberg (Blog Tour #28/2022)


Titlu: Casa cu fluturi 

Serie: Kørner & Werner #3 

Autor: Katrine Engberg

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Glasvinge (2018)

Traducere de Iulia Dromereschi

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 328

Media pe Goodreads: 3,82 (din 6.988 note)

 

            Mult mai intensă și mai bine construită decât „Păzitoarea crocodilului” (primul volum al seriei Kørner și Werner), „Casa cu fluturi” (cea de-a treia parte după ordinea originală – daneză) reprezintă, de departe, următoarea treaptă evolutivă în cariera scriitoarei scandinave, Katrine Engberg. Dacă în povestea anterioară lucrurile au decurs destul de anevoios, mai bine de jumătate de carte fiind inserate detalii cu privire la cei doi protagoniști, alegere oarecum justificată de întâia lor apariție, și din când în când câte o descoperire frapantă, care, totuși, să ne reamintească că avem de-a face cu o intrigă polițistă, în narațiunea de față autoarea a reușit să mențină suspansul de la început până la ultima pagină, dând naștere, în bunul stil american, unui ucigaș fără scrupule, unui înger al întunericului care nu se va da îndărăt de la nimic pentru a-și împlini răzbunarea.

            O nouă zi, o nouă dimineață în care trebuie să împarți ziarele. Poate pentru colegii și prietenii tăi asta-i o muncă pentru fraieri, dar tu ești încântat s-o faci, pentru că mai ai nevoie doar de câteva coroane ca să poți merge în următoarea excursie cu clasa. De data asta te-ai trezit devreme și deja ai reușit să faci câțiva bătrânei fericiți, plus că ai distribuit în timp record știrile pe cele trei străzi din apropiere. Chiar în acest moment treci prin piața centrală din Copenhaga și arunci, ca de obicei, o privire la impozanta fântână din centru. Dar ceva nu e bine, ceva e diferit. Te apropii și rămâi împietrit, mai împietrit decât statuile din jurul tău, pentru că acolo, în mijlocul apei ce-și face jocul de zi cu zi, se află cineva, cineva mort. Ai mai văzut așa ceva la televizor și pe internet, dar detaliile de pe trupul femeii te lasă fără suflare, pentru că pe mâinile și picioarele victimei există tăieturi simetrice, incizii prin care, în mod normal, ar trebui să se scurgă sângele din corp.

            Zarurile au fost aruncate, crima a fost descoperită, iar poliția se află chiar în această clipă în drum spre locul în care a fost găsită femeia ucisă. Însă de data asta din mașina forțelor de ordine va coborî doar Jeppe Kørner, fiindcă draga lui parteneră, Anette Werner, se află în concediu de maternitate. Dar Jeppe este convins că, împreună cu colegii săi, va reuși să-l prindă pe criminal și să-l expedieze dincolo de gratii. Însă, pentru că autoarea nu poate să se despartă de protagonista ei, îi pasează și acesteia o stație de poliție, de unde Werner poate să aibă acces la discuțiile agenților, adică să fie informată cu privire la caz. Astfel, încă de la primul capitol avem deja două fire narative care urmează aceeași investigație. În timp ce Jeppe este cel care face parte dintr-un grup și care are acces la scena crimei și la toate descoperirile de pe parcurs, Anette lucrează individual, ajutându-se de frânturile de conversație receptate pentru a avea un punct de unde să-și pornească propria anchetă.

            Ei bine, drumurile celor doi se intersectează atunci când află că morții, pentru că da, între timp a mai apărut unul, sunt strâns legați de un azil în care, cu câțiva ani în urmă, au locuit patru tineri cu grave probleme mintale, locul purtând numele de „Casa cu fluturi”. Dar centrul psihiatric a fost închis fiindcă unul dintre pacienți, o adolescentă ce suferea de bulimie și depresie, și-a pus capăt zilelor. Aici lucrurile devin de-a dreptul poetice, odată cu metafora insectelor diafane, care pot fi încarcerate abia după moarte. Astfel, simbolul libertății devine unul al condamnării, zborul fiind preschimbat în delir maladiv, iar frumusețea, compromisă printr-un așa-zis tratament. Dar, mai mult decât atât, fluturele ajunge să fie capturat și pus sub microscop, analiza frumosului fiind transformată într-o disecție în toată regula.

Un roman polițist așa cum trebuie, o proză ce aduce deseori a thriller și care pune sub semnul întrebării etica indivizilor care lucrează în spitale. Cât de sigur poți fi de asistenta care-ți schimbă perfuzia? Câtă încredere ai că în siringa cu care se apropie de tine chiar se află substanța pe care trebuie să ți-o administreze? Chiar poți să crezi că acum, în clipa în care se află în fața ta, a renunțat la toate supărările și frustrările pe care le-a acumulat nu doar astăzi, ci de ani buni? Oare chiar trăiește tot timpul în prezent? Oare tu nu ești o povară care-i face ziua și mai dificilă? Cu siguranță există un răspuns, mai ales când ai senzația că femeia care se apropie de patul vecinului tău chiar are de gând să-l scape pe bătrân de infernala povară a vieții și, totodată, de problemele cardiace care-i dau bătăi de cap de atâta amar de vreme.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Katrine Engberg:

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi

Falled

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA


joi, 29 septembrie 2022

Recenziile lui Gică 89 - Pasărea cu piept roșu de Jo Nesbø (Blog Tour #26/2022)


Titlu: Pasărea cu piept roșu 

Serie: Harry Hole #3

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Rødstrupe (2001)

Traducere de Lorena Mihăieș

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 624

Media pe Goodreads: 3,94 (din 97.185 note)


Război. Un concept, din punct de vedere istoric, foarte îndepărtat, dar cât se poate de actual. Deși confruntări armate de amploare au avut loc deseori în ultimii zeci de ani în spațiul arab, iar în prezent chiar în țara vecină, noi, majoritatea europenilor, asociem termenul de mai sus cu cele două mari tragedii ce au sfâșiat din temelii secolul al XX-lea și au schimbat din nou și din nou hărțile continentului în care ne aflăm. Însă, indiferent de masacrul militar la care ne raportăm, mecanismul a fost mereu același. Cineva a atacat, altcineva a ripostat, alții și alții s-au declarat de-o parte sau de alta a cauzei, și astfel milioane de soldați s-au trezit în tranșee și pe câmpul înghețat, încercând să supraviețuiască ofensivei inamice, în timp ce prietenii și colegii lor de arme cădeau pe baricade chiar sub propriii ochi. Dar, oricât de însângerată părea ziua de mâine, într-un final s-a ajuns la un acord de pace, iar supraviețuitorii s-au putut întoarce „liniștiți” în patriile mamă și la familiile lor.

Acum haideți să părăsim puțin realitatea istorică și să ne avântăm în ficțiune, acolo unde polițistul nostru preferat, Harry Hole, împreună cu alți agenți de securitate, trebuie să se asigure că nu există niciun potențial pericol la adresa președintelui Statelor Unite, care, în următoarele clipe, urmează să aterizeze în Norvegia. Însă, într-un moment de paranoia oarecum justificată, Hole ajunge să împuște un agent de la Serviciile Secrete, un alt individ însărcinat, evident, cu paza. Prin urmare, pentru că superiorii lui nu vor să recunoască că s-a comis o gafă imensă și pentru că vor să-i justifice acțiunea de moment, îl fac pe Hole inspector și îl expediază la o altă secție de poliție. Odată ce-și preia noile atribuții, protagonistul dă peste un caz foarte interesant și totodată ambiguu: niște cartușe de la o armă de calibru mare, o pușcă cu care de obicei sunt doborâți elefanții, sunt descoperite într-o pădure, în apropierea unei cabane aparent pustii.

Făcând din nou o trecere necesară, de data asta în istorie, ne regăsim în cel de-Al Doilea Război Mondial, în tranșee, în locul de unde Daniel, unul dintre cei mai buni țintași ai armatei norvegiene, încearcă să-i zboare țeasta rusului aflat la aproape un kilometru depărtare. Punct ochit, punct lovit! Și pentru că este un om de onoare, acesta merge în locul unde zace victima sa și-o îngroapă ca un bun creștin, luând ca trofeu căciula mortului. Dar asta s-a petrecut cu mai bine de jumătate de secol în urmă, iar acum Daniel, ajuns un bătrân singuratic, primește cumplita veste că suferă de cancer și că, în consecință, mai are foarte puțin timp de trăit. Cu un picior în groapă, el nu și-a uitat nici măcar pentru o clipă misiunea, iar acum este într-adevăr pregătit să-și pună la cale răzbunarea pe care a planificat-o încă din vremea în care ploua cu sânge peste el și peste camarazii lui de pe front.

Alternând prezentul cu secvențe pline de tensiune din trecut, Nesbø reușește să mențină suspansul pe tot parcursul volumului. Nu doar că ești alături de Hole în căutarea individului cu pușca pentru elefanți, dar ajungi să trăiești odată cu personajele sale dragostea, ura și eșecul. Fie că ne raportăm la acum sau la atunci, sentimentele au aceeași intensitate, iar oamenii pendulează între suflete nevinovate angrenate în luptă și monștri însetați de măcel. Toți își justifică oarecum alegerile, cu toții au o misiune, dar rămâne de văzut cine va reuși s-o ducă la bun sfârșit. Cu toate că la început ai impresia că deții cheile misterului, cu fiecare capitol de istorie îți dai seama că te afli pe un drum greșit și că doar revelațiile din timpul războiului te pot readuce pe calea spre adevăr.

Traume, neonaziști, răzbunători, politicieni mârșavi, iubiri ce răzbat dincolo de timp, trimiteri biblice, prieteni pierduți, singurătate, un protagonist ca oricare dintre noi și un inamic care nu mai are nimic de pierdut – pe scurt, o poveste ce are de toate, ambalată într-o carte ce depășește cu puțin șase sute de pagini. Cu mult peste primele două volume, „Pasărea cu piept roșu” reprezintă prima anchetă complexă a lui Harry Hole și, în același timp, prima confruntare cu un ucigaș pe propriile meleaguri. Și fiindcă în sfârșit autorul norvegian își preia coroana de rege al subgenului Nordic Noir, sunt foarte curios ce se va întâmpla mai departe, pentru că data viitoare intră în scenă „Nemesis”, alias „Călăul”, așa cum au ales să-l numească în urmă cu ceva ani cei de la editura RAO.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:

Biblioteca lui Liviu

Falled

Anca și cărțile.ro

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 7 septembrie 2022

Recenziile lui Gică 86 - Kult de Stefan Malmström (Blog Tour #23/2022)


Titlu: Kult 

Autor: Stefan Malmström  

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Kult (2017)

Traducere de Alexandra-Maria Vrînceanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 372

Media pe Goodreads: 3,91 (din 342 note)

 

            E nevoie doar de o scânteie ca să dai foc unei întregi păduri, așa cum este nevoie doar de o speranță pentru a clădi o nouă religie. Extrem de conștient de importanța sa în lume și pus pe lucruri mărețe după ce a scris o mulțime de cărți cu tematică Science-Fiction, L. Ron Hubbard a decis, în căutarea sensului vieții, să dea naștere unei noi ordini spirituale, unei viziuni care să se adreseze în special celor aleși și la care oricine să poată avea acces în schimbul unor sume uriașe de bani. Astfel, apelând la vechile credințe orfice și la teoria orientală a reîncarnării, combinate evident cu nuanțe SF, autorul și-a pus bazele propriei Biserici, încercând să coopteze cât mai mulți tineri dornici de afirmare, care, la rândul lor, să aducă noi și noi adepți în sânul „sfintei” comunități. Așa cum era de așteptat, milioane de indivizi s-au alăturat mișcării, printre ei numărându-se Tom Cruise, John Travolta și Stefan Malmström, însuși autorul romanului de față.

            Prin intermediul volumului „Kult”, scriitorul suedez dorește, în primul rând, să tragă un semnal de alarmă cu privire la scientologie și să ne împărtășească experiența lui în cadrul bisericii lui Hubbard, pe care a părăsit-o cu ceva timp în urmă, conștient de faptul c-a pierdut vremea cu aberații existențiale și că, astfel, și-a ratat cariera de sportiv și s-a îndepărtat de prieteni și de familie. Dar nu are rost să vă împărtășesc informații pe care le puteți găsi în nota autorului sau pe internet, așa că haideți să vorbim, totuși, și despre această poveste plină de suspans și de întâmplări cutremurătoare.

            Luke Bergmann nu poate să creadă că Viktor, prietenul său cel mai bun, ar fi decis să-și pună capăt zilelor, luând-o și pe micuța Agnes după el. Amicul său nu a dat niciun semn că ar suferi de depresie sau că s-ar fi aflat pe marginea prăpastiei, ba chiar mai mult, niciodată nu ar fi fost în stare să-i facă rău propriei fiice. Dar pentru că Luke a făcut cândva parte din Rebelii Diavolului, o trupă de mafioți din New York, el poate observa cu ușurință atunci când o moarte nu arată tocmai a sinucidere și când anumite obiecte au fost aranjate altfel, pentru a da impresia unui deces asumat. Fiind sigur de faptul că tatăl și fiica au fost uciși de către un intrus, eroul nostru pornește într-o cursă contracronometru, într-o aventură care-l va conduce în mijlocul unui cult ciudat, pe care Viktor l-a abandonat cu mai bine de două decenii în urmă.

            Însă pentru a ne introduce și pe noi în centrul problematicii, Malmström creează o paralelă între prezent și trecut, între ancheta lui Luke și câțiva tineri ambițioși care au speranța că, practicând tehnicile scientologice, se vor vindeca și vor ajunge la contopirea cu Marele Spirit sau, așa cum îl știm din tradiția creștină, cu Dumnezeu. Jenny face parte din grup și este entuziasmată atunci când află identitatea ei dintr-o viață trecută. Știind în sine că va fi capabilă să renunțe la trupul material și să renască ca Tetan, ființă primordială de lumină, care a existat în adevărata ei formă cu milioane de ani în urmă, ea practică în continuare ședințe de auditare, pentru a-și identifica rănile din suflet și din existențele anterioare, cu scopul de a se vindeca și de-ași părăsi închisoarea trupească. Ea știe că vine de pe o altă planetă, fiind de fapt exilată aici, și că trebuie neapărat să se întoarcă acasă, acolo unde există miliarde de entități asemenea ei. În mod evident, Jenny este o reprezentare fidelă pentru noii recruți, pentru cei care sunt dispuși să facă sacrificii uriașe ca să poată trece la următorul nivel al cunoașterii. Însă evoluția ei e ilustrată ca o spălare pe creier, fiind dispusă să adere până și la cele mai bizare și nejustificate idei.

            Pe de o parte, schița unui thriller bun, pe de alta, un manifest fățiș împotriva unei așa-zise religii, „Kult” este o poveste care se adresează în deosebi cititorilor, ficțiunea fiind doar un pretext pentru avertismentul pe care vrea să ni-l transmită autorul suedez. Din acest motiv, povestea are multe lipsuri, uneori mi s-a părut chiar fragmentată, iar personajele nu sunt folosite la adevăratul lor potențial. În schimb, există câteva momente grotești în care ai prefera să închizi ochii, suspansul este prezent de la început până la sfârșit, iar deznodământul te lasă cu gura căscată, fiindcă nu te aștepți la incredibila răsturnare de situație din final. Așadar, vă recomand cartea nu doar ca un volum alert, ci și ca un documentar despre ritualurile și întâmplările petrecute în cadrul Bisericii scientologice, iar dacă vreți să aflați mai multe detalii despre începutul și evoluția acestei mișcări, puteți accesa cu încredere link-ul de mai jos.

https://www.britannica.com/topic/Scientology


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Stefan Malmström:

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l

Falled

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA


marți, 23 august 2022

Recenziile lui Gică 84 - Cărăbușii de Jo Nesbø (Blog Tour #21/2022)


Titlu: Cărăbușii  

Serie: Harry Hole #2

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Kakerlakkene (1998) 

Traducere de Bogdan Perdivară

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 3,73 (din 50.681 note)

 

            A doua carte din celebra serie a lui Jo Nesbø sau, altfel spus, un alt roman Nordic Noir a cărui acțiune se petrece departe de ținuturile nordice. După ce în volumul anterior l-am putut urmări pe remarcabilul polițist Harry Hole încercând să descopere ucigașul din spatele unor crime comise tocmai în neîmblânzitul continent australian, acum, în povestea de față, eroul nostru este expediat din nou departe de casă, mai exact în Thailanda, acolo unde trebuie să dea de urma unui criminal care a reușit să-i pună pe jar pe cei mai importanți politicieni ai Norvegiei. Într-o manieră specifică literaturii scandinave și cu o tensiune care crește cu fiecare adevăr revelat, ținându-te captiv între filele narațiunii, Nesbø își asumă din nou un loc de frunte printre așii genului polițist, reușind, fără prea mult efort, să transforme realitatea într-un cronotop al întunericului, al sângelui și al terorii.

            În mod evident, totul începe cu o crimă. Ambasadorul Norvegiei în Thailanda a fost găsit ucis într-o cameră de hotel, străpuns în inimă cu un pumnal încrustat cu motive orientale. În urma cumplitului eveniment și pentru că oficialii Norvegiei vor să pună mâna cât mai repede pe asasin, are loc o întâlnire de urgență în care se decide că Harry Hole este cel mai potrivit om pentru această operațiune. Astfel, el este preluat dintr-o bodegă în care încearcă să-și înece restul zilelor și pus pe primul avion spre Bangkok. Ajuns la destinație, Hole este introdus în echipa însărcinată cu ancheta și află primele detalii cu adevărat relevante pentru caz. Iar cel mai interesant aspect este că victima a fost descoperită chiar de către prostituata pe care a solicitat-o, o tânără care, fără nicio îndoială, se regăsește pe lista suspecților.

            Odată cu investigația lui Hole, înaintăm prin lumea decadentă și exhibiționistă a Thailandei, făcând cunoștință atât cu femei care s-ar îmbrăca în orice pentru a-ți satisface și cele mai ciudate fantezii, fete care și-au pierdut virginitatea cu mult înainte de vârsta majoratului și care, pentru un preț bun, au fost vândute chiar de propriii părinți, cât și cu homosexualii cei de toate națiile, bărbați care nu au nici o problemă în a-ți propune, ziua în amiaza mare, o partidă de sex la colțul străzii sau o felație chiar în localul în care îți iei prânzul. Pe lângă asta, ne este prezentată și dimensiunea efervescentă a metropolei – sute de șosele ce sunt construite în veselie pentru a satisface buzunarele investitorilor, neținând cont de siguranța șoferilor și pietonilor care în orice clipă sunt la un pas de a-și pierde viața, striviți ca niște gândaci sub roțile sau în caroseriile zecilor de vehicule ce trec în fiecare minut.

Pe măsură ce protagonistul înaintează cu ancheta, el își dă seama că oficialii din Norvegia nu doar că nu i-au oferit toate amănuntele despre omor, ci au încercat, prin unele neadevăruri, să-l inducă complet în eroare. Dar Hole știe că politica e o treabă murdară și că el nu este decât un țap ispășitor care ar trebui să arunce doar o privire, fără niciun rezultat, și să se întoarcă cât mai repede acasă. Însă, conștiincios cum îl știm, Harry nu vrea să se dea bătut, așa că-și petrece tot timpul punând informațiile cap la cap și interogându-i pe apropiații mortului. Astfel intră în scenă soția defunctului, o femeie care pare că și-ar fi dorit cu totul altceva de la soartă, fiica acestuia, o adolescentă pesimistă căreia îi place să-și petreacă timpul înotând, și un apropiat al familiei, un investitor care pare să le ofere tot sprijinul de care cele două au atâta nevoie.

După părerea mea, dar și a cititorilor de pe Goodreads care i-au oferit o notă destul de mare cărții, „Cărăbușii” reprezintă o treaptă evolutivă în demersul scriitoricesc al lui Jo Nesbø. Nu doar că suspansul se manifestă la un alt nivel, dar și povestea este mult mai bine închegată. Pe lângă personajele extrem de credibile și răsturnările de situație bine-venite, finalul este construit cu mare atenție, dând importanță tuturor indiciilor plasate pe parcurs și relevând aspecte esențiale, care, intenționat, au fost lăsate în umbră. Așadar, acum că am terminat cu „volumele introductive”, a sosit vremea să-l aducem pe Harry Hole pe propriile meleaguri, acolo unde monștrii nordului pândesc după fiecare colț, așteptând momentul prielnic în care să se năpustească pentru a-și devora următoarele victime.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:

Falled

Anca și cărțile.ro

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA


duminică, 26 iunie 2022

Recenziile lui Gică 82 - Sfâșiere de Ragnar Jónasson (Blog Tour #18/2022)


Titlu: Sfâșiere 

Serie: Dark Iceland #4 

Autor: Ragnar Jónasson

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Rof (2012)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 272

Media pe Goodreads: 3,81 (din 4.787 note)

 

Putem înțelege romanul polițist ca un proces de restabilire a ordinii într-o lume totalmente ficțională. Prin urmare și în mod evident, în centrul acestui univers de hârtie există un eveniment tragic, un moment în care echilibrul întregii construcții este periclitat, iar povestea începe să capete valențe violente, de cele mai multe ori chiar sângeroase. Însă dacă suntem dispuși să privim dintr-o altă perspectivă, putem observa cu siguranță că însuși factorul perturbator este cel care dă naștere respectivei intrigi detectivistice. Dar, oricum ar sta de fapt lucrurile, un astfel de volum, pentru a se consolida, are nevoie de acea clipă de catharsis, reprezentată cel mai adesea printr-o crimă inexplicabilă sau printr-o dispariție subită. Astfel, întâmplarea dramatică nu face decât să creeze un gol în narațiune, un vid care va fi acoperit doar în final, atunci când adevărul va ieși la iveală.

Așadar, odată cu cel de-al patrulea volum din seria „Dark Iceland”, ne reîntoarcem în întunecatul și înghețatul nord, acolo unde remarcabilul polițist Ari Thór încearcă să dea de capăt unui mister vechi de cincizeci de ani. După ce un necunoscut îi cere ajutorul pentru a afla cel mai mare secret al familiei sale, protagonistul nostru este nevoit să facă o incursiune în trecut, descoperind vechi indicii și interogând diverși martori care s-au aflat în apropierea cumplitului „accident”. Povestea stă cam așa: În urmă cu cinci decenii, un cuplu foarte înstărit s-a mutat, împreună cu o altă pereche, formată din sora soției și soțul acesteia, într-un fiord pustiu, recunoscut în special pentru malurile extrem de abrupte și pentru vremea capricioasă, unde au pus bazele unei mici întreprinderi fermiere. În acest loc retras și sumbru, după un an și câteva luni de la sosire, una dintre femei își pierde viața după ce bea cafea amestecată cu otravă pentru șobolani. În ciuda faptului că toți ceilalți au susținut că a fost vorba despre o sinucidere, omul din fața lui Ari Thór vrea să afle adevărul, pentru că el este fiul bogătașilor, respectiv nepotul celei care a murit.

            Însă, pentru a-și duce misiunea la bun sfârșit, polițistul trebuie să-i caute pe cei care au trecut, la acea vreme, pe la ferma celor două familii. Astfel, el este nevoit să-și părăsească căminul confortabil și să se confrunte cu năpasta ce s-a abătut peste oraș, cu epidemia care lasă în urmă cadavrele celor bolnavi. Comunitatea a intrat în carantină, majoritatea cetățenilor refuză să mai iasă din case, iar panica s-a instaurat peste tot. Acum, vorbind strict despre părerea mea, cred că autorul ar fi putut să redea mult mai bine atmosfera de pandemie. Nu mi s-a părut suficient doar să menționeze din când în când câte un nou deces sau să prezinte, după mai bine de jumătate de carte, suspiciunea locuitorilor cu privire la vizitatorii ce le bat la ușă. Uneori parcă uită de context, și povestea merge mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Plus că aproape tot timpul Ari Thór, dacă nu este acasă, stă prin locuințele altora, iar asta îți dă senzația că el privește întreaga problemă ca printr-o fereastră securizantă.

            Pe lângă enigma din trecut, protagonistul se ocupă și cu două anchete din prezent – moartea fiului unui fost ministru, care a fost călcat de o mașină ziua în amiaza mare, și dispariția unui bebeluș ce a fost lăsat să doarmă în cărucior afară, în timp ce mama lui se delecta cu o cafea, împreună cu prietena ei cea mai bună. Însă, în ambele cazuri, el primește ajutorul unei tinere jurnaliste, care, participând în mod indirect la investigații, vrea să dea peste o știre care s-o ajute să avanseze în carieră. Cei doi fac schimb de informații și își împart sarcinile, reușind astfel să devină o echipă redutabilă de „detectivi”, care se vor opri din căutare doar atunci când misterul va fi cu totul elucidat.

Morți vechi și crime noi, investigatori profesioniști și „ucenici” ambițioși, probleme de familie și regăsiri – toate acestea reușesc să redea pe deplin unicul și elegantul stil al lui Ragnar Jónasson. Și, odată cu povestea de față, autorul islandez ne prezintă o altă fațetă a romanului polițist, o versiune alternativă în care enigmele pot avea o rezolvare chiar și atunci când toți participanții au pierit cu ani buni în urmă. Pentru că, așa cum spuneam și la început, fiecare delict aduce cu sine o falie în poveste, iar protagoniștii sunt cei care, în ultimă instanță, încearcă să peticească o lume care și-a pierdut de mult rațiunea și echilibrul.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Ragnar Jónasson:

Literatura pe tocuri   

Falled

Biblioteca lui Liviu

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Anca și cărțile.ro

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA