Recenziile lui Gică 89 - Pasărea cu piept roșu de Jo Nesbø (Blog Tour #26/2022)

Titlu: Pasărea cu piept roșu 

Serie: Harry Hole #3

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Rødstrupe (2001)

Traducere de Lorena Mihăieș

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 624

Media pe Goodreads: 3,94 (din 97.185 note)

Război. Un concept, din punct de vedere istoric, foarte îndepărtat, dar cât se poate de actual. Deși confruntări armate de amploare au avut loc deseori în ultimii zeci de ani în spațiul arab, iar în prezent chiar în țara vecină, noi, majoritatea europenilor, asociem termenul de mai sus cu cele două mari tragedii ce au sfâșiat din temelii secolul al XX-lea și au schimbat din nou și din nou hărțile continentului în care ne aflăm. Însă, indiferent de masacrul militar la care ne raportăm, mecanismul a fost mereu același. Cineva a atacat, altcineva a ripostat, alții și alții s-au declarat de-o parte sau de alta a cauzei, și astfel milioane de soldați s-au trezit în tranșee și pe câmpul înghețat, încercând să supraviețuiască ofensivei inamice, în timp ce prietenii și colegii lor de arme cădeau pe baricade chiar sub propriii ochi. Dar, oricât de însângerată părea ziua de mâine, într-un final s-a ajuns la un acord de pace, iar supraviețuitorii s-au putut întoarce „liniștiți” în patriile mamă și la familiile lor.

Acum haideți să părăsim puțin realitatea istorică și să ne avântăm în ficțiune, acolo unde polițistul nostru preferat, Harry Hole, împreună cu alți agenți de securitate, trebuie să se asigure că nu există niciun potențial pericol la adresa președintelui Statelor Unite, care, în următoarele clipe, urmează să aterizeze în Norvegia. Însă, într-un moment de paranoia oarecum justificată, Hole ajunge să împuște un agent de la Serviciile Secrete, un alt individ însărcinat, evident, cu paza. Prin urmare, pentru că superiorii lui nu vor să recunoască că s-a comis o gafă imensă și pentru că vor să-i justifice acțiunea de moment, îl fac pe Hole inspector și îl expediază la o altă secție de poliție. Odată ce-și preia noile atribuții, protagonistul dă peste un caz foarte interesant și totodată ambiguu: niște cartușe de la o armă de calibru mare, o pușcă cu care de obicei sunt doborâți elefanții, sunt descoperite într-o pădure, în apropierea unei cabane aparent pustii.

Făcând din nou o trecere necesară, de data asta în istorie, ne regăsim în cel de-Al Doilea Război Mondial, în tranșee, în locul de unde Daniel, unul dintre cei mai buni țintași ai armatei norvegiene, încearcă să-i zboare țeasta rusului aflat la aproape un kilometru depărtare. Punct ochit, punct lovit! Și pentru că este un om de onoare, acesta merge în locul unde zace victima sa și-o îngroapă ca un bun creștin, luând ca trofeu căciula mortului. Dar asta s-a petrecut cu mai bine de jumătate de secol în urmă, iar acum Daniel, ajuns un bătrân singuratic, primește cumplita veste că suferă de cancer și că, în consecință, mai are foarte puțin timp de trăit. Cu un picior în groapă, el nu și-a uitat nici măcar pentru o clipă misiunea, iar acum este într-adevăr pregătit să-și pună la cale răzbunarea pe care a planificat-o încă din vremea în care ploua cu sânge peste el și peste camarazii lui de pe front.

Alternând prezentul cu secvențe pline de tensiune din trecut, Nesbø reușește să mențină suspansul pe tot parcursul volumului. Nu doar că ești alături de Hole în căutarea individului cu pușca pentru elefanți, dar ajungi să trăiești odată cu personajele sale dragostea, ura și eșecul. Fie că ne raportăm la acum sau la atunci, sentimentele au aceeași intensitate, iar oamenii pendulează între suflete nevinovate angrenate în luptă și monștri însetați de măcel. Toți își justifică oarecum alegerile, cu toții au o misiune, dar rămâne de văzut cine va reuși s-o ducă la bun sfârșit. Cu toate că la început ai impresia că deții cheile misterului, cu fiecare capitol de istorie îți dai seama că te afli pe un drum greșit și că doar revelațiile din timpul războiului te pot readuce pe calea spre adevăr.

Traume, neonaziști, răzbunători, politicieni mârșavi, iubiri ce răzbat dincolo de timp, trimiteri biblice, prieteni pierduți, singurătate, un protagonist ca oricare dintre noi și un inamic care nu mai are nimic de pierdut – pe scurt, o poveste ce are de toate, ambalată într-o carte ce depășește cu puțin șase sute de pagini. Cu mult peste primele două volume, „Pasărea cu piept roșu” reprezintă prima anchetă complexă a lui Harry Hole și, în același timp, prima confruntare cu un ucigaș pe propriile meleaguri. Și fiindcă în sfârșit autorul norvegian își preia coroana de rege al subgenului Nordic Noir, sunt foarte curios ce se va întâmpla mai departe, pentru că data viitoare intră în scenă „Nemesis”, alias „Călăul”, așa cum au ales să-l numească în urmă cu ceva ani cei de la editura RAO.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:

Biblioteca lui Liviu

Falled

Anca și cărțile.ro

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 86 - Kult de Stefan Malmström (Blog Tour #23/2022)

Titlu: Kult 

Autor: Stefan Malmström  

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Kult (2017)

Traducere de Alexandra-Maria Vrînceanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 372

Media pe Goodreads: 3,91 (din 342 note)

 

            E nevoie doar de o scânteie ca să dai foc unei întregi păduri, așa cum este nevoie doar de o speranță pentru a clădi o nouă religie. Extrem de conștient de importanța sa în lume și pus pe lucruri mărețe după ce a scris o mulțime de cărți cu tematică Science-Fiction, L. Ron Hubbard a decis, în căutarea sensului vieții, să dea naștere unei noi ordini spirituale, unei viziuni care să se adreseze în special celor aleși și la care oricine să poată avea acces în schimbul unor sume uriașe de bani. Astfel, apelând la vechile credințe orfice și la teoria orientală a reîncarnării, combinate evident cu nuanțe SF, autorul și-a pus bazele propriei Biserici, încercând să coopteze cât mai mulți tineri dornici de afirmare, care, la rândul lor, să aducă noi și noi adepți în sânul „sfintei” comunități. Așa cum era de așteptat, milioane de indivizi s-au alăturat mișcării, printre ei numărându-se Tom Cruise, John Travolta și Stefan Malmström, însuși autorul romanului de față.

            Prin intermediul volumului „Kult”, scriitorul suedez dorește, în primul rând, să tragă un semnal de alarmă cu privire la scientologie și să ne împărtășească experiența lui în cadrul bisericii lui Hubbard, pe care a părăsit-o cu ceva timp în urmă, conștient de faptul c-a pierdut vremea cu aberații existențiale și că, astfel, și-a ratat cariera de sportiv și s-a îndepărtat de prieteni și de familie. Dar nu are rost să vă împărtășesc informații pe care le puteți găsi în nota autorului sau pe internet, așa că haideți să vorbim, totuși, și despre această poveste plină de suspans și de întâmplări cutremurătoare.

            Luke Bergmann nu poate să creadă că Viktor, prietenul său cel mai bun, ar fi decis să-și pună capăt zilelor, luând-o și pe micuța Agnes după el. Amicul său nu a dat niciun semn că ar suferi de depresie sau că s-ar fi aflat pe marginea prăpastiei, ba chiar mai mult, niciodată nu ar fi fost în stare să-i facă rău propriei fiice. Dar pentru că Luke a făcut cândva parte din Rebelii Diavolului, o trupă de mafioți din New York, el poate observa cu ușurință atunci când o moarte nu arată tocmai a sinucidere și când anumite obiecte au fost aranjate altfel, pentru a da impresia unui deces asumat. Fiind sigur de faptul că tatăl și fiica au fost uciși de către un intrus, eroul nostru pornește într-o cursă contracronometru, într-o aventură care-l va conduce în mijlocul unui cult ciudat, pe care Viktor l-a abandonat cu mai bine de două decenii în urmă.

            Însă pentru a ne introduce și pe noi în centrul problematicii, Malmström creează o paralelă între prezent și trecut, între ancheta lui Luke și câțiva tineri ambițioși care au speranța că, practicând tehnicile scientologice, se vor vindeca și vor ajunge la contopirea cu Marele Spirit sau, așa cum îl știm din tradiția creștină, cu Dumnezeu. Jenny face parte din grup și este entuziasmată atunci când află identitatea ei dintr-o viață trecută. Știind în sine că va fi capabilă să renunțe la trupul material și să renască ca Tetan, ființă primordială de lumină, care a existat în adevărata ei formă cu milioane de ani în urmă, ea practică în continuare ședințe de auditare, pentru a-și identifica rănile din suflet și din existențele anterioare, cu scopul de a se vindeca și de-ași părăsi închisoarea trupească. Ea știe că vine de pe o altă planetă, fiind de fapt exilată aici, și că trebuie neapărat să se întoarcă acasă, acolo unde există miliarde de entități asemenea ei. În mod evident, Jenny este o reprezentare fidelă pentru noii recruți, pentru cei care sunt dispuși să facă sacrificii uriașe ca să poată trece la următorul nivel al cunoașterii. Însă evoluția ei e ilustrată ca o spălare pe creier, fiind dispusă să adere până și la cele mai bizare și nejustificate idei.

            Pe de o parte, schița unui thriller bun, pe de alta, un manifest fățiș împotriva unei așa-zise religii, „Kult” este o poveste care se adresează în deosebi cititorilor, ficțiunea fiind doar un pretext pentru avertismentul pe care vrea să ni-l transmită autorul suedez. Din acest motiv, povestea are multe lipsuri, uneori mi s-a părut chiar fragmentată, iar personajele nu sunt folosite la adevăratul lor potențial. În schimb, există câteva momente grotești în care ai prefera să închizi ochii, suspansul este prezent de la început până la sfârșit, iar deznodământul te lasă cu gura căscată, fiindcă nu te aștepți la incredibila răsturnare de situație din final. Așadar, vă recomand cartea nu doar ca un volum alert, ci și ca un documentar despre ritualurile și întâmplările petrecute în cadrul Bisericii scientologice, iar dacă vreți să aflați mai multe detalii despre începutul și evoluția acestei mișcări, puteți accesa cu încredere link-ul de mai jos.

https://www.britannica.com/topic/Scientology

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Stefan Malmström:

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l

Falled

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 84 - Cărăbușii de Jo Nesbø (Blog Tour #21/2022)

Titlu: Cărăbușii  

Serie: Harry Hole #2

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Kakerlakkene (1998) 

Traducere de Bogdan Perdivară

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 3,73 (din 50.681 note)

 

            A doua carte din celebra serie a lui Jo Nesbø sau, altfel spus, un alt roman Nordic Noir a cărui acțiune se petrece departe de ținuturile nordice. După ce în volumul anterior l-am putut urmări pe remarcabilul polițist Harry Hole încercând să descopere ucigașul din spatele unor crime comise tocmai în neîmblânzitul continent australian, acum, în povestea de față, eroul nostru este expediat din nou departe de casă, mai exact în Thailanda, acolo unde trebuie să dea de urma unui criminal care a reușit să-i pună pe jar pe cei mai importanți politicieni ai Norvegiei. Într-o manieră specifică literaturii scandinave și cu o tensiune care crește cu fiecare adevăr revelat, ținându-te captiv între filele narațiunii, Nesbø își asumă din nou un loc de frunte printre așii genului polițist, reușind, fără prea mult efort, să transforme realitatea într-un cronotop al întunericului, al sângelui și al terorii.

            În mod evident, totul începe cu o crimă. Ambasadorul Norvegiei în Thailanda a fost găsit ucis într-o cameră de hotel, străpuns în inimă cu un pumnal încrustat cu motive orientale. În urma cumplitului eveniment și pentru că oficialii Norvegiei vor să pună mâna cât mai repede pe asasin, are loc o întâlnire de urgență în care se decide că Harry Hole este cel mai potrivit om pentru această operațiune. Astfel, el este preluat dintr-o bodegă în care încearcă să-și înece restul zilelor și pus pe primul avion spre Bangkok. Ajuns la destinație, Hole este introdus în echipa însărcinată cu ancheta și află primele detalii cu adevărat relevante pentru caz. Iar cel mai interesant aspect este că victima a fost descoperită chiar de către prostituata pe care a solicitat-o, o tânără care, fără nicio îndoială, se regăsește pe lista suspecților.

            Odată cu investigația lui Hole, înaintăm prin lumea decadentă și exhibiționistă a Thailandei, făcând cunoștință atât cu femei care s-ar îmbrăca în orice pentru a-ți satisface și cele mai ciudate fantezii, fete care și-au pierdut virginitatea cu mult înainte de vârsta majoratului și care, pentru un preț bun, au fost vândute chiar de propriii părinți, cât și cu homosexualii cei de toate națiile, bărbați care nu au nici o problemă în a-ți propune, ziua în amiaza mare, o partidă de sex la colțul străzii sau o felație chiar în localul în care îți iei prânzul. Pe lângă asta, ne este prezentată și dimensiunea efervescentă a metropolei – sute de șosele ce sunt construite în veselie pentru a satisface buzunarele investitorilor, neținând cont de siguranța șoferilor și pietonilor care în orice clipă sunt la un pas de a-și pierde viața, striviți ca niște gândaci sub roțile sau în caroseriile zecilor de vehicule ce trec în fiecare minut.

Pe măsură ce protagonistul înaintează cu ancheta, el își dă seama că oficialii din Norvegia nu doar că nu i-au oferit toate amănuntele despre omor, ci au încercat, prin unele neadevăruri, să-l inducă complet în eroare. Dar Hole știe că politica e o treabă murdară și că el nu este decât un țap ispășitor care ar trebui să arunce doar o privire, fără niciun rezultat, și să se întoarcă cât mai repede acasă. Însă, conștiincios cum îl știm, Harry nu vrea să se dea bătut, așa că-și petrece tot timpul punând informațiile cap la cap și interogându-i pe apropiații mortului. Astfel intră în scenă soția defunctului, o femeie care pare că și-ar fi dorit cu totul altceva de la soartă, fiica acestuia, o adolescentă pesimistă căreia îi place să-și petreacă timpul înotând, și un apropiat al familiei, un investitor care pare să le ofere tot sprijinul de care cele două au atâta nevoie.

După părerea mea, dar și a cititorilor de pe Goodreads care i-au oferit o notă destul de mare cărții, „Cărăbușii” reprezintă o treaptă evolutivă în demersul scriitoricesc al lui Jo Nesbø. Nu doar că suspansul se manifestă la un alt nivel, dar și povestea este mult mai bine închegată. Pe lângă personajele extrem de credibile și răsturnările de situație bine-venite, finalul este construit cu mare atenție, dând importanță tuturor indiciilor plasate pe parcurs și relevând aspecte esențiale, care, intenționat, au fost lăsate în umbră. Așadar, acum că am terminat cu „volumele introductive”, a sosit vremea să-l aducem pe Harry Hole pe propriile meleaguri, acolo unde monștrii nordului pândesc după fiecare colț, așteptând momentul prielnic în care să se năpustească pentru a-și devora următoarele victime.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:

Falled

Anca și cărțile.ro

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 82 - Sfâșiere de Ragnar Jónasson (Blog Tour #18/2022)

Titlu: Sfâșiere 

Serie: Dark Iceland #4 

Autor: Ragnar Jónasson

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Rof (2012)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 272

Media pe Goodreads: 3,81 (din 4.787 note)

 

Putem înțelege romanul polițist ca un proces de restabilire a ordinii într-o lume totalmente ficțională. Prin urmare și în mod evident, în centrul acestui univers de hârtie există un eveniment tragic, un moment în care echilibrul întregii construcții este periclitat, iar povestea începe să capete valențe violente, de cele mai multe ori chiar sângeroase. Însă dacă suntem dispuși să privim dintr-o altă perspectivă, putem observa cu siguranță că însuși factorul perturbator este cel care dă naștere respectivei intrigi detectivistice. Dar, oricum ar sta de fapt lucrurile, un astfel de volum, pentru a se consolida, are nevoie de acea clipă de catharsis, reprezentată cel mai adesea printr-o crimă inexplicabilă sau printr-o dispariție subită. Astfel, întâmplarea dramatică nu face decât să creeze un gol în narațiune, un vid care va fi acoperit doar în final, atunci când adevărul va ieși la iveală.

Așadar, odată cu cel de-al patrulea volum din seria „Dark Iceland”, ne reîntoarcem în întunecatul și înghețatul nord, acolo unde remarcabilul polițist Ari Thór încearcă să dea de capăt unui mister vechi de cincizeci de ani. După ce un necunoscut îi cere ajutorul pentru a afla cel mai mare secret al familiei sale, protagonistul nostru este nevoit să facă o incursiune în trecut, descoperind vechi indicii și interogând diverși martori care s-au aflat în apropierea cumplitului „accident”. Povestea stă cam așa: În urmă cu cinci decenii, un cuplu foarte înstărit s-a mutat, împreună cu o altă pereche, formată din sora soției și soțul acesteia, într-un fiord pustiu, recunoscut în special pentru malurile extrem de abrupte și pentru vremea capricioasă, unde au pus bazele unei mici întreprinderi fermiere. În acest loc retras și sumbru, după un an și câteva luni de la sosire, una dintre femei își pierde viața după ce bea cafea amestecată cu otravă pentru șobolani. În ciuda faptului că toți ceilalți au susținut că a fost vorba despre o sinucidere, omul din fața lui Ari Thór vrea să afle adevărul, pentru că el este fiul bogătașilor, respectiv nepotul celei care a murit.

            Însă, pentru a-și duce misiunea la bun sfârșit, polițistul trebuie să-i caute pe cei care au trecut, la acea vreme, pe la ferma celor două familii. Astfel, el este nevoit să-și părăsească căminul confortabil și să se confrunte cu năpasta ce s-a abătut peste oraș, cu epidemia care lasă în urmă cadavrele celor bolnavi. Comunitatea a intrat în carantină, majoritatea cetățenilor refuză să mai iasă din case, iar panica s-a instaurat peste tot. Acum, vorbind strict despre părerea mea, cred că autorul ar fi putut să redea mult mai bine atmosfera de pandemie. Nu mi s-a părut suficient doar să menționeze din când în când câte un nou deces sau să prezinte, după mai bine de jumătate de carte, suspiciunea locuitorilor cu privire la vizitatorii ce le bat la ușă. Uneori parcă uită de context, și povestea merge mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Plus că aproape tot timpul Ari Thór, dacă nu este acasă, stă prin locuințele altora, iar asta îți dă senzația că el privește întreaga problemă ca printr-o fereastră securizantă.

            Pe lângă enigma din trecut, protagonistul se ocupă și cu două anchete din prezent – moartea fiului unui fost ministru, care a fost călcat de o mașină ziua în amiaza mare, și dispariția unui bebeluș ce a fost lăsat să doarmă în cărucior afară, în timp ce mama lui se delecta cu o cafea, împreună cu prietena ei cea mai bună. Însă, în ambele cazuri, el primește ajutorul unei tinere jurnaliste, care, participând în mod indirect la investigații, vrea să dea peste o știre care s-o ajute să avanseze în carieră. Cei doi fac schimb de informații și își împart sarcinile, reușind astfel să devină o echipă redutabilă de „detectivi”, care se vor opri din căutare doar atunci când misterul va fi cu totul elucidat.

Morți vechi și crime noi, investigatori profesioniști și „ucenici” ambițioși, probleme de familie și regăsiri – toate acestea reușesc să redea pe deplin unicul și elegantul stil al lui Ragnar Jónasson. Și, odată cu povestea de față, autorul islandez ne prezintă o altă fațetă a romanului polițist, o versiune alternativă în care enigmele pot avea o rezolvare chiar și atunci când toți participanții au pierit cu ani buni în urmă. Pentru că, așa cum spuneam și la început, fiecare delict aduce cu sine o falie în poveste, iar protagoniștii sunt cei care, în ultimă instanță, încearcă să peticească o lume care și-a pierdut de mult rațiunea și echilibrul.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Ragnar Jónasson:

Literatura pe tocuri   

Falled

Biblioteca lui Liviu

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Anca și cărțile.ro

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 78 - Obscuritas de David Lagercrantz (Blog Tour #15/2022)

Titlu: Obscuritas 

Serie: Rekke & Vargas #1

Autor: David Lagercrantz 

Editura: TREI

Titlu original: Obscuritas (2021)

Traducere de Carmen Vioreanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,13 (din 582 note)

 

După ce s-a făcut remarcat în întreaga lume ca fiind cel care a scris ultimele trei volume din „Millenium”, continuând și încheind astfel seria imaginată de celebrul Stieg Larsson, David Lagercrantz vine cu o altă poveste provocatoare, dând startul unui nou proiect grandios. Și datorită faptului că, în literatura ultimilor ani, există o tendință a multor autori de a se întoarce la arhetipul inventat de Arthur Conan Doyle, scriitorul suedez își creează un Sherlock Holmes numai al lui, dând naștere unui investigator ingenios, blocat într-o lume contemporană plină de vicii și de probleme. Astfel, romanul detectivistic de sorginte clasică își depășește granițele, ajungând să ia contact cu genul Nordic Noir și să se transforme într-o ficțiune aproape postmodernă, într-un text în care intuiția și perspicacitatea unui om excepțional trebuie să dea de capăt unui caz de crimă nemaiîntâlnit.

            După un intens meci de fotbal, arbitrul din Afganistan este găsit mort în pădurea din apropiere, iar toate semnele confirmă ipoteza unei crime. Mai mult decât atât, toți cei prezenți sunt siguri că vinovatul e Giuseppe Costa, tatăl unuia dintre jucători, un scandalagiu care a proferat amenințări la adresa victimei pe tot parcursul meciului. Însă, în ciuda efortului poliției, acuzatul nu vrea să-și mărturisească fapta cumplită, iar organele legii sunt nevoite să-l lase în libertate. Cu toate că ancheta nu pare să ducă nicăieri, Micaela Vargas nu vrea să se dea bătută, și astfel ajunge să-i ceară ajutorul lui Hans Rekke, un om cu o minte sclipitoare, recunoscut pentru rezolvarea mai multor cazuri de omor din San Francisco. Împreună, cei doi pornesc într-o aventură complicată, pășind pe un drum care-i va conduce înapoi în Cabul, la un loc îngrozitor, pe care foștii deținuți îl cunosc ca Prison of Darkness.

            În general, îmi plac mult rescrierile după Sherlock Holmes, însă povestea de față mi s-a părut superficială. E drept că avem un om ieșit din comun, a cărui minte face conexiuni în continuu, însă acțiunile sale nu m-au convins deloc să-l văd ca pe un mare geniu. Nu mi-a plăcut faptul că autorul l-a introdus încă din primele pagini, nelăsând loc pentru o intrare spectaculoasă, așa cum i s-ar cuveni. Nu am simțit nevoia să-l privesc altfel decât ca pe un om cu multe probleme, care, pentru a scăpa din lumea asta nesatisfăcătoare, apelează în mod excesiv la pastile, substanțe care îi întunecă lucida gândire. De altfel, am avut impresia că toate personajele din carte sunt conturate pe jumătate, pentru că, în mare parte, ele doar există, iar atunci când se pun în mișcare, chiar ajungi să crezi că urmează să se întâmple ceva neprevăzut.

            Plasând acțiunea romanului în 2003, David Lagercrantz se concentrează pe consecințele pe care le-a avut atacul din 11 Septembrie asupra lumii arabe. Din momentul în care Turnurile Gemene au căzut, aproape toți musulmanii, indiferent de accepțiunea lor politică, au devenit principalii inamici ai Occidentului. Era suficient doar ca o anumită persoană să te bănuiască de terorism, pentru ca imediat să fii săltat de pe stradă și să ajungi într-o închisoare secretă, unde agenți CIA să te interogheze cu privire la actele tale de violență îndreptate împotriva umanității. Iar aici intervine Prison of Darkness, un loc în care tortura psihică era practicată în toate formele ei posibile. Însă, pentru că esența răului provine tot timpul dintr-un trecut sumbru, autorul ne poartă în Kabulul anului 1997, atunci când talibanii au instaurat dictatura religioasă. Astfel, arta, în special muzica, era interzisă, fiindcă ea îl îndepărta pe credincios de la Revelația lui Allah. Prin urmare, toate instrumentele muzicale trebuiau distruse, iar ereticii primeau pedeapsa pe care o meritau, uneori aceasta fiind chiar moartea.

            Revenind la personajele principale, chiar nu am putut să mă atașez de niciunul dintre ele. Am făcut tot efortul să-l înțeleg pe Hans Rekke, în toată nebunia lui, dar, spre final, am rămas cu multe semne de întrebare, pentru că acesta, fiind într-o cădere psihică vertiginoasă, nu a avut posibilitatea să-și pună în valoare toate abilitățile așa mult lăudate. În schimb, mi-a plăcut construcția sa mentală, fiindcă el e un individ care se zbate să existe între două lumi. Pe de o parte, avem din nou muzica, un domeniu în care Rekke excelează, dar pe care îl urăște din tot sufletul, iar pe de alta, există universul disciplinelor exacte, un loc din care eroul nostru și-a preluat obsesia pentru crimele misterioase, pentru întâmplările care, în tot haosul pe care-l creează, au o explicație logică, aflată chiar sub ochii celui dispus să privească cu atenție detaliile. Cât despre Micaela Vargas, ea reprezintă modelul clișeic al femeii care, în ciuda remarcilor misogine ale bărbaților din jur, își pune meseria pe primul loc și depune tot efortul pentru a da de urma adevăratului vinovat.

Și pentru că a sosit vremea să pun punct acestei recenzii, vreau să vă spun că nu știu dacă voi continua această serie, în ciuda amănuntelor pe care autorul le introduce intenționat cu acest scop. Însă pe mine nu m-a prins povestea, mi s-a părut lungită și uneori încețoșată, așa că mă voi întoarce la romanele mele, pline, sper, de acțiune și cu ucigași diabolici, care într-adevăr merită să fie prinși și aruncați după gratii.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui David Lagercrantz: 

Biblioteca lui Liviu

Literatura pe tocuri

Ciobanul de Azi 

Falled

Citește-mi-l 

Anca și cărțile.ro

Pălărisme.ro 

Analogii, Antologii   

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 77 - Liliacul de Jo Nesbø (Blog Tour #14/2022)

Titlu: Liliacul

Serie: Harry Hole #1

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Flaggermusmannen (1997)

Traducere de Bogdan Perdivară

Anul apariției: 2018

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,56 (din 103.621 note)

 

Când vine vorba despre thrillerul scandinav, este aproape imposibil să nu-l menționăm pe Jo Nesbø, unul dintre marii maeștri ai genului Nordic Noir. Pe lângă câteva romane de sine stătătoare, precum „Fiul”, „Regatul” și „Vânătorii de capete”, ultimul având parte și de o ecranizare, autorul norvegian este recunoscut, în special, pentru seria „Harry Hole”, un proiect literar de amploare, care ajunge anul acesta la cel de-al treisprezecelea volum. Și pentru că fac parte dintr-o echipă de oameni ambițioși, ne-am propus, cu sprijinul Editurii TREI, să luăm la rând toate cele opt cărți ale seriei, astfel încât să vă împărtășim gândurile și părerile noastre sincere despre fiecare în parte. Așadar, astăzi, cu ocazia Blog Tourului cu numărul paisprezece, a sosit timpul să facem cunoștință cu faimosul Harry Hole și să luăm parte la prima lui anchetă detectivistică.

            Deși ne-am aștepta ca acțiunea volumului să aibă loc în țara lui natală, Nesbø ne poartă la capătul lumii, mai exact în misteriosul și neîmblânzitul pământ australian. Aici, nu cu mult timp în urmă, o tânără norvegiană de 23 de ani a fost ucisă, violată și apoi strangulată cu mâinile goale. În ciuda faptului că există un posibil vinovat, ancheta stă pe loc, astfel încât poliția din Sydney este nevoită să ceară ajutorul unui criminalist din Norvegia. Din acest punct, intră în scenă ingeniosul și carismaticul inspector Harry Hole. Însă nu trece mult până când noul venit își dă seama că are de-a face cu un ucigaș în serie, un maniac căruia îi place să omoare femei albe, cu părul foarte deschis la culoare.

            Cu toate că i s-a spus să stea deoparte și să urmărească totul de la distanță, Harry simte nevoia să ia parte la acțiune și să-și pună în valoare talentul de investigator. Astfel, el se împrietenește cu Andrew, unul dintre polițiștii însărcinați cu descoperirea criminalului. Alături de el, eroul nostru face o călătorie prin lumea interlopă, intersectându-se atât cu traficanții de droguri care au creat o întreagă industrie în zonă, cât și cu prostituatele ce-și încep munca odată cu lăsarea întunericului, dar și cu proxeneții care privesc, din colțul lor întunecat și sigur, la clienții ce le întrețin „mica și onesta afacere”. În micul lor periplu, protagonistul ajunge să facă cunoștință cu două personaje atipice, un bărbat de culoare care și-a găsit scopul în practicarea boxului și un transsexual ce-și petrece timpul lucrând drept claun în cadrul circului din oraș, prezența ambilor subliniind diversitatea și libertatea de exprimare a locuitorilor din micul și extravagantul continent.

            Însă, pe lângă minoritățile sociale și sexuale ce și-au găsit aici un eden doar al lor, există o mulțime de personaje de culoare, indivizi care încă cred că fac parte dintr-un trib arhaic, o familie prin care se diferențiază de restul populației „invadatoare”. Deși amestecul de rase pare un aspect irelevant, vechii locuitori, chiar dacă trăiesc în comuniune cu albii, păstrează o anumită gândire specifică băștinașilor. Aici nu e vorba de asimilarea populației, ci de o digresiune pe care o observi doar în momentul în care interacționezi cu un reprezentant  al vechii societăți. Așa cum noi ne-am construit mitologia pe o bază antropocentrică, în care doar omul contează, strămoșii aborigeni au pus natura mai presus de orice, creând astfel o structură mitică, bazată pe nașterea și evoluția animalelor. Astfel, aflăm cum a devenit Șarpele Negru cea mai veninoasă reptilă, cum și-a pierdut pasărea Emu imensele ei aripi și cum primii oameni, neascultându-l pe Creator, au ajuns să elibereze, din arborele sacru, liliacul, străvechiul simbol al morții.

            Nu am insistat pe Harry Hole, pentru că o să am timp să vorbesc despre el în următoarele recenzii. De altfel, „Liliacul” nu mi s-a părut un roman polițist excepțional, dar pot să spun că a fost o lectură plăcută. Se vede clar că autorul era la începutul carierei, pentru că există o distanță imensă între investigator și criminal, cel din urmă fiind parcă scos din pălărie. În altă ordine de idei, esența cărții nu stă în miza detectivistică, ci în descrierea personajelor și legendelor din Australia. Am apreciat intriga originală, la fel de mult am apreciat și diversitatea socială prezentă în roman, însă nu am avut indicii clare de care să mă leg, astfel încât să-mi fac o idee despre vinovat. Dar odiseea noastră merge mai departe, iar data viitoare vom poposi în Thailanda, acolo unde are loc acțiunea din volumul „Cărăbușii”.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:  

Anca și cărțile.ro

Falled

Analogii, Antologii   

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 68 - Cutia de Camilla Läckberg & Henrik Fexeus (Blog Tour 8/2022)

Titlu: Cutia 

Serie: Mina Dabiri & Vincent Walder #1  

Autor: Camilla Läckberg & Henrik Fexeus

Editura: TREI

Titlu original: Box (2021)

Traducere de Carmen Vioreanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 752

Media pe Goodreads: 3,86 (din 1.489 note)

 

În afară de mine, nu cred că există vreun alt cititor împătimit de romane polițiste care să nu fi pus, măcar o dată, mâna pe unul dintre numeroasele romane ale Camillei Läckberg. Deși am avut de mai multe ori intenția să mă apuc de „Prințesa ghețurilor”, mai mereu a intervenit altceva, și astfel am ajuns să o tot amân. Timpul a trecut, seria „Fjällbacka” a ajuns la al zecelea volum, pe urmă au apărut „Colivia de aur” și „Aripi de argint”, alte două cărți care au dat naștere unei noi serii, iar anul acesta, de fapt chiar luna trecută, Editura TREI a publicat romanul „Cutia”, prima parte a seriei „Mina Dabiri & Vincent Walder”, un proiect literar la care contribuie, într-un mod inedit, scriitorul și celebrul psiholog Henrik Fexeus. Așadar, fiind împins de curiozitate și de apropierea celui de-al optulea Blog Tour, am dat curs lecturii și m-am pierdut complet în acest roman stufos și plin de mister.

Totul începe cu o cutie. Dar nu e vorba despre o cutie obișnuită, ci despre o ladă perfectă pentru un anumit truc de magie. În mod normal, magicianul se află pe o scenă, o frumoasă asistentă intră în așa-zisa cutie, urmând ca, prin niște orificii speciale, bărbatul să introducă săbii ascuțite, care, în primă fază, par să străpungă corpul tinerei fete. Însă, odată ce numărul se apropie de final, presupusa victimă urmează ori să apară din spatele spectatorilor, ori să iasă întreagă din cutie, fiind întâmpinată de aplauzele și de uralele celor din sală. Însă, deși scamatoria pare să fie sigură, de data asta ceva a mers prost, pentru că în această ladă se află o femeie străpunsă de trei lame ascuțite. Imediat după ce cadavrul este descoperit, poliția își face apariția și încearcă să afle  dacă la mijloc este vorba despre o crimă odioasă sau despre un număr de magie care a mers extrem de prost.

Cazul este repartizat unui departament special, o echipă nouă din care face parte și Mina Dabiri, o polițistă inteligentă, care își dă seama destul de repede că situația o depășește. Astfel, la sfatul unei anumite persoane, ea îl contactează pe Vincent Walder, un mentalist și magician renumit, care ar fi cel mai în măsură să înțeleagă modul de operare al criminalului. Odată ce protagoniștii noștri ajung să facă echipă, măștile lor sociale cad și ne trezim în fața unor persoane vulnerabile, care se confruntă zilnic cu proprii lor demoni. Deși are o viață „spectaculoasă”, Vincent este căsătorit cu sora fostei sale soții, trăind în casă cu cei trei copii ai săi, doi din căsnicia ratată și unul din căsătoria actuală, un mariaj care se află și ăsta pe marginea prăpastiei. Cu toate că este specialist în citirea gândurilor, nu este capabil să își înțeleagă propria familie, percepând fiecare gest și cuvânt al Mariei ca pe un atac la funcția sa paternă. Spre deosebire de Vincent, Mina trăiește singură și se bucură din plin de apartamentul ei steril, spațiul în care are grijă cu obsesie să nu existe nici un fel de bacterii. Ea suferă de germofobie, motiv pentru care are tot timpul la ea un dezinfectant și câteva șervețele cu care să curețe majoritatea obiectelor pe care le atinge, în special cănile de la cafenele, pe care nu se știe cine a pus înainte mâna.

Nu aveam cum să nu vorbesc puțin despre personaje, pentru că ele reprezintă în sine esența întregii cărți. Ancheta înaintează lent, asta în raport cu dimensiunea volumului, din când în când mai apare câte o descoperire care unora le oferă o altă pistă, iar altora le confirmă faptul că sunt pe calea cea bună, însă autorii revin în continuu la cele două personaje principale și la problemele acestora. Dar factorul care deosebește prin excelență acest roman de altele este magia scenică. Atunci când dai peste un ucigaș care face pe mentalistul, ai nevoie de un agent care să-i anticipeze mișcările, un specialist care se joacă atât cu rațiunea, cât și cu iluzia. Iar în acest punct trucurile magice și traumele se împletesc, creând o minte malefică, care îi transformă pe ceilalți în recuzita propriului ei spectacol.

            Am pornit la drum curios și intrigat, am dat fiecare pagină din ce în ce mai incitat și am ajuns la un deznodământ spectaculos, un final pe cât de previzibil, pe atât de greu de anticipat. Dovezile au fost mereu acolo, dar nu le-am observat, motivele au existat, dar le-am trecut cu vederea, și astfel am căzut în capcana cititorului naiv, care lasă analiza deoparte și se lasă purtat de acțiune pe niște căi aparent necunoscute. Acesta e cu adevărat farmecul romanului „Cutia”, o poveste pe care ajungi s-o apreciezi abia atunci când dai ultima pagină, moment în care ești sigur că urmează s-o recomanzi tuturor prietenilor care sunt în căutarea unui thriller bun și plin de suspans.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul scris de Camilla Läckberg & Henrik Fexeus: 

Literatura pe tocuri 

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii

Pălărisme.ro

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 62 - Ultima viață de Peter Mohlin & Peter Nyström (Blog Tour 2/2022)

Titlu: Ultima viață

Serie: John Adderley #1 

Autor: Peter Mohlin & Peter Nyström

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Det sista livet (2020)

Traducere de Maria Carmen Lungu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 504

Media pe Goodreads: 3,91 (din 971 note)

 

Am mai spus-o și o repet. Este foarte greu să scrii despre un roman care ți-a plăcut foarte mult. În primul rând, ai impresia că termenii precum fenomenal, magnific sau extraordinar nu reușesc să transmită cu adevărat ce simți, plus că aceștia sunt atât de utilizați, încât nu mai spun aproape nimic. În al doilea rând, afinitatea literară este o chestiune foarte personală și ești conștient că este posibil ca alți cititori să nu fie chiar așa impresionați, ba chiar unora să nu le placă deloc. Acum, vorbind strict despre mine, există câteva momente, pe parcursul unui an, în care mă „izbesc” de niște volume atât de bune, încât îmi stă gândul la ele zile la rând după ce am dat ultima pagină și revin la ele de fiecare dată când mi se cere o recomandare. O astfel de carte este „Ultima viață” de Peter Mohlin și Peter Nyström, un Thriller foarte întunecat și plin de suspans, care, cu siguranță, se va regăsi în topul lecturilor pe 2022.

Agentul FBI, John Adderley, se trezește într-un spital din Baltimore și încearcă să-și amintească ce s-a întâmplat și cum a ajuns acolo. Pe parcurs ce memoria îi revine, își dă seama că a fost infiltrat într-o organizație de traficanți de droguri și că a fost descoperit. Iar la câteva paturi de el se află omul care l-a deconspirat și care urma să-l execute. Acum John este compromis și trebuie să se facă nevăzut. Astfel, este nevoit să intre în Programul de Protecție a Martorilor, ca să i se ofere o nouă identitate și un nou domiciliu, într-un loc în care cartelul să nu-l găsească niciodată. Însă el vrea cu orice preț să se întoarcă în Suedia, țara lui natală, în orașul unde, în urmă cu zece ani, Emelie, tânăra moștenitoare a imperiului de modă Ackwe, a dispărut fără urmă.

            Odată infiltrat în poliția din Karlstad, protagonistul nostru își dă tot interesul să descopere cine e cu adevărat criminalul și unde s-ar putea afla corpul tinerei fete. În ciuda faptului că ancheta a fost aproape soluționată și că există un suspect, el pune la îndoială vinovăția inculpatului și încearcă să găsească noi perspective din care să privească întregul caz. Nu trece mult timp până când John descoperă primele indicii și își dă seama că, în toți acești ani, colegii lui nu au înaintat deloc cu investigația și au căutat în continuu un motiv ca să-l bage pe presupusul vinovat la răcoare, iar asta nu doar că a dus nicăieri, ci a distrus și existența unui om probabil nevinovat.

            Deși John este o persoană de culoare, el nu e niciodată criticat sau condamnat de colegii de la muncă sau de oamenii din jurul lui. Există câteva momente în care unii îl privesc ciudat, însă niciodată motivele nu sunt rasiale. E foarte amuzant cum el ajunge să compare viața americanilor cu cea a suedezilor, dându-și seama că aceste două națiuni sunt foarte diferite și că el nu este decât un hibrid cultural care se bucură atât de viața lejeră a locuitorilor din State, cât și de siguranța și pasivitatea unui suedez de rând. Pe lângă asta, el gândește în ambele limbi, astfel încât, atunci când dă peste o expresie americană potrivită situației, încearcă să găsească un corespondent și în limba lui maternă.

            În ceea ce privește suspansul, acesta se resimte încă de la primele pagini, crește pe parcursul întregii povești și pare că stă să explodeze atunci când simți că ești tot mai aproape de adevăr. E drept că nu există prea multe secvențe de acțiune, însă tensiunea continuă te face să înaintezi foarte repede cu lectura. Deși aici vorbim despre un roman de debut scris la patru mâini, este vizibil faptul că ambii autori au o experiență într-ale scrisului, fiind capabili să manevreze unele situații în așa fel încât să nu devină totul foarte previzibil. Până la urmă e vorba despre o structură de roman polițist, adică lucrurile ar trebui să fie liniare. Însă, chiar dacă parcursul ficțional este unul așa-zis clasic, factorul care schimbă cu totul ecuația este însuși protagonistul. Pe de o parte, agent FBI, pe de alta, un tip traumatizat, care știe când e cazul să-și ia tălpășița, John Adderley nu este nici pe departe eroul detectiv cu care ne-au obișnuit filmele americane.

            Un volum superb care împletește, într-un mod foarte atractiv, intriga din romanele cu traficanți de droguri și o poveste Nordic Noir cu iz suedez, redând astfel o ficțiune polițistă de amploare și concretizându-se într-un gen care astăzi este cunoscut drept Thriller. Și, după cum știți deja sau poate nu, acesta este doar primul volum al seriei, deci povestea e abia la început. Iar dacă participați la concursurile de pe Facebook, Instagram și blogul nostru, puteți câștiga un exemplar din acest roman unic și excepțional.

 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde a apărut sau urmează să apară, zilele acestea, câte o recenzie despre romanul celor doi autori suedezi: 

Literatura pe tocuri 

Citește-mi-l 

Ciobanul de Azi 

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii  

COMANDĂ CARTEA

CONCURS: ULTIMA VIAȚĂ (CRIME SCENE PRESS)

Cu ocazia Blog Tourului organizat de editura Crime Scene Press, avem plăcerea de a vă invita la un nou concurs!   

 

De fapt, vor fi trei concursuri, unul aici, unul pe pagina noastră de Facebook: Cărțile Mele Și Alți Demoni și unul pe Instagram, la: cartile_mele28, iar premiul constă în câte un exemplar din romanul „Ultima viață”, de Peter Mohlin & Peter Nyström.

 

Ce trebuie să faceți pentru a participa la concursul de pe blog?  

1. Dați like paginilor de Facebook: Cărțile Mele Și Alți Demoni & Crime Scene Press.  

2. Scrieți, într-un comentariu, care este cartea voastră preferată de la Crime Scene Press.

3. Distribuirea acestui articol este opțională (sunteți înscriși în concurs odată ce ați realizat primele două cerințe). 

 

Concursul se va desfășura până în data de 3 martie, ora 23:59, iar câștigătorul va fi ales prin Random.org.

 

Mult succes tuturor!

Descriere carte:

Roman răsplătit de Crimetime în 2020 cu premiul pentru cel mai bun debut

Drepturile au fost vândute în 18 țări

Agentul american de origine suedeză John Adderley se trezește pe un pat de spital în Baltimore. A fost împușcat de mai multe ori și știe că e norocos să mai fie în viață. Însă la numai câteva paturi de el zace bărbatul care cu numai douăzeci și patru de ore înainte îi ținuse pistolul la cap.

Cu zece ani în urmă, în Karlstad, în Suedia, adolescenta Emelie, unica moștenitoare a imperiului de modă Ackwe, a dispărut fără urmă. Părinții ei cred că a fost răpită. Când polițiștii descoperă sânge pe o stâncă din apropierea casei, îl arestează pe un adolescent din partea săracă a orașului. Cadavrul nu e găsit, iar el nu poate fi pus sub acuzare.

Cazul ajunge în prezent pe mâinile lui John Adderley. Deși trebuie să depună mărturie împotriva cartelului de droguri în care a fost infiltrat și intră în programul de protecție a martorilor, John cere să fie transferat la Karlstad. Cunoscând Suedia, pornește ancheta alături de polițiștii din localitate. Dar știe că traficanții din cartel au pus un preț pe capul lui. Iar pedeapsa pentru trădare este moartea.

„Nu e niciodată în alb și negru, are tot timpul mai multe fațete și e interesantă. Și, bineînțeles, plină de suspans, foarte plină de suspans, insuportabil de plină de suspans.”

Kapprakt

„O realizare suedeză de top, într-un gen unde Suedia e lider mondial.”

Lasse Anrell

„Rareori întâlnești un debut atât de matur ca al autorilor Peter Mohlin și Peter Nyström, care în multe privințe vin cu elemente noi în genul atât de clasic al romanului polițist Narațiunea, personajele, ambianța, dialogurile, suspansul, răsturnările de situație, rezolvările dramatice – da, toate sunt exact cum trebuie.”

Kapprakt

Cartea poate fi comandată de AICI.

Recenziile lui Gică 61 - Oameni capabili de Klas Ekman (Blog Tour 1/2022)

Titlu: Oameni capabili 

Autor: Klas Ekman

Editura: CRIME SCENE PRESS 

Titlu original: De kapabla (2020)

Traducere de Daniela Ionescu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 3,20 (din 451 note)

 

Așadar, astăzi, pentru că e rândul meu să-mi dau cu părerea, voi scrie câteva rânduri despre „Oameni capabili”, romanul de debut al lui Klas Ekman. Dar, înainte să disec povestea, trebuie să menționez faptul că avem de-a face cu un volum cât se poate de diferit. Pentru început, este foarte greu să încadrăm textul într-un gen deja existent. Ar fi foarte simplu să spunem că este vorba despre un thriller psihologic. Da, ar merge sintagma, dar, din punctul meu de vedere, nu am face nimic mai mult decât să limităm valoarea cărții, încadrând-o într-o categorie clișeică. De altfel, nici roman polițist nu pare a fi. Cred că, deocamdată, cel mai corect ar fi s-o privim ca pe o dramă, însă trebuie să avem grijă să nu facem confuzia cu genul dramatic sau cu un Romance cu final nefericit, pentru că, în nici un caz, nu este vorba despre așa ceva.

Romanul nostru începe cu o frumoasă poveste de dragoste. Johan și Anna sunt foarte fericiți împreună, așa că își doresc să petreacă cât mai mult timp unul cu celălalt, împărtășindu-și întâmplările de zi cu zi și făcând dragoste nebunește. Însă, în paradisul lor emoțional și instinctual, există o mică problemă. Anna este căsătorită și are doi copii, iar unul dintre ei suferă de o afecțiune psihică, posibil autism, și, pentru ca băiețelul să nu fie afectat de problemele părinților, Anna trebuie să renunțe complet la idila cu Johan. Lucru pe care de altfel îl și face. Gata, escapadele lor au luat sfârșit, iar cei doi părăsesc hotelul unde au avut parte de ultima aventură, îndreptându-se spre casă. Însă pe drum bărbatul devine din ce în ce mai isteric și ia naștere o ceartă îngrozitoare între foștii amanți. Într-un moment de neatenție, mașina lovește ceva, ceva ce seamănă foarte mult cu o ființă umană.

Existența simplă a celor doi s-a făcut țăndări. Acum ei se găsesc pe marginea șoselei, privind la cadavrul din șanț, biletul lor sigur spre cea mai apropiată închisoare. Însă, atunci când vrei să scapi de trecut și când speri la o viață liniștită, ești dispus să faci sacrificii imense. Oricum nimeni nu a văzut accidentul, poate, totuși, se poate rezolva acest „mic” inconvenient. Așa că iei decizia să ascunzi cadavrul și să nu dai de știre autorităților. Și, odată ajuns acasă, speri ca totul să se fi rezolvat. Dar lucrurile nu sunt chiar așa de simple, pentru că persoana pe care ai ucis-o are și ea o poveste și poate există cineva care îi va descoperi la un moment dat trupul și va dori să afle ce s-a întâmplat cu adevărat în acel loc.

            Dacă era vorba despre un roman polițist clasic, cei doi foști iubiți ar fi căzut, fără nici o problemă, în rolul ucigașilor. Astfel, la scenariu s-ar mai fi adăugat un investigator competent, care, într-un final, ar fi reușit să rezolve cazul. Dar Ekman cunoaște foarte bine aceste modele și tehnici livrești, așa că a decis să schimbe cu totul ecuația. Aici nu vorbim despre criminali și detectivi, ci doar despre oameni capabili. Capabili să ucidă, capabili să ascundă o crimă, capabili s-o mai comită încă o dată dacă e nevoie, capabili de orice. Odată cu accidentul, protagoniștii noștri coboară din ce în ce mai mult pe scara oamenilor raționali și angrenați în responsabilitățile sociale, devenind doi excentrici ce își urmăresc doar propria siguranță. Și, cu fiecare gest tot mai puțin lucid, cei doi reușesc să-și ridice un infern doar al lor, un loc sângeros și plin de umbre incriminatoare. În altă ordine de idei, întregul roman l-am perceput ca pe un film alb-negru, nu am simțit nevoia să atribui culori nici personajelor, nici descrierilor de locuri sau întâmplări. Poate că m-a influențat și coperta, dar sunt sigur că această impresie o veți avea și voi, în momentul în care veți citi cartea.

            Și acum, dacă punem totul cap la cap, putem observa cum Klas Ekman, încercând să se ferească de clișee și dorind să creeze o poveste nemaiîntâlnită, a reușit să realizeze un antiroman polițist de toată frumusețea. În acest sens, suspansul nu se datorează în totalitate unei surse exterioare, ci fricilor și traumelor cu care se confruntă protagoniștii, iar lumea ficțională, în loc să își găsească echilibrul, pare să se destrame cu fiecare act necugetat al personajelor, transformându-se într-o capcană pentru toți cei care cred că pot trece dincolo de lege. Pe lângă asta, cartea de față reprezintă o ingenioasă comedie neagră, o farsă a destinului care se va întoarce, tot timpul, împotriva celor de la care a plecat și în care orcine nu va respecta cu strictețe scenariul va ajunge să-și salveze sufletul și să-și păstreze integritatea socială.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde a apărut sau urmează să apară, zilele acestea, câte o recenzie despre romanul lui Klas Ekman: 

Literatura pe tocuri  

Biblioteca lui Liviu 

Ciobanul de Azi 

Anca și cărțile.ro

Analogii, Antologii  

Citește-mi-l

 

COMANDĂ CARTEA