Recenziile lui Gică 117 - Vara lupilor de Hans Rosenfeldt

Titlu: Vara lupilor 

Serie: Hannah Wester #1 

Autor: Hans Rosenfeldt

Editura: LITERA

Titlu original: Vargasommar (2020)

Traducere de Dana-Ligia Ilin

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,52 (din 3.093 note)

 

O polițistă de vârsta a doua, un schimb de droguri ce a mers foarte prost, treizeci de mii de euro (în jur de trei milioane de coroane), reglări de conturi, cadavre, un lup mort și o asasină trimisă de ruși să recupereze marfa și sumele de bani ce se aflau în mașina uneia dintre victime, altfel spus, un Nordic Noir cu de toate, al cărui acțiune are loc în retrasa comunitate din Haparanda, un oraș la granița cu Finlanda, locul propice în care moartea să-și facă neîngrădită de cap. Mai mult decât o poveste despre un subiect utilizat aproape până la epuizare, cartea lui Hans Rosenfeldt se prezintă ca o radiografie a unei societăți restrânse, echilibrate, în care fiecare membru contribuie, prin gândurile și acțiunile sale, la bunul (sau răul) mers al lucrurilor, găsindu-și un loc perfect în pestrițul peisaj însorit din nord.

            Marfa trebuie predată finlandezilor, ordinul a fost cât se poate de clar. Aflat în mașină, alături de ceilalți trei colegi ruși, Vadim Tarasov este decis să păstreze atât valizele cu valuta, cât și pe cea plină cu amfetamină, pe care ar putea, datorită contactelor sale din lumea interlopă, s-o vândă unor tipi dubioși pentru un preț foarte bun. Așadar, a ajuns și cealaltă mașină în punctul stabilit de întâlnire din Rovaniemi, toată lumea s-a dat jos... și a început măcelul. Arme automate, trupuri spulberate, mult sânge, șapte cadavre pe caldarâm, și uite că, totuși, omul nostru a scăpat cu viață. Însă, în timp ce se întoarce spre casă, ceva îi taie calea prin noapte, iar Vadim se trezește fără de-apărare în bătaia a două faruri ce se îndreaptă cu viteză spre el. Câteva zile mai târziu, un lup mort este găsit pe câmp, iar în stomacul lui sunt descoperite rămășițe umane, bucăți dintr-un cadavru ce pare să fi fost îngropat la repezeală.

            Astfel, intră în scenă Hannah Wester, o polițistă aflată în al patrulea deceniu al vieții sale, ajunsă de curând la menopauză. Pe cât de perspicace, pe atât de impulsivă din cauza durerilor de cap ce izbucnesc tot mai des în ultima vreme, ea vrea mai mereu să iasă în față, încercând să descopere vreun indiciu despre cei la care s-ar putea afla în prezent marfa rușilor. Dar nici mafiotul din Moscova nu stă deoparte, așa că trimite pe teren o asasină special antrenată, care să-i recupereze, prin orice mijloace, miile de euro  pierdute în apropierea orașului Haparanda. În vreme ce Katia, tot mai presată de timp, face vizite persoanelor cu cazier sau despre care se știe că ar putea face rost de droguri, intrând astfel în vizorul unui dealer local extrem de periculos, Hannah are parte de un amplu proces de introvertire, afundându-se tot mai tare în suferințele și incertitudinile propriului trecut.

            Așa cum spuneam mai sus, cel mai important și, totodată, interesant personaj este însuși Haparanda. Aici nu doar că oamenii se nasc, trăiesc și mor, ci toți locuitorii, de la cei mai tineri, la cei mai în vârstă, își iau suflarea din esența orașului și dau la schimb energia prin care mica localitate continuă să existe. Fiecare deces, natural sau subit, se adaugă ca o nouă cărămidă la imensa structură ce-i înconjoară, moartea devenind pedeapsa prin care comunitatea are parte de propria istorie. În acest loc, toată lumea se știe cu toată lumea, nu contează cine e rău sau bun, pentru că fiecare-n parte va avea parte de lumânări, bilețele cu mesaje triste de despărțire sau persoane care să-l plângă și să-i ducă dorul. Haparanda funcționează ca orice localitate, un mecanism circular, închis, în care orice gest influențează direct sau indirect dinamica de grup, și în care speranța și dorința îi pot ridica sau îngropa pe cei cu visuri prea mari.

            Utilizând o tehnică adesea întâlnită în literatura postmodernă, Hans Rosenfeldt se instituie de la început pe sine drept regizorul absolut, drept zeul care guvernează amplul construct narativ căruia i-a dat viață. Vocea naratorului se suprapune peste glasul Haparandei, iar noi suntem smulși din poveste, înălțați undeva deasupra cadrului spațial, într-un loc unde ni se comunică așteptările personajelor și schimbările prin care le va trece soarta în anii ce urmează. Deși se prezintă ca un volum polițist, dintr-o serie ce promite multe, acțiunea nu se intensifică rapid, așa cum ne-am aștepta, ci cu pași mărunți, îndreptându-se spre un final de-a dreptul exploziv. Categoric e o capodoperă a genului thriller, care merită savurată frază cu frază, până când ajungi să-ți găsești și tu un loc în micul oraș de la graniță, acolo unde vara clocotește-n sângele celor visători și nevinovați.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 115 - Dincolo de aparențe de Lina Areklew

Titlu: Dincolo de aparențe  

Serie: Fredrik Froding #1

Autor: Lina Areklew

Editura: RAO

Titlu original: Ur askan (2020)

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 352

Media pe Goodreads: 3,64 (din 414 note)

 

Catalogat drept al doilea cel mai mare dezastru maritim, după Titanic, naufragiul feribotului Estonia, în data de 28 septembrie 1994, în timp ce se îndrepta dinspre Stockholm spre Tallinn, a rămas în istoria recentă drept tragedia în care și-au pierdut viața 852 de persoane, dintre care 501 erau cetățeni suedezi, și 285, estonieni. În ceea ce privește cauza accidentului, lucrurile au fost trecute mult timp sub tăcere, însă se pare c-ar fi fost vorba despre o defecțiune la mecanismul de blocare a ușii retractabile, ceea ce a permis apei să ajungă pe puntea rezervată mașinilor. Pornind de la această întâmplare nefericită, Lina Areklew face pasul spre ficțiune, aruncându-și eroul în mijlocul catastrofei. Se pare că Fredrik Froding s-a aflat pe punte când a izbucnit furtuna, împreună cu fratele său, Niklas. În câteva clipe haosul s-a instaurat, iar, printre țipete și lacrimi, cei doi au ajuns, fără să-și amintească prea multe, pe o barcă de salvare. Dar în următorul moment un val uriaș a lovit mica ambarcațiune, iar Niklas a dispărut în mijlocul apei învolburate.

În prezent, la mai bine de douăzeci de ani de la tragedia în care și-a pierdut ambii părinți și fratele, Fredrik a ajuns el însuși o epavă, trăind de pe-o zi pe alta cu medicamente și cantități mari de alcool. Nu și-a pierdut nicio clipă speranța că Niklas este în viață, pe-acolo pe undeva, și de atunci suferă de crize puternice de anxietate și de halucinații ce-l fac să-și vadă fratele mai mic în fiecare bărbat care-i iese în cale. Dar acum Fredrik este sigur că l-a găsit pe Niklas, și așa ajunge să-l urmărească pe Adam Ceder, bărbatul care stătuse ieri de vorbă cu fratele lui, până pe insula Ulvön, unde afaceristul intenționează să-și treacă încă un hotel în palmares. Însă în următoarea dimineață Ceder este găsit mort, rana de la cap confirmând că e vorba despre o crimă, iar protagonistul nostru ajunge, din cauza certei din seara anterioară, în capul listei cu posibilii suspecți de omor.

            Întâmplarea face ca pe acea insulă să locuiască și Sofia Hjortén, fosta iubită și colegă de la academia de poliție unde fusese înscris și Fredrik odinioară. Pornind de la crima ce pare să fi fost executată cu un obiect contondent, cel mai probabil cu un ciocan, cei doi pornesc pe urmele ucigașului, Sofia pentru că primește cazul, iar Fredrik pentru a-și salva propria piele. Astfel, investigația celor doi (pe drumuri separate) îi conduce în 1979, într-o tabără de vară, de care se ocupase ani la rând pastorul local. Se pare că Adam a făcut parte dintre copiii din acea tabără, alături de alți unsprezece tineri, printre care se număraseră și cele două fiice ale pastorului, ciudata și tăcuta Bodil și sora sa, Ester, fata în scaun cu rotile, de care ceilalți își bătuseră joc.

            Povestea de față debutează puțin dezorganizat, și trebuie să ai răbdare până când evenimentele o vor lua pe cursul normal. Totul începe de la căutarea lui Niklas, dar pe parcurs intenția se pierde în fundal, pentru că omorul ajunge să acapareze întregul roman. Încet-încet, lucrurile se leagă, intriga se construiește cu fiecare strat, iar spre final ajungi să stai cu sufletul la gură, așteptând ca vinovatul să fie descoperit. Pendulând între prezent și trecut, autoarea are grijă să ne ofere câteva detalii cheie, prin intermediul unor episoade care sunt întrerupte intenționat în mijlocul acțiunii. Suspansul crește cu fiecare dezvăluire, și astfel ești invitat să dai o mână de ajutor, legând indiciile care ți-au fost aruncate de-a lungul drumului. Deși firul central este destul de ușor de identificat și urmărit, stările spontane și gândurile obsesive ale personajelor oferă un grad ridicat de originalitate textului.

            L-am socotit de la primele pagini ca fiind un roman Nordic Noir de duzină, iar protagoniștii mi-au confirmat, cu fiecare gest, această impresie. Ambii investigatori, unul experimentat și celălalt pe jumătate amator, sunt cu moralul la pământ, lăsând la suprafață doar niște fantome, ce bântuie prin lume în căutarea unui scop. Poate că nu e un bețiv în pragul pensionării, însă Fredrik trăiește fiecare clipă în umbra speranței, apelând la pastile atunci când nu mai poate face față realității tot mai apăsătoare. Părerea mea e că merită, nu este cel mai bun thriller, nici pe departe, dar poate reprezenta o lectură interesantă și provocatoare, atâta timp cât lași orice așteptare deoparte. În cazul în care editura RAO va continua seria, cu siguranță o voi citi și pe următoarea, pentru că și eu, din postura de cititor implicat, sunt sigur că Niklas trăiește și că fratele lui va reuși cândva să-l găsească.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 47 - Cercul Polar de Liza Marklund (CRIME CLUB #5)

Titlu: Cercul Polar 

Serie: Cercul Polar #1 

Autor: Liza Marklund 

Editura: TREI

Titlu original: Polcirkeln (2021)

Traducere de Raluca Pop

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 3,46 (din 1.985 note)

 

            Cinci adolescente ce împărtășesc o pasiune nebună pentru literatură, cinci romane ce stârnesc conflicte și produc fisuri într-o prietenie în aparență trainică, droguri, secrete, sex, băieți și iubiri fără sorți de izbândă, toate astea încununate de descoperirea unui cadavru îngropat la temelia unui pod în ruină – cu alte cuvinte, avem de-a face cu o intrigă dedicată în mod special invidiei, geloziei și trădării, fără să-i pese cuiva de consecințele propriilor decizii. „Cercul Polar”, un thriller psihologic scris la zero grade, aduce în prim plan o serie de personaje decăzute din punct de vedere moral, care nu precupețesc niciun mijloc, fie vorba și de acțiuni ilegale, ca să iasă basma curată din orice împrejurare. În ciuda faptului că avem de-a face cu o crimă care este descoperită abia la patruzeci de ani de la momentul comiterii ei, povestea se îndepărtează puțin de sfera thrillerului și se orientează spre cea YA, iar unul dintre motive ar fi faptul că autoarea pune accent pe trăirile și crizele adolescentine, dictate de hormonii dezlănțuiți, ceea ce transformă miza cărții într-una puerilă. Însă există și o mulțime de momente tensionate, ce te țin cu sufletul la gură și te ghidează pas cu pas spre revelația din final.

            1980. Pentru Carina, Susanne, Agneta, Sofia și Brigitta, prietene bune și singurele membre ale clubului de lectură Cercul Polar, acesta este ultimul an de liceu și punctul în care viețile lor se vor schimba pentru totdeauna. Cu toate că se apropie clipa în care fiecare o va lua pe propriul drum, întâlnirile Clubului de carte continuă, de dragul legăturilor și obișnuinței deja formate. Prin urmare, fiecare fată propune câte un roman ce urmează să fie discutat la una dintre întâlnirile lunare ale Cercului, acestea încheindu-se adesea cu certuri aprinse, lacrimi și plecări vijelioase. Așa cum e și normal într-un grup, fie el și unul extrem de restrâns, membrii nu pot împărtăși mereu aceeași părere, dar, în cazul Cercului Polar, Mărul Discordiei devine un membru de onoare. Astfel, ceea ce trebuia să fie o dezbatere liniștită despre ce le-a plăcut sau nu la cartea aleasă se transformă într-un joc de putere și inteligență, într-o discuție contradictorie, dacă Lolita este sau nu un roman pornografic, dacă Rădăcini și Tom Sawyer vorbesc despre exploatarea minorităților rasiale sau dacă Pasărea Spin ascunde o filosofie profundă sau o temă banală, reprodusă de n ori în literatură. Iar cele care îndrăznesc să aibă o viziune diferită față de cea a deșteptei grupului sunt tratate cu superioritate. Însă ultima adunare a clubului le năruiește complet prietenia din ce în ce mai fragilă, iar atunci când una dintre ele dispare fără urmă, semnele de întrebare și suspiciunea se înalță ca un zid între cele patru tovarășe rămase. Relațiile se răcesc, fiecare străduindu-se să-și țină secretele departe de ochii iscoditori, iar amintirea a ceea ce a fost cândva în liceu se estompează treptat, rămânând într-o stare latentă, până în momentul declanșării haosului.

            2019. Un trup decapitat este descoperit în fundația unui pod rutier, și, după primele cercetări criminalistice, pare să fie corpul Sofiei, una dintre membrele Cercului Polar. Toată lumea care a cunoscut-o vreodată pe victimă devine suspectă de crimă. Fostele prietene, acum căsătorite, mame, văduve chiar, sunt aduse laolaltă, doar, doar se va descoperi cine a comis o asemenea atrocitate. Sinceră să fiu, ancheta poliției mi s-a părut superficială, indicii dezlânate, concluzii ce nu au un fundament solid, iar, din acest motiv, am citit cu mai mare interes capitolele din trecut. Ceea ce pot spune cu certitudine e că, în ciuda faptului că au trecut aproape patruzeci de ani, personajele nu s-au schimbat foarte mult, fiind la fel de enervante și false ca înainte, numai că acum au mai multă experiență în ceea ce privește tăinuirea lucrurilor ce nu trebuie, nici în ruptul capului, aflate.

            Nu am putut empatiza cu niciun personaj... Toate sunt construite în așa fel încât să înfățișeze defecte umane, calitățile pierzându-se undeva în fundal. Carina – deșteapta grupului, cea care te poate face să te simți inferior doar din două cuvinte, care îți demonstrează mereu că argumentele tale nu sunt solide și că ai face mai bine să taci și să fi de-acord cu ea, decât să-ți spui opinia; Brigitta – fata care are mereu ceva de ascuns, și dacă  ar fi să aleg un personaj secundar, ea ar fi, prezența ei putând fi omisă cu ușurință; Sofia – un înger de fată în spatele căreia se ascunde o dezmățată, care nu se sfiește să-și vândă trupul pentru bani; Susanne – fata fără personalitate, care se aciuează pe lângă cea mai puternică din grup, dar care, dacă își dă drumul la gură, poate distruge încrederea în sine a multora; Agneta – cea mai liniștită dintre toate, cea care își duce existența cu resemnare, muncind și spetindu-se pentru a-și întreține mama bolnavă, și care are ghinionul de a fi iubită de cel mai râvnit băiat din oraș. Interesant e faptul că, deși sunt prietene, ele nu știu aproape nimic una despre cealaltă, ceea ce le face să fie de fapt niște străine, legate de anumite împrejurări nu tocmai plăcute.

Dacă ar fi să trag o concluzie din acest roman, ei bine... asta ar fi: Trecutul nu poate fi șters cu una cu două, oricât de mult ai încerca să îndepărtezi persoana care ai fost cândva. O frântură cât de mică dintr-o viață anterioară va ieși mereu la iveală, te va bântui și îți va da existența peste cap, până când vei ajunge să te pierzi în minciuni și regrete, care, oricum, nu vor mai conta. Iar în cazul fetelor noastre, trecutul joacă un rol esențial în modelarea prezentului, amintirile și vechile ranchiune continuând să scoată la lumină motivele din cauza cărora Sofia ar fi putut fi ucisă de oricare dintre presupusele ei prietene.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul Lizei Marklund:

Literatura pe tocuri

Pălărisme.ro

Falled

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l

Biblioteca lui Liviu

                                                                  Fata Cu Cartea

                                                           Analogii, Antologii 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 107 - Nemesis de Jo Nesbø (WILD CRIME CLUB - Februarie, 2023)

Titlu: Nemesis 

Serie: Harry Hole #4 

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Sorgenfri (2002)

Traducere de Lorena Mihăeș

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 576

Media pe Goodreads: 3,98 (din 70.713 note)

 

            La început a fost răzbunarea... sau dreptatea, depinde cum alegem să-i spunem. În viziunea creștină, Adam și Eva, neascultând de Legea lui Dumnezeu, au fost pedepsiți, fiind nevoiți să-și ducă restul existenței pe Pământ, unde au cunoscut frigul, foamea și durerea. Într-un alt construct cultural, specific pentru antichitatea greacă, Oreste, al cărui mare tată războinic, Agamemnon, a fost ucis mișelește de propria soție, se pregătește să aducă jertfe zeilor, astfel încât să nu intre, din cauza matricidului, în hybris. Într-o altă cetate, Penteu, nerecunoscându-l pe Dionisos, ajunge să fie sfâșiat chiar de mama sa, fiind pedepsit pentru atitudinea lui sfidătoare față de orgiasticul Bacchus. Oriunde ne-am uita în religie, istorie sau mitologie, o vom zări acolo, în diverse forme, pe apriga Nemesis, cea care, în lumea modernă, veghează, legată la ochi, asupra societății civilizate, așteptând să-i pedepsească pe hoți, agresori și criminali, aruncându-i după gratii, acolo unde se vor putea gândi ani în șir la delictele pe care le-au comis.

            Dar să revenim la oile noastre, fiindcă de curând a avut loc un jaf la una dintre cele mai mari bănci din capitala Norvegiei. Un individ îmbrăcat în negru și cu cagulă a intrat (așa cum se cuvine) înarmat în bancă și a solicitat o imensă sumă de bani, amenințând că, dacă ordinele nu i vor fi ascultate, o va împușca pe una dintre angajate. Zis și făcut... tipul de la seif, speriat de moarte, aproape că nu se încadrează în secundele solicitate, iar colega lui se alege cu o frumoasă gaură de glonț în frunte. Trimis să dea o mână de ajutor celor de la Divizia Jafuri, Harry Hole urmărește, în mod repetat, filmarea de la locul spargerii și își dă seama că ceva nu e deloc în ordine... De ce mascatul a ales să ucidă în loc să ia banii și să-și vadă de drum? De ce s-a aflat atât de aproape de victima lui? Și cea mai importantă întrebare: ce spune, în șoaptă, femeia înainte să fie omorâtă?

            Însă distracția nu pare să se sfârșească prea curând, fiindcă mai urmează câteva jafuri cu același mod de operare. Deja presa îl prezintă pe Bandit drept „Călăul”, și poliția nu are nicio pistă care să ducă la el. Dar al nostru Harry are probleme și mai mari pe cap, fiindcă noaptea trecută, după ce nu-și mai amintește ce s-a întâmplat și cum a ajuns acasă de la Anna, tânăra a fost găsită ucisă, iar totul arată ca o sinucidere. Dar Hole știe că femeia nu avea vreun motiv ca să-și pună capăt zilelor, așa că pornește o investigație pe cont propriu, o anchetă în care el devine principalul suspect. Însă, înainte ca Anna să-și piardă viața, ea lucra la un triptic, o operă de artă care să-i aducă un renume, pe care a numit-o Nemesis, după zeița greacă a răzbunării.

            Colac peste pupăză, în ambele cazuri își bagă nasul și Tom Waaler, polițistul despre care Harry bănuiește că este responsabil pentru moartea colegei și prietenei sale, Ellen Gjelten. Pe lângă cei doi, în scenă intră încă două personaje magistrale: Beate Lønn, fiica unui investigator celebru, care, datorită abilității sale speciale, nu poate uita o față odată ce-a văzut-o, și Raskol Baxhet, un țigan născut lângă București, recunoscut pentru grandioasele jafuri la care a luat parte, înainte să se predea, fără nicio explicație, forțelor de ordine din Oslo. Mai mult decât un răufăcător cu conștiință, Raskol e o legendă printre țigani, având acces, din celula sa în permanență supravegheată, la resurse și informații greu de obținut. Datorită lui, Hole ajunge să-i privească cu alți ochi pe rromi, pe cei pe care societatea i-a însemnat cu stigmatul lui Cain, neluând în considerare toate suferințele pe care acest popor nomad le-a îndurat pe tot parcursul istoriei.

            Pagină după pagină, capitol după capitol, ne cufundăm tot mai adânc în cele două anchete, urmărind deducțiile lui Harry și ale colegilor săi, așteptând cu sufletul la gură momentul în care răufăcătorii vor fi pedepsiți. Însă, după cum ne-a obișnuit marele Jo Nesbø, lucrurile nu sunt niciodată simple, iar acolo unde se întrezărește un capăt de drum, nu e decât un început pentru o altă pistă, pentru o altă poveste de pe margine ce se va adăuga la mozaicul complex din final. Încerci să-ți dai seama ce s-a întâmplat de fapt și cine ar putea fi vinovații, însă ajungi să capitulezi, pentru că devii conștient că e imposibil să descoperi, fără voia autorului, adevărul. Însă nu trebuie să uiți nicio clipă că Justiția stă mereu la pândă, cu sabia într-o mână și cu balanța în cealaltă, pentru că orice delict trebuie răzbunat, iar ea este cea mai în măsură să-i pedepsească pe cei răi, aruncându-i afară din societate, din lumea celor drepți și veșnic ascultători. Acestea fiind spuse, odiseea noastră merge mai departe, iar data viitoare vom vorbi despre „Steaua diavolului”, cel de-al cincilea volum al seriei de față.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, luna aceasta, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Fata Cu Cartea

Ciobanul de Azi

Falled

                                                           Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 38 - Memoriile unei reptile de Silje O. Ulstein (Blog Tour #33/2022)

Titlu: Memoriile unei reptile  

Autor: Silje O. Ulstein

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Krypdyrmemoarer (2017)

Traducere de Mădălina Udrescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,63 (din 787 note)

 

            „Întotdeauna e în regulă să fii furios, nu pe băieții răi, nici în timpul anchetărilor, nici la interogatorii, dar, în rest, întotdeauna.”

 

De trei zile mă tot uit pe site-ul celor de la Crime Scene Press, și încă nu-mi vine să cred că e acolo. Pot spune că mi-am primit cadoul de Crăciun cu o lună mai devreme – prima mea traducere e proaspăt ieșită din tipar și gata să ajungă la voi. Lunile august și septembrie au fost pentru mine un tur de forță, o perioadă plină de senzații, de nervi și hohote de râs, de fiori reci pe șira spinării, de capitole pline de cruzime, de personaje  extrem de diferite pentru care a trebuit să găsesc vocile potrivite și alături de care am dat viață unui thriller macabru, construit pe baza traumelor imposibil de vindecat și a obsesiilor ce conduc la săvârșirea unor fapte abominabile. Am avut norocul să traduc un roman plin de suspans, de întorsături neașteptate ce mi-au pus abilitățile de investigator la grea încercare. Nu o dată m-am lăsat furată de intrigă, curiozitatea mea atingând cote alarmante, uitând că nu mai sunt un simplu cititor și că misiunea mea este alta... 😊 Aș putea vorbi ore în șir despre ceea ce a însemnat pentru mine această șansă, însă mă voi rezuma la a spune că „Memoriile unei reptile”, de Silje O. Ulstein, a fost o experiență inedită, din care am avut foarte multe de învățat, care m-a făcut să-mi dau seama cât de frumos este să fii traducător și să ai senzația că tu ești cel care rescrie cartea. Cred că am spus destule despre mine, așa că e momentul să eliberăm scena pentru adevărata vedetă...

Liv, Egil și Ingvar sunt colegi de apartament și foarte buni prieteni, iar pentru ei distracția nu poate fi decât la superlativ. Asta înseamnă petreceri zgomotoase, nopți lungi îmbibate în alcool, droguri și sex. Ei bine, într-o astfel de seară, când jointurile trec din mână în mână, iar vodca îi face pe toți euforici, cei trei tineri i-au decizia de a-și mări familia cu un animal de companie, nu o pisică, nu un câine, ci un piton tigru pentru care Liv dezvoltă o obsesie de-a dreptul bizară. Încercând să umple un gol și să-și vindece rănile încă sângerânde, Liv îl folosește pe Nero ca pe un balsam, transformându-l în cel mai bun prieten al ei, dar, în același timp, și în stăpânul ei. Tânăra începe să gândească la fel ca un șarpe, fiind subjugată de frumusețea lui și de dorințele îngrozitoare pe care ea i le împlinește fără să stea pe gânduri.

            În paralel cu evenimentele din 2004, ne sunt prezentate cele din 2017, când Mariam Lind își abandonează fetița de unsprezece ani în Centrul Comercial Storkaia. Din păcate, gestul ei impulsiv va avea consecințe tragice. Iben, în ciuda faptului că știe drumul spre casă, dispare fără urmă, ceea ce pune în mișcare toate forțele de poliție din Kristiansund. Dispariția, posibilă tentativă de crimă, este anchetată de Roe Olsvik, un polițist pe cât de priceput, pe atât de secretos și ursuz. În urmă cu unsprezece ani, fiica sa a fost găsită moartă în împrejurări suspecte, și, chiar și după atâția ani, Roe nu poate lăsa scheletele îngropate, pentru că bănuiește ceva, iar presimțirea sa are legătură cu familia Lind. La investigație mai participă și Ronja, o tânără diletantă în ale poliției, pentru care povestea se transformă într-o epopee, la finalul căreia ea dobândește curajul de a-și spune părerea și de a participa activ în noile misiuni.

            Povestea este una extrem de complexă, imaginea de ansamblu fiind construită pe baza a cinci perspective diferite, cinci personaje egoiste, ale căror destine sunt legate de minciunile din trecut, ce au repercusiuni fatale în prezent. Liv, Mariam, Roe și Ronja trec pe rând în lumina reflectorului, evidențiind în nenumărate rânduri tipologia în care pot fi încadrați: Liv – tânăra traumatizată, inconștientă, care face tot ce-i trece prin cap pentru a atrage atenția; Mariam – femeia de succes, mama care n-a vrut să fie mamă, care nu-și iubește copilul, aproape la fel de meschină ca vrăjitoarea cea rea; Roe – polițistul cu zeci de ani de experiență, plin de regrete și stafii și  care a ajuns să urască oamenii, comportându-se la fel ca Morocănosul; Ronja – polițista frumoasă, dulce, timidă, dar sclipitor de inteligentă, care, printre îndatoririle primite de la serviciu, găsește timpul necesar să se gândească la bărbatul perfect pentru ea. Concluzia ar fi că toate caracterele sunt pline de defecte, și tocmai asta le face unice; nu sunt oameni formidabili ce pot muta munții din loc, ci sunt niște indivizi pe care viața i-a zdruncinat zdravăn, aruncându-i în brațele alegerilor greșite, dar care servesc de fapt scopuri nobile.

Însă adevăratul protagonist al romanului este Nero, pitonul manipulator, al cărui țel suprem este răzbunarea pe mârșavele ființe umane care-l țin captiv. Deși puține la număr, capitolele în care șarpele ne vorbește despre viața sa reprezintă sarea și piperul cărții. Nero este mărul discordiei, dar și firul roșu ce leagă toate întâmplările și planurile temporale. Volumul are la bază câteva versuri celebre din Divina Comedie, în care este ilustrată metamorfoza omului în șarpe și viceversa, una dintre pedepsele eterne pe care hoții le primeau în infern. Toate personajele din carte pot fi comparate cu niște reptile, a căror piele se schimbă în funcție de interesele urmărite. Năpârlirea simbolică, dublată de cea reală în cazul lui Nero, scoate la iveală adevăratele fețe ale personajelor, ura și suferința ce zac sub aparențele foarte atent construite.

Nu știu ce aș mai putea să vă spun ca să vă conving s-o adăugați pe lista voastră de lecturi, decât că „Memoriile unei reptile” cu siguranță vă va surprinde. În ciuda faptului că ancheta detectivistică este puțin cam statică, cu alte cuvinte, prea multă hârțogărie și planuri, povestea vă va ține cu sufletul la gură, tensiunea escaladând cu fiecare pagină, până la finalul complet neprevăzut. Cred că mi-ar fi plăcut la fel de mult romanul chiar dacă nu l-aș fi tradus, dar așa am un motiv în plus să mă bucur de lectură și să fiu mulțumită de rezultatul final.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Silje O. Ulstein:

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

Biblioteca lui Liviu

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri   

Falled

Citește-mi-l

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 93 - Specialistul în gelozie și alte povestiri de Jo Nesbø (Blog Tour #32/2022)

Titlu: Specialistul în gelozie și alte povestiri 

Autor: Jo Nesbø 

Editura: TREI

Titlu original: Sjalusimannen og andre fortellinger (2021)

Traducere de Ivona Berceanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 288

Media pe Goodreads: 3,59 (din 1.995 note)

 

Te-a înșelat! La dracu, știi că te-a înșelat și că o comite din nou chiar în acest moment. Și tu, ca un bărbat fidel, dar incredibil de prost, ai crezut tot timpul că ea e la muncă și ai așteptat cu inima deschisă seara, ca să te întorci acasă și să te bagi lângă ea în pat. Însă ea... ea nu e nimic mai mult decât o târfă. Chiar în clipa asta își face de cap cu nenorocitul ăla de avocat, iar tu, ca un imbecil neputincios, o supraveghezi din afurisita asta de mașină luată în rate. Dar de data asta ai un plan, fiindcă de data asta vrei s-o faci să sufere cu adevărat. Pleci. Treci pe la supermarket și faci câteva cumpărături. Nimic deosebit, doar un pachet de țigări, o sticlă de vin pentru o „seară minunată” și o pungă de Twist, bomboanele ei preferate. Totul trebuie să fie perfect, pentru că asta e ultima noapte în doi, iar de mâine îți vor ține companie doar colegii de celulă, alți criminali asemenea ție.

De la oameni nevinovați, la ucigași, acesta este parcursul psihologic pe care Jo Nesbø îl exploatează în volumul său de povestiri, „Specialistul în gelozie”. Nimeni nu e vinovat, dar cu toții suntem în stare de crimă. Toți avem un mecanism înăuntrul nostru, o bombă cu ceas gata să explodeze la cea mai mică vibrație. E nevoie doar de un imbold ca totul să sară în aer. Iar cel mai adesea declanșatorul este chiar ura. Gelozie sau dorință de răzbunare, frică sau furie, oricum am vrea s-o numim, ideea este aceeași. Te simți rănit, înșelat, neputincios, suferi, disperi, ești în pragul depresiei, dar ai puterea să comiți un ultim gest de revoltă și să-i dai o lecție celui care te-a adus pe marginea prăpastiei. Și există o mulțime de metode prin care a-i putea să-i faci rău. Strangulare, otrăvire, împușcare, înjunghiere – toate îți pot oferi satisfacție pe moment, însă, odată descoperit, libertatea ta se va sfârși. Dar la urma urmei tu ești cel trădat... Poate putem face cumva ca totul să pară un accident...

Pasagera de lângă tine plânge și începe să-ți povestească despre soțul care a înșelat-o cu cea mai bună prietenă și despre decizia pe care, cu mult amar în suflet, a luat-o. Din replică în replică, ajungeți să vă îndrăgostiți. Dar e prea târziu, pentru că ea urmează să fie ucisă de către o agenție care se ocupă cu omorurile asumate, un soi de eutanasie voită, serviciu plătit chiar de cel care urmează să moară. Însă, totuși, poate există o speranță pentru voi.

Într-o altă parte a lumii, o vânzătoare emigrantă încearcă să-și ia inima în dinți și să refuze să-l servească pe bărbatul din fața ei, un colos misogin și plin de prejudecăți. Însă tânărul nu vrea să plece fără țigări, așa că scoate o lamă și o amenință pe biata femeie, spre stupoarea și frica clientei care urma, în mod normal, la coadă.

Pe stradă, doi gunoieri se ocupă cu treaba lor zilnică, preluarea de deșeuri, sortarea și distrugerea reziduurilor într-un compactor. Doar că asta nu-i cea mai bună dimineață pentru Ivar, fiindcă, în timp ce cară împreună cu coechipierul său tomberoanele, își aduce aminte că ceva cumplit s-a petrecut azi-noapte, iar pe undeva ar trebui să existe un cadavru.

În Grecia, o țară cu rata criminalității extrem de redusă, un specialist în gelozie, angajat în cadrul poliției din Atena, investighează dispariția unui turist german, un tânăr despre care se crede că ar fi fost ucis chiar de propriul geamăn. La mijloc, după cum ne-a învățat încă din cele mai vechi vremuri Homer, se află Helena, o fată îndrăgostită, în mod inconștient, de ambii frați. Însă omul nostru este cel mai în măsură să afle adevărul, pentru că el a reușit să se lecuiască cu mult timp în urmă de cumplita gelozie, iar acum este capabil să observe pe chipul oamenilor până și cel mai mic semn al apariției acestui sentiment sfâșietor.

De la mărturisirea unei crime pasionale, la descoperirea de către un taximetrist a unui cercel enigmatic pe bancheta din spate, de la psihoza unui scriitor care nu vrea să-și dea acordul pentru ecranizarea romanului său celebru, până la un accident „neprevăzut” în timpul unei partide de cățărat, Jo Nesbø explorează, într-un stil visceral, cele mai întunecate cotloane ale sufletului uman. Mai mult decât un proces literar de amploare, în care autorul Norvegian își expune talentul într-un număr redus de pagini, volumul de față reprezintă un excelent proces de psihanaliză, o radiografie a dorințelor care zac în noi și pe care societatea ne obligă să ni le reprimăm. Dar, așa cum susținea însuși tătucul Freud, cazanul este deja pe foc, aburii se tot adună și e doar o chestiune de timp până când toți demonii își vor părăsi, într-un final, atât de sigura temniță a minții.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre volumul lui Jo Nesbø:

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi

Falled

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 90 - Casa cu fluturi de Katrine Engberg (Blog Tour #28/2022)

Titlu: Casa cu fluturi 

Serie: Kørner & Werner #3 

Autor: Katrine Engberg

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Glasvinge (2018)

Traducere de Iulia Dromereschi

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 328

Media pe Goodreads: 3,82 (din 6.988 note)

 

            Mult mai intensă și mai bine construită decât „Păzitoarea crocodilului” (primul volum al seriei Kørner și Werner), „Casa cu fluturi” (cea de-a treia parte după ordinea originală – daneză) reprezintă, de departe, următoarea treaptă evolutivă în cariera scriitoarei scandinave, Katrine Engberg. Dacă în povestea anterioară lucrurile au decurs destul de anevoios, mai bine de jumătate de carte fiind inserate detalii cu privire la cei doi protagoniști, alegere oarecum justificată de întâia lor apariție, și din când în când câte o descoperire frapantă, care, totuși, să ne reamintească că avem de-a face cu o intrigă polițistă, în narațiunea de față autoarea a reușit să mențină suspansul de la început până la ultima pagină, dând naștere, în bunul stil american, unui ucigaș fără scrupule, unui înger al întunericului care nu se va da îndărăt de la nimic pentru a-și împlini răzbunarea.

            O nouă zi, o nouă dimineață în care trebuie să împarți ziarele. Poate pentru colegii și prietenii tăi asta-i o muncă pentru fraieri, dar tu ești încântat s-o faci, pentru că mai ai nevoie doar de câteva coroane ca să poți merge în următoarea excursie cu clasa. De data asta te-ai trezit devreme și deja ai reușit să faci câțiva bătrânei fericiți, plus că ai distribuit în timp record știrile pe cele trei străzi din apropiere. Chiar în acest moment treci prin piața centrală din Copenhaga și arunci, ca de obicei, o privire la impozanta fântână din centru. Dar ceva nu e bine, ceva e diferit. Te apropii și rămâi împietrit, mai împietrit decât statuile din jurul tău, pentru că acolo, în mijlocul apei ce-și face jocul de zi cu zi, se află cineva, cineva mort. Ai mai văzut așa ceva la televizor și pe internet, dar detaliile de pe trupul femeii te lasă fără suflare, pentru că pe mâinile și picioarele victimei există tăieturi simetrice, incizii prin care, în mod normal, ar trebui să se scurgă sângele din corp.

            Zarurile au fost aruncate, crima a fost descoperită, iar poliția se află chiar în această clipă în drum spre locul în care a fost găsită femeia ucisă. Însă de data asta din mașina forțelor de ordine va coborî doar Jeppe Kørner, fiindcă draga lui parteneră, Anette Werner, se află în concediu de maternitate. Dar Jeppe este convins că, împreună cu colegii săi, va reuși să-l prindă pe criminal și să-l expedieze dincolo de gratii. Însă, pentru că autoarea nu poate să se despartă de protagonista ei, îi pasează și acesteia o stație de poliție, de unde Werner poate să aibă acces la discuțiile agenților, adică să fie informată cu privire la caz. Astfel, încă de la primul capitol avem deja două fire narative care urmează aceeași investigație. În timp ce Jeppe este cel care face parte dintr-un grup și care are acces la scena crimei și la toate descoperirile de pe parcurs, Anette lucrează individual, ajutându-se de frânturile de conversație receptate pentru a avea un punct de unde să-și pornească propria anchetă.

            Ei bine, drumurile celor doi se intersectează atunci când află că morții, pentru că da, între timp a mai apărut unul, sunt strâns legați de un azil în care, cu câțiva ani în urmă, au locuit patru tineri cu grave probleme mintale, locul purtând numele de „Casa cu fluturi”. Dar centrul psihiatric a fost închis fiindcă unul dintre pacienți, o adolescentă ce suferea de bulimie și depresie, și-a pus capăt zilelor. Aici lucrurile devin de-a dreptul poetice, odată cu metafora insectelor diafane, care pot fi încarcerate abia după moarte. Astfel, simbolul libertății devine unul al condamnării, zborul fiind preschimbat în delir maladiv, iar frumusețea, compromisă printr-un așa-zis tratament. Dar, mai mult decât atât, fluturele ajunge să fie capturat și pus sub microscop, analiza frumosului fiind transformată într-o disecție în toată regula.

Un roman polițist așa cum trebuie, o proză ce aduce deseori a thriller și care pune sub semnul întrebării etica indivizilor care lucrează în spitale. Cât de sigur poți fi de asistenta care-ți schimbă perfuzia? Câtă încredere ai că în siringa cu care se apropie de tine chiar se află substanța pe care trebuie să ți-o administreze? Chiar poți să crezi că acum, în clipa în care se află în fața ta, a renunțat la toate supărările și frustrările pe care le-a acumulat nu doar astăzi, ci de ani buni? Oare chiar trăiește tot timpul în prezent? Oare tu nu ești o povară care-i face ziua și mai dificilă? Cu siguranță există un răspuns, mai ales când ai senzația că femeia care se apropie de patul vecinului tău chiar are de gând să-l scape pe bătrân de infernala povară a vieții și, totodată, de problemele cardiace care-i dau bătăi de cap de atâta amar de vreme.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Katrine Engberg:

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi

Falled

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA