Titlu: Prieten imaginar
Autor: Stephen Chbosky
Editura: TREI
Titlu original: Imaginary Friend (2019)
Traducere de Bogdan Perdivară
Anul apariției: 2020
Număr pagini: 800
Media pe Goodreads: 3,51 (din 32.650 note)
Nici nu ştiu cu ce să încep...
Să vă povestesc despre universul întunecat în care realul devine imaginar şi
invers; poate despre personajele extrem de bine construite sau despre faptul că
„Prieten imaginar” este o capodoperă de şi despre coşmar? Îmi e greu să mă
hotărăsc, mai ales că nu avem de-a face cu o simplă istorisire despre cum să
construieşti o căsuţă în copac, ci cu un Horror pur şi complex, cu nuanţe de Fantasy
şi Thriller, plin de întorsături şocante, monştri şi marionete demonice.
Am achiziţionat volumul Crăciunul trecut, însă
am amânat destul de mult momentul lecturii, deşi ar fi fost interesant să-l
citesc atunci, pentru că acţiunea are loc în preajma sărbătorilor de iarnă. Cu
toate astea, moşul, cadourile şi bradul împodobit nu au nimic în comun cu această
poveste construită în totalitate pe fricile copilăriei, spaime pe care autorul
le transformă într-o realitate tenebroasă.
Kate Reese îşi
doreşte tot ce e mai bun pentru fiul ei de şapte ani, Christopher, motiv pentru
care se mută în oraşul Mill Grove, unde începe o viaţă nouă, departe de
abuzurile fostului ei iubit. Kate munceşte dublu, uneori chiar triplu, pentru
a-i asigura fiului ei un acoperiş deasupra capului şi posibilitatea de a merge
la şcoală. Chris e băiatul cel nou, şi el face tot posibilul să ia note bune,
ca să-şi facă mama mândră. Pe lângă asta, încearcă să-şi facă prieteni noi.
Însă, în peisajul liniştit al comunităţii, se întâmplă ceva neprevăzut. Băieţelul
dispare pentru mai multe zile, timp în care toată lumea din oraş, în frunte cu şeriful,
îl caută. Într-un final, Christopher este găsit aproape îngheţat, rătăcind pe
marginea drumului. Însă, acum, el e cu totul un alt om. Ceea ce pentru ceilalţi
reprezintă o mare uşurare, pentru el este începutul calvarului, iar tot ce îi
mai rămâne de făcut e să asculte indicaţiile vocii prietenului său imaginar,
pentru a reuşi să construiască o căsuţă în copac.
Romanul lui Chbosky suspendă graniţele fireşti –
binele şi răul, aparenţa şi esenţa, realul şi imaginarul – toate acestea se
contopesc, îşi schimbă valenţele, dând naştere unui carusel de senzaţii, în
care groaza şi iluziile primează. Limitele dintre lumi sunt anulate,
portalurile se deschid, iar „oamenii căsuţă-poştală” vestesc sfârşitul. Toate
visele devin coşmaruri, şi mântuitorul este pregătit să facă sacrificiul
suprem. Aici intervin acele nuanţe Fantasy despre care vă vorbeam la început.
Magia atent mascată, creaturile supranaturale şi, în special, portalul dintre
lumi conturează perfect ideea de haos, idee ce este reflectată şi la nivelul
minţii umane. Somnul devine o capcană, iar omul o marionetă în mâna unui păpuşar
priceput.
Aspectul cel mai interesant constă în faptul că
la bază se află un scenariu mesianic. Chris, aşa cum ne spune şi numele, este aşezat
în rolul lui Hristos, fiind cel care deţine cheia distrugerii şi a salvării. El
primeşte toate calităţile necesare unui mântuitor, însă trebuie să decidă în
slujba cui le va pune – o decizie foarte grea pentru un copil de şapte ani,
orbit de aparenţe. Dar, oricât de puternic ar fi răul, binele câştigă mereu.
Nici numele celorlalte personaje nu sunt întâmplătoare. Ele completează
scenariul cristic, chiar dacă într-o manieră modernă, fără vreo legătură
directă cu religia.
Elementele Horror sunt completate de cele
specifice Thrillerului. Undeva în background avem un şerif care se luptă cu
fantoma unei misiuni eşuate. Cu toate astea, el continuă să-şi facă meseria,
primind un rol important în poveste. Personajul meu preferat a fost Ambrose, al
cărui nume înseamnă „Nemuritor”, însuşire ce i se potriveşte perfect. Deşi e
bătrân şi aproape orb, el are o viziune mult mai clară decât a celorlalţi. Pe
lângă asta, e şi un caracter foarte simpatic, iar momentele lui de moş arţăgos şi
de prieten devotat îl plasează printre cei mai fascinanţi pioni din joc.
Creaturi ciudate, coşmaruri peste coşmaruri,
accidente şi alegeri care nu sunt întâmplătoare şi o căsuţă în copac ce poate
schimba destinele tuturor – toate astea inserate într-un univers macabru,
asemănător cu cel din „Institutul” lui Stephen King. Ritmul alert şi atmosfera
terifiantă te vor face să trăieşti la intensitate maximă eterna luptă dintre
bine şi rău şi să fii alături de personajele tale preferate, până când acestea vor
birui sau până îşi vor da cea din urmă suflare.