Recenziile Mădălinei 55 - Femeile din umbră de Kristin Hannah

Titlu: Femeile din umbră 

Autor: Kristin Hannah 

Editura: LITERA

Titlu original: The Women (2024)

Traducere de Raluca-Nadia Contiu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 512

Media pe Goodreads: 4,71 (din 140.566 note)

 

            Am vrut să fiu eroină... Mi-am dorit ca tatăl meu să-mi așeze cu mândrie fotografia pe peretele din biroul său, alături de cea a fratelui meu, care a murit pentru țară. Am vrut să fiu altcineva, să scap de soarta nedreaptă hărăzită femeilor. Am vrut să fiu apreciată pentru ceea ce știu și pot să fac, nu numai pentru cum arăt sau pentru c-aș fi o partidă bună pentru bărbatul care m-ar lua de soție. Am vrut să văd cu ochii mei ce înseamnă să lupți pentru viață, iar în egoismul și aroganța mea, am vrut să fiu admirată și lăudată pentru că le-am oferit o nouă șansă celor care au fost la un pas de moarte. Însă nu a fost deloc așa. Am devenit o paria, am fost scuipată și huiduită, întâmpinată cu ură chiar de propria familie, judecată și zdrobită sub greutatea acuzațiilor mișelești, adusă în pragul nebuniei și exclusă dintr-o societate pe care mult timp nu am înțeles-o. N-a contat că am fost martora ororilor războiului; n-a contat c-am muncit până la epuizare, trăind în condiții îngrozitoare; n-a contat c-am plâns până am rămas fără lacrimi pentru toți tinerii și copiii care mi s-au stins în brațe; n-a contat c-am fost înconjurată de bombe și de avioane care în clipa asta zburau în înaltul cerului, ca în următoarea să se prăbușească într-o masă diformă de metal fumegând; n-a contat că-mi afundam mâinile până la cot în abdomenul vreunui soldat, pipăindu-i intestinele doar ca să-i opresc hemoragia și să-i mai dau un motiv ca să zâmbească a doua zi. Nimic n-a contat, iar acum trebuie să-mi înfrunt singură traumele, coșmarurile, vina și dezamăgirea pe care nici măcar alcoolul sau somniferele nu le pot amuți.

            Imagini brutale, scene de-o violență inimaginabilă, scăldate în sânge și mutilate în chipuri grotești, împletite cu cele mai pure sentimente, dragoste, ambiție și dorință, adunate la un loc într-o cronică de război, zugrăvită în culorile stridente ale disperării și speranței: roșu, maro, negru, portocaliu și galben – așa aș descrie cel mai recent roman al lui Kristin Hannah. Femeile din umbră reprezintă o ficțiune istorică excelentă, ce aduce în prim plan unul dintre conflictele majore din a doua jumătate a secolului al XX-lea, Războiul din Vietnam (1961-1975), care a scindat societatea americană, stârnind revolte și mișcări de stradă menite să pună capăt războiului în care tinerii din SUA au fost trimiși să lupte pentru a descuraja extinderea regimului comunist asupra statelor asiatice care nu de mult își câștigaseră independența, dar și pentru reunificarea țării, despărțită temporar din cauza înfrângerilor suferite în 1954, sub o unică guvernare. Mai mult decât atât, autoarea nu ne prezintă situația de pe front din perspectiva bărbaților – piloți, soldați, ofițeri ai marinei, prizonieri, evadați etc, eroii ale căror nume au fost rostite de mii de ori de buzele celor rămași acasă –, ci din perspectiva femeilor care și-au petrecut zilele și nopțile alergând de la un pat la altul, între pereții rudimentari ai spitalelor de campanie, tăind, bandajând, operând, salvându-le viețile soldaților răniți și alinându-i pe cei care și-au dat duhul singuri, departe de soțiile, mamele și copiii lor. Ele sunt adevăratele eroine ale acestui roman, asistentele medicale ale căror ochi au văzut cum trupul uman poate fi transformat într-o cârpă însângerată, o masă amorfă de carne și oase, aruncată de colo-colo de suflul unei bombe; cele care au auzit văicărelile, urletele de durere ale celor împușcați, răspunzându-le cu o mângâiere și un zâmbet cald chiar și în cele mai cumplite circumstanțe; cele care au murit zi de zi, puțin câte puțin, cu fiecare nou transport de victime, îmbărbătându-se una pe cealaltă atunci când epuizarea le punea la pământ. Și, cu toate astea, au rămas în umbră, neînțelese, necunoscute, privite cu dispreț doar pentru că au vrut să schimbe mentalitatea conservatoare a societății americane, croindu-și un drum care să le ridice mai presus de aparențe.

            Acestea fiind spuse, trebuie să facem cunoștință cu Frankie, protagonista cărții și reprezentanta de hârtie a zecilor, poate chiar sutelor, de femei care au ales, de bunăvoie, să plece în Vietnam. Experiența războiului a transformat-o pe Frankie dintr-o păpușă de porțelan, o tânără crescută într-o bulă, departe de adevărurile crunte, supusă, care nu încălca eticheta și făcea doar ceea ce societatea se aștepta să facă o domnișoară de condiție bună, într-o femeie hăituită de coșmaruri, dependentă de pastile și alcool, incapabilă să-și întemeieze o familie și să-și păstreze slujba, tot timpul în alertă, gata să se rostogolească sub pat, indiferent de împrejurare, la un zgomot mai puternic. A cerut ajutor, dar nu l-a primit. I s-a spus că doar veteranii, adică bărbații care au fost pe front, pot beneficia de terapie, de consilierea necesară reabilitării. Sufletul și încrederea i-au fost zdrobite cu fiecare nouă încercare de a se reintegra într-un univers în care războiul există doar în ziare și la radio; într-o lume în care doar bărbații, dând dovadă de un misoginism exagerat, au dreptul să spună că au trăit războiul.

            De fapt, avem de-a face cu o luptă mult mai acerbă decât conflictul armat din Vietnam. Este vorba despre războiul purtat de femei pentru recunoaștere, pentru dobândirea unui alt statut față de cel predestinat – soție devotată și mamă. Frankie a demonstrat că femeile pot face tot ce-și doresc, pot iubi, pot visa, pot fi mai dure decât o stâncă, indiferent de părerea bărbaților și doamnelor rafinate care nu și-au părăsit căminul confortabil, și care le tratează cu superioritate pe cele ce-au sfidat cu nerușinare regulile bunei cuviințe. Pe front nu există diferențe. Toți sunt egali; toți sunt prieteni. Nu mai contează culoarea pielii, sexul sau religia. Toți sunt oameni, toți sunt uniți în fața conflictului devastator, apărându-se unii pe alții. Însă, odată întorși în Statele Unite, lucrurile se schimbă radical. Prietenele pe care Frankie și le-a făcut în spitalele de campanie au fost cele care au salvat-o, cele care au strigat până au răgușit că este nedrept ce li se întâmplă femeilor care au slujit statul în condiții inumane. Protestele, de multe ori violente, și mișcările inițiate pentru sprijinirea veteranelor au scos la iveală povești emoționante, la fel ca istoria protagonistei noastre, amintiri ce nu vor dispărea niciodată, dar pe care fiecare asistentă medicală trebuie să le ducă pe umeri, aidoma unei cruci, uneori împiedicându-se, alteori, surâzând cu fruntea sus, având încredere că, datorită celor care au avut curajul să spună lucrurilor pe nume, nu vor mai fi niciodată singure.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 41 - Cele patru vânturi de Kristin Hannah

Titlu: Cele patru vânturi 

Autor: Kristin Hannah

Editura: LITERA

Titlu original: The Four Winds (2021)

Traducere de Simona Săsărman

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 480

Media pe Goodreads: 4,30 (din 488.421 note)

 

            Până unde poate merge o mamă ca să-și salveze copiii de foamete și de munca istovitoare, dar zadarnică? Câte poate face o mamă ca să-și vadă copiii fericiți? Însă, adesea, fericirea se lasă așteptată îndelung, iar suferința și greutățile nu contenesc să pună la încercare rezistența trupească și sufletească a celor care vor să lupte pentru o viață mai bună, pentru îndeplinirea unui vis. Dar, ca să transformi visul în realitate, trebuie să-ți părăsești căminul, să renunți chiar și la recoltele sărăcăcioase, care îți ofereau totuși o oarecare sursă de hrană, la familie și la dragostea lor, doar ca să alergi după o himeră, în speranța că vei reuși să trăiești altfel.

            Rareori mi se întâmplă să mă atașez de un autor în asemenea hal încât să devorez tot ce apare pe piață, însă se pare că Kristin Hannah m-a prins definitiv în mrejele romanelor ei pline de emoție, suspans și povești inedite, care, inevitabil, îți storc câteva lacrimi. În ciuda faptului că nu le citesc chiar la momentul apariției, nu ratez niciun roman, iar acum, după ce am bifat pe listă și „Cele patru vânturi”, pot afirma că am un nou volum preferat. Pornind de la fapte reale, autoarea construiește o poveste tragică, în centrul căreia se află societatea americană bântuită de criză, din prima jumătate a secolului al XX-lea. În această perioadă în care seceta distrugea recoltele de grâne, banii erau tot mai puțini, iar întreținerea unei familii numeroase devenea aproape imposibilă, cei mai curajoși își părăseau căminele pentru a pleca în Vest, unde li se promiteau slujbe la căile ferate și o viață lipsită de griji. Kristin Hannah pune accent pe antiteza dintre ceea ce reprezintă Vestul în plan teoretic, mulți văzând acele meleaguri ca pe un tărâm al făgăduinței, și ceea ce este în realitate, adică un infern care te secătuiește de vlagă și în care te întâmpină doar moartea.

            Elsa Wolcott face parte dintr-o familie înstărită. Prin urmare, nu a fost obișnuită cu truda la câmp, de dimineață până seara, în căldura toropitoare a soarelui. A fost crescută în puf, dar izolată, fără prieteni, fără tineri care s-o curteze, fără petreceri, și asta din cauza unei boli din copilărie despre care s-a prevestit că-i va fi fatală. Elsa ajunge să se simtă în plus în propria familie, romanele de dragoste fiindu-i singurele tovarășe care-i mai alină singurătatea. Însă, în urma unei aventuri amoroase cu un fermier, ea rămâne însărcinată și este obligată să se mărite cu el. Părinții o reneagă, o lasă fără moștenire, iar în noua ei familie este privită cu suspiciune, lucrurile schimbându-se abia în momentul în care se naște Loreda. Cu toate astea, Elsa este condamnată la nefericire. Soțul nu o iubește, acesta fiind îndrăgostit de visul său, de planurile pe care și le face ca să plece în Vest împreună cu toată familia. Dar tânăra nu vrea să fie o nomadă, să-și părăsească socrii și pământul pe care a ajuns să-l iubească. Soțul o va părăsi pentru o iluzie, iar ea va fi nevoită să pornească pe același drum câțiva ani mai târziu, ca să-și scape copiii de foamete.

            În ciuda faptului că societatea americană se dorește a fi una modernă, mentalitatea colectivă este încă tradițională, patriarhală, în care bărbatul face legea, iar femeia ascultă orbește de cuvântul lui. În casa tatălui său, Elsa este tratată ca un accesoriu, o prezență tolerată, care nu ia propriu-zis parte la viața de familie. ea nu are dreptul să-și exprime părerea, să ceară ceva, fie și o rochie nouă, sau să viseze la o altă soartă, una pe care să și-o ia în propriile mâini. Cel mai mare vis al ei este să meargă la facultate și să devină profesoară, însă, din cauza lumii în care trăiește, speranța de a scăpa dintr-o familie care o iubește din obligație se rezumă la o căsătorie avantajoasă. Dar și asta e greu de înfăptuit, pentru că Elsa are deja 21 de ani, iar în comunitate este privită ca o piază rea, ca o fată bătrână care nu-și va duce niciodată la îndeplinire îndatoririle pe care le are o femeie supusă, adică să nască fii și să se îngrijească de bunul mers al gospodăriei. Fiindu-i refuzată fericirea, Elsa ajunge să vadă în aventura, și apoi în căsătoria cu un simplu fermier, o cale de eliberare, de a-și vindeca rănile din copilărie, însă povara sa va deveni și mai grea.

            Eroina noastră dă dovadă de o tărie de caracter incomparabilă, făcând față la respingerile soțului, la vorbele pline de venin ale fiicei sale adolescente care caută altceva în viață decât antecesorii săi. Pentru socrii Elsei, tot ce contează este pământul pe care îl dețin și pentru care au vărsat lacrimi amare. Terenul acela care aproape că nu mai dă niciun rod este viața lor, o ancoră care le confirmă identitatea. Pentru ei, este imposibil să părăsească pământul cu care au făcut un legământ pentru eternitate, iar dragostea lor pentru țărâna care le dă hrană o sădește și Elsa în inima ei. Însă, ca orice om, ea face o greșeală ce o va costa enorm. Ea se străduiește din răsputeri să le insufle și copiilor aceeași iubire pentru pământ, să-i facă să prindă rădăcini și să renunțe la iluziile unui ținut îndepărtat. Însă sforțările ei provoacă numai dezbinare în familie, ca în cele din urmă să-i facă pe plac fiicei sale și să renunțe la tot pentru o nouă viață în Vest. Pentru o mamă singură cu doi copii, călătoria spre Vest nu e nimic altceva decât un drum al calvarului, pavat cu nenorociri, dar și cu mici stropi de bunătate, binefăcători ca o ploaie liniștită de vară.

            Am trăit fiecare pagină la intensitate maximă, ritmul alert al întâmplărilor și gravitatea evenimentelor menținându-mă într-o stare de tensiune continuă. Împletind armonios dimensiunea istorică cu cea ficțională, Kristin Hannah creează un roman care te va arunca pe negândite în mijlocul unui vârtej de emoții, din brațele ispititoare ale iluziilor deșarte, în caleașca strălucitoare a speranței, din hăurile întunecate ale disperării, în mrejele încurcate ale nebuniei, ca mai apoi să poposești în câmpiile pline de soare ale fericirii, însă numai pentru o clipă, deoarece îmbrățișarea de gheață a morții este singurul remediu ce poate readuce pacea după o viață zbuciumată și plină de suferință.

COMANDĂ CARTEA