Titlu: Cântecul furiei
Serie: Wiebke Meinert #1
Autor: Mark Fahnert
Editura: Lebăda Neagră
Titlu original: Lied Des Zorns (2020)
Traducere de Iulia Dromereschi
Anul apariției: 2021
Număr pagini: 432
Așa cum spunea, și pe bună dreptate, un
mare conațional de-al lui Fahnert: „Dacă privești în abis, ai grijă ca abisul
să nu privească la rândul lui în tine, iar dacă te lupți cu monștrii, ai grijă
să nu devii unul dintre ei.” Cred că nu există un citat mai potrivit care să
definească intrigile și întâmplările din romanul de față. După cum ne putem da
seama încă din titlu, „Cântecul furiei” reprezintă un puseu ficțional de
violență, o operă în care disprețul, ura și mânia se contopesc și dau naștere
unei furtuni întunecate, din care nu poate lua formă, într-un final, decât
răzbunarea. Înainte să intru în subiect, trebuie să specific, pentru fanii
genului, și nu numai, că acesta este primul volum al seriei Wiebke Meinert –
lucru foarte important, deoarece povestea nu se termină nicidecum aici.
După ce sora ei, Saskia, este ucisă
într-o explozie, Fostul soldat de elită, Wiebke Meinert, este nevoită să se
întoarcă la vechea ei viață întunecată și plină de violență. Ea a crezut că se
poate ascunde de trecut și că o poate lua de la capăt într-un alt loc, însă,
atunci când ai fost antrenată să ucizi și să-ți pui în continuu existența în
pericol, instinctele de luptă nu pot fi tot timpul stâpânite. Mânată de furie
și de dorința de a afla cine e de vină pentru moartea surorii sale, Wiebke ajunge
să descopere un complot ce poate pune întreaga națiune în pericol. Sfârșitul Saskiei
nu a fost deloc întâmplător, acesta fiind cel mai mare risc când te joci de-a
spionul. Însă Wiebke nu are prea mult timp la dispoziție... Serviciile secrete
s-au pus pe treabă, teroriștii pun ceva „măreț” la cale, iar ticăitul ceasului
pare să se apropie de final.
Chiar dacă seria apare cu numele
protagonistei, Wiebke nu este atât de prezentă în acest prim volum. E adevărat
că de la finalul violent al surorii sale începe toată acțiunea, însă drumul
spre căutarea adevărului este doar un pretext pentru o intrigă mult mai puternică.
Este evident că avem de-a face cu un thriller politic, în care toate caracterele
constituie doar niște pioni înttr-o operațiune de amploare. De altfel, fiecare
personaj apare, își joacă rolul și dispare. Din această cauză, te simți cam
pierdut prin poveste. Nu știi de unde vine și care e misiunea lui. În cazul
acestui roman funcționează excelent formula de puzzle, pentru că, dacă privești
fiecare eveniment separat, este imposibil să-ți faci o idee clară despre
direcția în care se îndreaptă acțiunea. Chiar dacă încerci să intuiești
deznodământul, s-ar putea să o dai în bară, pentru că Fahnert știe cărui public
se adresează, cu alte cuvinte, este conștient de ce clișee să se ferească.
Romanul iese în evidență, în special, prin tema actuală pe
care o abordează. Trăim într-o lume a terorii, într-un prezent în care fiecare
poate atenta, într-o formă sau alta, la viața celorlalți. Înainte să ne aducă
la subiect, Mark Fahnert, printr-unul dintre personajele sale, ne face un scurt
istoric al terorii, de la apariția ghilotinei, până la actele sinucigașilor cu
explozibili. Deși avem impresia că cruciadele s-au sfârșit de mult, lupta
dintre credințe continuă și astăzi, dar în alte forme. Nu mai e vorba despre a
recucerii un Pământ Sfânt, ci despre a-i stârpi pe toți cei eretici, pe cei
care nu cred în adevărul absolut. Iar cei ce se încumetă la astfel de acte odioase
nu doar că nu vor arde în focul etern, ci vor ajunge în paradis și se vor numi
îngeri. Autorul vrea să sublinieze că problema nu aparține doar unei părți și
că fenomenul violenței se petrece, aproape tot timpul, în lanț. Ei ne atacă,
noi ripostăm, iar de aici ia naștere un cântec al furiei care nu mai aparține
niciunuia dintre noi.
Povestea lui Mark Fahnert este atât
de concentrată, încât ai impresia că, după ce fiecare piesă își va găsi locul
în mozaic, vei lua parte la un deznodământ exploziv, din care nu se sștie câți vor
scăpa cu viață. Fie că vorbim despre un mecanism politic corupt, fie că ne
referim la o mișcare religioasă ce se impune prin frică, elementul comun este
violența. Astfel, cei de sus simt că dețin puterea, militanții din orient cred
că merg pe o cale binecuvântată, iar oamenii de rând cad victime într-un război
pe care nu îl înțeleg și la care iau, fără voia lor, parte.
