ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Orașul scărilor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Orașul scărilor. Afișați toate postările

marți, 21 septembrie 2021

Recenziile lui Gică 45 - Orașul scărilor de Robert Jackson Bennett


Titlu: Orașul scărilor  

Serie: Orașele Divine #1

Autor: Robert Jackson Bennett 

Editura: Paladin

Titlu original: The City of Stairs (2014)

Traducere de Alina E. Bogdan

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 524

Media pe Goodreads: 4,04 (din 33.613 note)

 

De data aceasta vreau să vă vorbesc despre o carte foarte diferită de tot ce am citit până în prezent. Unii sugerează că e un fel de fantasy medieval, alţii susţin că se apropie destul de mult de Urban Fantasy… ei bine, eu aş spune că este vorba despre un roman care încorporează elemente din ambele genuri, reuşind să se plaseze undeva la mijloc, lucru ce îi permite autorului să se joace, într-un mod inedit, cu noţiunile de arhaic, modern, imperiu, oraş, zei şi muritori. Cu toate că fenomenele menţionate au fost exploatate la nesfârşit în literatura de gen, Robert Jackson Bennett realizează un potpuriu tematic atât de dens, încât dă naştere unor structuri narative noi, ce pot fi dezasamblate într-o mulţime de fragmente sau ce pot fi lăsate, pur şi simplu, laolaltă, rămânându-ţi plăcerea de a citi ceva unic şi deosebit.

Cândva, Bulikovul era cel mai prosper oraş de pe Pământ. Clădiri impunătoare, străzi pe care se înşirau nestemate şi scări care duceau spre încăperi şi locuri nebănuite, ce mai… era Oraşul Zeilor. Şi când spun asta, nu vorbesc metaforic. Prosperitatea şi bogăţiile din acest loc se datorau unor fiinţe divine, unor creaturi care, în dorinţa lor de a organiza lumea, aveau grijă şi de muritorii ce se aflau în acel loc. Erau şase divinităţi, şase făpturi cu temperamente şi atribuţii diferite. Însă acele vremuri au apus. Măreţul oraş a căzut în mâinile invadatorilor, iar entităţile supranaturale au fost ucise. Acum, Bulicovul este o ruină, aproape toate monumentele au dispărut sau au fost distruse de cotropitori, iar scările nu mai duc nicăieri. Cel mai rău lucru este că vechile credinţe au fost interzise, iar orice gest care ar putea conţine o cât de mică trimitere la trecut este aspru pedepsit.

Intriga romanului ia naştere în momentul în care un foarte cunoscut cercetător, trimis să studieze aspecte din trecutul Bulicovului, este găsit ucis cu brutalitate. Delegată să elucideze groaznica crimă, Ambasadoarea Shara Thivani păşeşte într-un spaţiu periculos, un loc care, chiar şi după atâţia ani, încă îşi mai păstrează bine tăinuite adevărurile. Şi odată cu tânăra politiciană, în peisaj îşi face prezenţa puternicul şi curajosul Sigrud, un personaj pe care l-am adorat pe tot parcursul lecturii. Aici vorbim despre două tipuri de caractere, care pot reprezenta foarte bine două tipuri de cititori. Shara este prezenţa interesată de comploturile politice, de organizarea socială şi de aspectele care ţin de înălţarea şi decăderea oraşului. Ea este cea care observă lucrurile care le scapă celorlalţi şi reuşeşte să-şi creeze foarte repede o imagine de ansamblu, gândind la rece fiecare mişcare pe care urmează să o facă.

Cu Sigrud, lucrurile stau cu totul diferit. El vede totul în alb şi negru, în bine şi rău, nu stă prea mult pe gânduri şi are o plăcere imensă în a-şi distruge duşmanii. El e cel care reacţionează la impuls şi care a cunoscut atât de bine suferinţa, încât nimic nu mai poate să-i facă rău, iar cel mai important lucru pentru el este să aibă grijă de tânăra pe care o însoţeşte. L-am preferat pe Sigrud, în defavoarea Sharei, pentru că am apreciat mai mult momentele de acţiune şi episoadele sângeroase. În opinia mea, cartea are prea multă politică, acesta fiind şi motivul pentru care am renunţat prima dată la ea, ajungând să o citesc abia acum, cu ocazia Clubului de carte Paladin. Sincer, prima oară nu am citit foarte mult, dar când am văzut că nu se întâmplă nimic incitant, am închis coperta cu gândul că nu o voi mai continua niciodată.  

Au trecut de atunci trei ani, şi uite că am reuşit să o duc la capăt şi, da, pot să spun că mi-a plăcut chiar foarte mult. Aşa cum spuneam mai sus, este o poveste aparte şi, chiar şi în momentul în care am avut impresia că urmează să mă izbesc de un clişeu imens, autorul şi-a bătut joc de mine şi a oferit o altă direcţie naraţiunii. Am încercat, pe cât am putut, să găsesc corespondenţi din mitologia greacă/latină pentru zeităţile din carte, însă procesul a fost dificil, deoarece fiecare figură divină reprezintă un amalgam de trăsături de la zei diferiţi, din culturi extrem de diferite, unul dintre ei având chiar o caracteristică preluată din iudaism.

O carte despre războaie şi supravieţuitori, despre lupte epice şi înfrângeri epocale, despre popoare cu tradiţie şi societăţi cotropitoare, dar, dincolo de toate, o carte care ne repovesteşte, pentru a mia oară, despre lumile care se pierd şi zeii care mor odată cu ele. Arhitectura labirintică şi extravagantă, împletirea dintre arhaic şi modern şi stridenţa cromatică prezentă la nivelul personajelor m-au făcut să văd în „Oraşul scărilor” un fantasy baroc. Mi-a făcut plăcere să iau parte la evenimentele din primul volum al seriei „Oraşele divine” şi sper ca Editura Paladin să reuşească să publice şi celelalte două părţi ale acestei trilogii deosebite.


COMANDĂ CARTEA