Titlu: Dragă copilă
Autor: Romy Hausmann
Editura: Lebăda Neagră
Titlu original: Liebes Kind (2019)
Traducere de Mădălina Tvardochlib
Anul apariției: 2021
Număr pagini: 432
Media pe Goodreads: 4,07 (din 21.807 note)
În ultima vreme avem de-a
face cu o avalanșă de cărți în care este abordată tema tatălui care vede lumea
ca pe ceva rău și mizerabil, motiv pentru care decide, într-un moment de
nebunie, să-și închidă familia în propria casă sau cabană, așa cum e cazul în romanul
de față. Totul a pornit de la un eveniment real, iar câțiva autori, fiind
inspirați de grotescul întâmplării, au preluat ideea și au filtrat-o prin
propria imaginație. Unii au ales să spună povestea de la început, alții au
preferat să o redea retrospectiv, folosind vocea unui personaj care a scăpat, iar
cei din urmă au decis să înceapă cu momentul evadării. Printre ultimii se
numără și Romy Hausmann, o scriitoare ce și-a dat seama că nu e suficient să
utilizeze doar schema clasică, alegând, astfel, să-și impregneze narațiunea cu mult
suspans și cu câteva răsturnări de situație foarte bine plasate.
Lena Beck a dispărut în
urmă cu 14 ani. În tot acest timp tatăl ei a numărat fiecare zi de agonie,
sperând ca într-un final tânăra să se întoarcă acasă. Cu tot efortul poliției, nu
a apărut nici un indiciu cu privire la locul în care s-ar putea afla ea. Nici
măcar rămășițele nu i-au fost descoperite, asta în cazul în care ar fi moartă. Însă
tatăl ei susține sus și tare că organele de justiție nu și-au făcut cu adevărat
treaba, ancheta fiind realizată superficial. Dar acum e posibil ca totul să se
fi schimbat, pentru că Matthias a primit un telefon de la un fost prieten din
poliție, ce îi spune că o femeie pe nume Lena a fost adusă la spital într-o stare
destul de gravă, în urma unui accident de mașină. Ajuns la fața locului, el constată
că noua pacientă nu e fiica lui. Însă necunoscuta de la urgență și Lena au mai
multe în comun decât ar putea să creadă vreodată Matthias.
Am ales să realizez o descriere prin
care să sugerez că în acest caz nu asistăm doar la o simplă rescriere a unei formule
foarte utilizate. Înainte de toate, „Dragă copilă” este o poveste despre o
dispariție și o presupusă regăsire. Apoi, este experiența unui tată care duce o
enormă luptă interioară, între gândul că fiica lui mai trăiește și
posibilitatea morții acesteia. Abia în final avem de-a face cu ideea dementului
care își ține „soția” și pe cei doi copii închiși într-o cabană, departe de
orice formă de civilizație. Romanul începe în momentul în care femeia căreia i
se spune Lena evadează din Cabana Groazei și are parte de un accident
neprevăzut. Ambulanța este chemată, iar ea, împreuna cu fiica ei care o
însoțește, este transportată la spital. Din acest punct, intră în scenă Hannah,
presupusa copilă a femeii, o fetiță drăguță și foarte inteligentă. Datorită
perspectivei micuței, avem acces la evenimente cumplite, episoade violente ce
sunt redate prin filtrul inocenței. Mai mult decât un joc de-a victima și călăul între adulți, cartea ne arată care sunt efectele unui astfel de tratament
asupra copiilor.
Deși izolarea este percepută, în general,
ca un lucru negativ, altfel se pune problema atunci când fenomenul reprezintă o
normalitate pentru cei mici. Neștiind ce se află afară, ei nu pot judeca lipsa
lor de libertate și nu își pot condamna tatăl, ba din contră, el devine o
figură protectoare, un Dumnezeu iubitor ce se va asigura întotdeauna că ei nu
duc lipsă de nimic. Astfel, exteriorul apare ca un loc periculos, o lume a
fiarelor și a maleficului, iar modesta cabană în care trăiesc constituie un loc
sigur, luminos și plin de căldură. Această clasificare rigidă a spațiului se
reflectă și la nivelul temporalității. Există ore fixe la care trebuie să mergi
la baie, timp pentru învățat și un interval în care toți trebuie să doarmă. Ceea
ce amplifică dimensiunea grotescă a situației este chiar lipsa luminii soarelui.
Toate ferestrele sunt acoperite, astfel încât ziua și noaptea nu sunt organizate
natural, ci după limbile ceasului din locuință.
Un tată disperat, o femeie obligată să
joace după scenariul unui psihopat și doi copii nevinovați, pentru care captivitatea
e ceva normal – cam așa sună primul thriller scris de Romy Hausmann. Deși pare
că trăim într-o lume liberă și că ne putem organiza viața după propriile
noastre reguli, există și persoane care cred că liniștea și fericirea lor
constă în a-i face pe ceilalți să li se supună. Iar atunci când universul tău
exterior și interior este modificat brutal de către altcineva, ceea ce rămâne
din tine este doar o marionetă fragilă, mânuită de un păpușar bolnav, un
prestidigitator care nu va fi capabil, nici în cea din urmă clipă, să înțeleagă
că spectacolul a luat sfârșit.
