Titlu:
Marea Liniștii
Autor:
Emily St. John Mandel
Editura:
TREI
Titlu
original: Sea of Tranquility (2022)
Traducere
de Mariana Piroteală
Anul
apariției: 2024
Număr
pagini: 264
Media pe
Goodreads: 4,09 (din 226.553 note)
Nominalizat la Premiile Locus 2023
și câștigător al Premiului Goodreads pentru Science-Fiction în 2022, „Marea Liniștii”, de Emily St. John Mandel, este un roman vizionar, care aduce în
discuție o gamă largă de teme vechi și de actualitate, precum pandemia,
călătoria în timp, coloniile de pe lună, inteligența artificială și realitatea
virtuală. Comprimată în 264 de pagini, cartea reprezintă un Soft SF, pe cât de
ușor de parcurs, pe atât de dificil de înțeles pe alocuri, care prinde contur
în jurul unei intrigi detectivistice originale. Clarul și obscurul se
întrepătrund, ceea ce pornește drept o poveste istorică se transformă într-un
demers interogativ, într-o căutare a sensului și a propriei identități.
Trecutul, prezentul și viitorul funcționează ca un tot unitar, ca un sistem
bine pus la punct, însă în codul de bază al căruia s-ar putea strecura oricând
o eroare colosală.
În 1912, Edwin St.
John Andrew, un tânăr de 18 ani, fiul exilat al unui conte
britanic, puțin rătăcit spiritual, are parte de o experiență inedită în Insula
Vancouver, în apropierea unei păduri din nord, unde cerul s-a întunecat
dintr-odată, iar niște sunete venite parcă din altă lume au reverberat peste
copaci, anomalia ținând doar câteva secunde. După un secol, mai exact în 2020,
Gaspery Roberts, un detectiv misterios, cu un nume la fel de misterios, se
întâlnește cu un compozitor de nișă, după o reprezentație, fiind interesat, îndeosebi,
de videoclipul în care s-a strecurat o eroare în momentul filmării, redat în
timpul concertului și realizat de Vincent, sora artistului, care a dispărut în
urmă cu ceva timp de pe un vapor. La aproape 500 de ani în viitor, Olive Llewellyn, o scriitoare cunoscută pe tot mapamondul,
dar și în coloniile din spațiu, se află într-un turneu de promovare a celui mai
nou roman al său, prin orașele de pe Pământ. Dar în curând o molimă va face
ravagii pe Terra, punându-i viața în pericol.
Deși tematica romanului
este extrem de vastă, autoarea abordează în mod recurent subiectul pandemiei.
Ca să oprim o molimă, trebuie mai întâi să înțelegem ce este ea și de unde
provine. Când romanii au invadat Mesopotamia, s-au întors acasă cu un nou virus
mortal. Să fi contribuit schimbările de climă și de biotop natural la mutație?
Oare microorganismele au stat în tot acest timp într-o formă inactivă,
inofensivă? Sau ceva le-a activat, perturbându-le mediul? Revenind la subiect,
Emily St. John Mandel pune o întrebare ce îndeamnă la reflecții. Dacă noi trăim
într-o simulare, într-un soi de computer, iar lumea din jur și subiecții săi
sunt creați pe baza unui algoritm, atunci molimele ar putea reprezenta, de
fapt, niște viruși care atacă fișierele? Să existe în folderul acesta universal
și fișiere corupte? Și dacă da, atunci anomalia din realitate, și apoi din
filmare, să fie un astfel de fișier virusat? Dar dacă scopul pandemiilor e să
reseteze, o dată la câteva sute de ani, configurația (evoluată) la care am
ajuns? Care/cine sunt virușii până la urmă? Ei sau noi?
Protagonistul
poveștii de față, Gaspery Roberts, este detectivul pe care l-am găsi, mai
degrabă, în scrierile lui Isaac Asimov. Aparițiile lui repetate, fragmentare,
nu fac decât să ne îndepărteze de firul roșu al romanului. De altfel, dincolo
de construcția SF ostentativă, cartea constituie și un experiment postmodern de
narare, în care personajele fac trecerea de la constante la variabile. Sunt
schițate, dispar, reapar, mor, ba, pardon, supraviețuiesc, asta depinde doar de
intenție, fiind angrenate într-un haos organizat, fără cap și coadă, ale căror
istorii sunt legate în mod direct de anomalia centrală. De fapt, cred că putem
spune că fenomenul auditiv și vizual inexplicabil preia rolul principal, pentru
că misterul pune toate mecanismele și caracterele în mișcare. Timpul nu mai are
o axă clară, îl regăsim pe erou în toate perioadele menționate, continuându-și
munca de investigator, punând întrebările potrivite și camuflându-se printre
indivizii secolului respectiv. Cam atât despre carte, chiar nu are rost s-o mai
lungesc, pentru că aici nu funcționează formula incipit-deznodământ, revelația
aflându-se undeva la mijloc, în bucla temporală, la îndemâna celor care au
găsit răspunsurile potrivite la întrebările ce au luat naștere, spontan, pe parcurs.
