Se afișează postările cu eticheta Black Spot. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Black Spot. Afișați toate postările

duminică, 17 aprilie 2022

Recenziile lui Gică 70 - Englezul de David Gilman (Blog Tour 9/2022)


Titlu: Englezul 

Serie: Dan Raglan #2

Autor: David Gilman

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: The Englishman (2020)

Traducere de Ingrid Beatrice Coman-Prodan

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 440

Media pe Goodreads: 4,21 (din 2.407 note) 

 

Alături de „Orașul vrăjitoarelor”, de Luca Buggio, și „Aplicația”, de Arno Strobel, „Englezul” se numără printre primele cărți apărute în acest an la Editura Lebăda Neagră. Încadrat în colecția „Black Spot”, romanul constituie o operă de ficțiune, specifică literaturii Mystery & Thriller, fiind de asemenea primul volum din duologia, posibil seria, „Dan Raglan”, numele dezvăluind, în mod evident, identitatea protagonistului. Dincolo de aceste detalii, cred eu, necesare, textul reprezintă o reîntoarcere la moda poveștilor cu eroi deosebiți, a agenților excepționali care pot ieși teferi din orice misiune, având ca scop suprem salvarea celor aflați la ananghie și îndepărtarea răului dintr-o lume care trebuie, neîntrerupt, protejată și purificată.

Dan Raglan sau Englezul, așa cum este cunoscut printre camarazi și prieteni, este un fost soldat de elită, care a făcut parte din Legiunea Străină Franceză. Însă el a renunțat de mult la violență și s-a retras, împreună cu vechii și bunii lui amici, într-un sătuc din Franța, unde s-a format o mică comunitate alcătuită din veterani de război și familiile acestora. Dar liniștea fostului agent este întreruptă atunci când în zonă își face apariția o tânără care-l caută, aducând vestea că Jeremy Carter, un prieten foarte drag de-al lui, a fost răpit de niște indivizi periculoși, care, după modul în care au acționat, nu par să aibă tocmai intenții curate. Împins de dorința de a-l salva pe Carter și de a pune mâna pe cei vinovați, Raglan se aruncă cu capul înainte într-o misiune riscantă, din care dacă vrea să scape cu viață, trebuie să-și pună în valoare toate abilitățile pe care le-a deprins, cândva, în serviciul militar.

            Debutând cu un război clandestin la granița dintre Mali și Algeria, continuând cu o operațiune de identificare și de salvare în vestul Londrei și ajungând la apogeu cu încercarea protagonistului de a se infiltra într-o colonie penitenciară din pustiul înghețat al Rusiei, cartea lui David Gilman ne spune povestea unui erou pentru care limitele nu există și care este în stare să călătorească până la capătul lumii pentru a-și satisface dorința intensă de răzbunare. Nu vreau să fiu prea exigent, însă, după părerea mea, descrierea romanului dezvăluie elemente esențiale, care, odată asimilate, nu fac decât să scadă din tensiunea pe care ar trebui să o simți pe parcursul lecturii. Astfel, fiind conștient, încă de la început, de cele trei părți ale volumului, ajungi să nu te mai implici atât de tare în poveste și aștepți ca secvențele să se deruleze de la sine, sperând ca măcar în deznodământ să apară ceva cu totul neașteptat. Revenind la subiect, traseul violent al lui Raglan reprezintă, în mod clar, o trecere de la pasivitate la acțiune, o călătorie în care clima scade din ce în ce mai tare, ajungând, în final, să se manifeste sub forma unui ger cumplit, care-i testează, în mod extrem, toate simțurile.

Dan Raglan este prietenul ideal pe care ni l-am dori cu toții. El nu pierde vremea stând pe gânduri și sare în ajutor de fiecare dată când simte că e cazul. Mai mult decât un mascul alfa care cucerește fulgerător toate femeile din jur, el se face repede plăcut de persoanele cu care intră în contact și știe cum să obțină informațiile de care are nevoie. Cei mai devotați prieteni îi sunt chiar foștii camarazi de arme. Niciodată nu a lăsat pe nimeni în urmă, de fiecare dată s-a asigurat că răniții vor primi tratamentul care le poate salva viața și a știut când e cazul să-și lase masca de spion deoparte și să-și arate latura de ființă umană, de persoană care poartă pe umeri povara celor uciși și în minte imaginile victimelor pe care nu a putut să le protejeze.

            Deși în primă fază am avut impresia că lecturez un thriller scris de Matthew Reilly, după câteva capitole mi-am dat seama că am de-a face cu o voce distinctă a literaturii de gen, și nu cu un plagiator care a mizat totul pe suspans. Da, există multă acțiune, însă există la fel de multe momente în care povestea pare să stea în loc, episoade în care Raglan pune indiciile cap la cap, pentru a afla locul în care este ținut ostatic prietenul său. Mi-a plăcut destul de mult cartea, chiar am fost intrigat de unele scene sângeroase și de cruzimea celor răi, și acum aștept volumul al doilea, ca să văd la ce aventuri va mai lua parte acest simpatic agent de anii ’80.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui David Gilman:

Literatura pe tocuri 

Citește-mi-l 

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii   



sâmbătă, 26 martie 2022

Recenziile Mădălinei 23 - Aplicația de Arno Strobel (Blog Tour 6/2022)


Titlu: Aplicația 

Autor: Arno Strobel

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Die App (2020)

Traducere de Andreea Scrumeda

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 310

Media pe Goodreads: 3,78 (din 1.881 note)

 

            Tehnologia a devenit indispensabilă pentru om. De la telefonul mobil cu care putem controla televizorul, până la cele mai inteligente sisteme de protecție, zilnic intrăm în contact cu tot soiul de gadgeturi care ne oferă divertismentul de care avem nevoie și care ne ușurează infinit de mult munca. Adesea ajungem să ne încredem în ea ca în cel mai bun prieten, care nu ne va înșela  niciodată așteptările. Dar..., oare, am putea accepta faptul că ea are și o latură malefică?

După Offline, un Thriller în care izolarea și deconectarea de la rețea, prin absența oricărui dispozitiv electronic, oferă mediul propice pentru nașterea unui criminal dezaxat, Arno Strobel ne arată și reversul medaliei, printr-un roman în care cel mai mare dușman al omului este însăși tehnologia. Aplicațiaaduce în prim plan un univers în care ideea de siguranță devine cea mai mare farsă și, totodată, o capcană periculoasă, extrem de bine camuflată dincolo de aparențe. Plin de suspans, romanul de față reprezintă o doză de adrenalină ale cărei efecte se fac simțite doar în timpul lecturii. După ce am terminat cartea, tensiunea ce atinsese cote uriașe s-a spulberat brusc, lăsându-mă cu o serie de enigme nerezolvate. Succesiunea prea rapidă a evenimentelor, anumite piese ce nu se potrivesc în imaginea de ansamblu, lipsa unor explicații plauzibile și personajele enervant de incompetente au redus teroarea pe care autorul vrea să o insufle la o groază amatoricească, pe care o uiți imediat după ce ai dat ultima pagină. Cu toate astea, Arno Strobel este un scriitor excelent, care te prinde în mrejele poveștii fără să-ți dai seama, și, date fiind condițiile, tot ce-ți mai rămâne de făcut e să savurezi clipa.

Hendrik și Linda au tot ce și-ar putea dori: bani, o casă frumoasă într-un cartier select, iubire, planuri de nuntă și... pe Adam, piesa de rezistență a întregii povești și, poate, cel mai important personaj secundar. Cu alte cuvinte, cei doi sunt cât se poate de fericiți, însă, așa cum se întâmplă în toate romanele de suspans, liniștea lor este tulburată de un eveniment neprevăzut. Într-o noapte Linda dispare, lăsând în urmă o casă goală și un iubit înnebunit de îngrijorare. Nu există nici un indiciu de intrare prin efracție sau de răpire, iar poliția nu dă semne că ar fi interesată să descopere ce s-a întâmplat cu biata femeie. Acum Hendrik încearcă să-și asume rolul detectivului, unul cam isteric, și să pună toate piesele cap la cap, pentru a o găsi pe cea care urma să-i devină soție.

            Poate că acum e momentul să vă spun cine e Adam... 😉 Adam este cel mai recent sistem de casă inteligentă de pe piață, o aplicație ce ar trebui să asigure protecția celor care o cumpără. Dar Linda a dispărut chiar de sub ochiul vigilent și atotvăzător al lui Adam.

Am spus că este cel mai important personaj secundar, pentru că toată lumea se învârte în jurul acestui sistem buclucaș, care, după cum se pare, nu este atât de protector pe cât ar trebui. Tehnologia avansată devine un mijloc malefic de control și supraveghere, dar bineînțeles că în spatele ei se află o minte bolnavă, cât se poate de umană, care își dorește, cu orice preț, să-și îndeplinească scopul necurat.

Ca în orice roman din ultimul timp, și aici avem o miză feministă, concentrată într-un singur personaj. Alexandra sau femeia minune apărută din neant, care le știe pe toate, așa cum îmi place să-i spun, este întruchiparea detectivului perfect. Mai inteligentă decât toți polițiștii la un loc, bună observatoare și un fin psiholog, ea este cea care îl ajută pe Hendrik să elucideze misterul, și, totodată, e ancora lui în realitate. Neștiind ce să mai creadă, Hendrik se lasă orbit de aparențe. Părerile celorlalți și propria naivitate îi influențează acțiunile, iar, din dorința de a arăta cât de inutilă este poliția, el are tendința de a merge mult prea departe, ratând aspectele importante. Însă, din păcate, personajele lui Strobel din acest roman sunt departe de a fi credibile. Ele cad în sfera personajelor de hârtie, marionete ghidate de un păpușar priceput, ale căror caractere sunt duse la extrem.

Nu pot încheia recenzia fără să dedic un paragraf agenților de poliție. Mai misterioși decât criminalul, mai plini de secrete și de îndoieli decât victimele, polițiștii sunt cei care încurcă și mai mult cazul în loc să-l descurce. Hendrik și organele competente fac schimb de roluri, situația gravă în care se află angrenați cu toții transformându-se într-o mascaradă, într-un joc de carnaval în care identitatea și valorile umane nu mai contează.

Aș avea mult mai multe de comentat, dar asta ar însemna să vă dau spoilere și să vă stric surprizele, așa că o să pun punct aici. Dacă v-a plăcut Offline, Aplicațiavă va arunca în cercurile vicioase ale unui vârtej de întâmplări ce se petrec într-o lume întunecată, dar cu o nuanță de carnavalesc. Mie mi-a plăcut mult povestea, în ciuda aspectelor negative, pomenite mai sus, și abia aștept următorul roman ce urmează să apară, bineînțeles, tot la Editura Lebăda Neagră. 


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Arno Strobel:

Literatura pe tocuri 

Citește-mi-l 

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii   


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 1 decembrie 2021

Recenziile lui Gică 54 - Dragă copilă de Romy Hausmann


Titlu: Dragă copilă 

Autor: Romy Hausmann

Editura: Lebăda Neagră

Titlu original: Liebes Kind (2019)

Traducere de Mădălina Tvardochlib

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 4,07 (din 21.807 note)

 

            În ultima vreme avem de-a face cu o avalanșă de cărți în care este abordată tema tatălui care vede lumea ca pe ceva rău și mizerabil, motiv pentru care decide, într-un moment de nebunie, să-și închidă familia în propria casă sau cabană, așa cum e cazul în romanul de față. Totul a pornit de la un eveniment real, iar câțiva autori, fiind inspirați de grotescul întâmplării, au preluat ideea și au filtrat-o prin propria imaginație. Unii au ales să spună povestea de la început, alții au preferat să o redea retrospectiv, folosind vocea unui personaj care a scăpat, iar cei din urmă au decis să înceapă cu momentul evadării. Printre ultimii se numără și Romy Hausmann, o scriitoare ce și-a dat seama că nu e suficient să utilizeze doar schema clasică, alegând, astfel, să-și impregneze narațiunea cu mult suspans și cu câteva răsturnări de situație foarte bine plasate.

            Lena Beck a dispărut în urmă cu 14 ani. În tot acest timp tatăl ei a numărat fiecare zi de agonie, sperând ca într-un final tânăra să se întoarcă acasă. Cu tot efortul poliției, nu a apărut nici un indiciu cu privire la locul în care s-ar putea afla ea. Nici măcar rămășițele nu i-au fost descoperite, asta în cazul în care ar fi moartă. Însă tatăl ei susține sus și tare că organele de justiție nu și-au făcut cu adevărat treaba, ancheta fiind realizată superficial. Dar acum e posibil ca totul să se fi schimbat, pentru că Matthias a primit un telefon de la un fost prieten din poliție, ce îi spune că o femeie pe nume Lena a fost adusă la spital într-o stare destul de gravă, în urma unui accident de mașină. Ajuns la fața locului, el constată că noua pacientă nu e fiica lui. Însă necunoscuta de la urgență și Lena au mai multe în comun decât ar putea să creadă vreodată Matthias.

Am ales să realizez o descriere prin care să sugerez că în acest caz nu asistăm doar la o simplă rescriere a unei formule foarte utilizate. Înainte de toate, „Dragă copilă” este o poveste despre o dispariție și o presupusă regăsire. Apoi, este experiența unui tată care duce o enormă luptă interioară, între gândul că fiica lui mai trăiește și posibilitatea morții acesteia. Abia în final avem de-a face cu ideea dementului care își ține „soția” și pe cei doi copii închiși într-o cabană, departe de orice formă de civilizație. Romanul începe în momentul în care femeia căreia i se spune Lena evadează din Cabana Groazei și are parte de un accident neprevăzut. Ambulanța este chemată, iar ea, împreuna cu fiica ei care o însoțește, este transportată la spital. Din acest punct, intră în scenă Hannah, presupusa copilă a femeii, o fetiță drăguță și foarte inteligentă. Datorită perspectivei micuței, avem acces la evenimente cumplite, episoade violente ce sunt redate prin filtrul inocenței. Mai mult decât un joc de-a victima și călăul între adulți, cartea ne arată care sunt efectele unui astfel de tratament asupra copiilor.

Deși izolarea este percepută, în general, ca un lucru negativ, altfel se pune problema atunci când fenomenul reprezintă o normalitate pentru cei mici. Neștiind ce se află afară, ei nu pot judeca lipsa lor de libertate și nu își pot condamna tatăl, ba din contră, el devine o figură protectoare, un Dumnezeu iubitor ce se va asigura întotdeauna că ei nu duc lipsă de nimic. Astfel, exteriorul apare ca un loc periculos, o lume a fiarelor și a maleficului, iar modesta cabană în care trăiesc constituie un loc sigur, luminos și plin de căldură. Această clasificare rigidă a spațiului se reflectă și la nivelul temporalității. Există ore fixe la care trebuie să mergi la baie, timp pentru învățat și un interval în care toți trebuie să doarmă. Ceea ce amplifică dimensiunea grotescă a situației este chiar lipsa luminii soarelui. Toate ferestrele sunt acoperite, astfel încât ziua și noaptea nu sunt organizate natural, ci după limbile ceasului din locuință. 

Un tată disperat, o femeie obligată să joace după scenariul unui psihopat și doi copii nevinovați, pentru care captivitatea e ceva normal – cam așa sună primul thriller scris de Romy Hausmann. Deși pare că trăim într-o lume liberă și că ne putem organiza viața după propriile noastre reguli, există și persoane care cred că liniștea și fericirea lor constă în a-i face pe ceilalți să li se supună. Iar atunci când universul tău exterior și interior este modificat brutal de către altcineva, ceea ce rămâne din tine este doar o marionetă fragilă, mânuită de un păpușar bolnav, un prestidigitator care nu va fi capabil, nici în cea din urmă clipă, să înțeleagă că spectacolul a luat sfârșit.


COMANDĂ CARTEA


marți, 19 octombrie 2021

Recenziile lui Gică 52 - Dispăruții de Dirk Kurbjuweit


Titlu: Dispăruții 

Autor: Dirk Kurbjuweit 

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Haarmann (2020)

Traducere de Andreea Odoviciuc

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 392

Media pe Goodreads: 3,41 (din 102 note)

 

            „Dispăruţii” e un roman extrem de incitant, dar şi o lecţie fascinantă despre adevăratele minţi criminale din Germania interbelică. Preluând un context social şi politic real, Dirk Kurbjuweit realizează o operă ficţională în care ne aminteşte despre unul dintre cei mai terifianţi ucigaşi ai anilor '20, şi anume Fritz Haarmann, cunoscut drept „Măcelarul din Hanovra” sau „Vampirul Hanovrei”. Cu toate că volumul este construit pe baza unor articole din ziare şi texte documentare, el poate fi încadrat foarte uşor în sfera thrillerului istoric, având ca protagonist un detectiv specific literaturii Noir. Pe lângă asta, antagonistul este înfăţişat ca un personaj aproape demonic, iar momentele de oroare şi scenele groteşti creează o atmosferă pe cât de morbidă, pe atât de tulburătoare.

            Suntem în Hanovra anului 1923. Germania încă încearcă să-şi revină după Primul Război Mondial, iar Hitler se află în închisoare, condamnat în urma puciului de la München. Societatea este sfâşiată între vechea monarhie şi noua democraţie, un sistem pe care încearcă încă să-l înţeleagă. Cu alte cuvinte, ne aflăm într-o lume în colaps – unii indivizi acomodându-se la noua ordine, iar alţii sperând la un viitor mai bun în spaţiul sovietic sau, de ce nu, chiar în America. În acest context deloc favorabil pentru justiţie, un poliţist încearcă să dea de urma unui criminal nemaiîntâlnit, un individ care are o pasiune nebună pentru adolescenţi. Tinerii dispar unul câte unul, numărul creşte cu fiecare familie îndoliată ce vine să reclame dispariţia propriului fiu, iar coşmarul pare că nu are de gând să se termine prea curând. Însă Robert Lahnstein ştie că, într-un univers încă bântuit de ororile războiului, doar el poate face dreptate pentru cei plecaţi şi pentru cei rămaşi să-i deplângă.

            Protagonistul volumului nu este nici pe departe detectivul abil şi plin de zel pe care îl ştim din alte romane de gen. El se confruntă atât cu nişte oameni care nu vor să intre în belele, spunând ceva greşit, cât şi cu restul sistemului justiţiar, care pare să-i pună beţe-n roate, cu scopul de a-l face să renunţe la anchetă. Deşi e luat în râs şi respins, Lahnstein face tot posibilul să-l aducă pe suspectul său de cealaltă parte a gratiilor, chiar dacă reputaţia lui are de suferit cu fiecare presupunere pe care o face. Bântuit de fantoma războiului şi de amintirea celor dragi, el îşi vede misiunea ca pe un mod de a îndrepta ceva într-o societate decăzută, mizeră şi coruptă. Cursivitatea prezentului este întreruptă de fragmente din trecut, secvenţe prin care e redată fragilitatea şi empatia personajului.

            Ar fi complet greşit să considerăm că Dirk Kurbjuweit a dorit să se adapteze la corectitudinea politică din zilele noastre, alegând să vorbească despre homosexuali sau, aşa cum apar şi în carte, despre cei născuţi pe 17.5. Având în vedere faptul că autorul utilizează un fundal istoric real, e normal să se raporteze la evenimente şi manifestări culturale şi sexuale ce au avut loc la acel moment. În acest sens, textul poate fi perceput şi ca un pseudo-documentar al unei perioade în care indivizii nu erau nevoiţi să-şi ascundă cu totul afinităţile, pentru a nu fi condamnaţi la închisoare sau la moarte, aşa cum ştim bine că a urmat. Deşi exista o ură subînţeleasă la adresa acestora, cu toţii erau conştienţi de prezenţa lor şi treceau cu vederea aproape orice zvon sau aproape orice apariţie a celor consideraţi diferiţi.

            Aşa cum spuneam la început, cartea are toate elementele unui thriller istoric. Totuşi, există o mică problemă pe care nu avem cum s-o trecem cu vederea. În română titlul nu dezvăluie nimic, însă originalul „Haarmann” ne informează direct cine este personajul negativ din poveste. Dacă ai citit înainte descrierea, deja ştii că lecturezi un text despre un criminal real. Ei bine, din cauza acestui fapt, finalul e complet descoperit. Însă, cu toate că eşti conştient de sfârşitul cărţii, merită să parcurgi naraţiunea şi să te bucuri de intriga foarte bine construită şi de răsturnările de situaţie ce îi tot dau lui Lahnstein investigaţiile peste cap.

            Pe de o parte, documentar istoric despre un ucigaş celebru, nebun, pe de alta, un roman de suspans foarte alert şi plin de scene macabre – „Dispăruţii” este o carte ce pendulează între adevăr şi ficţiune, evocând, dintr-o perspectivă contemporană, atmosfera din Germania anilor '20. Sunt sigur că mulţi dintre noi nu ştiam despre Fritz Haarmann, dar, cu siguranţă, povestea lui Dirk Kurbjuweit ne-a dat o lecţie de istorie importantă şi ne-a arătat că, înainte ca monştrii politici să-şi arate ghearele, existau şi alte bestii, pe care timpul aproape că le-a trecut cu vederea.


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 8 septembrie 2021

Recenziile lui Gică 44 - În siguranță de S.K. Barnett


Titlu: În siguranță  

Autor: S.K. Barnett

Editura: Lebăda Neagră

Titlu original: Safe (2020)

Traducere de Laura Carasevici

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,94 (din 2.398 note)

 

Cel mai îngrozitor lucru pentru un părinte este să-şi piardă copilul. Indiferent că e vorba despre moarte sau despre răpire, durerea este imensă, iar mama şi tatăl ajung să trăiască într-un coşmar. În primul caz, lucrurile sunt clare, iar, astfel, există conştiinţa că nu mai poţi face nimic, totul s-a sfârşit. Însă ce-ţi rămâne de făcut în cea de-a doua situaţie? Fiica sau fiul tău a dispărut, iar tu aştepţi în continuu ca poliţia să-l găsească sau ca răpitorul să dea un semn, un fapt care să-ţi confirme că el sau ea mai este în viaţă. Din păcate, de cele mai multe ori cei care au fost luaţi nu se mai întorc, şi pierderea lor lasă un gol imens în familie, un vid sufocant, cuprins de incertitudine. Nu ştii dacă el mai trăieşte, dacă este rănit sau dacă se află într-un loc sigur.

Jenny Kristal a dispărut când avea şase ani, în timp ce mergea în vizită la prietena ei cea mai bună. Nimeni nu a văzut nimic, nimeni nu a avut nici o idee despre cine ar fi putut-o lua şi nimeni nu a ştiut în ce loc s-ar putea afla. Însă, acum, coşmarul a luat sfârşit, pentru că ea s-a întors acasă. Da, după doisprezece ani, Jenny s-a întors la familia ei, iar totul pare să fie în regulă. Mă rog, aproape totul. Deşi părinţii sunt foarte fericiţi că şi-au regăsit fiica, există, totuşi, cineva care  nu dă crezare vorbelor tinerei şi care are o presupusă idee despre ce s-a petrecut, de fapt, în cumplita zi a dispariţiei.

Oricât de mult mi-aş dori, nu pot să spun că „În siguranţă” este un thriller extraordinar, care m-a dat pe spate cu fiecare răsturnare de situaţie. Nu e primul roman ce abordează acest subiect, şi din acest motiv povestea este foarte comună şi previzibilă. Există o premisă cutremurătoare, un parcurs interesant, dar destul de lungit şi câteva twisturi forţate, prin care ţi se sugerează tensiunea pe care ar trebui să o simţi. Nu e vorba că suspansul nu există deloc, dar, din moment ce eşti conştient de direcţia în care o ia povestea, lucrurile devin confortabile şi lejere. În schimb, ceea ce mi-a plăcut foarte mult a fost jocul narativ pe care îl realizează autorul prin ideea de siguranţă. Cea pierdută s-a întors, iar calvarul pare să fi luat sfârşit. Însă acasă este cu adevărat un loc sigur pentru Jenny? În tot acest timp ea a fost oare în pericol? Şi de unde vine mai exact adevărata primejdie?

Tensiunea ia naştere în mare parte datorită identităţii lui Jennifer. Cu toate că ea pare să fie fata care a dispărut în urmă cu şase ani, există o marjă de eroare care îţi permite să pui la îndoială faptul că ea ar fi într-adevăr Jenny. Jumătate de roman m-am întrebat dacă ea e cea adevărată sau dacă cea care s-a întors este o impostoare. Mă gândeam că acest aspect se va elucida în finalul poveştii, însă, spre fericirea mea, autorul a ales să facă dezvăluirea mai devreme, lăsând loc pentru alte evenimente care să ofere o direcţie nouă naraţiunii.

Textul are multe goluri, dar ele sunt intenţionat plasate în poveste. M-am aşteptat să aflu detalii despre anii de captivitate ai fetei, despre toate atrocităţile la care a fost supusă şi despre mintea bolnavă care s-a aflat în spatele răpirii. Însă lucrurile au luat cu totul o altă turnură. Mai important decât trecutul este prezentul, şi, deşi pare că totul s-a terminat, mai există ceva ascuns, ceva ce odată dezgropat poate să schimbe pentru totdeauna destinele personajelor.

Aş fi vrut să intru în mai multe detalii, dar nu îmi permite textul. Există câteva evenimente despre care aş putea discuta, însă prefer să nu o fac, deoarece nu vreau să vă dau spoilere care v-ar putea strica plăcerea lecturii. Aşa că iau decizia de a mă opri aici cu recenzia, pentru a vă lăsa pe voi să fiţi alături de Jennifer Kristal în demersul ei de a-şi descoperi trecutul şi de a găsi, în sfârşit, un loc în care să se simtă „în siguranţă”.

 

COMANDĂ CARTEA


joi, 27 mai 2021

Recenziile lui Gică 35 - Cadoul de Sebastian Fitzek


Titlu: Cadoul 

Autor: Sebastian Fitzek

Editura: Lebăda Neagră

Titlu original: Das Geschenk (2019)

Traducere de Andreea Odoviciuc

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 320

Media pe Goodreads: 3,74 (din 3.142 note)

 

E dificil să trăiești într-un sistem în care trebuie să te conformezi unor cerințe, pentru a fi acceptat de către ceilalți oameni. Orice fel de dizabilitate poate fi cauza excluderii din societate și poate aduce cu sine o serie de dificultăți. Nu vorbesc aici despre handicapuri extrem de grave, ci despre probleme care nu sunt vizibile, dar care, totuși, există, despre afecțiuni pe care oamenii preferă să le ascundă, pentru a nu deveni niște paria. O simplă miopie sau o frică mai stranie pot face obiectul unei scindări sociale, lumea perfectă renunțând la membrii care nu se pot conforma normalității.

Romanul lui Sebastian Fitzek ne vorbește despre o problemă extrem de importantă, și anume, despre defectele pe care trebuie sau nu să le ascundem de ceilalți. Personajul principal, Milan, este un analfabet funcțional, una dintre miile de persoane cu această problemă care  locuiesc în Germania. Însă el nu vrea să-și arate deficiența, așa că preferă să o țină ascunsă, chiar dacă acest lucru îi poate aduce diferite probleme în relația de cuplu. Partenera sa, Andra, simte că ceva nu este în ordine și recurge la un psiholog, pentru a afla care este secretul iubitului ei. Însă Milan ține cu tot dinadinsul ca Andra să nu afle despre analfabetismul său, deoarece îi e frică de reacția ei, atunci când va afla că a decis să-și împartă viața cu un individ cu probleme.

Să nu credeți că vorbesc, aici, despre un roman clasic. Fitzek nu renunță la genul său definitoriu, astfel își plasează personajul într-o situație periculoasă, așa cum se cere de la unul dintre cei mai buni scriitori de thrillere psihologice din Germania. Iar atunci când Milan vede, într-o mașină, o fetiță care pare să-i ceară ajutorul, prin intermediul unei hârtii pe care sunt scrise câteva cuvinte neinteligibile, el își dă tot interesul să afle ce urmează să se întâmple cu fata și dacă ea se află cu adevărat în pericol. Acest episod îi pune limitele la încercare, iar Milan este nevoit să ceară sprijinul cuiva pentru a descifra textul, cuiva căruia poate să-i încredințeze marele lui secret.

Apreciez foarte mult faptul că eroii lui Fitzek nu sunt persoane excepționale, ci indivizi cu probleme care încearcă să-și depășească condiția, apelând la diverse tertipuri. Asemenea protagonistei din „Pachetul”, Milan face tot posibilul să ajungă la adevăr, chiar dacă acesta ar putea să-i distrugă viața. Călătoria pe care el o face, pentru a salva fetița necunoscută, reprezintă un parcurs inițiatic, prin care va ajunge să se regăsească și să-și reevalueze existența. Analfabetismul personajului nu se manifestă doar la nivel fizic, el constituie și o incapacitate de înțelegere a propriului trecut. El nu este protagonistul unui univers liniștit, ci face parte dintr-o lume violentă în care furtul și crima joacă rolul de stimulente sociale.

„Cadoul” este un thriller psihologic, răvășitor, care mizează totul pe răsturnări de situație, prezente aproape la fiecare capitol. Tensiunea crește pagină cu pagină, personajele încep să-și arate adevăratele intenții, iar protagonistul pătrunde tot mai adânc într-un univers întunecat în care moartea pare să fie cea mai simplă soluție. Este un roman atât de complex și de alert, încât atunci când ajungi la final, ai impresia că mai urmează să se întâmple ceva tulburător. Mi-au plăcut mult ambele romane, și aștept ca Editura Lebăda Neagră să scoată „Întoarcerea acasă”, o altă carte, de Sebastian Fitzek, care sunt sigur că va avea un succes la fel de răsunător.


COMANDĂ CARTEA