Cărțile Mele Și Alți Demoni: Benjamin Stevenson

Se afișează postările cu eticheta Benjamin Stevenson. Afișați toate postările

vineri, 7 iunie 2024

Recenziile lui Gică 186 - Toți cei din acest tren sunt suspecți de Benjamin Stevenson (CRIME CLUB)

Titlu: Toți cei din acest tren sunt suspecți

Serie: Ernest Cunningham (#2)

Autor: Benjamin Stevenson

Editura: TREI

Titlu original: Everyone on This Train Is a Suspect (2023)

Traducere de Mihaela Apetrei

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 3,90 (din 28.326 note)

Captivant. Nu l-am mai putut lăsa din mână. M-a ținut treaz toată noaptea. Excepțional de la prima până la ultima pagină. (...) Aprecieri reale sau laude comerciale? Admirația unor autori deja consacrați sau rezultatul sumelor bine plasate? E drept că orice scriitor și-ar dori ca pe coperta romanului său, fie el de debut, standalone sau volum dintr-o dilogie, trilogie sau serie, să apară, în plan secund, numele lui Stephen King, Lee Child, Ian Rankin sau James Patterson. Sau poate numele unui faimos blog de carte sau publicație, precum Kirkus Reviews, The New York Times sau The Guardian. Dar oare oamenii ăștia, și aici mă refer în special la autorii prolifici care nu și-au încheiat cariera, au atâta timp la dispoziție încât să citească anual zeci de cărți pe care să-și pună, printr-un cuvânt sau o frază, amprenta?

După ce romanul său de debut autobiografic, Toți cei din familia mea au ucis pe cineva (recomandat de Jane Harper), a avut un succes răsunător printre fanii genului Mystery, Societatea Scriitorilor de Cărți Polițiste l-a invitat pe Ernest la un festival de gen care urma să aibă loc în faimosul tren Afgan. Plecarea, Darwin, câteva opriri pe drum pentru excursiile planificate, cu destinația, Adelaide. Entuziasmat și gândindu-se că experiența pe care o va dobândi îl va ajuta să-și găsească inspirația pentru următoarea lui carte, Ern acceptă invitația și vine însoțit de iubita lui, Juliette, care, dacă vă amintiți bine, e la rândul ei scriitoare. Bun... Haideți să facem cunoștință și cu ceilalți participanți. Lisa Fulton e autoare de thrillere juridice. SF Majors e recunoscută pentru thrillerele sale psihologice. Specialitatea lui Alan Royce sunt thrillerele criminalistice. Wolfgang scrie ficțiune literară, a dat lovitura cu o rescriere după Cu sânge rece a lui Truman Capote. Și oaspetele de onoare al festivalului Australian e Henry McTavish, autorul celebrei serii cu detectivul Morbund.

Și... am pornit la drum. Însă scriitorii de ficțiune polițistă nu sunt cei mai agreabili oameni din lume. Cu toții se privesc pe sub gene, unii chiar iau notițe despre ceilalți, denigrându-i sau încercând să le schițeze personalitatea. Henry McTavish e vedeta evenimentului, dar nu e individul cu care ai vrea să-ți împarți compartimentul. Scoțianul e nesăbuit, îi judecă fățiș pe ceilalți pasageri, pe care îi vede ca pe niște fani neînsemnați, petrecându-și majoritatea timpului dând pe gât toate băuturile alcoolice scumpe. E irascibil și nu ezită niciun moment să-ți reamintească cu cine stai de vorbă. Până și Ern al nostru umblă după un citat de la McTavish, câteva cuvinte care ar urma să apară, clar, pe coperta următorului său roman. Ei bine, entuziasmul îi dispare repede după ce vede recenzia pe care scoțianul i-a făcut-o la prima carte pe Goodreads, o singură steluță, însoțită de cuvântul „Urât”. Detalii, detalii... Să nu uităm că avem de-a face și de data asta cu un roman polițist, așa că cineva, unul dintre cei șapte scriitori, urmează să fie ucis.

Gata... Crima a avut loc. Și acum ce rămâne de făcut? Oricare dintre cei șase scriitori rămași ar putea fi făptașul, fiindcă toți știu cum să ucidă și să aranjeze lucrurile în așa fel încât să nu fie descoperiți. Însă cei șase posibili vinovați au și capacitățile detectivilor-protagoniști pe care i-au inventat. Ernest e conștient de asta, așa că încearcă să obțină de la fiecare o perspectivă oarecum specializată, pentru a rezolva enigma. SF Majors ar putea să creeze un profil psihologic. Alan Royce ar putea să descopere cauza decesului. Și dacă și-ar pune la comun talentele… Dar să nu uităm că ucigașul este unul dintre ei. Pe lângă asta, nu prea ai unde să pleci de pe un tren în mișcare, și chiar dacă te-ai da jos, ai risca să te rătăcești în pustiu. Așadar, spațiu închis, caz deschis. Și nu sunt doar ei la bord, evident, așa că ar fi bine să nu-i scăpăm din vedere nici pe ceilalți pasageri care trec prin obiectiv. Nici măcar pe cele trei femei din grupul de lectură obsedat de Cele unsprezece orgasme ale lui Deborah Winstock, fenomenul literar care a acaparat Tiktok-ul.

Benjamin Stevenson reinventează pentru a doua oară genul polițist, deconstruind subgenurile și reasamblând fragmentele într-un mozaic postmodern, ludic și provocator. Spațiul închis și cele șapte personaje prezente trimit la thrillerele psihologice ale ultimilor ani, umorul nu tocmai fin presărat pe parcurs dă cărții o notă de Cozy Crime, iar autorul-personaj-narator sparge bariera dintre tangibil și ficțional, propunând lumea imaginară ca pe o a doua realitate. Regulile sunt încălcate, avem cinci posibili detectivi/criminali, pe lângă Ernest, naratorul, prin simpla lui prezență, ne anunță că a supraviețuit investigației, ba mai mult, ne oferă și indicii astfel încât noi, cititorii, să putem descoperi adevărul. Iar dacă vă place cum scrie Stevenson, nu uitați că povestea nu se termină aici, pentru că seria continuă cu Everyone This Christmas Has A Secret, un roman construit sub forma unui calendar de advent pentru Crăciun.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Benjamin Stevenson:

miercuri, 25 ianuarie 2023

Recenziile lui Gică 104 - Toți cei din familia mea au ucis pe cineva de Benjamin Stevenson (CRIME CLUB #2)

Titlu: Toți cei din familia mea au ucis pe cineva

Serie: Ernest Cunningham #1

Autor: Benjamin Stevenson

Editura: TREI

Titlu original: Everyone in My Family Has Killed Someone (2022)

Traducere de Mihaela Apetrei

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 480

Media pe Goodreads: 3,94 (din 7.270 note)

Conform lui Ronald Knox, membru în cadrul Clubului Detectivistic din 1930, din care mai făceau parte și Agatha Christie, G.K. Chesterton și Dorothy L Sayers, există câteva reguli (porunci) de care trebuie să ții cont atunci când vrei să scrii un roman polițist. În primul rând, „crima nu trebuie să fie comisă de protagonistul însuși”, așa cum a procedat Agatha Christie în „Asasinarea lui Roger Ackroyd” sau Edgar Wallace în „Misterul cercului purpuriu”. Pe urmă, „toate însușirile supranaturale și inexplicabile sunt excluse de la sine”, prin urmare nu au ce căuta aici „Câinele din Baskerville”, al lui Arthur Conan Doyle, sau „Fantoma de la operă”, a lui Gaston Leroux. De asemenea, „criminalul trebuie să fie un personaj menționat încă din prima parte a poveștii”, nu e necesar să existe mai mult de o cameră secretă sau o trapă în roman, este interzisă utilizarea unor otrăvuri inventate și, cel mai important, detectivul trebuie să joace cinstit, împărtășindu-și toate gândurile și deducțiile celui ce se află dincolo de paginile cărții.

Toți cei din familia lui Ernest Cunningham au ucis pe cineva, cu toții, chiar și el a făcut-o. Își aduce aminte că într-o noapte, undeva în jurul orei 04:00, a primit un apel de la Michael, fratele său, care intrase într-o încurcătură și avea nevoie disperată de ajutor. După câteva minute, mașina acestuia și-a făcut apariția pe alee, dar înăuntru mai era încă cineva, un individ cu cagulă, ce părea mort de-a binelea. După ce au ajuns în pădure, într-un luminiș plin de pânzele păianjenilor migratori, cei doi s-au pus pe săpat. Însă cel pe care-l credeau decedat a început să dea semne de viață. Iar atunci Michael s-a apropiat de el, și totul s-a terminat în câteva secunde. Acum, după trei ani, Michael urmează să iasă din închisoare și să participe la reuniunea de familie, organizată într-un refugiu montan, locul perfect în care să-și pună la cale răzbunarea pe fratele care l-a trădat. Mai ales că la mijloc sunt și 267.000 de dolari, bani ce erau în mașina lui în acea fatidică noapte.

Cu toții am mai citit romane polițiste și știm la ce să ne așteptăm de la o astfel de scriere. Un detectiv, adesea protagonistul volumului, un ucigaș, ce bineînțeles că va fi descoperit, o serie de crime și indicii ce-i leagă pe cei doi și un final al confruntării, în care adevărul va ieși la suprafață. Ei bine, în cazul de față pornim de la ideea că toți sunt ucigași. Atunci unde e investigatorul? Ce sens mai au crimele? Care dintre ei ar trebui să cadă în rolul antagonistului? E mai simplu decât pare, toți sunt ucigași, dar numai unul e criminalul. Ernest e cel care face pe detectivul după ce, în refugiul montan, este descoperit un cadavru, un om care, în ciuda zăpezii din jur, pare să fi murit într-un incendiu. Firul polițist, deși întortocheat, este destul de vizibil, iar misiunea noastră e să dăm la o parte artificiile textuale, ca să putem observa intriga principală de dedesubt.

Deopotrivă narator și personaj principal, Ernest se dezice de toate clișeele ficțiunii detectivistice, indicându-ne încă din prolog la ce pagină se va petrece fiecare crimă, asta dacă nu suntem aici pentru a-i asculta povestea, ci doar pentru momentele macabre și grotești, care se lasă de-obicei cu sânge și trupuri lipsite de viață. Iar în cazul în care am uitat numărul, el este acolo ca să ne reamintească că peste trei sau cinci pagini urmează să fie descoperit încă un cadavru. Altfel spus, Ernest răstoarnă complet ecuația clasică, și astfel, după cum ne repetă nu de puține ori, telefoanele nu se vor descărca, ca în alte povești de genul, iar ei nu vor rămâne înzăpeziți pe vârful muntelui, urmând să fie vânați unul câte unul.

Să nu faceți greșeala să credeți cumva că familia lui Ernie este alcătuită din psihopați. Nu, nicidecum... El e un scriitor aflat la început de drum, ce încearcă să vândă broșuri despre cum să scrii un roman polițist pe Amazon, iubita l-a părăsit de curând chiar pentru Michael, mama sa, Audrey, e o ființă deosebită și sensibilă, dar nu poate trece peste trădarea propriului fiu, tatăl său vitreg e un avocat important ce și-a băgat nasul într-o mulțime de cazuri, Sofia, sora lui vitregă, e chirurg într-un spital cu renume, mătușa Katherine e obsedată de reuniunile de familie și de tabelele EXCEL, iar unchiul Andy e un bărbat obișnuit, la locul lui, pe lângă care poți să treci fără să-l observi, un soi de umbră mișcătoare, ce scoate și sunete din când în când.

De la început, până la final, romanul nostru reprezintă o capcană, o cursă în care, dacă ești un cititor amator de senzații tari, e foarte posibil să cazi. Nu doar că descrierea și coperta te induc în eroare, ele au fost create intenționat așa, ca, odată ce te cufunzi în povestea lui Benjamin Stevenson, să ai acces la întâmplările netrucate, astfel încât să poți zări adevărul dincolo de vălul de prejudecăți ce-l acoperă. Preluând Cele 10 Porunci ale lui Ronald Knox, naratorul execută un joc postmodern în care amestecă ludicul cu realitatea, aruncându-ne într-o lume în care totul este imprevizibil, și din care dacă vrei să scapi, trebuie să o iei doar pe cărarea indicată de Ernest, un drum pe care, după ce-l vei demasca pe Limbă Neagră, vei ieși în sfârșit la liman.

Un proiect: