Titlu:
Ultimul copil
Serie:
Johnny Merrimon #1
Autor: John
Hart
Editura:
TREI
Titlu
original: The Last Child (2009)
Traducere
de Mihaela Apetrei
Anul
apariției: 2023
Număr
pagini: 576
Media pe
Goodreads: 4,14 (din 41.561 note)
„Acum Johnny trebuia să pună totul la îndoială, tot ce fusese
învățat cu atâta convingere. Lui Dumnezeu nu-i păsa de oamenii aflați în
suferință. Nu de cei mici. Nu existau lucruri precum dreptate, răsplată sau
comunitate; vecinii nu-i ajutau pe vecini și cei blajini n-aveau să moștenească
lumea. Toate astea erau rahaturi. Biserica, polițiștii, mama lui — niciunul
dintre ei nu putea îndrepta lucrurile, nimeni nu avea puterea asta. Timp de un
an, Johnny trăise cu adevărul nou și brutal care îi aparținea lui și numai lui.
Dar așa stăteau lucrurile și asta era situația. Ceea ce părea
beton într-o zi se dovedea în următoarea că nu fusese decât nisip; tăria era
iluzie; credința nu făcea nici doi bani. Și ce? Lumea lui cândva strălucitoare
și luminoasă se transformase într-o ceață rece și jilavă. Asta era viața, noua
orânduială. Johnny nu se putea încrede decât în sine, așa că ăsta era modul în
care mergea mai departe — pe drumul lui, cu alegerile lui, fără să privească
înapoi.”
Cândva, au fost o familie normală și
fericită. Erau ei patru, cu tabieturile lor, copiii mergeau la școală, iar
părinții erau un exemplu pentru comunitate. Dar firescul s-a prăbușit cărămidă
cu cărămidă. La început, a dispărut Alyssa, sora geamănă a lui Johnny. Pe urmă,
neputând face față realității crude de zi cu zi, Spencer Merrimon a plecat de
nebun în lume, părăsindu-și soția și fiul. La rândul ei, Katherine, mai mult
moartă decât vie, își duce povara ajutată de alcool și pastile, dar și de
„binefăcătorul” Ken, actualul ei iubit și cel mai bogat om din oraș, în casa
căruia locuiesc cu chirie, și care le face zile fripte, fiind o fire foarte violentă.
Ultimul membru e Johnny Merrimon, singurul care, după un an de la dispariție,
încă își caută sora. Colindând de la o adresă la alta și bifând pe o hartă
luată de la taxe și impozite toate locuințele pe care le-a cercetat, Johnny
încearcă să acopere tot ținutul, convins că Alyssa încă e în viață, prizonieră
pe undeva.
Dar Johnny nu e chiar singur în
periplul său, pentru că agentul Clyde Lafayette Hunt nu a putut renunța la caz,
măcinându-l pe interior, nereușind să se mai concentreze la altceva și pierzând
nopțile imaginându-și tot felul de scenarii posibile, având, de altfel, și o
slăbiciune pentru Katherine Merrimon. Fiind doar un copil de treisprezece ani,
Johnny pedalează de colo-colo pe bicicleta lui rablagită, dar mai ia din când
în când și mașina mamei, evitând drumurile pe unde ar putea să dea de poliție. La
un pas în spatele lui, Clyde are grijă de băiat, încercând cu fiecare întâlnire
față în față să-l facă să renunțe. Și nu, deși am fi tentați să credem că între
cei doi ar putea exista o relație simbolică tată-fiu, Hunt rămâne doar un alt
actant principal, iar Johnny își păstrează până la final rolul de cap al
familiei, ajutându-și (indirect) mama să iasă de sub patima alcoolului și a
pastilelor. E o fire independentă, nu are nevoie ca cineva să-i poarte de
grijă, ba mai mult, el are grijă de ceilalți, dovedindu-se și un prieten de
nădejde, dar și un model pentru Jack, amicul lui cel mai bun, băiețelul respins
de ceilalți colegi și adolescenți din cauza brațului său infirm. Micului nostru
Oliver Twist nu-i pasă de defectele celorlalți, ci de suflet, și chiar dacă nu
pare să creadă în transcendență, vede ceva frumos în fiecare om, o esență
captivă dincolo de învelișul trupesc.
Și fiindcă Dumnezeu pare să fi
plecat cu treabă în altă parte, lăsând lumea în mizerie și suferință, Johnny
renunță la orice instanță creștină, aruncând Biblia propriei familii în foc. Dar
să nu aveți impresia că puștiul nu crede în nimic, doar ne aflăm în America, în
vechiul teritoriu al amerindienilor, ale căror practici Johnny le preia pas cu
pas, devenind un mic războinic. Prin penele luate de la un vultur ucis și
clopoțeii smulși de la un șarpe cu clopoței, tânărul evocă un trecut glorios,
al adevăraților luptători, „binecuvântați” de zeul/zeii acelora care urmăresc
un scop măreț. Iar în căutarea lui empirică și spirituală, dă peste un bărbat de
culoare evadat. Uriașul cu cicatrice pe o parte a feței, ce cară o cutie mare
în brațe și care devine principalul suspect pentru dispariția unui alt copil
din zonă, apare ca o călăuză ce trebuie urmată pentru a ajunge la adevăratul
sine. Însă, odată cu reîntâlnirea celor doi, Johnny se afundă și mai adânc în
mocirla lumii, asimilând (din fragmente) perspectiva străinului, a unui om
condamnat din cauza culorii pielii, a cărui existență pare să fie presărată cu
flăcări și spini.
Sincer vă spun că nu știu dacă să-i
dau 4 stele sau 4,5. De plăcut, mi-a plăcut mult, dar m-au cam enervat
capitolele care treceau fulgerător de la un fir narativ la altul, întrerupând
povestea în momentele cele mai intense. Când am citit-o, parcă nu m-a
impresionat chiar așa tare, dar acum, în timp ce scriu și privesc retrospectiv,
mi se pare o carte excelentă. Într-adevăr, are profunzime, dar e atât de
complexă, încât ajungi s-o înțelegi cu adevărat abia la ceva timp după ce ai
terminat-o. În orice caz, nu trebuie ratată, pentru că e deosebită și merită
toată atenția noastră. Așadar, puneți mâna pe ea cât de repede, pierdeți-vă printre
file și fiți alături de Johnny în odiseea lui, pentru că e un erou atipic și
minunat, demn de celebrii protagoniști ai lui Charles Dickens.
Un proiect:
