Titlu: A
cincea oară în decembrie
Autor:
James Kestrel
Editura:
CRIME SCENE PRESS
Titlu
original: Five Decembers (2021)
Traducere
de Horia Nicola Ursu
Anul apariției:
2022
Număr
pagini: 464
Media pe
Goodreads: 4,49 (din 4.613 note)
Mi se pare injust să spun despre
romanul lui James Kestrel că a fost o lectură minunată sau altele de genul... Fără
îndoială, este o capodoperă a literaturii de suspans și nu cred c-ar îndrăzni
cineva, dintre cei care l-au citit deja, să mă contrazică. Dincolo de media
uriașă de pe Goodreads sau de Premiul Edgar, pe care l-a obținut anul trecut,
cartea e o adevărată bijuterie, reușind în peste patru sute de pagini (și nu în
șapte sute, așa cum arăta la început manuscrisul) să redea o realitate
ficționalizată, în care esteticul pierde în favoarea adevărului istoric. Cum
poți să reprezinți într-un mod plăcut o tragedie? Prin ce mijloace ai putea să
înfrumusețezi o crimă împotriva umanității? E clar că nu putem să ștergem
greșelile comise de semenii noștri și să mergem cu fruntea sus mai departe... Și
nu cred că putem vorbi aici despre o lecție, fiindcă un exemplu negativ nu are
forța necesară ca să devină de nerepetat. Nu e vorba despre ce nu trebuie să
mai facem, ci despre ce am putea face în cazul în care nebunia și-ar găsi iar
sălaș în lume.
Detectiv în cadrul forțelor de
poliție din Honolulu, Joe McGrady este solicitat să se ocupe de un terifiant
caz de crimă. Ajuns la scena omorului, el descoperă cadavrul măcelărit al unui
tânăr, ce pare să fi fost eviscerat ca un pește. La mică distanță, în patul
aflat tot în Hambarul Morții, se află încă un trup neînsuflețit, iar după
trăsăturile faciale acum greu de recunoscut, pare să fie vorba despre o fată
japoneză, extrem de frumoasă. La prima vedere totul arată ca o cruntă
răzbunare, criminalul fiind foarte furios pe idila celor doi. Însă imediat ce
băiatul este identificat, lucrurile se complică și mai tare, pentru că e vorba
despre nepotul amiralului Kimmel, care vrea cu orice chip ca vinovatul să fie
(cât mai neoficial) pedepsit. Astfel, McGrady primește cea mai importantă misiune
din viața lui, pornind pe urmele unui ucigaș lipsit de scrupule, pentru care crima
nu e nimic mai mult decât o plăcere nevinovată.
Povestea noastră începe în noiembrie
1941, cu puțin timp înainte ca armata japoneză să ia cu asalt Baza Navală de la
Pearl Harbor. În timp ce oamenii Împăratului declară război Statelor Unite, Joe
McGrady se află în Hong Kong, locul în care l-au condus ultimele descoperiri,
simțind că e tot mai aproape de ținta sa. Însă nu durează mult până când japonezii
invadează orașul, ucigându-i pe chinezi și capturându-i pe englezi și
americani. Astfel, protagonistul ajunge în Țara Soarelui Răsare, acolo unde-și
va petrece următorii ani, așteptând ca războiul să ia sfârșit. Datorită sau din
cauza acestui fapt, ajungem și noi să privim cum aeronavele americane planează
deasupra insulelor, ca niște păsări metalice de vânătoare, așteptând momentul
în care să-și reverse bombele ucigașe asupra celor lipsiți de apărare. Și așa
cum știm din lecțiile de istorie, două orașe au fost șterse atunci de pe
suprafața pământului, lăsând în urmă cadavre carbonizate, cratere uriașe și un întreg
pustiu de cenușă.
Dacă la început McGrady ne este înfățișat
ca un tânăr ascultător, ce răspundea aproape la orice frază a superiorilor cu
„Da, domnule”, în urma investigației și captivității (un parcurs evident
inițiatic) el devine stăpân pe propriile alegeri, ajungând să facă diferența
între ce i se cere să facă și ce ar trebui, de fapt, să facă. În umbra
războiului, dublul omor își pierde importanța, iar Joe este pus în postura de a
decide dacă mai are rost să-și continue urmărirea. Prin urmare, misiunea lui nu
mai reprezintă un ordin, fiindcă nu știe dacă cei ce i-au încredințat-o mai
trăiesc sau mai au aceleași funcții în sânul statului. Însă, oriunde l-ar purta
pasul sau temnicerii, McGrady dă tot peste semnătura inamicului său, și astfel ajunge
să promită că-l va găsi și răpune pe acesta, răzbunându-i pe cei cărora le-a
provocat atâta suferință.
Deloc un soldat ce ar lupta pentru
patria mamă, McGrady este un nomad, un individ care, călătorind dintr-un loc în
altul, nu aparține de niciun stat, prin urmare este dispus să se adapteze
limbii, obiceiurilor și cerințelor societății unde și-a găsit, pentru scurtă
vreme, adăpost. Însă orice drum trebuie să ducă undeva, și el, ca orice om
normal, caută un sens, un loc în care să iubească și să fie iubit la rândul
lui. Însă acest sfârșit e foarte îndepărtat, fiindcă vor trece cinci ierni geroase,
cinci luni de decembrie, pline de speranță și deznădejde, până când războiul se
va termina, iar el se va putea întoarce înapoi în Honolulu, acolo unde Molly se
roagă zi și noapte ca Joe să se întoarcă în brațele ei, teafăr și nevătămat.
Un proiect:
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui James Kestrel:
