Recenziile Mădălinei 93 - Glasul pădurii de Liz Moore

Titlu: Glasul pădurii 

Autor: Liz Moore

Editura: BOOKZONE 

Titlu original: The God of the Woods (2024)

Traducere de Mihaela Apetrei

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 576

Media pe Goodreads: 4,14 (din 490.158 note)

 

Cu 14 ani în urmă, Bear (Peter al IV-lea), unicul moștenitor al familiei Van Laar, a dispărut fără urmă într-o după-amiază răcoroasă de toamnă. Îngrijorați pentru soarta puștiului, locuitorii din micul orășel din apropiere, în frunte cu pompierii voluntari și membrii disperați ai familiei, au plecat în căutarea băiețelului de numai opt ani, scotocind fiecare ungher al moșiei și fiecare potecă a pădurii ce înconjoară proprietatea. Căutările au fost zadarnice. Nimeni nu știe ce i s-a întâmplat copilului firav și zâmbitor, curios din fire și dornic să le facă pe plac tuturor celor din jur. Poate că a fost răpit în timp ce se întorcea spre conac ca să-și încalțe ghetele și să pornească într-o nouă expediție împreună cu bunicul său... Sau o fi fost ucis de vreun dușman al familiei sale? Și dacă așa stau lucrurile, unde i-a fost abandonat cadavrul? Poate că a fugit de acasă... Dar de ce? S-o fi rătăcit în pădurea întunecoasă, de o mie de ori mai încâlcită decât un labirint? Atunci de ce nu a strigat după ajutor? Cu siguranță cineva l-ar fi auzit și i-ar fi arătat calea cea bună înapoi spre conac. Pădurea, însă, renunță cu greu la cei care îi calcă hotarul de bună voie. Oricât de mult ar încerca „străinii” să se mintă că-i cunosc toate secretele, pădurea decide al cui glas îl lasă să răzbească dincolo de desișul copacilor săi și al cui îl înăbușă pe vecie...

            Familia Van Laar nu a reușit să-și revină după tragedia ce le-a zguduit lumea din temelie, în ciuda faptului că Barbara, fiica lor nou-născută, avea nevoie de dragostea părinților ei. Pe măsură ce fata creștea, Alice a devenit o umbră în propria existență, visând mereu la fiul pierdut și îngrijindu-și fiica doar atât cât să nu fie considerată o mamă denaturată. Peter al III-lea, soțul lui Alice, a devenit și mai rece și mai sobru, înăbușind din fașă orice încercare de răzvrătire a fetei, pe care abia dacă o învrednicea cu o privire. Copilăria Barbarei nu a fost una ușoară, fiind în permanență eclipsată de fantoma fratelui mai mare, ceea ce a făcut-o să se maturizeze mult prea repede. Acum, la vârsta de 13 ani, adolescenta gândește ca un adult, vorbește puțin, nu râde aproape deloc și păstrează mai multe secrete decât ar trebui, transformând orice gest într-un mic act de rebeliune îndreptat împotriva celor care fac tot posibilul să-i controleze viața.

Ca să o țină sub supraveghere, părinții o trimit pe Barbara în tabăra de vară deschisă chiar pe proprietatea lor. Aici, ea o cunoaște pe Tracy, o fată liniștită și naivă, care îi devine repede confidentă, fiind martora ieșirilor nocturne ale acesteia. Chiar dacă o macină curiozitatea, Tracy nu scoate un cuvânt despre plimbările Barbarei, demonstrându-i că este o prietenă adevărată. Însă familia Van Laar primește o nouă lovitură în momentul în care fata dispare din tabără fără urmă, la fel ca Bear. Patrulele de căutare pornesc neîntârziat pe urmele sale, dar n-o găsesc decât pe Tracy, care iese din pădure murdară și în stare de șoc. Din câte se pare, istoria se repetă, însă, de data asta, e clar că e ceva necurat la mijloc. Judyta, detectiva debutantă care se ocupă cu ancheta, este hotărâtă să facă lumină odată pentru totdeauna în cazul dispariției celor doi frați, dezgropând un morman de mistere, minciuni și regrete ascunse cu dibăcie în inima codrului.

„Glasul pădurii”, de Liz Moore, este una dintre cele mai interesante cărți, din punct de vedere structural și compozițional, pe care le-am  citit în ultimul timp. Pe lângă faptul că reprezintă o narațiune complexă ce urmărește șase fire narative, este în același timp un roman cameleonic, a cărui structură se modifică în funcție de personajul aflat în lumina reflectorului.

Așadar, „Glasul pădurii” este:

1.     O radiografie a societății americane din a doua jumătate a secolului al XX-lea, la care contribuie toate personajele și care scoate în evidență mentalitatea macistă și patriarhală, modul în care erau tratate femeile, infidelitatea și imoralitatea căsătoriilor aranjate.

2.     O saga de familie ce așază în centrul său intrigile, minciunile, ipocrizia și prefăcătoriile familiei Van Laar, pentru care păstrarea aparențelor sociale este mai importantă decât iubirea, respectul și libertatea. Romanul urmărește parcursul a trei generații, în special modul în care, de la o vârstă fragedă, Bear este modelat de tatăl său, un om dur și incapabil de afecțiune, să devină moștenitorul ideal al averii familiei, și povestea lui Alice, o femeie captivă într-o căsnicie nefericită și o mamă devotată fiului ei, dar căreia i se interzice să-și crească și să-și iubească copilul.

3.     Un bildungsroman pentru Judyta, care se metamorfozează dintr-o observatoare tăcută, dintr-o femeie mereu pusă în umbra bărbaților alături de care lucrează, în permanență controlată de părinții mult prea stricți, într-o detectivă curajoasă, care își asumă riscuri pentru a-și construi o carieră și căreia nu îi este frică să spună ceea ce gândește atunci când știe că are dreptate.

4.     Un manifest feminist, conturat prin acțiunile Judytei, care sfidează normele sociale ale vremii în momentul în care se mută din casa părinților într-un motel pentru a putea fi mai aproape de locul de muncă – primul pas spre independență, eliberându-se de influența constrângătoare a tatălui de modă veche. Femeia reușește să câștige treptat respectul colegilor, care ajung să o privească ca pe o egală, ca pe o detectivă capabilă să dea de cap și celor mai încurcate ițe.

5.     Un roman inițiatic pentru Tracy, care, ghidată de Barbara, descoperă că viața reală este diferită de iluzia roz-bombon în care a trăit până acum.

6.     Un thriller psihologic profund, în care sunt explorate caracteristicile unei societăți închistate în reguli, căreia fie i te supui, și atunci rămâi înlănțuit, fie i te împotrivești, și, în consecință, ești expulzat, aruncat în brațele libertății mult visate sau în cele ale anonimatului.

7.     Un roman al inadecvării sociale, al marginalilor, al celor excluși din cauza propriilor fapte, precum Jack, criminalul în serie evadat, deposedat de toate bunurile, un om temut și privit cu suspiciune. În aceeași situație se află și Louise, una dintre instructoarele din tabără, care, deși e logodită, nu spune niciodată nu unei aventuri de o noapte. Naivitatea, lipsa de educație și dorințele nesățioase ale trupului cărora li se dedă cu orice ocazie o transformă într-un magnet pentru belele.

Și dacă vă întrebați cum anume se leagă toate perspectivele, ei bine, Barbara, protagonista narațiunii, cea a cărei voce nu o auzim niciodată, este catalizatorul. Ea este nucleul și pretextul depănării istoriilor celorlalte personaje, fapt ce poate crea o oarecare confuzie pe parcursul lecturii. Suprapunând mai multe planuri temporale, „Glasul pădurii” e un roman atipic, ce nu captivează prin ritmul accelerat al întâmplărilor. Dimpotrivă, lentoarea faptelor, trecerea de la un tablou la altul, suspendarea aparentă a coerenței, imaginile fragmentate, pistele greșite și  felul în care sunt gândite personajele sunt cele care intrigă și suscită interesul. La urma urmelor, volumul lui Liz Moore poate fi comparat cu o rătăcire prin pădure, care devine un laitmotiv și mai mult decât un simplu spațiu de tranziție între viață și moarte, între claustrare și libertate – este un personaj în sine, ce înseamnă altceva pentru toți cei care interacționează cu ea. Cu toate că mi-ar fi plăcut ca povestea să fie puțin mai scurtă și ceva mai alertă, nu pot nega că a fost o lectură intensă, cu un final de-a dreptul neașteptat, dar pentru care ai nevoie de răbdare ca să descoperi secretele pe care le ascunde.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 219 - Inamica Publică Numărul 1 de Hannah Deitch

Titlu: Inamica Publică Numărul 1  

Autor: Hannah Deitch

Editura: BOOKZONE

Titlu original: Killer Potential (2025) 

Traducere de Simona Berlovan

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 3,46 (din 1.831 note)

 

            Despre Evie Gordon (Inamica Publică Numărul 1) se poate spune doar că s-a aflat la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Ajunsă într-o după-amiază de duminică la conacul familiei Victor, din Beverly Hills, pentru a o medita pe Serena, fiica lui Peter și Dinah, pentru examenul SAT, Evie găsește ușile descuiate și vila goală. Pășind în grădină, ochii i se opresc asupra cadavrului însângerat al lui Dinah, lângă femeie aflându-se piatra cu urme roșiatice cu care îi  fusese zdrobită țeasta. Printre peștii koi din heleșteu plutește trupul inert al lui Peter, semnalmentele indicând o crimă prin înec. Și pe când Evie se gândește dacă să-și ia tălpășița, nepunându-și în spinare o problemă de care chiar nu are nevoie, sau să contacteze autoritățile, din casă se aude un strigăt de ajutor. Sub scară, în compartimentul de depozitare, descoperă o tânără cu mâinile legate cu un cablu electric, cu o vânătaie ce i se întinde pe gât și cu unghiile rupte. Cine este femeia sechestrată? Cu ce se ocupaseră, de fapt, soții Victor? Și, probabil întrebarea pe care ne-o punem cu toții, cine i-a ucis pe Peter și Dinah?

            Din nefericire pentru cele două femei, povestea se complică atunci când pe ușă intră Serena, care o amenință și lovește cu o lampă în cap pe Evie, victima ripostând cu o vază care aproape c-o trimite pe adolescentă pe lumea ailaltă. Hopa, ne-am mai pricopsit cu încă un (posibil) cadavru, pentru care știm sigur că Evie este responsabilă. Și uite că soarta le mai pune o dată la zid, fiindcă apare și iubitul fetei, așa că ucigașele noastre sunt nevoite să spele putina înainte ca Lukas să sune la poliție. Cu supă și carne la conservă și cu aproape trei mii de dolari extrași de la un bancomat din fața unui mall, Evie și necunoscuta părăsesc Los Angeles-ul, și apoi statul, într-o mașină furată. Femeia care pare să sufere de muțenie (sau poate că nu e pregătită să vorbească) are un talent înnăscut în a face rost de bani, a forța ușile vehiculelor parcate și  a repara motoarele și curelele de transmisie. Fugarele traversează Statele ca să ajungă în Canada, acolo unde polițiștii le-ar putea pierde urma.

            Numai că pe toate ecranele, mari și mici, din locuințe și supermarketuri, apare chipul lui Evie Gordon. Premianta clasei, care pe urmă a studiat la o universitate de prestigiu, printre prințesele petrolului și moștenitorii familiilor regale, se găsește acum pe șosele, alături de o străină despre care nu știe aproape nimic, așteptând ca vreun detectiv ingenios să pună mâna pe adevărații vinovați. De parcă Hercule Poirot și Nancy Drew nu ar fi doar niște personaje din romanele polițiste... De parcă șerifii, polițiștii și agenții FBI ar fi pornit într-un sfârșit pe urmele criminalilor... Evie provine dintr-o familie modestă, și, ca să-și finalizeze studiile, s-a împrumutat cu 99.000 de dolari de la bancă. Nu a avut lumea la picioare, nu a fost o răsfățată plictisită de toți și de toate, asemenea Serenei. Nu, Evie a muncit din greu ca să ajungă cineva, în ciuda faptului că posibilitățile materiale au fost nule, trezindu-se o străină printre bogătași, printre cei pe care banii, și nu pronosticurile ursitoarelor, i-au proiectat pe culmea către succes.

            Evie și femeia despre care aflăm mai târziu că o cheamă Jae se apropie sufletește, dar mai ales trupește, protagonista fiind cucerită de mintea brici și temperamentul combatant al hoaței de mașini, mâncare și bani de pe scaunul din dreapta. Și astfel se sudează o relație puternică între cele două eroine, care se compară cu Bonnie și Bonnie, excluzându-l pe Clyde din ecuație. Ajung să înnopteze pe bancheta din spate, în parcări pustii și prin hoteluri cu jumătate de stea, simțind în ceafă ochii celor care încep să se întrebe de unde le-ar putea cunoaște încă din clipa în care le-au zărit. Niciun cotlon nu e sigur, niciun hotel (oricât de obscur) nu le poate garanta o noapte de liniște, burtierele emisiunilor de știri prezentând noile informații despre anchetă, demonizându-le și preschimbându-le în paria, invitându-i pe cetățeni să dea o mână de ajutor la prinderea cuplului de bandite. De asemenea, în timp ce medicii așteaptă ca Serena să se trezească, ies la iveală secrete șocante despre familia Victor, despre viciile lui Peter și planurile de viitor ale lui Dinah. Se pare că bancherul și fosta stea de cinema aveau câteva schelete ascunse prin dulapuri. Și o femeie vie (Jae) pe care probabil că o țineau legată în debara ca să-și satisfacă fanteziile murdare... Mă rog, până la urmă totul ține de interpretare, și în cazul de față chiar contează din ce unghi privești lucrurile, fiindcă adevărul zace ascuns în pereții vilei, dincolo de tapetul înflorat și cărămida roasă care a fost martoră la nenumărate efracții, scene de violență și visuri ce au căpătat în cele din urmă proporții coșmarești.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 85 - Wilder, Nova, Rebel (Trilogia Renegades) de Rebecca Yarros

Titlu: Wilder, Nova, Rebel   

Serie: Renegades (#1-#3)

Autor: Rebecca Yarros 

Editura: BOOKZONE

Titlu original: Wilder (2016), Nova (2017), Rebel (2017)

Traducere de Elena Macoviciuc,

Număr pagini: 432, 416, 464

Mediile pe Goodreads:

Wilder 4,03 (din 20.196 note)

Nova 3,96 (din 10.803 note)

Rebel 4,30 (din 9.324 note)

 

            Nu cred că e necesar să vă mai spun că Rebecca Yarros se numără printre cele mai îndrăgite autoare de romance pe plan internațional, multe dintre romanele sale regăsindu-se în topul celor mai citite cărți ale ultimilor doi ani. Pentru că am avut deosebita plăcere să traduc bestsellerul „A Patra Aripă”, un Romantasy incitant, ce continuă să facă furori în rândul tinerilor, am rămas legată de această autoare și vă mărturisesc că am devorat toate poveștile ei de dragoste, pe cât de fierbinți, pe atât de tulburătoare. Cu toate astea, nu pot spune că stilul ei este foarte diferit de al altor scriitoare care abordează aceleași subiecte încâlcite. Însă scenariile clișeice, relațiile love-hate, partidele interminabile de sex și despărțirile și împăcările puse pe repeat sunt eclipsate de construcția impecabilă și minuțioasă a personajelor al căror destin e pavat cu minciuni, gropi abisale și oaze de liniște. Din acest motiv, m-am oprit asupra celor trei volume, „Wilder”, „Nova” și „Rebel”, din seria „Renegații”, despre care aș vrea să vă vorbesc în cele ce urmează.

Sărituri periculoase în gol de pe cele mai înalte stânci ale lumii, plonjoane amețitoare în apele cristaline ale oceanelor, coborâri vijelioase cu placa de pe cei mai abrupți versanți, cascadorii fenomenale ce-ți taie răsuflarea, șuieratul amenințător al vântului din timpul salturilor cu parașuta, zborul lin cu planorul ce se poate preschimba în orice moment într-o prăbușire fatală, valurile monstruoase ce așteaptă să fie cucerite de inimile neînfricate, turațiile excitante ale motoarelor, rampele înclinate în unghi drept, clipele în care stai atârnat cu capul în jos pe motocicletă, rugându-te în sinea ta ca aterizarea să fie una impecabilă, mii de ore de antrenamente epuizante, sute de răni superficiale, zeci de accidente, oase rupte și tăieturi sângerânde, o singură șansă să-ți transformi visul în realitate și foarte multă adrenalină – asta e viața Renegaților, un grup de patru tineri care și-au dedicat existența sporturilor extreme încă de când au învățat să-și țină echilibrul pe bicicletă, făcând o adevărată artă din asumarea celor mai mari riscuri. Paxton, Landon, Nick și Penna sunt un model de determinare, autocontrol și perseverență pentru tinerii de pe întreg mapamondul. Toți își doresc să fie ca ei și să arate lumii de ce sunt în stare, fără să țină cont de prețul, uneori mult prea mare, ce trebuie plătit în schimbul faimei. Cei patru originali respiră pericol, se hrănesc cu uralele mulțimii și trăiesc pentru senzațiile tari, însă, în culise, acolo unde camerele de filmat nu-i pot surprinde, zâmbetele mult prea strălucitoare pălesc, vulnerabilitatea străpungând aparențele înșelătoare. În ciuda imaginii pe care și-au construit-o cu trudă, și ei sunt oameni în carne și oase, care trebuie să lupte cu proprii demoni ca să supraviețuiască și să-și făurească un final fericit pentru poveștile dramatice ce rămân mereu în umbră.

Însă, înainte să vă vorbesc despre fiecare volum în parte, e necesară o mică contextualizare. Acțiunea celor trei romane se desfășoară pe un iaht de croazieră ce se transformă într-o școală plutitoare pentru zecile de tineri aflați la bord, printre care se numără și Renegații noștri. Astfel, în timp ce fac înconjurul lumii, plănuind cu multă grijă fiecare cascadorie pe care o vor executa pe drum, protagoniștii se bucură și de un program de studiu intensiv, care să-i ajute să rămână la zi, în același timp filmând un documentar despre viața lor aventuroasă. Sună bine, nu-i așa? La fel ca în serialul Disney, O viață minunată pe punte, fără farse, dar cu multe trădări și nopți pătimașe. Rebecca Yarros preschimbă lumea într-o scenă cu un decor exotic pe care își fac de cap personajele ei cuceritoare, care, cu toate că au peste douăzeci de ani, sunt destul de imature, încăpățânate și greu de ținut în frâu atunci când le trece prin minte o idee, dar extrem de simpatice. Și așa cum sunt sigură că intuiți deja, în momentul în care iubirea intervine în povestea lor, totul se năruiește pentru a fi reconstruit cu alte forme și culori. Practic, autoarea ne prezintă două fațete ale aceluiași personaj, un before – în care faima, desfrâul, egoismul  și aroganța primează – și un after – în care devotamentul, dragostea și binele celuilalt sunt pe primul loc.

Primul volum îi este dedicat lui Paxton Wilder, un bărbat atrăgător, bogat, neînfricat, ale cărui cascadorii pe motocicletă îți taie răsuflarea. Însă băiatul nostru de aur are o problemă – riscă să repete anul dacă nu ia note de trecere în următorul semestru. Și cum mintea îi stă doar la salturi și răsuciri mortale, are nevoie de cineva care să-l aducă cu picioarele pe pământ și să-l pună cu burta pe carte. Misiunea îi este încredințată lui Leah, o tânără frumoasă și cu o minte ascuțită, care visează la un nou început. Cu toate că lui Leah nu-i surâde ideea de a-l medita pe unul dintre Renegați, acceptă, bursa ei de studiu depinzând de asta. Firește, după o baie forțată în piscină, câteva certuri și priviri pline de ură, cei doi se îndrăgostesc, dându-și seama că sunt perfecți unul pentru celălalt. Egoul lui Paxton intră serios la apă, influențat de modestia iubitei sale, iar în locul bărbatului superficial, dornic să fie mereu fotografiat și aclamat, rămâne un tânăr sensibil și grijuliu. Însă Renegații sunt puși la grea încercare... Printre ei se află un sabotor care pune viețile tuturor în pericol, Paxton fiind la un pas de moarte. Nimeni nu știe cine ar putea fi, dar trebuie să lucreze în echipă, așa cum fac întotdeauna, ca să-l oprească pe cel care le pune bețe în roate înainte să fie prea târziu.

Cel de-al doilea volum îl aduce în lumina reflectorului pe Landon Rhodes sau Nova, așa cum este cunoscut de fani. De patru ori campion la Jocurile X și mare amator de senzații tari, putem spune că Landon le-a făcut pe toate: a sărit de pe stânci, a coborât cu placa de pe Himalaya, gata să-și frângă oasele, aproape că a atins norii în timp ce făcea kitesurfing, toate astea fără să ezite o clipă, dând dovadă de o stăpânire de sine legendară. Cu toate astea, în momentul în care a zărit-o pe Rachel, fosta sa iubită, care i s-a alăturat lui Leah pe iaht, n-a putut scoate nicio vorbă, curajul dispărându-i cât ai clipi din ochi. Relația lor s-a încheiat cu ceva timp în urmă, lăsând-o pe Rachel pierdută într-un ocean de suferință și furie. Acum, tânăra este hotărâtă să se răzbune, dar oare chiar va reuși? Atracția dintre ei e atât de feroce încât reușește să înfrângă în cele din urmă orice rezistență a trecutului învăluit de minciuni, deschizându-le înainte un viitor strălucit. Aceeași transformare miraculoasă o regăsim și la Landon, care reușește să-și înfrunte demonii, acceptând că a greșit și că viața lui are cu adevărat sens doar alături de femeia pe care o iubește. El e dispus să facă orice ca s-o recucerească, însă inima ei zdrobită nu se lasă convinsă atât de ușor. Amândoi trebuie să învețe cum să comunice din nou unul cu celălalt, lăsând deoparte orgoliul și secretele. Dar iubirea lor ar putea avea consecințe nefaste pentru Renegați, așa că Landon este pus din nou în fața unei alegeri dificile.

Ultima parte a trilogiei îi este dedicată Pennei, singura fată din grupul original al Renegaților. Ea e Rebel, cea mai neînfricată dintre toți, o adevărată îmblânzitoare a înălțimilor și a motoarelor. Însă acum o vedem într-o postură destul de vulnerabilă – un accident cumplit i-a zdruncinat serios încrederea în sine, fiind la un pas să-și piardă viața după ce sabotorul misterios a aranjat o surpriză pentru Renegați în timpul unei competiții. Cu alte cuvinte, volumul prezintă renașterea ei și eforturile pe care le face ca să redevină ea însăși, iubirea jucând și de data asta un rol foarte important. După ce petrece o noapte incendiară alături de un necunoscut pe care l-a agățat într-un bar, Penna are parte de un șoc în momentul în care străinul chipeș apare la bordul iahtului pe post de profesor. Bineînțeles că tensiunea sexuală dintre ei le transformă interacțiunile, ce ar trebui să se limiteze la sala de clasă, într-un adevărat calvar. Fiecare privire e mai grăitoare decât o mie de cuvinte, însă amândoi se joacă cu focul, riscând să fie drastic sancționați dacă cineva le-ar afla micul secret. Dar lucrurile sunt mult mai complicate. Cu toate că Cruz Delgado o ajută pe Penna să se simtă din nou bine în pielea lui Rebel, el alege să păstreze tăcerea cu privire la trecutul său, iar asta le va pune Renegaților, pentru a zecea oară, viața în pericol.

În caz că vă întrebați cine este cel de-al patrulea Renegat, ei bine, el e Nick, omul bun la toate care, după ce a rămas paralizat în urma unei cascadorii eșuate, se ocupă de tot ce înseamnă echipamente pentru prietenii săi. Neputința, frustrarea și furia au fost dificil de depășit, însă Nick i-a avut mereu alături pe Paxton, Landon și Penna, care l-au ajutat să-și dea seama că încă le poate fi de folos. Mai mult decât prieteni, toți patru sunt o familie, fiind mereu acolo unii pentru ceilalți, așa cum părinții lor nu au fost niciodată. Împreună au reușit să treacă prin cele mai cumplite momente, să-și biruiască traumele și au învățat să prețuiască clipele fericite, reușitele și eșecurile, privind lumea ca pe o platformă de lansare spre visurile lor mărețe. Fiecare face parte din povestea celuilalt, fiind mai valoroși uniți, decât separat.

După o recenzie atât de lungă, nu pot să vă mai spun decât că mi-a plăcut la nebunie trilogia, în ciuda clișeelor romantice arhicunoscute. Am citit cu sufletul la gură fiecare pagină, iar răsturnările de situație neașteptate și savuroase mi-au transformat lectura într-o experiență fantastică. Felul în care sunt descrise cascadoriile mi-a dat fiori și pot spune că de mult n-am mai trăit atât de intens o carte, așa că, dacă n-ați făcut-o deja, puneți mâna pe ele cât mai repede. Garantez că nu veți regreta!

COMANDĂ TRILOGIA

Recenziile lui Gică 202 - Paznicul de noapte de Jayne Anne Phillips

Titlu: Paznicul de noapte 

Autor: Jayne Anne Phillips

Editura: BOOKZONE

Titlu original: Night Watch (2023)

Traducere de Justina Bandol

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 3,76 (din 12.046 note)

 

            Pe la 1864, undeva în proaspăta Virginie de Vest, într-un cătun uitat de lume din munți, o mamă își crește fiica de abia trei ani departe de agitația din sud și de la graniță, ajutată de femeia care a îngrijit-o încă de când era în fașă și de văduvele din împrejurimi. Ea (nu are importanță numele) provine dintr-o familie de moșieri și a fost nevoită să fugă de-acasă după ce s-a îndrăgostit de ajutorul de grăjdar, băiatul, devenit bărbat în toată firea, împreună cu care a copilărit. El, rodul iubirii dintre o sclavă și un necunoscut, vrea să-și facă un renume și un nume, ca să-și ceară iubita de soție în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, așa că pleacă la război. După zece ani, o mamă alienată, care refuză să vorbească, și o fiică de treisprezece ani, nevoită să-și asume, la rândul ei, rolul de mamă pentru sora și frații mai mici, se află în trăsura lui Domnu (așa le-a obligat să-l numească), în drum spre azilul Trans-Allegheny.

            Un el și o ea... Doi tineri din clase sociale opuse care s-au iubit și și-au dorit să-și întemeieze o familie, dar care nu au anticipat consecințele războiului. Puteau, probabil, să trăiască fericiți în micul lor cuib, departe de răzmeriță, mereu cu un ochi la necunoscuții care descălecau în sat. Nu au vrut să-și păstreze sentimentele în anonimat, așa că el a decis să se înroleze ca trăgător în trupele din Nord. Nu era nici de partea secesioniștilor, nici a aboliționiștilor. L-au numit unionist, pentru el însă conta doar momentul în care conflictul va lua sfârșit și se va putea întoarce nevătămat și demn acasă. Ei bine, lucrurile nu se petrec întotdeauna așa cum ne dorim... Cauza e, prin definiție, opusul efectului, iar scopul la care tânjești să ajungi se poate pierde pe drum, astfel încât, ca un actant al sorții și, totodată, al propriilor dorințe, poți fi scos în orice moment pe tușă.

            Cum am spus adineauri, numele personajelor nu au nicio importanță. Trăgătorul își caută o nouă identitate, atât pentru propria persoană, cât și pentru soție și copilă. Femeia, cunoscută ca Doamna (pe drum) și domnișoara Janet (la azil) pendulează în permanență între ipostazele de mamă (prin prezența fiicei) și cea de sugară, incapabilă să întocmească o frază coerentă sau să se îmbrace singură. Pe lângă figurile bântuite din prim plan, la Trans-Allegheny se găsește și un paznic de noapte care e prezent la post 24 din 24, invalid de război, cu un petic metalic peste ochi ce-i acoperă țesutul cicatrizat de dedesubt, și un băiețel orfan, căruia i se spune Gâză și care are o slăbiciune pentru obiectele strălucitoare și de valoare ale pacientelor și pacienților, care locuiesc în aripi diferite ale spitalului. Îl mai avem și pe doctorul Thomas Story, care practică tratamentul moral (care a funcționat o jumătate de secol, căzând în cele din urmă în dizgrație) și care obișnuiește să-și scoată adesea pacienții la plimbări cu trăsura sau să-i invite să petreacă cât mai mult timp unul în compania celuilalt, realizându-se astfel o terapie cu efect de ambele părți.

               Romanul lui Jayne Anne Phillips, câștigător de altfel al premiului Pulitzer în 2023, este o cronică despre război care se concentrează asupra victimelor de pe margine. Conflictul militar funcționează de la sine, ca o realitate istorico-rasială, însă lupa este pusă asupra celor care sunt implicați indirect în răzmeriță. Satul unde s-au retras cei trei protagoniști este adesea vizitat de inși cu gânduri necurate, care le violează pe femeile singure și le jefuiesc locuințele, punându-se stăpâni peste ce nu este al lor de drept. Bărbații plecați pe front, care nu mai reușesc să trimită scrisori acasă, sunt socotiți morți, satele și orașele devenind niște ținuturi ale văduvelor, lipsite de protecție, care adesea trebuie să se împotrivească hoților și violatorilor. Se poate spune că femeile singure duc propriul lor război, tot împotriva bărbaților, dar nu pentru o cauză, ci pentru supraviețuirea lor și a odraslelor lipsite de apărare.

 Și pentru că măștile cad, societatea scindăndu-se între călăi și victime, fiecare are posibilitatea să renunțe la propria identitate sau să și-o asume pe a celuilalt. Ca printr-un caleidoscop, nuanțele și rolurile se mută și se inversează, instaurându-se un haos care se va reorganiza doar în momentul în care perechile se vor regăsi. Mai mult decât un roman de dragoste sau despre război, „Paznicul de noapte” este o radiografie a societății de la acea vreme, punând sub microscop și categoriile sociale pe care istoria, scrisă sau nu de învingători, le-a neglijat. Aceasta este, metaforic și realistic vorbind, doar una dintre poveștile celor care nu au reușit să-și spună povestea.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 79 - Cine moare, cine minte de Amelia Kahaney

Titlu: Cine moare, cine minte

Autor: Amelia Kahaney

Editura: BOOKZONE

Titlu original: All the Best Liars (2022)

Traducere de Mihaela Apetrei

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 3,78 (din 2.955 note)

 

„Lucrurile pe care toate trei și le vor aminti cel mai mult din timpul petrecut împreună pe dealurile uitate de lume din Termico, în California, sunt strălucirea și arșița și sentimentul de a rămâne prizoniere acolo, captive sub un dom invizibil de sticlă. Pentru că deșertul este un loc unde înveți să aștepți, sechestrat și încins, agitându-te inutil până când îți pierzi tot entuziasmul. Este un loc unde ar trebui să te retragi, un climat pentru cei care și-au trăit deja viața, care au visat mult înainte să se resemneze. Orice tânăr — orice om cu minte — va vrea să plece.”

Au fost odată ca niciodată trei prietene – cele mai bune prietene – care visau să părăsească pentru totdeauna orașul natal și să-și făurească un cu totul alt destin, departe de familiile disfuncționale și arșița ucigătoare a deșertului californian. Brie, Rain și Syd au fost ca trei surori, nedespărțite, mereu gata să cerceteze necunoscutul și să pornească într-o aventură fascinantă, sperând în fiecare clipă că într-o bună zi vor vedea cu proprii ochi cât de verde e iarba de dincolo de granița orașului Termico. Nădăjduiau că, dacă vor reuși să scape din colivia în care au crescut, perspectivele și  posibilitățile uluitoare ce se vor ivi la orizont le vor ajuta să înflorească împreună și să se bucure de un viitor tihnit și plin de divertisment. Însă viața e la fel de imprevizibilă ca furtunile de nisip. Anii au trecut în zbor, iar camaraderia lor s-a spulberat în vânt, fiecare fată urmându-și propria cale. Brie și-a câștigat un loc printre elevele populare, banii, hainele de firmă și energia inepuizabilă transformând-o în sufletul petrecerilor; Rain și mama ei au câștigat o sumă uriașă la loterie, ajungând cea mai bogată familie din regiune; iar Syd a rămas aceeași fată silitoare, simplă și modestă, care muncește zi și noapte ca să poată pleca la facultate. Dar invidia și ranchiuna sunt un izvor nesecat de răutate și agresivitate îndreptate împotriva celor care nu se potrivesc șabloanelor impuse. Doar știți vorba aia: cine se aseamănă se adună, cu precizarea că, uneori, lucrurile capătă o turnură nefastă pentru toți cei implicați direct sau indirect.

            În prezent, o întâmplare tragică tulbură liniștea cetățenilor din Termico – casa familiei Walsh a luat foc în toiul nopții și se pare că Brie a fost prinsă înăuntru. Sărmana fată n-a avut nicio șansă în fața flăcărilor devastatoare ce au transformat totul în cenușă. Se crede că a fost un accident, însă violența incendiului le dă de gândit autorităților. Cine i-ar fi putut face rău fetei de zahăr, iubită și admirată de întreaga comunitate? Firește, dacă luăm în calcul ipoteza conform căreia focul a fost pus cu bună știință, atunci trebuie să aruncăm o privire asupra anturajului tinerei. Brie nu era tocmai un îngeraș, fiindcă, adesea, în casa ei erau organizate petreceri demențiale, udate din belșug cu alcool, presărate cu o gamă variată de droguri și condimentate cu scene lascive, înnebunitoare pentru niște adolescenți în călduri. Hotărâtă întotdeauna ca lucrurile să iasă așa cum își dorește, Brianna se reîmprietenește cu Rain, pe care o învață cum să-și trăiască viața de bogătașă, îndepărtând-o pe aceasta de Syd. Fiind mereu a doua în ierarhia fostului lor grup, Rain găsește în tovărășia lui Brie adrenalina de care are nevoie, începând să o imite în felul cum se îmbracă sau cum vorbește. Însă cele două sunt mult mai asemănătoare, ambele confruntându-se cu situații familiale foarte complicate. Din toată treaba asta, Syd a ieșit cea mai șifonată, fiind din nou aruncată în anonimat, pierzându-și cea mai bună prietenă, dar și pe băiatul de care era îndrăgostită și pe care aceeași Brie i l-a suflat de sub nas. Prin urmare, fata avea toate motivele să-și dorească să scape de aroganta și hoața de Brie. Dar chiar așa de simplu să fie totul? Suspect e și faptul că Rain nu e de găsit, după toate semnele părând că a fugit din oraș în aceeași noapte în care a ars casa familiei Walsh. Niciuna nu are vreun alibi valabil, iar poliția e hotărâtă să afle ce s-a întâmplat cu adevărat.

Acțiunea romanului „Cine moare, cine minte” e structurată pe două planuri, prezent, în care suntem martorii morții Briannei și anchetei ce a urmat, și trecut, când sunt derulate evenimentele dinaintea incendiului, acest plan fiind cel mai important. Cu toate că cele trei fete iau pe rând cuvântul, expunând câte o frântură din evenimentele ce au culminat cu moartea Briannei pentru a completa imaginea de ansamblu, Syd rămâne vocea principală. Însă rolul său de protagonistă e eclipsat de Brie, care atrage toate personajele în jurul ei ca un magnet, fiind atât catalizatorul, cât și elementul destabilizator ce sădește discordia în paradis. De fapt, fetele sunt niște arhetipuri clar delimitate. Brie e fata cool, care vrea să-i aibă pe toți la degetul mic, folosindu-se de orice tertip ca să îndrepte situația în favoarea ei. Rain e fata fără o personalitate prea strălucitoare, care caută să se identifice cu cineva mai puternic, fiind dispusă să renunțe la anumite valori morale ca să aibă parte de notorietate. Iar Syd e umbra, fata care suferă în tăcere, mintea ce analizează și cântărește toate posibilitățile înainte să acționeze, ceea ce o face cu atât mai periculoasă pentru celelalte două, care acționează impulsiv. Însă, orice poziție ar adopta, toate au ceva de ascuns, secrete și minciuni care, odată dezvăluite, vor porni un adevărat război.

Amelia Kahaney scrie un thriller copleșitor, în care dorința de libertate, invidia și gelozia își împletesc firele, formând un cocktail Molotov de aparențe și minciuni ce răstoarnă lumea cu susul în jos. Ritmul destul de lent al evenimentelor și episoadele repetitive mi-au pus puțin răbdarea la încercare, însă, în ciuda faptului că povestea e puțin clișeică, finalul mi-a dinamitat orice așteptare, lăsându-mă mască. Am primit catharsisul de care aveam neapărată nevoie și, în același timp, am rămas cu niște semne de întrebare, având în vedere că epilogul lasă loc de speculații și continuări.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 77 - Vamps. Academia vampirilor de Nicole Arend

Titlu: Vamps. Academia vampirilor 

Serie: Vamps (#1)

Autor: Nicole Arend

Editura: BOOKZONE

Titlu original: Vamps: Fresh Blood (2022)

Traducere de Valentina Georgescu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,47 (din 2.779 note)

 

            Îl privesc pe tata cum se îndepărtează în grabă, lăsându-mă singur în creierii munților, doar cu bagajul și rachetele pentru zăpadă ce ar trebui să mă ajute să înaintez prin nămeții uriași spre locul de întâlnire. Mă apropii de ei și simt cum mi se zbârlește părul pe ceafă, și nu din cauza frigului. Toți își ațintesc ochii întunecați asupra mea, nările le freamătă, printre buze li se întrezăresc colții ascuțiți, iar corpul li se contractă, adoptând postura de luptă. Nu sunt ca ei, iar ei știu asta prea bine. Își ciulesc urechile, ascultând ritmul inimii mele, bum, bum, bum, din ce în ce mai repede, pe măsură ce frica pune stăpânire pe mine. Pentru ei sunt o jucărie, o pradă nenorocită care a venit de bunăvoie să-i fie sfâșiată beregata. Nu mă vor aici, și, sincer să fiu, nici eu nu-mi doresc să fiu aici. Am fost aruncat fără veste într-o lume pe care n-o înțeleg, dar pe care sunt obligat să mi-o însușesc ca să supraviețuiesc. Trebuie să uit că sunt om, să dau cu piciorul celor optsprezece ani de viață normală ca să fiu demn de moștenirea mamei mele. Trebuie să accept că sunt vampir și să le demonstrez că nu sunt atât de ușor de ucis.

            Printre crestele ninse ale Alpilor Elvețieni, foarte bine camuflată și aproape imposibil de reperat de către dușmani, se află prestigioasa Academie Vamps, unde, timp de secole, vampirii au avut parte de cea mai strictă și atentă instruire, în așa fel încât, după absolvire, să poată ocupa funcții importante în sistemele de informare și apărare mondiale sau să preia afacerile și pozițiile părinților, ducând renumele familiei mai departe. Păstrând multe dintre practicile de predare medievale pe care le îmbină cu tehnologia avansată a secolului al XXI-lea, profesorii de la academie se îngrijesc ca fiecare student să-și îmbunătățească abilitățile ce le definesc specia, Zborul, Lupta corp-la-corp, Vindecarea, Folosirea manipulării și constrângerii și Înțelegerea mecanismelor politice fiind doar câteva dintre cursurile pe care tinerii vampiri trebuie să le parcurgă pentru a completa cele trei piscuri de pregătire. Însă toți trebuie să învețe un lucru esențial – cum să se comporte ca un om, cum să-și țină în frâu poftele, ca să nu cadă în capcana nesațului sângelui și să dezlănțuie un masacru în toată regula de fiecare dată când interacționează cu așa-zisa pradă. Au nevoie de mult autocontrol ca să reziste tentațiilor sangvine și să se împotrivească mirosului metalic, îmbietor, ce îi înnebunește, transformându-i în adevărate fiare. Chiar și pentru vampirii experimentați e o reală provocare, darămite pentru un grup de tineri neantrenați și răsfățați, care, nici bine intrați pe porțile academiei, sunt hotărâți să răstoarne totul cu susul în jos. Iar atunci când cea mai mare ispită vine de bunăvoie în cercul lor, le e imposibil să se mai opună dorințelor mistuitoare.

            Ispita e Dillon, oaia rătăcită care a nimerit fără voie în mijlocul unei haite de lupi hămesiți, gata oricând să se năpustească la gâtul lui. Fiind nevoit să părăsească ferma izolată și liniștită din Irlanda unde a crescut doar alături de tată, el ajunge student la Vamps, pășind într-o lume pe care n-o cunoaște și n-o înțelege. Ați putea crede că e o greșeală, însă nu este... Locul său e la academie, în ciuda împotrivirilor vehemente din partea celor mai influenți vampiri din consiliul școlii, care, nu întâmplător, sunt și părinții colegilor săi din primul pisc. Dar ce caută un om la Vamps? Ei bine, Dillon e un dhampir, adică pe jumătate om și pe jumătate vampir, singurul specimen născut din împreunarea unei nemuritoare cu un om de rând. Trăind optsprezece ani ca o ființă umană, protagonistul nostru e pe bună dreptate îngrozit de schimbările ce au survenit peste noapte în viața sa, numai din cauză că mama pe care n-a întâlnit-o niciodată a aranjat să meargă la Vamps încă de când era mic. Acum n-are încotro decât să se obișnuiască cu dormitul într-un sicriu, ingerarea sângelui și cu hipersensibilitatea simțurilor.

Din clipa în care renunță la alimentele obișnuite și începe să se hrănească cu sângele pus la dispoziție de către școală, au loc și mai multe modificări. Partea umană se estompează, iar monstrul din interior iese la suprafață, preluând controlul. La fel ca ceilalți, Dillon capătă o frumusețe nepământească, iar sângele său, proprietăți unice, fiind mai puternic decât al tuturor studenților din academie, ceea ce-l pune într-un mare pericol. Nimeni nu-l vrea aici, dar toți îi vor sângele, fiind  mult prea valoros pentru lumea vampirilor ca să fie irosit sau să cadă în mâinile cui nu trebuie, dar, în ciuda protecției, tentativele de răpire se înmulțesc. Noroc că printre cei unsprezece vampiri cu care trebuie să colaboreze pentru a duce la bun sfârșit sarcinile date de profesori sunt și câțiva dispuși să-i devină prieteni. Sade, Cora, Jeremiah și Angelo, cel din urmă când nu e ațâțat de izul delicios al sângelui lui Dillon, îl ajută să afle mai multe despre descendența sa și despre propriile abilități. Însă nici măcar ei nu pot înfrunta ostilitatea evidentă din partea celorlalți. Rivalitatea, invidia și aroganța sunt la ordinea zilei printre vampirii care provin din familii străvechi și care au fost antrenați să devină lideri. Dar sângele e cel care vorbește și decide la Vamps, iar Dillon urcă pe scara ierarhică, devenind VA, conducătorul grupului, fapt ce stârnește și mai multă nemulțumire și ură.

„Vamps. Academia vampirilor” e unul dintre acele romane intense, foarte alerte, pe care pur și simplu îl devorezi. Nicole Arend construiește un univers violent, sângeros, învăluit în umbre și mistere, pe care îl populează cu o serie de personaje bine conturate și exploatate. Mi-a plăcut mult că autoarea nu l-a creat pe Dillon ca pe un papă-lapte, oprimat și batjocorit de toți, ca abia în final să devină eroul mult așteptat și să le rupă oasele tuturor, așa cum se întâmplă de obicei în romanele de genul, ci l-a plasat undeva la mijloc, luând în calcul natura sa duală, fiind de la bun început un erou, chiar dacă într-o lume pe care n-a interiorizat-o. El parcurge un drum inițiatic de la intrus la adaptat, acceptând în cele din urmă că e mai mult vampir decât om. Totuși, Dillon e liber spre deosebire de celelalte personaje, care sunt în dezavantaj, toate fiind supuse unor presiuni imense din partea familiei; toate luptându-se cu proprii demoni care, uneori, sunt mult mai greu de învins. Prestanța, averea și puterea necesită sacrificii, iar, adesea, asta înseamnă ca fiii și fiicele să asculte orbește de părinți, să se lase manipulați și constrânși să facă lucruri josnice și dezonorante, doar pentru a salva „onoarea” neamului. Cel mai bun exemplu în acest sens sunt Åsta, Celeste și Bram – în pofida aurei negative, Bram Dănești mi s-a părut un caracter deosebit, fiind român –, care au fost transformați în mașinării de luptă, în instrumente letale în mâinile taților lor avizi de control.

Destul de greu dau peste romane în care scenele sunt zugrăvite în stil cinematografic, dar „Vamps” pare un film zugrăvit prin cuvinte. Cu toate că narațiunea e omogenă, cadrele se succed exact ca într-o peliculă cinematografică, noțiunea de timp fiind complet suspendată, fapt pentru care am avut senzația că se întâmplă prea multe într-un interval prea scurt. Imaginile vii, personajele fascinante, intriga complexă, ritmul precipitat, adolescenții sexy, idilele complicate, secretele bine tăinuite și mult sânge proaspăt, toate astea fac din „Vamps. Academia vampirilor” un YA Fantasy de cinci stele.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 70 - Adevărul nu contează de Amy Tintera

Titlu: Adevărul nu contează 

Autor: Amy Tintera

Editura: BOOKZONE

Titlu original: Listen for the Lie (2024)

Traducere de Constantin Dumitru Palcus

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 397

Media pe Goodreads: 4,12 (din 155.128 note)

 

            Nu eu am fost... Nu eu am ucis-o! Am pierdut șirul dăților în care am rostit aceste cuvinte. Doar pentru că nu-mi amintesc ce s-a întâmplat în acea noapte blestemată, asta nu înseamnă că sunt o ucigașă. Dar nimeni nu mă crede... Toți au impresia că sunt vinovată, că ascund ceva, un secret cumplit. Toți mă privesc de parcă aș fi o tornadă într-o sticlă, gata să spulbere pereții subțiri ce o țin închisă și să dezintegreze orice i-ar apărea în cale. Ba mai rău, se uită la mine cu suspiciune, de parcă aș fi vreo dezaxată care o să le înfigă o furculiță în gât doar pentru că au avut îndrăzneala să o fixeze cu ochii lor plini de acuzații mute. Poate că așa și e... Poate că sunt o dezaxată, poate că sunt o criminală, dar nu pentru că mi-am ucis prietena, ci pentru că mă gândesc nonstop cum ar fi să-i omor pe toți cei care îmi pun în cârcă o crimă pe care nu am comis-o. Nici eu nu știu ce să mai cred, însă oricâte schelete aș dezgropa ca să aflu ce s-a petrecut atunci, în mintea comunității tot eu voi fi inculpata, fiindcă adevărul nu contează.

            Savvy a fost găsită zăcând în iarbă, cu rochia sfâșiată și plină de sânge, o imagine traumatizantă pentru familie și pentru toți aceia care au iubit-o pe fata frumoasă, populară, glumeață și înflăcărată. Tânăra de douăzeci și patru de ani a fost ucisă cu brutalitate, și toată lumea din Plumpton știe cine este vinovata. În acea noapte fatidică, Savvy nu era singură. Martorii spun că au văzut-o certându-se cu prietena ei, Lucy, ambele dispărând de la nunta la care participau. A doua zi, Savvy era moartă, iar Lucy a fost găsită rătăcind pe șosea, acoperită din cap până-n picioare cu sângele prietenei sale. Din momentul în care poliția a pus asupra ei eticheta de suspectă de crimă, atitudinea comunității din orașul ei natal s-a schimbat radical. Dacă până atunci ambele fete erau privite cu admirație și invidie, acum, una este privită cu milă și compasiune, iar cealaltă, cu ură și furie. Dar, pentru că dovezile nu au fost suficiente, Lucy nu a fost pusă sub acuzare. Dorind să scape de ochii plini de resentimente ai oamenilor, protagonista noastră se mută în Los Angeles, lăsând în urmă casa, soțul, familia, absolut tot ce-i amintește de moartea lui Savvy.

Cinci ani, de atât a fost nevoie ca trecutul s-o prindă din urmă pe Lucy și să-i distrugă viața pentru a patra oară. Cu o zi înainte să se întoarcă în Plumpton, pentru aniversarea bunicii sale, ea pierde încă o dată tot. Este concediată, iar iubitul ei, Nathan, află că și-a ucis prietena, și toate astea din cauza unui podcast, Ascultă minciuna, cu Ben Owens. Este vorba despre un podcast ce se ocupă cu elucidarea cazurilor de crimă nerezolvate, iar Lucy, prin complotul bunicii sale, ajunge să stea de vorbă cu Ben, în speranța că acesta va putea afla adevărul, fiindcă orice ar spune ceilalți, nu ea a ucis-o pe Savvy. Cei doi pornesc investigația, recompunând evenimentele din noaptea respectivă, înlăturând obstacolele și săpând adânc pentru a descoperi cine minte, însă lucrurile se complică puțin atunci când între Lucy și Ben se înfiripă ceva mai mult decât un simplu parteneriat detectivistic.

Amy Tintera scrie un thriller psihologic după o rețetă clasică – crima declanșează, de fapt, acțiunea cărții, pretextul ce compune intriga caracterizată de anchetă, procesul căutării criminalului fiind cel mai important. Mai mult decât atât, „Adevărul nu contează” e un roman despre cum poți construi un criminal. Lucy ajunge să-și dorească să-i ucidă pe toți, imaginându-și cele mai inventive metode de a o face, din cauză că nimeni nu are încredere în ea. Toată lumea, inclusiv familia, îi repetă la nesfârșit că ea este singura care ar fi avut motive s-o ucidă pe Savvy, având în vedere altercația de la nuntă. Însă cei din jur caută  doar un țap ispășitor, fără să asculte și versiunea ei, fără să-i acorde timp să se vindece și să-și amintească ce s-a întâmplat atunci. Practic, Lucy devine sacul de box al comunității, iar întoarcerea ei după cinci ani stârnește nemulțumiri și frică. Însă ea este puternică, nu se lasă doborâtă de nimic, nădăjduind în continuare că va fi exonerată de orice acuzație.

Cu alte cuvinte, „Adevărul nu contează” e o lectură ușoară și lejeră, destul de alertă, dar superficială pe alocuri – mai ales în ceea ce privește construcția personajelor, care sunt toate niște copii trase la indigo, doar protagoniștii, adică Lucy și Ben, având o oarecare profunzime ce-i scoate în evidență – plină de mincinoși și secrete, și cu un final neașteptat, dar puțin cam tras de păr. Eu am citit-o într-o după-amiază și v-o recomand dacă sunteți în căutarea unui roman relaxant, perfect pentru o zi mohorâtă de toamnă.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 67 - Cine minte primul de Ashley Elston

Titlu: Cine minte primul 

Autor: Ashley Elston

Editura: BOOKZONE

Titlu original: First Lie Wins (2024)

Traducere de Bogdan Ghiurco

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 398

Media pe Goodreads: 4,05 (din 393.347 note)

 

            Aș începe prin a vă spune că am absolut tot ce mi-aș putea dori vreodată, un job provocator, care îmi aduce suficienți bani ca să pot pleca oriunde în lume și s-o iau de la capăt (dacă situația o cere); un iubit fidel, care ar muta și munții doar să mă vadă fericită; o casă superbă, parcă desprinsă dintr-un roman și un grup de prieteni minunați, care îmi sunt alături în ciuda comportamentului meu bizar. Știu... sună clișeic, dar asta e viața mea, un clișeu imens, fiindcă eu nici măcar nu exist. Evie Porter e una dintre multele măști pe care mi le-am creat de-a lungul timpului pentru a duce la bun sfârșit sarcinile ce mi-au fost încredințate. Am devenit o maestră a minciunilor, am reușit de fiecare dată să mă ascund la vedere, păcălindu-i pe cei care și-au făcut un țel din a pune laba pe mine. Însă, așa cum știți deja, minciuna are picioare scurte, iar secretele, oricât de adânc le-ai îngropa, tot ies la iveală la un moment dat. Am de îndeplinit o misiune, dar, de data asta, s-ar putea ca eu să fiu cea trasă pe sfoară... Rămâne de văzut cine va câștiga cursa nebună, pornită de o voce fără trup, pe care am ascultat-o orbește, crezând că îmi vrea doar binele.

            Din cauza talentelor ei nu tocmai onorabile, Evie, așa cum este cunoscută în prezent, intră într-o belea de zile mari, fiind la un pas să fie arestată și închisă pentru tâlhărie și fraudă. Însă norocul, întrupat în persoana detectivului Sanders, dă peste ea, ajutând-o să scape de pârnaie și oferindu-i posibilitatea unui loc de muncă extrem de bine plătit, o ofertă ce i-ar putea rezolva toate problemele survenite în urma morții mamei sale. Rămasă singură pe lume, fata nu are altă alternativă decât să accepte „ajutorul” domnului Smith, capul unei rețele dubioase, un străin care rămâne mereu în umbră, având grijă să-i livreze printr-un mesager instrucțiunile pentru misiunile pe care le are de îndeplinit și banii ce i se cuvin. Pe parcursul a zece ani, fata își perfecționează stilul de operare, învață să-și asume identitățile pe care i le indică șeful ei, construind personalități potrivite, în așa fel încât să nu trezească nici cea mai mică suspiciune. În momentul de față, sarcina lui Evie este să afle secretele lui Ryan Sumner, un bărbat care întoarce multe capete, dar care e implicat în niște afaceri murdare. Însă atunci când inima intervine în procesele creierului, lucrurile o iau complet razna... Și uite așa Evie ajunge să fie împărțită între misiune și dragostea pe care i-o poartă lui Ryan.

            Nu vă faceți griji, „Cine minte primul” nu este nici pe departe un roman de dragoste. Fără să facă apel la criminali săriți de pe fix și crime ce șochează prin atrocitatea lor, Ashley Elston scrie un thriller amețitor, plin de suspans și mister, în care niciodată nu știi cine spune adevărul și cine minte. Romanul este structurat pe două planuri, trecut și prezent, capitolele care o prezintă pe protagonistă înainte să adopte identitatea lui Evie Porter făcând lumină asupra alegerilor sale de-acum. De fapt, cartea are la bază câteva întrebări foarte simple, al căror răspuns este întotdeauna complicat: Până unde ești dispus să mergi dacă ai pierdut totul? Câte măști poți purta până să uiți cine ai fost cu adevărat? Sau merită să riști totul pentru a-ți aminti constant de cea care ai fost cândva? Evie duce un război cu sine, pe de-o parte dorindu-și să lase totul baltă și să-și ia din nou numele pe care nu l-a mai folosit de mult, ceea ce este imposibil, din cauza faptului că de acel nume este legată o crimă, pe de alta, fiind gata să construiască noi identități, doar ca să se știe la adăpost. Însă, în momentul în care se îndrăgostește de subiectul misiunii sale, altceva devine vital pentru ea... Și anume, demascarea tâlharului domn Smith, cel care a transformat-o într-o marionetă. Principala regulă ca o misiune să iasă ca la carte interzice implicarea emoțională, dar Evie continuă să se comporte ca o ființă umană, să simtă și să-și dorească să trăiască cu adevărat. Iar acest lucru va fi posibil doar cu înlăturarea capului rețelei din care face parte.

            „Cine minte primul” a fost una dintre cărțile pe care le-am citit în vacanță, și tot ce pot spune e că mi-a plăcut mult felul în care autoarea și-a construit personajele și cum a dirijat firul narativ, orientând evenimentele, puțin nerealiste pe alocuri, spre un deznodământ neașteptat. Dacă vreți să aflați cine este Evie cu adevărat și să luați parte la misiunile ei incitante și periculoase, puneți mâna cât mai repede pe romanul lui Ashley Elston și pregătiți-vă pentru un carusel de senzații tari.

COMANDĂ CARTEA