ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Lina Areklew. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lina Areklew. Afișați toate postările

miercuri, 22 martie 2023

Recenziile lui Gică 115 - Dincolo de aparențe de Lina Areklew


Titlu: Dincolo de aparențe  

Serie: Fredrik Froding #1

Autor: Lina Areklew

Editura: RAO

Titlu original: Ur askan (2020)

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 352

Media pe Goodreads: 3,64 (din 414 note)

 

Catalogat drept al doilea cel mai mare dezastru maritim, după Titanic, naufragiul feribotului Estonia, în data de 28 septembrie 1994, în timp ce se îndrepta dinspre Stockholm spre Tallinn, a rămas în istoria recentă drept tragedia în care și-au pierdut viața 852 de persoane, dintre care 501 erau cetățeni suedezi, și 285, estonieni. În ceea ce privește cauza accidentului, lucrurile au fost trecute mult timp sub tăcere, însă se pare c-ar fi fost vorba despre o defecțiune la mecanismul de blocare a ușii retractabile, ceea ce a permis apei să ajungă pe puntea rezervată mașinilor. Pornind de la această întâmplare nefericită, Lina Areklew face pasul spre ficțiune, aruncându-și eroul în mijlocul catastrofei. Se pare că Fredrik Froding s-a aflat pe punte când a izbucnit furtuna, împreună cu fratele său, Niklas. În câteva clipe haosul s-a instaurat, iar, printre țipete și lacrimi, cei doi au ajuns, fără să-și amintească prea multe, pe o barcă de salvare. Dar în următorul moment un val uriaș a lovit mica ambarcațiune, iar Niklas a dispărut în mijlocul apei învolburate.

În prezent, la mai bine de douăzeci de ani de la tragedia în care și-a pierdut ambii părinți și fratele, Fredrik a ajuns el însuși o epavă, trăind de pe-o zi pe alta cu medicamente și cantități mari de alcool. Nu și-a pierdut nicio clipă speranța că Niklas este în viață, pe-acolo pe undeva, și de atunci suferă de crize puternice de anxietate și de halucinații ce-l fac să-și vadă fratele mai mic în fiecare bărbat care-i iese în cale. Dar acum Fredrik este sigur că l-a găsit pe Niklas, și așa ajunge să-l urmărească pe Adam Ceder, bărbatul care stătuse ieri de vorbă cu fratele lui, până pe insula Ulvön, unde afaceristul intenționează să-și treacă încă un hotel în palmares. Însă în următoarea dimineață Ceder este găsit mort, rana de la cap confirmând că e vorba despre o crimă, iar protagonistul nostru ajunge, din cauza certei din seara anterioară, în capul listei cu posibilii suspecți de omor.

            Întâmplarea face ca pe acea insulă să locuiască și Sofia Hjortén, fosta iubită și colegă de la academia de poliție unde fusese înscris și Fredrik odinioară. Pornind de la crima ce pare să fi fost executată cu un obiect contondent, cel mai probabil cu un ciocan, cei doi pornesc pe urmele ucigașului, Sofia pentru că primește cazul, iar Fredrik pentru a-și salva propria piele. Astfel, investigația celor doi (pe drumuri separate) îi conduce în 1979, într-o tabără de vară, de care se ocupase ani la rând pastorul local. Se pare că Adam a făcut parte dintre copiii din acea tabără, alături de alți unsprezece tineri, printre care se număraseră și cele două fiice ale pastorului, ciudata și tăcuta Bodil și sora sa, Ester, fata în scaun cu rotile, de care ceilalți își bătuseră joc.

            Povestea de față debutează puțin dezorganizat, și trebuie să ai răbdare până când evenimentele o vor lua pe cursul normal. Totul începe de la căutarea lui Niklas, dar pe parcurs intenția se pierde în fundal, pentru că omorul ajunge să acapareze întregul roman. Încet-încet, lucrurile se leagă, intriga se construiește cu fiecare strat, iar spre final ajungi să stai cu sufletul la gură, așteptând ca vinovatul să fie descoperit. Pendulând între prezent și trecut, autoarea are grijă să ne ofere câteva detalii cheie, prin intermediul unor episoade care sunt întrerupte intenționat în mijlocul acțiunii. Suspansul crește cu fiecare dezvăluire, și astfel ești invitat să dai o mână de ajutor, legând indiciile care ți-au fost aruncate de-a lungul drumului. Deși firul central este destul de ușor de identificat și urmărit, stările spontane și gândurile obsesive ale personajelor oferă un grad ridicat de originalitate textului.

            L-am socotit de la primele pagini ca fiind un roman Nordic Noir de duzină, iar protagoniștii mi-au confirmat, cu fiecare gest, această impresie. Ambii investigatori, unul experimentat și celălalt pe jumătate amator, sunt cu moralul la pământ, lăsând la suprafață doar niște fantome, ce bântuie prin lume în căutarea unui scop. Poate că nu e un bețiv în pragul pensionării, însă Fredrik trăiește fiecare clipă în umbra speranței, apelând la pastile atunci când nu mai poate face față realității tot mai apăsătoare. Părerea mea e că merită, nu este cel mai bun thriller, nici pe departe, dar poate reprezenta o lectură interesantă și provocatoare, atâta timp cât lași orice așteptare deoparte. În cazul în care editura RAO va continua seria, cu siguranță o voi citi și pe următoarea, pentru că și eu, din postura de cititor implicat, sunt sigur că Niklas trăiește și că fratele lui va reuși cândva să-l găsească.


COMANDĂ CARTEA